ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 310/2011

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 3415 din 10 martie 2008, Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a respins acțiunea promovată de reclamanta A.V.A.S. București în contradictor cu pârâta N.V. INC ca prescrisă, subsecvent admiterii excepției cu acest obiect și, în baza art. 165 C. proc. civ. s-a dispus disjungerea cererii completatoare acordându-se termen în acest scop. Judecătorul fondului a reținut că a fost învestit cu o cerere având ca obiect pretenții constând în penalități în sumă de 5.617.875,32 dolari S.U.A. la a cărei plată a solicitat obligarea pârâtei, derivată din contractul de vânzare – cumpărare acțiuni din 5 iunie 2000 calculate până la data de 19 martie 2004; la 2.000.000 dolari S.U.A.

ce rezultă din măsurile de redresare financiară cu privire la înlesniri la plată; la plata sumei de 1.100.000 lei penalități pentru neplata sumei de 2.000.000 dolari S.U.A. pentru un număr de 550 zile de întârziere. S-a reținut că prin cererea de chemare în judecată reclamanta a solicitat instanței să dispună repunerea în termenul de exercitare a acțiunii în baza art. 19 din Decretul nr. 167/1958 aceasta arătând că sunt îndeplinite condițiile cerute de acest text de lege față de faptul că pe rolul C.I.R.D.I. pârâta a solicitat arbitrajului să declare că Statul Român a încălcat obligațiile asumate prin Tratatul Bilateral de Investiții încheiat între România și S.U.A. și să-l oblige în consecință, la 14.531.000 dolari S.U.A., cu taxele și dobânzile aferente.

Instanța arbitrală s-a pronunțat la 12 octombrie 2005 și cum termenul de exercitare a acțiunii în anulare a expirat la 9 februarie 2006, reclamanta susține că s-a aflat în imposibilitate obiectivă de a promova cererea de chemare în judecată în cadrul termenului general de prescripție. Prin încheierea din 10 septembrie 2007, Tribunalul a respins cererea de repunere în termenul de prescripție ca neîntemeiată și a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune cu privire la cererea introductivă, acordând termen pentru cererea completatoare. Judecătorul fondului a apreciat că împrejurările invocate de reclamantă în susținerea cererii de repunere în termen nu o pot fundamenta, ele neconstituind motive temeinice în sensul art. 19 din Decretul nr. 167/1958.

Față de această încheiere cu caracter interlocutoriu tribunalul, pe fond, prin sentința menționată a respins acțiunea ca prescrisă. Împotriva hotărârilor menționate a declarat apel reclamanta.Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, prin decizia nr. 519 din 28 noiembrie 2008 a respins apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței tribunalului ca nefondat. Instanța de apel a reținut că susținerile apelantei cu privire la motivele care ar justifica incidența art. 19 din Decretul nr. 167/1958 au fost înlăturate de instanța de fond și cum reclamanta nu a promovat acțiunea în termenul prevăzut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958, corect acțiunea a fost respinsă ca prescrisă. În contra acestei decizii a declarat recurs reclamanta A.V.A.S.

pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. în a căror dezvoltare arată că: - decizia nu respectă prevederile art. 261 pct. 5 C. proc. civ. deoarece aceasta constituie o reluare a considerentelor cuprinse în hotărârea primei instanțe și nu cuprinde motivele de fapt și de drept; - motivele sunt străine de natura pricinii cât privește referirea la o anumită practică arbitrală; - interpretarea și aplicarea greșită a legii prin raportare la art. 19 din Decretul nr. 167/1958, situația evocată, existența litigiului arbitral pe rolul I.C.S.I.D. constituind o imposibilitate obiectivă de a promova în termen cererea de față. Recursul nu este fondat. Cu privire la motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc.

civ. se constată că decizia atacată respectă prevederile art. 261 alin. (5) C. proc. civ. conținând atât considerentele de fapt cât și motivarea în drept iar acestea au legătură cu apelul declarat. Decizia atacată nu preia motivarea instanței de fond ci a evocat numai considerentele care au justificat respingerea cererii de repunere în termen. Sub acest aspect, este de observat că judecătorul fondului s-a pronunțat asupra cererii de repunere în termen, ce a fost formulată de reclamantă prin chiar cererea de chemare în judecată în temeiul art. 19 din Decretul nr. 167/1958, prin încheierea interlocutorie pronunțată la 10 septembrie 2007 iar aceasta reprezintă o hotărâre intermediară, ea fiind dată cu drept de apel odată cu fondul.

Din considerentele și dispozitivul deciziei atacate cu recurs rezultă că reclamanta a declarat apel numai împotriva sentinței prin care s-a respins ca prescrisă acțiunea pe fond, nu și împotriva hotărârii prin care s-a respins cererea de repunere în termenul de prescripție și excepția prescripției, și care astfel a intrat în puterea lucrului judecat, decizia nefiind criticată sub acest aspect prin recursul de față. În atare situație, critica de nelegalitate întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. raportat la art. 19 din Decretul nr. 167/1958 nu poate fi examinată, ea neavând un obiect direct cât timp hotărârea instanței de fond prin care a fost respinsă cererea de repunere în termen nu a fost verificată și nici apelul asupra acesteia nu a fost soluționat prin decizia instanței de apel iar recursul împotriva acesteia nu o critică sub acest motiv.

Așa fiind, față de cele ce preced, Înalta Curte va respinge recursul declarat ca nefondat în raport de dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E CI D E

Respinge recursul declarat de recurenta – reclamantă A.V.A.S. București împotriva deciziei nr. 519 din 28 noiembrie 2008 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 ianuarie 2011.