ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4388/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată

pe rolul Curții de Apel Suceava, secția comercială, contencios administrativ și

fiscal, reclamanta Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Pomicultură a solicitat,

în contradictoriu cu pârâtele D.G.F.P. Suceava și A.N.A.F., anularea deciziei

nr. 265 din 14 august 2008 emisă de A.N.A.F., a raportului de inspecție fiscală

parțială din 18 martie 2008 și a deciziei de impunere din 19 martie 2008 emise de

pârâta D.G.F.P. Suceava.

În motivarea acțiunii

reclamanta a arătat că prin raportul de inspecție fiscală și decizia de impunere

indicate s-a stabilit în sarcina sa obligația de plată a sumei de 10.555.592 RON

din care 5.930.108 RON reprezintă accize pentru distilatul de mere aflat în stoc

la data de 31 ianuarie 2006 și 4.625.484 RON majorări de întârziere aferente obligației

de plată suplimentare.

Mai arată reclamanta că

la baza constatărilor organelor fiscale a stat decizia nr. 11 din 23 ianuarie

2006 emisă de Ministerul Economiei și Finanțelor, Comisia pentru autorizarea operatorilor

de produse supuse accizelor armonizate prin care a revocat autorizația de antrepozit

fiscal din 23 decembrie 2003 și că, urmare acestui fapt, aceasta ar datora accizele

aferente produsului distilat de mere aflat în stoc, în temeiul dispozițiilor

art. 192 alin. (7), art. 218 din Legea nr. 571/2003 și pct. 17 alin. (1) din H.G.

nr. 44/2004.

Susține reclamanta că

față de împrejurarea că i-a fost revocată autorizația de antrepozit nu poate fi

subiect al raportului juridic fiscal și nici plătitor de accize, invocând în această

susținere și decizia nr. 61 din 24 septembrie 2007 a secțiilor unite ale Înaltei

Curți de Casație și Justiție, prin care s-a clarificat faptul că persoana fizică

sau persoana juridică ce nu este antrepozitar autorizat sau, în cazul produselor

prevăzute de art. 207 C. fisc., operator economic în sensul art. 209 C. fisc., nu

are calitatea de plătitor de accize.

Mai arată reclamanta că,

din cantitatea totală de 6.937,75 hI distilat fructe indicată de organele de control

ca fiind evidențiată în stocul scriptic al unității la data de 31 ianuarie 2006,

o cantitate de 6.368,98 hI reprezintă stocuri anterioare datei de 31 decembrie 2003,

iar potrivit dispozițiilor pct. 38 alin. (7) din Normele metodologice pentru aplicarea

art. 221 C. fisc., acciza devine exigibilă la momentul livrării produselor.

Prin precizările depuse

la dosar la data de 30 octombrie 2009 reclamantă arată că la data de 13 iulie 2009

în prezența delegatului Administrației Finanțelor Publice au fost prelevate 144

probe din stocul de produse pentru care s-a stabilit obligația de plată a accizelor

în vederea expertizării acestor produse și că, în urma analizelor efectuate de Laboratorul

de Oenologie din cadrul Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară

Iași s-a constatat, pe de o parte, că probele supuse analizelor au concentrații

alcoolice diferite variind între 12,85% și 59%, iar pe de altă parte, că produsele

în discuție sunt improprii consumului și nu pot fi recuperate, recomandându-se distrugerea

acestora.

Mai precizează reclamanta

că un produs impropriu consumului nu este accizabil, concluzie confirmată și de

reglementarea cuprinsă la art. 192 alin. (1) C. fisc.

fond.

Prin sentința nr. 247

din 16 noiembrie 2009, Curtea de Apel Suceava a admis acțiunea având ca obiect anulare

act de control taxe și impozite formulată de reclamantă, a anulat decizia nr. 265

din 14 august 2008 emisă A.N.A.F., raportul de inspecție fiscală parțială din 18

martie 2008 și decizia de impunere din 19 martie 2008 întocmite de pârâta D.G.F.P.

Suceava.

Pentru a hotărî astfel,

Curtea a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 162 C. fisc., accizele reprezintă

taxe speciale de consum, iar toate produsele alcoolice accizabile, astfel cum sunt

ele definite în cuprinsul art. 169-173 C. fisc. și în nomenclatura combinată sunt

destinate consumului. Per a contrario, un produs impropriu consumului nu este accizabil,

concluzie ce poate fi trasă și din reglementarea cuprinsă în art. 192 alin. (1)

C. fisc., potrivit căruia, pentru băuturile alcoolice retrase de pe piață dacă starea

sau vechimea acestora le face improprii consumului, accizele plătite pot fi restituite.

Prin urmare, a mai reținut

instanța de fond, intenția legiuitorului a fost aceea de a nu fi percepute accize

pentru produsele improprii consumului, încât nu există nicio rațiune pentru care,

în cazul unor astfel de produse pentru care acciza nu a fost plătită, aceasta să

fie totuși percepută pentru ca apoi să fie restituită.

Împotriva sentinței

nr. 247 din 16 noiembrie 2009 a declarat recurs D.G.F.P. Suceava, în calitate de

mandatar a A.N.A.F., sentință considerată nelegală și netemeinică.

În motivele de recurs

s-a arătat că analiza organoleptică a probelor prelevate urmare desigilării bunurilor

mobile sechestrate s-a făcut la data de 13 iulie 2009, deci după mai mult de un

an de la data efectuării controlului, fiind evident că produsele nu mai puteau prezenta

aceleași grade de concentrații alcoolice, astfel că proba nu este relevantă și nu

poate fi reținută de instanța de recurs.

S-a invocat faptul că

Laboratorul de Oenologie funcționează în cadrul Disciplinei de Enologie a Facultății

de Horticultură în vederea executării de analize pentru vinuri, fiind abilitat să

elibereze buletine de analize și documente vamale, dar nu putea analiza alcool etilic.

Mai mult, s-a arătat că

rapoartele de încercare nu cuprind nicio mențiune cu privire la rezultatul analizei

din care să rezulte că respectivele produse accizabile ar fi improprii consumului,

ci numai în adresa de înaintare către Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Pomicultură

s-a menționat acest fapt, iar reclamanta nu a produs, la data efectuării controlului,

nicio probă în legătură cu faptul că produsele accizabile aflate în stoc ar fi improprii

consumului.

Se critică soluția instanței

de fond și pentru că nu s-a ținut seama de faptul că stabilirea de accize s-a făcut

în temeiul art. 192 alin. (7) C. fisc. ca urmare a revocării autorizației de antrepozit

fiscal pentru societate și nu ca urmare a desfășurării unor operațiuni de comercializare

de produse accizabile, iar data revocării autorizației – 23 ianuarie 2006, este

data la care acciza a devenit exigibilă.

În ceea ce privește cantitatea

de 6.368,98 hl, autoritatea de inspecție fiscală din cadrul D.G.F.P. Suceava a comunicat

A.N.A.F. - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor faptul că această cantitate

nu se a află în alte locații decât în antrepozitul fiscal și, de aceea, în mod legal

s-au stabilit obligații de plată reprezentând accize și majorări de întârziere în

sarcina reclamantei.

S-a solicitat admiterea

recursului, modificarea sentinței atacate și respingerea acțiunii ca nefondate.

Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare

pentru Pomicultură a formulat întâmpinare și a solicitat respingerea recursului

ca nefondat.

recurs.

După examinarea motivelor

de recurs, a dispozițiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte va respinge recursul

pentru următoarele considerente:

În fața instanței de fond

s-a contestat raportul de inspecție fiscală întocmit de D.G.F.P. Suceava prin care

s-a stabilit cuantumul accizelor devenite exigibile în luna ianuarie 2006 pentru

produsul distilat din mere aflat în stocul antrepozitarului Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare

pentru Pomicultură deoarece prin decizia nr. 11 din 23 ianuarie 2006 emisă de Ministerul

Finanțelor Publice - Comisia pentru autorizarea operatorilor de produse supuse accizelor

armonizate a fost revocată autorizația de antrepozit fiscal din 23 decembrie 2003.

Organele fiscale au avut

în vedere prevederile art. 192 alin. (7) C. fisc. și au stabilit accize în sumă

de 5.930.108 RON și majorări de întârziere de 4.625.484 RON.

Instanța de fond a admis

cererea reclamantei având în vedere faptul că s-au prezentat probe din care rezultă

că produsele pentru care s-au calculat accize sunt improprii recursului și nu pot

fi valorificate sau recuperate.

Potrivit art. 192

alin. (7) C. fisc. „în cazul unui produs accizabil pentru care acciza nu a fost

anterior exigibilă și care este depozitat într-un antrepozit fiscal pentru care

se revocă ori se anulează autorizația, acciza devine exigibilă la data comunicării

revocării sau anulării autorizației pentru produsele accizabile ce pot fi eliberate

pentru consum”.

În cauză, recurenta invocă

aceste dispoziția, dar nu a precizat că textul pentru a fi aplicat, cere și condiția

ca produsele accizabile să poată fi eliberate pentru consum.

Este adevărat că prin

decizia nr. 11 din 23 ianuarie 2006 emisă de Ministerul Finanțelor Publice - Comisia

pentru autorizarea operatorilor de produse supuse accizelor armonizate a fost revocată

autorizația de antrepozit fiscal din 23 decembrie 2003, însă pentru ca acciza să

devină exigibilă la acea dată – 23 ianuarie 2006, chiar art. 192 alin. (7) C.

fisc. cere ca aceasta să poată fi calculată numai pentru produsele accizabile ce

pot fi eliberate pentru consum.

La dosar au fost depuse

probe din care rezultă că produsele pentru care au fost stabilite accize sunt improprii

recursului.

Eșantioanele au fost recoltate

și supuse analizelor de laborator cu acordul organelor fiscale prin desigilare și

apoi resigilarea recipienților.

Organele fiscale nu au

dovedit, la încheierea actelor de control, că produse pentru care au stabilit obligația

de plată a accizelor puteau fi eliberate pentru consum, mai ales că reclamanta a

susținut că produsele erau depozitate din anul 2003, revocarea autorizației s-a

făcut în 2006, iar controlul în anul 2008.

Ar fi de precizat și faptul

că, în fața instanței de fond, organele fiscale nu au formulat obiecțiuni la raportul

de expertiză și nici alte vicii ale probelor administrate.

Totuși, în raport de criticile

din recurs ce vizează neconcordanța între data emiterii raportului (08 iunie 2009)

și data primirii eșantionului (13 iulie 2009) se constată, în raport de data întocmirii

procesului-verbal de desigilare-sigilare (13 iulie 2009), este posibilă existența

unei simple erori materiale pentru că adresa către Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare

pentru Pomicultură este datată 06 august 2009.

În motivele de recurs

se fac referiri la apărările inițiale ale reclamantei și pentru că instanța de fond

nu le-a reținut în motivarea hotărârii, se constată că nici instanța de recurs nu

le poate analiza.

Apreciind că soluția instanței

de fond este legală și temeinică, în baza art. 312 C. proc. civ. raportat la

art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, va fi respins recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de D.G.F.P. Suceava, în calitate de mandatară a A.N.A.F., împotriva sentinței

nr. 247 din 16 noiembrie 2009 a Curții de Apel Suceava, secția comercială, contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 15 octombrie 2010.