Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ
respins

ÎCCJ, decizie (scj.ro #83522)

CAMERĂ
other
Citează această cauză
ÎCCJ, decizie (scj.ro #83522) (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Contract de vânzare-cumpărare de acțiuni încheiat înainte de apariția OG nr.25/2002 aprobată prin Legea nr.506/2002. Efectele derulării contractului. Autoritate de lucru judecat. Chestiunea litigioasă a îndeplinirii obligației de mediu asumată de pârât, a fost tranșată printr-o hotărâre definitivă și irevocabilă(o decizie a curții de apel) așa încât prin cererea în care se solicită obligarea pârâtului la efectuarea investiției de mediu în societatea privatizată, reclamanta AVAS tinde să obțină o soluție care să contrazică decizia precedentă, ceea ce echivalează cu o încălcare a autorității de lucru judecat.

În ceea ce privește dispozițiile O.G nr.25/2002 (aprobată prin Legea nr.506/2002) cu modificările ulterioare, privind controlul post privatizare și modul de urmărire a executării obligațiilor asumate de cumpărători în contractele de vânzare-cumpărare de acțiuni deținute de stat la societățile comerciale, care se aplică și contractelor încheiate anterior apariției ordonanței dar care sunt în derulare, acestea nu sunt aplicabile în speță, întrucât la data intrării în vigoare a ordonanței contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni încheiat în 2000 își produsese efectele convenite, întrucât pârâtul, obținând autorizația de mediu în 2001, și-a îndeplinit obligația de mediu asumată prin contract. (Secția comercială, decizia nr.3959 din 28 iunie 2005) Reclamanta APAPS, în prezent AVAS, a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul I.I, obligarea acestuia la efectuarea investiției de mediu în societatea privatizată S.C.

A. S.A. Deva, cu termen scadent la 29 februarie 2001, astfel cum s-a convenit prin contractul de vânzare – cumpărare acțiuni din 2000, clauza 8.10 alin.(2). Totodată reclamanta a solicitat și obligarea pârâtului la plata de daune cominatorii de un milion lei pentru fiecare zi de întârziere de la data rămânerii definitive a hotărârii și până la executarea obligației de efectuare a investiției. Prin sentința civilă nr.1305/CA pronunțată la data de 21 mai 2004, Tribunalul Hunedoara, Secția Comercială și de Contencios Administrativ, a respins acțiunea, reținând în considerentele sentinței, că pârâtul a realizat investiția asumată prin contractul de vânzare – cumpărare acțiuni , conform înscrisurilor depuse de acesta respectiv autorizație de mediu, acte de recepție, contracte și chitanțe.

Pe de altă parte, instanța a constatat că aceeași concluzie a realizării investiției asumate de pârât, a fost reținută ca autoritate de lucru judecat prin decizia civilă nr.1555 din 8 septembrie 2003 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia. Criticând sentința fondului pentru nelegalitate și netemeinicie, reclamanta a declarat apel, susținând că pârâtul nu a transmis autorității implicate în privatizare, documentele justificative, legal întocmite, din care să rezulte realizarea investiției de mediu, încălcând dispozițiile art.6 din H.G. nr.489/2003 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a O.G. nr.25/2002, iar în ceea ce privește autoritatea de lucru judecat aceasta nu operează nefiind îndeplinită condiția triplei identități prevăzută în art.1201 C.civ.

Curtea de Apel Alba Iulia, Secția Comercială și de Contencios Administrativ, prin decizia civilă nr.286 pronunțată la 19 noiembrie 2004 a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantă. Confirmând hotărârea primei instanțe, Curtea de Apel a reținut că pârâtul și-a îndeplinit obligația asumată prin contract privind realizarea investiției de mediu în societatea privatizată, în cauză nefiind aplicabile dispozițiile O.G. nr.25/2002, deoarece la data scadenței obligației asumate, actul normativ nu era în vigoare. Împotriva deciziei, reclamanta a declarat recurs, solicitând modificarea deciziei atacate, admiterea apelului și schimbarea sentinței fondului, în sensul admiterii acțiunii. Invocând dispozițiile art.304 pct.9 C.proc.civ., reclamanta a susținut că în mod greșit s-a considerat de instanță că dispozițiile O.G.

nr.25/2002 aprobată prin Legea nr.506/2002, cu modificările ulterioare, nu sunt incidente în cauză, dar potrivit art.2 din ordonanță, prevederile sale se aplică și contractelor de vânzare cumpărare încheiate cu F.P.S sau APAPS, care sunt în derulare. Totodată, pârâtul nu și-a îndeplinit obligația de a efectua investițiile de mediu în societatea privatizată, la termenul stipulat în contract (29 februarie 2001), astfel că devin incidente noile reglementări în materia controlului postprivatizare. A mai susținut că pârâtul nu a depus confirmarea autorității de mediu competentă privind îndeplinirea obligațiilor de mediu , în speță Inspectoratul de Protecție a Mediului Deva, ceea ce echivalează cu o neefectuare a investiției, iar concluzia contrară reținută de instanțe este greșită, neavând suport legal.

Pârâtul I.I a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, susținând că dispozițiile O.G. nr.25/2002 nu sunt aplicabile în cauză, invocând în ceea ce privește realizarea investiției de mediu, decizia nr.1555/2003 a Curții de Apel Alba Iulia care a statuat cu autoritate de lucru judecat realizarea investiției de mediu. Recursul nu este fondat. 1. Este adevărat că dispozițiile O.G. nr.25/2002 publicată în Monitorul Oficial Partea I nr.89 din 2 februarie 2002, aprobată prin Legea nr.506/2002 cu modificările ulterioare, privind controlul post privatizare și modul de urmărire a executării obligațiilor asumate de cumpărători în contractele de vânzare – cumpărare de acțiuni deținute de stat la societățile comerciale, se aplică și contractelor de vânzare – cumpărare de acțiuni încheiate anterior, dar care sunt în derulare, pentru efectele produse de acestea după intrarea ei în vigoare.

Or, ipoteza textului legal evocat nu este îndeplinită în cauză, în condițiile în care instanțele au statuat că pârâtul și-a îndeplinit obligația de mediu asumată prin contractul de vânzare – cumpărare de acțiuni încheiat în 29 februarie 2000 iar în cursul anului 2001, obținând autorizația de mediu, însemna că la data intrării în vigoare a O.G. nr.25/2002, contractul își produsese efectele convenite. 2. Sub aspectul îndeplinirii investiției de mediu de către pârât, în condițiile asumte prin contract, instanțele au dat eficiență cuvenită actelor justificative depuse de acesta. Pe de altă parte, chestiunea litigioasă, a îndeplinirii acestei obligații a fost tranșată cu autoritate de lucru judecat prin decizia civilă nr.1555 din 8 septembrie 2003 a Curții de Apel Alba Iulia, potrivit căreia (în considerente) pârâtul intimat a făcut dovada realizării obligației de mediu asumate, astfel că nu datorează penalitățile de întârziere cerute.

Este neîndoielnic că autoritatea de lucru judecat se atașează dispozitivului hotărârii, dar, în privința considerentelor, într-o abordare mai nuanțată, se poate concluziona că operează autoritatea de lucru judecat pentru acele considerente în lipsa cărora n-ar fi posibilă înțelegerea dispozitivului, precum și pentru considerentele care constituie susținerea dispozitivului. Or, Curtea de apel respingând cererea formulată de reclamanta A.P.A.P.S. împotriva pârâtului pentru plata de penalități de întârziere în executarea investiției de mediu, a reținut, prin considerente decisive care fac corp comun cu dispozitivul, că pârâtul și-a îndeplinit obligația asumată.

Prin urmare, chestiunea litigioasă, a îndeplinirii obligației de mediu asumată de pârât, a fost tranșată printr-o hotărâre definitivă și irevocabilă, decizia civilă nr.1555/2003 a Curții de Apel Alba Iulia, iar prin cererea ce face obiectul dosarului, reclamanta tinde să ajungă la adoptarea unei soluții care să contrazică prima decizie, ceea ce echivalează cu o încălcare a autorității de lucru judecat. Așa fiind, Înalta Curte, în temeiul art.312 (1) C.proc.civ. a respins recursul ca nefondat.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2005-06-28
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3959/2005
.P.S., care sunt în derulare, pentru efectele produse de acestea după intrarea ei în vigoare; - pârâtul nu și-a îndeplinit obligația de a efectua investițiile de mediu în societatea privatizată, la termenul stipulat în contract (29 februari
ÎCCJ
0,93
ÎCCJ, decizie (scj.ro #83371)
3. Obligația de a face. Amenda civilă Cuprins pe materii: Drept procesual civil. Executarea silită a altor obligații de a face sau a obligațiilor de a nu face Index alfabetic: - amenda civilă - creditor - debitor - executarea silită - înche
ÎCCJ 2008-06-04
0,92
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1939/2008
Asupra recursurilor de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința comercială nr. 1062 din 24 ianuarie 2007 a Tribunalului București, secția a VI-a comercială, pronunțată în dosarul nr. 42462/3/2006, s-a a
ÎCCJ 2009-01-23
0,92
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 155/2009
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta A.V.A.S. a solicitat prin acțiunea introductivă, înregistrată la 24 octombrie 2006 pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a comercială ob
ÎCCJ
0,92
ÎCCJ, decizie (scj.ro #83098)
Contract de privatizare. Prescripția dreptului de a cere executarea obligațiilor. Cauze de întrerupere sau suspendare a cursului prescripției extinctive Cuprins pe materii: Drept comercial. Prescripție extinctivă Index alfabetic: contract v
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă