ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5534/2004

Asupra recursului

civil de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea adresată la data de 9

iulie 2002 Tribunalului Argeș, reclamantul H.G. a chemat în judecată pârâții

Primarul municipiului Câmpulung și Consiliul local Câmpulung solicitând să se

dispună anularea hotărârilor nr. 113/2001, 248/2001 și 90/2002 prin care

imobilul în care locuiește în calitate de chiriaș a fost restituit potrivit

prevederilor Legii nr. 10/2001 unor persoane fizice.

Reclamantul a arătat că nu pretinde

vreun drept de proprietate asupra imobilului situat în Câmpulung, ci este

nemulțumit de cuantumul chiriei pe care trebuie să o plătească noilor

proprietari.

În cauză s-a formulat la data de 28

octombrie 2002 de către numiții U.D., U.T., U.E. și U.D. o cerere de

intervenție accesorie în interesul pârâților, arătând că ei sunt proprietarii

imobilului în litigiu și solicitând respingerea acțiunii ca fiind făcută de o

persoană fără calitate procesuală activă.

Examinând probatoriile administrate,

Tribunalul Argeș, prin sentința civilă nr. 78 din 25 februarie 2003 a respins

atât acțiunea principală cât și cererea de intervenție.

S-a reținut sub un prim aspect că

reclamantul, fiind chiriaș în imobilul retrocedat altor persoane, nu este o

„persoană îndreptățită” în sensul prevederilor art. 3 și art. 4 din Legea nr. 10/2001

și nu are calitate procesuală activă în cauză.

Față de soluția pronunțată în

cererea principală s-a mai apreciat că a rămas fără obiect și interes cererea

de intervenție accesorie.

Apelul declarat de reclamant

împotriva acestei sentințe prin care solicita să-i fie admisă acțiunea, a fost

respins, cu o motivare similară, prin decizia civilă nr. 91 din 9 iunie 2003 a

Curții de Apel Pitești.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs reclamantul, fără a preciza temeiurile de drept ale cererii sale însă

dezvoltarea motivelor formulate a permis curții încadrarea lor în prevederile

art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Recurentul a susținut în esență că:

- instanțele nu au ținut seama de

faptul că intervenienților le-a fost respinsă în mod definitiv o acțiune în

revendicare cu privire la același imobil;

- competența de soluționare a

cererii sale revenea instanței de contencios administrativ;

Legea nr. 10/2001 nu este aplicabilă

în cauză întrucât imobilul a fost preluat de către stat cu titlu.

Examinând actele și lucrările

dosarului, Curtea reține următoarele:

Ambele instanțe au apreciat în mod

corect faptul că reclamantul-recurent, nefiind o „persoană îndreptățită” în

sensul prevederilor art. 3 și art. 4 din Legea nr. 10/2001, nu poate contesta

decizia dată de organul administrativ. De altfel, reclamantul nu invocă vreun

motiv de nulitate absolută a actului ci, pur și simplu, faptul că este

„nemulțumit de cuantumul chiriei stabilite”. În aceste condiții este evident că

în mod justificat susținerile sale nu au fost examinate.

În orice caz ele sunt și vădit

nefondate, prevederile art. 24 (cu privire la competența materială a

instanțelor) și art. 48 (referitoare la lipsa autorității de lucru judecat) din

Legea nr. 10/2001 fiind fără echivoc.

În consecință, cum hotărârile

pronunțate sunt în întregime legale și temeinice, recursul va fi respins ca nefondat

conform prevederilor art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de reclamantul H.G. împotriva

deciziei civile nr. 91/A din 9 iunie 2003 a Curții de Apel Pitești, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 octombrie 2004.