ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1562/2005

Asupra recursului civil de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele :

Prin acțiunea înregistrată la data de 18

iunie 2003, sub nr. 1690/2003 pe rolul Judecătoriei Câmpulung Muscel,

reclamantul F.P.D.C. a chemat în judecată pe pârâtul Consiliul Local al

Municipiului Câmpulung, jud. Argeș, pentru a se constata nulitatea absolută a

donației făcute de autoarea sa, F.E., în favoarea Primăriei Câmpulung, în anul

1981.

În motivarea acțiunii, reclamantul a

arătat că F.E. a efectuat o donație pârâtei, forțată de împrejurările

vremurilor pentru 1 ha teren, iar cererea sa de restituire a imobilului

formulată în baza Legii nr. 10/2001, a fost respinsă pe considerentul că nu a

atacat donația în litigiu.

Prin sentința civilă nr. 1491 din 2

septembrie 2003, Judecătoria Câmpulung a respins acțiunea reclamantului, ca

fiind prescrisă, iar apelul formulat de reclamant împotriva acestei sentințe a

fost respins prin decizia civilă nr. 138/A din 28 ianuarie 2004 a Curții de

Apel Pitești.

Pentru a se pronunța astfel, instanțele

au reținut în esență, că acțiunea a fost formulată peste termenul legal de 1 an

prevăzut de art. 46 din Legea nr. 10/2001.

Împotriva deciziei instanței de apel a

formulat recurs reclamantul, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ.

În motivarea recursului, reclamantul a

susținut în esență că, acțiunea sa, înregistrată pe rolul Judecătoriei

Câmpulung la data de 18 iunie 2003, a fost formulată în termenul prevăzut de

lege.

A susținut reclamantul în motivarea

recursului său, că acțiunea fiind întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001,

acesta a respectat termenul prevăzut de lege pentru depunerea actelor

doveditoare, termen pentru care a fost prelungit până la data de 1 iulie 2003,

conform dispozițiilor Legii nr. 289/2003.

Astfel fiind, susține reclamantul, în mod

greșit instanțele au reținut faptul că termenul prevăzut de art. 46 alin. (5)

din Legea nr. 10/2001 este un termen special de prescripție care înlătură

dreptul subiectiv la acțiune după data de 14 august 2002.

A mai arătat reclamantul că acțiunea prin

care a solicitat restituirea bunului donat a fost introdusă la data de 1

noiembrie 2002 la Tribunalul Argeș și a fost respinsă ca prescrisă, cauza

aflându-se în recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Recursul este nefondat.

În acest sens, Curtea are în vedere împrejurarea

că instanța de fond și mai cu seamă cea de apel au dat o corectă aplicare

dispozițiilor art. 22 și art. 46 din Legea nr. 10/2001.

Având în vedere că termenul prevăzut de

art. 46 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 a fost prelungit doar până la data de

14 august 2002, astfel cum rezultă din Normele metodologice de aplicare a Legii

nr. 10/2001, aprobate prin H.G. nr. 498 din 18 aprilie 2003, în mod corect a

fost respinsă ca prescrisă, acțiunea reclamantului, formulată la data de 18

iunie 2003.

Prin O.U.G nr. 10/2003, aprobată prin

Legea nr. 289 din 27 iunie 2003, a fost prelungit până la data de 1 iulie 2003

doar termenul de depunere a actelor doveditoare prevăzut de art. 22 din Legea

nr. 10/2001, nu și termenul prevăzut de art. 46 alin. (5) din Legea nr.

10/2001, care așa cum s-a menționat, a fost prelungit doar până la data de 14

august 2002.

Astfel fiind, în mod corect a reținut

instanța de apel că termenul prevăzut de art. 46 alin. (5) din Legea nr.

10/2001 este un termen special de prescripție care înlătură dreptul subiectiv

la acțiune după data de 14 august 2002.

Este lipsită de relevanță și susținerea

recurentului potrivit căreia a fost respinsă ca prescrisă și acțiunea introdusă

la data de 1 noiembrie 2002 la Tribunalul Argeș, acțiune având ca obiect

restituirea bunului donat și care a constituit obiectul dosarului nr. 366/2002

al acestui tribunal. De altfel, cu ocazia soluționării apelului, chiar

reclamantul, prin reprezentant, nu a mai susținut cererea de atașare a

dosarului nr. 366/2002 al Tribunalului Argeș, așa cum rezultă din practicaua

deciziei pronunțate la data de 28 ianuarie 2004 de Curtea de Apel Pitești.

Pentru aceste considerente, prevederile

art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu își găsesc incidența în cauză, astfel că

făcând aplicarea art. 312 alin. (1) din același cod, curtea va respinge

recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul formulat

de reclamantul F.P.D.C. împotriva deciziei civile nr. 138 A din 28 ianuarie

2004 a Curții de Apel Ploiești.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 1 martie 2005.