ÎCCJ, decizie (scj.ro #84864)

Alcool

nerafinat. Accizare.

Codul

fiscal, 192 alin. (7) și art. 232 alin. (3)

Cuprins pe materii:

Drept financiar și fiscal

Indice alfabetic: Alcool

nerafinat

Acciză.

Antrepozit fiscal.

Livrare în vrac

Produs accizabil

Regim suspensiv

Este

supus regimului accizării și alcoolul brut (nerafinat), întrucât,

chiar dacă este interzis comercializării, acesta poate,  în

condițiile art. 232 alin. (3) din Codul fiscal, fi livrat în vrac, pentru

consum, direct spitalelor, farmaciilor și agenților economici

utilizatori legali de alcool, alții decât producătorii de

băuturi alcoolice.

Pentru

alcoolul existent în stoc la data revocării autorizației de

antrepozit fiscal, societatea producătoare datorează contravaloarea

accizei, aceasta devenind exigibilă în condițiile  art. 192

alin. (7) din Codul fiscal.

Î.C.C.J,

Secția contencios administrativ și fiscal

Decizia

nr. 77  din 14 ianuarie 2010

Prin

cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Oradea - Secția

comercială, contencios administrativ și fiscal, reclamanta S.C. „D.S.

Import-Export” S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Agenția

Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală

a Finanțelor Publice Satu Mare și Autoritatea Națională a

Vămilor – Direcția Județeană pentru Accize și

Operațiuni Vamale Satu Mare, anularea deciziei nr. 38260/2008, a deciziei

de impunere nr.292/2008 și a raportului de inspecție fiscală

nr.3225/33264/2008 emise de pârâte, în sensul înlăturării

obligației societății reclamante privind plata către

bugetul de stat a sumei de 512.456 lei cu titlu de accize și 395.839 lei

cu titlu de majorări și penalități de întârziere.

În motivarea acțiunii s-a arătat că pentru

produsele nevalorificate, respectiv pentru produsele aflate în stoc, societatea

reclamantă nu datorează accize, deoarece deținerea de produse

accizabile în stoc nu poate fi interpretată ca echivalând cu eliberarea

pentru consum, conform dispozițiilor art. 166 din Codul fiscal, în

speță fiind aplicabile dispozițiile art. 163 lit. f) privind

regimul suspensiv.

A mai

arătat reclamanta că potrivit dispozițiilor art. 192 alin.(7)

din Codul fiscal, în forma în vigoare la data efectuării controlului

și întocmirii raportului de inspecție fiscală, în cazul unui

produs accizabil pentru care acciza nu a fost anterior exigibilă și

care este depozitat într-un depozit fiscal pentru care se revocă sau se anulează

autorizația, acciza devine exigibilă la data comunicării

revocării sau anulării autorizației pentru produsele accizabile

ce pot fi eliberate pentru consum. Or, susține reclamanta că

produsele aflate în stoc nu puteau fi eliberate pentru consum, acestea intrând

sub incidența dispozițiilor art. 204 din Codul fiscal.

S-a mai

arătat că în mod greșit au fost invocate de către organele

de control dispozițiile art.178 alin.(5) din Codul fiscal care au în

vedere deținea produselor de către persoane care nu au fost

autorizate ca antrepozit fiscal, deoarece reclamanta a avut autorizație de

antrepozit fiscal și intră sub incidența dispozițiilor

art.192 alin.(7) Cod fiscal, astfel încât la data de 8 martie 2006 nu avea

obligația de a calcula și vira accize la bugetul de stat.

În

final a susținut că în ceea ce privește perioada 9 martie 2006 -

31 decembrie 2007 reclamanta arată că nu a produs, după

revocarea autorizației, produse accizabile, având în vedere că din

analizele efectuate de Laboratorul Vamal central și din certificatele de

analiză emise de acesta a rezultat că cele 5 rezervoare

conțineau alcool nerafinat, denumit impropriu alcool etilic nerafinat, iar

pentru ca acest produs să devină accizabil trebuia supus unor procese

fizice și chimice, respectiv rafinării.

În

cauză s-a încuviințat și administrat proba cu expertiză

tehnică de specialitate, la solicitarea societății reclamante.

Prin

sentința nr.140/CA - P.I. din 13 iulie 2009, Curtea de Apel Oradea -

Secția comercială, contencios administrativ și fiscal a admis

acțiunea formulată de reclamanta S.C. „DS Import-Export” S.R.L.

și a dispus anularea Deciziei nr.38260/2008, a deciziei de impunere

nr.292/2008 și a raportului de inspecție fiscală

nr.3225/33264/2008 emise de pârâtele Agenția Națională de

Administrare Fiscală - Direcția Generală a Finanțelor

Publice Satu-Mare și Autoritatea Națională a Vămilor -

Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale

Satu-Mare.

Pentru

a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:

-

potrivit raportului de expertiză efectuat în cauză alcoolul brut care

are o tărie între 30% și 84% nu este un produs ci este un

semifabricat care stă la baza producerii de alcool etilic de 96% și a

alcoolului tehnic de 90% și întrucât este un semifabricat acesta nu poate

fi comercializat. În concluzie, la data de 8 martie 2006 expertul a arătat

că reclamanta nu deținea în stoc produse care puteau fi eliberate

pentru consum, nefiind aplicabile dispozițiile art.165 și art.192

alin. 7 din Codul fiscal;

- din

concluziile raportului de expertiză rezultă faptul că cei 46781

litri alcool produși de reclamantă în perioada 9 martie 2006- 31

decembrie 2007 nu era alcool etilic supus plății accizelor deoarece

acesta era alcool brut, respectiv alcool nerafinat și care nu putea fi

comercializat conform dispozițiilor art. 232 alin. 6 din Codul fiscal;

- tot

din cuprinsul raportului de expertiză rezultă că alcoolul brut

la care se face referire de către organele de control în actele

administrative atacate este un alcool nesupus procesului de rafinare și,

neputând fi comercializat în această stare nu poate fi nici supus

plății accizelor;

-

adresele emise de Direcția de Legislație în domeniul accizelor din

cadrul M.E.F. și certificatele de analiză de laborator emise de

Laboratorul Vamal Central nu pot fi avute în vedere de instanță pentru

a înlătura concluziile raportului de expertiză, întrucât Laboratorul

Vamal Central nu este unul neutru, iar din conținutul actelor nu

rezultă că s-a stabilit cu certitudine faptul că reclamanta

deținea în stoc alcool etilic rafinat care putea fi supus comercializării.

A

concluzionat Curtea de Apel Oradea în sensul că înscrisurile care au stat

la baza emiterii actelor administrative fiscale atacate, nu conțin date

suficiente menite să dea posibilitatea organului de control să

califice alcoolul brut deținut și produs de către

reclamantă în perioada supusă controlului, ca fiind alcool care putea

fi livrat pentru consum.

Împotriva

acestei sentințe, în termen legal, au formulat recurs pârâtele

Direcția Generală a Finanțelor Publice Satu-Mare și

Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Cluj,

care au invocat ca temei prevederile art.304

1

din Codul de

procedură civilă și au susținut, în esență,

următoarele critici:

-

instanța de fond a înlăturat fără temei legal buletinele de

analiză nr.363-367/2008, care nu au fost contestate în conformitate cu

dispozițiile Ordinului nr.9250/2006;

-

instanța de fond a ignorat fără temei legal faptul că

Direcția de legislație din cadrul Ministerului Finanțelor

Publice este organul competent legal să procedeze la clasificarea

produselor accizabile, care a încadrat alcoolul brut de 21,3%-38,34% la

poziția NC2208;

- de

asemenea, ca urmare a aplicării greșite a legii, instanța de

fond a reținut în mod greșit că societatea comercială nu

datorează accize pentru produsele accizabile avute în stoc la data de

8.02.2006, când organele competente au revocat autorizația de antrepozit

fiscal a societății comerciale reclamante.

Recursurile

sunt întemeiate.

Așa

cum s-a reținut în prezentarea rezumativă făcută mai sus,

societatea comercială reclamantă nu a  mai fost autorizată

ca antrepozit fiscal începând cu data de 8.03.2006, aspect necontestat în

cauză.

De

asemenea, este stabilit că organele fiscale au calculat obligații

bugetare suplimentare în sarcina societății comerciale în sumă

totală de 908,295 lei, din care 512.456 lei accize și respectiv,

395.839 lei accesorii aferente accizelor datorate.

Astfel,

accizele calculate suplimentar corespund cantității de alcool brut

produsă în perioada 9.03.2006 – 31.12.2007, în privința căreia societatea

comercială a susținut că nu reprezintă un produs accizabil,

precum și accizele stabilite pentru alcoolul existent în stoc la data

revocării autorizației de antrepozit fiscal, în privința

căreia societatea comercială a susținut că acciza nu este exigibilă,

în conformitate cu prevederile art.165 din Codul fiscal.

Pentru

a admite acțiunea, instanța de fond și-a însușit pe deplin

concluziile expertizei tehnice efectuate în cauză care a susținut

că alcoolul brut nu este accizabil, ceea ce reprezintă o

depășire a domeniului său de specialitate, clasificarea

produselor accizabile fiind în competența organului fiscal, potrivit

legii.

Astfel,

în cauză, atât alcoolul constatat ca existent în stoc la data de

6.03.2008, cât și cel produs în perioada 9.03.2006 – 31.12.2007, este

alcool cu o tărie medie de 31,56% volum.

Or,

organele fiscale au încadrat alcoolul brut în categoria alcoolului etilic în

temeiul art.173 alin.(1) din Codul fiscal, pe baza analizelor de laborator

fiind clasificat la poziția NC2208

Instanța

de fond a înlăturat în mod nelegal rezultatele buletinelor de analiză

deși acestea nu au fost contestate de către societatea

comercială în condițiile Ordinului nr.9250/2006 emis de

președintele A.N.A.F.

De

asemenea, instanța de fond a mai argumentat că alcoolul nerafinat

(alcoolul brut) aflat în stoc nu este accizabil deoarece, potrivit art.232

alin.(6) din Codul fiscal comercializarea acestuia este interzisă,

concluzie netemeinică din moment ce, potrivit art.232 alin.(3) din Codul

fiscal această categorie de alcool poate fi livrată în vrac

spitalelor, farmaciilor și agenților economici utilizatori legali de

alcool, alții decât producătorii de băuturi alcoolice.

Pe de

altă parte, potrivit art.192 alin.(7) din Codul fiscal, în cazul unui

produs accizabil, pentru care acciza nu a fost anterior exigibilă și

care este depozitat într-un antrepozit fiscal pentru care se revocă sau se

anulează autorizația, acciza devine exigibilă la data

revocării sau anulării autorizației.

În

concluzie, motivele de recurs fiind întemeiate, sentința atacată a

fost casată, cauza rejudecată, iar pe fond, acțiunea a fost

respinsă, actele administrative atacate fiind apreciate, pentru

considerentele anterior expuse, ca legale și temeinice.