ÎCCJ, decizie (scj.ro #82973)

Apel

incident. Condiții de admisibilitate în raport de dispozițiile art.

282 alin. (2) Cod procedură civilă

Cuprins pe materii: Drept procesual civil. Căile de atac

Index alfabetic: apel incident

-

excepția prescripției dreptului material la

acțiune

-

încheiere premergătoare

C. proc. civ., art. 282 alin. (2), art. 293 alin. (1)

Potrivit art. 293 alin. (1) C. proc. civ., intimatul este în

drept să adere la apelul făcut de partea potrivnică, printr-o

cerere proprie, care să tindă la schimbarea hotărârii primei

instanțe. Textul legal nu conține limitări în sensul că

acea schimbare spre care tinde intimatul să vizeze doar cele consemnate în

dispozitivul hotărârii apelate, apelul împotriva hotărârii

socotindu-se făcut și împotriva încheierilor premergătoare.

Astfel, în cazul în care excepția prescripției

dreptului material la acțiune a fost respinsă prin încheiere,

anterior soluționării cauzei pe fond, iar reclamanta a atacat

hotărârea pronunțată, criticând-o din perspectiva altor motive,

acest aspect nu este de natură a înlătura dreptul pârâtei intimate de

a invoca, în apelul său incident, greșita soluționare a acestei

excepții care, evident, tinde spre schimbarea hotărârii primei

instanțe.

Secția comercială, Decizia nr. 259 din 20 ianuarie

2011

Prin sentința comercială nr. 5804 din 13 aprilie 2009,

pronunțată în dosarul nr. 26xxx/3/2004, judecătorul fondului din

cadrul Tribunalului București, Secția a VI-a comercială, a

respins excepțiile invocate de pârâtă și a respins acțiunea

formulată de reclamanta A.V.A.S. în contradictoriu cu pârâta

K.E.A.S.V.T.A.S. AS Turcia.

În considerentele sentinței, judecătorul fondului a

reținut că reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de

1.801.627,5 USD, reprezentând penalități calculate ca urmare a

neefectuării investiției la SC P. SA, conform clauzei 7.6 din

contractul de vânzare-cumpărare acțiuni nr. 428/1998. Prin

întâmpinare, pârâta a invocat excepțiile inadmisibilității

acțiunii, a lipsei de interes și a lipsei de obiect. De asemenea, în

cauză a formulat cerere de intervenție în interesul pârâtei SC P. SA,

solicitând admiterea în principiu a cererii și invocând excepția

prescrierii dreptului material la acțiune, excepția lipsei

calității procesuale active și excepția lipsei de interes a

reclamantei.

Prin cerere separată, reclamanta a solicitat obligarea

pârâtei la efectuarea investiției în sumă de 53.453.577 USD, conform

clauzei 7.6. din contractul de vânzare-cumpărare acțiuni, sub

sancțiunea plății de daune cominatorii în cuantum de 1.000.000

lei/zi de întârziere de la data rămânerii definitive a hotărârii,

precum și la plata sumei de 30.165.563 USD, în echivalent în lei,

reprezentând penalități de întârziere calculate conform clauzei 7.6.1

datorate pentru neîndeplinirea obligațiilor asumate conform clauzei 7.6.

Prin întâmpinare, pârâta a invocat excepția

inadmisibilității și excepția lipsei de obiect a primului

capăt de cerere. A fost formulată de către SC P. SA o cerere de

intervenție în interesul pârâtei prin care au fost invocate

excepțiile prescrierii dreptului material la acțiune, a lipsei

calității procesuale active și a lipsei de interes a

reclamantei.

Prin încheierea din data de 3 aprilie 2006 instanța a

respins excepția prescrierii dreptului material la acțiune.

Prin încheierea din data de 5 iunie 2006 cele două cereri

au fost conexate, la același termen fiind respinsă excepția

lipsei de interes, fiind unite cu fondul excepțiile

inadmisibilității și excepția lipsei de obiect.

Prin încheierea de ședință din data de 14

septembrie 2006 a fost respinsă excepția prescrierii dreptului

material la acțiune, unind cu fondul excepția lipsei

calității procesuale active și excepția lipsei de interes.

Pe excepțiile unite cu fondul, judecătorul fondului a

reținut următoarele: excepția inadmisibilității

acțiunii privind daunele cominatorii a fost apreciată ca

neîntemeiată în raport de Decizia nr. XX/2005 a Înaltei Curți de

Casație și Justiție. A apreciat, totodată, că

reclamanta are calitate procesuală și interes în formularea

acțiunii conexate, în raport de prevederile art. 16 alin. (2) din OG nr.

25/2002. Excepția lipsei de obiect a acțiunii a fost calificată

ca fiind o apărare de fond.

Pe fondul cauzei, judecătorul a reținut că

privatizarea SC P.SA a avut loc în anul 1998, pârâta angajându-se să

efectueze în termen de 5 ani o investiție de 75 milioane USD, repartizat

pe fiecare an în parte, conform anexei nr. 1 la contractul de

vânzare-cumpărare acțiuni. Din raportul de expertiză efectuat în

cauză s-a reținut că până la scadența finală – 31

decembrie 2002 – au fost realizate investiții în cuantum de 21.546,424

USD; de asemenea, în perioada 2000-2001 societatea a încheiat contracte de

leasing financiar pentru achiziționarea de echipamente tehnologice,

înregistrate în contabilitatea societății. Mijloacele fixe achiziționate

în regim de leasing au fost înregistrate în contabilitate și au făcut

obiectul majorării de capital social o dată cu achitarea ultimelor

rate, în perioada 2005-2006. S-a reținut că în raport de prevederile

OG nr. 25/2002 și de scopul investiției declarat prin clauza 7.6 din

contract, se consideră că pârâta a realizat o investiție în

cuantum de 55.072.214 USD, la care se adaugă suma de 6.111.464 USD, cu

titlu de capital intelectual. În consecință, a reținut că

investiția realizată de pârâtă este de 79.756.935 USD.

Nu au fost reținute apărările referitoare la

prelungirea perioadei de investiții cu 5 ani și rescadențarea

Programului de investiții, din probatoriul administrat rezultând că

intenția părților nu a fost materializată într-un act

adițional.

Judecătorul a mai apreciat că pârâta nu datorează

penalități reclamantei, ci ele se cuvin societății, conform

art. 16 alin. (3) din OG nr. 25/2002.

Pentru toate considerentele, judecătorul a reținut

caracterul neîntemeiat al acțiunii reclamantei. Pe cale de

consecință, a admis cererea de intervenție în interesul pârâtei.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel reclamanta

A.V.A.S., solicitând admiterea apelului și schimbarea sentinței de

fond în sensul admiterii acțiunii. Reclamanta a criticat sentința de

fond sub aspectul greșitei aprecieri a situației de fapt, raportat la

textele legale incidente.

Pârâta K.E.A.S.V.T.A.S. A.S Turcia a formulat cerere de aderare

la apelul reclamantei, solicitând schimbarea în parte a hotărârii apelate

în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale active

a reclamantei AVAS pentru capetele de cerere privind obligarea la plata

penalităților de întârziere pentru neefectuarea în termen a

investițiilor; a solicitat, totodată, admiterea excepției

prescrierii dreptului material la acțiune în ceea privește obligarea

sa la efectuarea investițiilor aferente anilor 1999 – 2001 și la

plata penalităților de întârziere pentru neefectuarea în termen a

investițiilor pentru anii 2000 – 2001.

Prin decizia comercială nr. 135 din 26 februarie 2010,

completul de judecată din cadrul Curții de Apel București,

Secția a V-a comercială, a respins ca neîntemeiat apelul declarat de

AVAS; a admis cererea de aderare la apel formulată de pârâta

K.E.A.S.V.T.A.S. A.S Turcia și a schimbat în parte sentința

apelată, în sensul că a admis excepția lipsei

calității procesuale active și a respins cererea AVAS privind

obligarea pârâtei la plata penalităților de întârziere pentru

neefectuarea la termen a investiților asumate pe perioada 1998-1999

și respectiv 2000-2002 ca fiind formulată de o persoană

fără calitate procesuală activă; a menținut restul

dispozițiilor sentinței de fond.

Completul de apel a reținut următoarele: apelul

formulat de reclamanta AVAS a fost considerat ca nefondat, judecătorul

fondului apreciind în mod corect că în cauză sunt aplicabile

prevederile OG nr. 25/2002 în forma avută la data scadenței finale a

obligației investiționale. A constatat, în consecință,

că s-a reținut corect de către judecătorul fondului că

achizițiile în sistem de leasing sunt guvernate de prevederile art. 7.6

din contract, fiind aplicabilă dispoziția art. 27 alin. (1) lit. a)

din OG nr. 25/2002. Cu privire la penalitățile de întârziere s-a

reținut corect de către judecătorul fondului aplicabilitatea

prevederilor art. 16 alin. (3) din OG nr. 25/2002, potrivit cărora aceste

penalități se cuvin societății, iar nu instituției

implicate în privatizare.

În raport de acest considerent, completul de apel a apreciat

temeinicia cererii de aderare la apel, formulată de pârâtă,

constatând lipsa calității procesuale active a reclamantei pentru

cererea de obligarea la plata penalităților de întârziere pentru

neefectuarea la termen a investițiilor asumate.

În ce privește greșita soluționare a

excepției prescripției dreptului material la acțiune pentru

cererea de obligare la efectuarea investițiilor aferente anilor 1999-2001

și de plată a penalităților ca urmare a neefectuării

investițiilor pentru anii 2000-2001, completul de apel a reținut

că această excepție a fost soluționată în

ședința publică din 14.09.2006, și nu prin sentința

apelată, iar calea de atac a aderării la apel nu poate fi

exercitată în condițiile în care pârâta și intervenienta nu au

formulat apel împotriva acestei încheieri.

Împotriva deciziei de apel au formulat recurs reclamanta AVAS

și pârâta K.E.A.S.V.T.A.S. A.S Turcia.

Reclamanta a solicitat admiterea recursului și modificarea

hotărârilor pronunțate în cauză în sensul admiterii

acțiunii, criticând decizia de apel sub aspectul greșitei

aplicări a legii, cu privire la incidența prevederilor art. 27

și art. 16 alin. (3) din OG nr. 25/2002.

Pârâta a solicitat admiterea recursului și modificarea

deciziei de apel în sensul admiterii excepției prescrierii dreptului

material la acțiune în ceea privește obligarea sa la efectuarea

investițiilor aferente anilor 1999 – 2001 și la plata

penalităților de întârziere pentru neefectuarea în termen a

investițiilor pentru anii 2000 – 2001, criticând decizia de apel sub

aspectul aplicării greșite a legii cu privire la limitele apelului

incident, apreciind că acesta nu este limitat doar la cele dispuse prin

hotărârea apelată, ori la aspectele criticate în apelul principal.

Intimata intervenientă SC P. SA a formulat întâmpinare prin

care a solicitat respingerea recursului declarat de reclamanta AVAS și

admiterea apelului declarat de pârâta K.E.A.S.V.T.A.S. A.S Turcia, în sensul

modificării în parte a deciziei recurate și admiterii excepției

prescrierii dreptului material la acțiune.

Analizându-se actele și lucrările dosarului în raport

de criticile formulate de recurente și de apărările invocate,

s-au reținut următoarele: în cauză a fost formulat un apel

principal de către reclamanta a cărei acțiune s-a respins,

și o cerere de aderare la apel (un apel incident) de către

pârâtă. Potrivit art. 293 alin. (1) C. proc. civ., intimatul este în drept

să adere la apelul făcut de partea potrivnică, printr-o cerere

proprie, care să tindă la schimbarea hotărârii primei

instanțe.

Din

analiza acestui text legal se desprinde concluzia că pentru a fi în

prezența apelului incident este necesar ca solicitarea intimatului să

tindă la schimbarea hotărârii primei instanțe. Textul legal nu

conține limitări în sensul că acea schimbare spre care tinde

intimatul să vizeze doar cele consemnate în dispozitivul hotărârii

apelate.

În speță, anterior soluționării cauzei pe

fond, judecătorul s-a pronunțat în sensul respingerii excepției

prescripției dreptului material la acțiune, încheierea în care s-a

consemnat această soluție nefiind atacabilă separat cu apel. Potrivit

art. 282 alin. (2) C. proc. civ., apelul împotriva hotărârii se

socotește făcut și împotriva încheierilor premergătoare.

Reclamanta, în mod evident, nu avea interes să critice

hotărârea din perspectiva soluționării excepției

prescripției dreptului material la acțiune, dispoziție ce îi era

favorabilă. Acest aspect nu este, însă, de natură, de a

înlătura dreptul pârâtei intimate de a invoca, în apelul său

incident, greșita soluționare a acestei excepții care, evident,

tinde spre schimbarea hotărârii primei instanțe.

Raportat la cele reținute, s-a constatat că

judecătorii apelului au făcut o greșită aplicare a legii

nesoluționând apelul incident al pârâtei și sub aspectul

greșitei soluționări a excepției prescripției

dreptului material la acțiune.

În raport ce cele reținute, constatându-se incidența

în cauză a dispozițiilor art. 304 pct. 5 C. proc. civ., raportat și la necesitatea soluționării unitare a cauzei, în temeiul

art. 312 C. proc. civ., au fost admise ambele recursului, decizia de apel fiind

casată, cu trimiterea cauzei spre judecarea apelurilor declarate de

părți.

În rejudecare, în conformitate cu prevederile art. 315 C. proc. civ., completul de apel va analiza atât susținerile părților, dar și

motivele invocate de pârâtă în apelul incident.