ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1202/2015

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Cererea de

chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de

Apel Constanța, reclamanta SC N.O. SA, în contradictoriu cu pârâta A.N.A.F. -

Direcția Generală a Finanțelor Publice Constanța, a solicitat anularea Deciziei

nr. 387 din 27 noiembrie 2012 emisă de pârâtă, prin care s-a decis desființarea

Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată

stabilite de inspecția fiscală nr. 8941 din 21 august 2012 în sumă totală de

2.607.560 lei.

A arătat reclamanta că

decizia este incompletă întrucât în dispozitivul acesteia nu sunt prevederi

referitoare la raportul de inspecție fiscală act administrativ fiscal în baza căruia

s-a emis decizia de impunere fiscală nr. 1819 din 4 decembrie 2012 și a solicitat

obligarea pârâtei D.G.F.P. Constanța să completeze dispozitivul Deciziei nr. 387

din 27 noiembrie 2012 cu dispoziții referitoare și la desființarea raportului

de inspecție fiscală în baza căruia s-a emis Decizia de impunere nr. 8941 din 21

august 2012, decizie ale căror prevederi au fost desființate prin Decizia nr.

387 din 27 noiembrie 2012 sub sancțiunea plății penalităților de întârziere sau

a amenzii prevăzute de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

Reclamanta a cerut

repunerea părților în situația anterioară, respectiv a se dispune în temeiul art.

117 din O.G. nr. 92/2003 republicata cu modificările si completările

ulterioare, restituirea de la bugetul statului a sumei achitate de SC N.O. SA în

baza unei decizii de impunere fiscală ce a fost desființată.

În conformitate cu

dispozițiile art. 124 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală,

a solicitat achitarea dobânzilor la sumele ce au fost virate la bugetul de stat

prin ordinul de plata nr. 1 din 3 octombrie 2012 emis de Piraeus Bank Constanța,

precum și daune materiale în valoare de 113.895,92 lei reprezentând dobândă,

penalizare pe care reclamanta a achitat-o la P.B., ca urmare a desființării

depozitelor bancare înainte de termen; cu obligarea pârâtei și la plata de

daune morale, cu cheltuieli de judecată.

În motivare s-a

arătat că la data de 21 august 2012, A.N.A.F. - Direcția Generala a Finanțelor

Publice Constanța a emis Raportul de inspecție fiscala în baza căruia s-a emis

Decizia de impunere nr. 8941/21 august  2012, decizie prin care s-a reținut ca

obligație de plata suplimentara în sarcina reclamantei, suma de 2.607.560 lei,

reprezentând TVA, accesorii TVA, impozit pe profit si accesorii aferente

impozitului pe profit.

Împotriva acestei

decizii de impunere, reclamanta a formulat contestație administrativă care a

fost soluționată prin Decizia nr. 387 din 27 noiembrie 2012 prin care s-a decis

desființarea Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de

plata stabilite de inspecția fiscala din 16 august 2012 nr. 8941 din 21 august 2012

în suma totala de 2.607.560 lei.

1.2. Întâmpinarea

formulată în cauză

Prin întâmpinare,

pârâta A.N.A.F. - Direcția Generală a Finanțelor Publice Constanța a arătat că

cererea de a se completa dispozitivul Deciziei nr. 387 din 27 noiembrie 2012 a

D.G.F.P. Constanța este inadmisibilă, întrucât pe de o parte, decizia a cărei

completare se solicită, a desființat decizia nr. 8941 din 21 august 2012 emisă

de SAF-AIF Constanța pe considerente de nerespectare a formelor legale, fără a

intra pe fondul cauzei, deci doar pe excepții de procedură, iar pe de alta

parte raportul de inspecție fiscala nu este un act administrativ fiscal în înțelesul

prevederilor art. 43 din O.G. nr. 92/2003, fiind doar un act administrativ

prealabil emiterii deciziei de impunere.

Drept urmare, având

în vedere faptul ca raportul de inspecție fiscala nu este act administrativ

fiscal ci un act premergător întocmirii deciziei de impunere acest capăt de

cerere este inadmisibil.

Cu privire la

solicitarea de restituire a sumei achitate către buget, în baza deciziei de

impunere desființate, arată că suma de 2.607.560 lei a fost achitată de

reclamantă cu OP nr. 1 din 03 octombrie 2012 emisa de P.B. Constanța urmare

masurilor de executare silita ale organului fiscal competent teritorial.

A menționat

că instanța investită cu prezenta acțiune, respectiv Curtea de apel, este

instanța necompetenta pentru soluționarea acestui capăt de cerere, competenta

ar reveni judecătoriei însă, doar după refuzul soluționării de organul fiscal

teritorial competent pe cale administrativă la cererea contribuabilului

formulata în conformitate cu prev. art. 117 din O.G. nr. 92/2003. Drept urmare,

solicită respingerea acestui capăt de cerere ca inadmisibil.

Referitor la

solicitarea acordării de dobânzi la suma a cărei restituire se solicita la

punctul 2, invocând prev. art. 124 din O.G. nr. 92/2003, precizează ca

procedura aplicabila în acest caz este strict una administrativa, condiționata

de solicitarea contribuabilului adresată organului fiscal teritorial competent

in funcție de domiciliul fiscal al acestuia, iar doar in ipoteza in care se

refuza acordarea de dobânzi urmare procedurii administrative, se poate promova

acțiune fata de organul fiscal respectiv.

Solicitarea

reclamantei de acordare de daune materiale in suma de 113.895,92 lei egală cu

dobânda penalizatoare aplicată de unitatea bancară, urmare desființării

depozitelor la termen, având în vedere faptul că pentru primul capăt de cerere

acțiunea este inadmisibilă, la capătul al doilea și al treilea cererile

respective sunt prematur formulate cât și adresate unei instanțe necompetente

raportat la obiectul acestora, solicitând a se constata inadmisibilitatea

acestora, inclusiv pentru al patrulea capăt de cerere

În ceea ce privește

solicitarea de daune morale, a solicitat respingerea acestuia ca inadmisibilă.

1.3. Precizarea la

acțiune

Prin precizarea

acțiunii, reclamanta a solicitat ca instanța să se pronunțe cu privire la

legalitatea raportului de inspecție fiscală.

1.4. Sentința și

considerentele primei instanțe

Prin Sentința nr. 160/CA

din 30 aprilie 2013, Curtea de Apel Constanța a respins excepția

inadmisibilității acțiunii și a dispus admiterea acțiunii reclamantei

SC N.O. SA în contradictoriu cu pârâta A.N.A.F. - Direcția Generală a Finanțelor

Publice Constanța, astfel cum a fost precizată de reclamantă.

A fost anulată în

parte Decizia nr. 387 din 27 noiembrie 2012 și a fost obligată pârâta să

soluționeze contestația reclamantei cu privire la Raportul de inspecție fiscală

din 9 august 2012.

Pentru a pronunța

această sentință Curtea de apel a reținut că indiferent de calificarea ca act

administrativ fiscal sau nu dată raportului de inspecție fiscală, organul de

soluționare a contestațiilor avea obligația să se pronunțe și cu privire la

criticile din contestație vizând legalitatea/nelegalitatea acestuia în condițiile

în care fusese legal investit de către reclamantă. Din această perspectivă

excepția inadmisibilității acțiunii este neîntemeiată, motiv pentru care va fi

respinsă.

Prima instanță a

considerat că este evidenta natura juridica administrativ fiscală a raportului

de inspecție fiscală, in condițiile în care actul respectiv a fost emis de o

autoritate administrativa în mod unilateral, in regim de putere publică, în

exercitarea prerogativelor de putere publica prevăzute de lege, conferite în

vederea verificării respectării legislației fiscale și executării obligațiilor

fiscale de către persoana supusa inspecției fiscale), actul în cauza dând naștere

unui raport de drept material fiscal în baza căruia se emite decizia de

impunere pentru obligații fiscale suplimentare, care nu poate avea o existență

de sine stătătoare.

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs recurenta-reclamantă SC N.O. SA.

2.1. Motivele de

recurs

În cadrul motivelor

de recurs, reclamanta a criticat sentința atacată, sub aspectul

nepronunțării primei instanțe asupra raportului de inspecție fiscală.

S-a arătat că

raportul de inspecție fiscală constituie operațiune administrativă, iar în baza

art. 18 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, instanța de contencios administrativ

este competentă să se pronunțe și asupra operațiunilor administrative care au

stat la baza emiterii actului administrativ.

2.2. Întâmpinarea

formulată în cauză

Prin întâmpinare,

pârâta-intimată a solicitat respingerea recursului întrucât raportul de

inspecție fiscală nu este act administrativ fiscal.

2.3. Analiza

motivelor de recurs

Înalta Curte,

examinând motivele de recurs, sentința primei instanțe, situația de fapt

existentă în cauză și legislația aplicabilă, constată că recursul este

nefondat, potrivit considerentelor ce se vor expune în continuare.

Reclamanta a format

obiectul unei inspecții fiscale ale cărei rezultate s-au consemnat în raportul

de inspecție fiscală încheiat la 9 august  2012, în baza căruia a fost emisă

decizia de impunere pentru obligații fiscale suplimentare, în cuantum de

2.607.560 lei.

Reclamanta-recurentă

a formulat contestație administrativă, prin care a invocat motive de nulitate

de ordin formal și motive de anulare a actelor administrative.

Prin Decizia nr. 387

din 27 noiembrie 2012 s-a desființat decizia de impunere prin obligațiile

fiscale suplimentare pentru motive de ordin formal, urmând ca noul act

administrativ să se emită pentru aceeași perioadă și același obiect al

contestației pentru care s-a pronunțat decizia de desființare.

Prin sentința curții

de apel a fost obligată autoritatea pârâtă să se pronunțe și cu privire la

raportul de inspecție fiscală din data de 9 august 2012.

Trebuie precizat că

în baza art. 205 C. proc. fisc., se poate formula contestație, care este o cale

administrativă de atac împotriva titlului de creanță și a altor acte

administrative.

În cazul analizat ca

urmare a unei inspecții fiscale ale cărei rezultate s-au consemnat într-un

raport de inspecție fiscală, s-a emis decizia de impunere pentru obligații

fiscale suplimentare.

Decizia de impunere

are caracterul unui act administrativ fiscal, în sensul definit de art. 41 C.

proc. civ., pentru că acesta este actul prin care s-au stabilit obligații

fiscale suplimentare.

Potrivit art. 109 C.

proc. fisc., raportul de inspecție fiscală cuprinde constatările inspecției

fiscale și acesta stă la baza emiterii deciziei de impunere.

Prin raportul de

inspecție fiscală nu se stabilesc, modifică sau sting drepturi și obligații

fiscale, astfel că acesta nu are caracterul unui act administrativ fiscal, ci

este o operațiune administrativă care stă la baza emiterii actului

administrativ.

Operațiunile

administrative sunt forme concrete de realizare a administrației publice, a

activității săvârșite de autorități sau instituții publice în realizarea

competențelor conferite acestora prin lege, care nu produc prin ele însele

efecte juridice.

Actul care produce

efecte juridice este decizia de impunere, iar raportul de inspecție fiscală

este o operațiune administrativă care stă la baza emiterii deciziei, motiv

pentru care legalitatea acesteia se examinează odată cu legalitatea actului

administrativ.

În cauză, prin

sentința Curții de apel a fost obligată pârâta să soluționeze contestația

reclamantei și cu privire la raportul de inspecție fiscală și ca urmare

criticile formulate în recurs sunt nefondate, pentru că instanța de fond s-a

pronunțat și asupra acestei cereri, obligând-o pe pârâtă să analizeze

contestația administrativă și cu privire la Raportul de inspecție fiscală din 9

august 2012.

În concluzie,

recursul este nefondat, motiv pentru care, în baza art. 312 C. proc. civ.,

urmează a fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de reclamanta SC N.O. SA împotriva Sentinței nr. 160/ CA din 30

aprilie 2013 a Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 17 martie 2015.