ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2228/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

de fond

Prin sentința civilă nr.

61 din 11 ianuarie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de

reclamanta SC A.C.M.B. SA în contradictoriu cu pârâtele A.N.A.F. și D.G.F.P.M. București,

având ca obiect suspendarea executării deciziei de impunere privind obligațiile

suplimentare de plată nr. 226 din 09 octombrie 2009 și a raportului de

inspecție fiscală nr. 23954 din 08 octombrie 2009.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de fond a reținut că în temeiul Raportului de inspecție

fiscală nr. 23954 din 08 octombrie 2009 întocmit de D.G.F.P.M.B. – A.I.F. – S.I.F.C.M.

a fost emisă decizia de impunere nr. 226 din 09 octombrie 2009 prin care s-au

stabilit în sarcina reclamantei obligații fiscale suplimentare de 3.698.681 lei.

A mai reținut că,

prin decizia nr. 114 din 21 aprilie 2010 contestația formulată împotriva

acestei decizii a fost soluționată de A.N.A.F., decizia de impunere fiind desființată

parțial pentru suma de 2.138.319 lei, fiind admisă contestația pentru suma de

63.116 lei și respinsă pentru suma de 1.497.246 lei.

Curtea a apreciat că

cererea de suspendare a executării este neîntemeiată, nefiind îndeplinite

cumulativ cele două condiții prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004,

respectiv existența cazului bine justificat și iminența producerii unei pagube.

Referitor la primul

aspect, analizând argumentele de nelegalitate invocate de către reclamantă,

instanța de fond a constatat că, la data efectuării inspecției fiscale,

reclamanta era contribuabil mijlociu, că reclamanta nu a probat faptul că a

suferit o vătămare prin depășirea duratei inspecției fiscale, vătămare care să

justifice suspendarea executării actului administrativ fiscal emis în temeiul

raportului de inspecție fiscală, că organul de inspecție fiscală și-a

îndeplinit obligația de a informa reclamanta cu privire la constatările

rezultate din inspecția fiscală și că nu exista obligativitatea aprobării

organului ierarhic superior pentru extinderea perioadei de inspecție.

A mai apreciat Curtea

că, în speță, nu se poate reține o depășire a atribuțiilor de către organul de

inspecție fiscală, față de împrejurarea că A.N.A.F. și unitățile din subordinea

sa au competența de a verifica respectarea dispozițiilor legale referitoare la

obligațiile fiscale astfel cum prevăd dispozițiile art. 4 alin. (2) pct. 43 din

H.G. nr. 109/2009 care stabilesc că A.N.A.F. verifică bazele de impunere,

legalitatea și conformitatea declarațiilor fiscale, corectitudinea și

exactitatea îndeplinirii obligațiilor de către contribuabili, precum și modul

în care aceștia respectă prevederile legislației fiscale și contabile,

stabilește diferențe privind obligațiile de plată, precum și accesorii aferente

acestora, iar cum toate sumele stabilite prin decizia de impunere constituie

obligații fiscale datorate bugetului general consolidat, D.G.F.P.M.B. avea, în

consecință, competența stabilirii acestora.

Instanța de fond nu a

intrat în analiza susținerilor reclamantei privind aplicarea retroactivă a unor

norme juridice, interpretări eronate ale actelor normative în vigoare,

aplicarea greșită a unor norme de drept fiscal, având drept consecință calculul

greșit al obligațiilor fiscale suplimentare, arătându-se că aceste aspecte

aparțin fondului litigiului, excedând reglementării din art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Curtea a mai apreciat

că blocarea tuturor conturilor de trezorerie ale reclamantei și înscrierea în

certificatele fiscale a debitului stabilit în urma inspecției fiscale nu sunt

suficiente pentru a demonstra iminența producerii unei pagube în sensul art. 2 alin.

(1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004, care ar trebui să constea într-o consecință

a executării și nu în însăși executarea actului administrativ atacat.

A mai arătat instanța

de fond că faptul că este ridicat cuantumul obligațiilor de plată stabilite în

sarcina reclamantei nu înseamnă că, implicit, există și o pagubă iminentă, în

condițiile în care reclamanta nu a depus la dosar înscrisuri din care să

rezulte că executarea deciziei de impunere ar afecta grav activitatea

societății prin aducerea acesteia în incapacitate de plată și în

imposibilitatea continuării activității.

exercitată în cauză

Împotriva acestei sentințe

a formulat recurs, în termenul legal, reclamanta SC A.C.M.B. SA, solicitând

modificarea acesteia, pentru motive încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 7

și 9 și art. 304¹ C. proc. civ.

În motivarea căii de

atac, recurenta a susținut, în esență, că:

- dovada existenței

unei îndoieli serioase asupra legalității deciziei nr. 226/2009 este faptul că

aceasta a fost desființată în mare parte prin decizia nr. 114/2010, emisă de A.N.A.F.,

fiind evidente și erori în calculul sumelor imputate, interpretarea și

aplicarea greșită a unor norme de drept fiscal;

- blocarea tuturor

conturilor de trezorerie ale recurentei și înscrierea în certificatele fiscale

a debitului stabilit în urma inspecției fiscale, în cuantum de 3.698.681 lei

este de natură a produce pagube grave în patrimoniul societății, recurenta

făcând dovada, prin înscrisurile depuse la dosar, cu privire la acest

prejudiciu;

- intimata a emis

deja somație de plată, în data de 7 decembrie 2009, recurenta fiind deja

executată pentru sumele respective, mai mult, conturile sale au fost indisponibilizate,

apărând imposibilitatea continuării activității și onorării contractelor aflate

în derulare.

Înaltei Curți asupra recursului

Examinând cauza prin

prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte

constată recursul fondat, și îl va admite, pentru următoarele considerente:

Astfel, potrivit art.

15 raportat la art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, instanța de contencios

administrativ poate dispune suspendarea executării actului administrativ atacat

până la soluționarea irevocabilă a cauzei, dacă va constata existența unui caz

bine justificat, iar suspendarea este necesară pentru prevenirea producerii

unei pagube iminente.

Deci, altfel spus, în

cazul suspendării executării unui act administrativ fiscal, pe lângă condiția

prealabilă a plății unei cauțiuni de până la 20 % din suma contestată,

prevăzută la art. 215 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură

fiscală, cererea formulată trebuie să îndeplinească cumulativ cele două condiții

prevăzute la art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Noțiunea de caz bine

justificat a fost definită de legiuitor la art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr.

554/2004 ca fiind acele împrejurări legate de starea de fapt și de drept care

sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului

administrativ.

Or, în cauză, este

necontestat că actul administrativ contestat – Decizia de impunere nr. 226/2009

emisă pentru un debit suplimentar total de 3.698.681 lei, a fost desființată de

însăși autoritatea fiscală competentă pentru suma de 2.201.435 lei, fapt ce

constituie o împrejurare care, potrivit art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004,

este de natură să creeze o îndoială serioasă în privința actului administrativ

fiscal contestat, care, ca regulă generală, se bucură de prezumția de

legalitate, veridicitate și autenticitate.

Astfel fiind, aprecierile

instanței de fond privind lipsa cazului bine justificat sunt nefondate.

Noțiunea de pagubă

iminentă a fost, la rândul său, definită de legiuitor, la art. 2 alin. (1) lit.

ș) din aceeași lege, ca fiind un prejudiciu material viitor și previzibil.

Or, în cauză,

executarea unui debit de 3.698.681 lei va reprezenta cu certitudine o diminuare

a patrimoniului societății comerciale intimate, care se va produce în baza unui

act administrativ-fiscal în privința legalității căruia există o îndoială

serioasă, ceea ce se circumscrie unui prejudiciu material viitor și previzibil,

în sensul dispozițiilor legale citate mai sus.

Pentru aceste

considerente, existând astfel motive de reformare a sentinței de fond, Înalta

Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2002 și art.

312 alin. (3) C. poc. civ., va admite recursul formulat și, în consecință,

casând sentința recurată, va admite cererea de suspendare formulată de către

recurenta-reclamantă și va dispune suspendarea deciziei de impunere nr. 226 din

9 octombrie 2009 până la pronunțarea instanței de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite

recursul formulat de către SC A.C.M.B. SA împotriva Sentinței civile nr. 61 din

data de 11 ianuarie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal.

Casează

sentința recurată.

Admite

cererea de suspendare formulată de către recurenta-reclamantă. Dispune

suspendarea deciziei de impunere nr. 226 din 9 octombrie 2009 până la

pronunțarea instanței de fond.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 14 aprilie 2011.