ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 310/2011

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința nr. 3415 din 10 martie 2008, Tribunalul

București, secția a VI-a comercială, a respins acțiunea promovată de reclamanta

A.V.A.S. București în contradictor cu pârâta N.V. INC ca prescrisă, subsecvent

admiterii excepției cu acest obiect și, în baza art. 165 C. proc. civ. s-a

dispus disjungerea cererii completatoare acordându-se termen în acest scop.

Judecătorul fondului a reținut că a

fost învestit cu o cerere având ca obiect pretenții constând în penalități în

sumă de 5.617.875,32 dolari S.U.A. la a cărei plată a solicitat obligarea

pârâtei, derivată din contractul de vânzare – cumpărare acțiuni din 5 iunie

2000 calculate până la data de 19 martie 2004; la 2.000.000 dolari S.U.A. ce

rezultă din măsurile de redresare financiară cu privire la înlesniri la plată;

la plata sumei de 1.100.000 lei penalități pentru neplata sumei de 2.000.000 dolari

S.U.A. pentru un număr de 550 zile de întârziere.

S-a reținut că prin cererea de

chemare în judecată reclamanta a solicitat instanței să dispună repunerea în

termenul de exercitare a acțiunii în baza art. 19 din Decretul nr. 167/1958

aceasta arătând că sunt îndeplinite condițiile cerute de acest text de lege

față de faptul că pe rolul C.I.R.D.I. pârâta a solicitat arbitrajului să

declare că Statul Român a încălcat obligațiile asumate prin Tratatul Bilateral

de Investiții încheiat între România și S.U.A. și să-l oblige în consecință, la

14.531.000 dolari S.U.A., cu taxele și dobânzile aferente.

Instanța arbitrală s-a pronunțat la

12 octombrie 2005 și cum termenul de exercitare a acțiunii în anulare a expirat

la 9 februarie 2006, reclamanta susține că s-a aflat în imposibilitate

obiectivă de a promova cererea de chemare în judecată în cadrul termenului

general de prescripție.

Prin încheierea din 10 septembrie

2007, Tribunalul a respins cererea de repunere în termenul de prescripție ca

neîntemeiată și a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune cu

privire la cererea introductivă, acordând termen pentru cererea completatoare.

Judecătorul fondului a apreciat că

împrejurările invocate de reclamantă în susținerea cererii de repunere în

termen nu o pot fundamenta, ele neconstituind motive temeinice în sensul art. 19

din Decretul nr. 167/1958.

Față de această încheiere cu

caracter interlocutoriu tribunalul, pe fond, prin sentința menționată a respins

acțiunea ca prescrisă.

Împotriva hotărârilor menționate a

declarat apel reclamanta.Curtea de Apel București, secția a V-a comercială,

prin decizia nr. 519 din 28 noiembrie 2008 a respins apelul declarat de

reclamantă împotriva sentinței tribunalului ca nefondat.

Instanța de apel a reținut că

susținerile apelantei cu privire la motivele care ar justifica incidența art. 19

din Decretul nr. 167/1958 au fost înlăturate de instanța de fond și cum

reclamanta nu a promovat acțiunea în termenul prevăzut de art. 3 din Decretul nr.

167/1958, corect acțiunea a fost respinsă ca prescrisă.

În contra acestei decizii a declarat

recurs reclamanta A.V.A.S. pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C.

proc. civ. în a căror dezvoltare arată că:

- decizia nu respectă prevederile art.

261 pct. 5 C. proc. civ. deoarece aceasta constituie o reluare a

considerentelor cuprinse în hotărârea primei instanțe și nu cuprinde motivele

de fapt și de drept;

- motivele sunt străine de natura

pricinii cât privește referirea la o anumită practică arbitrală;

- interpretarea și aplicarea greșită

a legii prin raportare la art. 19 din Decretul nr. 167/1958, situația evocată,

existența litigiului arbitral pe rolul I.C.S.I.D. constituind o imposibilitate

obiectivă de a promova în termen cererea de față.

Recursul nu este fondat.

Cu privire la motivul de recurs

întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. se constată că decizia

atacată respectă prevederile art. 261 alin. (5) C. proc. civ. conținând atât

considerentele de fapt cât și motivarea în drept iar acestea au legătură cu

apelul declarat.

Decizia atacată nu preia motivarea

instanței de fond ci a evocat numai considerentele care au justificat

respingerea cererii de repunere în termen.

Sub acest aspect, este de observat

că judecătorul fondului s-a pronunțat asupra cererii de repunere în termen, ce

a fost formulată de reclamantă prin chiar cererea de chemare în judecată în

temeiul art. 19 din Decretul nr. 167/1958, prin încheierea interlocutorie

pronunțată la 10 septembrie 2007 iar aceasta reprezintă o hotărâre

intermediară, ea fiind dată cu drept de apel odată cu fondul.

Din considerentele și dispozitivul

deciziei atacate cu recurs rezultă că reclamanta a declarat apel numai

împotriva sentinței prin care s-a respins ca prescrisă acțiunea pe fond, nu și

împotriva hotărârii prin care s-a respins cererea de repunere în termenul de

prescripție și excepția prescripției, și care astfel a intrat în puterea

lucrului judecat, decizia nefiind criticată sub acest aspect prin recursul de

față.

În atare situație, critica de

nelegalitate întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. raportat

la art. 19 din Decretul nr. 167/1958 nu poate fi examinată, ea neavând un

obiect direct cât timp hotărârea instanței de fond prin care a fost respinsă

cererea de repunere în termen nu a fost verificată și nici apelul asupra

acesteia nu a fost soluționat prin decizia instanței de apel iar recursul

împotriva acesteia nu o critică sub acest motiv.

Așa fiind, față de cele ce preced,

Înalta Curte va respinge recursul declarat ca nefondat în raport de

dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E CI D E

Respinge recursul declarat de

recurenta – reclamantă A.V.A.S. București împotriva deciziei nr. 519 din 28

noiembrie 2008 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 25 ianuarie 2011.