ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 609/2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 609/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursurilor de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat

următoarele:

I.

Instanța de fond

1.

Cererea de chemare în judecată

Prin

cererea înregistrată la data de 14 iunie 2010, sub nr. 837/46/2010, reclamanta

S.C. V. Argeș S.A. a chemat în judecată pe pârâtele Agenția Națională de

Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor,

Autoritatea Națională a Vămilor, Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni

Vamale Argeș și Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Craiova,

solicitând anularea deciziei nr. 452 din 15 decembrie 2009, emisă de prima

pârâtă, și în consecință:

soluționeze în fond pct. A al contestației administrative formulate de către

S.C. V. Argeș S.A. în ce privește „accizele declarate și plătite lunar la

bugetul de stat în perioada 1 aprilie 2007 - 31 mai 2009”;

în fond pct. B al aceleiași contestații cu privire la „modul de utilizare și

gestionare al alcoolului etilic și băuturilor alcoolice spirtoase de către S.C.

V. Argeș S.A., în calitate de utilizator final”;

deciziei de impunere nr. 3 din 4 august 2009 și a raportului de inspecție

fiscală nr. 18838 din 3 august 2009 - emise de DJAOV Argeș, în partea la care

se referă la pct. C al contestației reclamantei „cu privire la lipsa din

gestiunea S.C. V. Argeș S.A. a cantității de 26.232 litri alcool tehnic”,

aspect ce a avut drept consecință stabilirea în sarcina reclamantei a

obligației de plată a sumei de 661.589 RON, reprezentând acciză aferentă

cantității lipsă și a sumei de 63.513 RON, majorări de întârziere.

Reclamanta a solicitat și suspendarea

executării deciziei de impunere nr. 3/2009, în baza art. 15 din Legea nr.

554/2004.

Prin Sentința nr. 162/F-Cont. din 15 iulie

2010 a Curții de Apel Pitești a fost admisă în parte cererea de anulare a

Deciziei nr. 452 din 15 decembrie 2009 formulată de reclamanta S.C. V. ARGEȘ

S.A. în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală -

Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor și, în consecință, a fost

anulată decizia în privința punctului 1 din dispozitivul acesteia, referitor la

suspendarea soluționării contestației administrative.

Instanța a obligat pârâta ANAF - DGSC să

soluționeze contestația respectivă și a respins cererea de anulare a deciziei

nr. 452 din 15 decembrie 2009 pentru punctul 2 din dispozitivul acesteia.

A admis în parte cererea de suspendare a

executării Deciziei de impunere nr. 3 din 04 august 2009, formulată de aceeași

reclamantă în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Națională a Vămilor,

Direcția Județeană pentru Operațiuni Vamale Argeș și Direcția Regională pentru

Accize și Operațiuni Vamale Craiova și, în consecință, a fost suspendată

executarea deciziei de impunere în privința sumei totale de 2.157.987 RON,

pentru care prin Decizia nr. 452/2009 s-a dispus suspendarea soluționării

contestației administrative.

Instanța a respins cererea de suspendare a

deciziei de impunere în privința sumei totale de 725.102 RON, pentru care prin

Decizia nr. 452/2009 a fost respinsă contestația administrativă.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța

a reținut că, în ceea ce privește cererea de anulare a Deciziei nr. 452 din 15

decembrie 2009, aceasta este întemeiată în parte, și anume în privința

dispozițiilor de suspendare a soluționării contestației administrative

formulate de S.C. V. împotriva deciziei de impunere nr. 3 din 4 august 2009 și

a raportului de inspecție fiscală nr. 18.838 din 3 august 2009 pentru suma

totala de 2.157.987 RON accize și accesorii.

Astfel, instanța a reținut că prin decizia de

impunere, reclamanta a fost obligată să plătească 10.174 RON accize și 5.460

RON majorări de întârziere aferente, pentru că s-a constatat că într-un număr

de 16 facturi de vânzare băuturi alcoolice nu a menționat distinct valoarea

accizei, a calculat-o greșit și deci a plătit un cuantum mai mic la bugetul de

stat. Pentru acesta faptă reclamantei i-a fost încheiat și proces-verbal de

contravenție și i-a fost aplicată amenda contravențională.

La data de 1 septembrie 2009 reclamanta a

formulat contestație administrativă și a prezentat organelor fiscale un

exemplar de pe cele 16 facturi care purtau mențiunea cuantumului accizei.

La data de 3 septembrie 2009, organele

fiscale care au realizat controlul au sesizat organele penale cu o plângere

penală, solicitând să se verifice autenticitatea facturilor.

Învestită cu soluționarea contestației

administrative împotriva deciziei de impunere, ANAF - DGSC a dispus suspendarea

soluționării acesteia, apreciind că este ținută de concluziile la care vor

ajunge organele penale în cercetarea autenticității facturilor, concluzii în

raport de care va fi soluționată contestația reclamantei.

Curtea a apreciat că ANAF este în prezența

tuturor elementelor care să îi permită soluționarea contestației, întrucât este

în posesia tuturor facturilor cu pricina, iar soluționarea contestației depinde

de ea însăși și de maniera în care apreciază că trebuie să interpreteze

situația de fapt și să aplice legea.

Concluziile organelor penale - care

cercetează situația sub aspectul săvârșirii unor fapte penale - nu sunt

indispensabile organelor fiscale pentru a aprecia în prezent dacă facturile

sunt sau nu conforme cu legea și dacă acciza a fost calculată greșit.

Instanța a reținut că prin Decizia de

impunere fiscală nr. 3 din 4 august 2009, în sarcina reclamantei s-a stabilit

plata sumei de 1.591.651 RON accize și a sumei de 550.702 RON majorări de

întârziere aferente, reținându-se că, prin Decizia nr. 12 din 25 martie 2009 emisă

de DJAOV Argeș au fost anulate deciziile nr. 9 din 25 iunie 2008 și nr. 11 din

2 octombrie 2008 de utilizator final (pentru nedepunerea anumitor situații

specifice, prevăzute în H.G. nr. 44/2004), iar reclamanta trebuie să plătească

accize pentru cantitățile de alcool tehnic achiziționate în regim de scutire.

Învestită cu soluționarea contestației

administrative, ANAF - DGSC a dispus suspendarea soluționării contestației,

întrucât reclamanta a formulat acțiune în justiție pentru anularea Deciziei nr.

12 din 25 martie 2009, iar soluția sa depinde de cea care va fi adoptată de

instanța de judecată. Totodată, ANAF a reținut că, prin sentința nr. 240/CA din

6 iulie 2009, Tribunalul Argeș a dispus suspendarea executării Deciziei nr. 12

până la pronunțarea instanței de fond „în mod irevocabil”.

Curtea a apreciat că argumentele pârâtei nu

sunt întemeiate. Astfel, a constatat că Sentința nr. 240/2009, prin care a fost

suspendată executarea Deciziei nr. 12/2009 a fost modificată în recurs, prin

Decizia nr. 1322/R-Cont din 8 decembrie 2009 a Curții de Apel Pitești, prin

respingerea (irevocabilă) a cererii de suspendare, soluția fiind pronunțată mai

înainte ca ANAF să emită Decizia nr. 452 din 15 decembrie 2009 contestată

astăzi. În aceste condiții, ANAF nu se putea lovi de împrejurarea că executarea

Deciziei nr. 12/2009 era suspendată la momentul la care a luat în discuție

contestația administrativă a reclamantei.

În ceea ce privește faptul că Decizia nr.

12/2009 era contestată și pe fond într-un litigiu pendinte, Curtea a apreciat,

de asemenea, că argumentul nu este de natură să împiedice organul fiscal să

soluționeze contestația.

Curtea a constatat că la data soluționării

cauzei Decizia nr. 12/2009 este confirmată în justiție, întrucât Tribunalul

Argeș, prin Sentința nr. 577/CAF din 25 mai 2010 pronunțată în dosarul nr.

2139/109/2009, a respins cererea de anulare a acesteia formulată de S.C. V.

Instanța a reținut de asemenea că, prin

aceeași Decizie de impunere nr. 3 din 4 august 2009, reclamanta a fost obligată

să plătească suma de 661.589 RON accize suplimentare și suma de 63.513 RON

majorări de întârziere aferente, pentru cantitatea de 26.232 litri alcool

tehnic, pe care organele fiscale nu au mai găsit-o în gestiunea ei.

Organele fiscale au făcut aplicarea art. 192

alin. (3) C. fisc., însă reclamanta a invocat faptul că respectiva cantitate de

alcool i-a fost sustrasă de autori necunoscuți, motiv pentru care a anunțat de

îndată atât organele penale, cât și pe cele fiscale și a pretins că îi era

aplicabil art. 192 alin. (4) lit. a) C. fisc.

Agenția Națională de Administrare Fiscală a

respins contestația administrativă sub acest aspect, arătând că reclamanta nu a

putut face dovada că produsul nu este disponibil în România.

Curtea a constatat că organele fiscale au aplicat

corect legea în acest din urmă caz și au apreciat că reclamanta prezintă o

lipsă în gestiune pentru care datorează acciză.

În ce privește cererea de suspendare a

executării Deciziei de impunere nr. 3 din 4 august 2009, Curtea a constatat că

și aceasta este întemeiată în parte, în privința acelorași debite pentru care

mai sus s-a arătat că trebuie soluționată contestația administrativă.

Astfel, în privința sumelor impuse pentru

cele 16 facturi, împrejurarea că există un alt set de 16 facturi completat potrivit

legi și prezentat organelor fiscale, așa cum se recunoaște chiar de către

acestea, este de natura să creeze o îndoială serioasă asupra legalității

Deciziei de impunere nr. 3 din 4 august 2009.

În privința sumelor impuse ca urmare a

anulării autorizațiilor de utilizator final, instanța de fond a constatat că în

perioada de efectuare a inspecției fiscale, efectele Deciziei nr. 12/2009 -

reținută ca act esențial pentru calcularea sumelor respective - erau suspendate

prin sentința nr. 240 din 6 iulie 2009, ceea ce este de natură să pună la

îndoială legalitatea deciziei de impunere în ce privește modul de calcul al

accizelor considerate exigibile pentru anularea autorizațiilor de utilizator

final.

În ceea ce privește sumele impuse cu titlu de

acciză pentru cantitatea „furată” de alcool tehnic, Curtea a constatat că nu

există împrejurări care să pună la îndoială legalitatea actului de impunere,

pentru argumentele expuse pe fondul cauzei mai sus.

S-a reținut că măsura suspendării executării

deciziei de impunere previne un prejudiciu material viitor și previzibil pe

care reclamanta îl poate suferi prin vânzarea bunurilor sale, proces demarat

deja de organele fiscale potrivit dovezilor din dosar, în condițiile în care

pârâtele nu au dovedit că executarea respectivă nu se referă la debitele din

Decizia de impunere nr. 3 din 4 august 2009 și că respectiva decizie nu va fi

executată și, astfel, reclamanta nu va suferi un prejudiciu.

S-a concluzionat că măsura suspendării

soluționării contestației administrative nu afectează curgerea unor noi

accesorii fiscale, ce se pot constitui într-un prejudiciu material previzibil

pentru reclamantă.

Pentru aceste considerente, în baza art. 14

raportat la art. 2 lit. ș) și t) din Legea nr. 554/2004, Curtea a admis în

parte cererea de suspendare a executării Deciziei de impunere nr. 3 din 4

august 2009 și a suspendat executarea acesteia în privința sumei de 2.157.987

RON, pentru care prin Decizia nr. 452/2009 s-a dispus suspendarea soluționării

contestației administrative.

Instanța a respins cererea de suspendare în

privința sumei de 725.102 RON pentru care prin Decizia nr. 452/2009 a fost

respinsă contestația administrativă.

II. Instanța de recurs.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs

toate părțile din proces: reclamanta S.C. V. Argeș S.A. Pitești prin

administrator Judiciar Cabinet de Insolvență M.D. precum și pârâtele Agenția

Națională de Administrare Fiscală și Direcția Regională pentru Accize și

Operațiuni Vamale Craiova în nume propriu și pentru Autoritatea Națională a

Vămilor și Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale Argeș.

Recurenta-reclamantă S.C. V. Argeș S.A. prin

reprezentant legal a precizat că înțelege să solicite modificarea sentinței în

sensul anulării actelor contestate (Decizie de impunere nr. 3 din 4 august 2009

a Direcției Regionale pentru Accize și Operațiuni Vamale Craiova și a

Raportului de inspecție fiscală nr. 18838 din 3 august 2009 încheiat de

Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale Argeș numai în partea

care privește punctul C al contestației recurentei, pentru suma de 725.102 RON,

pentru care s-a respins contestația sa administrativă prin Decizia nr. 452 din

15 decembrie 2009 a pârâtei Agenția Națională de Administrare Fiscală,

solicitându-se modificarea sentinței în temeiul art. 304

1

C. proc.

civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004 în sensul admiterii contestației.

Recurenta a susținut că în mod eronat prima

instanță a apreciat că nu există împrejurări care să infirme legalitatea

actului de impunere privind lipsa în gestiune a 26223 litri alcool tehnic,

întrucât nu s-a dovedit aplicabilitatea art. 192 alin. (4) lit. a) C. fisc., în

sensul că produsul accizabil nu este disponibil pentru a fi folosit în România,

când de fapt situația prezentată se înscrie dispozițiilor art. 192 alin. (3) C.

fisc.

S-a învederat că minusul înregistrat la

cantitatea de alcool aflată în societate este rezultatul unui furt care a avut

loc în perioada 17 - 21 aprilie 2009, săvârșită de autori necunoscuți, în

legătură cu care au fost înștiințate atât organele de cercetare penală -

Inspectoratul de Poliție al Județului Argeș - secția IV Pitești, dar și DJAOV

Argeș cu Adresa nr. 14 din 21 aprilie 2009, așa încât se poate constata că

prima instanță a aplicat greșit legea la soluționarea cauzei fiind vorba de un

minus constatat în gestiune, pentru care nu există vinovăție din partea

societății, conform art. 192 alin. (3) C. fisc., nefiind datorată acciză pentru

cantitatea de alcool sustrasă.

Ulterior, la termenul de judecată din 8 noiembrie

2011 recurenta a depus întâmpinare privind recursurile pârâtelor, precum și

alte note scrise ale administratorului judiciar Cabinet Individual de

Practician în Insolvență N.D. la data de 24 ianuarie 2012, ca urmare a

deschiderii procedurii insolvenței împotriva recurentei în temeiul Legii nr.

85/2004, administratorul judiciar că-și însușește recursul societății.

Prin aceste înscrisuri au fost invocate noi

argumente pentru admiterea recursului, fiind prezentate și înscrisuri noi de la

organele de poliție și un proces-verbal de control întocmit de DJAOV Argeș la

29 decembrie 2011, prin care s-a susținut că este mai mare cantitatea de alcool

lipsă, decât cea avută în vedere de organele vamale la data întocmirii

Raportului de inspecție fiscală nr. 18838 din 3 august 2009, ori toate aceste

împrejurări nu pot fi analizate de instanța de recurs, reprezentând de fapt noi

critici împotriva Sentinței nr. 162 din 15 iulie 2002 a Curții de Apel Pitești,

formulate în afara termenului prev. de art. 301 C. proc. civ., care a expirat

la data de 8 august 2010.

Recurenta-pârâtă Agenția Națională de

Administrare Fiscală a criticat sentința pentru nelegalitate și netemeinicie în

privința anulării punctului 1 și 2 din Decizia nr. 452 din 15 decembrie 2009

prin care se dispusese de către Direcția Generală de Soluționare a

Contestațiilor din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală

suspendarea soluționării contestației administrative formulate de

recurenta-reclamantă, invocând în drept art. 304 pct. 9 C. proc. civ. -

aplicarea greșită a legii la soluționarea cauzei.

În privința punctului 1 din contestația

administrativă și din cererea de chemare în judecată care privea suma de 15.634

RON reprezentând accize în valoare de 10.174 RON și majorări de întârziere de

5.460 RON s-a învederat că în mod eronat prima instanță a înlăturat măsura

suspendării contestației administrative, deoarece fapta recurentei de a fi

întocmit 2 seturi diferite cu 16 facturi de vânzare băuturi alcoolice,

(într-unul din seturi acciza fiind evidențiată separat iar în celălalt nu)

formează obiectul cercetării penale, astfel că până la stabilirea caracterului

infracțional al faptei, precum și a realității documentelor trebuia menținută

măsura suspendării soluționării contestației recurentei, dispusă în temeiul

art. 216 din O.G. nr. 92/2003, potrivit regulii că „penalul ține în loc

civilul”.

Recurenta-pârâtă a concluzionat că este

nelegală soluția primei instanțe și în privința înlăturării măsurii suspendării

soluționării contestației administrative formulată de către reclamantă cu

privire la suma de 2.142.353 RON, reprezentând accize în valoare de 1.591.651

RON și majorări de întârziere în sumă de 550.702 RON (pct. 2 din contestația

administrativă și din cererea de chemare în judecată) întrucât Decizia nr.

12/2009 a DJAOV Argeș prin care se anulaseră autorizațiile de utilizator final

nr. 9 din 25 iunie 2008 și nr. 11 din 2 octombrie 2008 emise în beneficiul

reclamantei formau obiectul unor litigii aflate în curs de judecată, de care

depindea soluționarea contestației administrative.

Astfel, s-a arătat că prin sentința nr.

240/2009 a Tribunalului Argeș s-a suspendat executarea Deciziei nr. 12/2009 a

DJAOV Argeș, soluția fiind ulterior atacată cu recurs, fiind inițiată și

acțiune în anularea acestei decizii, așa încât nu se putea trece la

soluționarea contestației administrative formulată de recurenta-reclamantă.

Recurenta-pârâtă a criticat soluția primei

instanțe și în privința suspendării deciziei de impunere nr. 3 din 4 august

2009, în privința punctelor 1 și 2, solicitând a fi verificată depunerea

cauțiunii prevăzută de art. 215 din O.G. nr. 92/2003.

Recurenta-pârâtă a susținut că nu exista un

caz bine justificat și că nu s-a făcut dovada prevenirii unei pagube iminente,

așa încât nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr.

554/2004, în mod greșit s-a procedat la suspendarea executării deciziei de

impunere pentru suma de 2.157.987 RON, pentru care prin Decizia nr. 452/2009

emisă de Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de

Soluționare a Contestațiilor s-a dispus suspendarea soluționării contestației

administrative.

Recurenta-pârâtă Direcția Regională pentru

Accize și Operațiuni Vamale Craiova în nume propriu și pentru Autoritatea

Națională a Vămilor și Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale

Argeș a solicitat la rândul său respingerea cererii de suspendare a executării

deciziei de impunere nr. 3 din 4 august 2009 emisă de Direcția Regională pentru

Accize și Operațiuni Vamale Craiova în privința sumei de 2.157.987 RON,

invocând aplicarea greșită a legii în soluționarea cauzei, respectiv art. 304

pct. 9 C. proc. civ.

A arătat recurenta că la momentul efectuării

inspecției fiscale și a întocmirii deciziei de impunere s-a prezentat

inspectorilor fiscali un număr de 16 facturi care nu aveau evidențiate acciza,

iar ulterior, cu ocazia contestării Deciziei de impunere nr. 3 din 4 august

2009, emisă de Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Craiova,

recurenta-reclamantă a depus un alt set de facturi cu aceleași serii de

identificare cu ale celor ridicate de inspectorii fiscali, având însă

completată rubrica accizelor, deși acestea nu au fost evidențiate în

contabilitatea societății, motiv pentru care s-a întocmit sesizarea penală nr.

21429 din 3 septembrie 2009, așa încât în mod greșit s-a apreciat că faptele

recurentei-reclamante ar reprezenta „un caz bine justificat” de suspendare a

executării deciziei de impunere.

S-a mai susținut că Decizia de impunere nr.

3/2009 a fost comunicată recurentei-reclamante cu confirmare de primire la data

de 12 mai 2009 și a fost contestată la 8 septembrie 2009, peste termenul

prevăzut de lege, fiind nereale susținerile reclamantei cum că la data emiterii

acestei decizii ar fi fost suspendate efectele deciziei cu același nr. din 7

mai 2009, întrucât acțiunea nu a fost introdusă în termenul de 60 de zile

prevăzut de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Recurenta-pârâtă a arătat că nu exista nici o

„pagubă iminentă” deoarece de la data comunicării deciziei de soluționare a

contestației nr. 452 din 15 decembrie 2009 emisă de Agenția Națională de

Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor și

până la înregistrarea prezentei acțiuni, petenta nu a formulat contestație

împotriva deciziei emise, astfel încât să nu se înceapă executarea silită a

acesteia, și nici nu a solicitat suspendarea punctului 3 din decizie, pentru

suma de 725.102 RON pentru care s-a început executarea silită.

S-a mai susținut că reclamanta nu a făcut

dovada că s-ar afla în imposibilitate de a-și desfășura activitatea, ca urmare

a începerii executării, întrucât primește și face plăți considerabile din

conturile bancare deschise la Banc Post, în realitate reclamanta fiind un „rău

platnic”, atât față de bugetul statului cât și față de furnizorii de utilități.

S-a solicitat admiterea recursului și

modificarea sentinței, în sensul respingerii cererii de suspendare a executării

Deciziei nr. 3/2009 a Direcției Regionale pentru Accize și Operațiuni Vamale

Craiova precum și în privința cererii de anulare a punctului 1 din Decizia nr.

452/2009 emisă de Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală

de Soluționare a Contestațiilor și menținerea măsurii suspendării contestației

administrative formulată de recurenta-reclamantă, care a fost dispusă legal de

organele fiscale, în temeiul art. 214 alin. (1) lit. a din O.G. nr. 92/2003.

II. Instanța de recurs

recursurilor

Analizând sentința criticată prin prisma

motivelor de recurs, ținând cont de actele și lucrările dosarului, precum și de

dispozițiile legale incidente, inclusiv ale art. 304

1

C. proc. civ.,

Înalta Curte de Casație și Justiție Curte reține următoarele:

A. Cu privire la recursul reclamantei S.C. V.

Argeș S.A.

Recurenta-reclamantă a criticat Sentința nr.

162 din 15 iulie 2010 a Curții de Apel Pitești numai în privința modului de

soluționare de către instanța de fond și de către organele fiscale de control a

punctului 3 din contestația administrativă și acțiunea introductivă, în

privința sumei de 725.102 RON reprezentând contravaloarea accize aferente

cantității de 26232 l. alcool tehnic lipsă.

Recurenta a susținut că împrejurările

invocate de ea, în sensul că respectiva cantitate de alcool a fost sustrasă de

autori necunoscuți în perioada 17 - 21 aprilie 2009, pentru care a sesizat

organele de poliție și a înștiințat organele fiscale atrage incidența art. 192

alin. (3) C. fisc., nefiind aplicabile prevederile alin. (4) din același text,

așa cum au considerat greșit atât organele de control, cât și instanța de

judecată.

Textul invocat în cauză este următorul din C.

fisc.:

Art. 192*) - Momentul exigibilității

accizelor

(1) Pentru orice produs accizabil, acciza

devine exigibilă la data când produsul este eliberat pentru consum în România.

(...)

(3) În cazul pierderilor sau lipsurilor,

acciza pentru un produs accizabil devine exigibilă la data când se constată o

pierdere sau o lipsă a produsului accizabil.

(4) Prevederea alin. (3) nu se aplică și

plata accizei nu se datorează dacă pierderea sau lipsa intervine în perioada în

care produsul accizabil se află într-un regim suspensiv și sunt îndeplinite

oricare dintre următoarele condiții:

a) produsul nu este disponibil pentru a fi

folosit în România datorită vărsării, spargerii, incendierii, inundațiilor sau

altor cazuri de forță majoră, dar numai în situația în care autorității fiscale

competente i se prezintă dovezi satisfăcătoare cu privire la evenimentul

respectiv, împreună cu informația privind cantitatea de produs care nu este disponibilă

pentru a fi folosită în România”.

În mod corect prima instanță a apreciat că în

speță sunt aplicabile dispozițiile art. 192 alin. (3) C. proc. fisc., deoarece

este vorba de o lipsă în gestiune, care atrage exigibilitatea accizei de la

data constatării acesteia.

Dispozițiile art. 192 alin. (4) lit. a)

invocate de recurenta-reclamantă nu privesc lipsurile în gestiune, ci numai

acele situații de forță majoră (vărsare, spargere, incendiere, inundații) pe

parcursul cărora se consumă substanța produsului accizabil, acesta nemaifiind

disponibil pentru a fi folosit pe teritoriul României, situație care nu se

întâlnește în cazul lipsurilor sau sustragerilor din gestiune.

Prin urmare, atât instanța de fond, cât și

organele de control au aplicat corect legea la soluționarea cauzei, recursul

reclamantei urmând a fi respins ca nefondat în temeiul disp. art. 312(1) C.

proc. civ. și art. 20 (1) și (2) din Legea nr. 554/2004.

B. Recursurile pârâtelor Agenția Națională de

Administrare Fiscală și al pârâtei Direcția Regională pentru Accize și

Operațiuni Vamale Craiova declarat în nume propriu și pentru celelalte pârâte

Autoritatea Națională a Vămilor și Direcția Județeană pentru Accize și

Operațiuni Vamale Argeș urmează a fi analizate împreună, întrucât vizează aceleași

aspecte.

Prima critică formulată de Agenția Națională

de Administrare Fiscală, care privește cauțiunea datorată de

recurenta-reclamantă pentru soluționarea cererii de suspendare este nefondată,

întrucât la dosar s-a depus copia extrasului de cont al reclamantei transmis de

B. S.A. Sucursala Argeș, în care figurează cauțiunea achitată, în valoare de

144.155 RON solicitată de Curtea de Apel Pitești în temeiul art. 215 C. proc.

fisc.

Susținerea recurentelor privind nelegalitatea

sentinței atacate în privința punctului 1 al Deciziei nr. 452 din 15 decembrie

2009 respectiv a sumei de 15.634 RON reprezentând accize și majorări de

întârziere reflectate în 2 seturi de facturi fiscale, unul care cuprinde

evidențiată separat acciza, set depus odată cu soluționarea contestației

administrative și un alt set în care acciza nu figurează separat, nefiind

evidențiată nici în contabilitatea societății și formând obiectul unor

cercetări penale, este nefondată.

În mod corect prima instanță a considerat că

stabilirea caracterului infracțional sau nu al faptelor privind facturile

depuse ulterior de recurenta-reclamantă, întocmite „pro cauza” și neprezentate

inspectorilor vamali nu este de natură să împiedice soluționarea contestației

administrative cu privire la acciza datorată de reclamantă.

Este adevărat că potrivit art. 214 alin. (1)

lit. a) din O.G. nr. 92/2003 organele de soluționare a contestației au un drept

de apreciere, putând suspenda rezolvarea acesteia, dacă s-au sesizat organele

competente cu privire la existența indiciilor săvârșirii unei infracțiuni, a

cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează a

fi dată în procedura administrativă, însă în speță o asemenea condiționare nu

există, întrucât reclamanta a calculat și a plătit accize, organele de

soluționare a contestației urmând a verifica dacă sumele achitate au fost

corect calculate, fiind în interesul bugetului de stat să se clarifice aceste

aspecte cu celeritate.

Este de asemenea corectă soluția primei

instanțe de a înlătura măsura dispusă prin pct. 2 al Deciziei nr. 452 din 15

decembrie 2009 și care s-a evidențiat cu aceeași numerotare în acțiunea

introductivă, prin care a fost obligată recurenta-pârâtă Agenția Națională de

Administrare Fiscală să soluționeze în fond contestația administrativă a

reclamantei cu privire la modul de utilizare și gestionare a alcoolului etilic

și băuturilor alcoolice spirtoase de către reclamantă, respectiv pentru suma de

2.142.353 RON accize și majorări de întârziere.

Reclamantei i-au fost anulate autorizațiile

de utilizator final nr. 9 din 25 iunie 2008 și nr. 11 din 2 octombrie 2008,

prin Decizia nr. 12 din 25 martie 2009 emisă de DJAOV Argeș, ca urmare a

neîndeplinirii obligațiilor de a depune raportările prevăzute de pct. 22 alin.

(27) din H.G. nr. 44/2004.

Reclamanta a contestat Decizia de anulare a

autorizațiilor nr. 12/2009 a DJAOV Argeș și a solicitat suspendarea executării

acesteia, inițial cererea de suspendare fiind admisă prin Sentința nr. 240/2009

a Tribunalului Argeș, care însă a fost modificată în recurs, când s-a respins

irevocabil cererea de suspendare prin Decizia nr. 1322 din 8 decembrie 2009 a

Curții de Apel Pitești, așa încât la data soluționării contestației

administrative nu mai exista măsura suspendării Deciziei nr. 12/2009 și nici motive

raționale de menținere a soluției de a-i fi în continuare suspendată

soluționarea contestației administrative.

Mai mult decât atât, prin Sentința nr. 577

din 25 mai 2010 s-a respins și cererea în anulare a aceleiași decizii de către

Tribunalul Argeș, astfel încât nu mai subzistă motive rezonabile de amânare a

soluționării contestației reclamantei, fiind favorabilă organelor fiscale

măsura de a urgenta rezolvarea acestor contestații și de a clarifica astfel,

cel puțin în faza administrativă cuantumul datoriilor debitoarei către bugetul

de stat.

Față de aceste considerații, motivele de

tardivitate a înregistrării acțiunii în anulare ridicate de recurenta-pârâtă

Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Craiova, care privesc de

altfel acțiunea de fond, sunt lipsite de relevanță.

În privința măsurii suspendării executării

deciziei de impunere respectiv a punctelor 1 și 2 pentru suma de 2.157.987 RON,

pentru care prin Decizia nr. 542/2009 s-a dispus suspendarea soluționării

contestației administrative (punctele 1 și 2) instanța de recurs constată că

soluția Curții de Apel Pitești este legală și temeinică.

Astfel, actele administrativ fiscale se

bucură de prezumția de legalitate, fiind executorii din oficiu, suspendarea

executării fiind o măsură de excepție, care nu se poate aplica decât dacă sunt

îndeplinite condițiile cumulative prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Conform acestui text, suspendarea unui act

administrativ se poate dispune numai în cazuri bine justificate și pentru

prevenirea unei pagube iminente, după îndeplinirea procedurii prealabile

prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004.

Art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004 prevede

că reprezintă un caz bine justificat orice împrejurare legată de starea de fapt

și drept, de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității

actului administrativ, iar paguba iminentă constă în prejudiciul material,

viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a

funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public, conform art. 2

lit. ș) din Legea nr. 554/2004.

Prima instanță a constatat în mod corect că

în speță erau îndeplinite toate condițiile legale, pentru a se putea proceda la

suspendarea Deciziei de impunere nr. 3 din 4 august 209 emisă de

recurenta-pârâtă Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Craiova

în sarcina recurentei-reclamante.

Recurenta-reclamantă a dovedit existența unui

caz bine justificat, în sensul dispozițiilor art. 14 și art. 2 lit. t) din

Legea nr. 554/2004,

Fără a antama fondul

dreptului

dedus judecății

, Curtea a constatat corect că aparența dreptului este în

favoarea intimatei, deoarece nu există certitudine cu privire la valoarea

accizei înscrisă de reclamantă într-unul din cele 2 seturi de 16 facturi,

acciză pe care a și achitat-o, urmând ca organele fiscale de control să

stabilească cuantumul acesteia și în ce măsură recurenta-reclamantă mai are

datorii sau nu cu acest titlu la bugetul de stat.

În privința modului de calcul al accizelor

considerate exigibile pentru anularea autorizațiilor de utilizator final, se

constată că în perioada inspecției fiscale efectele Deciziei nr. 12/2009 au

fost suspendate prin Sentința nr. 240 din 6 iulie 2009 a Tribunalului Argeș,

până la soluționarea recursului de către Curtea de Apel Pitești, prin Decizia

nr. 1322 din 8 decembrie 2009.

Recurenta-reclamantă a dovedit și existența

unei pagube iminente, în sensul posibilității de a suferi un prejudiciu

material viitor și previzibil, prin începerea executării, împotriva acesteia

fiind deja deschisă procedura insolvenței, ca urmare a inexistenței fondurilor

pentru plata datoriilor exigibile, așa încât o executare intempestivă ar

conduce la trecerea acesteia la procedura falimentului, fiind în mod evident

dovedit prejudiciul iminent, în sensul disp. art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Alături de argumentele expuse mai anterior,

Curtea are în vedere și Recomandarea nr. R/89/8 din 13 septembrie 1989 a

Comitetului de Miniștri din cadrul Consiliului Europei privind protecția

jurisdicțională provizorie în materie administrativă.

Așa cum s-a arătat și în Recomandarea 16/2003

a Comitetului Miniștrilor din cadrul Consiliului Europei, executarea deciziilor

administrative trebuie să țină cont de drepturile și interesele persoanelor

particulare.

Aceeași Recomandare reamintește principiile

din Recomandarea nr. R/89/8 a Comitetului de Miniștri, care cheamă autoritatea

jurisdicțională competentă, în speță instanța judecătorească, să ia măsuri

provizorii corespunzătoare, atunci când executarea unei decizii administrative

este de natură să provoace daune grave particularilor cărora li se aplică

decizia,

Soluția suspendării actului administrativ,

până la pronunțarea instanței, se circumscrie noțiunii de protecție provizorie

corespunzătoare, măsură care se recomandă a fi luată de autoritatea

jurisdicțională, fără a se aduce atingere principiului executării deciziilor

autorităților administrative din oficiu, prin care se impun particularilor o

serie de obligații.

Constatându-se îndeplinite condițiile art. 14

din Legea nr. 554/2004 pentru suspendarea deciziei de impunere, așa cum corect

a concluzionat prima instanță și că sentința atacată nu este afectată de

niciunul din motivele de casare sau modificare prevăzute de art. 304 C. proc.

civ.,în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 (1) și (2) din Legea

contenciosului administrativ nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge și recursul

pârâtelor, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge recursurile formulate de S.C. V.

Argeș S.A. Pitești prin administrator Judiciar Cabinet de Insolvență M.D.,

Agenția Națională de Administrare Fiscală și Direcția Regională pentru Accize

și Operațiuni Vamale Craiova în nume propriu și pentru Autoritatea Națională a

Vămilor și Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale Argeș

împotriva Sentinței nr. 162/F-Cont. din 15 iulie 2010 a Curții de Apel Pitești,

secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 7

februarie 2012.

Procesat

de GGC - NN