ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 514/2006

Asupra recursurilor de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La 9 aprilie 2003, reclamanta SC P. SA Câmpulung Muscel a chemat-o în judecată pe pârâta SC R. SA București, pentru ca, prin sentința ce se va pronunța, să se constate că este proprietara imobilului și terenului aferent în suprafață de 2.465,21 mp., hotărârea pronunțată urmând să țină loc de act autentic de vânzare cumpărare. Prin sentința nr. 2147/ C din 12 septembrie 2003, Tribunalul Argeș, secția comercială și de contencios administrativ a respins acțiunea, reținând că atâta timp cât reclamanta ar fi putut formula o acțiune în realizarea dreptului său, acțiunea în constatare, în temeiul art. 111 C. proc.

civ. nu poate fi primită. Prin decizia nr. 9/A/C din 14 ianuarie 2004, Curtea de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ a admis apelul reclamantei, a anulat sentința mai sus menționată și, pe fond, a admis acțiunea formulată de reclamantă, în sensul că a constatat vânzarea cumpărarea terenului în suprafață de 246.521 mp. și a construcțiilor de pe acesta, situate în Câmpulung, hotărârea ținând loc de act autentic de vânzare-cumpărare. Prin decizia nr. 5539 din 10 decembrie 2004, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială a admis recursul declarat de pârâtă, a casat decizia recurată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași curți de apel, cu motivarea că instanța de apel a acordat altceva decât s-a cerut, reținând că obiectul acțiunii este constatarea proprietății asupra imobilelor în litigiu și constatând vânzarea-cumpărarea acestora.

În rejudecare, Curtea de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ, prin decizia nr. 50/A/C din 6 aprilie 2005, a admis apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței nr. 2147/ C din 12 septembrie 2003 a Tribunalului Argeș, pe care a schimbat-o în parte în sensul că a admis în parte acțiunea și a constatat că reclamanta este proprietara imobilului construcție situat în Câmpulung, menținând în rest sentința. Pentru a pronunța această decizie, curtea de apel a reținut că reclamanta este proprietara clădirii în litigiu și instanța de fond a greșit atunci când a constatat că nu poate fi admisă acțiunea în constatare, iar cu privire la imobilul teren a reținut că, pentru acest bun, reclamanta este doar titularul unei creanțe constând în obligația de a face, de care este ținut debitorul, întocmirea înscrisului autentic.

Împotriva acestei decizii, au declarat recurs ambele părți. În recursul său, reclamanta critică hotărârea instanței de apel, prin invocarea dispozițiilor art. 304 pct. 5, 8 și 9 C. proc. civ. și solicită admiterea recursului, casarea deciziei criticate și admiterea apelului, așa cum a fost formulat. Recurenta reclamantă susține, astfel, că (art. 304 pct. 5 C. proc. civ.) instanța, în fond după casare, a pronunțat hotărârea atacată cu ignorarea dispozițiilor art. 315 C. proc. civ., conform cu care problemele de drept dezlegate de instanța de recurs sunt obligatorii pentru judecătorii fondului, deoarece în decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție este dezlegată în mod irevocabil și cu caracter obligatoriu, pentru instanță, atât situația construcției, cât și a terenului în litigiu; Arată de asemenea, că (art. 304 pct. 9 C. proc.

civ.) în mod greșit instanța de apel nu a admis cererea sa cu privire la constatarea dreptului de proprietate asupra terenului aferent construcției, ignorând calitatea de act autentic a contractului de leasing și că în speță nu sunt incidente dispozițiile Legii nr. 54/1998; Potrivit art. 304 pct. 8 C. proc. civ. susține că decizia criticată a omis din dispozitiv măsura dispusă cu privire la terenul în litigiu, omițând, totodată, să se pronunțe pe capătul de cerere privind pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare cumpărare. Pârâta, în recurs, invocă dispozițiile art. 304 pct. 5, 8 și 9 C. proc. civ. și solicită admiterea acestuia și modificarea hotărârii atacate, cu consecința respingerii apelului și acțiunii reclamantei.

În temeiul art. 304 pct. 5 C. proc. civ. susține că s-ar impune pe de altă parte și casarea hotărârii curții de apel și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță pentru a face o corectă aplicare a normelor privind judecarea apelului, iar în raport de dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ. arată că instanța nu poate fără să schimbe natura și înțelesul vădit al actului juridic dedus judecății să dezvolte raționamente specifice raporturilor juridice unui contract de vânzare cumpărare, deși în speță este vorba despre un contract de leasing; Prin invocarea dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. susține că trimiterile la regulile contractului de vânzare cumpărare nu își au locul în speță deoarece nu se poate aplica regula vânzării-cumpărării pentru o promisiune de vânzare, și, totodată, că trebuie avut în vedere că în lipsa consimțământului valabil exprimat al uneia dintre părți contractul este inexistent.

Recursul reclamantei nu este fondat și va fi respins în consecință. Referitor la invocarea art. 304 pct. 5 C. proc. civ. pentru a-și întemeia susținerile conform cărora instanța, în fond după casare, ar fi ignorat dispozițiile art. 315 C. proc. civ. se constată că nu este justificată, deoarece problema de drept dezlegată în mod irevocabil și obligatoriu în decizia Înaltei Curți nu o reprezintă situația construcției și terenului, așa cum eronat afirmă recurenta-reclamantă, ci aspectul potrivit căruia instanța a acordat altceva decât s-a solicitat, în sensul că reclamanta a solicitat prin acțiune să se constate că este proprietara imobilului construcții și teren aferent, iar curtea de apel a constatat vânzarea-cumpărarea acestora.

Dezlegarea dată de curtea de apel este însă greșită pentru că pornind de la obiectul acțiunii, astfel cum a fost stabilit de reclamantă și confirmat de Înalta Curte, instanța a considerat că acțiunea reclamantei este admisibilă, cel puțin în parte, constatând că reclamanta este proprietara imobilului construcție, ceea ce este evident greșit, astfel cum va rezulta din considerentele ce vor fi arătate cu ocazia examinării recursului pârâtei; prin urmare se reține că motivele de recurs formulate de recurenta-reclamantă în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 8 și 9 sunt, de asemenea, neîntemeiate și vor fi respinse în consecință. În ce privește recursul pârâtei se constată că acesta este fondat și va fi admis, în conformitate cu considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Astfel, este în afara oricărui dubiu, plecând de la obiectul cererii deduse judecății, așa cum a fost formulată ea de către reclamantă și cum a fost confirmată de Înalta Curte prin dezlegarea problemei de drept dată prin hotărârea pronunțată, că reclamanta și-a întemeiat pretențiile pe existența unui contract de leasing imobiliar și obligațiile decurgând din acesta, căruia i se aplică norme specifice și nu regulile generale de drept aplicabile raporturilor dintr-un contract de vânzare cumpărare, astfel încât curtea de apel în mod greșit a apreciat că reclamantei îi pot fi conferite drepturile unui cumpărător, parte într-un contract de vânzare cumpărare.

Astfel, dacă utilizatorul dorește să uzeze de dreptul său de opțiune și să cumpere bunul, el trebuie să plătească un preț, respectiv valoarea reziduală, care în cauză nu s-a plătit și nu a fost îndeplinită nici condiția esențială cerută de lege pentru aceasta și anume acordul părților ca urmare a unei negocieri directe. În consecință, cum lipsa acordului părților și consimțământul liber și valabil exprimat al uneia din părți nu poate fi complinită de instanță, se reține că instanța, chiar în măsura în care s-au plătit toate ratele și nu a fost respectat dreptul de opțiune al utilizatorului, nu poate să constate direct vânzarea-cumpărarea, respectiv un drept de proprietate, atât timp cât nu a avut loc o negociere, ci, doar, dacă acest lucru s-a cerut prin acțiune, în caz de refuz al executării obligației de vânzare, să oblige finanțatorul la plata de daune interese către utilizatorul bunului, aceasta fiind o acțiune în realizare.

Astfel fiind, se reține că acțiunea în constatare formulată de reclamantă, întemeiată pe dispozițiile art. 111 C. proc. civ., în condițiile în care poate uza de o acțiune în realizare, este inadmisibilă și, drept urmare, se va admite recursul pârâtei, va fi modificată decizia atacată și se va respinge apelul reclamantei declarat împotriva sentinței pronunțate de tribunal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul reclamantei SC P. SA Câmpulung Muscel, împotriva deciziei nr. 50/A/C din 6 aprilie 2005 a Curții de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ. Admite recursul pârâtei SC R. SA București, modifică decizia atacată, în sensul că respinge apelul reclamantei formulat împotriva sentinței nr. 2147/ C din 12 septembrie 2003 a Tribunalului Argeș, secția comercială și de contencios administrativ. Irevocabilă. Pronunțata în ședință publică, astăzi 8 februarie 2006.