ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 99/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la data de 30 martie 2009, reclamanta SC M.T. SRL Urziceni a chemat în judecată Agenția Națională de Administrare Fiscală și Direcția Generală a Finanțelor Publice Ialomița, solicitând anularea parțială a deciziei nr. 387 din 24 noiembrie 2008 și a deciziei de impunere nr. 401043 din 30 martie 2007 pentru suma de 1.534.571 lei reprezentând accize și penalități de întârziere. În motivarea cererii, reclamanta a învederat că, urmare a solicitării sale, i s-a aprobat în anul 2006 retragerea autorizației de antrepozit fiscal deținute pentru producția de alcool și băuturi spirtoase, încuviințându-i-se și valorificarea în regim suspensiv și sub supraveghere fiscală a întregului stoc de produse accizabile.

Reclamanta a arătat că pârâtele au constatat în mod eronat că societatea ar fi avut aprobare doar pentru valorificarea produselor alcool etilic rafinat și brut și nu și pentru alcool tehnic și produse intermediare, calculându-se astfel accize, care nu sunt datorate, potrivit normelor în vigoare. Prin sentința civilă nr. 3758 din 6 noiembrie 2009, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis în parte acțiunea și a dispus anularea parțială a actelor administrative contestate, cu privire la suma de 1.180.400 lei reprezentând acciza aferentă stocului, precum și penalitățile și majorările de întârziere aferente.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că aprobarea de valorificare în regim suspensiv a vizat întregul stoc de produse alcoolice, fiind astfel greșită stabilirea accizei aferente cantității de alcool tehnic și produse intermediare, existente la data de 13 iulie 2006. Împotriva sentinței au declarat recurs pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală și Direcția Generală a Finanțelor Publice Ialomița, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Astfel, pârâtele au invocat faptul că organele de control au aplicat în mod corect prevederile art. 192 alin. (7) C. fisc., potrivit cărora în cazul unui produs accizabil, pentru care acciza nu a fost anterior exigibilă și care este depozitat într-un antrepozit fiscal pentru care se revocă sau se anulează autorizația, acciza devine exigibilă la data revocării sau anulării autorizației.

S-a mai arătat că instanța de fond nu a analizat exigibilitatea accizelor la data retragerii autorizației de antrepozit fiscal, rezumându-se să rețină în mod eronat că reclamanta avea dreptul să valorifice întregul stoc de produse alcoolice, deși rezultă din actele dosarului că prin decizia autorității fiscale competente s-a aprobat doar valorificarea stocului de alcool brut și de alcool etilic. Analizând actele și lucrările dosarului în raport de motivele invocate și de prevederile art. 304 și art. 304 1 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este fondat, urmând a fi admis și a se dispune modificarea sentinței și respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Astfel, Curtea reține că organele de inspecție fiscală au stabilit în sarcina societății acciza aferentă alcoolului tehnic și produselor alcoolice intermediare, făcând o corectă aplicare a prevederilor art. 192 alin. (7) C. fisc., potrivit cărora acciza devine exigibilă la data revocării autorizației de antrepozit fiscal. Or, în cauză, întrucât prin decizia nr. 247 din 13 iulie 2006 emisă de Comisia pentru Autorizarea Antrepozitelor Fiscale s-a dispus retragerea autorizației societății, aceasta avea obligația de a achita acciza aferentă stocurilor de produse alcoolice, taxă devenită exigibilă. În conformitate cu dispozițiile art. 185 alin. (12) C. fisc., antrepozitarii autorizați cărora le-a fost revocată autorizația și care dețin stocuri de produse accizabile la data revocării, pot valorifica produsele înregistrate în stoc, numai cu acordul autorității fiscale competente.

Deși reclamanta a susținut că, urmare a retragerii autorizației de antrepozit fiscal, a primit aprobarea de a valorifica întregul stoc de produse alcoolice, din actele dosarului rezultă că dreptul de valorificare a fost acordat doar pentru alcool etilic și alcool brut nu și pentru celelalte produse din stoc. În acest sens, Curtea reține că prin deciziile nr. 1 din 8 iulie 2008 și respectiv nr. 2 din 17 iulie 2008 emise de autoritatea fiscală competentă, Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale Ialomița, s-a aprobat doar valorificarea parțială a produselor aflate în stoc la data încetării activității societății și anume alcool etilic și alcool brut. În consecință, potrivit textelor de lege deja citate, reclamanta datorează suma de 1.180.400 lei reprezentând acciza calculată pentru alcoolul tehnic și produsele semifabricate aflate în stoc, cu penalitățile și majorările de întârziere aferente.

În raport de cele expuse mai sus, criticile formulate de pârâte fiind întemeiate, Curtea, admițând recursul, va modifica sentința și va respinge acțiunea ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Ialomița, în nume propriu și în reprezentarea Agenției Naționale de Administrare Fiscală, împotriva sentinței nr. 3758 din 6 noiembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată, în sensul că respinge, ca nefondată acțiunea formulată de reclamanta SC M.T. SRL. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 ianuarie 2011.