ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3763/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 413/F/CONT din 5 octombrie 2011, Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a respins, ca inadmisibilă, acțiunea formulată de reclamanta SC D.C. SRL Argeș, în contradictoriu cu pârâtele A.N.A.F. - D.G.S.C. și D.G.F.P. Vâlcea - A.I.F., prin care solicita anularea Deciziei de impunere nr. 335 din 19 mai 2011, a Raportului de inspecție fiscală nr. 221 din aceeași dată și a Deciziei nr. 278 din 12 iulie 2011, prin care s-a suspendat procedura de soluționare a contestației pe cale administrativă.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele: Urmare a finalizării controlului desfășurat la societatea reclamantă, organele de inspecție fiscală au întocmit actele administrativ fiscale contestate, prin care s-au stabilit în sarcina reclamantei obligații fiscale suplimentare, în cuantum de 6.059.194 lei, iar prin Decizia nr. 278 din 12 iulie 2011, A.N.A.F. - D.G.S.C., în baza art. 214 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc., a suspendat soluționarea contestației formulate împotriva deciziei de impunere și a raportului de inspecție fiscală. Potrivit art. 205 alin. (1) C. proc. fisc., împotriva titlului de creanță, precum și împotriva altor acte administrative fiscale, se poate face contestație potrivit legii.

Contestația este o cale administrativă de atac și nu înlătură dreptul la acțiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale prin act administrativ-fiscal sau prin lipsa acestuia, în condițiile legii. Deosebit, potrivit art. 209 alin. (4), contestațiile formulate împotriva actelor administrativ-fiscale emise de autoritățile administrației publice locale, precum și de alte autorități publice, care potrivit legii administrează creanțe fiscale, se soluționează de aceste autorități. S-a menționat că legea instituie calea contestării administrative prealabile, care se finalizează prin emiterea unei decizii de soluționare a contestației, emisă în formă scrisă în condițiile art. 211 C. proc.

fisc., iar aceasta potrivit art. 218 alin. (2) poate fi atacată de către contestator sau de către persoanele introduse în procedura de soluționare a contestației, la instanța de contencios administrativ competentă în condițiile legii. Prin urmare, sesizarea instanței de judecată cu anularea actelor administrativ fiscale este deschisă numai după parcurgerea fazei administrative prin emiterea deciziei de soluționare a contestației, de către organul fiscal competent, împotriva acestora. În cauză, faza administrativă nu a fost desăvârșită, întrucât potrivit art. 214 alin. (1) lit. a) C. proc. fisc., organul de soluționare competent a suspendat soluționarea cauzei, apreciind că există indicii de săvârșire a unei infracțiuni, a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează să fie dată în procedura administrativă.

În acest sens, a fost emisă Decizia nr. 278 din 12 iulie 2011, din conținutul căreia rezultă că prin plângerea penală nr. 88559 din 8 iunie 2011, organul fiscal a sesizat existența unor suspiciuni cu privire la săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, decurgând din tranzacții comerciale nereale, după cum urmează: - în perioada verificării SC D.C.

SRL a evidențiat în contul 708 „Venituri din activități diverse”, la finalul fiecărei luni, soldul (diferența) dintre sumele de bani care au fost rulate prin aparatele jocuri de noroc tip slot-machine (sume încasate) și sumele de bani care au fost extrase din mașinile de joc (câștiguri care figurează achitate) denaturând în acest fel impozitul pe profit datorat și cifra de afaceri realizată; - sumele de bani care figurează ca achitate sub formă de câștiguri nu sunt totalizate zilnic și nici lunar pentru fiecare punct de lucru astfel încât să poată fi întocmit de registrul de casă zilnic în corelație cu situațiile încasărilor zilnice și lunare obținute din activitatea de exploatare a mașinilor electronice cu câștiguri; - documentele prezentate organelor de inspecție fiscală (situația plăților din activitatea de jocuri de noroc) nu conțin toate elementele necesare pentru a putea dobândi calitatea de document justificativ pentru efectuarea de plăți către persoanele care ar fi realizat câștiguri la aparatele de joc respectiv nu există posibilitatea ca în baza acestora persoanele respective să poată fi identificate; - societatea nu a ținut evidența zilnică a câștigurilor pe fiecare jucător neputându-se astfel stabili dacă au fost achitate sume de bani care depășesc plafonul legal prevăzut de art. 75 din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc.,

cu modificările și completările ulterioare; - în perioada verificată SC D.C. SRL nu a evidențiat niciun fel de câștiguri mai mari de 600 lei pentru fiecare concurs sau joc de noroc care să fie realizate de același organizator sau plătitor într-o singură zi. Așa fiind, rezultă că instanța sesizată cu anularea deciziei de impunere și a raportului de inspecție fiscală nu poate proceda la soluționarea acestora înainte de soluționarea contestației de către organul fiscal competent prin decizie, contestația formulată împotriva acestor acte administrative fiind inadmisibilă. Pe de altă parte, nu poate fi soluționată nici contestația la decizia de suspendare a contestației, întrucât contestatoarea nu a formulat critici împotriva soluției adoptate potrivit art. 214 alin. (1) lit. a) și alin. (3) C. proc.

fisc., motivarea sa vizând fondul cauzei. 2. Calea de atac exercitată Împotriva acestei hotărâri, considerând-o netemeinică și nelegală, reclamanta a formulat recurs, invocând ca temei legal dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ. În motivarea căii de atac se arată că în mod greșit instanța de fond a respins ca inadmisibilă acțiunea în ceea ce privește Decizia nr. 278 din 12 iulie 2011 a A.N.A.F. prin care s-a dispus suspendarea procedurii de soluționare a contestației pe cale administrativă, fără a o analiza pe fond, încălcând dispozițiile art. 218 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003. De asemenea, recurenta susține, în esență, că Decizia nr. 278/2011 este legală întrucât plângerea penală împotriva administratorului societății a vizat doar impozitul pe profit, însă contestația a fost formulată și cu privire la constituirea în sarcina sa a unor obligații de plată cu titlu de T.V.A.

pentru care nu există nici un motiv de suspendare a soluționării acesteia. Recurenta-reclamantă aduce și critici referitoare la decizia de impunere, susținând netemeinicia și nelegalitatea sumelor imputate în cuprinsul acesteia. D.G.F.P. a județului Vâlcea a formulat concluzii scrise prin care a solicitat respingerea recursului, apreciind ca legală și temeinică sentința recurată. 3. Soluția instanței de recurs Înalta Curte, analizând recursul formulat, apreciază că acesta este fondat, însă pentru considerentele ce urmează a fi expuse. Astfel cum rezultă din expunerea prezentată anterior, acțiunea reclamantei a vizat anularea Deciziei de impunere nr. 395 din 19 mai 2011, a R.I.F.

nr. 221 din 19 mai 2011 și a Deciziei nr. 278 din 12 iulie 2011 prin care s-a suspendat contestația acesteia din 15 iunie 2011. Necontestat este faptul că nu a fost finalizată procedura administrativă prealabilă prevăzută în cuprinsul Titlului IX - Soluționarea contestațiilor formulate împotriva actelor administrative fiscale - din O.G. nr. 92/2003, cu modificările și completările ulterioare, privind C. proc. fisc, astfel cum a fost calificată de jurisprudența în materie cât și prin Deciziile Curții Constituționale nr. 409, nr. 478 din 2004, nr. 63/2006 și nr. 563/2006. Potrivit dispozițiilor art. 218 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003, doar deciziile emise în soluționarea contestațiilor administrative pot fi atacate la instanța de contencios administrativ.

În acest sens este și jurisprudența constantă a instanțelor de contencios administrativ, care au statuat că numai decizia emisă în urma soluționării contestației formulate împotriva deciziei de impunere și implicit a actelor ce au stat la baza emiterii acesteia poate fi obiect al unei acțiuni la instanța de contencios administrativ (exemplu: Deciziile Înaltei Curții de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ fiscală, nr. 106/2006, nr. 150/2006 și nr. 623/2011, etc.). Prin urmare, în raport de situația de fapt, de dispozițiile legale menționate și practica judiciară constantă în materie, în mod corect a fost respinsă ca inadmisibilă acțiunea care viza anularea Deciziei de impunere nr. 335/2011 și a raportului de inspecție fiscală, urmând a fi menținute ca fiind legale și temeinice dispozițiile instanței de fond sub aceste aspecte.

În altă ordine, se reține că Decizia nr. 278 din 12 iulie 2011 prin care s-a dispus suspendarea contestației administrative prealabile, putea fi contestată la instanța de contencios administrativ în temeiul art. 218 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003. Prima instanță nu a negat această posibilitate, însă a respins ca inadmisibilă și acțiunea referitoare la anularea acestei decizii, fără a o analiza pe fond. De asemenea, instanța de fond, fără a exercita rolul său activ conform art. 129 alin. (4) și (5) C. proc. civ., în mod greșit a respins ca inadmisibilă acțiunea reclamantei care viza anularea Deciziei nr. 278/2011. Față de cele reținute, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 cu modificările și completările ulterioare, art. 312 alin. (1), teza I alin. (3) C. proc.

civ., Înalta Curte va admite recursul reclamantei, va casa sentința recurată și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță, în ceea ce privește soluția referitoare la Decizia nr. 278/2011, care va analiza celelalte critici ca apărări.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta SC D.C. SRL Argeș împotriva sentinței civile nr. 413/F/CONT din 5 octombrie 2011 a Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță, în ceea ce privește soluția referitoare la Decizia nr. 278/2011. Menține soluția referitoare la decizia de impunere și raportul de inspecție fiscală. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 septembrie 2012.