ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3553/2004

Asupra recursului în anulare de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

C.N., C.G. și S.M. au chemat în judecată pe S.P.C.

și Comisia județeană Vaslui pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra

terenurilor solicitând să se constate nulitatea titlului de proprietate nr. 200/47447

din 20 septembrie 1995 emis de aceasta în baza Legii nr. 18/1991, pe numele

pârâtului S.P.C. pentru suprafața de 1,05 ha teren situat pe raza comunei

Pungești, satul Armăsoaia județul Vaslui.

În motivarea acțiunii reclamanții au susținut că

din eroare comisia a reconstituit dreptul de proprietate asupra terenului în

litigiu în favoarea pârâtului întrucât în registrul agricol aferent anilor 1951

– 1955 terenul figura pe numele autorului reclamanților C.I.

Printr-un memoriu depus la dosar S.M. a precizat

că nu își însușește acțiunea formulată de ceilalți doi reclamanți motiv pentru

care nu a semnat-o.

Judecătoria Vaslui prin sentința civilă nr. 383

din 23 ianuarie 2001 a respins acțiunea promovată de C.N. și C.G. și a anulat

ca nesemnată acțiunea formulată de M.S.

Instanța a reținut că S.M., mama pârâtului S.P.C.,

nu a fost de acord cu acțiunea deoarece, împreună cu reclamanții, care erau

frații săi, în calitate de moștenitori ai lui C.I., le-a fost reconstituit

dreptul de proprietate pentru o suprafață de teren de 10 ha, iar pârâtul,

beneficiar al Legii nr. 42/1990 a solicitat prin cerea înregistrată sub nr. 474

din 30 ianuarie 1995 la Comisia locală Pungești de aplicare a Legii nr. 18/1991,

constituirea unui drept de proprietate, sens în care i-a fost eliberat titlul

de proprietate nr. 200/47447/1995, pentru un teren extravilan.

În aceste condiții, instanța a apreciat că nu

s-au încălcat prevederi legale imperative care să atragă nulitatea titlului de

proprietate contestat.

Tribunalul Vaslui, prin decizia civilă nr. 46/A

din 22 ianuarie 2002 a respins apelul declarat de C.N.D. și C.G.M. împotriva

sentinței civile nr. 383 din 23 ianuarie 2001 a Judecătoriei Vaslui,

însușindu-și argumentarea instanței de fond.

Curtea de Apel Iași, secția civilă, prin decizia

nr. 908 din 4 iunie 2002 a admis recursul declarat de reclamanții C.N.D. și C.G.M.

împotriva deciziei civile nr. 46/A din 22 ianuarie 2002 a Tribunalului Vaslui

pe care a modificat-o în tot în sensul că:

A admis apelul reclamanților împotriva sentinței

civile nr. 383 din 23 ianuarie 2001 a Judecătoriei Vaslui pe care a schimbat-o

în parte, respectiv.

A admis acțiunea reclamanților C.N.D. și C.G.M. și

a constatat nulitatea absolută a titlului de proprietate nr. 200/47447 din 20

septembrie 1995 emis pe numele pârâtului S.P.C.

Instanța de recurs și-a întemeiat soluția pe

dispozițiile art. 15 pct. 5 din Legea nr. 18/1991 republicată, coroborate cu

prevederile art. 10 lit. t) din Legea nr. 42/1990, constatând că S.P.C.,

îndreptățit la constituirea dreptului de proprietate nu s-a conformat însă

cerințelor art. 13 din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 18/1991 în sensul

că nu a formulat o cerere la comisia de fond funciar competentă pentru

atribuirea terenului în litigiu și nu a urmat procedura prevăzută de lege în

acest sens.

Ca atare, instanța a conchis că titlul său de

proprietate era lovit de nulitate absolută conform art. III lit. a) din Legea

nr. 169/1997.

În contra deciziei nr. 908 din 4 iunie 2002 a

Curții de Apel Iași, secția civilă, a declarat recurs în anulare Procurorul

General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție conform

art. 330 pct. 2 C. proc. civ. pe motiv că decizia atacată a fost pronunțată cu

încălcarea esențială a legii ceea ce a determinat o soluționare greșită a

cauzei pe fond.

Astfel, s-a susținut că pârâtul S.P.C. a dovedit

cu certificatul nr. 155 din 16 mai 1991 eliberat de Comisia de aplicare a Legii

nr. 412/1990 și decizia medicală nr. 1312/1 din 5 martie 1991 emisă de Comisia

centrală de expertiză medico-militară cum și alte acte medicale, că și-a

pierdut total capacitatea de muncă, deoarece are o infirmitate fizică

permanentă.

Pe cale de consecință, pârâtul beneficia de

dreptul conferit de art. 10 lit. t) din Legea nr. 42/1990 în sensul că era

îndrituit la acordarea unei suprafețe de teren în condițiile Legii nr. 18/1991.

În aceste condiții pârâtul a depus la Comisia

locală Pungești de aplicare a Legii nr. 18/1991 din localitatea sa natală,

cererea înregistrată sub nr. 474 din 30 ianuarie 1995 pentru constituirea

dreptului de proprietate și în aceste condiții i s-a eliberat titlul de

proprietate a cărui nulitate absolută s-a solicitat a se constata.

Rezultă deci că pârâtul s-a conformat

prevederilor art. 15 pct. 5 din Legea nr. 18/1991 care evidențiază ca unică

condiție pentru persoanele ce intră sub incidența Legii nr. 42/1990, aceea de a

depune o cerere de constituire a dreptului de proprietate.

Mai mult, atribuirea către pârât a terenului în

discuție s-a făcut conform art. 14 alin. (5) din Legea nr. 18/1991 din rezerva

de teren extravilan aflată la dispoziția comisiei, iar faptul că acest teren

face parte din terenurile ce au aparținut autorului reclamanților C.I., nu are

relevanță în cauză, deoarece reclamanților li se reconstituise deja dreptul de

proprietate în limita a 10 ha după autorul lor.

Pe de altă parte conform adresei Oficiului de

cadastru și comunicării Prefecturii Vaslui, terenul trecut în titlul de

proprietate atacat nu se suprapune cu cel al reclamanților.

Din această perspectivă reclamanții nu

justificau un interes legitim pentru promovarea acțiunii și oricum în cauză nu

au fost încălcate norme legale „de ordine publică”.

Pentru motivele evidențiate s-a cerut admiterea

recursului în anulare, casarea hotărârilor judecătorești criticate și în fond

respingerea acțiunii.

Recursul în anulare este fondat pentru motivele

ce succed.

Potrivit certificatului nr. 155 din 16 mai 1991

emis de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 42/1990 pârâtului S.P.C. i s-a

recunoscut calitatea de „luptător pentru victoria revoluției române din

decembrie 1989”, urmând a beneficia de drepturile conferite prin Legea nr. 42/1990.

De asemenea, din certificatul-decizie medicală nr. 1312/1 din 5 martie 1991

eliberat de Comisia centrală de expertiză medico-militară din cadrul

Ministerului Apărării Naționale, rezultă că S.P.C. are gradul de invaliditate I

nerevizuibil urmare unui accident survenit în timpul revoluției la 24 decembrie

1989 (dosar nr. 9181/2000).

Față de aceste înscrisuri apare cu evidență că

pârâtul S.P.C., conform art. 14 alin. (5) din Legea nr. 18/1991 avea vocație

pentru a i se atribui o suprafață de 10.000 mp în echivalent arabil.

Demersurile celor interesați în a beneficia de

prevederile art. 14 alin. (5) din Legea nr. 18/1991 erau cele reglementate în

cuprinsul actului normativ menționat, respectiv art. 10 alin. (4) text cu care

art. 14 alin. (5) urma a fi întregit.

Așadar, pârâtul S.P.C. avea obligația de a se

adresa cu o cerere la primăria localității în care era situat terenul, cu

respectarea unui termen de 90 de zile, prevăzut de art. 10 din lege.

Cu actul nou depus cu ocazia soluționării

recursului în anulare, pârâtul S.P.C. a probat că la 30 ianuarie 1995 s-a

adresat Prefecturii județului Vaslui solicitând că în baza art. 10 lit. t) din

Legea nr. 42/1990 fiind rănit la 24 decembrie 1989 în timpul acțiunilor pentru

victoria revoluției din decembrie 1989, să-i fie acordată o suprafață de teren

în condițiile Legii nr. 18/1991 (dosar nr. 2930/2003) din parcela ce a

aparținut bunicului său C.I. și care făcea parte din rezerva la dispoziția

comunei Pungești. Cererea a fost îndreptată comisiei comunale de fond funciar

Pungești cu mențiunea că petentul era îndrituit să primească teren de la

organul administrativ din localitatea de domiciliu.

Întrucât instanțele nu au fost în măsură să

examineze menționatul înscris iar curtea de apel a apreciat că în baza cererii persoanei

îndreptățite emiterea titlului de proprietate în favoarea pârâtului s-a făcut

cu nesocotirea dispozițiilor art. 10 din Legea nr. 18/1991, se impune

rejudecarea cauzei pentru ca părțile în contradictoriu să examineze înscrisul

nou depus și să aprecieze dacă acesta întrunea exigențele legii atât sub

aspectul condițiilor de fond cât și a acelor de formă, respectiv a termenului

impus de lege pentru sesizarea comisiei.

Pe de altă parte, cu ocazia rejudecării urmează

să se examineze, eventual după efectuarea unei expertize de specialitate dacă

terenul acordat pârâtului prin titlu nr. 200/47447 din 20 septembrie 1995 se

suprapune cu terenurile trecute în titlurile de proprietate emise pe numele

reclamanților de la autorul C.I., reclamanții susținând constant că terenul

atribuit pârâtului li se cuvenea în calitate de moștenitori ai autorului C.I.

în rolul agricol al căruia a figurat în perioada 1951-1955.

Este adevărat că din adresa nr. 1048 din 11

ianuarie 2001 emisă de Oficiul de cadastru agricol și organizarea teritoriului

agricol Vaslui (dosar nr. 9181/2000) rezultă că nu ar exista o astfel de

suprapunere, adresa nu este însoțită și de o argumentare tehnică în acest sens.

De asemenea apare necesar a se verifica și dacă

parcela în discuție atribuită pârâtului S.P.C. figura în rezerva aflată la

dispoziția comunei Pungești. În fine, este de verificat și în ce măsură

reclamanții justificau un interes legitim în promovarea acțiunii, având în vedere

că acestora li se reconstituise deja dreptul de proprietate pentru o suprafață

de 10 ha teren agricol prin mai multe titluri de proprietate dacă acțiunea

pronunțată la 9 octombrie 2000 avea în vedere dispozițiile art. 3 din Legea nr.

169/1997 pentru modificarea și completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991

care a modificat art. 9 din lege în sensul reconstituirii dreptului de

proprietate peste limita de 10 ha de familie în echivalent arabil până la

limita suprafeței prevăzută la art. 3 lit. f) din Legea nr. 187/1995.

Față de cele ce preced, recursul în anulare

urmează a fi admis, a casa hotărârile pronunțate în cauză și a trimite dosarul

Tribunalului Vaslui pentru rejudecare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul în anulare declarat de

Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție împotriva deciziei nr. 908 din 4 iunie 2002 a Curții de Apel Iași,

secția civilă.

Casează decizia atacată, precum și decizia

civilă nr. 46/A din 22 ianuarie 2002 a Tribunalului Vaslui și trimite cauza

acestei din urmă instanțe pentru rejudecare.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 12 mai 2004.