ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4182/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 16 din 19 ianuarie 2010, Curtea de Apel Suceava, secția contencios administrativ și fiscal, a admis cererea formulată de contestatoarea SC B. SA Suceava și a suspendat executarea deciziei de impunere din 24 noiembrie 2009 emisă de A.N.A.F. - Autoritatea Națională a Vămilor - Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale Suceava, până la pronunțarea instanței de fond. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că la societatea reclamantă s-a efectuat o inspecție fiscală pentru perioada iulie 2008-septembrie 2009, pentru verificarea modului de calcul, de declarare și de plată al accizei.

În urma controlului s-a constatat că societatea a calculat acciza specifică redusă aplicabilă micilor producători independenți de bere, care dețin o instalație de fabricație cu o capacitate nominală ce nu depășește 200.000 hl/an. Reclamanta a susținut că beneficiază de nivelul redus pentru întreg anul 2008 nu numai pentru perioada iulie-decembrie 2008 și că la finele anului 2008 a realizat o producție totală anuală de 191.859 hl bere, având achitată în plus acciză în valoare de 1.035.041 RON; acciză calculată la statutul de producător cu o capacitate de peste 200.000 hl. Așadar, pentru anul 2008 a achitat accizele pentru statutul de producător cu peste 200.000 hl, deși a produs doar 191.859 hl, fapt necontestat de pârâtă.

Acesta este motivul pentru care a compensat acciza plătită în plus pentru anul 2008 cu accizele reținute în decizia de impunere atacată pentru perioada ianuarie-iulie 2009. În mod contrar, pârâta a susținut că reclamanta a beneficiat de nivelul redus al accizei începând doar cu luna iulie 2008, nu pentru întreg anul 2008. Instanța de fond la pronunțarea sentinței a avut în vedere dispozițiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7 a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond.

Art. 2 lit. ș) din Legea nr. 554/2004 definește paguba iminentă ca fiind prejudiciul material viitor și previzibil. Art. 2 lit. t) din conținutul aceluiași act normativ definește cazurile bine justificate ca fiind împrejurările legate de starea de fapt și de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ. Instanța de fond a apreciat că reclamanta a făcut dovada pagubei iminente cu adresa din 07 ianuarie 2010 emisă de pârâtă, prin care era înștiințată că s-a luat măsura indisponibilizării sumelor existente și viitoare provenite din încasările zilnice în conturile deschise la bănci.

Prin poprirea sumelor de bani, poprire care are ca obiect o sumă considerabilă, substanțială - 1.094.383 RON - în condițiile în care este de notorietate faptul că în perioada de iarnă consumul de bere este mult diminuat, încasările fiind de asemenea mult reduse; reclamanta este plasată în imposibilitatea de a achita utilitățile, de a plăti furnizorii și salariații. În plus, s-ar aduce un prejudiciu și bonității reclamantei care nu a avut până în prezent incidente bancare și nici datorii fiscale neachitate. Relativ la împrejurările de fapt menționate în cuprinsul art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004, de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ, instanța de fond a reținut că prin adresa din 23 noiembrie 2009 A.N.A.F.

- Autoritatea Națională a Vămilor comunică reclamantei că în conformitate cu prevederile art. 3 „Producătorii de bere care în anul anterior intrării în vigoare a prezentei legi au îndeplinit condițiile prevăzute la art. 169 alin. (4) din Legea nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, și care au deținut instalații de fabricație cu o capacitate nominală care depășește 200.000 hl/an, dar au realizat o producție anuală sub cantitatea de 200.000 hl/an pot solicita în termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi restituirea diferenței de acciză; specifică plătită și acciza specific redusă”.

Adresa din 22 septembrie 2008 emisă de Ministerul Economiei și Finanțelor - Direcția legislație în domeniul accizelor către Autoritatea Națională a Vămilor, menționează de asemenea că „întrucât producția de bere se realizează într-un antrepozit fiscal, fiind deci în permanență sub supraveghere fiscală și lipsa unei interdicții prevăzute de lege de revenire la statutul de mic producător a unui producător cu o capacitate de peste 200.000 hl/an, în situația în care un producător de bere își diminuează capacitatea de producție de bere sub 200.000 hl/an, acesta poate beneficia de nivelul redus de acciză. Astfel, instanța de fond a constatat că există o îndoială serioasă asupra legalității actului administrativ, mai ales în condițiile în care constatările raportului de inspecție fiscală sunt contrare adreselor menționate.

Împotriva hotărârii instanței de fond Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Iași în nume propriu și pentru Autoritatea Națională a Vămilor și pentru Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale Suceava a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Recurenta critică soluția instanței de fond, susținând următoarele: Instanța de fond, învestită cu cererea de suspendare a executării deciziei contestate, a constatat dezacordul părților în ceea ce privește perioada pentru care societatea a beneficiat de nivelul redus al accizei.

Astfel, așa cum reține prima instanță, „reclamanta susține că beneficiază de nivelul redus al accizei pentru întreg anul 2008, nu numai pentru perioada iulie-decembrie 2008”, motivat de faptul că la finele anului 2008 a realizat o producție totală anuală de 191.859 hl bere, acesta fiind și motivul pentru care a compensat (în mod nelegal) cuantumul acciza plătită în plus pentru anul 2008 cu accizele aferente perioadei ianuarie-iunie 2009, sume care au fost constatate și impuse prin decizia de impunere contestată.

Recurenta susține că reclamantul a beneficiat de nivelul redus al accizei începând doar cu luna iulie a anului 2008 și nicidecum pentru întreg anul 2008. Se mai arată că fără a se pronunța cu privire la acest diferend, pentru a nu intra în fondul cauzei, Curtea de Apel Suceava, a considerat că împrejurările legate de starea de fapt și de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ a cărui suspendare se cere, ar fi acelea că prin adresa din 23 noiembrie 2009 A.N.A.F. - Autoritatea Națională a Vămilor a comunicat reclamantei prevederile art. 111 din Legea nr. 343/2009, referitoare la posibilitatea acordată producătorilor de bere care în anul anterior intrării în vigoare a acestei legi, de a solicita restituirea diferenței dintre acciza specifică plătită și acciza specifică redusă, în termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a legii.

Referitor la această apreciere, recurenta susține că restituirea diferenței dintre acciza specifica plătită pentru lunile ianuarie-iunie 2008 și acciza specifică redusă, se poate face în conformitate cu prevederile Legii nr. 343/2009 privind aprobarea O.U.G. nr. 200/2008 pentru modificarea și completarea Legii nr. 571/2003 privind C. fisc. și în condițiile O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc., cu modificările și completările ulterioare, doar la solicitarea agentului economic aspect despre care societatea a fost înștiințată. În acest sens, ca urmare a solicitării SC B. SA înaintată cu adresa din 27 noiembrie 2009, înregistrată la D.J.A.O.V. Suceava în 27 noiembrie 2009, (cu mult după data emiterii deciziei de impunere a cărei suspendare se cere), privind aplicarea prevederilor Legii nr. 343/2009 privind aprobarea O.U.G.

nr. 200/2008 pentru modificarea și completarea Legii nr. 571/2003 privind C. fisc., în perioada 14 decembrie 2009-16 decembrie 2009, la sediul societății a avut loc o verificare în urma căreia s-a încheiat procesul-verbal din 16 decembrie 2009. Scopul acestui control a fost de a verifica dacă SC B. SA a îndeplinit condițiile prevăzute în Legea nr. 343/2009 privind aprobarea O.U.G. nr. 200/2008 pentru modificarea și completarea Legii nr. 571/2003 privind C. fisc., în vederea restituirii diferenței dintre acciza specifică plătită și acciza specifică redusă. Aceste sume se pot restitui doar la solicitarea agentului economic și în condițiile O.G. nr. 92/2003 cu privire la C. proc. fisc., cu modificările și completările ulterioare, pe baza actului de control prin care vor fi individualizate aceste sume.

Recurenta mai arată că prin adresa din 23 noiembrie 2009 societatea reclamantă susține că „la această dată societatea nu are accize virate în plus, iar o eventuală cerere de restituire este fără obiect - societatea nu are nici restante și nici sume virate în plus cu titlul de accize (...) sumele plătite în plus în anul 2008 au fost regularizate cu accizele calculate și datorate pentru anul 2009”. În consecință, recurenta precizează că faptul că decizia de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală din 18 noiembrie 2009”, emisă în baza raportului de inspecție fiscală din 18 noiembrie 2009, a cărei suspendare se cere, este întocmită în mod legal, iar apariția ulterioară a Legii nr. 343/2009 privind aprobarea O.U.G.

nr. 200/2008 pentru modificarea și completarea Legii nr. 571/2003 privind C. fisc., nu este în măsură să influențeze legalitatea actelor administrative întocmite anterior. Recurenta mai susține că prima instanța a apreciat în mod greșit faptul că „actele și lucrările dosarului, precum și dispozițiile art. 3 din Legea nr. 343/2009 joacă în favoarea reclamantei, existând o îndoială serioasă asupra legalității actului administrativ”. Mai mult, deși societatea reclamanta invocă în cererea de suspendare existența condiției privind „prevenirea unei pagube iminente”, aceasta nu a dovedit în niciun fel faptul că prin executarea actului administrativ contestat ar fi iminentă producerea unui prejudiciu, prin periclitarea raporturilor sale contractuale, imposibilitatea realizări obiectului de activitate, neexistând probe în acest sens depuse la dosarul cauzei.

Instanța de fond a luat act doar de adresa din 07 ianuarie 2010, prin care reclamanta este înștiințată de către D.G.F.P. Suceava că s-a luat măsura indisponibilizării sumelor existente și viitoare provenite din încasările zilnice în conturile deschise la bănci. Recurenta consideră că și în ipoteza în care s-ar da eficiență acestei aprecieri, în sensul că condiția prevenirii unei pagube iminente ar fi îndeplinită, motivat de faptul că în cadrul procedurii de executare s-a luat măsura blocării conturilor bancare în vederea recuperării creanței, (cu toate că nu a fost făcută dovada existenței unui prejudiciu material viitor și previzibil prin periclitarea raporturilor contractuale ale societății sau imposibilitatea realizării obiectului de activitate, neexistând nicio probă în acest sens), îndeplinirea acestei condiții nu este suficientă pentru admisibilitatea cererii de suspendare a executării actului administrativ fiscal.

Ca urmare, având în vedere că din probele administrate nu rezultă indicii care să justifice existența unei puternice îndoieli asupra prezumției de legalitate a deciziei de impunere contestată care este executorie din oficiu, instanța de judecata nu poate să ia în considerare numai simpla invocare a existenței unor motive temeinice atâta timp cât acestea nu au fost dovedite. Astfel, susține recurenta, nu s-a făcut dovada îndeplinirii în mod cumulativ a celor două condiții prevăzute în mod expres și imperativ de art. 14 din Legea nr. 554/2004, pentru admisibilitatea cererii de suspendare a executorii actului administrativ contestat. Examinând cauza în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc.

civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare. Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, „în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente odată cu sesizarea în condițiile art. 7 a autorității publice care a emis actul, persoana vătămată poate cere instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ până la pronunțarea instanței de fond”. Pe de altă parte, în cadrul cererii de suspendare instanța este limitată la a cerceta, după verificarea condiției de admisibilitate, dacă sunt îndeplinite cumulativ cerințele prevăzute de dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat și paguba iminentă.

Deci, în cadrul cererii de suspendare, instanța nu va cerceta îndeplinirea condițiilor de legalitate și oportunitate ale actului administrativ, această obligație revenindu-i instanței de fond, învestită cu soluționarea acțiunii în anulare. Condiția existenței cazului „bine justificat”, lăsată de legiuitor la aprecierea și înțelepciunea judecătorului sub aspectul conținutului său, presupune ca asupra legalității actului administrativ să planeze o puternică îndoială, iar aceasta să fie evidentă fără a se intra în cercetarea pe fond a dispozițiilor actului, respectiv a consecințelor juridice pe care le-a produs.

Pentru a înlătura, chiar și temporar, regula executării imediate și din oficiu a actelor administrative, prin suspendarea acestora, instanța poate aprecia necesitatea unei asemenea măsuri, doar prin raportare la probele administrate în cauză și care trebuie să ofere suficiente indicii aparente de răsturnare a prezumției de legalitate, fără a analiza, pe fond conținutul actului administrativ, instanța având posibilitatea să efectueze numai o cercetare sumară a aparenței dreptului. Raportat la probele administrate, Înalta Curte apreciază că instanța de fond, motivat și argumentat a apreciat că, în cauză, există suficiente indicii aparente care să răstoarne prezumția de legalitate, fără însă ca prin aceasta, să antameze sau să anticipeze analiza pe fond, a conținutului și legalității actului administrativ contestat.

Înalta Curte apreciază, în acord cu instanța de fond că și cerința pagubei iminente ce s-ar produce reclamantei în cazul executării imediate este îndeplinită în cauză, deoarece, așa cum constant s-a reținut și în jurisprudența acestei curți, prin cuantumul sumei impuse, în caz de executare, s-ar perturba grav activitatea unei societăți comerciale. Alături de argumentele expuse mai sus, se are în vedere și recomandarea nr. R/89/8 din 13 septembrie 1989 a Comitetului de Miniștri din cadrul Consiliului Europei privind protecția jurisdicțională provizorie în materie administrativă. Așa cum s-a arătat de altfel și în Recomandarea 16/2003 a Comitetului Miniștrilor din cadrul Consiliului Europei, executarea deciziilor administrative trebuie să țină cont de drepturile și interesele persoanelor particulare.

Aceeași recomandare reamintește principiile din recomandarea nr. R/89/8 a Comitetului de Miniștrii care cheamă autoritatea jurisdicțională competentă, în speță instanța judecătorească, atunci când executarea unei decizii administrative este de natură să provoace daune grave particularilor cărora li se aplică decizia, să ia măsuri provizorii corespunzătoare. Soluția suspendării actului administrativ până la pronunțarea instanței se circumscrie noțiunii de protecție provizorie corespunzătoare, măsură care se recomandă a fi luată de autoritatea jurisdicțională, fără ca astfel să se aducă atingere executării deciziilor autorităților administrative prin care se impun particularilor o serie de obligații.

Suspendarea pronunțată de instanță nu afectează principiul caracterului executoriu al actului administrativ, ci tocmai îl confirmă, căci partea apelează la hotărârea justiției pentru a nu executa actul până la finalizarea tuturor procedurilor jurisdicționale. Ținând seama de considerentele de ordin legal și de situația de fapt dovedită, de recomandările Comitetului de Miniștrii, pentru a evita excesul de putere din partea autorității fiscale și de circumstanțele cauzei, Înalta Curte apreciază că executarea actului administrativ este de natură a crea pagube serioase, care pot să aibă consecințe grave în patrimoniul reclamantei. Astfel fiind, Înalta Curte constată că susținerile și criticile recurentului sunt neîntemeiate, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală pe care o va menține.

Față de cele arătate, reținând așadar, în sensul art. 14 din Legea nr. 554/2004 cu referire la art. 2 alin. (1) lit. ș) și t), că sunt întrunite cumulativ cerințele legale pentru a se dispune suspendarea executării actului administrativ fiscal atacat, în temeiul art. 312 C. proc. civ. recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Iași în nume propriu și în numele și pentru Autoritatea Națională a Vămilor și pentru Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale Suceava, împotriva sentinței civile nr. 16 din 19 ianuarie 2010 a Curții de Apel Suceava, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 7 octombrie 2010.