ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 77/2010

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de

Apel Oradea, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, reclamanta

fostă SC S.B. SRL Negrești - Oaș, în prezent SC D.S.I.E. SRL București a

solicitat, în contradictoriu cu pârâtele A.N.A.F. - D.G.F.P. Satu-Mare și A.N.V.

- D.J.A.O.V. Satu - Mare, anularea Deciziei nr. 38260/2008, a Deciziei de

impunere nr. 292/2008 și a raportului de inspecție fiscală din 2008 emise de

pârâte, în sensul înlăturării obligației societății reclamante privind plata

către bugetul de stat a sumei de 512.456 lei cu titlu de accize și 395.839 lei

cu titlu de majorări și penalități de întârziere.

În

motivarea acțiunii s-a arătat că pentru produsele nevalorificate, respectiv

pentru produsele aflate în stoc, societatea reclamantă nu datorează accize,

deoarece deținerea de produse accizabile în stoc nu poate fi interpretată ca

echivalând cu eliberarea pentru consum, conform dispozițiilor art. 166 din C.

fisc., în speță fiind aplicabile dispozițiile art. 163 lit. f) privind regimul

suspensiv.

A mai arătat

reclamanta că potrivit dispozițiilor art. 192 alin. (7) din C. fisc., în forma

în vigoare la data efectuării controlului și întocmirii raportului de inspecție

fiscală, în cazul unui produs accizabil pentru care acciza nu a fost anterior

exigibilă și care este depozitat într-un depozit fiscal pentru care se revocă

sau se anulează autorizația, acciza devine exigibilă la data comunicării

revocării sau anulării autorizației pentru produsele accizabile ce pot fi

eliberate pentru consum. Or, susține reclamanta că produsele aflate în stoc nu

puteau fi eliberate pentru consum, acestea intrând sub incidența dispozițiilor art.

204 din C. fisc.

S-a mai arătat că în

mod greșit au fost invocate de către organele de control dispozițiile art. 178 alin.

(5) din C. fisc. care au în vedere deținea produselor de către persoane care nu

au fost autorizate ca antrepozit fiscal, deoarece reclamanta a avut autorizație

de antrepozit fiscal și intră sub incidența dispozițiilor art. 192 alin. (7) C.

fisc., astfel încât la data de 8 martie 2006 nu avea obligația de a calcula și

vira accize la bugetul de stat.

În final a susținut

că în ceea ce privește perioada 9 martie 2006 - 31 decembrie 2007 reclamanta

arată că nu a produs, după revocarea autorizației, produse accizabile, având în

vedere că din analizele efectuate de Laboratorul Vamal central și din

certificatele de analiză emise de acesta a rezultat că cele 5 rezervoare

conțineau alcool nerafinat, denumit impropriu alcool etilic nerafinat, iar

pentru ca acest produs să devină accizabil trebuia supus unor procese fizice și

chimice, respectiv rafinării.

În cauză s-a

încuviințat și administrat proba cu expertiză tehnică de specialitate, la

solicitarea societății reclamante.

Prin sentința nr. 140/CA/PI

din 13 iulie 2009, Curtea de Apel Oradea, secția comercială, contencios

administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanta SC D.S.I.E.

SRL și a dispus anularea Deciziei nr. 38260/2008, a Deciziei de impunere nr. 292/2008

și a raportului de inspecție fiscală din 2008 emise de pârâtele A.N.A.F. - D.G.F.P.

Satu - Mare și A.N.V. - D.J.A.O.V. Satu - Mare.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de fond a reținut următoarele:

- potrivit raportului

de expertiză efectuat în cauză alcoolul brut care are o tărie între 30% și 84%

nu este un produs ci este un semifabricat care stă la baza producerii de alcool

etilic de 96% și a alcoolului tehnic de 90% și întrucât este un semifabricat

acesta nu poate fi comercializat. În concluzie, la data de 8 martie 2006

expertul a arătat că reclamanta nu deținea în stoc produse care puteau fi

eliberate pentru consum, nefiind aplicabile dispozițiile art. 165 și art. 192 alin.

(7) din C. fisc.;

- din concluziile

raportului de expertiză rezultă faptul că cei 46.781 litri alcool produși de

reclamantă în perioada 9 martie 2006 - 31 decembrie 2007 nu era alcool etilic

supus plății accizelor deoarece acesta era alcool brut, respectiv alcool

nerafinat și care nu putea fi comercializat conform dispozițiilor art. 232 alin.

(6) din C. fisc.;

- tot din cuprinsul

raportului de expertiză rezultă că alcoolul brut la care se face referire de

către organele de control în actele administrative atacate este un alcool

nesupus procesului de rafinare și, neputând fi comercializat în această stare

nu poate fi nici supus plății accizelor;

- adresele emise de

Direcția de Legislație în domeniul accizelor din cadrul M.E.F. și certificatele

de analiză de laborator emise de Laboratorul Vamal Central nu pot fi avute în

vedere de instanță pentru a înlătura concluziile raportului de expertiză, întrucât

Laboratorul Vamal Central nu este unul neutru, iar din conținutul actelor nu

rezultă că s-a stabilit cu certitudine faptul că reclamanta deținea în stoc alcool

etilic rafinat care putea fi supus comercializării.

A concluzionat Curtea

de Apel Oradea în sensul că înscrisurile care au stat la baza emiterii actelor

administrative fiscale atacate, nu conțin date suficiente menite să dea

posibilitatea organului de control să califice alcoolul brut deținut și produs

de către reclamantă în perioada supusă controlului, ca fiind alcool care putea

fi livrat pentru consum.

Împotriva acestei

sentințe, în termen legal, au formulat recurs pârâtele D.G.F.P. Satu - Mare și

D.R.A.O.V. Cluj, care au invocat ca temei prevederile art. 304

1

C.

proc. civ. și au susținut, în esență, următoarele critici:

- instanța de fond a

înlăturat fără temei legal buletinele de analiză din 2008, care nu au fost

contestate în conformitate cu dispozițiile Ordinului din 2006;

- instanța de fond a

ignorat fără temei legal faptul că Direcția de legislație din cadrul

Ministerului Finanțelor Publice este organul competent legal să procedeze la

clasificarea produselor accizabile.

- de asemenea, ca

urmare a aplicării greșite a legii, instanța de fond a reținut în mod greșit că

societatea comercială nu datorează accize pentru produsele accizabile avute în

stoc la data de 8 februarie 2006, când organele competente au revocat

autorizația de antrepozit fiscal a societății comerciale reclamante.

Recursurile sunt

întemeiate.

Așa cum s-a reținut

în prezentarea rezumativă făcută mai sus, societatea comercială reclamantă nu a

mai fost autorizată ca antrepozit fiscal începând cu data de 8 martie 2006,

aspect necontestat în cauză.

De asemenea, este

stabilit că organele fiscale au calculat obligații bugetare suplimentare în

sarcina societății comerciale în sumă totală de 908.295 lei, din care 512.456

lei accize și respectiv, 395.839 lei accesorii aferente accizelor datorate.

Astfel, accizele

calculate suplimentar corespund cantității de alcool brut produsă în perioada 9

martie 2006 - 31 decembrie 2007, în privința căreia societatea comercială a

susținut că nu reprezintă un produs accizabil, precum și accizele stabilite

pentru alcoolul existent în stoc la data revocării autorizației de antrepozit

fiscal, în privința căreia societatea comercială a susținut că acciza nu este

exigibilă, în conformitate cu prevederile art. 165 din C. fisc.

Pentru a admite

acțiunea, instanța de fond și-a însușit pe deplin concluziile expertizei

tehnice efectuate în cauză care a susținut că alcoolul brut nu este accizabil,

ceea ce reprezintă o depășire a domeniului său de specialitate, clasificarea

produselor accizabile fiind în competența organului fiscal, potrivit legii.

Astfel, în cauză,

atât alcoolul constatat ca existent în stoc la data de 6 martie 2008, cât și

cel produs în perioada 9 martie 2006 - 31 decembrie 2007, este alcool cu o

tărie medie de 31,56% volum.

Or, organele fiscale

au încadrat alcoolul brut în categoria alcoolului etilic în temeiul art. 173 alin.

(1) din C. fisc., pe baza analizelor de laborator.

Instanța de fond a

înlăturat în mod nelegal rezultatele buletinelor de analiză deși acestea nu au

fost contestate de către societatea comercială în condițiile Ordinului nr. 9250/2006

emis de președintele A.N.A.F.

De asemenea, instanța

de fond a mai argumentat că alcoolul nerafinat (alcoolul brut) aflat în stoc nu

este accizabil deoarece, potrivit art. 232 alin. (6) din C. fisc.

comercializarea acestuia este interzisă, concluzie netemeinică din moment ce,

potrivit art. 232 alin. (3) din C. fisc. această categorie de alcool poate fi

livrată în vrac spitalelor, farmaciilor și agenților economici utilizatori

legali de alcool, alții decât producătorii de băuturi alcoolice.

Pe de altă parte,

potrivit art. 192 alin. (7) din C. fisc., în cazul unui produs accizabil,

pentru care acciza nu a fost anterior exigibilă și care este depozitat într-un

antrepozit fiscal pentru care se revocă sau se anulează autorizația, acciza

devine exigibilă la data revocării sau anulării autorizației.

În concluzie,

motivele de recurs sunt întemeiate, urmând ca sentința atacată să fie casată

și, rejudecând cauza, potrivit considerentelor mai sus, acțiunea va fi

respinsă, actele administrative atacate fiind legale și temeinice.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile

declarate de D.G.F.P. Satu Mare și D.R.A.O.V. Cluj, împotriva sentinței nr. 140/CA/PI

din 13 iulie 2009 a Curții de Apel Oradea, secția comercială, contencios

administrativ și fiscal.

Casează sentința

recurată și, pe fond, respinge acțiunea formulată de SC D.S.I.E. SRL, ca

neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 14 ianuarie 2010.