ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2939/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

La data de 18 ianuarie 2001,

reclamanta SC M. SA Câmpulung a chemat-o în judecată pe pârâta SC B.V. SRL

Câmpulung și a solicitat să se constate nulitatea absolută a contractului de

închiriere nr. 504 din 20 mai 1996, având ca obiect spațiul comercial situat în

Câmpulung și a contractului de leasing imobiliar din 1 noiembrie 1999, având ca

obiect același spațiu și evacuarea pârâtei din spațiul comercial în cauză, cu

cheltuieli de judecată.

Tribunalul Argeș, secția comercială

și de contencios administrativ, prin sentința nr. 241/ C din 16 martie 2001,

reținând că în speță sunt aplicabile dispozițiile art. 32 din H.G. nr. 450/1999,

și-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel

Pitești.

Prin decizia nr. 421/A/C din 25

iunie 2001, Curtea de Apel Pitești, secția comercială și de contencios

administrativ, a admis apelul reclamantei, a desființat sentința atacată și a

trimis cauza aceluiași tribunal pentru a o judeca în primă instanță, iar prin decizia

nr. 4377 din 13 noiembrie 2003, Înalta curte de casație și justiție, secția

comercială, a respins recursul declarat de pârâtă, împotriva deciziei mai sus

menționate, ca nefondat, menținând competența de soluționare a cauzei în primă

instanță în favoarea Tribunalului Argeș.

Prin sentința comercială nr. 1081/ C

din 13 septembrie 2004, Tribunalul Argeș, secția comercială și de contencios

administrativ, a respins acțiunea reclamantei, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această sentință,

prima instanță a apreciat că în mod legal a fost încheiat contractul de leasing

imobiliar, deoarece la data încheierii acestuia, exista în derulare contractul

de închiriere încheiat între părți, iar în ce privește prețul rezidual,

neprevederea lui nu poate atrage nulitatea absolută a contractului de leasing

care conține valoarea totală a activului stabilită conform evaluării F.P.S.

Privind suprafața de 25 mp. s-a

reținut că nu a fost solicitată pentru a fi vândută sau închiriată, de asemenea

și că reclamanta și-a invocat propria turpitudine și, în sfârșit, că nu se

poate reține cauza ilicită a contractului și nici cererea de evacuare nu este

întemeiată.

Prin decizia nr. 253/ A-C din 3

noiembrie 2004, Curtea de Apel Pitești, secția comercială și de contencios

administrativ, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței

pronunțate de prima instanță, obligând-o pe apelanta-reclamantă să-i plătească

intimatei-pârâte suma de 5.000.000 lei cheltuieli de judecată.

În motivarea acestei soluții

instanța de apel a reținut că, în speță, contractul de închiriere din 26 mai

1996, încheiat între SC M. SA și pârâtă, ca efect al novației contractului nu

este nul absolut, contractul de leasing imobiliar din 1 noiembrie 1996 încheiat

conform dispozițiilor art. 27 din O.U.G. nr. 88/1997, modificată prin Legea nr.

99/1999, precum și în baza contractului de închiriere nr. 504/1996 nu este nici

el afectat de sancțiunea nulității absolute, neaplicându-se principiul, conform

căruia nulitatea actului inițial atrage nulitatea actului subsecvent și nefiind

nul contractul de leasing imobiliar, nu se impunea evacuarea pârâtei din

spațiul comercial în litigiu.

Împotriva deciziei curții de apel a

declarat recurs reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie,

prin invocarea dispozițiilor art. 304 pct. 9 și pct. 7 C. proc. civ. și solicitând

admiterea recursului, modificarea hotărârii instanței de apel și, în fond,

admiterea cererii de chemare în judecată, formulată inițial de SC M. SA,

devenită ulterior, prin fuziune SC R. SA, sucursala Câmpulung Muscel.

În temeiul dispozițiilor art. 304 pct.

9 C. proc. civ., recurenta-pârâtă susține, în esență, că respectivul contract

de închiriere intervenit între părți a fost încheiat prin fraudarea legii,

cauza sa fiind una ilicită, deoarece nu au fost respectate dispozițiile art. 1

din H.G. nr. 140/1991, în conformitate cu care toate contractele de închiriere

sau locație de gestiune, privind unitățile comerciale aflate în patrimoniul

societăților comerciale de stat trebuia să fie încheiate urmare unei licitații,

cerință ce, în cazul de față, nu a fost îndeplinită, contractul de închiriere

fiind încheiat fără licitație, în urma unei cesiuni operate între un fost

chiriaș al imobilului în cauză, SC V. SRL și SC B.V. SRL.

Susține, de asemenea că, neexistând

un contract de închiriere valabil încheiat, contractul de leasing imobiliar

este nul absolut la rândul său și, ca atare, pârâta nu deține în mod legitim

imobilul și se impune evacuarea acesteia din imobil.

Întemeindu-se pe dispozițiile art. 304

pct. 7 C. proc. civ., recurenta-pârâtă arată că, în speță, considerentele

reținute de instanța de apel cu privire la legalitatea operațiunii de novație

sunt străine pricinii, întrucât, în fapt, nu a avut loc o operațiune de novație,

ci o cesiune, după cum chiar părțile implicate în actul juridic au denumit-o.

Recursul nu este fondat.

Din examinarea actelor dosarului, se

constată următoarele:

Spațiul comercial în discuție,

aparținând SC M. SA a fost închiriat inițial, către SC V. SRL, în baza

contractului din 27 decembrie 1996, urmare unei licitații publice, consemnate

în procesul verbal încheiat la 20 noiembrie 1992.

Pe parcursul derulării acestui

contract, o parte din suprafața închiriată a fost cesionată spre închiriere cu

aprobarea expresă a locatorului, respectiv a conducerii SC M. SA, proprietara

spațiului, către pârâta SC B.V. SRL, cu păstrarea condițiilor inițiale

referitoare la durata contractului și prețului chiriei, astfel cum fuseseră ele

stabilite în urma licitației din 20 noiembrie 1992.

Față de această situație, susținerea

recurentei-reclamante, în sensul că prin contractul, încheiat prin cesionarea

spațiului de către chiriașul inițial s-ar fi fraudat legea, el având o cauză

ilicită, este neîntemeiată și va fi respinsă.

Astfel, din cele mai sus arătate, se

constată că la data încheierii contractului, respectiv 20 mai 1996,

dispozițiile legale în vigoare, aplicabile nu conțineau nici o interdicție

privind schimbarea debitorului din contractul de închiriere încheiat în urma licitației

publice și nici nu condiționau dobândirea ulterioară a spațiului prin cesiune,

de o licitație directă.

Ca atare, ambele instanței care s-au

pronunțat în cauză corect au stabilit că nu se poate reține în ce privește

încheierea contractului, o cauză ilicită și nici fraudarea legii, ci

dimpotrivă, că, fiind valabil încheiat, cu respectarea dispozițiilor legale și

stând la baza contractului de leasing imobiliar a atras implicit și

valabilitatea acestui contract.

În ce privește cea de-a doua critică

referitoare la faptul că aspectele reținute de instanță cu privire la

legalitatea operațiunii de novație sunt străine pricinii, deoarece în speță nu

a avut loc o novație, ci o cesiune cum chiar părțile implicate au definit-o, se

reține că și aceasta este neîntemeiată și va fi, de asemenea respinsă.

În acest sens, se constată că

aprecierea instanței de apel că operațiunea de preluare de către pârâtă a

contractului inițial de închiriere poate fi asimilată cu o novație prin

schimbarea de debitor (delegație perfectă) a contractului de închiriere s-a

făcut în contextul în care toate celelalte elemente ale contractului inițial au

rămas neschimbate și, indiferent de denumirea operației, esențial este că ea nu

este în dezacord cu dispozițiile art. 1 din H.G. nr. 140/1991, având în vedere

că inițial închirierea spațiului s-a făcut prin licitație publică, iar

principalele clauze ale primului contract de închiriere au fost preluate

întocmai în cel de-al doilea contract, printr-o operațiune ce nu este contrară

vreunei dispoziții legale.

În consecință, neexistând nici un

motiv de nelegalitate a deciziei curții de apel, exprimat în condițiile art. 304

C. proc. civ., care să conducă la desființarea acesteia, ea va fi menținută,

iar recursul declarat în cauză, de reclamantă, se va respinge, ca fiind

nefondat.

În temeiul dispozițiilor art. 274 C.

proc. civ., va fi obligată recurenta-reclamantă să-i plătească intimatei-pârâte

SC B.V. SRL Câmpulung cheltuieli de judecată în sumă de 5.000.000 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de reclamanta SC R. SA, sucursala Câmpulung Muscel, împotriva deciziei

nr. 253/ A-C din 3 noiembrie 2004 a Curții de Apel Pitești.

Obligă recurenta să plătească

intimatei SC B.V. SRL Câmpulung suma de 5.000.000 lei cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică,

astăzi 18 mai 2005.