ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 77/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Oradea, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, reclamanta fostă SC S.B. SRL Negrești - Oaș, în prezent SC D.S.I.E. SRL București a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele A.N.A.F. - D.G.F.P. Satu-Mare și A.N.V. - D.J.A.O.V. Satu - Mare, anularea Deciziei nr. 38260/2008, a Deciziei de impunere nr. 292/2008 și a raportului de inspecție fiscală din 2008 emise de pârâte, în sensul înlăturării obligației societății reclamante privind plata către bugetul de stat a sumei de 512.456 lei cu titlu de accize și 395.839 lei cu titlu de majorări și penalități de întârziere.

În motivarea acțiunii s-a arătat că pentru produsele nevalorificate, respectiv pentru produsele aflate în stoc, societatea reclamantă nu datorează accize, deoarece deținerea de produse accizabile în stoc nu poate fi interpretată ca echivalând cu eliberarea pentru consum, conform dispozițiilor art. 166 din C. fisc., în speță fiind aplicabile dispozițiile art. 163 lit. f) privind regimul suspensiv. A mai arătat reclamanta că potrivit dispozițiilor art. 192 alin. (7) din C. fisc., în forma în vigoare la data efectuării controlului și întocmirii raportului de inspecție fiscală, în cazul unui produs accizabil pentru care acciza nu a fost anterior exigibilă și care este depozitat într-un depozit fiscal pentru care se revocă sau se anulează autorizația, acciza devine exigibilă la data comunicării revocării sau anulării autorizației pentru produsele accizabile ce pot fi eliberate pentru consum.

Or, susține reclamanta că produsele aflate în stoc nu puteau fi eliberate pentru consum, acestea intrând sub incidența dispozițiilor art. 204 din C. fisc. S-a mai arătat că în mod greșit au fost invocate de către organele de control dispozițiile art. 178 alin. (5) din C. fisc. care au în vedere deținea produselor de către persoane care nu au fost autorizate ca antrepozit fiscal, deoarece reclamanta a avut autorizație de antrepozit fiscal și intră sub incidența dispozițiilor art. 192 alin. (7) C. fisc., astfel încât la data de 8 martie 2006 nu avea obligația de a calcula și vira accize la bugetul de stat.

În final a susținut că în ceea ce privește perioada 9 martie 2006 - 31 decembrie 2007 reclamanta arată că nu a produs, după revocarea autorizației, produse accizabile, având în vedere că din analizele efectuate de Laboratorul Vamal central și din certificatele de analiză emise de acesta a rezultat că cele 5 rezervoare conțineau alcool nerafinat, denumit impropriu alcool etilic nerafinat, iar pentru ca acest produs să devină accizabil trebuia supus unor procese fizice și chimice, respectiv rafinării. În cauză s-a încuviințat și administrat proba cu expertiză tehnică de specialitate, la solicitarea societății reclamante. Prin sentința nr. 140/CA/PI din 13 iulie 2009, Curtea de Apel Oradea, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanta SC D.S.I.E.

SRL și a dispus anularea Deciziei nr. 38260/2008, a Deciziei de impunere nr. 292/2008 și a raportului de inspecție fiscală din 2008 emise de pârâtele A.N.A.F. - D.G.F.P. Satu - Mare și A.N.V. - D.J.A.O.V. Satu - Mare. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele: - potrivit raportului de expertiză efectuat în cauză alcoolul brut care are o tărie între 30% și 84% nu este un produs ci este un semifabricat care stă la baza producerii de alcool etilic de 96% și a alcoolului tehnic de 90% și întrucât este un semifabricat acesta nu poate fi comercializat.

În concluzie, la data de 8 martie 2006 expertul a arătat că reclamanta nu deținea în stoc produse care puteau fi eliberate pentru consum, nefiind aplicabile dispozițiile art. 165 și art. 192 alin. (7) din C. fisc.; - din concluziile raportului de expertiză rezultă faptul că cei 46.781 litri alcool produși de reclamantă în perioada 9 martie 2006 - 31 decembrie 2007 nu era alcool etilic supus plății accizelor deoarece acesta era alcool brut, respectiv alcool nerafinat și care nu putea fi comercializat conform dispozițiilor art. 232 alin. (6) din C. fisc.; - tot din cuprinsul raportului de expertiză rezultă că alcoolul brut la care se face referire de către organele de control în actele administrative atacate este un alcool nesupus procesului de rafinare și, neputând fi comercializat în această stare nu poate fi nici supus plății accizelor; - adresele emise de Direcția de Legislație în domeniul accizelor din cadrul M.E.F.

și certificatele de analiză de laborator emise de Laboratorul Vamal Central nu pot fi avute în vedere de instanță pentru a înlătura concluziile raportului de expertiză, întrucât Laboratorul Vamal Central nu este unul neutru, iar din conținutul actelor nu rezultă că s-a stabilit cu certitudine faptul că reclamanta deținea în stoc alcool etilic rafinat care putea fi supus comercializării. A concluzionat Curtea de Apel Oradea în sensul că înscrisurile care au stat la baza emiterii actelor administrative fiscale atacate, nu conțin date suficiente menite să dea posibilitatea organului de control să califice alcoolul brut deținut și produs de către reclamantă în perioada supusă controlului, ca fiind alcool care putea fi livrat pentru consum.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, au formulat recurs pârâtele D.G.F.P. Satu - Mare și D.R.A.O.V. Cluj, care au invocat ca temei prevederile art. 304 1 C. proc. civ. și au susținut, în esență, următoarele critici: - instanța de fond a înlăturat fără temei legal buletinele de analiză din 2008, care nu au fost contestate în conformitate cu dispozițiile Ordinului din 2006; - instanța de fond a ignorat fără temei legal faptul că Direcția de legislație din cadrul Ministerului Finanțelor Publice este organul competent legal să procedeze la clasificarea produselor accizabile. - de asemenea, ca urmare a aplicării greșite a legii, instanța de fond a reținut în mod greșit că societatea comercială nu datorează accize pentru produsele accizabile avute în stoc la data de 8 februarie 2006, când organele competente au revocat autorizația de antrepozit fiscal a societății comerciale reclamante.

Recursurile sunt întemeiate. Așa cum s-a reținut în prezentarea rezumativă făcută mai sus, societatea comercială reclamantă nu a mai fost autorizată ca antrepozit fiscal începând cu data de 8 martie 2006, aspect necontestat în cauză. De asemenea, este stabilit că organele fiscale au calculat obligații bugetare suplimentare în sarcina societății comerciale în sumă totală de 908.295 lei, din care 512.456 lei accize și respectiv, 395.839 lei accesorii aferente accizelor datorate. Astfel, accizele calculate suplimentar corespund cantității de alcool brut produsă în perioada 9 martie 2006 - 31 decembrie 2007, în privința căreia societatea comercială a susținut că nu reprezintă un produs accizabil, precum și accizele stabilite pentru alcoolul existent în stoc la data revocării autorizației de antrepozit fiscal, în privința căreia societatea comercială a susținut că acciza nu este exigibilă, în conformitate cu prevederile art. 165 din C. fisc.

Pentru a admite acțiunea, instanța de fond și-a însușit pe deplin concluziile expertizei tehnice efectuate în cauză care a susținut că alcoolul brut nu este accizabil, ceea ce reprezintă o depășire a domeniului său de specialitate, clasificarea produselor accizabile fiind în competența organului fiscal, potrivit legii. Astfel, în cauză, atât alcoolul constatat ca existent în stoc la data de 6 martie 2008, cât și cel produs în perioada 9 martie 2006 - 31 decembrie 2007, este alcool cu o tărie medie de 31,56% volum. Or, organele fiscale au încadrat alcoolul brut în categoria alcoolului etilic în temeiul art. 173 alin. (1) din C. fisc., pe baza analizelor de laborator. Instanța de fond a înlăturat în mod nelegal rezultatele buletinelor de analiză deși acestea nu au fost contestate de către societatea comercială în condițiile Ordinului nr. 9250/2006 emis de președintele A.N.A.F.

De asemenea, instanța de fond a mai argumentat că alcoolul nerafinat (alcoolul brut) aflat în stoc nu este accizabil deoarece, potrivit art. 232 alin. (6) din C. fisc. comercializarea acestuia este interzisă, concluzie netemeinică din moment ce, potrivit art. 232 alin. (3) din C. fisc. această categorie de alcool poate fi livrată în vrac spitalelor, farmaciilor și agenților economici utilizatori legali de alcool, alții decât producătorii de băuturi alcoolice. Pe de altă parte, potrivit art. 192 alin. (7) din C. fisc., în cazul unui produs accizabil, pentru care acciza nu a fost anterior exigibilă și care este depozitat într-un antrepozit fiscal pentru care se revocă sau se anulează autorizația, acciza devine exigibilă la data revocării sau anulării autorizației.

În concluzie, motivele de recurs sunt întemeiate, urmând ca sentința atacată să fie casată și, rejudecând cauza, potrivit considerentelor mai sus, acțiunea va fi respinsă, actele administrative atacate fiind legale și temeinice.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de D.G.F.P. Satu Mare și D.R.A.O.V. Cluj, împotriva sentinței nr. 140/CA/PI din 13 iulie 2009 a Curții de Apel Oradea, secția comercială, contencios administrativ și fiscal. Casează sentința recurată și, pe fond, respinge acțiunea formulată de SC D.S.I.E. SRL, ca neîntemeiată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 ianuarie 2010.