ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2228/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Soluția instanței de fond Prin sentința civilă nr. 61 din 11 ianuarie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamanta SC A.C.M.B. SA în contradictoriu cu pârâtele A.N.A.F. și D.G.F.P.M. București, având ca obiect suspendarea executării deciziei de impunere privind obligațiile suplimentare de plată nr. 226 din 09 octombrie 2009 și a raportului de inspecție fiscală nr. 23954 din 08 octombrie 2009. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că în temeiul Raportului de inspecție fiscală nr. 23954 din 08 octombrie 2009 întocmit de D.G.F.P.M.B.

– A.I.F. – S.I.F.C.M. a fost emisă decizia de impunere nr. 226 din 09 octombrie 2009 prin care s-au stabilit în sarcina reclamantei obligații fiscale suplimentare de 3.698.681 lei. A mai reținut că, prin decizia nr. 114 din 21 aprilie 2010 contestația formulată împotriva acestei decizii a fost soluționată de A.N.A.F., decizia de impunere fiind desființată parțial pentru suma de 2.138.319 lei, fiind admisă contestația pentru suma de 63.116 lei și respinsă pentru suma de 1.497.246 lei. Curtea a apreciat că cererea de suspendare a executării este neîntemeiată, nefiind îndeplinite cumulativ cele două condiții prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv existența cazului bine justificat și iminența producerii unei pagube.

Referitor la primul aspect, analizând argumentele de nelegalitate invocate de către reclamantă, instanța de fond a constatat că, la data efectuării inspecției fiscale, reclamanta era contribuabil mijlociu, că reclamanta nu a probat faptul că a suferit o vătămare prin depășirea duratei inspecției fiscale, vătămare care să justifice suspendarea executării actului administrativ fiscal emis în temeiul raportului de inspecție fiscală, că organul de inspecție fiscală și-a îndeplinit obligația de a informa reclamanta cu privire la constatările rezultate din inspecția fiscală și că nu exista obligativitatea aprobării organului ierarhic superior pentru extinderea perioadei de inspecție. A mai apreciat Curtea că, în speță, nu se poate reține o depășire a atribuțiilor de către organul de inspecție fiscală, față de împrejurarea că A.N.A.F.

și unitățile din subordinea sa au competența de a verifica respectarea dispozițiilor legale referitoare la obligațiile fiscale astfel cum prevăd dispozițiile art. 4 alin. (2) pct. 43 din H.G. nr. 109/2009 care stabilesc că A.N.A.F. verifică bazele de impunere, legalitatea și conformitatea declarațiilor fiscale, corectitudinea și exactitatea îndeplinirii obligațiilor de către contribuabili, precum și modul în care aceștia respectă prevederile legislației fiscale și contabile, stabilește diferențe privind obligațiile de plată, precum și accesorii aferente acestora, iar cum toate sumele stabilite prin decizia de impunere constituie obligații fiscale datorate bugetului general consolidat, D.G.F.P.M.B.

avea, în consecință, competența stabilirii acestora. Instanța de fond nu a intrat în analiza susținerilor reclamantei privind aplicarea retroactivă a unor norme juridice, interpretări eronate ale actelor normative în vigoare, aplicarea greșită a unor norme de drept fiscal, având drept consecință calculul greșit al obligațiilor fiscale suplimentare, arătându-se că aceste aspecte aparțin fondului litigiului, excedând reglementării din art. 14 din Legea nr. 554/2004. Curtea a mai apreciat că blocarea tuturor conturilor de trezorerie ale reclamantei și înscrierea în certificatele fiscale a debitului stabilit în urma inspecției fiscale nu sunt suficiente pentru a demonstra iminența producerii unei pagube în sensul art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004, care ar trebui să constea într-o consecință a executării și nu în însăși executarea actului administrativ atacat.

A mai arătat instanța de fond că faptul că este ridicat cuantumul obligațiilor de plată stabilite în sarcina reclamantei nu înseamnă că, implicit, există și o pagubă iminentă, în condițiile în care reclamanta nu a depus la dosar înscrisuri din care să rezulte că executarea deciziei de impunere ar afecta grav activitatea societății prin aducerea acesteia în incapacitate de plată și în imposibilitatea continuării activității. 2. Calea de atac exercitată în cauză Împotriva acestei sentințe a formulat recurs, în termenul legal, reclamanta SC A.C.M.B. SA, solicitând modificarea acesteia, pentru motive încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 și art. 304¹ C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurenta a susținut, în esență, că: - dovada existenței unei îndoieli serioase asupra legalității deciziei nr. 226/2009 este faptul că aceasta a fost desființată în mare parte prin decizia nr. 114/2010, emisă de A.N.A.F., fiind evidente și erori în calculul sumelor imputate, interpretarea și aplicarea greșită a unor norme de drept fiscal; - blocarea tuturor conturilor de trezorerie ale recurentei și înscrierea în certificatele fiscale a debitului stabilit în urma inspecției fiscale, în cuantum de 3.698.681 lei este de natură a produce pagube grave în patrimoniul societății, recurenta făcând dovada, prin înscrisurile depuse la dosar, cu privire la acest prejudiciu; - intimata a emis deja somație de plată, în data de 7 decembrie 2009, recurenta fiind deja executată pentru sumele respective, mai mult, conturile sale au fost indisponibilizate, apărând imposibilitatea continuării activității și onorării contractelor aflate în derulare.

3. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând cauza prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată recursul fondat, și îl va admite, pentru următoarele considerente: Astfel, potrivit art. 15 raportat la art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, instanța de contencios administrativ poate dispune suspendarea executării actului administrativ atacat până la soluționarea irevocabilă a cauzei, dacă va constata existența unui caz bine justificat, iar suspendarea este necesară pentru prevenirea producerii unei pagube iminente. Deci, altfel spus, în cazul suspendării executării unui act administrativ fiscal, pe lângă condiția prealabilă a plății unei cauțiuni de până la 20 % din suma contestată, prevăzută la art. 215 alin. (2) din O.G.

nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, cererea formulată trebuie să îndeplinească cumulativ cele două condiții prevăzute la art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. Noțiunea de caz bine justificat a fost definită de legiuitor la art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 ca fiind acele împrejurări legate de starea de fapt și de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.

Or, în cauză, este necontestat că actul administrativ contestat – Decizia de impunere nr. 226/2009 emisă pentru un debit suplimentar total de 3.698.681 lei, a fost desființată de însăși autoritatea fiscală competentă pentru suma de 2.201.435 lei, fapt ce constituie o împrejurare care, potrivit art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, este de natură să creeze o îndoială serioasă în privința actului administrativ fiscal contestat, care, ca regulă generală, se bucură de prezumția de legalitate, veridicitate și autenticitate. Astfel fiind, aprecierile instanței de fond privind lipsa cazului bine justificat sunt nefondate. Noțiunea de pagubă iminentă a fost, la rândul său, definită de legiuitor, la art. 2 alin. (1) lit. ș) din aceeași lege, ca fiind un prejudiciu material viitor și previzibil.

Or, în cauză, executarea unui debit de 3.698.681 lei va reprezenta cu certitudine o diminuare a patrimoniului societății comerciale intimate, care se va produce în baza unui act administrativ-fiscal în privința legalității căruia există o îndoială serioasă, ceea ce se circumscrie unui prejudiciu material viitor și previzibil, în sensul dispozițiilor legale citate mai sus. Pentru aceste considerente, existând astfel motive de reformare a sentinței de fond, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2002 și art. 312 alin. (3) C. poc. civ., va admite recursul formulat și, în consecință, casând sentința recurată, va admite cererea de suspendare formulată de către recurenta-reclamantă și va dispune suspendarea deciziei de impunere nr. 226 din 9 octombrie 2009 până la pronunțarea instanței de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul formulat de către SC A.C.M.B. SA împotriva Sentinței civile nr. 61 din data de 11 ianuarie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Casează sentința recurată. Admite cererea de suspendare formulată de către recurenta-reclamantă. Dispune suspendarea deciziei de impunere nr. 226 din 9 octombrie 2009 până la pronunțarea instanței de fond. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 aprilie 2011.