ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2939/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 18 ianuarie 2001, reclamanta SC M. SA Câmpulung a chemat-o în judecată pe pârâta SC B.V. SRL Câmpulung și a solicitat să se constate nulitatea absolută a contractului de închiriere nr. 504 din 20 mai 1996, având ca obiect spațiul comercial situat în Câmpulung și a contractului de leasing imobiliar din 1 noiembrie 1999, având ca obiect același spațiu și evacuarea pârâtei din spațiul comercial în cauză, cu cheltuieli de judecată. Tribunalul Argeș, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 241/ C din 16 martie 2001, reținând că în speță sunt aplicabile dispozițiile art. 32 din H.G.

nr. 450/1999, și-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Pitești. Prin decizia nr. 421/A/C din 25 iunie 2001, Curtea de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ, a admis apelul reclamantei, a desființat sentința atacată și a trimis cauza aceluiași tribunal pentru a o judeca în primă instanță, iar prin decizia nr. 4377 din 13 noiembrie 2003, Înalta curte de casație și justiție, secția comercială, a respins recursul declarat de pârâtă, împotriva deciziei mai sus menționate, ca nefondat, menținând competența de soluționare a cauzei în primă instanță în favoarea Tribunalului Argeș. Prin sentința comercială nr. 1081/ C din 13 septembrie 2004, Tribunalul Argeș, secția comercială și de contencios administrativ, a respins acțiunea reclamantei, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a apreciat că în mod legal a fost încheiat contractul de leasing imobiliar, deoarece la data încheierii acestuia, exista în derulare contractul de închiriere încheiat între părți, iar în ce privește prețul rezidual, neprevederea lui nu poate atrage nulitatea absolută a contractului de leasing care conține valoarea totală a activului stabilită conform evaluării F.P.S. Privind suprafața de 25 mp. s-a reținut că nu a fost solicitată pentru a fi vândută sau închiriată, de asemenea și că reclamanta și-a invocat propria turpitudine și, în sfârșit, că nu se poate reține cauza ilicită a contractului și nici cererea de evacuare nu este întemeiată.

Prin decizia nr. 253/ A-C din 3 noiembrie 2004, Curtea de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței pronunțate de prima instanță, obligând-o pe apelanta-reclamantă să-i plătească intimatei-pârâte suma de 5.000.000 lei cheltuieli de judecată. În motivarea acestei soluții instanța de apel a reținut că, în speță, contractul de închiriere din 26 mai 1996, încheiat între SC M. SA și pârâtă, ca efect al novației contractului nu este nul absolut, contractul de leasing imobiliar din 1 noiembrie 1996 încheiat conform dispozițiilor art. 27 din O.U.G.

nr. 88/1997, modificată prin Legea nr. 99/1999, precum și în baza contractului de închiriere nr. 504/1996 nu este nici el afectat de sancțiunea nulității absolute, neaplicându-se principiul, conform căruia nulitatea actului inițial atrage nulitatea actului subsecvent și nefiind nul contractul de leasing imobiliar, nu se impunea evacuarea pârâtei din spațiul comercial în litigiu. Împotriva deciziei curții de apel a declarat recurs reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, prin invocarea dispozițiilor art. 304 pct. 9 și pct. 7 C. proc. civ. și solicitând admiterea recursului, modificarea hotărârii instanței de apel și, în fond, admiterea cererii de chemare în judecată, formulată inițial de SC M. SA, devenită ulterior, prin fuziune SC R. SA, sucursala Câmpulung Muscel.

În temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta-pârâtă susține, în esență, că respectivul contract de închiriere intervenit între părți a fost încheiat prin fraudarea legii, cauza sa fiind una ilicită, deoarece nu au fost respectate dispozițiile art. 1 din H.G. nr. 140/1991, în conformitate cu care toate contractele de închiriere sau locație de gestiune, privind unitățile comerciale aflate în patrimoniul societăților comerciale de stat trebuia să fie încheiate urmare unei licitații, cerință ce, în cazul de față, nu a fost îndeplinită, contractul de închiriere fiind încheiat fără licitație, în urma unei cesiuni operate între un fost chiriaș al imobilului în cauză, SC V. SRL și SC B.V.

SRL. Susține, de asemenea că, neexistând un contract de închiriere valabil încheiat, contractul de leasing imobiliar este nul absolut la rândul său și, ca atare, pârâta nu deține în mod legitim imobilul și se impune evacuarea acesteia din imobil. Întemeindu-se pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurenta-pârâtă arată că, în speță, considerentele reținute de instanța de apel cu privire la legalitatea operațiunii de novație sunt străine pricinii, întrucât, în fapt, nu a avut loc o operațiune de novație, ci o cesiune, după cum chiar părțile implicate în actul juridic au denumit-o. Recursul nu este fondat.

Din examinarea actelor dosarului, se constată următoarele: Spațiul comercial în discuție, aparținând SC M. SA a fost închiriat inițial, către SC V. SRL, în baza contractului din 27 decembrie 1996, urmare unei licitații publice, consemnate în procesul verbal încheiat la 20 noiembrie 1992. Pe parcursul derulării acestui contract, o parte din suprafața închiriată a fost cesionată spre închiriere cu aprobarea expresă a locatorului, respectiv a conducerii SC M. SA, proprietara spațiului, către pârâta SC B.V. SRL, cu păstrarea condițiilor inițiale referitoare la durata contractului și prețului chiriei, astfel cum fuseseră ele stabilite în urma licitației din 20 noiembrie 1992. Față de această situație, susținerea recurentei-reclamante, în sensul că prin contractul, încheiat prin cesionarea spațiului de către chiriașul inițial s-ar fi fraudat legea, el având o cauză ilicită, este neîntemeiată și va fi respinsă.

Astfel, din cele mai sus arătate, se constată că la data încheierii contractului, respectiv 20 mai 1996, dispozițiile legale în vigoare, aplicabile nu conțineau nici o interdicție privind schimbarea debitorului din contractul de închiriere încheiat în urma licitației publice și nici nu condiționau dobândirea ulterioară a spațiului prin cesiune, de o licitație directă. Ca atare, ambele instanței care s-au pronunțat în cauză corect au stabilit că nu se poate reține în ce privește încheierea contractului, o cauză ilicită și nici fraudarea legii, ci dimpotrivă, că, fiind valabil încheiat, cu respectarea dispozițiilor legale și stând la baza contractului de leasing imobiliar a atras implicit și valabilitatea acestui contract.

În ce privește cea de-a doua critică referitoare la faptul că aspectele reținute de instanță cu privire la legalitatea operațiunii de novație sunt străine pricinii, deoarece în speță nu a avut loc o novație, ci o cesiune cum chiar părțile implicate au definit-o, se reține că și aceasta este neîntemeiată și va fi, de asemenea respinsă. În acest sens, se constată că aprecierea instanței de apel că operațiunea de preluare de către pârâtă a contractului inițial de închiriere poate fi asimilată cu o novație prin schimbarea de debitor (delegație perfectă) a contractului de închiriere s-a făcut în contextul în care toate celelalte elemente ale contractului inițial au rămas neschimbate și, indiferent de denumirea operației, esențial este că ea nu este în dezacord cu dispozițiile art. 1 din H.G.

nr. 140/1991, având în vedere că inițial închirierea spațiului s-a făcut prin licitație publică, iar principalele clauze ale primului contract de închiriere au fost preluate întocmai în cel de-al doilea contract, printr-o operațiune ce nu este contrară vreunei dispoziții legale. În consecință, neexistând nici un motiv de nelegalitate a deciziei curții de apel, exprimat în condițiile art. 304 C. proc. civ., care să conducă la desființarea acesteia, ea va fi menținută, iar recursul declarat în cauză, de reclamantă, se va respinge, ca fiind nefondat. În temeiul dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., va fi obligată recurenta-reclamantă să-i plătească intimatei-pârâte SC B.V. SRL Câmpulung cheltuieli de judecată în sumă de 5.000.000 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta SC R. SA, sucursala Câmpulung Muscel, împotriva deciziei nr. 253/ A-C din 3 noiembrie 2004 a Curții de Apel Pitești. Obligă recurenta să plătească intimatei SC B.V. SRL Câmpulung suma de 5.000.000 lei cheltuieli de judecată. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 18 mai 2005.