ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4974/2011

Asupra cauzei de față,

constată următoarele:

Prin sentința civilă

nr. 148 din 11 mai 2010 pronunțată de Tribunalul Gorj, secția civilă, a fost admisă

în parte acțiunea precizată de reclamanta T.A. în contradictoriu cu Statul Român

reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice – D.G.F.P. Gorj, pârâtul fiind obligat

să plătească reclamantei suma de 20.000 RON, despăgubiri morale și 3.000 RON cu

titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel,

prima instanță a reținut, în esență că reclamanta T.A. (fostă S.) împreună cu familia

sa, respectiv părinții S.D. și S.A. și sora sa P.D., au fost deportați în comuna

Bumbăcar, județul Galați, în perioada 18 iunie 1951-20 februarie 1956, perioadă

consemnată în deciziile și hotărârile ce au fost emise în baza Decretului-Lege

nr. 118/1970.

S-a mai reținut de către

prima instanță că măsura dislocării reclamantei reprezintă o măsură abuzivă, lezând

valorile fundamentale ale omului și este încadrată în prevederile art. 5 alin.

(1) din Legea nr. 221/2009, astfel încât acordarea sumei de 20.000 RON cu titlu

de despăgubiri este de natură a o satisface moral pentru suferințele cauzate de

măsura stabilirii domiciliului obligatoriu.

Împotriva acestei hotărâri

au declarat apel reclamanta T.A. și pârâtul Statul Român reprezentat de Ministerul

Finanțelor Publice.

Prin apelul declarat,

reclamanta a criticat sentința ca netemeinică întrucât suma de 20.000 RON stabilită

de prima instanță nu este de natură a acoperi suferințele cauzate de măsura dislocării

sale, solicitând acordarea sumei de 500.000 RON.

Pârâtul Statul Român reprezentat

de Ministerul Finanțelor Publice a criticat hotărârea atacată pe motiv că suma de

20.000 RON este mult prea mare în raport cu durata strămutării și suferințelor la

care a fost supusă.

A mai susținut că în mod

greșit Statul Român a fost obligat la plata cheltuielilor de judecată întrucât nu

se află în culpă procesuală.

Curtea de Apel Craiova,

secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin decizia nr. 249 din

08 septembrie 2010 a respins apelurile formulate de reclamanta T.A. și de pârâtul

Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.

Pentru a decide astfel,

Curtea de apel a reținut următoarele:

În cauză, reclamanta s-a

născut în comuna Nicolae Bălcescu, raionul Vânju Mare, fiind dislocată împreună

cu familia sa în comuna Bumbăcar, județul Galați, prin luarea măsurii cu caracter

administrativ și politic în perioada 18 iunie 1951-20 februarie 1956.

Reclamantei i s-a recunoscut

această situație juridică prin hotărârea nr. 201/1991 pronunțată în baza Decretului-Lege

nr. 118/1990 privind pensia aferentă.

Ambele nedreptăți, respectiv

condamnarea și măsura

administrativă, sunt măsuri abuzive ale regimului comunist, iar prin art. 5 din

Legea nr. 221/2009, modificată prin O.U.G. nr. 63/2010, se prevede că la dimensionarea

cuantumului despăgubirilor pentru prejudiciul moral, în funcție de circumstanțele

cauzei, se va ține seamă și de măsurile reparatorii acordate prin Decretul-Lege

nr. 118/1990 și O.U.G. nr. 214/1999.

În ceea ce privește cuantumul

prejudiciului s-a constatat că acesta a fost corect stabilit de instanță raportat

la măsurile reparatorii deja acordate reclamantei pe toată durata vieții (pensie),

la perioada în care a fost supusă măsurii abuzive și consecințele efective ale acesteia

în plan familial, profesional, social.

În ceea ce privește cheltuielile

de judecată, a constatat că dispozițiile art. 274 C. proc. civ. au fost corect aplicate,

iar calitatea procesuală pasivă, este stabilită de art. 4 alin. (4) din Legea

nr. 221/2009 situație în care se aplică corespunzător art. 274 C. proc. civ.

Împotriva acestei din

urmă hotărâri a declarat recurs Statul Român reprezentat de Ministerul Finanțelor

Publice prin D.G.F.P. Gorj, criticând-o sub aspectul că daunele morale acordate

reclamantei sunt prea mari în raport cu suferințele acesteia și cu practica judiciară

în materia Legii nr. 221/2009, cât și a Curții Europene a Drepturilor Omului.

A mai arătat că, în mod

greșit a fost obligat la plata cheltuielilor de judecată.

Examinând decizia atacată

prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursul declarat în

cauză urmează a fi respins pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare:

În contextul dispozițiilor

art. 5 din Legea nr. 221/2009 s-a apreciat corect de către ambele instanțe că strămutarea

reclamantei-intimate și a familiei sale în comuna Bumbăcar, județul Galați, în perioada

18 iunie 1951-20 februarie 1956, intră în categoria măsurilor administrative, cu

un vădit caracter politic, sancționator, fiind asimilat chiar de lege condamnărilor

cu caracter politic, intrând sub incidența textului de lege menționat.

Recurentul-pârât, prin

recursul formulat, nu a contestat situația de fapt pe deplin stabilită, însă a formulat

critici de pretinsă nelegalitate sub aspectul cuantumului despăgubirilor pentru

prejudiciul moral suferit.

În ceea ce privește stabilirea

cuantumului prejudiciului moral, instanțele au avut în vedere principiul echității,

și al proporționalității daunei cu despăgubirea acordată, cât și jurisprudența Curții

Europene a Drepturilor Omului.

De asemenea, s-a avut

în vedere că, reclamanta-intimată beneficiază de prevederile Decretului-Lege

nr. 118/1990. Nefondată este critica vizând greșita sa obligare la plata cheltuielilor

de judecată.

Așa fiind, în raport cu

cele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul formulat în cauză

va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin D.G.F.P. Gorj împotriva

deciziei civile nr. 249 din 08 septembrie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția

I civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 09 iunie 2011.