ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 745/2015

Decizia nr. 745/2015

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Obiectul acțiunii și procedura derulata în fața instanței de fond;

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Suceava, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâtele B. a județului Suceava, C. Iași și D. Suceava, a solicitat anularea Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală nr. 4523 din 25 aprilie 2012 emisă de C. Iași - D. Suceava - E. și a Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală nr. 4643 din 27 aprilie 2012 emisă de C. Iași - D. Suceava - E.; Deciziei nr. 71 din 12 iulie 2012 emisă de B. Suceava - F., prin care a fost respinsă contestația administrativă.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că a fost deținătoarea autorizației de antrepozit fiscal din 30 ianuarie 2004, fiind autorizată în vederea producerii/ transformării și depozitării de produse accizabile - respectiv alcool.

Prin Decizia nr. 353 din 24 august 2007, G. - H. a dispus revocarea autorizației de antrepozit fiscal pe numele societății reclamante. Această decizie a fost contestată pe cale administrativă, contestația fiind respinsă prin Decizia nr. 440 din 09 octombrie 2007.

Reclamanta a formulat contestație în instanță, atât împotriva Deciziei nr. 353 din 24 august 2007, cât și a Deciziei nr. 440 din 9 octombrie 2007, cauza făcând obiectul Dosarului nr. x/39/2008 al Curții de Apel Suceava, secția, comercială, de contencios administrativ și fiscal.

Prin încheierea de ședință de la termenul din data de 13 februarie 2008 a Curții de Apel Suceava, secția de contencios administrativ si fiscal, s-a dispus suspendarea executării Deciziei nr. 440 din 09 decembrie 2007 a G. - H. până la soluționarea definitivă și irevocabilă a contestației care a făcut obiectul Dosarului nr. x/39/2008 al Curții de Apel Suceava.

Cu toate acestea, în mod greșit B. Suceava a emis, în baza unui control fiscal (din 14 februarie 2008), Decizia de impunere nr. 155 din 14 februarie 2008 prin care a stabilit că, în temeiul art. 192 alin. (7) C. fisc., acciza pentru produsele aflate în stoc la data de 30 iulie 2007 ar fi devenit exigibilă prin revocarea autorizației de antrepozit fiscal și a dispus obligarea societății reclamante la plata accizelor în cuantum de 1.608.912 lei și accesorii de 128.713 lei.

Deși din lista de inventar din 30 iulie 2007 rezultă că societatea avea în stoc: alcool rafinat - 39.138 litri; alcool tehnic 28.925 litri și alcool brut 60.157 litri, prin Decizia nr. 155 din 14 februarie 2008, din greșeală, s-a calculat acciza doar pentru alcoolul rafinat și alcoolul tehnic, pentru alcoolul brut omițându-se, din eroare, să se calculeze acciza.

Prin Decizia nr. 67 din 02 iunie 2010 emisă de B. Suceava - F. s-a dispus respingerea contestației formulate împotriva Deciziei de impunere nr. 155 din 14 februarie 2008.

Prin sentința nr. 290 din 20 decembrie 2010 pronunțata în Dosarul nr. x/39/2010, Curtea de Apel Suceava a dispus admiterea contestației și anularea Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală nr. 155 din 14 februarie 2008.

Prin Decizia nr. 4974 din 26 octombrie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca fiind temeinică și legală a sentinței nr. 290 din 20 decembrie 2010 pronunțată în Dosarul nr. x/39/2010 al Curții de Apel Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal.

Ulterior, o echipă de control din cadrul E. din cadrul D. Suceava, s-a prezentat la sediul societății la data de 19 martie 2012 cu scopul de a analiza și a calcula acciza pentru alcoolul brut în cantitate de 60.157 litri, omis prin Decizia nr. 155 din 14 februarie 2008.

Societatea reclamantă a prezentat echipei de control sentința nr. 290 din 20 decembrie 2010 pronunțată în Dosarul nr. x/39/2010 al Curții de Apel Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, și Decizia nr. 4974 din 26 octombrie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, hotărâri prin care s-a dispus, în mod definitiv și irevocabil, anularea Deciziei de impunere nr. 155 din 14 februarie 2008.

Cu toate acestea, echipa de control a precizat că aceste hotărâri judecătorești privesc Decizia de impunere nr. 155/2008, prin care s-a calculat acciza la alcoolul rafinat și la alcoolul tehnic, iar prin inspecția fiscală urmează să se stabilească acciza pentru alcoolul brut.

Fața de cele de mai sus, echipa de control a întocmit Raportul de inspecție fiscală nr. 4522/SIFSPA din 25 aprilie 2012 prin care s-a stabilit că urmează a se emite decizie de impunere de stabilire a accizei pentru alcoolul brut. În baza Raportului de inspecție fiscală sus-menționat, s-a emis Decizia de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală nr. 4523 din 25 aprilie 2012 prin care societatea a fost obligată la plata sumei de 1.337.296, respectiv acciza pentru alcoolul brut în cuantum de 1.237.092 lei și majorări de întârziere pentru perioada 25 noiembrie 2007 - 13 februarie 2008 în

cuantum de 100.204 lei.

A arătat reclamanta că, în mod cu totul nejustificat, echipa de control a mai întocmit și Raportul de inspecție fiscală nr. 4642/SIFSPA din 27 aprilie 2012 prin care s-a stabilit că urmează a se emite în mod separat decizie de impunere prin care să se calculeze majorări, dobânzi și penalități de întârziere la acciza în cuantum de 1.237.092

lei, pentru perioada 14 februarie 2008-25 aprilie 2012.

În baza Raportului de inspecție fiscală sus menționat, s-a emis Decizia de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plata stabilite de inspecția fiscală nr. 4643 din 27 aprilie 2012 prin care societatea a fost obligată la plata sumei de 1.600.797 lei, reprezentând accesorii (majorări, dobânzi și penalități de întârziere pentru perioada 14 februarie 2008 - 25 aprilie 2012) la suma de 1.237.092 lei reprezentând accize.

Contestația, administrativă formulată împotriva Deciziilor de impunere nr. 4523 din 25 aprilie 2012 și nr. 4643 din 27 aprilie 2012 a fost respinsă prin Decizia nr. 71 din 12 iulie 2012 emisă de B. Suceava - F.

Reclamanta precizează că a solicitat anularea Deciziei nr. 71 din 12 iulie 2012 emisă de B. Suceava - F., anularea Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală nr. 4523 din 25 aprilie 2012 emisă de I. - J. - C. Iași - D. Suceava - E.; anularea bazei impozabile în suma de 1.237.092 lei reprezentând accize, prevăzută în Decizia de impunere nr. 4523 din 25 aprilie 2012; anularea obligației de plată a accizei în cuantum de 1.237.092 lei prevăzută în Decizia de impunere nr. 4523 din 25 aprilie 2012 și anularea obligației de plată a accesoriilor (majorări de întârziere) la suma de 1.237.092 lei reprezentând accize în cuantum de 100.204 lei prevăzute în Decizia de impunere nr. 4523 din 25 aprilie 2012.

Reclamanta a mai punctat că în baza prevederilor art. 185 alin. (12) din C. fisc. aprobat prin Legea nr. 571/2003 (modificat și completat prin Legea nr. 343/2006) și cu Normele Metodologice de aplicare a C. fisc. (așa cum au fost modificate și completate) pct. 12

1

alin. (9) (referitoare la aplicarea art. 185 alin. 12 din C. fisc.), a solicitat B. Suceava emiterea unei decizii care să conțină acordul pentru valorificarea de către societate reclamantă către alte antrepozite fiscale, în regim suspensiv de accize, a produselor existente in stoc, respectiv a cantităților stabilite conform listei de inventar nr. 20/30 iulie 2007, după cum urmează:

- alcool rafinat 39.138 l;

- alcool brut 60.157 l;

- alcool tehnic 28.925 l;

- porumb boabe 10.000 kg.

Direcția pentru Accize si Operațiuni Vamale Suceava a răspuns prin adresa din 14 martie 2008, că trebuie să se adreseze B. Suceava, deoarece D. Suceava nu era la momentul respectiv competentă să emită o asemenea decizie.

Împotriva refuzului de emitere a acordului solicitat, societatea a formulat la B. Suceava o plângere prealabilă în temeiul art. 7 din Legea nr. 554/2004.

La plângerea prealabilă, B. Suceava prin adresa din 23 aprilie 2008 a comunicat faptul că aceasta nu are justificare legala.

A mai arătat că, în măsura în care s-ar fi soluționat așa cum prevede legea, cererea de vânzare a alcoolului în regim suspensiv de plata a accizei, societatea nu ar mai fi avut obligația să plătească acciza.

Reclamanta a precizat că

prin Decizia nr. 275 din 12 februarie 2009, Curtea de Apel Suceava a admis recursul declarat împotriva sentinței nr. 3185 din 29 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Suceava și a dispus obligarea pârâtelor să emită, în termen de 30 de, zile de la pronunțarea hotărârii judecătorești susmenționate, decizia care să conțină acordul pentru valorificarea de către societate către, alte antrepozite fiscale, în regim suspensiv de accize, a produselor existente în stoc, respectiv a cantităților stabilite conform listei de inventar din 30 iulie 2007, adică pentru alcoolul rafinat - 39438 l; alcoolul brut - 60.157 l1; alcoolul tehnic - 28.925 l și porumb boabe 10.000 kg.

Prin urmare, dacă pârâta și

ar fi îndeplinit obligațiile legale și ar fi procedat în conformitate cu dispozițiile textelor de lege anterior menționate organul fiscal nu ar fi trebuit să emită Decizia de impunere pentru accize nr. 4523 din 25 aprilie 2012, ci ar fi trebuit să emită Decizia privind valorificarea, în regim suspensiv de accize, de către societate a alcoolului brut aflat în stoc.

Pârâta B.

a Municipiului București a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiate, reiterând argumentele din decizia administrativă.

Totodată, a subliniat că urmare Deciziei Curții de Apel Suceava nr. 275/2009 a emis acordul pentru valorificarea de către reclamantă către alte antrepozite fiscale a produselor deținute în stoc, prin adresa din 2009.

2.Hotărârea Curții de Apel;

Prin sentința civilă nr. 133 din 15 aprilie 2013,Curtea de Apel Suceava, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a respins, ca nefondată, acțiunea formulată de reclamanta SC A. SRL, prin administrator K., în contradictoriu cu pârâtele B. Suceava, C. Iași și D. Suceava.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că, în cauză, se contestă o decizie ce vizează impunerea la plata accizei pentru alcoolul brut. Reclamanta nu contestă că acest produs - alcoolul brut este un produs accizabil, în speță, acciza devenind exigibilă în luna octombrie 2007. Situația este consacrată în art. 162 și 173 alin. (1) din Legea nr. 571/2003, care definește noțiunea de alcool etilic -„toate produsele ce au o concentrație alcoolică ce depășește 1,2% solvabilitate și sunt reîncadrate la codurile NC 2207 și 2208 (…)”.

Cum conform Regulamentului CEE nr. 2658/87 al Consiliului, prin Nomenclatura Tarifară și Statistică și Tariful Vamal Comercial, N.C. reprezintă „alcool etilic nedenaturat cu titru alcoolic volumic sub 80% volum”, este evident că alcoolul etilic brut produs de reclamantă în iulie 2007 cu concentrația alcoolică medie de 77,6% solvabilitate, se încadrează în acest cod N.C. și este accizabil conform art. 192 alin. (7) din Legea nr. 571/2003.

Instanța de fond a constatat că Decizia de impunere nr. 155/2008 nu conține și obligații suplimentare de plată a accizei aferente cantității de alcool brut de 60.157 l aflat în stoc la data revocării autorizației de antrepozit fiscal și ca atare, pronunțarea Deciziei nr. 4974/1011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție nu are influență asupra soluționării cauzei de față.

De altfel, reclamanta avea posibilitatea de a valorifica acest stoc cu acordul autorității fiscale, în condițiile art. 185 alin. (7) din Legea nr. 571/2003 și ale pct. 121 alin. (8) și (9) din Normele Metodologice de aplicare a art. 185 aprobat prin H.G. nr. 44/2004 fie către alte antrepozite fiscale în regim suspensiv de accize, fie la alți operatori economici la prețuri cu accize. Or, o asemenea solicitare a fost efectuată de către reclamantă la 24 ianuarie 2008, tardiv față de prevederile textelor legale menționate și față de devenirea obligației de plată exigibile din octombrie 2007.

Prin urmare, instanța de fond a apreciat că obligațiile de plată au fost corect stabilite, la fel și majorările de întârziere și penalități, conform prev. art. 120 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003 și O.U.G. nr. 88/2010.

Împotriva sentinței curții de apel a formulat recurs în termen legal reclamanta, invocând dispozițiile art. 304

1

C. proc. civ.

Recurenta a prezentat pe larg istoricul litigiilor purtate cu intimatele, criticând sentința sub următoarele aspecte:

- s-au ignorat complet efectele Deciziei nr. 275/2009 a Curții de Apel Suceava prin care s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat că are dreptul, iar intimatele obligația corelativă, de a se emite decizia de vânzare în regim suspensiv de accize a produselor accizabile aflate în stocul societății; s-a reanalizat o problemă litigioasă tranșată irevocabil prin decizia amintită, ajungându-se la o soluție opusă;

- Decizia de impunere nr. 4523 din 25 aprilie 2012 face, la rândul său, abstracție de Decizia nr. 4974/2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, prin care s-a reținut cu putere de lucru judecat că autoritățile fiscale nu au temei legal pentru Decizia de impunere nr. 155 din 14 februarie 2008, în condițiile refuzului nejustificat de a emite acordul legal în ceea ce privește valorificarea produselor înregistrate în stoc, către alte antrepozite fiscale, în regim suspensiv.

Prin întâmpinările depuse de L. Suceava și M. Iași s-a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Fără a se raporta în concret la motivele de recurs, intimatele au reiterat, în privința Deciziei de impunere nr. 5 din 25 aprilie 2012 considerentele primei instanțe, subliniind că verificarea actuală a avut ca obiectiv stabilirea cuantumului accizelor devenite exigibile pentru alcoolul etilic brut în cantitate de 60.157 litri, aflat în stoc la data comunicării deciziei de revocare a autorizației de antrepozit fiscal, întrucât la data emiterii Raportului de inspecție fiscală parțială din data de 13 februarie 2008 acestea nu au fost stabilite.

Totodată, în privința Deciziei de impunere nr. 6 din 27 aprilie 2012, intimatele au susținut că acțiunea nu are obiect, câtă vreme aceasta a fost anulată în procedura administrativă.

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor recurentei, a apărărilor din întâmpinări, cât și sub toate aspectele, în temeiul art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că se impune admiterea recursului pentru considerentele ce urmează.

Recurenta-reclamantă SC A. SRL a supus controlului de legalitate pe calea prevăzută de art. 218 alin. (2) C. proc. fisc., Decizia nr. 71 din 12 iulie 2012, prin care B. Suceava i-a soluționat contestația administrativă împotriva deciziilor de impunere menționate la pct. 1, în sensul că, potrivit dispozitivului acesteia:

- s-a respins contestația împotriva deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată nr. 5/25 aprilie 2012, ca neîntemeiată pentru suma de 1.337.296 lei, reprezentând accize și majorări aferente (1);

- s-a anulat decizia de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală nr. 6/27 aprilie 2012 privind suma de 1.600.797 lei, reprezentând accesorii aferente accizelor (2), cu motivarea că organele de inspecție fiscală din cadrul D. Suceava nu aveau competența să emită decizie de impunere, în condițiile în care nu au fost stabilite diferențe de obligații fiscale suplimentare sau constatări privind accizele care au generat obligațiile fiscale accesorii.

Prin urmare, sunt întemeiate apărările intimatelor, la care a achiesat recurenta prin concluziile reprezentantului său, consemnate în practicaua acestei decizii, în sensul că obiectul demersului judiciar este limitat la prima soluție administrativă, respectiv la controlul legalității Deciziei de impunere nr. 5 din 25 aprilie 2012 înregistrată la D. Suceava sub nr. 4523 din 25 aprilie 2012.

Prin acest act administrativ fiscal s-au calculat accizele și accesoriile aferente pentru alcoolul etilic brut aflat în stoc, evidențiat în lista de inventariere din 30 iulie 2007, respectiv 60.157 litri.

Deși societatea a susținut în fața primei instanțe că nu datorează obligațiile fiscale care i-au fost impuse, invocând hotărâri judecătorești irevocabile prin care s-au tranșat aspectele litigioase în discuție, prima instanță a pășit la examinarea fondului raportului juridic fiscal, menționând doar Decizia nr. 4974/2011 a Înaltei Curții de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, care „nu are influență asupra soluționării cauzei de față”.

Această abordare nu este împărtășită de instanța de control judiciar pentru că încalcă puterea lucrului judecat atașată hotărârilor judecătorești prin care, în proceduri judiciare anterioare, s-a statuat că nu există temei legal pentru emiterea deciziei de impunere.

Astfel, un prim litigiu a vizat cererea SC A. SRL de obligare a acelorași pârâte de a emite o decizie care să conțină acordul autorității fiscale teritoriale responsabile cu administrarea din punct de vedere fiscal a antrepozitului fiscal autorizat, în condițiile art. 185 alin. (12) din C. fisc.

Soluționând recursul societății, prin Decizia nr. 275 din 12 februarie 2009, Curtea de Apel Suceava - Secția comercială, contencios administrativ și fiscal l-a admis, a modificat în tot sentința atacată, în sensul admiterii acțiunii în parte și obligării pârâtelor să emită în termen de 30 de zile de la pronunțarea hotărârii judecătorești, decizia care să conțină acordul pentru valorificarea de către reclamantă către alte antrepozite fiscale, în regim suspensiv de accize, a produselor deținute în stoc, identificate potrivit listei de inventar din 30 iulie 2007, sub sancțiunea unor daune cominatorii de 500 lei/zi de întârziere.

În considerentele acestei decizii s-a reținut că recurenta-reclamantă, care se găsește în situația de a-i fi fost revocată autorizația de antrepozit fiscal prin Decizia nr. 353/2007, are dreptul de a beneficia de dispozițiile art. 185 alin. (12) din C. fisc., pus în aplicare prin pct. 12 alin. (8) și (9) din Normele metodologice, astfel încât refuzul emiterii acordului de către autoritatea fiscală competentă este nejustificat.

După cum bine punctează recurenta, în lista de inventar indicată în dispozitivul acestei decizii sunt cuprinse:

- alcool rafinat 39.138 l;

- alcool brut 60.157 l;

- alcool tehnic 28.925 l;

- porumb boabe 10.000 kg,

adică inclusiv cantitatea de alcool brut pentru care s-au calculat accizele prin Decizia de impunere nr. 5 din 25 aprilie 2012, contestată în această cauză.

Al doilea litigiu, finalizat prin Decizia nr. 4974 din 26 octombrie 2011 a Înaltei Curții de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a vizat controlul de legalitate al Deciziei de impunere nr. 155/2008 prin care B. Suceava i-a calculat societății accize și accesorii pentru produsele alcool etilic și tehnic aflate în stoc la momentul revocării autorizației de, conform aceleiași liste de inventar din 30 iulie 2007.

În considerentele deciziei Înaltei Curți, care a păstrat soluția de anulare a deciziei de impunere, respingând ca nefondat recursul organului fiscal, s-a reținut că „instanța de fond a constatat în mod judicios că, dat fiind refuzul de a emite acordul legal, așa cum au fost obligate organele fiscale, în ceea ce privește valorificarea produselor înregistrate în stoc, către alte antrepozite fiscale, în regim suspensiv, stabilirea unor obligații fiscale suplimentare, constând tocmai în accizele și accesoriile pentru produsele respective, constituie o măsură lipsită de temei legal”.

În aceste coordonate, a adopta o soluție diferită în privința unui alt produs din lista de inventar - alcoolul brut - omis din eroare de organul fiscal la data emiterii primei Decizii de impunere, nr. 155/2008, înseamnă a încălca puterea de lucru judecat a hotărârilor judecătorești irevocabile care au tranșat cu valoare de adevăr judiciar că în condițiile existenței refuzului nejustificat de emitere a acordului în vederea valorificării produselor aflate în stoc, este nelegală decizia de impunere prin care se stabilesc accize și accesorii pentru produsele respective.

În fine, obligația instanțelor judecătorești de a ține cont de constatările de fapt și de problemele soluționate definitiv în procedurile judiciare anterioare, se degajă dintr-o bogată jurisprudență a Curții Europene a Drepturilor Omului, care a constatat încălcarea art. 6 § 1 din Convenție atunci când autoritățile au repus în discuție chestiuni deja tranșate (de ex. Cauza Amurăriței contra României ori Cauza Zazanis și alții contra Greciei).

Mai mult, în vederea respectării principiului securității raporturilor juridice, unul dintre elementele fundamentale ale principiului preeminenței dreptului, aceeași curte a statuat că „statele trebuie să depună diligențe pentru a putea fi identificate procedurile judiciare conexe și să interzică deschiderea unor noi proceduri judiciare referitoare la aceeași problemă” (Cauza Gjonbocari și alții c. Albaniei).

Ca urmare, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și al art. 312 alin. (1) C. proc. civ. se va admite recursul reformându-se sentința în sensul admiterii acțiunii și anulării parțiale a deciziei administrative de soluționare a contestației.

Totodată, în temeiul art. 276 C. proc. civ., aplicând și criteriile indicate în art. 274 alin. (3) din același cod, în privința onorariului de avocat va obliga M. Iași, succesoarea în drepturi și obligații a intimatelor inițiale, la plata sumei de 5.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, către recurentă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de SC A. SRL împotriva sentinței civile nr. 133 din 15 aprilie 2013 a Curții de Apel Suceava, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința recurată, în sensul că:

Admite acțiunea formulată de reclamanta SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâta M. Iași.

Anulează pct. 1 din Decizia nr. 71 din 12 iulie 2012 emisă de B. Suceava și Decizia de impunere nr. 4523 din 25 aprilie 2012 emisă de D. Suceava.

Obligă intimata la plata sumei de 5.000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată, către recurenta SC A. SRL, cu aplicarea dispozițiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 20 februarie 2015.