ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 69/2010

Obiectul acțiunii. Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 18 decembrie 2008, reclamanta Banca Turco-Română – bancă în faliment prin lichidator Fondul de Garantare a Depozitelor în sistemul bancar, a solicitat, în contradictoriu cu pârâta A.N.A.F. – D.S.C., anularea Deciziei nr. 18 din 31 octombrie 2005 emisă de pârâtă și obligarea pârâtei la reluarea procedurii administrative de soluționare a contestației împotriva Deciziei nr. 61/90/1/2003/754119 din 5 noiembrie 2004 emisă de D.G.A.M.C.

Motivele de fapt și de drept care au stat la baza formulării cererii. În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că a contestat Decizia nr. 61/ 90/1/2003/754119 din 5 noiembrie 2004, prin care s-au calculat accesorii suplimentare în sumă de 4.428.747,06 lei, pentru perioada 28 februarie 2003 - 5 noiembrie 2004, respectiv penalități de întârziere aferente TVA, iar autoritatea publică a suspendat soluționarea contestației până la soluționarea plângerii penale formulate, prin Decizia nr. 18/2005. A mai susținut că, întrucât măsura suspendării prevăzute de dispozițiile art. 214 alin. (1) C. proc. fisc. este facultativă, nu trebuia dispusă, deoarece nu existau motive suficiente pentru suspendare. În drept a invocat dispozițiile art. 218 alin. (2) C. proc. fisc. și pe cele ale art. 1 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ. La termenul de judecată din 25 februarie 2009 reclamanta a depus cerere precizatoare și modificatoare prin care a solicitat instanței să constate nelegalitatea refuzului de a dispune repunerea pe rol a contestației nr. 2544 din 2 decembrie 2004, comunicat prin adresa din 14 mai 2008 a A.N.A.F. – D.G.S.C. și obligarea pârâtei să reia procedura de soluționare a contestației.

Apărările formulate de pârâta A.N.A.F. Pârâta A.N.A.F. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția prescrierii dreptului material la acțiune și, în subsidiar, pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Hotărârea instanței de fond. Prin sentința civilă 1267 din 25 martie 2009, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune, ca neîntemeiată și a admis acțiunea astfel cum a fost precizată, formulată de reclamanta Banca Turco-Română. A constatat refuzul nejustificat al pârâtei de soluționare a cererii reclamantei și a obligat pârâta să repună pe rol cauza administrativă suspendată prin Decizia nr. 18 din 30 ianuarie 2005 și să soluționeze contestația reclamantei.

Motivele de fapt și de drept care au stat la baza formării convingerii instanței de fond. 5.1. Cu privire la excepția prescripției dreptului material la acțiune, instanța de fond a constatat că aceasta este neîntemeiată în raport de obiectul precizat al acțiunii, prin care s-a solicitat constatarea refuzului nejustificat al pârâtei de a relua soluționarea contestației administrative. S-a mai reținut că prin adresa de răspuns din 14 mai 2008 pârâta a comunicat reclamantei ca nu se află în prezența unei soluții definitive pe latură penală pentru ca procedura administrativă să fie reluată în baza art. 214 alin. (3) C. proc. fisc. Față de această situație, prima instanță a făcut aplicarea dispozițiilor art. 11 alin. (1) lit. b) și alin. (2) din Legea nr. 554/2004, care prevăd că cererile în constatarea refuzului nejustificat se introduc în termen de 6 luni de la data comunicării refuzului nejustificat, apreciind că acțiunea a fost introdusă în termen, având în vedere că reclamanta a parcurs și procedura prealabilă, așteptând termenul de 30 de zile în care autoritatea pârâtă trebuia să îi răspundă. 5.2. Pe fondul cauzei a reținut prima instanță că autoritatea pârâtă a dispus suspendarea soluționării contestației administrative formulată de reclamantă împotriva notei de constatare nr. 243 din 18 februarie 2003, prin Decizia nr. 96 din 16 aprilie 2003, reținând că aceasta se impune, deoarece s-a formulat plângere penală la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 București, iar soluționarea laturii penale are strânsă legătură cu actul administrativ fiscal contestat. 5.3. Analizând actele și lucrările dosarului, prima instanță a constatat că acțiunea reclamantei prin care se solicită constatarea refuzului nejustificat de repunere pe rol a contestației administrative reprezintă echivalentul posibilității procedurale oferită de C. proc. civ., prin art. 244 alin. (1), părților aflate într-un proces civil suspendat în fața instanțelor judecătorești. 5.4. A apreciat că, față de situația potrivit căreia prin decizia fiscală contestată pe cale administrativă s-au stabilit accesorii la obligații fiscale ale reclamantei către bugetul de stat, măsura suspendării soluționării contestației nu se justifică, având în vedere că autoritatea pârâtă putea să se pronunțe asupra acesteia, independent de plângerea penală formulată și a cărei existență nici nu a fost dovedită sau de aspectul că soluționarea contestației împotriva deciziei prin care s-au stabilit obligații fiscale principale este suspendată.

Recursul formulat de pârâta A.N.A.F. Motive de recurs întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și pct. 9 C. proc. civ. și art. 304 1 C. proc. civ. 6.1. Există legătură de cauzalitate între obligațiile fiscale accesorii și plângerea penală formulată, având în vedere atât faptul că aceste accesorii calculate pentru debitul reprezentând TVA, cât și faptul că asupra aspectelor referitoare la falsificarea documentelor contabile în baza cărora s-a dedus TVA, nu se pot pronunța decât organele de cercetare/ urmărire penală sau instanțele penale. 6.2. Potrivit dispozițiilor art. 179 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003 (art. 210 după republicare), decizia/ dispoziția emisă în soluționarea contestației este definitivă în sistemul căilor administrative de atac, iar conform art. 187 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003 (art. 218 după republicare), reclamanta putea ataca Decizia nr. 18/2005 la instanța judecătorească de contencios administrativ. Adresele din 23 aprilie 2008 și din 21 mai 2008 prin care s-a solicitat reluarea procedurii de soluționare a contestației pe cale administrativă, nu pot avea consecințele juridice ale unor cereri de repunere în termenul de prescripție pentru a se putea solicita anularea Deciziei nr. 18/2005. 6.3. Instanța de fond a apreciat în mod greșit că procedura poate fi relevantă, deoarece nu sunt îndeplinite prevederile art. 214 alin. (3) din O.G. nr. 92/2003, potrivit cărora procedura administrativă este reluată la încetarea motivului care a determinat suspendarea. În speță, reclamanta putea solicita reluarea procedurii administrative numai în condițiile în care latura penală a cauzei s-a soluționat definitiv, prin prezentarea rezoluției motivată a organelor de cercetare / urmărire penală sau a unei hotărâri penale definitive pronunțată de instanțele penale.

Apărările formulate de intimata-reclamantă Banca Turco-Română. Prin întâmpinare, se solicită respingerea recursului ca nefondat. 7.1. Art. 210 din O.G. nr. 92/2003 se referă la deciziile emise în soluționarea cererilor supuse procedurii instituite de acest act normativ și nu la cele suspendate de la soluționare. 7.2. Motivul potrivit căruia instanța fondului a procedat la analizarea cauzelor care au determinat pronunțarea soluției de suspendare este acela al identității cu cele ale refuzului de reluare a soluționării contestației. 7.3. În prezent sunt îndeplinite prevederile art. 214 alin. (3) din O.G. nr. 92/2003, deoarece prin rezoluția din 11 iunie 2009, procurorul-șef serviciu teritorial București din cadrul D.N.A. a dispus neînceperea urmăririi penale împotriva salariaților băncii. Prin rezoluția din 14 august 2009, procurorul șef adjunct S.C.I.C.I.C. din cadrul D.N.A. a dispus respingerea plângerii formulate de A.N.A.F. împotriva soluției de neîncepere a urmăririi penale. II. Considerentele instanței de recurs. 1. Recursul este nefondat, din perspectiva criticii referitoare la neîndeplinirea condițiilor prevăzute de dispozițiile art. 183 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 92/2003 (devenit art. 214 alin. (1) lit. a) după republicarea C. proc. fisc.). Aceste condiții sunt în prezent îndeplinite, iar procedura administrativă va fi reluată, deoarece motivul care a determinat suspendarea nu mai există. Prin cele două rezoluții ale procurorului, ce au dus la soluția de neîncepere a urmăririi penale, plângerea penală formulată în cauză nu mai constituie motiv de suspendare a soluționării contestației administrative, iar recurenta are obligația reluării procedurii. 2. Față de acestea, instanța de recurs consideră că nu este necesar a se pronunța și asupra celorlalte critici aduse sentinței de fond. 3. În consecință, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 modificată și completată, urmează a se respinge recursul ca nefondat.