ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8381/2011

Deliberând asupra

cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului

București, secția a V-a civilă, la data de 09 octombrie 2009, reclamanta C.P.E.

(fosta V.) a chemat în judecată Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice

și a solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, în

conformitate cu dispozițiile Legii nr. 221/2009, să constatare caracterul

politic al măsurilor luate prin strămutarea familiei reclamantei din

localitatea Sandra, județul Timiș și stabilirea domiciliului obligatoriu în

perioada 1951 - 1955 în Bărăgan, și să oblige Ministerului Finanțelor Publice,

ca reprezentant al Statului Român, la plata sumei de 250.000 euro, reprezentând

prejudicial moral suferit ca urmare a persecuției suferite.

Prin Sentința civilă

nr. 311/F din 5 martie 2010, Tribunalul București, secția a V a civilă, a admis

în parte cererea, a constatat caracterul politic al măsurii strămutării și

stabilirii domiciliului obligatoriu. A obligat pârâtul la plata către

reclamantă a sumei de 5000 euro în echivalent RON la data plății la cursul

B.N.R.

Împotriva acestei

hotărâri judecătorești au formulat apel atât reclamanta, cât și pârâtul Statul

Român, iar prin Decizia nr. 134 A din 14 februarie 2011, Curtea de Apel

București, secția a IV-a civilă, a respins apelul declarat de reclamantă și a

admis apelul formulat de pârât, a schimbat în parte sentința apelată în sensul

că a respins capătul de cerere privind acordarea despăgubirilor, păstrând

restul dispozițiilor sentinței.

Pentru a pronunța

această decizie, instanța de apel a reținut că, prin Decizia nr. 1354 din 20 octombrie

2010, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate a

dispozițiilor art. I pct. 1 și art. 11 din O.U.G. nr. 62/2010, iar prin Decizia

nr. 1358 din 21 octombrie 2010, Curtea Constituțională a declarat ca fiind

neconstituționale prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr.

221/2009.

Așadar, deși la data

soluționării cauzei de către instanța de fond dispozițiile art. 5 din Legea nr.

221/2009 erau în vigoare, la data soluționării apelurilor dreptul subiectiv

civil dedus judecății nu mai există, iar cererea de chemare în judecată este

neîntemeiată întrucât temeiul juridic al acțiunii nu mai este în vigoare.

Împotriva acestei

decizii, în termen legal a declarat și motivat recurs reclamanta C.P.E. (fostă

V.).

Prin motivele de

recurs, întemeiate pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. se formulează

următoarele critici de nelegalitate:

Acțiunea reclamantei

se încadrează în prevederile Legii nr. 221/2009, în vigoare la data formulării

cererii de chemare în judecată, iar prejudiciul moral, suferințele la care a

fost supusă împreună cu întreaga familie au fost dovedite prin probatoriile

administrate în cauză.

Recurenta susține că

prin decizia recurată nu s-a avut în vedere principiul neretroactivității,

consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituție și dreptul fundamental privind

egalitatea în drepturi a cetățenilor, consfințit în prevederile art. 16 alin.

(1) din Constituție și expune situația de fapt prin care este dovedit

prejudiciului moral încercat.

Analizând decizia

recurată în limita criticilor formulate prin motivele de recurs, Înalta Curte

constată că recursul nu este fondat, urmând a fi respins pentru următoarele

considerente:

Prin Decizia nr. 12

din 19 septembrie 2011, publicată în M. Of. nr. 789/07.11.2011, Înalta Curte a

admis recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului

de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Colegiul de conducere al

Curții de Apel București și Colegiul de conducere al Curții de Apel Galați și a

stabilit că, urmare a Deciziilor Curții Constituționale nr. 1.358/2010 și nr.

1.360/2010, dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009

privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate

acestora și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru

cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziilor instanței de

contencios constituțional în Monitorul Oficial.

Înalta Curte a

reținut că prin Deciziile nr. 1358 din 21 octombrie 2010 și nr. 1360 din 21 octombrie

2010 (publicate în M. Of. nr. 761/15.11.2010) Curtea Constituțională a admis

excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 5 alin. (1) lit. a) teza

întâi din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și

măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie

1945 - 22 decembrie 1989.

Intrarea în vigoare a

Legii nr. 221/2009 a dat naștere unor raporturi juridice în conținutul cărora

intră drepturi de creanță în favoarea anumitor categorii de persoane (foști

condamnați politic). Nu este vorba de drepturi născute direct, în temeiul

legii, în patrimoniul persoanelor, ci de drepturi care trebuie stabilite de

instanță, hotărârea pronunțată urmând să aibă efecte constitutive, astfel

încât, dacă la momentul adoptării deciziei de neconstituționalitate nu exista o

astfel de statuare, cel puțin definitivă, din partea instanței de judecată, nu

se poate spune că partea beneficia de un bun care să intre sub protecția art. 1

din Protocolul nr. 1.

Prin urmare, efectele

Deciziilor nr. 1358 din 21 octombrie 2010 și nr. 1360 din 21 octombrie 2010 ale

Curții Constituționale nu pot fi ignorate și ele trebuie să își găsească

aplicabilitatea asupra raporturilor juridice aflate în curs de desfășurare.

În consecință, urmare

a Deciziilor Curții Constituționale nr. 1.358/2010 și nr. 1.360/2010,

dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 privind

condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora

și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele

nesoluționate definitiv la data publicării deciziilor instanței de contencios

constituțional în Monitorul Oficial.

Potrivit art. 330

7

C. proc. civ., dezlegarea dată problemelor de drept în soluționarea unui recurs

în interesul legii este obligatorie pentru instanțe de la data publicării

deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Cum Decizia în

interesul legii nr. 12 din 19 septembrie 20011 a fost publicată în M. Of. nr.

789/07.11.2011, în baza textului de lege menționat anterior, ea a devenit

obligatorie la această dată și urmează a fi avută în vedere în soluționarea

prezentului litigiu.

Înalta Curte constată

că Decizia Curții Constituționale nr. 1.358 din 21 octombrie 2010 prin care

instanța de control constituțional a admis excepția de neconstituționalitate și

a constatat că prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr.

221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative

asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989,

cu modificările și completările ulterioare, sunt neconstituționale, a fost

publicată în M. Of. nr. 761/15.11.2010.

La acea dată, în

prezentul litigiu nu se pronunțase o hotărâre judecătorească definitivă. Prin

urmare, în aplicarea Deciziei în interesul legii nr. 12/2011, dispozițiile art.

5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu

caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pe care

reclamanta și-a întemeiat pretențiile deduse judecății, nu mai puteau constitui

temei juridic pentru soluționarea cauzei de față.

Față de dezlegarea

cuprinsă în Decizia în interesul legii nr. 12/2011 referitoare la efectele în

timp al Deciziei nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curții Constituționale și de

prevederile art. 330

7

C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge

susținerile formulate prin motivele de recurs vizând nelegalitatea hotărârii

recurate pentru neaplicarea legii în vigoare la momentul introducerii acțiunii

și pe cele prin care, întemeindu-se pe aceleași argumente, reclamanta invocă

principiul neretroactivității legii.

Aplicarea

dispozițiilor art. 329 - 330

7

C. proc. civ. nu înseamnă încălcarea

principiului egalității părților în fața justiției deoarece prin pronunțarea

unei decizii în interesul legii se asigură interpretarea și aplicarea unitară a

legii de către toate instanțele judecătorești tocmai în scopul obținerii unui

tratament juridic egal al părților.

În consecință, în

temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat

recursul declarat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de reclamanta C.P.E. (fostă V.) împotriva Deciziei

nr. 134 A din 14 februarie 2011 a Curții de Apel București, secția a IV-a

civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 25 noiembrie 2011.