ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1202/2015

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Prima instanță 1.1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Constanța, reclamanta SC N.O. SA, în contradictoriu cu pârâta A.N.A.F. - Direcția Generală a Finanțelor Publice Constanța, a solicitat anularea Deciziei nr. 387 din 27 noiembrie 2012 emisă de pârâtă, prin care s-a decis desființarea Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală nr. 8941 din 21 august 2012 în sumă totală de 2.607.560 lei. A arătat reclamanta că decizia este incompletă întrucât în dispozitivul acesteia nu sunt prevederi referitoare la raportul de inspecție fiscală act administrativ fiscal în baza căruia s-a emis decizia de impunere fiscală nr. 1819 din 4 decembrie 2012 și a solicitat obligarea pârâtei D.G.F.P.

Constanța să completeze dispozitivul Deciziei nr. 387 din 27 noiembrie 2012 cu dispoziții referitoare și la desființarea raportului de inspecție fiscală în baza căruia s-a emis Decizia de impunere nr. 8941 din 21 august 2012, decizie ale căror prevederi au fost desființate prin Decizia nr. 387 din 27 noiembrie 2012 sub sancțiunea plății penalităților de întârziere sau a amenzii prevăzute de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004. Reclamanta a cerut repunerea părților în situația anterioară, respectiv a se dispune în temeiul art. 117 din O.G. nr. 92/2003 republicata cu modificările si completările ulterioare, restituirea de la bugetul statului a sumei achitate de SC N.O. SA în baza unei decizii de impunere fiscală ce a fost desființată.

În conformitate cu dispozițiile art. 124 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, a solicitat achitarea dobânzilor la sumele ce au fost virate la bugetul de stat prin ordinul de plata nr. 1 din 3 octombrie 2012 emis de Piraeus Bank Constanța, precum și daune materiale în valoare de 113.895,92 lei reprezentând dobândă, penalizare pe care reclamanta a achitat-o la P.B., ca urmare a desființării depozitelor bancare înainte de termen; cu obligarea pârâtei și la plata de daune morale, cu cheltuieli de judecată. În motivare s-a arătat că la data de 21 august 2012, A.N.A.F. - Direcția Generala a Finanțelor Publice Constanța a emis Raportul de inspecție fiscala în baza căruia s-a emis Decizia de impunere nr. 8941/21 august 2012, decizie prin care s-a reținut ca obligație de plata suplimentara în sarcina reclamantei, suma de 2.607.560 lei, reprezentând TVA, accesorii TVA, impozit pe profit si accesorii aferente impozitului pe profit.

Împotriva acestei decizii de impunere, reclamanta a formulat contestație administrativă care a fost soluționată prin Decizia nr. 387 din 27 noiembrie 2012 prin care s-a decis desființarea Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plata stabilite de inspecția fiscala din 16 august 2012 nr. 8941 din 21 august 2012 în suma totala de 2.607.560 lei. 1.2. Întâmpinarea formulată în cauză Prin întâmpinare, pârâta A.N.A.F. - Direcția Generală a Finanțelor Publice Constanța a arătat că cererea de a se completa dispozitivul Deciziei nr. 387 din 27 noiembrie 2012 a D.G.F.P.

Constanța este inadmisibilă, întrucât pe de o parte, decizia a cărei completare se solicită, a desființat decizia nr. 8941 din 21 august 2012 emisă de SAF-AIF Constanța pe considerente de nerespectare a formelor legale, fără a intra pe fondul cauzei, deci doar pe excepții de procedură, iar pe de alta parte raportul de inspecție fiscala nu este un act administrativ fiscal în înțelesul prevederilor art. 43 din O.G. nr. 92/2003, fiind doar un act administrativ prealabil emiterii deciziei de impunere. Drept urmare, având în vedere faptul ca raportul de inspecție fiscala nu este act administrativ fiscal ci un act premergător întocmirii deciziei de impunere acest capăt de cerere este inadmisibil. Cu privire la solicitarea de restituire a sumei achitate către buget, în baza deciziei de impunere desființate, arată că suma de 2.607.560 lei a fost achitată de reclamantă cu OP nr. 1 din 03 octombrie 2012 emisa de P.B.

Constanța urmare masurilor de executare silita ale organului fiscal competent teritorial. A menționat că instanța investită cu prezenta acțiune, respectiv Curtea de apel, este instanța necompetenta pentru soluționarea acestui capăt de cerere, competenta ar reveni judecătoriei însă, doar după refuzul soluționării de organul fiscal teritorial competent pe cale administrativă la cererea contribuabilului formulata în conformitate cu prev. art. 117 din O.G. nr. 92/2003. Drept urmare, solicită respingerea acestui capăt de cerere ca inadmisibil. Referitor la solicitarea acordării de dobânzi la suma a cărei restituire se solicita la punctul 2, invocând prev. art. 124 din O.G.

nr. 92/2003, precizează ca procedura aplicabila în acest caz este strict una administrativa, condiționata de solicitarea contribuabilului adresată organului fiscal teritorial competent in funcție de domiciliul fiscal al acestuia, iar doar in ipoteza in care se refuza acordarea de dobânzi urmare procedurii administrative, se poate promova acțiune fata de organul fiscal respectiv.

Solicitarea reclamantei de acordare de daune materiale in suma de 113.895,92 lei egală cu dobânda penalizatoare aplicată de unitatea bancară, urmare desființării depozitelor la termen, având în vedere faptul că pentru primul capăt de cerere acțiunea este inadmisibilă, la capătul al doilea și al treilea cererile respective sunt prematur formulate cât și adresate unei instanțe necompetente raportat la obiectul acestora, solicitând a se constata inadmisibilitatea acestora, inclusiv pentru al patrulea capăt de cerere În ceea ce privește solicitarea de daune morale, a solicitat respingerea acestuia ca inadmisibilă. 1.3. Precizarea la acțiune Prin precizarea acțiunii, reclamanta a solicitat ca instanța să se pronunțe cu privire la legalitatea raportului de inspecție fiscală.

1.4. Sentința și considerentele primei instanțe Prin Sentința nr. 160/CA din 30 aprilie 2013, Curtea de Apel Constanța a respins excepția inadmisibilității acțiunii și a dispus admiterea acțiunii reclamantei SC N.O. SA în contradictoriu cu pârâta A.N.A.F. - Direcția Generală a Finanțelor Publice Constanța, astfel cum a fost precizată de reclamantă. A fost anulată în parte Decizia nr. 387 din 27 noiembrie 2012 și a fost obligată pârâta să soluționeze contestația reclamantei cu privire la Raportul de inspecție fiscală din 9 august 2012. Pentru a pronunța această sentință Curtea de apel a reținut că indiferent de calificarea ca act administrativ fiscal sau nu dată raportului de inspecție fiscală, organul de soluționare a contestațiilor avea obligația să se pronunțe și cu privire la criticile din contestație vizând legalitatea/nelegalitatea acestuia în condițiile în care fusese legal investit de către reclamantă.

Din această perspectivă excepția inadmisibilității acțiunii este neîntemeiată, motiv pentru care va fi respinsă. Prima instanță a considerat că este evidenta natura juridica administrativ fiscală a raportului de inspecție fiscală, in condițiile în care actul respectiv a fost emis de o autoritate administrativa în mod unilateral, in regim de putere publică, în exercitarea prerogativelor de putere publica prevăzute de lege, conferite în vederea verificării respectării legislației fiscale și executării obligațiilor fiscale de către persoana supusa inspecției fiscale), actul în cauza dând naștere unui raport de drept material fiscal în baza căruia se emite decizia de impunere pentru obligații fiscale suplimentare, care nu poate avea o existență de sine stătătoare.

2. Instanța de recurs Împotriva acestei sentințe a declarat recurs recurenta-reclamantă SC N.O. SA. 2.1. Motivele de recurs În cadrul motivelor de recurs, reclamanta a criticat sentința atacată, sub aspectul nepronunțării primei instanțe asupra raportului de inspecție fiscală. S-a arătat că raportul de inspecție fiscală constituie operațiune administrativă, iar în baza art. 18 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, instanța de contencios administrativ este competentă să se pronunțe și asupra operațiunilor administrative care au stat la baza emiterii actului administrativ. 2.2. Întâmpinarea formulată în cauză Prin întâmpinare, pârâta-intimată a solicitat respingerea recursului întrucât raportul de inspecție fiscală nu este act administrativ fiscal.

2.3. Analiza motivelor de recurs Înalta Curte, examinând motivele de recurs, sentința primei instanțe, situația de fapt existentă în cauză și legislația aplicabilă, constată că recursul este nefondat, potrivit considerentelor ce se vor expune în continuare. Reclamanta a format obiectul unei inspecții fiscale ale cărei rezultate s-au consemnat în raportul de inspecție fiscală încheiat la 9 august 2012, în baza căruia a fost emisă decizia de impunere pentru obligații fiscale suplimentare, în cuantum de 2.607.560 lei. Reclamanta-recurentă a formulat contestație administrativă, prin care a invocat motive de nulitate de ordin formal și motive de anulare a actelor administrative.

Prin Decizia nr. 387 din 27 noiembrie 2012 s-a desființat decizia de impunere prin obligațiile fiscale suplimentare pentru motive de ordin formal, urmând ca noul act administrativ să se emită pentru aceeași perioadă și același obiect al contestației pentru care s-a pronunțat decizia de desființare. Prin sentința curții de apel a fost obligată autoritatea pârâtă să se pronunțe și cu privire la raportul de inspecție fiscală din data de 9 august 2012. Trebuie precizat că în baza art. 205 C. proc. fisc., se poate formula contestație, care este o cale administrativă de atac împotriva titlului de creanță și a altor acte administrative. În cazul analizat ca urmare a unei inspecții fiscale ale cărei rezultate s-au consemnat într-un raport de inspecție fiscală, s-a emis decizia de impunere pentru obligații fiscale suplimentare.

Decizia de impunere are caracterul unui act administrativ fiscal, în sensul definit de art. 41 C. proc. civ., pentru că acesta este actul prin care s-au stabilit obligații fiscale suplimentare. Potrivit art. 109 C. proc. fisc., raportul de inspecție fiscală cuprinde constatările inspecției fiscale și acesta stă la baza emiterii deciziei de impunere. Prin raportul de inspecție fiscală nu se stabilesc, modifică sau sting drepturi și obligații fiscale, astfel că acesta nu are caracterul unui act administrativ fiscal, ci este o operațiune administrativă care stă la baza emiterii actului administrativ. Operațiunile administrative sunt forme concrete de realizare a administrației publice, a activității săvârșite de autorități sau instituții publice în realizarea competențelor conferite acestora prin lege, care nu produc prin ele însele efecte juridice.

Actul care produce efecte juridice este decizia de impunere, iar raportul de inspecție fiscală este o operațiune administrativă care stă la baza emiterii deciziei, motiv pentru care legalitatea acesteia se examinează odată cu legalitatea actului administrativ. În cauză, prin sentința Curții de apel a fost obligată pârâta să soluționeze contestația reclamantei și cu privire la raportul de inspecție fiscală și ca urmare criticile formulate în recurs sunt nefondate, pentru că instanța de fond s-a pronunțat și asupra acestei cereri, obligând-o pe pârâtă să analizeze contestația administrativă și cu privire la Raportul de inspecție fiscală din 9 august 2012. În concluzie, recursul este nefondat, motiv pentru care, în baza art. 312 C. proc.

civ., urmează a fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta SC N.O. SA împotriva Sentinței nr. 160/ CA din 30 aprilie 2013 a Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 martie 2015.