ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 413/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1828 din 17 iunie 2008

pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ

și fiscal, a fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta

Banca T.R. SA prin lichidator judiciar Fondul de garantare a depozitelor în

sistemul bancar, în contradictoriu cu A.N.A.F., obiectul cererii de chemare în

judecată constituindu-l obligarea pârâtei de a relua procedura de soluționare a

contestației formulate împotriva Notei de constatare nr. 243 din 18 februarie 2003,

prin care s-a stabilit în sarcina reclamantei o obligație bugetară în cuantum

de 96.679.430 ron, ca o consecință a constatării nelegalității refuzului

acesteia de a dispune repunerea pe rol a contestației.

Pentru a pronunța această

sentință, prima instanță a reținut că potrivit Deciziei nr. 96 din 14 aprilie

2003, organul fiscal a suspendat soluționarea contestației formulată de

reclamantă împotriva Notei de constatare nr. 243 din 18 februarie 2003,

deoarece s-a apreciat că există o legătură cauzală între obligațiile fiscale

contestate de bancă și stabilirea de către organele de urmărire penală a

faptului că documentele financiar-contabile au fost sau nu falsificate,

alterate, cu consecință denaturării rezultatelor financiare.

Reține instanța de fond că

această decizie nu a fost modificată sau desființată în condițiile legii,

astfel încât sunt incidente dispozițiile art. 214 C. proc. fisc., conform

cărora procedura administrativă este reluată la încetarea motivului care a

determinat suspendarea.

Cum plângerea penală nu a

fost soluționată definitiv, nu se poate aprecia că motivul care a determinat suspendarea

a încetat; iar împrejurarea că ulterior sesizării organelor de urmărire penală

au fost identificate documentele în baza cărora se pot stabili obligațiile fiscale,

nu poate constitui motiv de reluare a procedurii administrative.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs reclamanta Banca T.R. SA, bancă în faliment, prin lichidator

Fondul de garantare a depozitelor în sistemul bancar, invocând motivul de modificare

prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., respectiv „hotărârea pronunțată este

lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a

legii”.

Recurenta, prin motivele de

recurs formulate susține în esență următoarele:

-definitivarea cercetărilor de

natură penală nu mai influențează soluția ce se va pronunța în contestația

administrativ fiscală, deoarece au fost puse la dispoziția A.N.A.F. documente

noi care dovedesc achitarea  obligațiilor fiscale, cu excepția TVA pentru anul

2001;

-instanța de fond nu a analizat

dacă mai subzistă una din condițiile prevăzute de art. 214 alin. (1) lit. a) C.

proc. fisc., pentru suspendarea contestației administrative și anume dacă constatarea

respectivei infracțiuni de către organele de cercetare penală are o înrâurire hotărâtoare

asupra soluției ce urmează a fi pronunțată de organul fiscal în contestație;

-bănuiala existenței unor

fapte de natură penală nu a fost confirmată prin începerea urmăririi penale,

cercetările penale fiind începute de mai bine de 5 ani de zile și totuși nu au

condus la începerea urmăririi penale;

-simplul fapt al sesizării

organului de urmărire penală nu înseamnă și dovedirea existenței acelor indicii

a săvârșirii a unor infracțiuni, determinante în soluționarea cauzei.

Intimata A.N.A.F. a depus întâmpinare,

solicitând respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca temeinică și

legală a sentinței pronunțate de instanța de fond.

Recursul este nefondat și

urmează a fi respins, potrivit considerentelor ce se vor arăta în continuare.

Prin Decizia nr. 96 din 14

aprilie 2003 Direcția de Soluționarea a Contestațiilor din cadrul M.F.P., a

dispus suspendarea soluționării contestației formulate de Banca T.R. SA - bancă

în faliment, împotriva Notei de constatare nr. 243 din 18 februarie 2003 prin

care s-a stabilit în sarcina societății obligația de a vira la bugetul de stat

suma de 966.794.300.000 lei, până la pronunțarea unei soluții definitive pe

latura penală, procedura administrativă urmând a fi reluată la încetarea motivului

care a determinat suspendarea, în condițiile legii.

S-a motivat această decizie

prin faptul că există o legătură de cauzalitate între obligațiile fiscale

datorate bugetului de stat de către bancă și stabilirea de către organul de

cercetare penală cu privire la faptul dacă documentele financiar - contabile au

fost sau nu falsificate sau alterate, cu consecința denaturării veniturilor

cheltuielilor și rezultatelor financiare.

Practic, s-a considerat că

există indiciile săvârșirii unor infracțiuni în legătură cu activitatea desfășurată

de bancă și au fost sesizate organele de urmărire penală pentru a elucida acest

aspect.

Deși această decizie putea fi

atacată la Curtea de Apel București, în termen de 30 de zile de la comunicare,

recurenta-reclamantă nu a uzat de această cale de atac, astfel că soluția de

suspendare a soluționării contestației a rămas definitivă, urmând ca ea să-și

producă efectele, în sensul că procedura administrativă va fi reluată la încetarea

motivului pentru care s-a dispus suspendarea, în condițiile legii, potrivit art.

10 alin. (2) din O.U.G. nr. 13/2001 și art. 214 alin. (3) teza întâi C. proc.

fisc.

Cum motivul pentru care s-a

dispus suspendarea soluționării contestației este plângerea înaintată la organul

de urmărire penală, este cert că reluarea soluționării contestației nu se poate

face până la soluționarea definitivă a cauzei penale și deci în mod corect

instanța de fond a statut că în speță nu poate fi vorba de un refuz

nejustificat al intimatei-pârâte de reluare a procedurii de soluționare a

contestației.

De fapt, cu Adresa nr. 341384

din 27 iunie 2007, Direcția Generală de soluționare a contestațiilor din cadrul

A.N.A.F., a comunicat refuzul organului fiscal de a repune pe rol contestația

băncii cu explicația că există o plângere penală, acest răspuns fiind apreciat de

recurent ca un refuz nejustificat.

Or, în practica instanțelor

de contencios administrativ, s-a stabilit că rezolvarea nefavorabilă a unei

cereri adresate unei autorități administrative nu echivalează cu un refuz

nejustificat, în măsura în care această rezolvare a avut un temei legal și

întrucât autoritatea administrativă este obligată să răspundă cererii petiționarului,

iar nu să dea acesteia o soluționarea favorabilă.

Referitor la susținerile

recurentei-reclamante cum că din moment ce lichidatorul a identificat documentele

în baza cărora se pot stabilit obligațiile fiscale, documente pe care le-a pus

la dispoziția intimatei-pârâte, nu s-ar mai justifica menținerea suspendării

soluționării contestației, constatăm că acestea sunt neîntemeiate.

Așa cum corect a reținut și

instanța de fond, acest aspect nu poate constitui un motiv de reluare a procedurii

administrative, nefiind prevăzut de lege, aceste împrejurări putând contribui

la soluționarea cauzei penale, care odată definitivată poate conduce la

reluarea procedurii de soluționare a contestației.

Nu în ultimul rând trebuie

precizat că și Curtea Constituțională prin Decizia nr. 449 din 26 octombrie 2004,

prin care a respins excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 183 alin.

(1) lit. a) C. proc. fisc. (temei al suspendării procedurii soluționării

contestației) s-a pronunțat în sensul că „întâietatea rezolvării acțiunii

penale este neîndoielnic justificată și consacrată ca atare și de prevederile art.

19 alin. (2) C. proc. pen., scopul suspendării constituindu-l tocmai

verificarea existenței sau nu a infracțiunii cu privire la care instanța are

unele indicii”.

Pentru toate aceste considerente,

constatând că instanța de fond a dat o interpretare corectă textelor de lege

incidente cauzei, soluția pronunțată fiind legală și temeinică, recursul

formulat urmează a fi respins ca nefondat, cu aplicarea art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de Banca T.R. SA împotriva sentinței civile nr. 1828 din 17 iunie 2008 a Curții

de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 28 ianuarie 2009.