ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 530/2011

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 530/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.

1499 din 8 octombrie 2008, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a dispus

respingerea cererii de chemare în judecată formulată de reclamantul R.C., în

contradictoriu cu pârâta Primăria Municipiului București prin Primar General ca

nefondată.

Pentru a pronunța

această sentință, tribunalul a reținut următoarele:

Prin

contractul de vânzare-cumpărare autentificat la Secția Notariat a Tribunalului Ilfov, secția I civilă-comercială sub nr. 3903 din 06 aprilie 1949,

R.M. a cumpărat de la A.V.D. și I.C.M. imobilul din București, compus din teren

și construcții; actul nu indica suprafața și vecinătățile terenului și nici nu

descrie construcțiile (fiind menționat doar faptul că pe teren exista un corp

de clădire veche), iar din adresa din 9 iulie 2007 emisă de SC F. SA rezultă că

imobilul din Str. Sfântul Ștefan a purtat anterior str. Dimitrie Racoviță.

Din

adresa din 3 iulie 1995 emisă de Direcția Generală a Arhivelor Statului rezultă

că imobilul menționat anterior, proprietatea lui R.M., nu figurează ca fiind

naționalizat, iar din adresa din 28 martie 2002 emisă de SC F. SA rezultă că

acesta a fost naționalizat în baza Decretului nr. 50/1992, poziția 2022 de la D.A.

și poziția 6389 de la P.C. și O., aspect confirmat de înscrisurile de la filele

13-14 dosar (anexe ale Decretului nr. 50/1992).

Conform

certificatului de moștenitor din 29 octombrie 2001, rezultă că de pe urma

defunctei R.M. a rămas ca unic moștenitor reclamantul R.C.

În

consecință, rezultă că imobilul din Str. Sfântul Ștefan, compus din teren și

construcții, a fost proprietatea autoarei reclamantului, R.M., de la care a

fost preluat fără titlu valabil în baza Decretului nr. 50/1992.

În

ceea ce privește demersurile juridice făcute în vederea redobândirii dreptului

de proprietate asupra imobilului, tribunalul a constatat că, în condițiile

Legii nr. 112/1995, R.M. a formulat cerere de restituire în natură a imobilului

menționat, la Comisia locală pentru aplicarea Legii nr. 112/1995 a Sectorului 2,

așa cum rezultă din adresa din 2 aprilie 2003 eliberată de Primăria

Municipiului București, cererea arătată mai sus nu a fost soluționată,

deoarece, ca urmare a intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, Comisia locală

și-a încetat activitatea.

În

calitate de moștenitor al fostei proprietare, reclamantul a formulat notificare

în condițiile Legii nr. 10/2001, solicitând restituirea în natură a imobilului

situat în București, Str. Sfântul Ștefan, Sector 2, așa cum rezultă din

notificarea din 14 februarie 2002 și dovada di comunicare a notificării din 14

februarie 2002, eliberată de B.E.J. E.P., nesoluționată până în prezent.

Prin

decizia civilă nr. 326 din 7 martie 2005 pronunțata de Curtea de Apel

București, irevocabilă, s-a constatat nulitatea absolută a contractelor de

vânzare-cumpărare din 10 iulie 1997, din 18 iulie 1997 și din 21 iulie 1998

încheiate în baza Legii nr. 12/1995.

Întrucât

Primăria Municipiului București nu a soluționat notificarea adresată de

reclamant, la data de 17 ianuarie 2006, acesta s-a adrese Judecătoriei

Sectorului 5 București solicitând instanței obligarea P.M.B. la emiterea

deciziei/dispoziției motivate cu privire la notificarea formulată prin Sentința

civilă nr. 3953 din 08 iunie 2006 (definitivă și irevocabilă), Judecătoria

Sectorului 5 București a admis cererea formulată de reclamant și a obligat

pârâta să emită decizie/dispoziție motivată cu privire la notificarea din 14

februarie 2002 asupra imobilului situat în București, Str. Sfântul Ștefan.

Deoarece

Primăria Municipiului București nu a soluționat nici îi aceste condiții

notificarea, prin Somația emisă de B.E., D.P. reclamantul a somat-o pe aceasta

ca în termen de 10 zile să emită decizie/dispoziție motivată cu privire la

notificarea din 14 februarie 2002 asupra imobilului situat în București, Str.

Sfântul Ștefan și, ca urmare a neconformării, a solicitat Judecătoriei

Sectorului 5 București obligarea debitoarei la plate unei amenzi civile în

favoarea statului, pe fiecare zi de întârziere, până la executarea obligației

de a face prevăzute în titlul executoriu.

Prin

încheierea din 26 octombrie 2007, Judecătoria Sectorului 5 București a admis cererea

formulată de reclamant și a obligat pârâta la plata în favoarea statului a unei

amenzi civile de 5 lei/zi de la data pronunțării prezentei și până la

executarea obligației prevăzută în sentința civilă nr. 3953 din 08 iunie 2006, pronunțată

în dosarul nr. 6045/302/2006 al Judecătoriei Sectorului 5 București, definitivă

și irevocabilă.

Notificarea

nu a fost soluționată nici până în prezent, astfel încât reclamantul a formulat

prezenta cerere de chemare în judecată, prin care a solicitat restituirea în

natură a imobilului (teren și construcție) situat în București, str. Sfântul

Ștefan, sub acest aspect fiind aplicabilă decizia nr. XX din 19 martie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată în recurs în interesul legii, prin care s-a

stabilit competența instanței de a soluționa în fond notificarea, în cazul

refuzului nejustificat al entității deținătoare de a răspunde la notificare.

Față

de cele reținute, tribunalul a constatat că imobilul în litigiu, situat în Str.

Sfântul Ștefan, compus din teren și construcții, a fost proprietatea autoarei

reclamantului, R.M., de la care a fost preluat fără titlu valabil în baza

Decretului nr. 50/1992, iar unicul moștenitor al acesteia este reclamantul R.C.

Prin

decizia civilă nr. 326 din 7 martie 2005 pronunțată de Curtea de Apel

București, irevocabilă, s-a constatat nulitatea absolută a contractelor de

vânzare – cumpărare din 10 iulie 1997, din 18 iulie 1997 și din 21 iulie 1998

încheiate în baza Legii nr. 12/1995.

Ca

atare, de principiu, imobilul se încadrează în sfera de aplicare a art. 1 alin.

(1), art. 2, art. 7 alin. (1) și art. 9 din Legea nr. 10/2001 republicată,

impunându-se restituirea acestuia în natură – având în vedere însă că din

probele dosarului imobilul nu poate fi identificat cu claritate, cererea a fost

respinsă.

Astfel,

în ceea ce privește terenul, actul de vânzare – cumpărare prin care autoarea

reclamantului a dobândit dreptul de proprietate nu indică suprafața și

vecinătățile acestuia, iar reclamantul a refuzat efectuarea unei expertize

topometrice în vederea identificării terenului; mai mult, terenul nu a fost

identificat prin efectuarea unei expertize (chiar extrajudiciare) nici în faza

administrativă a soluționării notificării.

Pe

de altă parte, actul de vânzare – cumpărare menționat anterior nu descrie nici

construcțiile (fiind menționat doar faptul că pe teren există un corp de

clădire veche), iar reclamantul a refuzat de asemenea efectuarea unei expertize

construcții în vederea identificării acestora și stabilirii identității cu

construcțiile actuale.

S-a

mai reținut că la dosarul cauzei nu au fost atașate nici relații privind

situația juridică actuală, pentru a se verifica componența imobilului

construcție (câte apartamente sunt în imobil) dacă toate apartamentele au fost

vândute și respectiv toate contractele de vânzare – cumpărare au fost

desființate pe cale judecătorească, în vederea faptului dacă întreg imobilul

construcție poate fi restituit în natură sau aceasta este posibilă numai

parțial.

Prin decizia civilă nr.

179 din 11 martie 2010 pronunțată de Curtea de Apel București s-a dispus

admiterea apelului formulat de apelantul – reclamant R.C. împotriva sentinței

civile nr. 1499 din 8 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul București, secția

a IV-a civilă.

A fost schimbată în

tot sentința apelată în sensul că:

A fost admisă

acțiunea.

Pârâta a fost

obligată să restituie reclamantului, în natură, imobilul situat în București,

individualizat prin rapoartele de expertiză întocmite de experții C.N. și N.I.,

urmând ca pârâta să emită o dispoziție în acest sens.

Potrivit art. 213 C.

proc. civ., a fost majorat onorariul de expertiză construcții la 800 lei, în

sarcina apelantului.

Apelantul a fost

obligat la 300 lei, reprezentând diferență onorariu expertiză construcții.

A fost obligat

pârâtul la 1.300 lei, cheltuieli de judecată către apelant.

Pentru

a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:

În

ceea ce privește critica referitoare la existența unor considerente

contradictorii ale sentinței apelate, curtea o va înlătura apreciind că

instanța de fond a respectat întocmai prevederile art. 261 C. proc. civ. Curtea

reține în acest sens faptul că în mod corect prima instanță a avut în vedere

obiectul concret al acțiunii - restituirea în natură a imobilului aflat în

litigiu, or, în raport de această solicitare, se impunea identificarea certă a

imobilului. Din această perspectivă aprecierea că de principiu, imobilul ar

putea fi restituit în natură, nu poate fi considerată ca fiind conta constatărilor

relative la conținutul concret al actului de proprietate exhibat de reclamant

și la opoziția reclamantului față de necesitatea administrării unor expertize

de specialitate, în acest scop.

Așa

cum rezultă din încheierea de ședința din data de 01 octombrie 2008, la acest

termen, instanța de fond a pus în discui reclamantului necesitatea efectuării unei

expertize și a completă probatoriului cu relații actualizate privind istoricul de

rol fiscal, istoricul denumirii și numărului poștal, astfel că nu poate primită

nici critica relativă la faptul că în cauza ar fi fost încălcate prevederile art.

129 C. proc. civ., cu atât mai mult cu cât, reclamantul a beneficiat de asistență

juridică calificată a unui avocat iar sarcina probei îi revenea în conformitate

cu prevederile art. 1169 C. civ. și art. 129 alin. (1) C. proc. civ. Pe de altă

parte, deși apelantul susține că în mod greșit s-a apreciat că se opune administrării

probei cu expertiza de specialitate, aceasta susținere nu poate fi primită prin

raportare la conținutul concret al încheierii sus menționate.

În

ceea ce privește fondul cauzei, se retine că potrivit actului de vânzare din 06

aprilie 1949, de către Tribunalul Ilfov - copie executată la arhivele naționale

- imobilul situat în București, str. Sfântul Ștefan, compus din teren având

edificat un corp de clădire veche - a fost cumpărat de numita M.O.R.

De

asemenea, la dosar a fost atașată copie efectuată de arhivele naționale de pe

procesul verbal, emis de Comisiunea pentru înființarea cărților funciare, din

care rezulta că anterior vânzării din 1949, în anul 1940, numita D.A. născută D.,

a solicitat înscrierea în cartea funciară a unui teren comun și a parterului

imobilului compus din hol, 4 camere, baie, hol, iar la subsol bucătărie, 2

camere de serviciu și pivniță, situat la adresa str. Sf. Ștefan, dosar apel,

precum și o declarație individuală pentru impunerea veniturilor proprietarilor

clădite și asimilate lor, pentru același imobil, scara A, etaj 1, apartament 2,

întocmită de numita R.M., dosar apel.

Imobilul

a fost identificat prin cele două rapoarte de expertiza tehnică administrate în

faza procesuală a apelului iar potrivit adresei din 29 iulie 2009 emisă de

Primăria Municipiului București - Direcția Evidența Imobiliară și Cadastru -

Serviciul Evidența Proprietăți -

acest imobil figurează din anul 1986, cu

suprafața de 273 mp teren ca proprietate de stat.

Totodată,

prin decizia civilă nr. 326 din 07 martie 2005 pronunțată de Curtea de Apel

București, secția a III-a civilă, irevocabilă, s-a constatat nulitatea absolută

a contractelor de vânzare - cumpărare din 10 iulie 1997,

18 iulie 1997 și 21

iulie 1998 încheiate în baza Legii nr. 112/1995 pentru apartamentele situate în

același imobil.

În

considerentele acestei decizii s-a reținut că imobilul a fost preluat de stat

fără titlu, fiind naționalizat pe numele unor persoane cu privire la care nu

s-a făcut dovada că, la acea dată, ar fi fost proprietarii imobilului în cauză,

întrucât deși în Decretul nr. 92/1950 se menționează preluarea de la D.A., conform

actului de vânzare autentificat de Tribunalul Ilfov, rezultă că A.D. și I.C.M.,

au vândut lui M.O.R.

Conform

certificatului de moștenitor, rezultă că reclamantul are calitatea de

moștenitor al numitei R.M.

Având

în vedere constatările anterioare, ca și puterea de lucru judecat, de care se

bucură decizia civilă anterior menționată iar pe de altă parte, incidența în

cauză a dispozițiilor art. 296 teza finală C. proc. civ., rezultă că imobilul

intră sub incidența prevederilor art. 1 alin. (1), art. 2 art. 7 alin. (1) și art.

9 din Legea nr. 10/2001 republicată, aprecierea primei instanțe în sensul că se

impune restituirea lui în natură, apărând ca fiind corectă, câtă vreme pe de o

parte, reclamantul s-a conformat obligației de a formula notificare, conform

dispozițiilor art. 22 din Legea nr. 10/2001, prin care a solicitat restituirea

acestuia în natură și a probat legitimarea sa procesuală activă, iar pe de altă

parte, în cauză nu s-a probat existența unui alt impediment la restituirea în

natură - contractele de vânzare - cumpărare încheiate de SC „F.” SA, în temeiul

Legii nr. 112/1995 - menționate în adresă, dosar apel - fiind constatate nule

absolut, prin decizia civilă nr. 326/2005 a Curții de Apel București, secția a

III-a civilă, emise de AFI și adresa, emisa de R. SA, rezultând că nici SC R.

și nici AFI, nu au încheiat contracte de vânzare cumpărare în baza Legii nr. 112/1995

pentru acest imobil,iar conform adresei, emisă de O.C.P.I., nu a fost deschisă

carte funciară pentru imobilul în litigiu.

De

asemenea, în faza procesuală a apelului s-au efectuat expertize tehnice de

specialitate - construcții și topografice, prin care s-a procedat la

identificarea imobilului în cauză, complinindu-se astfel refuzul reclamantului

de a proceda la administrarea acestei probe de specialitate, necesară

soluționării cauzei, prin raportare la mențiunile actului de proprietate

exhibat, cei doi experți concluzionând în sensul că în urma măsurătorilor

efectuate, suprafața reală a terenului este de 267,31 mp și că față de structura

actuală a imobilului, se confirmă identitatea imobilului în cauză.

Coroborând

concluziile celor două expertize tehnice, cu înscrisurile administrate în cauză

referitoare la situația juridică a imobilului revendicat, inclusiv cu

constatările făcute de experți, la fața locului evidențiate în anexele la cele

doua rapoarte, făcând totodată aplicarea dispozițiilor obligatorii ale deciziei

în interesul legii nr. XX/2007 pronunțată de înalta Curte de Casație și

Justiție, reținând în acest timp, că până la acest moment, Primăria

Municipiului București nu a procedat la soluționarea notificării cu care a fost

sesizată, deși prin sentința civilă nr. 3963/2006 a Judecătoriei Sectorului 2

București irevocabilă, fusese obligată în acest sens, Curtea apreciază apelul

ca fondat.

În

temeiul art. 296 C. proc. civ., față de considerente expuse, va admite apelul

și va schimba în tot sentința apelată, sensul că va admite acțiunea formulată

de reclamant și va oblic pârâtul să restituie reclamantului, în natură,

imobilul situat în București, str. Sfântul Ștefan, individualizat prin

rapoartele de expertiză administrate în apel, urmând ca pârâtul să emită o

dispoziție în acest sens.

Față

de solicitarea expertului C.N., de majorare onorariului provizoriu stabilit

pentru efectuarea acestei expertize, Curte va face aplicarea în cauză a

dispozițiilor art. 213 alin. (2) C. proc. civ., în sensul că ținând cont de

volumul lucrării și de faptul că în dosar nu au fost atașate alte documente

doveditoare ale cheltuielile impuse de administrarea probei, va dispune

majorarea onorariului inițial cu suma de 300 lei, în sarcina apelantului.

În

temeiul art. 274 C. proc. civ., va fi încuviințată cererea apelantului având ca

obiect obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, constând în

cuantumul onorariului de expert, la care acest; este obligat, având în vedere

pe de o parte, culpa procesuală a pârâtului, iar pe de altă parte, caracterul

real, necesar și proporțional a sumei solicitate cu acest titlu.

Împotriva

acestei decizii a declarat recurs pârâta Primăria Municipiului București prin

Primarul general, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

criticând decizia recursului pentru următoarele aspecte:

Conform

Normelor Metodologice persoana îndreptățită la restituire trebuie să precizeze

că nu mai deține probe, precizare care este de natură a condiționa pârâtul în

soluționarea notificării (pct. 23.1 din H.G. nr. 498/2003) iar potrivit pct. 28.1

din H.G. nr. 498/2003, este necesară declarația persoanei vizând împrejurarea

că nu mai are alte dovezi de pronunțat, din capitolul 1 pct. 1 lit. e), al

aceluiași act normativ rezultând sarcina probei proprietății și a deținerii

legale a acesteia la momentul deposedării abuzive de către persoana care se

pretinde îndreptățită.

Deși

reclamanții au folosit mai multe înscrisuri în dovedirea dreptului de

proprietate ele trebuiau întregite cu înscrisuri originare, care nu au fost

depuse la dosarul cauzei, conform art. 22 din Normele de aplicare a Legii nr. 10/2001

la dosarul cauzei neregăsindu-se o situație clară, la zi a imobilului

identificat potrivit raportului de expertiză.

Solicită

admiterea recursului și judecata cauzei în lipsă. Solicită probe.

La

termenul din 26 ianuarie 2011 instanța din oficiu a pus în discuție excepția

nulității recursului ca nemotivat.

Astfel,

potrivit art. 306 alin. (1) C. proc. civ. recursul este nul dacă nu a fost

motivat în termenul legal, cu excepția motivelor de ordine publică așa cum

dispune art. 306 alin. (2) C. proc. civ.

Conform

alin. (3) al aceluiași articol, indicarea greșită a motivelor de recurs nu

atrage nulitatea recursului dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea

lor într-unui din motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ.

Prin urmare, nu

indicarea greșită ori neindicarea motivelor de recurs atrage sancțiunea

nulității recursului, ci nemotivarea recursului, în sensul neformulării de

critici aduse deciziei recurate, susceptibile de a atrage calificarea juridică

a unuia dintre cele nouă motive de recurs

În consecință în

raport cu dispozițiile art. 306 C. proc. civ. se va constata nulitatea

recursului, recurenta neinvocând critici de natură a face susceptibilă

încadrarea în vreunul din motivele de recurs chiar dacă formal au fost indicate

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., ci a fost narată procedura de

derulare a soluționării notificării și consecințele sale juridice, fără

trimitere expresă la situația de fapt dedusă judecății.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul

declarat de pârâta Primăria municipiului București prin Primar General

împotriva deciziei nr. 179/A din 11 martie 2010 a Curții de Apel București, secția

a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă pârâta

Primăria municipiului București prin Primar General la plata sumei de 2000 lei

către intimatul-reclamant R.C., reprezentând cheltuieli de judecată reduse în

temeiul art. 274. alin. (3) C. proc. civ.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 26 ianuarie 2011.