ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 99/2011

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la data

de 30 martie 2009, reclamanta SC M.T. SRL Urziceni a chemat în judecată Agenția

Națională de Administrare Fiscală și Direcția Generală a Finanțelor Publice

Ialomița, solicitând anularea parțială a deciziei nr. 387 din 24 noiembrie 2008

și a deciziei de impunere nr. 401043 din 30 martie 2007 pentru suma de

1.534.571 lei reprezentând accize și penalități de întârziere.

În motivarea cererii, reclamanta

a învederat că, urmare a solicitării sale, i s-a aprobat în anul 2006

retragerea autorizației de antrepozit fiscal deținute pentru producția de

alcool și băuturi spirtoase, încuviințându-i-se și valorificarea în regim

suspensiv și sub supraveghere fiscală a întregului stoc de produse accizabile.

Reclamanta a arătat că pârâtele

au constatat în mod eronat că societatea ar fi avut aprobare doar pentru

valorificarea produselor alcool etilic rafinat și brut și nu și pentru alcool

tehnic și produse intermediare, calculându-se astfel accize, care nu sunt

datorate, potrivit normelor în vigoare.

Prin sentința civilă nr. 3758 din

6 noiembrie 2009, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ

și fiscal, a admis în parte acțiunea și a dispus anularea parțială a actelor

administrative contestate, cu privire la suma de 1.180.400 lei reprezentând

acciza aferentă stocului, precum și penalitățile și majorările de întârziere

aferente.

Pentru a pronunța această

hotărâre, instanța a reținut că aprobarea de valorificare în regim suspensiv a

vizat întregul stoc de produse alcoolice, fiind astfel greșită stabilirea

accizei aferente cantității de alcool tehnic și produse intermediare, existente

la data de 13 iulie 2006.

Împotriva sentinței au declarat

recurs pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală și Direcția Generală

a Finanțelor Publice Ialomița, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Astfel, pârâtele au invocat

faptul că organele de control au aplicat în mod corect prevederile art. 192

alin. (7) C. fisc., potrivit cărora în cazul unui produs accizabil, pentru care

acciza nu a fost anterior exigibilă și care este depozitat într-un antrepozit

fiscal pentru care se revocă sau se anulează autorizația, acciza devine

exigibilă la data revocării sau anulării autorizației.

S-a mai arătat că

instanța de fond nu a analizat exigibilitatea accizelor la data retragerii

autorizației de antrepozit fiscal, rezumându-se să rețină în mod eronat că

reclamanta avea dreptul să valorifice întregul stoc de produse alcoolice, deși

rezultă din actele dosarului că prin decizia autorității fiscale competente s-a

aprobat doar valorificarea stocului de alcool brut și de alcool etilic.

Analizând actele și

lucrările dosarului în raport de motivele invocate și de prevederile art. 304

și art. 304

1

C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este

fondat, urmând a fi admis și a se dispune modificarea sentinței și respingerea

acțiunii ca neîntemeiată.

Astfel, Curtea reține

că organele de inspecție fiscală au stabilit în sarcina societății acciza

aferentă alcoolului tehnic și produselor alcoolice intermediare, făcând o

corectă aplicare a prevederilor art. 192 alin. (7) C. fisc., potrivit cărora

acciza devine exigibilă la data revocării autorizației de antrepozit fiscal.

Or, în cauză,

întrucât prin decizia nr. 247 din 13 iulie 2006 emisă de Comisia pentru

Autorizarea Antrepozitelor Fiscale s-a dispus retragerea autorizației

societății, aceasta avea obligația de a achita acciza aferentă stocurilor de

produse alcoolice, taxă devenită exigibilă.

În conformitate cu

dispozițiile art. 185 alin. (12) C. fisc., antrepozitarii autorizați cărora

le-a fost revocată autorizația și care dețin stocuri de produse accizabile la

data revocării, pot valorifica produsele înregistrate în stoc, numai cu acordul

autorității fiscale competente.

Deși reclamanta a

susținut că, urmare a retragerii autorizației de antrepozit fiscal, a primit

aprobarea de a valorifica întregul stoc de produse alcoolice, din actele

dosarului rezultă că dreptul de valorificare a fost acordat doar pentru alcool

etilic și alcool brut nu și pentru celelalte produse din stoc.

În acest sens, Curtea

reține că prin deciziile nr. 1 din 8 iulie 2008 și respectiv nr. 2 din 17 iulie

2008 emise de autoritatea fiscală competentă, Direcția Județeană pentru Accize

și Operațiuni Vamale Ialomița, s-a aprobat doar valorificarea parțială a

produselor aflate în stoc la data încetării activității societății și anume

alcool etilic și alcool brut.

În consecință,

potrivit textelor de lege deja citate, reclamanta datorează suma de 1.180.400 lei

reprezentând acciza calculată pentru alcoolul tehnic și produsele semifabricate

aflate în stoc, cu penalitățile și majorările de întârziere aferente.

În raport de cele

expuse mai sus, criticile formulate de pârâte fiind întemeiate, Curtea,

admițând recursul, va modifica sentința și va respinge acțiunea ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Ialomița, în nume propriu și în

reprezentarea Agenției Naționale de Administrare Fiscală, împotriva sentinței

nr. 3758 din 6 noiembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de

contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința atacată, în

sensul că respinge, ca nefondată acțiunea formulată de reclamanta SC M.T. SRL.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 12 ianuarie 2011.