ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 828/2010

Asupra

recursului de față;

În baza

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

A. Prin

sentința penală nr. 122 din 24 noiembrie 2009 a Curții de Apel lași, secția

penală și pentru cauze cu minori, s-a respins ca tardivă plângerea formulată de

petentul C.M., reprezentat prin curator M.C., împotriva rezoluției din 06 iulie

2009 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel lași și,

respectiv, a rezoluției din 27 mai 2009, dată în dosarul nr. 28/P/2009 al

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel lași, cu obligarea petentului la plata

către stat a sumei de 300 lei, reprezentând cheltuieli judiciare.

Pentru

a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:

rezoluția procurorului din 27 mai 2009, dată în dosarul nr. 28/P/2009 al

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel lași, s-a dispus neînceperea urmăririi

penale față de numiții A.A., G.N. și A.V., sub aspectul infracțiunilor prev. de

art. 246 C. pen. și art. 247 C. pen., deoarece faptele nu există.

Procurorul

a constatat că numitul C.M. - persoană lipsită de capacitate de exercițiu,

reprezentat de curator M.C., a formulat o plângere penală împotriva

magistraților judecători A.A., G.N. și A.V., pentru comiterea infracțiunilor

prev. de art. 246 C. pen. și art. 247 C. pen.

Î

n

fapt, s-a reclamat că sus numiții, judecători la Tribunalul Vaslui, cu prilejul

soluționării dosarului nr. 726/89/2008, ar fi pronunțat cu

intenție o soluție nelegală, respectiv decizia

civilă nr. 691/R din 14 mai 2008,

M.C. arătând că, în cuprinsul

expozitivului deciziei civile nr. 691/R din 14 mai 2008, judecătorii au inserat

mai multe date care nu sunt conforme cu realitatea.

Astfel,

persoana vătămată enumără aceste date nereale:

-

în

loc de „decizia Tribunalului Vaslui" trebuia scris decizia Tribunalului

Regional Vaslui;

-

în loc de „dispoziția nr. 45/1995" trebuia

scris „dispoziția nr. 41 din 25

februarie 1995";

-

în

loc de „decizia Tribunalului Raion Huși" trebuia scris „decizia

Tribunalului Regional lași nr. 2590 din 15 noiembrie 1955".

De

asemenea, în plângerea penală, numitul M.C. face aprecieri asupra competențelor

profesionale a magistraților judecători, declarându-se nemulțumit de soluția

dispusă de către completul de judecată. Astfel, reclamantul a arătat că

judecătorii nu au dat dovadă de bună credință în judecarea cererii de revizuire

a deciziei civile nr. 74 din 11 februarie 1994 a Tribunalului Vaslui.

Din

analiza plângerii lui C.M., formulată de curatorul său, M.C., precum și a

copiei după decizia civilă nr. 691 /R/2008, a rezultat că nu se poate reține în

sarcina intimaților nici una din infracțiunile sesizate. Astfel, nu există nici

un indiciu din care să rezulte că, prin faptele menționate de către M.C.,

judecătorii ar fi cauzat, cu rea-credință, vreo vătămare a intereselor legitime

ale

persoanei fizice C.M. În cauză, este

vorba despre hotărârea unei

instanțe

judecătorești care nu s-a dovedit a fi pronunțată cu rea credință, astfel că nu

poate fi antrenată răspunderea judecătorilor. Pe de altă parte, a constatat că

mențiunile eronate arătate mai sus nu constituie cauze ale vreunor vătămări ale

intereselor persoanei fizice.

În

este

condiții, a reținut că fapta prev. de art. 246 C. pen. nu există, că

infracțiunile de serviciu sau în legătură cu serviciul presupun ca subiectul

activ al infracțiunii să nu-și îndeplinească, cu știință, atribuțiile de

serviciu sau să le îndeplinească în mod necorespunzător. Or, nici una din

aceste situații nu rezultă din actele de cercetare penală efectuate, de altfel,

chiar din analiza plângerii formulate constatându-se că motivele invocate nu

constituie o încălcare a atribuțiilor de serviciu.

În

ceea

ce privește infracțiunea prev. de art. 247 C. pen., s-a constatat că nici

aceasta nu există, deoarece presupune îngrădirea folosinței sau a exercițiului

drepturilor unei persoane ori crearea pentru aceasta a unei situații de

inferioritate iar această îngrădire sau creare a stării de inferioritate

trebuie să fie datorată unor temeiuri de rasă, naționalitate, etnie, limbă,

religie, gen, orientare sexuală, opinie, apartenență politică, convingeri,

avere, origine socială, vârstă, dizabilitate, boală cronică necontagioasă sau

infecție HIV/SIDA, condiții care nu sunt îndeplinite în cauză.

S-a mai

precizat că aceiași judecători au mai fost reclamați de către petent cu privire

la pronunțarea aceleiași decizii civile, plângerea făcând obiectul dosarului

nr. 268/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel lași, soluționat prin

rezoluția nr. 268/P/2008 din data de 20 noiembrie 2008, deosebirea constând

doar în motivele invocate de către reclamant.

Î

n

cauză de față, rezoluția a fost comunicată petentului la data de 29 mai 2009.

2.

Plângerea formulată de

către petent în baza art. 278 C. proc. pen., la data de 16 iunie 2009, a fost

respinsă ca neîntemeiată prin rezoluția din 06 iulie 2009 a procurorului

general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel lași, aceasta

reținând că rezoluția atacată îndeplinește condițiile de legalitate și

temeinicie pentru a fi menținută.

Copie

de pe această rezoluție i-a fost comunicată petentului, la adresa precizată în

plângere, la data de 10 iulie 2009.

nvestită la 4 august 2009 cu plângerea

împotriva rezoluției deneîncepere a urmăririi penale formulată de petent,

instanța de fond a reținut că, în contextul reglementării plângerii contra

actelor procurorului, prin art. 278 alin. (3) C. proc. pen. se prevede că „în cazul

rezoluției de neîncepere a urmăririi penale sau al ordonanței ori, după caz, al

rezoluției de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a

urmăririi penale, plângerea se face în termen de 20 de

zile de la comunicarea copiei de pe ordonanță

sau rezoluție, persoanelor

interesate...".

Tot astfel, în cadrul art. 278

1

alin.

(1) C. proc. pen.,

prin care este reglementată plângerea

în fața judecătorului împotriva rezoluțiilor sau ordonanțelor procurorului de

netrimitere în judecată, se precizează că o asemenea plângere se poate face „în

termen de 20 de zile de la data comunicării de către procuror a modului de

rezolvare, potrivit art. 277 și art. 278"..., pentru ca în alin. (2) al

aceluiași articol să se precizeze că în cazul în care procurorul ierarhic

superior „nu a soluționat plângerea în termenul prev. în art. 277, termenul

prev. în alin. (1) curge de la data expirării termenului inițial de 20 de

zile".

Î

n

speță, termenul se socotește de la data de 16 iunie 2009 și se împlinea la 27

iulie 2009. Or, în aceste condiții, fiind evident că termenele reglementate în

cuprinsul art. 278 alin. (3) și în art. 278

1

alin. (2) C. proc.

pen., pentru exercitarea căii de atac a plângerii împotriva rezoluțiilor sau

ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată, sunt termene procedurale

peremptorii, s-a apreciat că nerespectarea lor atrage decăderea din dreptul la

acea cale de atac, astfel că plângerea a fost respinsă ca tardivă, potrivit

art. 278

1

alin. (8) lit. a) C. proc. pen.

B.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs petentul, prin

reprezentant legal, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, reiterând

pe fond susținerile din plângerea penală și cele din plângerile împotriva

rezoluției procurorului.

Examinând

recursul declarat de petent sub toate aspectele, conform art. 385/6 alin. (3)

C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat.

Instanța

de fond, în baza actelor aflate la dosarul cauzei a apreciat, în mod corect, că

plângerea adresată judecătorului a fost formulată cu depășirea termenului legal

de 20 + 20 zile (40 zile), calculat de la data formulării plângerii la

procurorul ierarhic superior celui care a

soluționat

plângerea penală, respectiv de la data de 16 iunie 2009, în acest

sens

fiind dispozițiile art. 278 alin. (3), art. 277 și art. 278/1 alin. (1) și (2)

C. proc. pen.

, invocate textual de instanța

de fond. Cum termenul se

împlinea la data de 27 iulie 2009 iar plângerea

adresată judecătorului a

fost formulată la

data de 4 august 2009, este corectă constatarea instanței de

fond în

sensul tardivității plângerii formulate de petent în baza art. 278/1 C. proc.

pen.

În

consecință, pentru aceste considerente, văzând și dispozițiile art. 385/15 pct.

1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge

recursul ca nefondat, iar în baza art. 192 alin. (2) din același cod va

obliga

recurentul la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de

petiționarul C.M., prin reprezentant legal M.C., împotriva sentinței penale nr.

122 din 24 noiembrie 2009 a Curții de Apel lași, secția penală și pentru cauze

cu minori.

Obligă

recurentul petiționar la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli

judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică, azi 03 martie 2010.