ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5718/2004

Asupra recursului în anulare de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 4 aprilie 2000, precizată ulterior, reclamanta D.E. a chemat în judecată pe pârâții A.I., A.A. și A.E. pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligați să-i lase în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de 754 mp teren situată în comuna Hârtiești, sat Vulturești, județul Argeș, precum și grănițuirea celor două proprietăți pe latura învecinată, din partea de nord a acestora. S-a solicitat, totodată, constatarea nulității actului sub semnătură privată, intitulat „chitanță”, încheiat în anul 1967, cu referire la suprafața de teren în litigiu, între numita R.A., în calitate de vânzătoare și pârâta A.E., în calitate de cumpărătoare.

În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că este proprietara unui teren în suprafață de 3600 mp, din care pârâții au ocupat în mod abuziv suprafața revendicată de 754 mp. Prin întâmpinarea din 12 aprilie 2001 pârâții au cerut respingerea acțiunii deoarece în temeiul titlului de proprietate reclamanta deține doar suprafața de 2000 mp teren, stăpânită în indiviziune cu ceilalți moștenitori menționată în certificatul de moștenitor nr. 515 din 6 septembrie 1991 eliberat de fostul Notariat de Stat Local Câmpulung, iar grănițuirea este lipsită de obiect întrucât proprietățile părților sunt despărțite de un gard de beton ridicat în urmă cu 15 ani și în această modalitate și-a stăpânit fiecare parte propriul teren.

La data de 12 februarie 2001 numiții N.E., M.V., C.I. și T.M. au formulat cerere de intervenție prin care au solicitat admiterea acțiunii promovată de reclamantă, motivând că, alături de reclamantă, sunt moștenitorii defunctei I.F., care a avut în proprietate suprafața de 3600 mp, din aceasta, 754 mp fiind ocupată, fără drept, de către pârâți. Investită cu soluționarea cauzei, Judecătoria Câmpulung a admis în parte acțiunea și cererea de intervenție, a constatat nul înscrisul intitulat „Act de mână (chitanță)” încheiat la data de 21 august 1967 între R.A. și pârâta A.E., a obligat pe pârâți să lase reclamantei și intervenienților în deplină proprietate terenul în suprafață de 594 mp identificat în raportul de expertiză și schița anexă întocmite de expertul B.T.

și a stabilit, în temeiul aceleiași expertize, hotarul despărțitor între proprietăți. Instanța de fond a reținut și motivat că reclamanta și intervenienții au făcut dovada dreptului de proprietate pentru suprafața de 3600 mp, iar prin raportul de expertiză s-a demonstrat că pârâții ocupă abuziv, din această proprietate, 594 mp și nu 754 mp cum s-a susținut în acțiune și în cererea de intervenție. Actul sub semnătură privată invocat de pârâți ca dovadă a dreptului lor de proprietate, nu poate fi asimilat cu un act translativ de drept real întrucât în momentul încheierii sale au fost încălcate dispozițiile Decretului nr. 144/1958. Apelul declarat împotriva acestei sentințe de pârâții A.I., A.A.

și A.E. a fost admis de Tribunalul Argeș, secția civilă, care, prin decizia nr. 562 din 5 aprilie 2002, a schimbat în tot hotărârea judecătoriei în sensul că a respins ca nefondate acțiunea și cererea de intervenție, cu motivarea că pârâții ocupă suprafața de teren în litigiu de o lungă perioadă de timp, ceea ce valorează titlu de proprietate. Soluția din apel a fost confirmată de Curtea de Apel Pitești, secția civilă, care, prin decizia nr. 1735/R din 4 octombrie 2002, a respins ca nefondate recursurile declarate de reclamantă și de intervenienți. Împotriva deciziilor date în apel și în recurs, la data de 25 august 2003, în temeiul art. 330 pct. 2 C. proc. civ., a declarat recurs în anulare Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție care a susținut că hotărârile judecătorești atacate au fost pronunțate cu încălcarea esențială a legii, ceea ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond, fiind, totodată și vădit netemeinice.

În motivarea recursului în anulare s-a arătat că titlul de proprietate al reclamantei și intervenienților îl reprezintă un contract de donație prin care se dovedește dreptul lor de proprietate asupra suprafeței de 3600 mp, teren din care, o suprafață de 594 mp este ocupată abuziv de pârâți. Apărarea pârâților întemeiată pe o operațiune de vânzare-cumpărare, concretizată într-un înscris sub semnătură privată, nu este fondată, deoarece nu se face dovada existenței dreptului lor de proprietate. Recursul în anulare este fondat.

Din contractul de donație autentificat sub nr. 27857 din 25 noiembrie 1932 de Tribunalul Muscel și transcris sub nr. 2654 din 9 decembrie 1932 la același tribunal (dosar de fond), rezultă că autoarea reclamantei și intervenienților, numita F.G.B., a fost gratificată de tatăl său cu un teren în suprafață de 3600 mp situat în satul Vulturești, comuna Hârtiești, județul Argeș, la punctul „În țarină”, ce se învecina pe latura de nord cu terenul numitei R.D.A. Această suprafață de teren a fost moștenită de reclamantă și intervenienți de la autoarea lor I.F., născută B., așa cum rezultă din certificatul de moștenitor nr. 515 din 6 septembrie 1991 eliberat de fostul Notariat de Stat Local Câmpulung (dosar de fond).

Din cuprinsul notei de constatare din 7 octombrie 1993 (dosar de fond) întocmită de Centrul Agricol Hârtiești rezultă că, în urma măsurătorilor întreprinse s-a observat că, în fapt, suprafața de 3600 mp moștenită de reclamantă și intervenienți este de numai 2864 mp, iar expertiza efectuată în cauză (dosar de fond), a demonstrat că acestora le lipsește suprafața de 594 mp, ocupată de către pârâți.

Pe cale de consecință, titlul de proprietate al reclamantei și al intervenienților îl constituie contractul de donație, care, unit cu certificatul de moștenitor, face dovada deplină a dreptului de proprietate asupra suprafeței de 3600 mp teren (în fapt – 2864 mp), situație în care se găsește ca eronată motivarea instanțelor de apel și de recurs potrivit căreia reclamanta și intervenienții nu cunosc limitele fizice ale dreptului lor, ori că acest drept ar fi incert, după cum greșit este și argumentul stăpânirii de fapt de către pârâți, vreme de 15 ani, a suprafeței de teren în litigiu.

Din contra, argumentele mai sus prezentate demonstrează că titlul exhibat de pârâți se bazează pe o situație ambiguă, respectiv pe o operațiune de vânzare-cumpărare, concretizată doar într-un înscris sub semnătură privată intitulat „Act de mână (chitanță)” (dosar de fond), care nu face dovada existenței dreptului de proprietate al pârâților asupra terenului litigios, actul menționat nefiind, prin natura lui, translativ de drept real. Concluzia se impune și datorită faptului că pârâții nu au solicitat să se constate ca fiind validă operațiunea de vânzare-cumpărare pretins dovedită cu înscrisul sub semnătură privată din anul 1967, invocând existența convenției doar în cursul acestui proces, ca apărare, opusă acțiunii și cererii de intervenție, cu intenția lipsită de fundament, de a paraliza demersul reclamantei și al intervenienților, întemeiat pe titlul lor de proprietate.

Față de cele ce preced, va fi admis recursul în anulare, vor fi casate deciziile date de instanțele de apel și de recurs și va fi păstrată sentința Judecătoriei Câmpulung, ca legală și temeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva deciziei nr. 1735/R din 4 octombrie 2002 a Curții de Apel Pitești, secția civilă, și deciziei civile nr. 562 din 5 aprilie 2002 a Tribunalului Argeș. Casează deciziile recurate și respinge ca nefondat apelul declarat de pârâții: A.N.I., A.I.A. și A.E. împotriva sentinței civile nr. 4006 din 19 februarie 2001 a Judecătoriei Câmpulung pe care o păstrează. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 octombrie 2004.