ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1488/2010

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 8 octombrie 2009, Curtea de Apel Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanta SC V. SRL, în contradictoriu cu pârâta D.G.F.P. Suceava, și a suspendat executarea deciziei de impunere nr. 742 din 25 mai 2009 emisă de pârâtă, până la soluționarea irevocabilă a cauzei . Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut, în esență, următoarele: Potrivit dispozițiilor art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, suspendarea executării actului administrativ poate fi solicitată de reclamant, pentru motivele prevăzute la art. 14, și prin cererea adresată instanței competente pentru anularea acestui act.

În conformitate cu dispozițiile art. 14 alin. (1) din același act normativ, partea vătămată poate să ceară instanței suspendarea executării unui act administrativ dacă există dat un caz bine justificat și pentru prevenirea unei pagube iminente. „Cazul bine justificat” este definit la art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004, ca fiind împrejurările legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ. Prin „pagubă iminentă” se înțelege, potrivit dispozițiilor art. 2 lit. ș) din același act normativ, prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public.

În speță, se arată în considerentele încheierii atacate, din actele și lucrările dosarului rezultă că sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de textele de lege mai sus citate. Astfel, în ce privește existența cazului bine justificat, fără a intra în problemele de fond invocate de reclamantă dar făcând, totuși, o analiză sumară a acestora, prima instanță apreciază ca fiind discutabil faptul că acciza este o taxă pe consum, că media pierderilor tehnologice, constatată de organele de control, fiind între 3,5 și 4%, norma de consum aprobată a fost respectată. De asemenea, reține prima instanță, trebuie analizat și aspectul invocat de reclamantă referitor la faptul că organul de control a făcut în mod eronat aplicarea textului pct. 22 alin. (13) din Norma metodologică din 22 ianuarie 2004 de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, situația analizată fiind din anul 2007, când textul de lege avea un alt conținut.

Totodată, apreciază prima instanță, se impune a fi analizată, de către instanța de fond, și susținerea reclamantei referitoare la faptul că aceasta nu a transformat cantitatea de 104.000 litri alcool etilic de 96% în alcool sanitar în mod legal și că, din acest motiv, nu ar datora acciza suplimentară de 2.645.811 lei stabilită de către organele fiscale. În fine, reține prima instanță, este de menționat și faptul, deloc de neglijat, că decizia de impunere nr. 742 din 25 mai 2009 emisă de pârâtă și a cărei suspendare se solicită a fi dispusă, a fost dată în baza unei alte decizii de impunere, nr. 508 din 6 ianuarie 2009, de către A.N.A.F. – Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale, dar a cărei executare a fost suspendată până la pronunțarea instanței de fond (sentința nr. 79 din 10 aprilie 2009 a Curții de Apel Suceava - fila 223), instanță care încă nu s-a pronunțat asupra litigiului referitor la această din urmă decizie.

Referitor la condiția necesității prevenirii unei pagube iminente, prima instanță apreciază ca fiind îndeplinită și această condiție, întrucât prin punerea în executare a respectivei decizii de impunere, prin care i se impută o sumă importantă, s-ar putea ajunge la situația intrării societății reclamante în incapacitate de plată, cu consecința unei posibile deschideri a procedurii insolvenței, lucru care ar putea avea efecte nefaste atât asupra societății, a personalului angajat dar și a contribuțiilor viitoare ale societății la bugetul asigurărilor sociale. Împotriva acestei hotărâri, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs pârâta. În motivarea cererii de recurs s-a arătat că până la anularea de către o instanță judecătorească, actul administrativ fiscal se bucură de prezumția de legalitate.

Motivele privind nelegalitatea actului administrativ fiscal nu realizează condiția cazului bine justificat, întrucât prezenta cauză nu are ca obiect stabilirea legalității actului administrativ fiscal atacat. Măsura suspendării prevederilor art. 15 din Legea nr. 554/2004 constituie o situație de excepție, nu este obligatorie pentru instanța de judecată, ci facultativă. Decizia de impunere constituie titlu de creanță [art. 110 alin. (3) din O.G. nr. 92/2003 rep.] iar faptul că împotriva deciziei de impunere reclamanta a exercitat calea de atac a contestației administrative nu afectează caracterul cert, lichid și exigibil al obligațiilor stabilite, întrucât potrivit art. 215 alin. (1) C. proc.

fisc., introducerea contestației pe calea administrativă de atac nu suspendă executarea actului administrativ fiscal. Debitorul nu se poate prevala de propria sa culpă care a dus la intervenția executării silite. Prin executarea silită a debitelor datorate și nestinse voluntar prin plata sau alte modalități prevăzute de lege, nu se poate pretinde că s-ar crea o pagubă debitorului având în vedere că există obligația legală de a plăti. În drept, cererea de recurs se întemeiază pe dispozițiile art. 304 pct. 9, art. 304 1 C. proc. civ. Reclamanta-intimată SC V. SRL a formulat întâmpinare la cererea de recurs și a solicitat respingerea acestuia ca neîntemeiat. Consideră reclamanta că în cauză au fost îndeplinite cele două condiții esențiale: existența unui caz bine justificat și necesitatea prevenirii unei pagube iminente.

Analizând cererea de recurs, motivele invocate, dispozițiile legale incidente precum și în raport de art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente: Este adevărat că motivele de nelegalitate ale actului administrativ fiscal nu realizează condiția cazului bine judecat, însă având în vedere că executarea deciziei nr. 508 din 6 ianuarie 2009 emisă de A.N.A.F., care a stat la baza emiterii deciziei de impunere nr. 742 din 25 mai 2009 a fost suspendată până la pronunțarea instanței de fond (sentința nr. 79 din 10 aprilie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Suceava) acesta reprezintă un motiv de nelegalitate și totodată de caz bine justificat, fiind reținut în acest sens și de instanța de fond.

În ceea ce privește prejudiciul iminent, se reține că acesta este în strânsă corelație cu cazul bine justificat, întrucât tot în decizia nr. 508 din 6 ianuarie 2009 s-a constatat că s-a depășit norma de consum aprobată cu 72 grade Dall și societatea reclamantă a fost obligată să plătească accize suplimentare. Punerea în executare a unor obligații fiscale care nu sunt certe, întrucât s-a dispus anterior suspendarea executării lor, constituie un real prejudiciu și văzând și suma imputată s-ar ajunge la o stare de incapacitate de plată a societății reclamante intimate. Constatând că instanța de fond a pronunțat o sentință legală și temeinică, apreciind că sunt îndeplinite în cauză condițiile prevăzute de art. 14 și art. 15 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte, în conformitate cu art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta D.G.F.P. Suceava împotriva încheierii din 8 octombrie 2009 a Curții de Apel Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 martie 2010.