ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5718/2004

Asupra recursului în anulare de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data de 4 aprilie

2000, precizată ulterior, reclamanta D.E. a chemat în judecată pe pârâții A.I.,

A.A. și A.E. pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligați să-i

lase în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de 754 mp teren

situată în comuna Hârtiești, sat Vulturești, județul Argeș, precum și

grănițuirea celor două proprietăți pe latura învecinată, din partea de nord a

acestora.

S-a solicitat, totodată, constatarea

nulității actului sub semnătură privată, intitulat „chitanță”, încheiat în anul

1967, cu referire la suprafața de teren în litigiu, între numita R.A., în

calitate de vânzătoare și pârâta A.E., în calitate de cumpărătoare.

În motivarea acțiunii reclamanta a

arătat că este proprietara unui teren în suprafață de 3600 mp, din care pârâții

au ocupat în mod abuziv suprafața revendicată de 754 mp.

Prin întâmpinarea din 12 aprilie

2001 pârâții au cerut respingerea acțiunii deoarece în temeiul titlului de

proprietate reclamanta deține doar suprafața de 2000 mp teren, stăpânită în

indiviziune cu ceilalți moștenitori menționată în certificatul de moștenitor

nr. 515 din 6 septembrie 1991 eliberat de fostul Notariat de Stat Local

Câmpulung, iar grănițuirea este lipsită de obiect întrucât proprietățile

părților sunt despărțite de un gard de beton ridicat în urmă cu 15 ani și în

această modalitate și-a stăpânit fiecare parte propriul teren.

La data de 12 februarie 2001 numiții

N.E., M.V., C.I. și T.M. au formulat cerere de intervenție prin care au

solicitat admiterea acțiunii promovată de reclamantă, motivând că, alături de

reclamantă, sunt moștenitorii defunctei I.F., care a avut în proprietate

suprafața de 3600 mp, din aceasta, 754 mp fiind ocupată, fără drept, de către

pârâți.

Investită cu soluționarea cauzei,

Judecătoria Câmpulung a admis în parte acțiunea și cererea de intervenție, a

constatat nul înscrisul intitulat „Act de mână (chitanță)” încheiat la data de

21 august 1967 între R.A. și pârâta A.E., a obligat pe pârâți să lase reclamantei

și intervenienților în deplină proprietate terenul în suprafață de 594 mp

identificat în raportul de expertiză și schița anexă întocmite de expertul B.T.

și a stabilit, în temeiul aceleiași expertize, hotarul despărțitor între

proprietăți.

Instanța de fond a reținut și

motivat că reclamanta și intervenienții au făcut dovada dreptului de

proprietate pentru suprafața de 3600 mp, iar prin raportul de expertiză s-a

demonstrat că pârâții ocupă abuziv, din această proprietate, 594 mp și nu 754

mp cum s-a susținut în acțiune și în cererea de intervenție. Actul sub

semnătură privată invocat de pârâți ca dovadă a dreptului lor de proprietate,

nu poate fi asimilat cu un act translativ de drept real întrucât în momentul

încheierii sale au fost încălcate dispozițiile Decretului nr. 144/1958.

Apelul declarat împotriva acestei

sentințe de pârâții A.I., A.A. și A.E. a fost admis de Tribunalul Argeș, secția

civilă, care, prin decizia nr. 562 din 5 aprilie 2002, a schimbat în tot

hotărârea judecătoriei în sensul că a respins ca nefondate acțiunea și cererea

de intervenție, cu motivarea că pârâții ocupă suprafața de teren în litigiu de

o lungă perioadă de timp, ceea ce valorează titlu de proprietate.

Soluția din apel a fost confirmată

de Curtea de Apel Pitești, secția civilă, care, prin decizia nr. 1735/R din 4

octombrie 2002, a respins ca nefondate recursurile declarate de reclamantă și

de intervenienți.

Împotriva deciziilor date în apel și

în recurs, la data de 25 august 2003, în temeiul art. 330 pct. 2 C. proc. civ.,

a declarat recurs în anulare Procurorul General al Parchetului de pe lângă

Curtea Supremă de Justiție care a susținut că hotărârile judecătorești atacate

au fost pronunțate cu încălcarea esențială a legii, ceea ce a determinat o

soluționare greșită a cauzei pe fond, fiind, totodată și vădit netemeinice.

În motivarea recursului în anulare

s-a arătat că titlul de proprietate al reclamantei și intervenienților îl

reprezintă un contract de donație prin care se dovedește dreptul lor de

proprietate asupra suprafeței de 3600 mp, teren din care, o suprafață de 594 mp

este ocupată abuziv de pârâți. Apărarea pârâților întemeiată pe o operațiune de

vânzare-cumpărare, concretizată într-un înscris sub semnătură privată, nu este

fondată, deoarece nu se face dovada existenței dreptului lor de proprietate.

Recursul în anulare este fondat.

Din contractul de donație

autentificat sub nr. 27857 din 25 noiembrie 1932 de Tribunalul Muscel și

transcris sub nr. 2654 din 9 decembrie 1932 la același tribunal (dosar de

fond), rezultă că autoarea reclamantei și intervenienților, numita F.G.B., a

fost gratificată de tatăl său cu un teren în suprafață de 3600 mp situat în

satul Vulturești, comuna Hârtiești, județul Argeș, la punctul „În țarină”, ce

se învecina pe latura de nord cu terenul numitei R.D.A. Această suprafață de

teren a fost moștenită de reclamantă și intervenienți de la autoarea lor I.F.,

născută B., așa cum rezultă din certificatul de moștenitor nr. 515 din 6

septembrie 1991 eliberat de fostul Notariat de Stat Local Câmpulung (dosar de

fond).

Din cuprinsul notei de constatare

din 7 octombrie 1993 (dosar de fond) întocmită de Centrul Agricol Hârtiești

rezultă că, în urma măsurătorilor întreprinse s-a observat că, în fapt,

suprafața de 3600 mp moștenită de reclamantă și intervenienți este de numai

2864 mp, iar expertiza efectuată în cauză (dosar de fond), a demonstrat că

acestora le lipsește suprafața de 594 mp, ocupată de către pârâți.

Pe cale de consecință, titlul de

proprietate al reclamantei și al intervenienților îl constituie contractul de

donație, care, unit cu certificatul de moștenitor, face dovada deplină a

dreptului de proprietate asupra suprafeței de 3600 mp teren (în fapt – 2864

mp), situație în care se găsește ca eronată motivarea instanțelor de apel și de

recurs potrivit căreia reclamanta și intervenienții nu cunosc limitele fizice

ale dreptului lor, ori că acest drept ar fi incert, după cum greșit este și

argumentul stăpânirii de fapt de către pârâți, vreme de 15 ani, a suprafeței de

teren în litigiu.

Din contra, argumentele mai sus

prezentate demonstrează că titlul exhibat de pârâți se bazează pe o situație

ambiguă, respectiv pe o operațiune de vânzare-cumpărare, concretizată doar

într-un înscris sub semnătură privată intitulat „Act de mână (chitanță)” (dosar

de fond), care nu face dovada existenței dreptului de proprietate al pârâților

asupra terenului litigios, actul menționat nefiind, prin natura lui, translativ

de drept real. Concluzia se impune și datorită faptului că pârâții nu au

solicitat să se constate ca fiind validă operațiunea de vânzare-cumpărare

pretins dovedită cu înscrisul sub semnătură privată din anul 1967, invocând

existența convenției doar în cursul acestui proces, ca apărare, opusă acțiunii

și cererii de intervenție, cu intenția lipsită de fundament, de a paraliza

demersul reclamantei și al intervenienților, întemeiat pe titlul lor de

proprietate.

Față de cele ce preced, va fi admis

recursul în anulare, vor fi casate deciziile date de instanțele de apel și de

recurs și va fi păstrată sentința Judecătoriei Câmpulung, ca legală și

temeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul în anulare declarat de

Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție

împotriva deciziei nr. 1735/R din 4 octombrie 2002 a Curții de Apel Pitești,

secția civilă, și deciziei civile nr. 562 din 5 aprilie 2002 a Tribunalului

Argeș.

Casează deciziile recurate și respinge ca

nefondat apelul declarat de pârâții: A.N.I., A.I.A. și A.E. împotriva sentinței

civile nr. 4006 din 19 februarie 2001 a Judecătoriei Câmpulung pe care o

păstrează.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 octombrie 2004.