ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5534/2004

Asupra recursului civil de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea adresată la data de 9 iulie 2002 Tribunalului Argeș, reclamantul H.G. a chemat în judecată pârâții Primarul municipiului Câmpulung și Consiliul local Câmpulung solicitând să se dispună anularea hotărârilor nr. 113/2001, 248/2001 și 90/2002 prin care imobilul în care locuiește în calitate de chiriaș a fost restituit potrivit prevederilor Legii nr. 10/2001 unor persoane fizice. Reclamantul a arătat că nu pretinde vreun drept de proprietate asupra imobilului situat în Câmpulung, ci este nemulțumit de cuantumul chiriei pe care trebuie să o plătească noilor proprietari. În cauză s-a formulat la data de 28 octombrie 2002 de către numiții U.D., U.T., U.E.

și U.D. o cerere de intervenție accesorie în interesul pârâților, arătând că ei sunt proprietarii imobilului în litigiu și solicitând respingerea acțiunii ca fiind făcută de o persoană fără calitate procesuală activă. Examinând probatoriile administrate, Tribunalul Argeș, prin sentința civilă nr. 78 din 25 februarie 2003 a respins atât acțiunea principală cât și cererea de intervenție. S-a reținut sub un prim aspect că reclamantul, fiind chiriaș în imobilul retrocedat altor persoane, nu este o „persoană îndreptățită” în sensul prevederilor art. 3 și art. 4 din Legea nr. 10/2001 și nu are calitate procesuală activă în cauză. Față de soluția pronunțată în cererea principală s-a mai apreciat că a rămas fără obiect și interes cererea de intervenție accesorie.

Apelul declarat de reclamant împotriva acestei sentințe prin care solicita să-i fie admisă acțiunea, a fost respins, cu o motivare similară, prin decizia civilă nr. 91 din 9 iunie 2003 a Curții de Apel Pitești. Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul, fără a preciza temeiurile de drept ale cererii sale însă dezvoltarea motivelor formulate a permis curții încadrarea lor în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Recurentul a susținut în esență că: - instanțele nu au ținut seama de faptul că intervenienților le-a fost respinsă în mod definitiv o acțiune în revendicare cu privire la același imobil; - competența de soluționare a cererii sale revenea instanței de contencios administrativ; Legea nr. 10/2001 nu este aplicabilă în cauză întrucât imobilul a fost preluat de către stat cu titlu.

Examinând actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele: Ambele instanțe au apreciat în mod corect faptul că reclamantul-recurent, nefiind o „persoană îndreptățită” în sensul prevederilor art. 3 și art. 4 din Legea nr. 10/2001, nu poate contesta decizia dată de organul administrativ. De altfel, reclamantul nu invocă vreun motiv de nulitate absolută a actului ci, pur și simplu, faptul că este „nemulțumit de cuantumul chiriei stabilite”. În aceste condiții este evident că în mod justificat susținerile sale nu au fost examinate. În orice caz ele sunt și vădit nefondate, prevederile art. 24 (cu privire la competența materială a instanțelor) și art. 48 (referitoare la lipsa autorității de lucru judecat) din Legea nr. 10/2001 fiind fără echivoc.

În consecință, cum hotărârile pronunțate sunt în întregime legale și temeinice, recursul va fi respins ca nefondat conform prevederilor art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge recursul declarat de reclamantul H.G. împotriva deciziei civile nr. 91/A din 9 iunie 2003 a Curții de Apel Pitești, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 octombrie 2004.