ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3763/2012

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

instanței de fond

Prin sentința civilă nr. 413/F/CONT din 5

octombrie 2011, Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios

administrativ și fiscal, a respins, ca inadmisibilă, acțiunea formulată de

reclamanta SC D.C. SRL Argeș, în contradictoriu cu pârâtele A.N.A.F. - D.G.S.C.

și D.G.F.P. Vâlcea - A.I.F., prin care solicita anularea Deciziei de impunere nr.

335 din 19 mai 2011, a Raportului de inspecție fiscală nr. 221 din aceeași dată

și a Deciziei nr. 278 din 12 iulie 2011, prin care s-a suspendat procedura de

soluționare a contestației pe cale administrativă.

Pentru a pronunța

această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:

Urmare a finalizării

controlului desfășurat la societatea reclamantă, organele de inspecție fiscală

au întocmit actele administrativ fiscale contestate, prin care s-au stabilit în

sarcina reclamantei obligații fiscale suplimentare, în cuantum de 6.059.194

lei, iar prin Decizia nr. 278 din 12 iulie 2011, A.N.A.F. - D.G.S.C., în baza art.

214 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc., a suspendat

soluționarea contestației formulate împotriva deciziei de impunere și a

raportului de inspecție fiscală.

Potrivit art. 205 alin.

(1) C. proc. fisc., împotriva titlului de creanță, precum și împotriva altor

acte administrative fiscale, se poate face contestație potrivit legii.

Contestația este o cale administrativă de atac și nu înlătură dreptul la

acțiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale prin act

administrativ-fiscal sau prin lipsa acestuia, în condițiile legii.

Deosebit, potrivit art.

209 alin. (4), contestațiile formulate împotriva actelor administrativ-fiscale

emise de autoritățile administrației publice locale, precum și de alte

autorități publice, care potrivit legii administrează creanțe fiscale, se

soluționează de aceste autorități.

S-a menționat că

legea instituie calea contestării administrative prealabile, care se

finalizează prin emiterea unei decizii de soluționare a contestației, emisă în

formă scrisă în condițiile art. 211 C. proc. fisc., iar aceasta potrivit art. 218

alin. (2) poate fi atacată de către contestator sau de către persoanele

introduse în procedura de soluționare a contestației, la instanța de contencios

administrativ competentă în condițiile legii.

Prin urmare,

sesizarea instanței de judecată cu anularea actelor administrativ fiscale este

deschisă numai după parcurgerea fazei administrative prin emiterea deciziei de

soluționare a contestației, de către organul fiscal competent, împotriva acestora.

În cauză, faza

administrativă nu a fost desăvârșită, întrucât potrivit art. 214 alin. (1) lit.

a) C. proc. fisc., organul de soluționare competent a suspendat soluționarea

cauzei, apreciind că există indicii de săvârșire a unei infracțiuni, a cărei

constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează să fie

dată în procedura administrativă.

În acest sens, a fost

emisă Decizia nr. 278 din 12 iulie 2011, din conținutul căreia rezultă că prin

plângerea penală nr. 88559 din 8 iunie 2011, organul fiscal a sesizat existența

unor suspiciuni cu privire la săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală,

decurgând din tranzacții comerciale nereale, după cum urmează:

- în perioada

verificării SC D.C. SRL a evidențiat în contul 708 „Venituri din activități

diverse”, la finalul fiecărei luni, soldul (diferența) dintre sumele de bani

care au fost rulate prin aparatele jocuri de noroc tip slot-machine (sume

încasate) și sumele de bani care au fost extrase din mașinile de joc (câștiguri

care figurează achitate) denaturând în acest fel impozitul pe profit datorat și

cifra de afaceri realizată;

- sumele de bani care

figurează ca achitate sub formă de câștiguri nu sunt totalizate zilnic și nici

lunar pentru fiecare punct de lucru astfel încât să poată fi întocmit de

registrul de casă zilnic în corelație cu situațiile încasărilor zilnice și

lunare obținute din activitatea de exploatare a mașinilor electronice cu

câștiguri;

- documentele

prezentate organelor de inspecție fiscală (situația plăților din activitatea de

jocuri de noroc) nu conțin toate elementele necesare pentru a putea dobândi

calitatea de document justificativ pentru efectuarea de plăți către persoanele

care ar fi realizat câștiguri la aparatele de joc respectiv nu există

posibilitatea ca în baza acestora persoanele respective să poată fi

identificate;

- societatea nu a

ținut evidența zilnică a câștigurilor pe fiecare jucător neputându-se astfel

stabili dacă au fost achitate sume de bani care depășesc plafonul legal

prevăzut de art. 75 din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc., cu modificările și

completările ulterioare;

- în perioada verificată

SC D.C. SRL nu a evidențiat niciun fel de câștiguri mai mari de 600 lei pentru

fiecare concurs sau joc de noroc care să fie realizate de același organizator

sau plătitor într-o singură zi.

Așa fiind, rezultă că

instanța sesizată cu anularea deciziei de impunere și a raportului de inspecție

fiscală nu poate proceda la soluționarea acestora înainte de soluționarea

contestației de către organul fiscal competent prin decizie, contestația

formulată împotriva acestor acte administrative fiind inadmisibilă.

Pe de altă parte, nu

poate fi soluționată nici contestația la decizia de suspendare a contestației,

întrucât contestatoarea nu a formulat critici împotriva soluției adoptate

potrivit art. 214 alin. (1) lit. a) și alin. (3) C. proc. fisc., motivarea sa

vizând fondul cauzei.

exercitată

Împotriva acestei

hotărâri, considerând-o netemeinică și nelegală, reclamanta a formulat recurs,

invocând ca temei legal dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C.

proc. civ.

În motivarea căii de

atac se arată că în mod greșit instanța de fond a respins ca inadmisibilă

acțiunea în ceea ce privește Decizia nr. 278 din 12 iulie 2011 a A.N.A.F. prin

care s-a dispus suspendarea procedurii de soluționare a contestației pe cale

administrativă, fără a o analiza pe fond, încălcând dispozițiile art. 218 alin.

(2) din O.G. nr. 92/2003.

De asemenea,

recurenta susține, în esență, că Decizia nr. 278/2011 este legală întrucât

plângerea penală împotriva administratorului societății a vizat doar impozitul

pe profit, însă contestația a fost formulată și cu privire la constituirea în

sarcina sa a unor obligații de plată cu titlu de T.V.A. pentru care nu există

nici un motiv de suspendare a soluționării acesteia.

Recurenta-reclamantă

aduce și critici referitoare la decizia de impunere, susținând netemeinicia și

nelegalitatea sumelor imputate în cuprinsul acesteia.

D.G.F.P. a județului

Vâlcea a formulat concluzii scrise prin care a solicitat respingerea

recursului, apreciind ca legală și temeinică sentința recurată.

de recurs

Înalta Curte,

analizând recursul formulat, apreciază că acesta este fondat, însă pentru

considerentele ce urmează a fi expuse.

Astfel cum rezultă

din expunerea prezentată anterior, acțiunea reclamantei a vizat anularea

Deciziei de impunere nr. 395 din 19 mai 2011, a R.I.F. nr. 221 din 19 mai 2011

și a Deciziei nr. 278 din 12 iulie 2011 prin care s-a suspendat contestația

acesteia din 15 iunie 2011.

Necontestat este

faptul că nu a fost finalizată procedura administrativă prealabilă prevăzută în

cuprinsul Titlului IX - Soluționarea contestațiilor formulate împotriva actelor

administrative fiscale - din O.G. nr. 92/2003, cu modificările și completările

ulterioare, privind C. proc. fisc, astfel cum a fost calificată de

jurisprudența în materie cât și prin Deciziile Curții Constituționale nr. 409, nr.

478 din 2004, nr. 63/2006 și nr. 563/2006.

Potrivit

dispozițiilor art. 218 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003, doar deciziile emise în

soluționarea contestațiilor administrative pot fi atacate la instanța de

contencios administrativ.

În acest sens este și

jurisprudența constantă a instanțelor de contencios administrativ, care au

statuat că numai decizia emisă în urma soluționării contestației formulate

împotriva deciziei de impunere și implicit a actelor ce au stat la baza emiterii

acesteia poate fi obiect al unei acțiuni la instanța de contencios

administrativ (exemplu: Deciziile Înaltei Curții de Casație și

Justiție, secția de contencios administrativ fiscală, nr. 106/2006, nr.

150/2006 și nr. 623/2011, etc.).

Prin urmare, în

raport de situația de fapt, de dispozițiile legale menționate și practica

judiciară constantă în materie, în mod corect a fost respinsă ca inadmisibilă

acțiunea care viza anularea Deciziei de impunere nr. 335/2011 și a raportului

de inspecție fiscală, urmând a fi menținute ca fiind legale și temeinice

dispozițiile instanței de fond sub aceste aspecte.

În altă ordine, se

reține că Decizia nr. 278 din 12 iulie 2011 prin care s-a dispus suspendarea

contestației administrative prealabile, putea fi contestată la instanța de

contencios administrativ în temeiul art. 218 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003.

Prima instanță nu a

negat această posibilitate, însă a respins ca inadmisibilă și acțiunea

referitoare la anularea acestei decizii, fără a o analiza pe fond.

De asemenea, instanța

de fond, fără a exercita rolul său activ conform art. 129 alin. (4) și (5) C.

proc. civ., în mod greșit a respins ca inadmisibilă acțiunea reclamantei care

viza anularea Deciziei nr. 278/2011.

Față de cele

reținute, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 cu modificările

și completările ulterioare, art. 312 alin. (1), teza I alin. (3) C. proc. civ.,

Înalta Curte va admite recursul reclamantei, va casa sentința recurată și va

trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță, în ceea ce privește soluția

referitoare la Decizia nr. 278/2011, care va analiza celelalte critici ca

apărări.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de reclamanta SC D.C. SRL Argeș împotriva sentinței civile nr. 413/F/CONT

din 5 octombrie 2011 a Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de

contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința

atacată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță, în ceea ce

privește soluția referitoare la Decizia nr. 278/2011.

Menține soluția

referitoare la decizia de impunere și raportul de inspecție fiscală.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 27 septembrie 2012.