ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2713/2012
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2713/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor
din dosar, constată următoarele:
Prin sentința nr. 7268 din 02.12.2011, Curtea
de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, a admis cererea de
suspendare a executării formulată de reclamanta SC D.C. SRL, în contradictoriu cu
pârâta A.N.A.F. - D.G.A.M.C. și a dispus suspendarea executării deciziei din 21
septembrie 2011 emisă de pârâtă, referitoare la obligațiile de plată accesorii,
până la pronunțarea instanței de fond.
Pentru a pronunța această
soluție, Curtea a reținut următoarele:
În fapt, la data de 31
mai 2011 reclamanta SC D.C. SRL a depus la sediul A.N.A.F. București cerere de eșalonare
la plată înregistrată, iar ca urmare a acestei cereri, D.G.A.M.C. a emis certificatul
de atestare fiscală din data de 07 iunie 2011.
Ca urmare a cererii reclamantei
din data de 06 iulie 2011 pentru suplimentare a debitelor, A.N.A.F. a emis certificatul
de atestare fiscală din 07 iunie 2011.
La data de 25.07.2011
reclamanta a primit de la D.G.A.M.C. acordul de principiu, document din 18
iulie 2011, iar în data de 05 septembrie 2011 aceeași instituție emite decizia de
eșalonare la plată împreună cu Anexa, document.
Ulterior, A.N.A.F. București
prin D.G.A.M.C. emite decizia nr. 215 din 21 septembrie 2011, referitoare la obligațiile
de plată accesorii.
În raport de această situație
de fapt, dar și față de temeiurile de drept invocate de reclamantă, Curtea a reținut
că sunt întrunite cumulativ cerințele impuse de prevederile art. 14 alin. (1) din
Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat și paguba iminentă, pentru a
se dispune suspendarea executării deciziei nr. 215 din 21 septembrie 2011, referitoare
la obligațiile de plată accesorii, emisă de pârâtă.
Sub aspectul cazului bine
justificat, Curtea a constatat că reclamanta a circumscris acestei cerințe trei
aspecte, fără ca pârâta să răspundă vreuneia dintre criticile aduse, motivarea pârâtei
fiind una formală, simplistă, generică și fără legătură concretă că cauza.
Referitor la primul aspect
invocat (nerespectarea de către pârâtă a prevederilor pct. 1 din Ordinul nr. 2289/2010
al Președintelui A.N.A.F.), Curtea a observat că la data de 14 februarie 2011, pârâta
a emis decizia nr. 210 referitoare la obligațiile de plată accesorii pentru ca,
ulterior, contrar dispozițiilor pct. 1 din ordinul nr. 2289/2010, să emită o nouă
decizie, la data de 21 septembrie 2011, cea contestată în prezenta speță, ulterior
deci emiterii deciziei de eșalonare la plată.
Fată de susținerile reclamantei,
Curtea a mai reținut că, în condițiile în care pârâta a emis decizie referitoare
la obligațiile de plată accesorii la data de 14 februarie 2011 (decizia nr. 210),
iar până la data de 05 septembrie 2011 reclamanta nu înregistra obligații fiscale
care să facă obiectul înlesnirilor la plată, se impunea emiterea noii decizii referitoare
la obligațiile de plată accesorii trimestrial.
Reclamanta avea interes
a se emite noua decizie astfel, trimestrial deci, întrucât dacă s-ar fi procedat
astfel, accesoriile calculate de A.N.A.F. până la data depunerii cererii de eșalonare
ar fi fost cuprinse în cererea de eșalonare și respectiv în decizia de eșalonare
la plată emisă de A.N.A.F. în data de 05.09.2011, fiind astfel eșalonate pe o perioadă
de 60 de luni.
Referitor la cel de-al
doilea aspect [nerespectarea disp. art. 11 alin. (4) din O.U.G. nr. 29/2011], față
de temeiul legal invocate de reclamantă, pârâta nu a justificat legalitatea calculării
penalităților de întârziere în cuantum de 1.083.804 RON Ia obligațiile fiscale aferente
lunilor februarie, martie și aprilie 2011 cu scadență la 25 martie 2011, 25
aprilie 2011 și respectiv 25 mai 2011.
Într-adevăr, față de data
depunerii cererii de eșalonare la plată, 31 mai 2011, dar și față de textul de lege
invocat de reclamantă, nu s-a învederat niciun considerent pentru care au fost calculate
penalități pentru obligațiile eșalonate la plată al căror termen de 90 de zile de
la scadență se împlinește după data de 31 mai 2011.
În sfârșit, în ce privește
cel de-al treilea aspect [nerespectarea disp. art. 17
1
alin. (1) din
O.U.G. nr. 29/2011], necombătut de pârâtă, referitor la faptul că accesoriile în
sumă de 5.802.755 RON se încadrează în categoria datoriilor curente care, pentru
menținerea valabilității eșalonării la plată trebuie achitate în termenul de plată
prevăzut de lege - art. 111 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003 sau în cel mult 30 de
zile de la acest termen - art. 10 din O.U.G. nr. 29/2011, Curtea a reținut că O.G.
nr. 30/2011 a intrat în vigoare la data de 17 septembrie 2011, iar prin acest act
normativ a fost introdus în O.U.G. nr. 29/2011 art. 17
1
anterior invocat.
În acest context, s-a
procedat în mod nelegal la emiterea deciziei nr. 215 la data de 21 septembrie 2011,
fără a emite și decizia de amânare la plată a penalităților de întârziere aferente
obligațiilor fiscale eșalonate, decizie care se comunică de asemenea și contribuabilului,
chiar dacă la data emiterii deciziei de eșalonare la plată din 05 septembrie 2011,
acest text de lege nu exista, el exista deja la data emiterii deciziei contestată
în prezenta cauză.
Curtea a apreciat că și
condiția privind paguba iminentă este îndeplinită, față de cuantumul mare al sumei
instituită prin decizia contestată, fiind fără relevanță cât reprezintă aceasta
față de cifra de afaceri înregistrată de reclamantă, câtă vreme sumele stabilite
prin actul contestat par a fi nelegale, conform argumentelor reținute.
Având în vedere și înscrisul
depus de reclamantă la dosar privind situația costurilor de procesare facturate
către SC I. SA în perioada 01 ianuarie 2011 – 31 octombrie 2011, care relevă faptul
că valoarea totală a procesării fiind în sumă de 57.839.677,84 RON, rezultă o valoare
medie a procesării în sumă de 5.783.967,78 RON, Curtea a apreciat că se impune suspendarea
executării deciziei din 21 septembrie 2011, referitoare la obligațiile de plată
accesorii, emisă de pârâtă, până la pronunțarea instanței de fond.
Împotriva sentinței civile
nr. 7268 din data de 2 decembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția
a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs în termen legal
pârâta A.N.A.F., prin care s-a solicitat admiterea căii extraordinare de atac și
modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii ca neîntemeiată a cererii reclamantei
SC D.C. SRL Turnu Măgurele de suspendare a executării deciziei din 21
septembrie 2011 referitoare la obligațiile de plată accesorii emisă de D.G.A.M.C.
Recurenta a invocat prevederile
art. 304 pct. 9 C. proc. civ., apreciind că hotărârea instanței de fond a fost dată
cu aplicarea greșită a legii, adică a prevederilor art. 14 alin. (1) din Legea
nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare.
S-a învederat că în speță
motivele invocate de intimata reclamantă în cererea de chemare în judecată nu sunt
de natură să dovedească faptul că sunt îndeplinite cerințele cazului bine justificat
și ale prevenirii unei pagube iminente, indicate de art. 14 din Legea nr. 554/2004.
Susținerile reclamantei,
s-a arătat, nu sunt de natură să creeze o îndoială serioasă cu privire la legalitatea
actului administrativ, fiind necesară administrarea de probe în cadrul procesului,
iar intimata nu a făcut dovada că există, în litigiu, un prejudiciu material viitor
și previzibil pe care aceasta l-ar putea suferi dacă nu se suspendă executarea actului
administrativ fiscal atacat și care să justifice suspendarea executării actului
atacat.
Prin întâmpinarea depusă
la dosar intimata SC D.C. SRL Turnu Măgurele a solicitat respingerea recursului
ca nefondat, cu motivarea, în esență, că sentința recurată este temeinică și legală,
în condițiile în care sunt întrunite în speță condițiile cumulative prevăzute de
art. 14 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
Recursul este nefondat,
pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
În general, se recunoaște
că actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate, care la rândul său
se bazează pe prezumția autenticității și veridicității, fiind el însuși titlu executoriu.
Principiul legalității
actelor administrative presupune însă, atât ca autoritățile administrative să nu
încalce legea, cât și ca toate deciziile lor să se întemeieze pe lege. El impune,
în egală măsură, ca respectarea acestor exigențe de către autorități să fie în mod
efectiv asigurată.
Prin urmare, în procesul
executării din oficiu a actelor administrative trebuie asigurat un anumit echilibru,
precum și anumite garanții de echitate pentru particulari, întrucât acțiunile autorităților
publice nu pot fi discreționare, iar legea trebuie să furnizeze individului o protecție
adecvată împotriva arbitrariului. Tocmai de aceea, suspendarea executării actelor
administrative trebuie considerată ca fiind în realitate, un eficient instrument
procedural aflat la îndemâna autorității emitente sau a instanței de judecată, pentru
a asigura respectarea principiului legalității, fiind echitabil ca atâta timp cât
autoritatea publică sau judecătorul se află în proces de evaluare, acestea să nu-și
producă efectele asupra celor vizați.
În considerarea celor
două principii incidente în materie - al legalității actului administrativ și al
executării acestuia din oficiu - suspendarea executării constituie, totuși, o situație
de excepție aceasta putând fi dispusă numai în cazurile și în condițiile expres
prevăzute de lege. Într-adevăr, potrivit dispozițiilor art. 14 alin. (1) din Legea
nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea,
în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității
ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună
suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței
de fond.
Prin „cazuri bine justificate"
se înțelege, în sensul legii, „împrejurările legate de starea de fapt și de drept,
care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului
administrativ" [art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004], iar prin
„pagubă iminentă" se desemnează „prejudiciul material viitor și previzibil
sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice
sau a unui serviciu public" art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004
a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare).
Prima instanță a reținut
în mod judicios, în cauză, că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14
alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările
și completările ulterioare, și a dispus în mod întemeiat, prin sentința recurată,
admiterea cererii reclamantei SC D.C. SRL și suspendarea executării deciziei din
21 septembrie 2011 emisă de D.G.A.M.C. din cadrul A.N.A.F. până la soluționarea
irevocabilă a acțiunii în contencios administrativ având ca obiect anularea actului
administrativ fiscal.
Suspendarea executării
actelor administrativ fiscale atacate de către reclamantă pe calea contenciosului
administrativ se impune, în temeiul prevederilor art. 14 din Legea nr. 554/2004
a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, în condițiile
în care este îndeplinită atât condiția cazului bine justificat (întrucât într-adevăr
motivele de fapt și de drept invocate prin contestația administrativă prealabilă
și prin cererea de suspendare a executării actului administrativ fiscal atacat sunt
de natură să determine o serioasă îndoială sub aspectul legalității și temeiniciei
actului administrativ fiscal contestat), cât și cerința prevenirii unei pagube iminente,
deoarece executarea de îndată a actului administrativ fiscal reprezentat de Decizia
referitoare la obligațiile de plată accesorii din 21 septembrie 2011 emisă de D.G.A.M.C.
din cadrul A.N.A.F., ar putea conduce (urmare luării în considerare a valorii considerabile
a obligațiilor fiscale accesorii stabilite, în cuantum de 1083.804 RON, și a situației
particulare a reclamantei căreia i-a fost admisă o cerere de eșalonare la plată
tocmai ca urmare a situației financiare dificile în care se afla), la desfășurarea
cu mari dificultăți, pe mai departe, a activității economice a intimatei, chiar
la intrarea în insolvență, și i-ar produce astfel acesteia un prejudiciu greu sau
imposibil de înlăturat în ipoteza anulării actului.
În aceste condiții, constatând
că motivele de recurs invocate în cauză sunt neîntemeiate și că hotărârea atacată
este legală și temeinică se va dispune, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin.
(1) C. proc. civ., respingerea ca nefondat a recursului declarat de pârâta A.N.A.F.
– D.G.A.M.C. împotriva sentinței civile nr. 7268 din data de 2 decembrie 2011 pronunțată
de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat
de A.N.A.F. - D.G.A.M.C. împotriva sentinței nr. 7268 din 02 decembrie 2011 a Curții
de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 31 mai 2012.