ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4974/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 148 din 11 mai 2010 pronunțată de Tribunalul Gorj, secția civilă, a fost admisă în parte acțiunea precizată de reclamanta T.A. în contradictoriu cu Statul Român reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice – D.G.F.P. Gorj, pârâtul fiind obligat să plătească reclamantei suma de 20.000 RON, despăgubiri morale și 3.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut, în esență că reclamanta T.A. (fostă S.) împreună cu familia sa, respectiv părinții S.D. și S.A. și sora sa P.D., au fost deportați în comuna Bumbăcar, județul Galați, în perioada 18 iunie 1951-20 februarie 1956, perioadă consemnată în deciziile și hotărârile ce au fost emise în baza Decretului-Lege nr. 118/1970.

S-a mai reținut de către prima instanță că măsura dislocării reclamantei reprezintă o măsură abuzivă, lezând valorile fundamentale ale omului și este încadrată în prevederile art. 5 alin. (1) din Legea nr. 221/2009, astfel încât acordarea sumei de 20.000 RON cu titlu de despăgubiri este de natură a o satisface moral pentru suferințele cauzate de măsura stabilirii domiciliului obligatoriu. Împotriva acestei hotărâri au declarat apel reclamanta T.A. și pârâtul Statul Român reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice. Prin apelul declarat, reclamanta a criticat sentința ca netemeinică întrucât suma de 20.000 RON stabilită de prima instanță nu este de natură a acoperi suferințele cauzate de măsura dislocării sale, solicitând acordarea sumei de 500.000 RON.

Pârâtul Statul Român reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice a criticat hotărârea atacată pe motiv că suma de 20.000 RON este mult prea mare în raport cu durata strămutării și suferințelor la care a fost supusă. A mai susținut că în mod greșit Statul Român a fost obligat la plata cheltuielilor de judecată întrucât nu se află în culpă procesuală. Curtea de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin decizia nr. 249 din 08 septembrie 2010 a respins apelurile formulate de reclamanta T.A. și de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.

Pentru a decide astfel, Curtea de apel a reținut următoarele: În cauză, reclamanta s-a născut în comuna Nicolae Bălcescu, raionul Vânju Mare, fiind dislocată împreună cu familia sa în comuna Bumbăcar, județul Galați, prin luarea măsurii cu caracter administrativ și politic în perioada 18 iunie 1951-20 februarie 1956. Reclamantei i s-a recunoscut această situație juridică prin hotărârea nr. 201/1991 pronunțată în baza Decretului-Lege nr. 118/1990 privind pensia aferentă. Ambele nedreptăți, respectiv condamnarea și măsura administrativă, sunt măsuri abuzive ale regimului comunist, iar prin art. 5 din Legea nr. 221/2009, modificată prin O.U.G. nr. 63/2010, se prevede că la dimensionarea cuantumului despăgubirilor pentru prejudiciul moral, în funcție de circumstanțele cauzei, se va ține seamă și de măsurile reparatorii acordate prin Decretul-Lege nr. 118/1990 și O.U.G.

nr. 214/1999. În ceea ce privește cuantumul prejudiciului s-a constatat că acesta a fost corect stabilit de instanță raportat la măsurile reparatorii deja acordate reclamantei pe toată durata vieții (pensie), la perioada în care a fost supusă măsurii abuzive și consecințele efective ale acesteia în plan familial, profesional, social. În ceea ce privește cheltuielile de judecată, a constatat că dispozițiile art. 274 C. proc. civ. au fost corect aplicate, iar calitatea procesuală pasivă, este stabilită de art. 4 alin. (4) din Legea nr. 221/2009 situație în care se aplică corespunzător art. 274 C. proc. civ. Împotriva acestei din urmă hotărâri a declarat recurs Statul Român reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice prin D.G.F.P.

Gorj, criticând-o sub aspectul că daunele morale acordate reclamantei sunt prea mari în raport cu suferințele acesteia și cu practica judiciară în materia Legii nr. 221/2009, cât și a Curții Europene a Drepturilor Omului. A mai arătat că, în mod greșit a fost obligat la plata cheltuielilor de judecată. Examinând decizia atacată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursul declarat în cauză urmează a fi respins pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare: În contextul dispozițiilor art. 5 din Legea nr. 221/2009 s-a apreciat corect de către ambele instanțe că strămutarea reclamantei-intimate și a familiei sale în comuna Bumbăcar, județul Galați, în perioada 18 iunie 1951-20 februarie 1956, intră în categoria măsurilor administrative, cu un vădit caracter politic, sancționator, fiind asimilat chiar de lege condamnărilor cu caracter politic, intrând sub incidența textului de lege menționat.

Recurentul-pârât, prin recursul formulat, nu a contestat situația de fapt pe deplin stabilită, însă a formulat critici de pretinsă nelegalitate sub aspectul cuantumului despăgubirilor pentru prejudiciul moral suferit. În ceea ce privește stabilirea cuantumului prejudiciului moral, instanțele au avut în vedere principiul echității, și al proporționalității daunei cu despăgubirea acordată, cât și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului. De asemenea, s-a avut în vedere că, reclamanta-intimată beneficiază de prevederile Decretului-Lege nr. 118/1990. Nefondată este critica vizând greșita sa obligare la plata cheltuielilor de judecată. Așa fiind, în raport cu cele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., recursul formulat în cauză va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin D.G.F.P. Gorj împotriva deciziei civile nr. 249 din 08 septembrie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 09 iunie 2011.