ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 935/2012

Asupra recursurilor

de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea formulată la data de 8 aprilie

2011 și precizată ulterior, SC M.P.I. SRL comuna G. a chemat în judecată

Autoritatea Națională a Vămilor, Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni

Vamale Craiova, Direcția Generală a Finanțelor Publice Olt și Administrația

Finanțelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii, solicitând suspendarea

executării următoarelor acte administrative:

- decizia de impunere

din 3 martie 2011;

- raportul de

inspecție fiscală din 2 martie 2011;

- decizia de impunere

din 12 august 2010;

- raportul de

inspecție fiscală din 12 august 2010;

- decizia de impunere

din 17 septembrie 2010;

- raportul de

inspecție fiscală din 17 septembrie 2010;

- decizia de impunere

din 15 aprilie 2011, și

- raportul de

inspecție fiscală din 15 aprilie 2011.

În motivarea cererii,

reclamanta a învederat că, urmare a controlului fiscal efectuat în perioada mai

- august 2010, s-a dispus virarea la bugetul de stat a sumei de 114.347.552 RON,

reprezentând accize și majorări de întârziere, obligații menținute și ulterior,

în 2011, când au fost reanalizate obligațiile fiscale ale societății.

Reclamanta a arătat că

rapoartele de expertiză extrajudiciare efectuate creează premiza îndoielii asupra

legalității actelor administrative contestate, conducând la inexistența debitului,

prin stabilirea caracterului neaccizabil al produselor fabricate de societate.

Totodată, a precizat reclamanta,

este îndeplinită și cerința iminenței pagubei, în condițiile în care executarea

creanței ar avea drept consecință încetarea activității societății, prin imposibilitatea

respectării obligațiilor contractuale și respectiv, a realizării veniturilor necesare

pentru achitarea drepturilor salariale ale personalului.

Prin sentința nr. 267

din 19 mai 2011 Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal,

a admis cererea și a dispus suspendarea executării actelor administrative contestate

până la pronunțarea instanței de fond.

Pentru a pronunța această

hotărâre, instanța a reținut că sunt îndeplinite condițiile art. 14 din Legea

nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat și necesitatea prevenirii unei pagube

iminente.

Astfel, s-a constatat

în esență că argumentele prezentate de reclamantă referitoare la faptul că produsele

minerale fabricate de ea nu sunt purtătoare de accize, constituie o împrejurare

de natură să creeze o îndoială serioasă asupra legalității actelor administrative.

De asemenea, instanța

a reținut că prin executarea debitului s-ar produce un prejudiciu grav societății

comerciale, cu repercusiuni asupra capacității financiare a acesteia.

Împotriva sentinței au

declarat recurs pârâtele Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale în

nume propriu și pentru Autoritatea Națională a Vămilor și Direcția Generală a Finanțelor

Publice Olt, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Astfel, s-a invocat lipsa

de obiect a petitului privind suspendarea executării deciziilor de impunere  din

12 august 2010 și din 17 septembrie 2010 și a rapoartelor fiscale din 12 august

2010 și  din 17 septembrie 2010, acte desființate în procedura administrativă, prin

decizia nr. 352 din 20 noiembrie 2010 emisă în soluționarea contestației.

Referitor la celelalte

acte administrative, pârâtele au învederat că nu s-a probat îndeplinirea niciuneia

din condițiile impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004. Astfel, referitor la cazul

bine justificat, s-a specificat că nu există motive care să atragă îndoieli asupra

legalității actelor administrative, societatea reclamantă derulând o activitate

ce nu-i era permisă și beneficiind, în mod nelegal, de scutirea de plata accizelor

pentru materia primă și produsele finite pe care le-a comercializat.

În legătură cu cerința

pagubei iminente, pârâtele au arătat că nu s-a făcut dovada existenței unui prejudiciu

material viitor și previzibil care să impună măsura suspendării executării.

Analizând actele și lucrările

dosarului în raport de motivele invocate și de prevederile art. 304 și 304

1

C. proc. civ., Curtea va constata că recursurile sunt fondate, urmând a fi admise

și a se dispune modificarea hotărârii atacate, în sensul respingerii cererii de

suspendare a executării.

Astfel, rezultă din actele

dosarului că prin decizia nr. 352 din 30 noiembrie 2010 emisă în soluționarea contestației

de către Agenția Națională de Administrare Fiscală s-a dispus desființarea deciziilor

de impunere din 12 august 2010 și din 17 septembrie 2010, precum și a rapoartelor

de inspecție fiscală corespunzătoare și efectuarea unui nou control.

Sub acest aspect, apare

ca întemeiată critica formulată de recurente privind lipsa de obiect a cererii de

suspendare a executării actelor administrative susmenționate.

De menționat că prin sentința

nr. 132 din 14 martie 2011, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ

și fiscal, a anulat decizia nr. 352/2010 și a dispus obligarea Agenției Naționale

de Administrare Fiscală la soluționarea pe fond a contestației formulate împotriva

deciziilor de impunere  din 12 august 2010 și  din 17 septembrie 2010.

Această hotărâre a fost

însă modificată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ

și fiscal, care, prin decizia nr. 402 din 26 ianuarie 2012 a admis recursul declarat

de Agenția Națională de Administrare Fiscală și a respins acțiunea introdusă de

reclamanta SC M.P.I. SRL ca neîntemeiată.

În urma noului control

fiscal, au fost emise deciziile de impunere din 3 martie 2011 și din 15 aprilie

2011 care au majorat suma datorată bugetului de stat cu titlu de accize, stabilind

valoarea de 114.347.552 RON și respectiv 21.723.041 RON.

Soluționarea pe cale administrativă

a contestației formulate împotriva acestor decizii de impunere și a rapoartelor

de inspecție fiscală corespunzătoare a fost suspendată de Agenția Națională de Administrare

Fiscală prin decizia nr. 217 din 8 iunie 2011.

Referitor la criticile

aduse soluției, Curtea reține că din probele aflate la dosar nu rezultă îndeplinirea

cumulativă a celor două condiții prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, existența

unui caz bine justificat și necesitatea prevenirii unei pagube iminente, astfel

cum sunt definite aceste sintagme prin art. 2 lit. t) și ș) din Legea contenciosului

administrativ.

Apărările înfățișate de

reclamantă și probele la care s-a referit - expertizele tehnice extrajudiciare -

vizează aspecte de fond ale pricinii, faptul că produsele fabricate de societate

sunt sau nu accizabile neconstituind o împrejurare din care să rezulte aparenta

nelegalitate a actelor administrative, ci o chestiune esențială care urmează a fi

analizată cu ocazia dezbaterilor asupra acțiunii în anulare.

În ceea ce privește condiția

prevenirii unei pagube iminente, argumentele cu caracter general privind împiedicarea

derulării unor contracte și neobținerea unor venituri nu constituie împrejurări

care să se circumscrie noțiunii definite de art. 2 lit. ș) din Legea nr. 554/2004,

în lipsa administrării unor dovezi certe în sensul că prin executarea actelor administrative

contestate, ar fi afectată iremediabil activitatea societății.

În raport de cele expuse

mai sus, Curtea va admite recursurile formulate și va modifica sentința atacată,

respingând cererea de suspendare a executării ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate

de Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Craiova, în nume propriu

și pentru Autoritatea Națională a Vămilor și de Direcția Generală a Finanțelor Publice

Olt, împotriva deciziei nr. 267/2011 din 19 mai 2011 a Curții de Apel Craiova,

secția contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința atacată, în sensul că respinge

ca neîntemeiată cererea de suspendare a executării formulată de reclamanta SC M.P.I.

SRL.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 22 februarie

2012.