ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8381/2011

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, la data de 09 octombrie 2009, reclamanta C.P.E. (fosta V.) a chemat în judecată Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și a solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 221/2009, să constatare caracterul politic al măsurilor luate prin strămutarea familiei reclamantei din localitatea Sandra, județul Timiș și stabilirea domiciliului obligatoriu în perioada 1951 - 1955 în Bărăgan, și să oblige Ministerului Finanțelor Publice, ca reprezentant al Statului Român, la plata sumei de 250.000 euro, reprezentând prejudicial moral suferit ca urmare a persecuției suferite.

Prin Sentința civilă nr. 311/F din 5 martie 2010, Tribunalul București, secția a V a civilă, a admis în parte cererea, a constatat caracterul politic al măsurii strămutării și stabilirii domiciliului obligatoriu. A obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 5000 euro în echivalent RON la data plății la cursul B.N.R. Împotriva acestei hotărâri judecătorești au formulat apel atât reclamanta, cât și pârâtul Statul Român, iar prin Decizia nr. 134 A din 14 februarie 2011, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a respins apelul declarat de reclamantă și a admis apelul formulat de pârât, a schimbat în parte sentința apelată în sensul că a respins capătul de cerere privind acordarea despăgubirilor, păstrând restul dispozițiilor sentinței.

Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a reținut că, prin Decizia nr. 1354 din 20 octombrie 2010, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. I pct. 1 și art. 11 din O.U.G. nr. 62/2010, iar prin Decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010, Curtea Constituțională a declarat ca fiind neconstituționale prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009. Așadar, deși la data soluționării cauzei de către instanța de fond dispozițiile art. 5 din Legea nr. 221/2009 erau în vigoare, la data soluționării apelurilor dreptul subiectiv civil dedus judecății nu mai există, iar cererea de chemare în judecată este neîntemeiată întrucât temeiul juridic al acțiunii nu mai este în vigoare.

Împotriva acestei decizii, în termen legal a declarat și motivat recurs reclamanta C.P.E. (fostă V.). Prin motivele de recurs, întemeiate pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. se formulează următoarele critici de nelegalitate: Acțiunea reclamantei se încadrează în prevederile Legii nr. 221/2009, în vigoare la data formulării cererii de chemare în judecată, iar prejudiciul moral, suferințele la care a fost supusă împreună cu întreaga familie au fost dovedite prin probatoriile administrate în cauză. Recurenta susține că prin decizia recurată nu s-a avut în vedere principiul neretroactivității, consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituție și dreptul fundamental privind egalitatea în drepturi a cetățenilor, consfințit în prevederile art. 16 alin. (1) din Constituție și expune situația de fapt prin care este dovedit prejudiciului moral încercat.

Analizând decizia recurată în limita criticilor formulate prin motivele de recurs, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente: Prin Decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011, publicată în M. Of. nr. 789/07.11.2011, Înalta Curte a admis recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Colegiul de conducere al Curții de Apel București și Colegiul de conducere al Curții de Apel Galați și a stabilit că, urmare a Deciziilor Curții Constituționale nr. 1.358/2010 și nr. 1.360/2010, dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziilor instanței de contencios constituțional în Monitorul Oficial.

Înalta Curte a reținut că prin Deciziile nr. 1358 din 21 octombrie 2010 și nr. 1360 din 21 octombrie 2010 (publicate în M. Of. nr. 761/15.11.2010) Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989. Intrarea în vigoare a Legii nr. 221/2009 a dat naștere unor raporturi juridice în conținutul cărora intră drepturi de creanță în favoarea anumitor categorii de persoane (foști condamnați politic).

Nu este vorba de drepturi născute direct, în temeiul legii, în patrimoniul persoanelor, ci de drepturi care trebuie stabilite de instanță, hotărârea pronunțată urmând să aibă efecte constitutive, astfel încât, dacă la momentul adoptării deciziei de neconstituționalitate nu exista o astfel de statuare, cel puțin definitivă, din partea instanței de judecată, nu se poate spune că partea beneficia de un bun care să intre sub protecția art. 1 din Protocolul nr. 1. Prin urmare, efectele Deciziilor nr. 1358 din 21 octombrie 2010 și nr. 1360 din 21 octombrie 2010 ale Curții Constituționale nu pot fi ignorate și ele trebuie să își găsească aplicabilitatea asupra raporturilor juridice aflate în curs de desfășurare.

În consecință, urmare a Deciziilor Curții Constituționale nr. 1.358/2010 și nr. 1.360/2010, dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziilor instanței de contencios constituțional în Monitorul Oficial. Potrivit art. 330 7 C. proc. civ., dezlegarea dată problemelor de drept în soluționarea unui recurs în interesul legii este obligatorie pentru instanțe de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I. Cum Decizia în interesul legii nr. 12 din 19 septembrie 20011 a fost publicată în M. Of.

nr. 789/07.11.2011, în baza textului de lege menționat anterior, ea a devenit obligatorie la această dată și urmează a fi avută în vedere în soluționarea prezentului litigiu. Înalta Curte constată că Decizia Curții Constituționale nr. 1.358 din 21 octombrie 2010 prin care instanța de control constituțional a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, cu modificările și completările ulterioare, sunt neconstituționale, a fost publicată în M. Of. nr. 761/15.11.2010. La acea dată, în prezentul litigiu nu se pronunțase o hotărâre judecătorească definitivă.

Prin urmare, în aplicarea Deciziei în interesul legii nr. 12/2011, dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pe care reclamanta și-a întemeiat pretențiile deduse judecății, nu mai puteau constitui temei juridic pentru soluționarea cauzei de față. Față de dezlegarea cuprinsă în Decizia în interesul legii nr. 12/2011 referitoare la efectele în timp al Deciziei nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curții Constituționale și de prevederile art. 330 7 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge susținerile formulate prin motivele de recurs vizând nelegalitatea hotărârii recurate pentru neaplicarea legii în vigoare la momentul introducerii acțiunii și pe cele prin care, întemeindu-se pe aceleași argumente, reclamanta invocă principiul neretroactivității legii.

Aplicarea dispozițiilor art. 329 - 330 7 C. proc. civ. nu înseamnă încălcarea principiului egalității părților în fața justiției deoarece prin pronunțarea unei decizii în interesul legii se asigură interpretarea și aplicarea unitară a legii de către toate instanțele judecătorești tocmai în scopul obținerii unui tratament juridic egal al părților. În consecință, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta C.P.E. (fostă V.) împotriva Deciziei nr. 134 A din 14 februarie 2011 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 noiembrie 2011.