ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 895/2012
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 895/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra cauzei de
față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 196 din 12 februarie
2010 pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, s-a respins
acțiunea formulată de reclamanții D.E., C.T., C.C. și C.Ș., în contradictoriu
cu pârâții Municipiul București prin Primar, SC I. SA, P.C. și P.I., cu privire
la suprafața de teren de 1,52 ha, pentru care s-a reconstituit dreptul de
proprietate și, totodată, s-a respins acțiunea acelorași reclamanți, ca fiind
introdusă de persoane fără calitate procesuală, pentru restul terenului,
admițându-se, în prealabil, excepțiile cu acest obiect.
Referitor la excepția
lipsei calității procesuale active, tribunalul a reținut că prin titlul de
proprietate din 02 septembrie 1937, N.O. a fost împroprietărit cu o suprafață
de 3,5 ha din moșia Dudești, situată în com. Dudești Cioplea și că din
extrasele Arhivei Naționale reiese că acesta figura împroprietărit cu această
suprafață pe moșia Dudești din anul 1925, ca fiind proprietarul lotului 227.
Prin decretul de
expropriere nr. 241/1962, aplicat prin Decizia nr. 999 din 07 aprilie 1962
emisă de Sfatul Popular al Capitalei, o secțiune de 1,575 ha teren a fost
trecută în proprietatea statului, în tabelul anexă al decretului, la poziția
505, fiind înscris O.N.H.
Conform
certificatului de calitate de moștenitor din 14 august 2003, reiese că H.N.,
decedat la data 05 martie 1963 a lăsat ca moștenitor legal pe C.V., în calitate
de fiu, ai cărui succesori sunt reclamanții D.E., C.T., C.C., în calitate de
fii și C.Ș., în calitate de soție supraviețuitoare, fiecare având o cotă de
¼ din moștenire, astfel cum rezultă din certificatul de moștenitor din 20
ianuarie 1996.
Prin sentința civilă nr.
8583 din 18 octombrie 2005 pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București în
Dosarul nr. 133/2005 s-a dispus rectificarea actului de deces al lui C.V., în
sensul că la numele de familie s-a trecut H.
În privința calității
de moștenitori a reclamanților de pe urma numitului O.N., Tribunalul a reținut
că acesta este una și aceeași persoană cu H.N., astfel cum reiese atât din
declarațiile de notorietate, cât și din Decizia nr. 544/ A din 09 octombrie 2006
pronunțată de Curtea de Apel București în Dosarul nr. 1398/3/2005, rămasă
irevocabilă prin Decizia nr. 2152 din 8 martie 2007 a Înaltei Curți de Casație
și Justiție, care au reținut cu autoritate de lucru judecat în sens pozitiv că
reclamanții sunt persoane îndreptățite conform Legii nr. 10/2001 de pe urma
acestui defunct.
Prin urmare,
reclamanții sunt moștenitorii defunctului O.N.H.
Prin cererea
principală, reclamanții au solicitat revendicarea suprafeței de teren de 3,5
ha, fostul lot 227 din com. Dudești Cioplea, jud. Ilfov (situat în București,
sector 3), ce a fost preluat de stat în parte cu titlu și în parte fără titlu,
respectiv 1,575 ha teren a fost trecută în proprietatea statului, prin decretul
de expropriere, iar restul fără titlu de proprietate.
Tribunalul a reținut
că pentru a avea calitate procesuală activă, reclamanții trebuie să facă dovada
că sunt proprietarii suprafeței de teren pe care o revendică de la posesorul
neproprietar, însă, suprafața de teren ce excede terenului pentru care autorul
reclamanților a fost expropriat nu a fost dovedită de către aceștia în
condițiile art. 1169 C. civ.
Astfel, deși aceștia
au făcut dovada că autorul lor a fost împroprietărit în anul 1920 cu suprafața
de 3,5 ha, ei nu au făcut dovada că la data exproprierii acesta mai deținea
întreaga suprafață de teren cu care fusese împroprietărit.
În decretul de
expropriere nr. 241/1962, aplicat prin Decizia nr. 999 din 07 aprilie 1962
emisă de Sfatul Popular al Capitalei se arată ca a fost expropriată o secțiune
de 1,575 ha, teren ce a fost trecut în proprietatea statului, în tabelul anexă
al decretului, la poziția 505, fiind înscris O.N.H. Din adresa din 12 iulie 2004
emisă de Primăria Sector 3 București reiese că la data exproprierii O.N.H. figura
doar cu suprafața de 1,575 ha.
Pentru C.V. (cunoscut
sub numele de O. și H.) a fost reconstituit dreptul de proprietate asupra unei
suprafețe de 1,52 ha, cu titlurile de proprietate nr. 5647/1994 (pe numele C.V.
- fiul celui dintâi) și nr. 100098/2002 (pe numele C.Ș. - soția
supraviețuitoare a celui dintâi), pe alte amplasamente, astfel că pentru restul
de aproximativ 2 ha reclamanții nu au făcut dovada că această suprafață ar mai
fi existat în patrimoniul autorului lor la data exproprierii, din Registrul
Agricol din anii 1959-1961 reieșind că C.V. deținea doar o suprafață de 1,8 ha
și nu 3,5 ha.
Astfel, Tribunalul a
considerat că reclamanții nu au făcut dovada că autorul lor și-a conservat
întreg dreptul de proprietate de la împroprietărire și până la expropriere, mai
ales că din Registrul Agricol din anii 1959-1961 reiese că C.V., fiul acestuia,
deținea o suprafață de 1,8 ha, fiind posibil ca aceasta să fi fost transmisă
chiar de autorul său.
Tribunalul a reținut
că în privința acestei suprafețe de teren reclamanții nu au făcut dovada
dreptului de proprietate și prin urmare nu au calitate procesuală activă atât
în privința constatării preluării abuzive, cât și în privința revendicării prin
compararea titlurilor de proprietate.
În privința excepției
lipsei de interes pentru suprafața de 1,52 ha pentru care s-a reconstituit
dreptul de proprietate tribunalul a reținut că una din părți, pentru a fi parte
într-un proces civil trebuie să îndeplinească cumulativ condițiile de exercițiu
ale acțiunii, adică să pretindă un drept, să justifice un interes, să aibă
capacitate procesuală și calitate procesuală.
Astfel, reclamanta
trebuie să justifice un interes legitim, inclusiv născut, actual, personal,
pentru a putea sta în judecată în această calitate.
Tribunalul a considerat
că interesul echivalează cu folosul practic pe care reclamantul l-ar trage din
valorificarea acțiunii civile de față și că pentru a justifica un interes
legitim și actual, reclamanții trebuie să facă dovada folosului practic.
Prin titlul de
proprietate nr. 5647 din 27 ianuarie 1994 emis de Comisia județeană pentru
stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor s-a reconstituit pe
numele C.V. dreptul de proprietate pentru suprafața de 5800 mp de pe urma
defunctului H.N. pe raza Sectorului 3 București.
Prin titlul de
proprietate nr. 100098/2002 emis pe numele C.Ș. a fost reconstituit dreptul de
proprietate pentru suprafața de 0,94 ha pe raza Sectorului 3 București.
Tribunalul a reiterat
faptul că din adresa din 12 iulie 2004 emisă de Primăria Sector 3 București
reiese că pentru C.V. a fost reconstituit dreptul de proprietate asupra unei
suprafețe de 1,52 ha, cu titlurile de proprietate nr. 5647/1994 pe numele C.V. și
nr. 100098/2002 emis pe numele C.Ș., pe alte amplasamente.
Reconstituirea
dreptului de proprietate se realizează pentru suprafața adusă în C.A.P.,
suprafață ce se stabilește prin mijloace de probă reglementate prin
dispozițiile art. 11 alin. 1 din Legea nr. 18/1991, inclusiv prin registrul
agricol de la data cooperativizării.
Din actele care au
stat la baza emiterii acestor titluri, înaintate prin adresa din 04 decembrie 2008
emisă de Primăria Sectorului 3 - Serviciul de Fond Funciar și Registru Agricol,
reiese că s-a reconstituit pe numele C.V. dreptul de proprietate pentru
suprafața de 5800 mp de pe urma defunctului H.N. Prin urmare acest drept nu a
fost reconstituit ca urmare a terenului înscris în C.A.P. de C.V., ci de
autorul său H.N., însă cu privire la acesta din urmă nu s-a făcut dovada că a
adus teren agricol în C.A.P. și nici că ar fi deținut alte terenuri în afara
celui expropriat, astfel încât instanța apreciază ca acest teren pentru care
s-a reconstituit dreptul de proprietate este parte din cel expropriat, care nu
a fost utilizat pentru realizarea utilității publice în vederea căruia a fost
expropriat și a fost dat în folosință de G.A.C. Astfel se explică și faptul că
pe acest teren au fost amplasate grădini de către pârâții persoane fizice, care
prin sentințele civile nr. 9277/1994 și nr. 9295/1994 pronunțate de Judecătoria
Sector 3 au dobândit dreptul de proprietate prin uzucapiune.
În ceea ce privește,
dreptul de proprietate reconstituit pe numele C.Ș., Tribunalul a apreciat că
deși se susține că a fost reconstituit în nume propriu, din cererea de la fila
333 reiese că, la momentul înscrierii în C.A.P., proprietar era C.V., dar
acesta era arestat, astfel încât cererea de înscriere s-a făcut pe numele
acesteia.
Prima instanță a
apreciat că pentru suprafața de 1,52 ha a fost reconstituit dreptul de
proprietate pe alte amplasamente, conform art. 14 alin. (2) din Legea nr. 18/1991.
Prin urmare, având în
vedere că reclamanții nu au făcut dovada deținerii unor suprafețe de teren de
către aceștia anterior cererii de expropriere în afara celei pentru care s-a
realizat exproprierea și pentru care s-a realizat reconstituirea dreptului de
proprietate, a apreciat că cererea în privința suprafeței de 1,52 ha este
lipsită de interes.
Prin Decizia civilă nr.
746 din 09 decembrie 2010, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a
respins ca nefondat apelul declarat de toți reclamanții împotriva sentinței
menționate.
Pentru a decide
astfel, instanța a confirmat situația de fapt reținută de către prima instanță,
cu privire la persoanele care au intrat în raporturi juridice cu statul la
momentul preluării terenului, constatând, în același timp, că prima instanță a
reținut în mod corect că de la numitul O.N.C. s-a preluat doar suprafața de
1,575 ha teren liber de construcții situat pe șoseaua C. fără număr,
identificat la momentul preluării prin planul de situație nr. 58, conform Deciziei
nr. 999 din 7 aprilie 1962 emisă în baza decretului nr. 241 din 28 martie 1962.
Concluzia primei
instanțe nu este rezultatul nedovedirii de către reclamanți a faptului negativ
conform cu care autorul lor inițial nu ar fi înstrăinat restul suprafeței de
teren până la suprafața totală de 3,5 ha, cum greșit susțin apelanții.
Aprecierea primei
instanțe are la bază aspectul dovedit prin tabelul nr. 2 și planul de situație
anexe la decret (filele 19-23 dosar fond), conform cărora O.N. mai deținea, la
nivel anului 1962, doar suprafața de 1,575 ha teren, iar restul terenului ce a
făcut obiectul titlului din 1937 era deținut de alte persoane de la care a și
fost expropriat.
Însumând suprafețele
terenurilor care aparțineau la momentul preluării numiților G.N. (2786 mp), M.E.
(3110 mp), M.N. (4032 mp), I.D. (5486) și M.C. (3548 mp) cu suprafața de teren
ce a aparținut numitului O.C. 15.750 mp, se ajunge la suprafața totală de
35.712 mp teren care epuizează toată suprafața de 3,5 ha teren ce a făcut
obiectul titlului de proprietate din anul 1937.
Operațiunea
anterioară (care dovedește netemeinicia susținerilor apelanților) se justifică
prin aceea că suprafețele de teren menționate se învecinează și alcătuiau
potrivit planului de situație un tot unitar în cadrul fostei moșii Dudești.
Prin planul de situație aflat la filele 21 - 22 dosar fond se delimitează prin
puncte de inflexiune topografică suprafața de aproximativ 3,5 ha (care
aparținea numiților O.N., G.N., M.E., M.N., I.D. și M.C.) și care făcea parte
din suprafața totală de teren ce a făcut obiectul decretului nr. 241/1962.
Susținerile
apelanților conform cărora de la O.N. s-ar fi expropriat „cu titlu” suprafața
de 15.750 mp și fără niciun titlu suprafața de 2 ha, sunt posibile din punct de
vedere logic (dată fiind situația de fapt arătată anterior) doar în ipoteza în
care suprafața de 2 ha este situată în altă parte decât suprafața de 15.750 mp,
cele două suprafețe nefăcând corp comun.
Or, această ipoteză
nu numai că nu este susținută de apelanți, dar este infirmată de concluziile
raportului de expertiză aflat la filele 380-391, 424-426 din dosarul de fond,
volumul 2. Potrivit raportului de expertiză fostul lot 227 în suprafață de 3,5
ha alcătuiește un tot unitar. Aspectul menționării în decret doar a suprafeței
de 15750 mp cu privire la O.N. se datorează faptului preluării restului
suprafeței de teren de la ceilalți 5 proprietari menționați anterior.
Împrejurarea că în
prezent terenul de aproximativ 2 ha aparține pârâților confirmă raționamentul
de mai sus și justifică soluția primei instanțe de admitere a excepției lipsei
calității procesuale a reclamanților în privința suprafeței de 2 ha.
Totodată, Curtea a
observat că cererea formulată de C.V. în baza Legii nr. 18/1991 (cererea din
data de 04 martie 1991) face referire exclusiv la terenul de 3,5 ha ce a
aparținut numitului N.O. Conținutul acestei cereri și procedura desfășurată
ulterior în baza Legii nr. 18/1991 exclude posibilitatea susținută de apelanți
ca numitul C.V. să fi solicitat și obținut, în temeiul Legii nr. 18/1991,
terenuri în nume propriu, și nu în calitate de moștenitor al numitului N.O.
De altfel, Tribunalul
a procedat în mod corect atunci când a soluționat revendicarea suprafeței de 2
ha distinct și diferit de revendicarea suprafeței de 1,575 ha. În privința
acestei din urmă suprafețe, prima instanță a constatat că a fost obținută de
reclamanții C.V. și C.Ș. în natură, dar pe alte amplasamente, conform Legii nr.
18/1991.
Tranșarea drepturilor
reclamanților relative la suprafața expropriată de stat de la numitul O.N., în
baza Legii nr. 18/1991, justifică soluția primei instanțe de admitere a
excepției lipsei de interes în privința cu privire la suprafața de teren de
1,52 ha, teren pentru care s-a reconstituit dreptul de proprietate.
Modul în care s-a
desfășurat procedura prevăzută de Legea nr. 18/1991 și eventualele nemulțumiri
ale beneficiarilor respectivei legi nu pot face obiect de analiză în prezenta
cauză atâta timp cât hotărârile emise de comisia de aplicare a legii puteau fi
atacate în justiție în anumite termene.
Sub acest aspect nu
pot fi reținute susținerile apelanților conform cărora terenurile atribuite pe
alt amplasament conform Legii nr. 18/1991 nu ar fi aparținut numitului O.N., ci
numiților C.V. și C.Ș. Aceste susțineri nu au nicio bază probatorie atât timp
cât, cu privire la ultimele persoane menționate, nu s-a exhibat niciun titlul
de proprietate (evident cu excepția titlului emis conform Legii nr. 18/1991).
Curtea a constatat că
susținerile intimatei SC I. SA conform cărora planul pentru parcelarea băncii M.B.
conține numele proprietarilor expropriați, aceștia fiind notați în ordinea
crescătoare a parcelelor, cu suprafețele pe care le dețineau, sunt corecte și
sunt în sensul soluției pronunțate de instanța de fond. Planul menționat
dovedește că în zona respectivă nu a fost omis nici un proprietar și că nu este
posibil să fi fost scutit vreun lot de la expropriere.
Curtea nu a reținut
susținerile apelanților conform cărora instanța trebuia să judece cererea pe
fond, deoarece verificarea existenței condițiilor de exercițiu a acțiunii
civile se face prealabil analizării temeiniciei acțiunii. Admiterea excepției
lipsei de interes pentru suprafața de teren în legătură cu care drepturile au
fost reconstituite conform Legii nr. 18/1991 este consecința firească a
analizării condițiilor de exercițiu ale acțiunii civile. La fel, admiterea
excepției lipsei calității procesuale active în privința suprafeței de teren de
2 ha, este consecința nedovedirii faptului că reclamanții ar fi titularii
dreptului afirmat. Sub acest aspect trebuie observat că titlurile de
proprietate nr. 10034/1998 (emis pe numele O.N.S., moștenitoarea defunctului O.N.I.),
nr. 100098 din 16 aprilie 2002 (emis pe numele C.Ș.) și nr. 5647/1994 (emis pe
numele C.N.V.) sunt relevante în cauză și contrar celor susținute de apelanți,
justifică soluția primei instanțe deoarece niciuna dintre persoanele indicate
în cele trei titluri nu a făcut dovada deținerii în proprietate a altor
terenuri decât cel de 3,5 ha care a aparținut autorului comun O.N.H. Înscrierea
în registrul agricol, pentru o perioadă anterioară datei exproprierii, a unor
suprafețe de teren din suprafața ce a aparținut autorului O.N.H., pe numele
copiilor sau soției acestuia și includerea acelorași suprafețe în decretul de
expropriere, nu dovedește susținerile apelanților deoarece exproprierea
privește proprietarul care figura cu acest titlu în evidențele de publicitate,
iar aducerea terenului în C.A.P. și menționarea acestuia în registrul agricol
poate privi inclusiv pe copiii ori soția proprietarului în măsura în care
aceștia foloseau terenul sau o parte din el.
Împotriva deciziei au
declarat recurs, în termen legal, reclamanții D.E., C.T., C.C. și C.Ș.,
criticând-o pentru nelegalitate în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 7 și 9 C.
proc. civ. și susținând, în esență, următoarele:
- Instanța combate
efectele unui titlu de proprietate consacrate prin art. 480-481 C. civ. cu o
prezumție simplă, greșit conturată.
Astfel, instanța
însumează suprafețele care aparțineau în anul 1962 numiților G.N., M.E., M.N.,
I.D. și M.C., vecinii lui O.N.H., cu suprafața care a fost expropriată de la O.H.,
ajungând la o suprafața totală de 3,5712 ha, iar instanța prezumă că aceasta ar
trebui să fie suprafața totală de 3,5 ha, care a făcut obiectul titlului de
proprietate din anul 1937.
Fără niciun temei,
instanța adaugă lotului de 1,575 ha expropriat de la H.N. (O.) loturile
vecinilor din latura estică, conform parcelarii anexă la decretul de
expropriere, însă restul suprafeței de aprox. 2 ha din lotul 227 de 3,5 ha, nu
se afla la est de acesta, ci se află în continuarea lotului de 1,575 ha spre
latura sudică, astfel cum se poate observa din raportul de expertiză (pct. 3.1,
3.2. 3.3). De asemenea, instanța prezumă fără nicio probă că s-ar fi expropriat
toată suprafața din zona respectivă din care a făcut parte și lotul 227 și
prezumă, pe acest temei, că autorul H.N. nu mai putea avea decât 1.575 ha în
anul 1962, restul până la 3,5 ha putând să aparțină doar vecinilor enumerați.
Ambele prezumții sunt
incorecte și nu pot răsturna dovada proprietății izvorâtă dintr-un titlu de
proprietate.
Se observă din
planurile anexă ale decretului de expropriere nr. 241/1962 că nu s-a expropriat
întreaga suprafață care a făcut obiectul împroprietăririlor din 1924 în comuna
Dudești Cioplea.
În ceea ce privește
lotul 227 în suprafață de 3,5 ha, aceasta se învecinează în partea de nord pe o
suprafață de 109 ml cu un teren viran rămas în proprietatea G. în anul 1924,
iar în partea de sud cu Șoseaua G.C. pe o latură de 111 ml. Lotul are aspectul
unei fâșii lungi de teren, celelalte laturi având 609 ml-latura E, respectiv
564 ml-latura V. Toate loturile din parcelarea fostei moșii G. aveau
aproximativ aceeași formă și aceleași dimensiuni.
În baza decretului de
expropriere nr. 241/1962, s-a expropriat o suprafața totală de 485.892,11 mp,
fiind creat un lot compact în partea nordică a loturilor din parcelarea din
anul 1924, prin secționarea acestor loturi. Loturile din proprietatea de la 1924
se învecinează toate în partea de nord cu Șos. G.C., în timp ce loturile
expropriate nu se învecinează cu aceasta, ci sunt la o distanță de 200 m de
Șos. G.C. Între loturile care au făcut obiectul decretului nr. 241/1962 și
Șoseaua G.C. a rămas o suprafață considerabilă de teren, cu o lățime de 200 ml
până la Șoseaua G.C. indicată pe planul anexă la decret ca „zonă rezervată”.
Hotărârea astfel
pronunțată este fondată pe motive străine de natura pricinii, este lipsită de
temei legal și este pronunțată cu încălcarea art. 261 alin. (5) și art. 129 alin.
(5) C. proc. civ.
De altfel, instanța a
admis apelul fără să pună în dezbaterea părților această chestiune, astfel
încât nu s-au putut administra probe în combaterea prezumției instanței,
fiindu-le încălcat reclamanților și dreptul la un proces echitabil, consacrat
prin art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
- Cu privire la lotul
de 1,575 ha, confirmând soluția primei instanțe de admitere a excepției lipsei
de interes, hotărârea instanței de apel nu arată în mod concret motivele pentru
care au fost înlăturate apărările reclamanților din apel, astfel cum dispune
imperativ art. 261 C. proc. civ.
În acest context,
recurenții au reiterat susținerile referitoare la faptul că titlul de
proprietate nr. 100034/1998 emis pe numele O.N.S. nu are legătură cu cauza,
fiind emis pentru terenul cu care autorul acesteia, O.I., figura în registrul
agricol la poziția 6/9, astfel cum rezultă din mențiunea de pe cererea nr. 9344
din 19 martie 91 adresată Primăriei Sector 3.
De asemenea, titlul
de proprietate nr. 100098 din 16 aprilie 2002 a fost emis pe numele C.Ș., în
calitate de titular al dreptului, iar nu ca moștenitor al lui O.(H.) N., astfel
cum rezultă din probele administrate, prin urmare, titlurile de proprietate
menționate nu afectează dreptul de proprietate pentru suprafața de teren de 3,5
ha ce a aparținut autorului reclamanților, recunoscut prin titlul nr. 706629/1937.
De altfel, dacă s-ar
însuma suprafețele din cele trei titluri invocate de instanța de apel, s-ar
deduce că pentru suprafața expropriată de 1,575 ha s-ar fi reconstituit dreptul
de proprietate pentru 2,16 ha.
Ambele instanțe de
fond au fost inconsecvente în constatări în ceea ce privește forța probantă a
mențiunilor din registrul agricol.
În temeiul art. 312,
313 si 314 C. proc. civ., recurenții au solicitat admiterea recursului, casarea
ambelor hotărâri ale instanțelor de fond și trimiterea cauzei spre rejudecare
pentru administrarea de probe suplimentare, care nu pot fi administrate în
recurs și lămurirea situației de fapt si a normelor de drept incidente.
Au considerat că se
impune efectuarea unei expertize topografice prin care să se stabilească
următoarele:
- dacă loturile de
teren expropriate în baza decretului nr. 241/1962 de la G.N. (2786 mp), M.E. (3110
mp), M.N. (4032 mp), I.D. (5468 mp) și M.C. (3548 mp), evidențiate în schița
anexă a decretului, fac sau nu parte din fostul lot 227 din parcelarea fostei
moșii Dudești-Cioplea în suprafața de 3,5 ha;
- Dacă loturile
vecinilor enumerați mai sus nu fac parte din lotul 227 al autorului, deci
excepția lipsei calității procesuale active, astfel cum a fost motivată de
instanța de apel nu este fondată, să se stabilească dacă terenul în suprafață
de 1 ha (sau 1,8 ha, cum susține instanța de fond) cu care figura C.V. în
registrul agricol, face sau nu parte din lotul 227 din fosta parcelare Dudești
Cioplea;
- În ipoteza în care
lotul de 1 ha sau 1,8 ha cu care figura C.V. în registrul agricol face parte
din lotul 227 din titlul de proprietate al autorului H.N. (O.), să se analizeze
excepția lipsei calității procesuale active și prin prisma faptului că
reclamanții sunt și moștenitorii lui C.V. (prin urmare, au calitatea de a
revendica bunurile acestuia).
- În ipoteza in care
se confirmă opinia instanței în sensul că pentru C.Ș. și pentru C.V. s-a
reconstituit dreptul de proprietate pe alt amplasament pentru o suprafață
totală de 1,52 ha (0,94 - 0,58), în considerarea drepturilor asupra lotului
227, să se stabilească dacă reconstituirea s-a făcut prin raportare la
suprafața de teren înscrisă în registrul agricol (considerată de instanță ca
făcând parte din lotul de 1,925 ha, aprox. 2 ha) sau prin raportare la
suprafața de 1,575 ha expropriată de la H.N. (O.), distincția având relevanță
atât cu privire la excepțiile invocate, cât și cu privire la soluționarea pe
fond a cauzei, în cazul respingerii în tot sau în parte a excepțiilor.
Examinând decizia
recurată prin prisma criticilor formulate și a actelor dosarului, Înalta Curte
constată că recursul este nefondat.
Instanța de judecată
a fost învestită în prezenta cauză cu soluționarea cererii în revendicarea
terenului în suprafață de 3,5 ha, dobândit de către autorul N.O. (în mod
necontestat, una și aceeași persoană cu N.H. și N.C.O.) prin titlul de proprietate
nr. 706629/1937.
Cererea a fost
întemeiată pe dispozițiile art. 480 C. civ. și art. 6 din Legea nr. 213/1998 și
a fost formulată la data de 26 martie 2008, așadar, după data intrării în
vigoare a Legii nr. 10/2001.
Excepția
inadmisibilității cererii, în raport de procedura specială a Legii nr. 10/2001,
a fost respinsă de către prima instanță din cauză la termenul de judecată din
12 septembrie 2008, cu motivarea că nu este posibilă parcurgerea procedurii
speciale, întrucât terenul revendicat se afla, la data intrării în vigoare a
legii, în posesia unor terți, nefiind îndeplinită cerința din art. 21 alin. (1)
din legea specială. La același termen de judecată, pentru considerente
similare, s-a respins excepția inadmisibilității cererii și în raport de prevederile
Legii nr. 18/1991.
Dispozițiile
tribunalului pe acest aspect au intrat în puterea lucrului judecat, în absența
declarării apelului împotriva încheierii de ședință de la data menționată.
În cadrul procesual
astfel conturat, prima instanță a soluționat distinct cererea în revendicare
pentru o suprafață de 2 ha, în sensul respingerii sale ca fiind formulată de
persoane fără calitate procesuală, respectiv pentru o suprafață de 1,52 ha, în
sensul respingerii cererii pentru lipsa interesului, în considerarea
reconstituirii dreptului de proprietate în baza Legii nr. 18/1991 pentru
această suprafață de teren.
Hotărârea primei
instanțe a fost menținută prin respingerea ca nefondat a apelului
reclamanților.
Criticând legalitatea
deciziei recurate, reclamanții au pornit de la premisa că situația de fapt nu a
fost corect stabilită de către instanța de apel, în ceea ce privește
următoarele aspecte, a căror clarificare impune casarea deciziei și trimiterea
cauzei spre rejudecare:
- o suprafață de 2 ha
din totalul de 3,5 ha teren ce a aparținut autorului N.O. a fost preluată de
către stat nu de la vecinii ce figurează alături de acesta în decretul de
expropriere nr. 241/1962, astfel cum a reținut instanța de apel, ci chiar de la
N.O.; situația de fapt reținută de către instanța de apel ar fi trebuit să se
bazeze pe o expertiză topografică, pentru cercetarea amplasamentului terenului
expropriat de la vecinii indicați în decizia recurată;
- suprafața de teren
pentru care a fost reconstituit dreptul de proprietate fiului lui N.O., C.V. și
soției acestuia din urmă, C.Ș., în baza Legii nr. 18/1991, nu are legătură cu
suprafața de 3,5 ha;
- reținerea instanței
de apel în sensul că suprafața reconstituită în baza Legii nr. 18/1991 ar
corespunde suprafeței de 1,57 ha expropriate de la N.O. în temeiul decretului
de expropriere nr. 241/1962, nu rezultă din probatoriul administrat, ceea ce
impune dovezi suplimentare.
În raport de
aspectele învederate de către recurenții – reclamanți, această instanță de
recurs constată că nu se impune casarea deciziei recurate, întrucât situația de
fapt reținută din cauză este suficient conturată pe baza probatoriului deja
administrat, context în care se constată că recurenții tind, prin aceste
susțineri, la schimbarea stării faptice reținute de către instanța de apel,
finalitate ce excede cadrului căii de atac exercitate, ce presupune verificarea
legalității deciziei recurate, în limitele prevăzute de art. 304 C. proc. civ.,
nu și a temeiniciei acesteia, prin reaprecierea probatoriului, în vederea modificării
situației de fapt reținute.
Toate aspectele de
fapt relevate prin motivele de recurs se desprind din mijloacele de probă deja
administrate și fie relevante fiind, au fost reținute corect de către instanța
de apel (respectiv cel de-al doilea aspect), fie nu sunt concludente pentru
soluționarea cauzei, deși se regăsesc în decizia recurată (primul aspect) ori,
deși susținerile recurenților sunt corecte, nu pot conduce la modificarea/casarea
deciziei, după cum se va arăta prin prezentele considerente, în care vor fi
evidențiate elementele esențiale pe care se întemeiază raționamentul juridic
conceput în susținerea soluției adoptate în cauză, aceea de respingere a
recursului ca nefondat.
Deși acest
raționament este diferit de cel înfățișat de către instanța de apel, se bazează
pe situații de fapt conturate prin probatoriul administrat, nefiind necesară
administrarea de dovezi suplimentare, iar decizia recurată este legală și urmează
a fi menținută ca atare.
În raport de modul de
soluționare a cauzei, urmează ca, prin prezentele considerente, criticile
recurenților să fie analizate cu referire la fiecare dintre cele două suprafețe
în parte - astfel cum au și fost concepute - urmând a se va verifica, în primul
rând, legalitatea deciziei în ceea ce privește suprafața de 1,52 ha teren,
întrucât dezlegarea dată pe acest aspect este determinantă pentru modul de
soluționare a cererii cu referire la cealaltă suprafață de 2 ha.
Pornind de la
prezumția de validitate a actelor juridice întocmite în procedura Legii nr. 18/1991,
acte ce produc, până la revocarea ori anularea lor, efecte depline, inclusiv în
cauza de față, este necesar a se stabili atât suprafața de teren pentru care
s-a emis titlul de proprietate, însă și rațiunile care au condus la
reconstituirea dreptului și la emiterea titlului de proprietate. Abia în acel
moment, se poate delimita suprafața pentru care reclamanții ar putea, eventual,
pretinde un drept de proprietate și se poate stabili dacă suprafața de 1,575
ha, expropriată în anul 1962, a fost avută în vedere în procedura Legii nr. 18/1991.
Așadar, în ceea ce
privește suprafața de 1,52 ha teren, se reține că recurenții au susținut că
instanța de apel nu a arătat argumentele pentru care a înlăturat motivele de
apel cu privire la respingerea cererii ca lipsită de interes, încălcându-se,
astfel, prevederile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., susțineri ce nu
sunt fondate.
Argumentul pentru
care a fost respinsă cererea în revendicarea unei suprafețe de 1,52 ha, din
totalul revendicat de 3,5 ha, rezidă în reconstituirea dreptului de proprietate
pentru această suprafață în baza Legii fondului funciar nr. 18/1991, motivele
de apel conținând critici față de modul în care prima instanță, pentru a ajunge
la această concluzie, a valorificat cererile formulate în baza Legii nr. 18/1991,
datele furnizate de autoritățile administrative privind derularea procedurilor
în baza acestui act normativ și rezultatul acestora, precum și înscrisurile
aflate la dosar. În fapt, reclamanții, prin motivele de apel, au expus, pe baza
acelorași mijloace de probă, o altă situație de fapt decât cea reținută prin
sentința apelată.
Or, în cuprinsul
deciziei recurate, se regăsesc considerente relative la modul de derulare a
procedurii Legii nr. 18/1991, confirmându-se starea faptică reținută de către
tribunal și înlăturându-se, ca fiind eronată, premisa pe care și-au întemeiat
reclamanții susținerile formulate.
Ca atare, nu se poate
reține că instanța nu a analizat motivele de apel, din moment ce a răspuns
întocmai susținerilor reclamanților, hotărârea fiind motivată în conformitate
cu exigențele art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., făcând posibilă
exercitarea controlului de legalitate de către această instanță de recurs.
Urmează ca, în cadrul
considerentelor referitoare la legalitatea menținerii sentinței în ceea ce
privește terenul de 1,52 ha, din perspectiva cazului de recurs prevăzut de art.
304 pct. 9 C. proc. civ., să se releve în concret atât susținerile
reclamanților, cât conținutul argumentării deciziei de apel.
Prin decizia
recurată, s-a reținut – confirmându-se în totalitate considerentele
tribunalului – că autorului reclamanților, C.V. (fiul lui N.O.), și soției
acestuia, C.Ș. (reclamantă în cauză), li s-a reconstituit dreptul de
proprietate prin titlurile nr. 5647/1994 (0,58 ha – C.V.) și nr. 100098/2002
(0,94 ha – C.Ș.), în considerarea terenului ce a aparținut lui N.O., dobândit
prin titlul de proprietate nr. 706629/1937.
În acest sens, instanța
de apel a făcut referire la cererea formulată de C.V. în baza Legii nr. 18/1991
(fila 81 dosar apel), prin care a solicitat restituirea terenului de 3,5 ha ce
a aparținut tatălui său, N.O. și la absența unui titlu de proprietate, la
momentul preluării de către stat, pe numele C.V. și Ș., înlăturând, astfel,
susținerile reclamanților în sensul că terenul de 1,52 ha ar fi fost
reconstituit în considerarea unui drept propriu al acestora, și nu ca
moștenitori ai lui N.O.
Este de necontestat
faptul că V.C. a formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate în
baza Legii nr. 18/1991, din cuprinsul cererii (fila 81 apel) rezultând că
petentul a avut în vedere terenul de 3,5 ha ce a aparținut tatălui său, N.O.
La dosar s-a depus și
o a doua cerere a lui C.V., în care se face referire tot la terenul de 3,5 ha
al tatălui său (fila 82 dosar apel), ce a fost calificată drept contestație în
legătură cu suprafața restituită inițial (nu reiese din actele dosarului care a
fost aceasta) și admisă ca atare de către Comisia pentru aplicarea legii
fondului funciar – Primăria sector 3 București, astfel cum rezultă din adresa din
7 aprilie 1992 (fila 79 dosar apel).
În urma admiterii
contestației, s-a dispus reconstituirea dreptului pentru o suprafață de 1,7 ha
„cu diminuarea respectivă”, sens în care s-a emis titlul de proprietate nr. 5647/1994
pentru o suprafață de 0,58 ha (cu aplicarea reducerii legale).
Rațiunea emiterii
titlului rezultă din viza aplicată de către O.C.O.T. București, la data de 5
noiembrie 1991, pe cererea calificată drept contestație (fila 80 dosar apel),
anume că terenul de 3,5 ha ar fi fost preluat de C.A.P. Dudești fără titlu și
folosit de Întreprinderea de Cabluri și Materiale Electroizolante București ca
grădină de legume.
Instanța de judecată
învestită cu soluționarea cererii în revendicare nu poate cenzura îndreptățirea
numitului C.V. la reconstituirea dreptului de proprietate în baza Legii nr. 18/1991,
astfel încât nu poate cerceta dacă autoritatea administrativă a pornit, în mod
legal, de la premisa că autorului N.O. i-a fost preluat de către stat o
suprafață de 3,5 ha, în loc de 1,575 ha, menționată în decretul de expropriere.
Această premisă nu
poate fi reevaluată, în caz contrar, cercetându-se legalitatea actelor juridice
întocmite în procedura Legii nr. 18/1991, ceea ce nu este admisibil decât în
cadrul unei acțiuni în constatarea nulității absolute a titlului de
proprietate, cu a cărei soluționare instanța de judecată nu a fost învestită în
cauză.
În egală măsură,
însă, nu pot fi cenzurate nici motivele pentru care, deși s-a solicitat
întreaga suprafață de 3,5 ha și s-a considerat că aceasta intră sub incidența
Legii nr. 18/1991, s-a considerat că numitul C.V. este îndreptățit la
reconstituirea dreptului de proprietate doar pentru o suprafață de 1,7 ha, iar
titlul a fost emis pentru o suprafață de 0,58 ha, cu aplicarea reducerii
legale.
Ceea ce interesează
în cauză, din perspectiva înscrisurilor menționate, este exclusiv împrejurarea
emiterii titlului de proprietate pe numele C.V. în considerarea terenului de
3,5 ha al tatălui său, N.O.
Or, din această
perspectivă, în mod corect, instanța de apel a ținut cont de titlul de
proprietate emis în baza Legii nr. 18/1991, în condițiile în care au fost deja
admise pretențiile autorului reclamanților, C.V., întemeiate pe același titlu
de proprietate, al lui N.O.
Se apreciază, însă,
că are relevanță, din acest punct de vedere, nu numai suprafața de 0,58 ha
pentru care a fost emis efectiv titlul de proprietate în temeiul Legii nr. 18/1991
pe numele lui C.V., ci întreaga suprafață pentru care comisia de aplicare a
legii fondului funciar a admis cererea de reconstituire a dreptului de
proprietate, respectiv 1,7 ha.
Astfel, în măsura în
care petentul era nemulțumit de întinderea dreptului de proprietate pentru care
s-a procedat la reconstituire, putea uza de căile specifice de contestare a
hotărârilor administrative, deschise de Legea nr. 18/1991.
În condițiile în care
autorul reclamanților nu a înțeles să atace vreuna dintre hotărârile comisiilor
de aplicare a legii fondului funciar și nici titlul de proprietate nr. 5647/1994,
pretenția de valorificare a dreptului de proprietate într-o altă procedură,
aceea de drept comun a revendicării, nu corespunde unui interes legitim,
deoarece tinde la recunoașterea aceluiași drept de proprietate pe două căi
procedurale diferite, încălcându-se principiul electa una via, ceea ce nu poate
fi acceptat. Autorul reclamanților a inițiat și finalizat procedura legii
speciale reparatorii, fără a contesta rezultatul acestei proceduri, situație în
care inițierea unei alte căi procedurale ulterioare echivalează cu o contestare
indirectă a procedurii anterioare.
Recunoașterea
dreptului de proprietate în cadrul Legii nr. 18/1991 având loc pentru o
suprafață de 1,7 ha, fără a se contesta suprafața pentru care s-a emis titlul
de proprietate în acea procedură, cererea în revendicarea diferenței până la
1,7 ha, ce nu se regăsește în titlul de proprietate nr. 5647/1994 este lipsită
de interes legitim.
Astfel, soluția de
respingere în acest sens a cererii este legală, chiar dacă argumentarea acestei
soluții are în vedere o altă cerință a interesului judiciar, ca o condiție a
exercițiului dreptului la acțiune, decât cea reținută de către ambele instanțe
de fond, anume obținerea legitimă a unui folos practic, și nu lipsa în sine a
unui asemenea folos, astfel cum au reținut cele două instanțe, raportându-se la
suprafața pentru care s-a emis efectiv titlul de proprietate în baza Legii nr. 18/1991.
Chiar dacă, prin
prezentele considerente, s-a apreciat că respingerea cererii în revendicare ca
lipsită de interes trebuie să se raporteze la suprafața de 1,7 ha, o modificare
a soluției deja adoptate în cauză nu ar fi posibilă fără agravarea situației
reclamanților în propria cale de atac, astfel încât consecința considerentelor
expuse este aceea a înlăturării motivelor de recurs și a menținerii deciziei
recurate în ceea ce privește terenul în discuție.
În contextul arătat,
este lipsită de relevanță împrejurarea dacă soției lui C.V., C.Ș., reclamantă
în cauză, i-a fost sau nu reconstituit dreptul de proprietate în baza Legii nr.
18/1991 în considerarea terenului socrului său, N.O.
Din probele
administrate, răspunsul este mai degrabă unul negativ, deoarece C.Ș. a formulat
cererea pentru terenul de 1,8 ha cu care a intrat în C.A.P. (ce figura în
registrul agricol din anii 1959 – 1961 pe numele soțului, C.V.), în timp ce C.V.
a formulat cererea în considerarea terenului lui N.O., fără să existe vreun
indiciu că reconstituirea dreptului de proprietate are legătură cu mențiunile
din registrul agricol.
Cu toate acestea, nu
este necesară tranșarea acestui aspect în prezenta cauză, cât timp atare
operațiune nu ar putea conduce la un alt rezultat decât cel al menținerii
soluției de respingere a cererii în revendicare ca lipsită de interes. Astfel,
dacă s-ar considera că nu este vorba despre unul și același teren,
considerentele deja expuse în legătură cu derularea procedurii Legii nr. 18/1991
în ceea ce îl privește pe C.V. sunt suficiente pentru conturarea soluției din
cauză, iar în caz contrar, prin cumularea suprafețelor pentru care s-ar admite
că a operat recunoașterea dreptului în baza Legea nr. 18/1991, tot nu s-ar
putea depăși suprafața reținută de către instanțele de fond, pentru a nu se
ajunge la înrăutățirea situației reclamanților în propria cale de atac.
Ca atare,
împrejurarea în discuție este lipsită de relevanță în cauză, înlăturându-se din
ansamblul faptic reținut de către instanța de apel.
În privința
suprafeței de 2 ha teren pentru care prima instanță a constatat – iar instanța
de apel a confirmat – lipsa calității procesuale active, pentru nedovedirea
dreptului de proprietate, se rețin următoarele:
Recurenții –
reclamanți au criticat, în primul rând, modul în care instanța de apel a
determinat întinderea dreptului de proprietate al autorului N.O. la nivelul
anului 1962, când a avut loc exproprierea suprafeței de 1,575 ha, respectiv
bazându-se pe prezumții care nu sunt admisibile împotriva titlului de
proprietate din anul 1937.
În acest context, se
observă că, în considerentele deciziei recurate, s-a arătat că titlurile de
proprietate nr. 10034/1998 (emis pe numele O.N.S., moștenitoarea defunctului O.N.I.),
nr. 100098/16 aprilie 2002 (emis pe numele C.Ș.) și nr. 5647/1994 (emis pe
numele C.N.V.) sunt relevante în cauză și justifică soluția primei instanțe,
deoarece niciuna dintre persoanele indicate în cele trei titluri nu a făcut
dovada deținerii în proprietate a altor terenuri decât cel de 3,5 ha care a
aparținut autorului comun O.N.H.
Așadar, instanța de
apel a procedat la determinarea suprafeței de teren rămase în proprietatea lui
N.O. și într-o altă modalitate, respectiv prin raportarea la suprafețele de
teren reconstituite în baza Legii nr. 18/1991, regăsind diferența până la 3,5
ha în suprafețele cu care cei doi fii ai proprietarului inițial au figurat în
registrul agricol (dar stabilind, în același timp, că titlurile de proprietate
emise ca rezultat al procedurii administrative nu au avut în vedere mențiunile
din registrul agricol, ci terenul de 1,575 ha rămas autorului după scăderea
suprafețelor din registrul agricol).
Această instanță de
recurs a verificat legalitatea deciziei prin prisma celei de-a doua modalități,
astfel cum s-a arătat prin considerentele expuse cu privire la suprafața de
1,52 ha pentru care cererea în revendicare a fost respinsă ca lipsită de
interes.
Ca atare,
determinarea întinderii dreptului de proprietate în prima modalitate expusă,
prin raportarea la suprafețele de teren învecinate, expropriate în anul 1962
(instanța de apel apreciind că diferența de la 1,575 ha, expropriată de la N.O.
în anul 1962, până la totalul de 3,5 ha se regăsește în terenul expropriat de
stat de la vecinii acestuia) nu reprezintă un argument relevant în susținerea
soluției asupra cererii în revendicare, motiv pentru care sunt lipsite de
obiect criticile legate de acest aspect, inclusiv din perspectiva modului de
respectare a dreptului la apărare de către instanța de apel.
În ceea ce privește
existența ori inexistența dreptului de proprietate în patrimoniul autorului N.O.
a suprafeței de 2 ha în anul 1962, trebuie reținute și următoarele aspecte:
După cum rezultă din
modul de derulare a procedurii în baza Legii nr. 18/1991 în ceea ce îl privește
pe C.V., autoritățile competente în materia legii fondului funciar s-au
raportat la întreaga suprafață de 3,5 ha ce a aparținut autorului N.O.,
considerând că a intrat fără titlu în patrimoniul fostului C.A.P. Dudești, iar
această instanță nu poate cenzura, astfel cum s-a arătat deja, niciuna dintre
constatările ce au condus la reconstituirea dreptului de proprietate, nefiind
învestită cu anularea/constatarea nulității absolute a actelor juridice emise
în procedura specială.
În același context,
s-a arătat că instanța de apel a constatat relevanța în cauză a titlului de
proprietate nr. 100034/1998, emis în procedura Legii nr. 18/1991 pe numele O.S.,
iar această apreciere este corectă, susținută fiind de înscrisurile existente
la dosar.
Astfel, înșiși
reclamanții, prin motivele de apel, fac trimitere la adresa din 4 decembrie 2008
emisă de Primăria sectorului 3 București (fila 312 vol. II dosar fond), care
atestă depunerea mai multor cereri în baza Legii nr. 18/1991 cu privire la
terenul ce a aparținut lui N.O. și eliberarea mai multor titluri de
proprietate, atașând înscrisuri din care rezultă modul în care a avut loc
reconstituirea dreptului de proprietate în privința terenului inițial de 3,5
ha.
Este atașată și
cererea formulată de numita O.S. (fila 314), pentru o suprafață de 2500 mp din
terenul proprietatea socrului său, N.O., deținut în baza titlului de
proprietate nr. 706629/1937 (același cu cel din cauză), petenta arătând că
soțul său, O.I., este decedat.
Pe cerere a fost
aplicată de către autoritatea administrativă mențiunea că O.I. figurează în
registrul agricol cu 0,92 ha, motiv pentru care s-a emis titlul de proprietate nr.
100034 din 10 decembrie 1998 pe numele O.S. (fila 313).
Din analiza acestor
înscrisuri, reiese că, deși O.I. a figurat în registrul agricol în nume
propriu, soția supraviețuitoare a formulat cererea de reconstituire, cu
referire la același teren, în considerarea socrului său, N.O., iar autoritatea
administrativă a reacționat în consecință, emițând titlul de proprietate, ceea
ce demonstrează faptul că s-a considerat, atât de către petentă, cât și de
către autoritatea emitentă, că terenul din registrul agricol făcea parte din
suprafața inițială de 3,5 ha ce a aparținut lui N.O.
Relevanța acestor
înscrisuri pentru cauza de față rezidă în faptul cert că o parte din terenul de
3,5 ha a fost avut în vedere la reconstituirea dreptului de proprietate în baza
Legii nr. 18/1991 pe numele altei persoane (O.S.), situație în care reclamanții
din cauză nu pot formula de plano pretenții decât pentru o suprafață totală de
2,58 ha, în condițiile în care I.O., celălalt fiu al lui N.O., a figurat în
registrul agricol cu 0,92 ha.
Chiar dacă titlul de
proprietate nr. 100034/1998 a fost emis doar pentru o suprafață de 0,64 mp, nu
se poate ignora că autoritatea administrativă a avut în vedere îndreptățirea
titularei la suprafața cu care soțul său a figurat în registrul agricol,
procedând la reconstituirea efectivă cu aplicarea reducerii legale.
Ca atare, după
scăderea și a suprafeței de 1,7 ha pentru care s-a considerat că autorul C.V. este
îndreptățit la reconstituirea dreptului de proprietate în baza Legii nr. 18/1991,
rămâne în discuție o suprafață de 1,06 ha, pentru care urmează a se evalua dacă
pot primite pretențiile reclamanților în cererea în revendicare.
În acest context, se
constată că, la emiterea titlului de proprietate în baza Legea nr. 18/1991, că
nu s-a avut în vedere împrejurarea că, din suprafața totală de 3,5 ha, o
suprafață de 1,575 mp a făcut obiectul exproprierii în baza Decretului nr. 241/1962,
rezultând, în același timp, că reconstituirea dreptului a avut loc în
considerarea diferenței de până la 3,5 ha (fiind nerelevant în cauză dacă pe
același amplasament sau nu, din moment ce, pentru acea diferență, cererea în
revendicare a fost respinsă ca lipsită de interes).
Pe de altă parte,
ambele instanțe de fond au constatat în cauză că s-a dovedit existența
dreptului de proprietate pentru suprafața ce a făcut obiectul exproprierii, în
considerarea mențiunilor din decretul de expropriere (chiar dacă au apreciat,
contrar celor reținute prin prezentele considerente, că acea suprafață coincide
cu cea pentru care a operat reconstituirea dreptului de proprietate în temeiul
Legii nr. 18/1991).
Nu poate, însă, fi
luată în considerare decât o suprafață de 1,06 ha, calculată în modalitatea
arătată anterior, deoarece nu s-ar putea recunoaște reclamanților mai multe
drepturi decât a avut însuși autorul lor, respectiv o suprafață de teren mai
mare de 3,5 ha, astfel cum ar rezulta din însumarea suprafețelor pentru care
s-a apreciat îndreptățirea numiților C.V. și O.S. (1,7 ha și 0,92 ha).
Cu toate că s-a
dovedit dreptul de proprietate asupra unei suprafețe de 1,06 ha, cererea în
revendicare nu poate fi admisă, urmând a fi menținută soluția de respingere
pentru lipsa calității procesuale active, dar pentru considerentul că reclamanții
nu sunt titulari ai unui „bun”, în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional
la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, prin prisma jurisprudenței Curții
Europene a Drepturilor Omului, pusă în discuția părților, din oficiu, de către
această instanță de recurs, la termenul de judecată din 10 februarie 2012.
Nu se poate ignora
faptul că, în cauză, instanța de judecată a fost învestită cu soluționarea unei
cereri în revendicare a unui teren preluat în temeiul unui decret de
expropriere, formulată după data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, în
considerarea art. 480 C. civ. și art. 6 din Legea nr. 213/1998.
Nu s-a contestat că
terenul în litigiu, prin modalitatea de preluare, intră în domeniul de aplicare
al Legii nr. 10/2001, mai mult, acest aspect a fost tranșat cu putere de lucru
judecat prin Decizia nr. 544/9 octombrie 2006 al Curții de Apel București,
irevocabilă prin Decizia nr. 2152 din 8 martie 2007 pronunțată de Înalta Curte
de Casație și Justiție (file 35 – 39 dosar fond), prin care s-a constatat
calitatea reclamanților de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii în baza
Legii nr. 10/2001 (fără a se tranșa și calitatea de entitate învestită cu
soluționarea notificării, motiv pentru care, în prezent, procedura de
soluționare a notificării este suspendată la A.V.A.S., până la soluționarea
prezentei cereri în revendicare).
În aceste condiții,
se impune a se face aplicarea Deciziei nr. 33 din 9 iunie 2008 pronunțate de
Înalta Curte de Casație și Justiție – Secțiile Unite într-un recurs în
interesul legii, prin care s-a clarificat raportul dintre legea specială și
acțiunea în revendicare formulată pe temeiul dreptului comun.
Tranșând, în favoarea
legii speciale, raportul dintre Legea nr. 10/2001, ce se preocupă de regimul
juridic al imobilelor preluate abuziv de către Statul Român după anul 1945, și
dreptul comun, în ceea ce privește posibilitatea de a se recurge la acțiunea în
revendicare, decizia menționată nu exclude admisibilitatea acțiunii, în măsura
în care reclamantul într-o atare acțiune se prevalează de un „bun” în sensul
normei europene și trebuie să i se asigure accesul la justiție.
Este motivul pentru
care, în prezenta cauză, a fost respinsă excepția inadmisibilității cererii în
revendicare.
Cu toate acestea, în
aplicarea aceleiași decizii în interesul legii, pentru aprecierea temeiniciei
cererii, este necesar a se analiza în concret dacă reclamanții au un „bun”, în
caz contrar, cererea în revendicare urmând a fi respinsă.
Pentru aprecierea
existenței unui „bun” în patrimoniul reclamanților, se impune raportarea la
jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, inclusiv în cea dezvoltată
în cauzele împotriva României, în care s-a explicitat conținutul noțiunii, ca
vizând atât un „bun actual”, cât și o „speranță legitimă” de valorificare a
dreptului de proprietate.
În hotărârea
pronunțată în cauza Atanasiu și alții contra României (din 12 octombrie 2010,
publicată în M. Of. nr. 778 din 22 noiembrie 2010, se arată că un „bun actual”
există în patrimoniul proprietarilor deposedați abuziv de către stat doar dacă
s-a pronunțat în pre