ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 514/2006

Asupra recursurilor de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

La 9 aprilie 2003, reclamanta SC P.

SA Câmpulung Muscel a chemat-o în judecată pe pârâta SC R. SA București, pentru

ca, prin sentința ce se va pronunța, să se constate că este proprietara

imobilului și terenului aferent în suprafață de 2.465,21 mp., hotărârea

pronunțată urmând să țină loc de act autentic de vânzare cumpărare.

Prin sentința nr. 2147/ C din 12

septembrie 2003, Tribunalul Argeș, secția comercială și de contencios

administrativ a respins acțiunea, reținând că atâta timp cât reclamanta ar fi

putut formula o acțiune în realizarea dreptului său, acțiunea în constatare, în

temeiul art. 111 C. proc. civ. nu poate fi primită.

Prin decizia nr. 9/A/C din 14

ianuarie 2004, Curtea de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ

a admis apelul reclamantei, a anulat sentința mai sus menționată și, pe fond, a

admis acțiunea formulată de reclamantă, în sensul că a constatat vânzarea

cumpărarea terenului în suprafață de 246.521 mp. și a construcțiilor de pe

acesta, situate în Câmpulung, hotărârea ținând loc de act autentic de

vânzare-cumpărare.

Prin decizia nr. 5539 din 10

decembrie 2004, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială a admis

recursul declarat de pârâtă, a casat decizia recurată și a trimis cauza spre

rejudecare aceleiași curți de apel, cu motivarea că instanța de apel a acordat

altceva decât s-a cerut, reținând că obiectul acțiunii este constatarea

proprietății asupra imobilelor în litigiu și constatând vânzarea-cumpărarea

acestora.

În rejudecare, Curtea de Apel

Pitești, secția comercială și de contencios administrativ, prin decizia nr. 50/A/C

din 6 aprilie 2005, a admis apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței nr.

2147/ C din 12 septembrie 2003 a Tribunalului Argeș, pe care a schimbat-o în parte

în sensul că a admis în parte acțiunea și a constatat că reclamanta este

proprietara imobilului construcție situat în Câmpulung, menținând în rest

sentința.

Pentru a pronunța această decizie,

curtea de apel a reținut că reclamanta este proprietara clădirii în litigiu și

instanța de fond a greșit atunci când a constatat că nu poate fi admisă

acțiunea în constatare, iar cu privire la imobilul teren a reținut că, pentru

acest bun, reclamanta este doar titularul unei creanțe constând în obligația de

a face, de care este ținut debitorul, întocmirea înscrisului autentic.

Împotriva acestei decizii, au

declarat recurs ambele părți.

În recursul său, reclamanta critică

hotărârea instanței de apel, prin invocarea dispozițiilor art. 304 pct. 5, 8 și

9 C. proc. civ. și solicită admiterea recursului, casarea deciziei criticate și

admiterea apelului, așa cum a fost formulat.

Recurenta reclamantă susține,

astfel, că (art. 304 pct. 5 C. proc. civ.) instanța, în fond după casare, a

pronunțat hotărârea atacată cu ignorarea dispozițiilor art. 315 C. proc. civ.,

conform cu care problemele de drept dezlegate de instanța de recurs sunt

obligatorii pentru judecătorii fondului, deoarece în decizia Înaltei Curți de

Casație și Justiție este dezlegată în mod irevocabil și cu caracter

obligatoriu, pentru instanță, atât situația construcției, cât și a terenului în

litigiu;

Arată de asemenea, că (art. 304 pct.

9 C. proc. civ.) în mod greșit instanța de apel nu a admis cererea sa cu

privire la constatarea dreptului de proprietate asupra terenului aferent

construcției, ignorând calitatea de act autentic a contractului de leasing și

că în speță nu sunt incidente dispozițiile Legii nr. 54/1998;

Potrivit art. 304 pct. 8 C. proc.

civ. susține că decizia criticată a omis din dispozitiv măsura dispusă cu

privire la terenul în litigiu, omițând, totodată, să se pronunțe pe capătul de

cerere privind pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de

vânzare cumpărare.

Pârâta, în recurs, invocă

dispozițiile art. 304 pct. 5, 8 și 9 C. proc. civ. și solicită admiterea

acestuia și modificarea hotărârii atacate, cu consecința respingerii apelului

și acțiunii reclamantei.

În temeiul art. 304 pct. 5 C. proc.

civ. susține că s-ar impune pe de altă parte și casarea hotărârii curții de

apel și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță pentru a face o

corectă aplicare a normelor privind judecarea apelului, iar în raport de

dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ. arată că instanța nu poate fără să

schimbe natura și înțelesul vădit al actului juridic dedus judecății să

dezvolte raționamente specifice raporturilor juridice unui contract de vânzare

cumpărare, deși în speță este vorba despre un contract de leasing;

Prin invocarea dispozițiilor art. 304

pct. 9 C. proc. civ. susține că trimiterile la regulile contractului de vânzare

cumpărare nu își au locul în speță deoarece nu se poate aplica regula

vânzării-cumpărării pentru o promisiune de vânzare, și, totodată, că trebuie

avut în vedere că în lipsa consimțământului valabil exprimat al uneia dintre părți

contractul este inexistent.

Recursul reclamantei nu este fondat

și va fi respins în consecință.

Referitor la invocarea art. 304 pct.

5 C. proc. civ. pentru a-și întemeia susținerile conform cărora instanța, în

fond după casare, ar fi ignorat dispozițiile art. 315 C. proc. civ. se constată

că nu este justificată, deoarece problema de drept dezlegată în mod irevocabil

și obligatoriu în decizia Înaltei Curți nu o reprezintă situația construcției

și terenului, așa cum eronat afirmă recurenta-reclamantă, ci aspectul potrivit

căruia instanța a acordat altceva decât s-a solicitat, în sensul că reclamanta

a solicitat prin acțiune să se constate că este proprietara imobilului

construcții și teren aferent, iar curtea de apel a constatat

vânzarea-cumpărarea acestora.

Dezlegarea dată de curtea de apel

este însă greșită pentru că pornind de la obiectul acțiunii, astfel cum a fost

stabilit de reclamantă și confirmat de Înalta Curte, instanța a considerat că

acțiunea reclamantei este admisibilă, cel puțin în parte, constatând că

reclamanta este proprietara imobilului construcție, ceea ce este evident

greșit, astfel cum va rezulta din considerentele ce vor fi arătate cu ocazia

examinării recursului pârâtei; prin urmare se reține că motivele de recurs

formulate de recurenta-reclamantă în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 8 și 9

sunt, de asemenea, neîntemeiate și vor fi respinse în consecință.

În ce privește recursul pârâtei se

constată că acesta este fondat și va fi admis, în conformitate cu considerentele

ce vor fi arătate în continuare.

Astfel, este în afara oricărui

dubiu, plecând de la obiectul cererii deduse judecății, așa cum a fost

formulată ea de către reclamantă și cum a fost confirmată de Înalta Curte prin

dezlegarea problemei de drept dată prin hotărârea pronunțată, că reclamanta

și-a întemeiat pretențiile pe existența unui contract de leasing imobiliar și

obligațiile decurgând din acesta, căruia i se aplică norme specifice și nu

regulile generale de drept aplicabile raporturilor dintr-un contract de vânzare

cumpărare, astfel încât curtea de apel în mod greșit a apreciat că reclamantei

îi pot fi conferite drepturile unui cumpărător, parte într-un contract de

vânzare cumpărare.

Astfel, dacă utilizatorul dorește să

uzeze de dreptul său de opțiune și să cumpere bunul, el trebuie să plătească un

preț, respectiv valoarea reziduală, care în cauză nu s-a plătit și nu a fost

îndeplinită nici condiția esențială cerută de lege pentru aceasta și anume

acordul părților ca urmare a unei negocieri directe.

În consecință, cum lipsa acordului

părților și consimțământul liber și valabil exprimat al uneia din părți nu

poate fi complinită de instanță, se reține că instanța, chiar în măsura în care

s-au plătit toate ratele și nu a fost respectat dreptul de opțiune al

utilizatorului, nu poate să constate direct vânzarea-cumpărarea, respectiv un

drept de proprietate, atât timp cât nu a avut loc o negociere, ci, doar, dacă

acest lucru s-a cerut prin acțiune, în caz de refuz al executării obligației de

vânzare, să oblige finanțatorul la plata de daune interese către utilizatorul

bunului, aceasta fiind o acțiune în realizare.

Astfel fiind, se reține că acțiunea

în constatare formulată de reclamantă, întemeiată pe dispozițiile art. 111 C.

proc. civ., în condițiile în care poate uza de o acțiune în realizare, este

inadmisibilă și, drept urmare, se va admite recursul pârâtei, va fi modificată

decizia atacată și se va respinge apelul reclamantei declarat împotriva

sentinței pronunțate de tribunal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

reclamantei SC P. SA Câmpulung Muscel, împotriva deciziei nr. 50/A/C din 6

aprilie 2005 a Curții de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ.

Admite recursul pârâtei SC R. SA

București, modifică decizia atacată, în sensul că respinge apelul reclamantei

formulat împotriva sentinței nr. 2147/ C din 12 septembrie 2003 a Tribunalului

Argeș, secția comercială și de contencios administrativ.

Irevocabilă.

Pronunțata în ședință publică,

astăzi 8 februarie 2006.