ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7941/2011

Deliberând în condițiile art. 256 C. proc. civ. asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea din data de 10 martie 2010 înregistrată la Tribunalul București, secția a V-a civilă, sub nr. 12446/3/2010, reclamanta M.M. a chemat în judecată pârâtul Statul Român reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să-l oblige pe pârât, în baza dispozițiilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, la plata sumei de 290.000 euro, cu titlu de despăgubiri morale pentru măsura administrativă, cu caracter politic, de stabilire a domiciliului obligatoriu, dispusă față de mama reclamantei pentru o perioadă de 4 ani, 6 luni și două zile.

În motivarea cererii s-a arătat că la data de 18 iunie 1951 reclamanta împreună cu familia sa au fost dislocați din localitatea de baștină Gelu, județul Timiș, stabilindu-se domiciliul obligatoriu în localitatea Perieții Noi, județul Slobozia. Prin Decizia nr. 6100/1955 emisă de M.A.I. la data de 1 august 1955 au fost ridicate restricțiile domiciliare. Reclamanta arată că după ridicarea restricțiilor domiciliare nu a mai fost posibilă întoarcerea în localitatea de baștină deoarece bunurile lor nu mai existau. În drept acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 3 lit. e) și art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009. Prin Sentința civilă nr. 835 din 15 iunie 2010 pronunțată de Tribunalul București secția a V-a civilă, a fost admisă excepția inadmisibilității și a fost respinsă acțiunea ca inadmisibilă.

În motivarea hotărârii s-a reținut că dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) permit acordarea de despăgubiri pentru prejudiciu moral doar în situația în care aceasta este urmarea unei condamnări cu caracter politic și nu în situația măsurilor administrative asimilate condamnărilor cu caracter politic. Prima instanță precizează că pentru situația măsurilor administrative cu caracter politic, art. 5 alin. (1) din lege prevede exclusiv posibilitatea acordării de despăgubiri materiale. Împotriva sentinței a declarat apel reclamanta. În motivarea apelului se susține că legiuitorul nu a intenționat să excludă de la aplicarea dispozițiilor art. 5 alin. (1) lit. a) persoanele față de care s-a luat o măsură administrativă cu caracter politic și prin urmare li s-a cauzat un prejudiciu moral.

Apelanta arată că legea din anul 2009 complinește reparațiile obținute în baza Decretului-Lege nr. 118/1990 și O.U.G. nr. 214/1999, legiuitorul apreciind că acestea nu au fost suficiente. În opinia apelantei prima instanță a interpretat greșit dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din moment ce situația premisă din articolul menționat nu face distincție între condamnare și măsura administrativă cu caracter politic. În drept, apelul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 282 - 298 C. proc. civ. Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, prin Decizia nr. 11 din 13 ianuarie 2011 a respins apelul ca nefondat. În considerentele hotărârii s-a reținut că, art. 5 alin. (1) lit. a) a fost modificat prin art. I pct. 1 din O.U.G.

nr. 62/2010. Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 1354/2010, a constatat că dispozițiile art. I pct. 1 din O.U.G. nr. 62/2010 sunt neconstituționale. Din acest motiv, în textul legii s-a menținut art. 5 alin. (1) lit. a) în forma anterioară modificării efectuate prin art. I pct. 1 din O.U.G. nr. 62/2010. Prin Decizia nr. 1358/2010 Curtea Constituțională a constatat că prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009 sunt neconstituționale. De asemenea, în considerentele Deciziei nr. 1358/2010 s-a stabilit că: "Având în vedere că dispozițiile art. 5 alin. (1 1 ) din Legea nr. 221/2009, introduse prin art. I pct. 2 din O.U.G. nr. 62/2010, fac trimitere în mod expres la prevederile alin. (1) din același articol, Curtea constată că trimiterile la lit. a) a alin. (1) al art. 5 din lege rămân fără obiect, prin declararea art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009 ca fiind neconstituțional.

Curtea Constituțională a ajuns la aceleași concluzii și prin Decizia nr. 1360/2010. Împotriva acestei din urmă hotărâri a declarat recurs reclamanta, invocând incidența dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Recurenta critică hotărârea sub următoarele aspecte: - Sunt îndreptățite la repararea prejudiciului moral și persoanele care au fost victimele unor măsuri administrative cu caracter politic și cum reclamanta a făcut obiectul unei măsuri administrative cu caracter politic, fiind dislocată în județul Slobozia, în temeiul art. 5 poate solicita obligarea statului la acordarea despăgubirilor morale. - Cu privire la modificările ulterioare aduse Legii nr. 221/2009 se arată că, la momentul introducerii acțiunii art. 5 alin. (1) lit. a) se află în vigoare.

- Deciziile Curții Constituționale nu împiedică instanțele de judecată să facă aplicarea dispoziției art. 20 din Legea fundamentală și să dea prioritate pactelor și tratatelor privitoare la drepturile fundamentale ale omului. - Sunt încălcate prevederile Declarației Universale a Drepturilor Omului și cele din Primul Protocol Adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului. Examinând criticile formulate prin intermediul cererii de recurs se constată nefondat recursul în considerentele celor ce succed.

Prin deciziile nr. 1358 și nr. 1360 din 21 octombrie 2010 s-a constatat neconstituționalitatea art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989. Declararea neconstituționalității textelor de lege arătate este producătoare de efecte juridice asupra proceselor nesoluționate definitiv și are drept consecință inexistența temeiului juridic pentru acordarea despăgubirilor întemeiate pe textul de lege declarat neconstituțional. Art. 147 alin. (4) din Constituție prevede că decizia Curții Constituționale este general obligatorie, atât pentru autoritățile și instituțiile publice, cât și pentru particulari, și produce efecte numai pentru viitor iar nu și pentru trecut.

Fiind vorba de o normă imperativă de ordine publică, aplicarea ei generală și imediată nu poate fi tăgăduită, deoarece altfel ar însemna ca un act neconstituțional să continue să producă efecte juridice, ca și când nu ar fi apărut nici un element de noutate în ordinea juridică actuală. Împrejurarea că deciziile Curții Constituționale produc efecte numai pentru viitor dă expresia unui alt principiu constituțional, acela al neretroactivității, ceea ce înseamnă că nu se poate aduce atingere unor drepturi definitiv câștigate sau situațiilor juridice deja constituite. Se va face însă distincție între situații juridice de natură legală, cărora li se aplică legea nouă, în măsura în care aceasta le surprinde în curs de constituire, și situații juridice voluntare, care rămân supuse, în ceea ce privește validitatea condițiilor de fond și de formă, legii în vigoare la data întocmirii actului juridic care le-a dat naștere.

Rezultă că în cazul situațiilor juridice subiective, care se nasc din actele juridice ale părților și cuprind efectele voite de acestea, principiul este că acestea rămân supuse legii în vigoare la momentul constituirii lor, chiar și după intrarea în vigoare a legii noi, dar numai dacă aceste situații sunt supuse unor norme supletive, permisive, iar nu unor norme de ordine publică, de interes general. Unor situații juridice voluntare nu le poate fi asimilată însă situația acțiunilor în justiție în curs de soluționare la data intrării în vigoare a Legii nr. 221/2009, întrucât acestea reprezintă situații juridice legale, în curs de desfășurare, surprinse de legea nouă anterior definitivării lor și de aceea intrând sub incidența noului act normativ.

Este vorba, în ipoteza analizată, despre pretinse drepturi de creanță, a căror concretizare, sub aspectul titularului căruia trebuie să i se verifice calitatea de persoană îndreptățită și întinderea dreptului, în funcție de mai multe criterii prevăzute de lege, se poate realiza numai în urma verificărilor jurisdicționale realizate de instanță. Or, la momentul la care instanța este chemată să se pronunțe asupra pretențiilor formulate, norma juridică nu mai există și nici nu poate fi considerată ca ultraactivând, în absența unor dispoziții legale exprese.

Referitor la obligativitatea efectelor deciziilor Curții Constituționale pentru instanțele de judecată, este și Decizia nr. 3 din 04 aprilie 2011 în interesul legii, prin care s-a statuat că „deciziile Curții Constituționale sunt obligatorii, ceea ce înseamnă că trebuie aplicate întocmai, nu numai în ceea ce privește dispozitivul deciziei, dar și considerentele care îl explicitează”, că „dacă aplicarea unui act normativ în perioada dintre intrarea sa în vigoare și declararea neconstituționalității își găsește rațiunea în prezumția de neconstituționalitate, această rațiune nu mai există după ce actul normativ a fost declarat neconstituțional, iar prezumția de constituționalitate a fost răsturnată” și, prin urmare, „instanțele erau obligate să se conformeze deciziilor Curții Constituționale și să nu dea eficiență actelor normative declarate neconstituționale”.

Continuând să aplice o normă de drept inexistentă din punct de vedere juridic (ale cărei efecte au încetat), judecătorul nu mai este cantonat în exercițiul funcției sale jurisdicționale, ci și-o depășește, arogându-și puteri pe care nici dreptul intern și nici normele convenționale europene nu i le legitimează. Soluția nu este de natură să încalce nici dreptul la un „bun” în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, întrucât în absența unei hotărâri definitive care să fi confirmat dreptul anterior apariției deciziei Curții Constituționale nu se poate vorbi despre existența unui asemenea bun, și nici principiul nediscriminării, întrucât dreptul la nediscriminare nu are o existență de sine stătătoare, independentă, ci se raportează la ansamblul drepturilor și libertăților reglementate de Convenție, cunoscând limitări deduse din existența unor motive obiective și rezonabile.

În sensul considerentelor anterior dezvoltate, s-a pronunțat Decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011 publicată în M. Of. nr. 789/07.11.2011, care a statuat cu putere de lege că drept urmare a deciziilor Curții Constituționale nr. 1358 și nr. 1360/2010, „dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziilor instanței de contencios constituțional în M. Of.” Cum deciziile Curții Constituționale sus-menționate au fost publicate în M. Of. la data de 15 noiembrie 2010, iar în speță, decizia instanței de apel a fost pronunțată la data de 17 noiembrie 2010, cauza nefiind, deci, soluționată definitiv, la momentul publicării deciziilor respective, rezultă că textele legale declarate neconstituționale nu își mai pot produce efectele juridice.

În concluzie, în raport de cele reținute, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta M.M. împotriva Deciziei nr. 11 A din 13 ianuarie 2011 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 noiembrie 2011.