ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5167/2013

Asupra cererii de

recurs de față,

Din examinarea

lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

I. Circumstanțele

cauzei

Prin cererea formulată la data de 06

septembrie 2012 și înregistrată pe rolul Curții de Apel Constanța sub nr.

1129/36/2012, reclamanta S.C. N.O. S.A. a solicitat în contradictoriu cu pârâta

A.N.A.F. - Direcția Generală a Finanțelor Publice Constanța, în temeiul

prevederilor art. 14 din Legea nr. 554/2004, suspendarea executării Deciziei de

impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de

inspecția fiscală în sarcina reclamantei pentru suma de 2.607.560 lei, până la

soluționarea irevocabilă a contestației formulate împotriva deciziei

menționate.

2.Hotărârea instanței

de fond

Prin Sentința nr.

429/CA din 1 octombrie 2012 a Curții de Apel Constanța a fost respinsă, ca nefondată,

cererea de suspendare a executării actului administrativ fiscal formulată de

reclamanta S.C. N.O. S.A. în contradictoriu cu pârâta A.N.A.F. - Direcția

Generală a Finanțelor Publice Constanța.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța a reținut că, începând cu data de 25 noiembrie 2010,

la sediul social al S.C. N.O. S.A. a fost desfășurată inspecția fiscală având

ca obiect verificarea modului în care au fost calculate, constituite și virate

taxele, impozitele și contribuțiile sociale datorate bugetului general

consolidat de către S.C. N.O. S.A.

A fost întocmit

raportul de inspecție fiscală și a fost emisă Decizia de impunere nr. 8941 din

21 august 2012, prin care s-au stabilit, în sarcina societății reclamante,

creanțe fiscale în cuantum total de 2.607.560 lei, reprezentând impozit pe

profit pentru perioada 01 octombrie 2005 - 31 decembrie 2010 și accesorii

aferente pentru perioada 26 ianuarie 2006 - 09 august 2012, TVA datorat pentru

perioada 01 aprilie 2007 - 31 decembrie 2010 și accesorii aferente calculate

pentru perioada 26 mai 2007 - 09 august 2012.

Decizia de impunere a

fost atacată în baza prevederilor art. 205 și urm. C. proc. fisc., contestația

fiind înregistrată sub nr. 9961 din 20 septembrie 2012.

Instanța de primă

jurisdicție a reținut că motivele de suspendare ce pot fi invocate sunt

cazurile bine justificate și prevenirea unei pagube iminente, noțiuni explicate

de actul normative incident cauzei, respective dispozițiile din Legea nr.

554/2004, astfel: cazuri bine justificate - împrejurările legate de starea de

fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința

legalității actului administrativ (art. 2 alin. (1) lit. t) și pagubă iminentă

- prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea

previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu

public (art. 2 alin. (1) lit. ș.).

A reținut instanța de

fond că este unanim stabilit în doctrina de specialitate și în jurisprudența în

materie că cele două condiții prevăzute de art. 14 se determină reciproc,

logic, neputându-se vorbi despre caz bine justificat fără a exista pericolul

producerii pagubei și, invers, nu poate fi vorba despre iminența pagubei dacă

cazul nu este bine justificat.

În dovedirea cazului

bine justificat și a pagubei iminente, ca cerințe de admisibilitate a cererii,

nu este suficient ca reclamantul să invoce un prejudiciu de natură materială,

financiară, ci este necesar atât ca, din împrejurările cauzei, să rezulte o

îndoială puternică și evidentă asupra prezumției de legalitate de care se

bucură actul administrativ, cât și ca prejudiciul susținut să fie, în

principiu, nesusceptibil de a fi reparat printr-o indemnizație ulterioară.

Întinderea puterilor

instanței de judecată în soluționarea cererii de suspendare este limitată de

faptul că nu este admisibilă prejudecarea fondului litigiului, urmând a se

realiza numai o cercetare sumară a aparenței de legalitate a actului

administrativ contestat.

În cauza de față a

reținut instanța de fond că aspectele de fapt și de drept învederate în raport

cu actul administrativ contestat nu sunt de natură a pune în discuție, chiar și

la o examinare formală și sumară a acestora, legalitatea actului, în așa măsură

încât să creeze îndoiala necesară și serioasă, care să atragă suspendarea

executării lui.

Aspectele invocate de

reclamantă a reținut instanța de primă jurisdicție că vizează fondul raportului

litigios și, implicit, al actelor contestate, iar acestea urmează a fi

analizate în cadrul acțiunii în anulare, căci pronunțarea asupra legalității

actelor din perspectiva aspectelor semnalate de reclamantă înseamnă o

prejudecare a fondului, ceea ce excede cadrului procesual al cererii de

suspendare.

Așadar, a constatat

instanța că încălcarea dispozițiilor legale privitoare la perioada care a

format obiectul controlului, precum și greșita încadrare fiscală a

operațiunilor realizate de către reclamant, reprezintă aspecte care țin chiar

de legalitatea actului și care nu pot fi analizate decât pe fondul acțiunii în

anulare și nu sunt numai împrejurări de fapt și de drept care să creeze o

îndoială serioasă în privința legalității actelor administrative.

A stabilit instanța

de primă jurisdicție că problema perioadei supuse controlului fiscal și a

prescripției dreptului de a stabili obligații fiscale, în condițiile în care se

impune interpretarea textului legal într-o anumită manieră, producătoare de

efecte juridice, reprezintă un aspect de fond și nu un simplu aspect procedural

legat de actul administrativ fiscal emis.

De asemenea, a reținut

instanța că nu se poate pretinde ca în acest moment procesual să se stabilească

dacă o anumită sumă reprezintă rezervă, în condițiile art. 22 pct. 51 C. proc.

fisc., care trebuie să fie impozitată sau dacă sumele reprezentând cheltuieli

de reparații și întreținere sunt sau nu cheltuieli deductibile fiscal, fără ca

prin acesta să nu se procedeze la o prejudecare a fondului acțiunii.

În ceea ce privește

condiția pagubei iminente, jurisprudența în materie a fost constantă în a

preciza că este necesar ca reclamantul să fie amenințat cu producerea unei

pagube iminente și ireparabile și să facă dovada acestui aspect, simpla

menționare a creanței contestate și a valorii ei neputând atrage concluzia că

există o astfel de pagubă.

Este incontestabil că

suma stabilită în sarcina reclamantei de către organele fiscale este o sumă

mare, care poate destabiliza activitatea economică a oricărei societăți

comerciale, însă numai valoarea mare a obligațiilor fiscale contestate nu poate

avea drept efect suspendarea unui act administrativ fiscal.

Instituirea măsurilor

asigurătorii asupra bunurilor societății reclamante nu constituie, prin el

însuși, un motiv întemeiat pentru suspendarea actului administrativ, având în

vedere că bunurile mobile și imobile rămân în posesia reclamantului, iar

începerea procedurii executării acestuia nu a fost dovedită.

Instanța a apreciat,

în consecință, că niciuna dintre condițiile legale nu este îndeplinită pentru a

se putea dispune suspendarea actului atacat.

formulată de S.C. N.O. S.A.

Prin motivele de

recurs formulate recurenta a criticat sentința pronunțată de instanța de fond

ca netemeinică și nelegală, arătând că în mod greșit a reținut instanța de fond

că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de lege pentru suspendarea actului.

Recurenta a indicat

ca temei juridic al cererii de recurs dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C.

proc. civ. și dispozițiile art. 304

1

C. proc. civ., solicitând

examinarea cauzei sub toate aspectele.

Recurenta a reluat pe

larg argumentele cererii introductive, prezentând situația de fapt a cauzei și

precizând că sunt îndeplinite condițiile legale, respectiv existența cazului

bine justificat și a pagubei iminente, pentru a se putea dispune suspendarea

actului administrativ fiscal atacat.

Cu privire la

condiția cazului bine justificat s-a arătat că deși societății i s-au stabilit

obligații fiscale datorate, prin somațiile emise au fost comunicate alte sume

datorate, față de cele inițiale, ceea ce ar crea o aparență de nelegalitate a

actelor emise de autoritatea fiscală.

Cu privire la paguba

iminentă, recurenta a arătat că este necesar a se analiza de instanța de recurs

toate aspectele ce nu au fost analizate de instanța de fond, având în vedere

implicațiile pe care le are plata integrală a sumei pretinse a fi datorate

asupra continuării activității recurentei-reclamante, inclusiv riscul eventual

al disponibilizării angajaților, riscul privind întreruperea activității ori

cel al imposibilității achitării altor debite.

II. Decizia Înaltei

Curți de Casație și Justiție

Înalta Curte de

Casație și Justiție sesizată cu soluționarea recursului declarat, analizând

motivele de recurs formulate în raport cu sentința atacată, materialul probator

și dispozițiile legale incidente în cauză, va respinge recursul ca nefondat

pentru considerentele ce urmează:

Prin Legea

contenciosului administrativ nr. 554/2004 s-au instituit proceduri speciale de

suspendare a executării actului administrativ, proceduri prevăzute de art. 14

și art. 15 din lege, atât în faza procedurii prealabile prevăzută de art. 7 din

actul normativ indicat, cât și în faza sesizării instanței cu cererea de

anulare a respectivului act administrativ.

Este bine cunoscut

faptul că actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate care, la

rândul său, se bazează pe prezumția de autenticitate și de veridicitate și că

acest act administrativ constituie el însuși titlu executoriu.

Tocmai de aceea

suspendarea actelor administrative, ca operație juridică de întrerupere

vremelnică a efectelor acestora, ne apare ca o situație de excepție, care poate

fi de drept, când legea o prevede sau judecătorească, dar în limitele și

condițiile prevăzute de lege.

În cauza de față

dedusă judecății ne aflăm în situația prevăzută de art. 14 din Legea

contenciosului administrativ, în conformitate cu care în cazuri bine

justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în

condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității

ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să

dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la

pronunțarea instanței de fond.

Dispozițiile mai sus

citate prevăd obligația îndeplinirii cumulative a condițiilor prevăzute de art.

14 alin. (1), întrucât cele două condiții se determină reciproc, neputându-se

vorbi despre un caz bine justificat fără a exista pericolul producerii pagubei.

Analizând actele și

lucrările dosarului, Înalta Curte reține faptul că reclamanta prezintă cazul

bine justificat ca fiind acela al existenței unor indicii cu privire la

nelegalitatea actului administrativ atacat, fiind arătate și diligențele depuse

de reclamantă și efectele posibile și previzibile ale executării actului

administrativ, iar Înalta Curte reține că toate aceste situații nu sunt de

natură a argumenta cazul bine justificat.

Cazul bine justificat

și iminența unei pagube sunt analizate în funcție de circumstanțele concrete

ale fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului, care efectuează o

analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt și de

drept prezentate de partea interesată; acestea trebuie să ofere indicii

suficiente de răsturnare a prezumției de legalitate și să facă verosimilă

iminența producerii unei pagube, în cazul particular supus evaluării.

Or, prin sentința

recurată, instanța a făcut o analiză teoretică a premiselor suspendării

executării actului administrativ și a reținut că nu sunt dovedite aspecte ale

cazului bine justificat și a iminenței unei pagube în raport cu natura măsurii

dispuse de autoritatea publică.

Înalta Curte nu poate

primi criticile formulate de recurentă, întrucât cercetând în aparență

indiciile de nelegalitate ale actelor contestate, instanța de control judiciar

a reținut că acestea nu se circumscriu dispozițiilor prevăzute de art. 2 lit.

t) din Legea nr. 554/2004, nefiind de natură a crea o îndoială serioasă în

privința legalității actului administrativ.

Înalta Curte a

constatat că și condiția pagubei iminente nu este îndeplinită în cauză,

întrucât așa cum rezultă din înscrisurile prezentate de societate, simpla

menționare a creanței contestate și a valorii ei nu poate atrage concluzia că

există o astfel de pagubă.

Pentru toate aceste

considerente, soluția instanței de fond va fi menținută și, pe cale de

consecință, în temeiul art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge

recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

formulat de S.C. N.O. S.A. împotriva Sentinței nr. 429/CA din 1 octombrie 2012

a Curții de Apel Constanța, secția contencios administrativ și fiscal ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 25 aprilie 2013.

Procesat de GGC - AM