ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 895/2012

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 196 din 12 februarie 2010 pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, s-a respins acțiunea formulată de reclamanții D.E., C.T., C.C. și C.Ș., în contradictoriu cu pârâții Municipiul București prin Primar, SC I. SA, P.C. și P.I., cu privire la suprafața de teren de 1,52 ha, pentru care s-a reconstituit dreptul de proprietate și, totodată, s-a respins acțiunea acelorași reclamanți, ca fiind introdusă de persoane fără calitate procesuală, pentru restul terenului, admițându-se, în prealabil, excepțiile cu acest obiect. Referitor la excepția lipsei calității procesuale active, tribunalul a reținut că prin titlul de proprietate din 02 septembrie 1937, N.O.

a fost împroprietărit cu o suprafață de 3,5 ha din moșia Dudești, situată în com. Dudești Cioplea și că din extrasele Arhivei Naționale reiese că acesta figura împroprietărit cu această suprafață pe moșia Dudești din anul 1925, ca fiind proprietarul lotului 227. Prin decretul de expropriere nr. 241/1962, aplicat prin Decizia nr. 999 din 07 aprilie 1962 emisă de Sfatul Popular al Capitalei, o secțiune de 1,575 ha teren a fost trecută în proprietatea statului, în tabelul anexă al decretului, la poziția 505, fiind înscris O.N.H.

Conform certificatului de calitate de moștenitor din 14 august 2003, reiese că H.N., decedat la data 05 martie 1963 a lăsat ca moștenitor legal pe C.V., în calitate de fiu, ai cărui succesori sunt reclamanții D.E., C.T., C.C., în calitate de fii și C.Ș., în calitate de soție supraviețuitoare, fiecare având o cotă de ¼ din moștenire, astfel cum rezultă din certificatul de moștenitor din 20 ianuarie 1996. Prin sentința civilă nr. 8583 din 18 octombrie 2005 pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București în Dosarul nr. 133/2005 s-a dispus rectificarea actului de deces al lui C.V., în sensul că la numele de familie s-a trecut H. În privința calității de moștenitori a reclamanților de pe urma numitului O.N., Tribunalul a reținut că acesta este una și aceeași persoană cu H.N., astfel cum reiese atât din declarațiile de notorietate, cât și din Decizia nr. 544/ A din 09 octombrie 2006 pronunțată de Curtea de Apel București în Dosarul nr. 1398/3/2005, rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 2152 din 8 martie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, care au reținut cu autoritate de lucru judecat în sens pozitiv că reclamanții sunt persoane îndreptățite conform Legii nr. 10/2001 de pe urma acestui defunct.

Prin urmare, reclamanții sunt moștenitorii defunctului O.N.H. Prin cererea principală, reclamanții au solicitat revendicarea suprafeței de teren de 3,5 ha, fostul lot 227 din com. Dudești Cioplea, jud. Ilfov (situat în București, sector 3), ce a fost preluat de stat în parte cu titlu și în parte fără titlu, respectiv 1,575 ha teren a fost trecută în proprietatea statului, prin decretul de expropriere, iar restul fără titlu de proprietate. Tribunalul a reținut că pentru a avea calitate procesuală activă, reclamanții trebuie să facă dovada că sunt proprietarii suprafeței de teren pe care o revendică de la posesorul neproprietar, însă, suprafața de teren ce excede terenului pentru care autorul reclamanților a fost expropriat nu a fost dovedită de către aceștia în condițiile art. 1169 C. civ.

Astfel, deși aceștia au făcut dovada că autorul lor a fost împroprietărit în anul 1920 cu suprafața de 3,5 ha, ei nu au făcut dovada că la data exproprierii acesta mai deținea întreaga suprafață de teren cu care fusese împroprietărit. În decretul de expropriere nr. 241/1962, aplicat prin Decizia nr. 999 din 07 aprilie 1962 emisă de Sfatul Popular al Capitalei se arată ca a fost expropriată o secțiune de 1,575 ha, teren ce a fost trecut în proprietatea statului, în tabelul anexă al decretului, la poziția 505, fiind înscris O.N.H. Din adresa din 12 iulie 2004 emisă de Primăria Sector 3 București reiese că la data exproprierii O.N.H. figura doar cu suprafața de 1,575 ha. Pentru C.V. (cunoscut sub numele de O. și H.) a fost reconstituit dreptul de proprietate asupra unei suprafețe de 1,52 ha, cu titlurile de proprietate nr. 5647/1994 (pe numele C.V.

- fiul celui dintâi) și nr. 100098/2002 (pe numele C.Ș. - soția supraviețuitoare a celui dintâi), pe alte amplasamente, astfel că pentru restul de aproximativ 2 ha reclamanții nu au făcut dovada că această suprafață ar mai fi existat în patrimoniul autorului lor la data exproprierii, din Registrul Agricol din anii 1959-1961 reieșind că C.V. deținea doar o suprafață de 1,8 ha și nu 3,5 ha. Astfel, Tribunalul a considerat că reclamanții nu au făcut dovada că autorul lor și-a conservat întreg dreptul de proprietate de la împroprietărire și până la expropriere, mai ales că din Registrul Agricol din anii 1959-1961 reiese că C.V., fiul acestuia, deținea o suprafață de 1,8 ha, fiind posibil ca aceasta să fi fost transmisă chiar de autorul său.

Tribunalul a reținut că în privința acestei suprafețe de teren reclamanții nu au făcut dovada dreptului de proprietate și prin urmare nu au calitate procesuală activă atât în privința constatării preluării abuzive, cât și în privința revendicării prin compararea titlurilor de proprietate. În privința excepției lipsei de interes pentru suprafața de 1,52 ha pentru care s-a reconstituit dreptul de proprietate tribunalul a reținut că una din părți, pentru a fi parte într-un proces civil trebuie să îndeplinească cumulativ condițiile de exercițiu ale acțiunii, adică să pretindă un drept, să justifice un interes, să aibă capacitate procesuală și calitate procesuală. Astfel, reclamanta trebuie să justifice un interes legitim, inclusiv născut, actual, personal, pentru a putea sta în judecată în această calitate.

Tribunalul a considerat că interesul echivalează cu folosul practic pe care reclamantul l-ar trage din valorificarea acțiunii civile de față și că pentru a justifica un interes legitim și actual, reclamanții trebuie să facă dovada folosului practic. Prin titlul de proprietate nr. 5647 din 27 ianuarie 1994 emis de Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor s-a reconstituit pe numele C.V. dreptul de proprietate pentru suprafața de 5800 mp de pe urma defunctului H.N. pe raza Sectorului 3 București. Prin titlul de proprietate nr. 100098/2002 emis pe numele C.Ș. a fost reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafața de 0,94 ha pe raza Sectorului 3 București.

Tribunalul a reiterat faptul că din adresa din 12 iulie 2004 emisă de Primăria Sector 3 București reiese că pentru C.V. a fost reconstituit dreptul de proprietate asupra unei suprafețe de 1,52 ha, cu titlurile de proprietate nr. 5647/1994 pe numele C.V. și nr. 100098/2002 emis pe numele C.Ș., pe alte amplasamente. Reconstituirea dreptului de proprietate se realizează pentru suprafața adusă în C.A.P., suprafață ce se stabilește prin mijloace de probă reglementate prin dispozițiile art. 11 alin. 1 din Legea nr. 18/1991, inclusiv prin registrul agricol de la data cooperativizării. Din actele care au stat la baza emiterii acestor titluri, înaintate prin adresa din 04 decembrie 2008 emisă de Primăria Sectorului 3 - Serviciul de Fond Funciar și Registru Agricol, reiese că s-a reconstituit pe numele C.V.

dreptul de proprietate pentru suprafața de 5800 mp de pe urma defunctului H.N. Prin urmare acest drept nu a fost reconstituit ca urmare a terenului înscris în C.A.P. de C.V., ci de autorul său H.N., însă cu privire la acesta din urmă nu s-a făcut dovada că a adus teren agricol în C.A.P. și nici că ar fi deținut alte terenuri în afara celui expropriat, astfel încât instanța apreciază ca acest teren pentru care s-a reconstituit dreptul de proprietate este parte din cel expropriat, care nu a fost utilizat pentru realizarea utilității publice în vederea căruia a fost expropriat și a fost dat în folosință de G.A.C. Astfel se explică și faptul că pe acest teren au fost amplasate grădini de către pârâții persoane fizice, care prin sentințele civile nr. 9277/1994 și nr. 9295/1994 pronunțate de Judecătoria Sector 3 au dobândit dreptul de proprietate prin uzucapiune.

În ceea ce privește, dreptul de proprietate reconstituit pe numele C.Ș., Tribunalul a apreciat că deși se susține că a fost reconstituit în nume propriu, din cererea de la fila 333 reiese că, la momentul înscrierii în C.A.P., proprietar era C.V., dar acesta era arestat, astfel încât cererea de înscriere s-a făcut pe numele acesteia. Prima instanță a apreciat că pentru suprafața de 1,52 ha a fost reconstituit dreptul de proprietate pe alte amplasamente, conform art. 14 alin. (2) din Legea nr. 18/1991. Prin urmare, având în vedere că reclamanții nu au făcut dovada deținerii unor suprafețe de teren de către aceștia anterior cererii de expropriere în afara celei pentru care s-a realizat exproprierea și pentru care s-a realizat reconstituirea dreptului de proprietate, a apreciat că cererea în privința suprafeței de 1,52 ha este lipsită de interes.

Prin Decizia civilă nr. 746 din 09 decembrie 2010, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a respins ca nefondat apelul declarat de toți reclamanții împotriva sentinței menționate. Pentru a decide astfel, instanța a confirmat situația de fapt reținută de către prima instanță, cu privire la persoanele care au intrat în raporturi juridice cu statul la momentul preluării terenului, constatând, în același timp, că prima instanță a reținut în mod corect că de la numitul O.N.C.

s-a preluat doar suprafața de 1,575 ha teren liber de construcții situat pe șoseaua C. fără număr, identificat la momentul preluării prin planul de situație nr. 58, conform Deciziei nr. 999 din 7 aprilie 1962 emisă în baza decretului nr. 241 din 28 martie 1962. Concluzia primei instanțe nu este rezultatul nedovedirii de către reclamanți a faptului negativ conform cu care autorul lor inițial nu ar fi înstrăinat restul suprafeței de teren până la suprafața totală de 3,5 ha, cum greșit susțin apelanții. Aprecierea primei instanțe are la bază aspectul dovedit prin tabelul nr. 2 și planul de situație anexe la decret (filele 19-23 dosar fond), conform cărora O.N. mai deținea, la nivel anului 1962, doar suprafața de 1,575 ha teren, iar restul terenului ce a făcut obiectul titlului din 1937 era deținut de alte persoane de la care a și fost expropriat.

Însumând suprafețele terenurilor care aparțineau la momentul preluării numiților G.N. (2786 mp), M.E. (3110 mp), M.N. (4032 mp), I.D. (5486) și M.C. (3548 mp) cu suprafața de teren ce a aparținut numitului O.C. 15.750 mp, se ajunge la suprafața totală de 35.712 mp teren care epuizează toată suprafața de 3,5 ha teren ce a făcut obiectul titlului de proprietate din anul 1937. Operațiunea anterioară (care dovedește netemeinicia susținerilor apelanților) se justifică prin aceea că suprafețele de teren menționate se învecinează și alcătuiau potrivit planului de situație un tot unitar în cadrul fostei moșii Dudești. Prin planul de situație aflat la filele 21 - 22 dosar fond se delimitează prin puncte de inflexiune topografică suprafața de aproximativ 3,5 ha (care aparținea numiților O.N., G.N., M.E., M.N., I.D.

și M.C.) și care făcea parte din suprafața totală de teren ce a făcut obiectul decretului nr. 241/1962. Susținerile apelanților conform cărora de la O.N. s-ar fi expropriat „cu titlu” suprafața de 15.750 mp și fără niciun titlu suprafața de 2 ha, sunt posibile din punct de vedere logic (dată fiind situația de fapt arătată anterior) doar în ipoteza în care suprafața de 2 ha este situată în altă parte decât suprafața de 15.750 mp, cele două suprafețe nefăcând corp comun. Or, această ipoteză nu numai că nu este susținută de apelanți, dar este infirmată de concluziile raportului de expertiză aflat la filele 380-391, 424-426 din dosarul de fond, volumul 2. Potrivit raportului de expertiză fostul lot 227 în suprafață de 3,5 ha alcătuiește un tot unitar.

Aspectul menționării în decret doar a suprafeței de 15750 mp cu privire la O.N. se datorează faptului preluării restului suprafeței de teren de la ceilalți 5 proprietari menționați anterior. Împrejurarea că în prezent terenul de aproximativ 2 ha aparține pârâților confirmă raționamentul de mai sus și justifică soluția primei instanțe de admitere a excepției lipsei calității procesuale a reclamanților în privința suprafeței de 2 ha. Totodată, Curtea a observat că cererea formulată de C.V. în baza Legii nr. 18/1991 (cererea din data de 04 martie 1991) face referire exclusiv la terenul de 3,5 ha ce a aparținut numitului N.O. Conținutul acestei cereri și procedura desfășurată ulterior în baza Legii nr. 18/1991 exclude posibilitatea susținută de apelanți ca numitul C.V.

să fi solicitat și obținut, în temeiul Legii nr. 18/1991, terenuri în nume propriu, și nu în calitate de moștenitor al numitului N.O. De altfel, Tribunalul a procedat în mod corect atunci când a soluționat revendicarea suprafeței de 2 ha distinct și diferit de revendicarea suprafeței de 1,575 ha. În privința acestei din urmă suprafețe, prima instanță a constatat că a fost obținută de reclamanții C.V. și C.Ș. în natură, dar pe alte amplasamente, conform Legii nr. 18/1991. Tranșarea drepturilor reclamanților relative la suprafața expropriată de stat de la numitul O.N., în baza Legii nr. 18/1991, justifică soluția primei instanțe de admitere a excepției lipsei de interes în privința cu privire la suprafața de teren de 1,52 ha, teren pentru care s-a reconstituit dreptul de proprietate.

Modul în care s-a desfășurat procedura prevăzută de Legea nr. 18/1991 și eventualele nemulțumiri ale beneficiarilor respectivei legi nu pot face obiect de analiză în prezenta cauză atâta timp cât hotărârile emise de comisia de aplicare a legii puteau fi atacate în justiție în anumite termene. Sub acest aspect nu pot fi reținute susținerile apelanților conform cărora terenurile atribuite pe alt amplasament conform Legii nr. 18/1991 nu ar fi aparținut numitului O.N., ci numiților C.V. și C.Ș. Aceste susțineri nu au nicio bază probatorie atât timp cât, cu privire la ultimele persoane menționate, nu s-a exhibat niciun titlul de proprietate (evident cu excepția titlului emis conform Legii nr. 18/1991).

Curtea a constatat că susținerile intimatei SC I. SA conform cărora planul pentru parcelarea băncii M.B. conține numele proprietarilor expropriați, aceștia fiind notați în ordinea crescătoare a parcelelor, cu suprafețele pe care le dețineau, sunt corecte și sunt în sensul soluției pronunțate de instanța de fond. Planul menționat dovedește că în zona respectivă nu a fost omis nici un proprietar și că nu este posibil să fi fost scutit vreun lot de la expropriere. Curtea nu a reținut susținerile apelanților conform cărora instanța trebuia să judece cererea pe fond, deoarece verificarea existenței condițiilor de exercițiu a acțiunii civile se face prealabil analizării temeiniciei acțiunii. Admiterea excepției lipsei de interes pentru suprafața de teren în legătură cu care drepturile au fost reconstituite conform Legii nr. 18/1991 este consecința firească a analizării condițiilor de exercițiu ale acțiunii civile.

La fel, admiterea excepției lipsei calității procesuale active în privința suprafeței de teren de 2 ha, este consecința nedovedirii faptului că reclamanții ar fi titularii dreptului afirmat. Sub acest aspect trebuie observat că titlurile de proprietate nr. 10034/1998 (emis pe numele O.N.S., moștenitoarea defunctului O.N.I.), nr. 100098 din 16 aprilie 2002 (emis pe numele C.Ș.) și nr. 5647/1994 (emis pe numele C.N.V.) sunt relevante în cauză și contrar celor susținute de apelanți, justifică soluția primei instanțe deoarece niciuna dintre persoanele indicate în cele trei titluri nu a făcut dovada deținerii în proprietate a altor terenuri decât cel de 3,5 ha care a aparținut autorului comun O.N.H.

Înscrierea în registrul agricol, pentru o perioadă anterioară datei exproprierii, a unor suprafețe de teren din suprafața ce a aparținut autorului O.N.H., pe numele copiilor sau soției acestuia și includerea acelorași suprafețe în decretul de expropriere, nu dovedește susținerile apelanților deoarece exproprierea privește proprietarul care figura cu acest titlu în evidențele de publicitate, iar aducerea terenului în C.A.P. și menționarea acestuia în registrul agricol poate privi inclusiv pe copiii ori soția proprietarului în măsura în care aceștia foloseau terenul sau o parte din el. Împotriva deciziei au declarat recurs, în termen legal, reclamanții D.E., C.T., C.C. și C.Ș., criticând-o pentru nelegalitate în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 7 și 9 C. proc.

civ. și susținând, în esență, următoarele: - Instanța combate efectele unui titlu de proprietate consacrate prin art. 480-481 C. civ. cu o prezumție simplă, greșit conturată. Astfel, instanța însumează suprafețele care aparțineau în anul 1962 numiților G.N., M.E., M.N., I.D. și M.C., vecinii lui O.N.H., cu suprafața care a fost expropriată de la O.H., ajungând la o suprafața totală de 3,5712 ha, iar instanța prezumă că aceasta ar trebui să fie suprafața totală de 3,5 ha, care a făcut obiectul titlului de proprietate din anul 1937. Fără niciun temei, instanța adaugă lotului de 1,575 ha expropriat de la H.N. (O.) loturile vecinilor din latura estică, conform parcelarii anexă la decretul de expropriere, însă restul suprafeței de aprox.

2 ha din lotul 227 de 3,5 ha, nu se afla la est de acesta, ci se află în continuarea lotului de 1,575 ha spre latura sudică, astfel cum se poate observa din raportul de expertiză (pct. 3.1, 3.2. 3.3). De asemenea, instanța prezumă fără nicio probă că s-ar fi expropriat toată suprafața din zona respectivă din care a făcut parte și lotul 227 și prezumă, pe acest temei, că autorul H.N. nu mai putea avea decât 1.575 ha în anul 1962, restul până la 3,5 ha putând să aparțină doar vecinilor enumerați. Ambele prezumții sunt incorecte și nu pot răsturna dovada proprietății izvorâtă dintr-un titlu de proprietate. Se observă din planurile anexă ale decretului de expropriere nr. 241/1962 că nu s-a expropriat întreaga suprafață care a făcut obiectul împroprietăririlor din 1924 în comuna Dudești Cioplea.

În ceea ce privește lotul 227 în suprafață de 3,5 ha, aceasta se învecinează în partea de nord pe o suprafață de 109 ml cu un teren viran rămas în proprietatea G. în anul 1924, iar în partea de sud cu Șoseaua G.C. pe o latură de 111 ml. Lotul are aspectul unei fâșii lungi de teren, celelalte laturi având 609 ml-latura E, respectiv 564 ml-latura V. Toate loturile din parcelarea fostei moșii G. aveau aproximativ aceeași formă și aceleași dimensiuni. În baza decretului de expropriere nr. 241/1962, s-a expropriat o suprafața totală de 485.892,11 mp, fiind creat un lot compact în partea nordică a loturilor din parcelarea din anul 1924, prin secționarea acestor loturi. Loturile din proprietatea de la 1924 se învecinează toate în partea de nord cu Șos.

G.C., în timp ce loturile expropriate nu se învecinează cu aceasta, ci sunt la o distanță de 200 m de Șos. G.C. Între loturile care au făcut obiectul decretului nr. 241/1962 și Șoseaua G.C. a rămas o suprafață considerabilă de teren, cu o lățime de 200 ml până la Șoseaua G.C. indicată pe planul anexă la decret ca „zonă rezervată”. Hotărârea astfel pronunțată este fondată pe motive străine de natura pricinii, este lipsită de temei legal și este pronunțată cu încălcarea art. 261 alin. (5) și art. 129 alin. (5) C. proc. civ. De altfel, instanța a admis apelul fără să pună în dezbaterea părților această chestiune, astfel încât nu s-au putut administra probe în combaterea prezumției instanței, fiindu-le încălcat reclamanților și dreptul la un proces echitabil, consacrat prin art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

- Cu privire la lotul de 1,575 ha, confirmând soluția primei instanțe de admitere a excepției lipsei de interes, hotărârea instanței de apel nu arată în mod concret motivele pentru care au fost înlăturate apărările reclamanților din apel, astfel cum dispune imperativ art. 261 C. proc. civ. În acest context, recurenții au reiterat susținerile referitoare la faptul că titlul de proprietate nr. 100034/1998 emis pe numele O.N.S.

nu are legătură cu cauza, fiind emis pentru terenul cu care autorul acesteia, O.I., figura în registrul agricol la poziția 6/9, astfel cum rezultă din mențiunea de pe cererea nr. 9344 din 19 martie 91 adresată Primăriei Sector 3. De asemenea, titlul de proprietate nr. 100098 din 16 aprilie 2002 a fost emis pe numele C.Ș., în calitate de titular al dreptului, iar nu ca moștenitor al lui O.(H.) N., astfel cum rezultă din probele administrate, prin urmare, titlurile de proprietate menționate nu afectează dreptul de proprietate pentru suprafața de teren de 3,5 ha ce a aparținut autorului reclamanților, recunoscut prin titlul nr. 706629/1937. De altfel, dacă s-ar însuma suprafețele din cele trei titluri invocate de instanța de apel, s-ar deduce că pentru suprafața expropriată de 1,575 ha s-ar fi reconstituit dreptul de proprietate pentru 2,16 ha.

Ambele instanțe de fond au fost inconsecvente în constatări în ceea ce privește forța probantă a mențiunilor din registrul agricol. În temeiul art. 312, 313 si 314 C. proc. civ., recurenții au solicitat admiterea recursului, casarea ambelor hotărâri ale instanțelor de fond și trimiterea cauzei spre rejudecare pentru administrarea de probe suplimentare, care nu pot fi administrate în recurs și lămurirea situației de fapt si a normelor de drept incidente. Au considerat că se impune efectuarea unei expertize topografice prin care să se stabilească următoarele: - dacă loturile de teren expropriate în baza decretului nr. 241/1962 de la G.N. (2786 mp), M.E. (3110 mp), M.N. (4032 mp), I.D. (5468 mp) și M.C.

(3548 mp), evidențiate în schița anexă a decretului, fac sau nu parte din fostul lot 227 din parcelarea fostei moșii Dudești-Cioplea în suprafața de 3,5 ha; - Dacă loturile vecinilor enumerați mai sus nu fac parte din lotul 227 al autorului, deci excepția lipsei calității procesuale active, astfel cum a fost motivată de instanța de apel nu este fondată, să se stabilească dacă terenul în suprafață de 1 ha (sau 1,8 ha, cum susține instanța de fond) cu care figura C.V. în registrul agricol, face sau nu parte din lotul 227 din fosta parcelare Dudești Cioplea; - În ipoteza în care lotul de 1 ha sau 1,8 ha cu care figura C.V. în registrul agricol face parte din lotul 227 din titlul de proprietate al autorului H.N.

(O.), să se analizeze excepția lipsei calității procesuale active și prin prisma faptului că reclamanții sunt și moștenitorii lui C.V. (prin urmare, au calitatea de a revendica bunurile acestuia). - În ipoteza in care se confirmă opinia instanței în sensul că pentru C.Ș. și pentru C.V. s-a reconstituit dreptul de proprietate pe alt amplasament pentru o suprafață totală de 1,52 ha (0,94 - 0,58), în considerarea drepturilor asupra lotului 227, să se stabilească dacă reconstituirea s-a făcut prin raportare la suprafața de teren înscrisă în registrul agricol (considerată de instanță ca făcând parte din lotul de 1,925 ha, aprox. 2 ha) sau prin raportare la suprafața de 1,575 ha expropriată de la H.N.

(O.), distincția având relevanță atât cu privire la excepțiile invocate, cât și cu privire la soluționarea pe fond a cauzei, în cazul respingerii în tot sau în parte a excepțiilor. Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate și a actelor dosarului, Înalta Curte constată că recursul este nefondat. Instanța de judecată a fost învestită în prezenta cauză cu soluționarea cererii în revendicarea terenului în suprafață de 3,5 ha, dobândit de către autorul N.O. (în mod necontestat, una și aceeași persoană cu N.H. și N.C.O.) prin titlul de proprietate nr. 706629/1937. Cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 480 C. civ. și art. 6 din Legea nr. 213/1998 și a fost formulată la data de 26 martie 2008, așadar, după data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001.

Excepția inadmisibilității cererii, în raport de procedura specială a Legii nr. 10/2001, a fost respinsă de către prima instanță din cauză la termenul de judecată din 12 septembrie 2008, cu motivarea că nu este posibilă parcurgerea procedurii speciale, întrucât terenul revendicat se afla, la data intrării în vigoare a legii, în posesia unor terți, nefiind îndeplinită cerința din art. 21 alin. (1) din legea specială. La același termen de judecată, pentru considerente similare, s-a respins excepția inadmisibilității cererii și în raport de prevederile Legii nr. 18/1991. Dispozițiile tribunalului pe acest aspect au intrat în puterea lucrului judecat, în absența declarării apelului împotriva încheierii de ședință de la data menționată.

În cadrul procesual astfel conturat, prima instanță a soluționat distinct cererea în revendicare pentru o suprafață de 2 ha, în sensul respingerii sale ca fiind formulată de persoane fără calitate procesuală, respectiv pentru o suprafață de 1,52 ha, în sensul respingerii cererii pentru lipsa interesului, în considerarea reconstituirii dreptului de proprietate în baza Legii nr. 18/1991 pentru această suprafață de teren. Hotărârea primei instanțe a fost menținută prin respingerea ca nefondat a apelului reclamanților. Criticând legalitatea deciziei recurate, reclamanții au pornit de la premisa că situația de fapt nu a fost corect stabilită de către instanța de apel, în ceea ce privește următoarele aspecte, a căror clarificare impune casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare: - o suprafață de 2 ha din totalul de 3,5 ha teren ce a aparținut autorului N.O.

a fost preluată de către stat nu de la vecinii ce figurează alături de acesta în decretul de expropriere nr. 241/1962, astfel cum a reținut instanța de apel, ci chiar de la N.O.; situația de fapt reținută de către instanța de apel ar fi trebuit să se bazeze pe o expertiză topografică, pentru cercetarea amplasamentului terenului expropriat de la vecinii indicați în decizia recurată; - suprafața de teren pentru care a fost reconstituit dreptul de proprietate fiului lui N.O., C.V. și soției acestuia din urmă, C.Ș., în baza Legii nr. 18/1991, nu are legătură cu suprafața de 3,5 ha; - reținerea instanței de apel în sensul că suprafața reconstituită în baza Legii nr. 18/1991 ar corespunde suprafeței de 1,57 ha expropriate de la N.O.

în temeiul decretului de expropriere nr. 241/1962, nu rezultă din probatoriul administrat, ceea ce impune dovezi suplimentare. În raport de aspectele învederate de către recurenții – reclamanți, această instanță de recurs constată că nu se impune casarea deciziei recurate, întrucât situația de fapt reținută din cauză este suficient conturată pe baza probatoriului deja administrat, context în care se constată că recurenții tind, prin aceste susțineri, la schimbarea stării faptice reținute de către instanța de apel, finalitate ce excede cadrului căii de atac exercitate, ce presupune verificarea legalității deciziei recurate, în limitele prevăzute de art. 304 C. proc. civ., nu și a temeiniciei acesteia, prin reaprecierea probatoriului, în vederea modificării situației de fapt reținute.

Toate aspectele de fapt relevate prin motivele de recurs se desprind din mijloacele de probă deja administrate și fie relevante fiind, au fost reținute corect de către instanța de apel (respectiv cel de-al doilea aspect), fie nu sunt concludente pentru soluționarea cauzei, deși se regăsesc în decizia recurată (primul aspect) ori, deși susținerile recurenților sunt corecte, nu pot conduce la modificarea/casarea deciziei, după cum se va arăta prin prezentele considerente, în care vor fi evidențiate elementele esențiale pe care se întemeiază raționamentul juridic conceput în susținerea soluției adoptate în cauză, aceea de respingere a recursului ca nefondat. Deși acest raționament este diferit de cel înfățișat de către instanța de apel, se bazează pe situații de fapt conturate prin probatoriul administrat, nefiind necesară administrarea de dovezi suplimentare, iar decizia recurată este legală și urmează a fi menținută ca atare.

În raport de modul de soluționare a cauzei, urmează ca, prin prezentele considerente, criticile recurenților să fie analizate cu referire la fiecare dintre cele două suprafețe în parte - astfel cum au și fost concepute - urmând a se va verifica, în primul rând, legalitatea deciziei în ceea ce privește suprafața de 1,52 ha teren, întrucât dezlegarea dată pe acest aspect este determinantă pentru modul de soluționare a cererii cu referire la cealaltă suprafață de 2 ha. Pornind de la prezumția de validitate a actelor juridice întocmite în procedura Legii nr. 18/1991, acte ce produc, până la revocarea ori anularea lor, efecte depline, inclusiv în cauza de față, este necesar a se stabili atât suprafața de teren pentru care s-a emis titlul de proprietate, însă și rațiunile care au condus la reconstituirea dreptului și la emiterea titlului de proprietate.

Abia în acel moment, se poate delimita suprafața pentru care reclamanții ar putea, eventual, pretinde un drept de proprietate și se poate stabili dacă suprafața de 1,575 ha, expropriată în anul 1962, a fost avută în vedere în procedura Legii nr. 18/1991. Așadar, în ceea ce privește suprafața de 1,52 ha teren, se reține că recurenții au susținut că instanța de apel nu a arătat argumentele pentru care a înlăturat motivele de apel cu privire la respingerea cererii ca lipsită de interes, încălcându-se, astfel, prevederile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., susțineri ce nu sunt fondate.

Argumentul pentru care a fost respinsă cererea în revendicarea unei suprafețe de 1,52 ha, din totalul revendicat de 3,5 ha, rezidă în reconstituirea dreptului de proprietate pentru această suprafață în baza Legii fondului funciar nr. 18/1991, motivele de apel conținând critici față de modul în care prima instanță, pentru a ajunge la această concluzie, a valorificat cererile formulate în baza Legii nr. 18/1991, datele furnizate de autoritățile administrative privind derularea procedurilor în baza acestui act normativ și rezultatul acestora, precum și înscrisurile aflate la dosar. În fapt, reclamanții, prin motivele de apel, au expus, pe baza acelorași mijloace de probă, o altă situație de fapt decât cea reținută prin sentința apelată.

Or, în cuprinsul deciziei recurate, se regăsesc considerente relative la modul de derulare a procedurii Legii nr. 18/1991, confirmându-se starea faptică reținută de către tribunal și înlăturându-se, ca fiind eronată, premisa pe care și-au întemeiat reclamanții susținerile formulate. Ca atare, nu se poate reține că instanța nu a analizat motivele de apel, din moment ce a răspuns întocmai susținerilor reclamanților, hotărârea fiind motivată în conformitate cu exigențele art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., făcând posibilă exercitarea controlului de legalitate de către această instanță de recurs. Urmează ca, în cadrul considerentelor referitoare la legalitatea menținerii sentinței în ceea ce privește terenul de 1,52 ha, din perspectiva cazului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., să se releve în concret atât susținerile reclamanților, cât conținutul argumentării deciziei de apel. Prin decizia recurată, s-a reținut – confirmându-se în totalitate considerentele tribunalului – că autorului reclamanților, C.V. (fiul lui N.O.), și soției acestuia, C.Ș. (reclamantă în cauză), li s-a reconstituit dreptul de proprietate prin titlurile nr. 5647/1994 (0,58 ha – C.V.) și nr. 100098/2002 (0,94 ha – C.Ș.), în considerarea terenului ce a aparținut lui N.O., dobândit prin titlul de proprietate nr. 706629/1937. În acest sens, instanța de apel a făcut referire la cererea formulată de C.V. în baza Legii nr. 18/1991 (fila 81 dosar apel), prin care a solicitat restituirea terenului de 3,5 ha ce a aparținut tatălui său, N.O.

și la absența unui titlu de proprietate, la momentul preluării de către stat, pe numele C.V. și Ș., înlăturând, astfel, susținerile reclamanților în sensul că terenul de 1,52 ha ar fi fost reconstituit în considerarea unui drept propriu al acestora, și nu ca moștenitori ai lui N.O. Este de necontestat faptul că V.C. a formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate în baza Legii nr. 18/1991, din cuprinsul cererii (fila 81 apel) rezultând că petentul a avut în vedere terenul de 3,5 ha ce a aparținut tatălui său, N.O.

La dosar s-a depus și o a doua cerere a lui C.V., în care se face referire tot la terenul de 3,5 ha al tatălui său (fila 82 dosar apel), ce a fost calificată drept contestație în legătură cu suprafața restituită inițial (nu reiese din actele dosarului care a fost aceasta) și admisă ca atare de către Comisia pentru aplicarea legii fondului funciar – Primăria sector 3 București, astfel cum rezultă din adresa din 7 aprilie 1992 (fila 79 dosar apel). În urma admiterii contestației, s-a dispus reconstituirea dreptului pentru o suprafață de 1,7 ha „cu diminuarea respectivă”, sens în care s-a emis titlul de proprietate nr. 5647/1994 pentru o suprafață de 0,58 ha (cu aplicarea reducerii legale). Rațiunea emiterii titlului rezultă din viza aplicată de către O.C.O.T.

București, la data de 5 noiembrie 1991, pe cererea calificată drept contestație (fila 80 dosar apel), anume că terenul de 3,5 ha ar fi fost preluat de C.A.P. Dudești fără titlu și folosit de Întreprinderea de Cabluri și Materiale Electroizolante București ca grădină de legume. Instanța de judecată învestită cu soluționarea cererii în revendicare nu poate cenzura îndreptățirea numitului C.V. la reconstituirea dreptului de proprietate în baza Legii nr. 18/1991, astfel încât nu poate cerceta dacă autoritatea administrativă a pornit, în mod legal, de la premisa că autorului N.O. i-a fost preluat de către stat o suprafață de 3,5 ha, în loc de 1,575 ha, menționată în decretul de expropriere.

Această premisă nu poate fi reevaluată, în caz contrar, cercetându-se legalitatea actelor juridice întocmite în procedura Legii nr. 18/1991, ceea ce nu este admisibil decât în cadrul unei acțiuni în constatarea nulității absolute a titlului de proprietate, cu a cărei soluționare instanța de judecată nu a fost învestită în cauză. În egală măsură, însă, nu pot fi cenzurate nici motivele pentru care, deși s-a solicitat întreaga suprafață de 3,5 ha și s-a considerat că aceasta intră sub incidența Legii nr. 18/1991, s-a considerat că numitul C.V. este îndreptățit la reconstituirea dreptului de proprietate doar pentru o suprafață de 1,7 ha, iar titlul a fost emis pentru o suprafață de 0,58 ha, cu aplicarea reducerii legale.

Ceea ce interesează în cauză, din perspectiva înscrisurilor menționate, este exclusiv împrejurarea emiterii titlului de proprietate pe numele C.V. în considerarea terenului de 3,5 ha al tatălui său, N.O. Or, din această perspectivă, în mod corect, instanța de apel a ținut cont de titlul de proprietate emis în baza Legii nr. 18/1991, în condițiile în care au fost deja admise pretențiile autorului reclamanților, C.V., întemeiate pe același titlu de proprietate, al lui N.O. Se apreciază, însă, că are relevanță, din acest punct de vedere, nu numai suprafața de 0,58 ha pentru care a fost emis efectiv titlul de proprietate în temeiul Legii nr. 18/1991 pe numele lui C.V., ci întreaga suprafață pentru care comisia de aplicare a legii fondului funciar a admis cererea de reconstituire a dreptului de proprietate, respectiv 1,7 ha.

Astfel, în măsura în care petentul era nemulțumit de întinderea dreptului de proprietate pentru care s-a procedat la reconstituire, putea uza de căile specifice de contestare a hotărârilor administrative, deschise de Legea nr. 18/1991. În condițiile în care autorul reclamanților nu a înțeles să atace vreuna dintre hotărârile comisiilor de aplicare a legii fondului funciar și nici titlul de proprietate nr. 5647/1994, pretenția de valorificare a dreptului de proprietate într-o altă procedură, aceea de drept comun a revendicării, nu corespunde unui interes legitim, deoarece tinde la recunoașterea aceluiași drept de proprietate pe două căi procedurale diferite, încălcându-se principiul electa una via, ceea ce nu poate fi acceptat.

Autorul reclamanților a inițiat și finalizat procedura legii speciale reparatorii, fără a contesta rezultatul acestei proceduri, situație în care inițierea unei alte căi procedurale ulterioare echivalează cu o contestare indirectă a procedurii anterioare. Recunoașterea dreptului de proprietate în cadrul Legii nr. 18/1991 având loc pentru o suprafață de 1,7 ha, fără a se contesta suprafața pentru care s-a emis titlul de proprietate în acea procedură, cererea în revendicarea diferenței până la 1,7 ha, ce nu se regăsește în titlul de proprietate nr. 5647/1994 este lipsită de interes legitim.

Astfel, soluția de respingere în acest sens a cererii este legală, chiar dacă argumentarea acestei soluții are în vedere o altă cerință a interesului judiciar, ca o condiție a exercițiului dreptului la acțiune, decât cea reținută de către ambele instanțe de fond, anume obținerea legitimă a unui folos practic, și nu lipsa în sine a unui asemenea folos, astfel cum au reținut cele două instanțe, raportându-se la suprafața pentru care s-a emis efectiv titlul de proprietate în baza Legii nr. 18/1991. Chiar dacă, prin prezentele considerente, s-a apreciat că respingerea cererii în revendicare ca lipsită de interes trebuie să se raporteze la suprafața de 1,7 ha, o modificare a soluției deja adoptate în cauză nu ar fi posibilă fără agravarea situației reclamanților în propria cale de atac, astfel încât consecința considerentelor expuse este aceea a înlăturării motivelor de recurs și a menținerii deciziei recurate în ceea ce privește terenul în discuție.

În contextul arătat, este lipsită de relevanță împrejurarea dacă soției lui C.V., C.Ș., reclamantă în cauză, i-a fost sau nu reconstituit dreptul de proprietate în baza Legii nr. 18/1991 în considerarea terenului socrului său, N.O. Din probele administrate, răspunsul este mai degrabă unul negativ, deoarece C.Ș. a formulat cererea pentru terenul de 1,8 ha cu care a intrat în C.A.P. (ce figura în registrul agricol din anii 1959 – 1961 pe numele soțului, C.V.), în timp ce C.V. a formulat cererea în considerarea terenului lui N.O., fără să existe vreun indiciu că reconstituirea dreptului de proprietate are legătură cu mențiunile din registrul agricol. Cu toate acestea, nu este necesară tranșarea acestui aspect în prezenta cauză, cât timp atare operațiune nu ar putea conduce la un alt rezultat decât cel al menținerii soluției de respingere a cererii în revendicare ca lipsită de interes.

Astfel, dacă s-ar considera că nu este vorba despre unul și același teren, considerentele deja expuse în legătură cu derularea procedurii Legii nr. 18/1991 în ceea ce îl privește pe C.V. sunt suficiente pentru conturarea soluției din cauză, iar în caz contrar, prin cumularea suprafețelor pentru care s-ar admite că a operat recunoașterea dreptului în baza Legea nr. 18/1991, tot nu s-ar putea depăși suprafața reținută de către instanțele de fond, pentru a nu se ajunge la înrăutățirea situației reclamanților în propria cale de atac. Ca atare, împrejurarea în discuție este lipsită de relevanță în cauză, înlăturându-se din ansamblul faptic reținut de către instanța de apel.

În privința suprafeței de 2 ha teren pentru care prima instanță a constatat – iar instanța de apel a confirmat – lipsa calității procesuale active, pentru nedovedirea dreptului de proprietate, se rețin următoarele: Recurenții – reclamanți au criticat, în primul rând, modul în care instanța de apel a determinat întinderea dreptului de proprietate al autorului N.O.

la nivelul anului 1962, când a avut loc exproprierea suprafeței de 1,575 ha, respectiv bazându-se pe prezumții care nu sunt admisibile împotriva titlului de proprietate din anul 1937. În acest context, se observă că, în considerentele deciziei recurate, s-a arătat că titlurile de proprietate nr. 10034/1998 (emis pe numele O.N.S., moștenitoarea defunctului O.N.I.), nr. 100098/16 aprilie 2002 (emis pe numele C.Ș.) și nr. 5647/1994 (emis pe numele C.N.V.) sunt relevante în cauză și justifică soluția primei instanțe, deoarece niciuna dintre persoanele indicate în cele trei titluri nu a făcut dovada deținerii în proprietate a altor terenuri decât cel de 3,5 ha care a aparținut autorului comun O.N.H.

Așadar, instanța de apel a procedat la determinarea suprafeței de teren rămase în proprietatea lui N.O. și într-o altă modalitate, respectiv prin raportarea la suprafețele de teren reconstituite în baza Legii nr. 18/1991, regăsind diferența până la 3,5 ha în suprafețele cu care cei doi fii ai proprietarului inițial au figurat în registrul agricol (dar stabilind, în același timp, că titlurile de proprietate emise ca rezultat al procedurii administrative nu au avut în vedere mențiunile din registrul agricol, ci terenul de 1,575 ha rămas autorului după scăderea suprafețelor din registrul agricol). Această instanță de recurs a verificat legalitatea deciziei prin prisma celei de-a doua modalități, astfel cum s-a arătat prin considerentele expuse cu privire la suprafața de 1,52 ha pentru care cererea în revendicare a fost respinsă ca lipsită de interes.

Ca atare, determinarea întinderii dreptului de proprietate în prima modalitate expusă, prin raportarea la suprafețele de teren învecinate, expropriate în anul 1962 (instanța de apel apreciind că diferența de la 1,575 ha, expropriată de la N.O. în anul 1962, până la totalul de 3,5 ha se regăsește în terenul expropriat de stat de la vecinii acestuia) nu reprezintă un argument relevant în susținerea soluției asupra cererii în revendicare, motiv pentru care sunt lipsite de obiect criticile legate de acest aspect, inclusiv din perspectiva modului de respectare a dreptului la apărare de către instanța de apel. În ceea ce privește existența ori inexistența dreptului de proprietate în patrimoniul autorului N.O.

a suprafeței de 2 ha în anul 1962, trebuie reținute și următoarele aspecte: După cum rezultă din modul de derulare a procedurii în baza Legii nr. 18/1991 în ceea ce îl privește pe C.V., autoritățile competente în materia legii fondului funciar s-au raportat la întreaga suprafață de 3,5 ha ce a aparținut autorului N.O., considerând că a intrat fără titlu în patrimoniul fostului C.A.P. Dudești, iar această instanță nu poate cenzura, astfel cum s-a arătat deja, niciuna dintre constatările ce au condus la reconstituirea dreptului de proprietate, nefiind învestită cu anularea/constatarea nulității absolute a actelor juridice emise în procedura specială. În același context, s-a arătat că instanța de apel a constatat relevanța în cauză a titlului de proprietate nr. 100034/1998, emis în procedura Legii nr. 18/1991 pe numele O.S., iar această apreciere este corectă, susținută fiind de înscrisurile existente la dosar.

Astfel, înșiși reclamanții, prin motivele de apel, fac trimitere la adresa din 4 decembrie 2008 emisă de Primăria sectorului 3 București (fila 312 vol. II dosar fond), care atestă depunerea mai multor cereri în baza Legii nr. 18/1991 cu privire la terenul ce a aparținut lui N.O. și eliberarea mai multor titluri de proprietate, atașând înscrisuri din care rezultă modul în care a avut loc reconstituirea dreptului de proprietate în privința terenului inițial de 3,5 ha. Este atașată și cererea formulată de numita O.S. (fila 314), pentru o suprafață de 2500 mp din terenul proprietatea socrului său, N.O., deținut în baza titlului de proprietate nr. 706629/1937 (același cu cel din cauză), petenta arătând că soțul său, O.I., este decedat.

Pe cerere a fost aplicată de către autoritatea administrativă mențiunea că O.I. figurează în registrul agricol cu 0,92 ha, motiv pentru care s-a emis titlul de proprietate nr. 100034 din 10 decembrie 1998 pe numele O.S. (fila 313). Din analiza acestor înscrisuri, reiese că, deși O.I. a figurat în registrul agricol în nume propriu, soția supraviețuitoare a formulat cererea de reconstituire, cu referire la același teren, în considerarea socrului său, N.O., iar autoritatea administrativă a reacționat în consecință, emițând titlul de proprietate, ceea ce demonstrează faptul că s-a considerat, atât de către petentă, cât și de către autoritatea emitentă, că terenul din registrul agricol făcea parte din suprafața inițială de 3,5 ha ce a aparținut lui N.O.

Relevanța acestor înscrisuri pentru cauza de față rezidă în faptul cert că o parte din terenul de 3,5 ha a fost avut în vedere la reconstituirea dreptului de proprietate în baza Legii nr. 18/1991 pe numele altei persoane (O.S.), situație în care reclamanții din cauză nu pot formula de plano pretenții decât pentru o suprafață totală de 2,58 ha, în condițiile în care I.O., celălalt fiu al lui N.O., a figurat în registrul agricol cu 0,92 ha. Chiar dacă titlul de proprietate nr. 100034/1998 a fost emis doar pentru o suprafață de 0,64 mp, nu se poate ignora că autoritatea administrativă a avut în vedere îndreptățirea titularei la suprafața cu care soțul său a figurat în registrul agricol, procedând la reconstituirea efectivă cu aplicarea reducerii legale.

Ca atare, după scăderea și a suprafeței de 1,7 ha pentru care s-a considerat că autorul C.V. este îndreptățit la reconstituirea dreptului de proprietate în baza Legii nr. 18/1991, rămâne în discuție o suprafață de 1,06 ha, pentru care urmează a se evalua dacă pot primite pretențiile reclamanților în cererea în revendicare. În acest context, se constată că, la emiterea titlului de proprietate în baza Legea nr. 18/1991, că nu s-a avut în vedere împrejurarea că, din suprafața totală de 3,5 ha, o suprafață de 1,575 mp a făcut obiectul exproprierii în baza Decretului nr. 241/1962, rezultând, în același timp, că reconstituirea dreptului a avut loc în considerarea diferenței de până la 3,5 ha (fiind nerelevant în cauză dacă pe același amplasament sau nu, din moment ce, pentru acea diferență, cererea în revendicare a fost respinsă ca lipsită de interes).

Pe de altă parte, ambele instanțe de fond au constatat în cauză că s-a dovedit existența dreptului de proprietate pentru suprafața ce a făcut obiectul exproprierii, în considerarea mențiunilor din decretul de expropriere (chiar dacă au apreciat, contrar celor reținute prin prezentele considerente, că acea suprafață coincide cu cea pentru care a operat reconstituirea dreptului de proprietate în temeiul Legii nr. 18/1991). Nu poate, însă, fi luată în considerare decât o suprafață de 1,06 ha, calculată în modalitatea arătată anterior, deoarece nu s-ar putea recunoaște reclamanților mai multe drepturi decât a avut însuși autorul lor, respectiv o suprafață de teren mai mare de 3,5 ha, astfel cum ar rezulta din însumarea suprafețelor pentru care s-a apreciat îndreptățirea numiților C.V.

și O.S. (1,7 ha și 0,92 ha). Cu toate că s-a dovedit dreptul de proprietate asupra unei suprafețe de 1,06 ha, cererea în revendicare nu poate fi admisă, urmând a fi menținută soluția de respingere pentru lipsa calității procesuale active, dar pentru considerentul că reclamanții nu sunt titulari ai unui „bun”, în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, prin prisma jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, pusă în discuția părților, din oficiu, de către această instanță de recurs, la termenul de judecată din 10 februarie 2012. Nu se poate ignora faptul că, în cauză, instanța de judecată a fost învestită cu soluționarea unei cereri în revendicare a unui teren preluat în temeiul unui decret de expropriere, formulată după data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, în considerarea art. 480 C. civ.

și art. 6 din Legea nr. 213/1998. Nu s-a contestat că terenul în litigiu, prin modalitatea de preluare, intră în domeniul de aplicare al Legii nr. 10/2001, mai mult, acest aspect a fost tranșat cu putere de lucru judecat prin Decizia nr. 544/9 octombrie 2006 al Curții de Apel București, irevocabilă prin Decizia nr. 2152 din 8 martie 2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție (file 35 – 39 dosar fond), prin care s-a constatat calitatea reclamanților de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii în baza Legii nr. 10/2001 (fără a se tranșa și calitatea de entitate învestită cu soluționarea notificării, motiv pentru care, în prezent, procedura de soluționare a notificării este suspendată la A.V.A.S., până la soluționarea prezentei cereri în revendicare).

În aceste condiții, se impune a se face aplicarea Deciziei nr. 33 din 9 iunie 2008 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție – Secțiile Unite într-un recurs în interesul legii, prin care s-a clarificat raportul dintre legea specială și acțiunea în revendicare formulată pe temeiul dreptului comun. Tranșând, în favoarea legii speciale, raportul dintre Legea nr. 10/2001, ce se preocupă de regimul juridic al imobilelor preluate abuziv de către Statul Român după anul 1945, și dreptul comun, în ceea ce privește posibilitatea de a se recurge la acțiunea în revendicare, decizia menționată nu exclude admisibilitatea acțiunii, în măsura în care reclamantul într-o atare acțiune se prevalează de un „bun” în sensul normei europene și trebuie să i se asigure accesul la justiție.

Este motivul pentru care, în prezenta cauză, a fost respinsă excepția inadmisibilității cererii în revendicare. Cu toate acestea, în aplicarea aceleiași decizii în interesul legii, pentru aprecierea temeiniciei cererii, este necesar a se analiza în concret dacă reclamanții au un „bun”, în caz contrar, cererea în revendicare urmând a fi respinsă. Pentru aprecierea existenței unui „bun” în patrimoniul reclamanților, se impune raportarea la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, inclusiv în cea dezvoltată în cauzele împotriva României, în care s-a explicitat conținutul noțiunii, ca vizând atât un „bun actual”, cât și o „speranță legitimă” de valorificare a dreptului de proprietate.

În hotărârea pronunțată în cauza Atanasiu și alții contra României (din 12 octombrie 2010, publicată în M. Of. nr. 778 din 22 noiembrie 2010, se arată că un „bun actual” există în patrimoniul proprietarilor deposedați abuziv de către stat doar dacă s-a pronunțat în pre