ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4647/2010

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4647/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

cadrul procesual.

Prin acțiunea înregistrată

la Curtea de Apel Timișoara, reclamantul M.D.A. a chemat în judecată, în calitate

de pârâți, Ministerul Justiției și Ministrul Justiției, solicitând suspendarea Ordinului

din 29 martie 2010 prin care s-a dispus încetarea calității de executor judecătoresc,

până la pronunțarea instanței de fond.

În motivarea acțiunii,

reclamantul a arătat că acest ordin i-a fost comunicat în data de 8 aprilie 2010

și că Ministrul Justiției a dispus încetarea calității de executor judecătoresc

ca urmare a pensionării pentru limită de vârstă în anul 2001 (în cadrul sistemului

public de pensii), iar ordinul de încetarea calității de executor judecătoresc a

fost emis după 9 ani, mai exact în data de 29 martie 2010.

Reclamantul a mai susținut

că acest act administrativ este în mod vădit nelegal, fiind emis cu nerespectarea

prevederilor legale privind dreptul la muncă și totodată este pe cale să producă

o pagubă iminentă și gravă, ireparabilă, atât activității biroului său de executor

judecătoresc, cât și persoanelor care au dosare de executare silită aflate în cadrul

biroului în diverse stadii de rezolvare.

Reclamantul a considerat

că pensionarea sa pentru limită de vârstă în cadrul sistemului public de pensii

pentru activitatea desfășurată în sectorul de stat, anterior Legii nr. 188/2000

privind executorii judecătorești, nu poate constitui motiv de încetare a calității

de executor judecătoresc în baza art. 22 alin. (1) lit. b) din această lege, invocat

de către emitentul ordinului atacat.

De altfel, așa se explică

faptul că în același an 2001, Ministrul Justiției a emis Ordinul din data de 4 aprilie

2001, prin care l-a numit, în conformitate cu art. 63 din Legea nr. 188/2000, executor

judecătoresc, cu drept de a-și stabili sediul biroului în circumscripția Judecătoriei

Timișoara.

Însuși Ministerul Justiției,

prin răspunsul comunicat Președintelui Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești

transmis cu adresa din 29 decembrie 2004, a făcut precizarea că executorii judecătorești

își pot desfășura activitatea și după împlinirea vârstei standard de pensionare,

în măsura în care doresc acest lucru, pensionarea intervenind numai la cererea celui

interesat.

În același sens este și

răspunsul Ministerului Muncii, Solidarității Sociale și Familiei, transmis Uniunii

Naționale a Executorilor Judecătorești prin adresa din 28 decembrie 2004, în care

se arată că executorii judecătorești sunt liber profesioniști, iar încetarea calității

acestora nu are loc automat prin împlinirea vârstei standard de pensionare, ci prin

solicitarea expresă a persoanei interesate.

O altă interpretare, în

ceea ce-l privește, a prevederilor art. 22 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 188/2000,

ar echivala cu o discriminare față de celelalte persoane care pot cumula pensia

cu alte venituri obținute din activitățile pe care le desfășoară, unele chiar în

sectorul public, ca, de exemplu, în baza Legii nr. 329/2009.

Reclamantul a mai arătat

că, în afara acestor prevederi legale, prin ordin au fost încălcate și dispoziții

constituționale, convenționale și comunitare în materiile drepturilor fundamentale

ale omului, nediscriminării, restrângerii exercițiului unor drepturi, priorității

dreptului comunitar, neretroactivității actelor juridice, stabilității raporturilor

juridice și a drepturilor câștigate dispunându-se încetarea activității pentru motivul

că a fost pensionat pentru limită de vârstă în sectorul public, a fost discriminat

pe criteriu de vârstă, încălcându-se prevederile constituționale privind interzicerea

discriminării [art. 16 alin. (1) din Constituție] și Convenția Europeană a Drepturilor

Omului (art. 14). De asemenea, prin art. 20, 23 și art. 24 din Carta Socială Europeană

din 3 mai 1996, ratificată prin Legea nr. 484/2001, s-a recunoscut dreptul la egalitate

de șanse și de tratament fără discriminare cu privire la: accesul la angajare, protecția

împotriva concedierii, evoluția carierei, promovarea și dreptul persoanelor vârstnice

de a rămâne cât mai mult timp în activitate.

Aspectele de nelegalitate

ale ordinului atacat derivă și din îndoielile serioase create în legătură cu retroactivitatea

încetării calității de executor judecătoresc, având în vedere faptul că a fost pensionat

pentru limită de vârstă în anul 2001.

Așa fiind, prin acest

ordin este încălcat principiului neretroactivității legii, consacrat de art. 7 din

Convenția Europeană și de art. 15 alin. (2) din Constituție, în care se prevede

„legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale

mai favorabile".

Reclamantul a mai arătat

că în cadrul biroului său se află în curs de soluționare un număr impresionant de

dosare execuționale, pentru care creditorii au plătit avans din onorariile de executare

silită, situația fiind următoarea: 32 dosare din anul 2007, 59 dosare din anul 2008

și 199 dosare din anul 2009, pentru care au fost încasate de la creditori sume cu

titlu de avans din onorar executor judecătoresc de peste 100.000 RON.

În aceste dosare s-au

aplicat sechestre, s-au întocmit acte în vederea licitațiilor imobiliare și mobiliare

în curs de desfășurare, în unele dosare se află ordonanțe președințiale cu termene

de executare imediată, sentințe de evacuări cu termene stabilite, sentințe cu termene

pentru vizitarea și încredințarea minorilor, etc.

Or, dacă executarea ordinului

nu ar fi suspendată, aceste dosare execuționale nu ar mai putea fi finalizate, deși

creditorii au achitat avansul din onorariul executorului judecătoresc, atâta timp

cât biroul de executor judecătoresc nu mai poate funcționa până la soluționarea

acțiunii în anularea ordinului în cauză.

În plus, prejudiciul ce

s-ar cauza or fi imposibil de reparat, datorită complexității raporturilor juridice.

La data de 3 mai 2010,

petenta S.L. a depus cerere de intervenție accesorie în interesul Ministerului Justiției,

prin care a solicitat respingerea cererii formulate de reclamant și menținerea ca

legal a Ordinului din 29 martie 2010.

Intervenienta a arătat

că a solicitat Camerei Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel Timișoara,

Camerei Naționale a Executorilor Judecătorești și Ministerului Justiției emiterea

ordinului de excludere din rândul executorilor judecătorești a reclamantului, având

în vedere incidența dispozițiilor art. 22 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 188/2000

și că în urma acestor solicitări s-au declanșat formalitățile de emitere a ordinului

din litigiu.

Intervenienta a mai arătat

că interesul său în apărarea poziției procesuale a pârâtului este justificat, întrucât

a fost supusă executării silite de către reclamant în dosarele execuționale nr.

185, 186 și 137/2009, în condițiile în care calitatea de executor judecătoresc a

încetat de la data pensionării conform deciziei de pensionare nr. DD2001.

Pârâtul Ministerul Justiției

a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată,

arătând că ordinul în discuție a fost emis în temeiul art. 22 alin. (1) lit. b)

din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătorești, modificată și completată,

text potrivit căruia calitatea de executor judecătoresc încetează „prin pensionare

sau în cazul constatării incapacității de muncă, în condițiile legi". În acest

caz, încetarea calității de executor judecătoresc se constată sau se dispune, după

caz, de Ministrul justiției, la solicitarea Consiliului Uniunii Naționale a Executorilor

Judecătorești sau din oficiu.

În speță, reclamantul

a solicitat și a obținut, într-o primă etapă, pensie anticipată, prin decizia

nr. DD/2001 a Casei Județene de Pensii Timiș, pentru ca ulterior să beneficieze

de pensie pentru limită de vârstă, prin decizia din 21 februarie 2002.

Poziția exprimată prin

punctul de vedere anterior al Ministerului Justiției prin adresa din 29

decembrie 2004, la care se face trimitere în acțiune, este că, indiferent dacă pensionarea

intervine la împlinirea vârstei standard sau la cerere, aceasta constituie, potrivit

Legii nr. 188/2000, un caz de încetare a calității de executor judecătoresc, iar

executorul poate reveni în profesie numai dacă sunt îndeplinite toate condițiile

de admitere în profesie prevăzute de lege, inclusiv cea a promovării examenului/concursului

de admitere în profesie pe un loc vacant.

Pârâtul a mai arătat că

nici punctul de vedere exprimat de Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei

nu poate conduce la o altă concluzie, câtă vreme pensionarea a intervenit la cererea

reclamantului.

Cu referire la cererea

de intervenție accesorie formulată de către S.L., pârâtul a solicitat a se aprecia

că aceasta are un scop limitat, întrucât intervenienta nu urmărește pronunțarea

unei hotărâri pentru sine, ci tinde ca soluția în proces să fie în favoarea Ministerului

Justiției.

Chiar dacă Legea nr. 554/2004

nu prevede expres posibilitatea intervenției accesorii într-un proces având ca obiect

suspendarea executării, totuși la art. 16

1

din acest act normativ se

dă posibilitatea introducerii în cauzele de contencios administrativ și a altor

subiecte de drept. Față de împrejurarea că intervenția accesorie reprezintă o simplă

apărare, pârâtul a precizat și a susținut că cererea este admisibilă, în principiu,

ținând cont și de starea de fapt invocată prin cerere prin care se justifică interesul

acesteia.

Prin sentința civilă

nr. 292 din 2 iunie 2010, Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ

și fiscal, a admis cererea formulată de reclamant; a dispus suspendarea executării

Ordinului din 29 martie 2010 emis de pârât până la pronunțarea instanței de fond;

a respins cererea de intervenție accesorie formulată de intervenienta S.L. și a

obligat la plata către reclamant a sumei de 10,3 RON reprezentând cheltuieli de

judecată.

Pentru a pronunța această

hotărâre, instanța a reținut că examinarea nelegalității actului administrativ este

de competența instanței învestite cu cererea de anulare a acestuia, iar instanța

învestită cu soluționarea cererii de suspendare a executării actului administrativ

va reține ca îndeplinită condiția cazului bine justificat dacă sunt suficiente indicii

de nelegalitate a actului administrativ, respectiv subzistă un argument juridic

aparent valabil de nelegalitate.

Pentru aceasta trebuie

ținut cont și de Recomandarea nr. R (89) 8 din 13 septembrie 1989 a Comitetului

de Miniștri din cadrul Consiliului Europei, România fiind membră a Consiliului Europei.

Astfel, acest act juridic

emis la nivel european a considerat că este de dorit a se asigura persoanelor o

protecție jurisdicțională provizorie, în condițiile în care executarea imediată

și ilegală a actelor administrative contestate poate, în anumite circumstanțe, să

cauzeze persoanelor un prejudiciu ireparabil pe care echitatea îl impune ca fiind

de evitat în măsura posibilului.

Fără a antama fondul cauzei,

s-a reținut că Ministerul Justiției, prin răspunsul comunicat Președintelui Uniunii

Naționale a Executorilor Judecătorești, transmis cu adresa din 29 decembrie 2004,

a făcut precizarea că executorii judecătorești își pot desfășura activitatea și

după împlinirea vârstei standard de pensionare, în măsura în care doresc acest lucru,

pensionarea intervenind numai la cererea celui interesat.

În același sens este și

răspunsul Ministerului Muncii, Solidarității Sociale și Familiei, transmis Uniunii

Naționale a Executorilor Judecătorești prin adresa din 28 decembrie 2004, în care

se arată că executorii judecătorești sunt liber profesioniști, iar încetarea calității

acestora nu are loc automat prin împlinirea vârstei standard de pensionare, ci prin

solicitarea expresă a persoanei interesate.

Instanța de fond a constatat

că aspectele de nelegalitate ale ordinului ce se solicită a fi suspendat derivă

și din îndoielile serioase create de acesta în legătură cu retroactivitatea încetării

calității de executor judecătoresc.

Altfel spus, dacă pensionarea

pentru limită de vârstă a reclamantului ar constitui motiv legal de încetare a calității

de executor judecătoresc, ar însemna că a pierdut această calitate de la data pensionării,

adică din anul 2001. Or, în această situație, toate actele de executare silită îndeplinite

în perioada 2001-2010, în baza Ordinului Ministrului Justiției din 4 aprilie 2001,

ar fi lovite de nulitate, ceea ce este de neconceput.

Instanța de fond a apreciat

că și cea de a doua condiție prevăzută de art. 14 alin. (1) în vederea admiterii

cererii de suspendare a executării actului administrativ este îndeplinită.

Definiția legală a sintagmei

de „pagubă iminentă” este dată de art. 2 din Legea nr. 554/2004 în sensul ca ea

reprezintă un prejudiciu material viitor dar previzibil cu evidență sau, după caz

perturbarea gravă a funcționării unei autorități publice sau unui serviciu public.

Prin punerea în executare

a ordinului este iminentă producerea unui prejudiciu material grav atât în patrimoniul

reclamantului, cât și în patrimoniul creditorilor ale căror creanțe se află în diferite

stadii de recuperare, precum și o perturbare gravă a funcționării biroului executor

judecătoresc deținut de reclamant, care realizează un serviciu de interes public.

În ceea ce privește cererea

de intervenție accesorie formulată de intervenienta S.L., constatând că această

cerere reprezintă veritabilă apărare în favoarea pârâtului Ministerului Justiției,

instanța o respins-o ca nefondată, întrucât urmare admiterii cererii reclamantului,

instanța a înlăturat apărările pârâtului.

În baza dispozițiilor

art. 274 C. proc. civ., pârâții Ministerul Justiției București și Ministrul Justiției

au fost obligați la plata către reclamant a sumei de 10,3 RON reprezentând cheltuieli

de judecată.

de pârât împotriva sentinței

Împotriva sentinței instanței

de fond, pârâtul Ministerul Justiției a declarat recurs, în temeiul art. 14

alin. (4) din Legea nr. 554/2004 și al art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În motivarea căii de atac,

recurentul-pârât a arătat, în esență, că hotărârea Curții de Apel este criticabilă

sub următoarele aspecte:

3.1. Imposibilitatea suspendării

executării unui act administrativ cu executare uno icto care și-a epuizat efectele.

În dezvoltarea acestui

motiv, recurentul-pârât a arătat că încetarea calității de executor judecătoresc

constituie o măsură cu executare uno ictu, care și-a epuizat efectele odată cu predarea

legitimației de executor judecătoresc și a ștampilelor biroului.

Din acel moment nu se

mai putea solicita suspendarea executării, pentru că aceasta poate interveni, ca

principiu, numai atâta timp cât executarea este în curs de desfășurare.

3.2. Neîndeplinirea condițiilor

prevăzute de lege pentru suspendarea executării actului administrativ

După o expunere rezumativă

a prevederilor legale ce reglementează încetarea calității de executor judecătoresc

și a actelor juridice relevante privind cariera profesională a intimatului-reclamant,

după intrarea în vigoare a Legii nr. 188/2000, recurentul-pârât a arătat că aspectele

de aparentă nelegalitate pe care le-a reținut Curtea de Apel se bazează pe interpretarea

greșită a sensului celor două puncte de vedere exprimate de Ministerul Justiției,

prin adresa din 29 decembrie 2004 și de Ministerul Muncii, Solidarității Sociale

și Familiei prin adresa din 28 decembrie 2004 și pe concluzia eronată a retroactivării

ordinului în litigiu.

A subliniat, de asemenea,

că intimatul-reclamant a solicitat și a obținut pensionarea ulterior numirii în

funcția de executor judecătoresc, astfel că au devenit aplicabile dispozițiile privind

încetarea calității de executor judecătoresc prin pensionare, cuprinse în art. 22

alin. (1) lit. b) din Legea nr. 188/2000, or hotărârea instanței de fond se bazează

pe argumente care nu justifică perpetuarea unei situații care contravine în mod

vădit normei exprese incidente.

Intimatul-reclamant M.D.A.

nu a formulat întâmpinare, dar a depus la dosar concluzii scrise, răspunzând criticilor

invocate în recurs.

În esență, a arătat că

acceptarea raționamentului recurentului-pârât, în sensul imposibilității suspendării

executării actului administrativ cu executare uno ictu, ar avea ca efect blocarea

accesului la justiție și a posibilității înlăturării vătămării produse prin acel

act administrativ.

A mai arătat că pensionarea

sa a intervenit pentru activitatea salarială, desfășurată anterior exercitării profesiei

liberare de executor judecătoresc, iar pentru exercitarea profesiilor liberale nu

există limită de vârstă.

A făcut referire, de asemenea,

la încălcarea principiului neretroactivității și la împrejurarea că Ministerul Justiției

a formulat împotriva sa o plângere penală pentru săvârșirea infracțiunii de exercitare

fără drept a unei profesii, constând în aceea că, începând cu data de 10 mai 2001,

a desfășurat fără drept activitatea de executor judecătoresc, dar, în mod firesc,

atât plângerea Ministerului Justiției, cât și o alta, formulată de intervenienta

S.L., au primit soluții de neîncepere a urmării penale.

În sprijinul apărărilor

sale, intimatul-reclamant a depus la dosar, în copie, rezoluțiile nr. AA/P/2010

și nr. BB/II/2010 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, sentința

penală nr. 193/PI din 13 septembrie 2010, prin care Curtea de Apel Timișoara, secția

penală, a respins plângerea împotriva rezoluțiilor nr. BB/II/2010 și nr. CC/P/2009,

precum și o serie de acte de executare întocmite de Biroul Executorului Judecătoresc

D.M.

II. Considerentele Înaltei

Curți asupra recursului

Examinând cauza prin prisma

criticilor formulate de recurentul-pârât și a prevederilor art. 304

1

C. proc. civ., ținând seama de toate susținerile și apărările părților, Înalta Curte

constată că recursul nu este fondat.

de drept relevante

Actul administrativ a

cărui suspendare de executare a fost dispusă de instanța de fond în temeiul

art. 14 din Legea nr. 554/2004 este Ordinul din 29 martie 2010, conform căruia intimatului-reclamant

i-a încetat calitatea de executor judecătoresc prin pensionare.

Ordinul a fost emis în

temeiul art. 22 alin. (1) lit. b) și art. 22 alin. (2) din Legea nr. 188/2000 privind

executorii judecătorești, cu modificările și completările ulterioare și al art.

47 lit. b) din Regulamentul de punere în aplicare a Legii nr. 188/2000, aprobat

prin Ordinul Ministrului Justiției nr. 210/2001, cu modificările și completările

ulterioare.

În motivarea în fapt au

fost reținute deciziile nr. DD/2001, privind acordarea pensiei anticipate și cea

din 21 februarie 2002, privind acordarea pensiei pentru muncă depusă și limită de

vârstă, emise de Casa Județeană de Pensii Timiș.

Hotărârea Curții de Apel

reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor art. 14 din Legea

nr. 554/2004, înscrisurile depuse la dosar demonstrând îndeplinirea condițiilor

cumulativ impuse de lege pentru suspendarea actului administrativ, cazul bine justificat

și paguba iminentă.

Cu referire expresă la

criticile formulate în recurs, Înalta Curte reține următoarele:

1.1.

Motivul de recurs privind nelegalitatea

suspendării unui act administrativ care și-a produs efectele

Suspendarea executării

actului administrativ, reglementată în art. 14 din Legea nr. 554/2004, constituie

o măsură de protecție provizorie a drepturilor și intereselor legitime ale particularilor,

constând în amânarea sau întreruperea vremelnică, după caz, a producerii efectelor

juridice ale manifestării de voință a autorității publice emitente.

Ea se circumscrie Recomandării

nr. R (89) 8 din 1989 a Comitetului de Miniștri din cadrul Consiliului Europei și

altor instrumente juridice instituite atât în sistemul de protecție al Consiliului

Europei, cât și în ordinea juridică a Uniunii Europene, referitoare la prerogativa

instanței de a ordona măsuri vremelnice de suspendare a executării actului administrativ,

atunci când drepturile sau interesele legitime ale particularilor sunt supuse unui

risc iminent de vătămare, scopul final fiind acela al evitării sau diminuării consecințelor

exercitării abuzive a dreptului de apreciere al autorităților publice.

Conform unei reguli de

interpretare logică a legii civile (în sens larg), o normă juridică trebuie să fie

interpretată în sensul producerii de efecte juridice, iar nu în sensul golirii ei

de conținut.

De aceea, prevederile

art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 nu pot fi interpretate în sensul inadmisibilității

de plano sau a lipsei de obiect a cererii de suspendare a executării unui act administrativ

ale cărui efecte s-au produs ori sunt în curs de desfășurare. Practica administrativă

evidențiază o mare varietate de situații și de măsuri care pot fi dispuse, astfel

că interpretarea propusă de recurentul-pârât, în orice condiții, fără a ține seama

de circumstanțele concrete și de împrejurarea că majoritatea covârșitoare a actelor

administrative o constituie cele uno ictu, ar duce la golirea de conținut și lipsirea

de finalitate a art. 14 din Legea nr. 554/2004.

1.2. Motivul de recurs

privind neîndeplinirea condițiilor prevăzute în art. 14 alin. (1) din Legea nr.

554/2004

Cazul bine justificat

este definit în art. 1 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, prin raportare

la împrejurări legate de starea de fapt și de drept, de natură să creeze o îndoială

serioasă asupra legalității actului, iar paguba iminentă, conform lit. ș) a aceluiași

art., constă în prejudiciul material, viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea

previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public.

Instanța de fond a constatat

corect îndeplinirea celor două condiții, reținând, pe de o parte, aparența de nelegalitate

legată de retroactivitatea încetării calității de executor judecătoresc și de caracterul

disproporționat al măsurii și pe de altă parte, paguba iminentă constând în prejudicierea

patrimoniului părții și în întreruperea derulării executărilor silite aflate în

curs la biroul executorului judecătoresc, ce prestează un serviciu public.

Deși în recurs a fost

criticat considerentul legat de încălcarea principiului neretroactivității, susținându-se

că instanța de fond a utilizat în mod incorect argumentul reducerii la absurd și

a ajuns la concluzia greșită a retroactivității încetării calității de executor

judecătoresc, care ar afecta validitatea ordinului, conduita ulterioară a autorității

emitente confirmă teza judecătorului fondului. Mai precis, așa cum rezultă din rezoluția

de neîncepere a urmăririi penale nr. AA/P/2010 a Parchetului de pe lângă Curtea

de Apel Timișoara, la data de 23 august 2010, Corpul de Control al Ministrului Justiției

a solicitat tragerea intimatului - reclamant la răspundere penală pentru săvârșirea

infracțiunii de exercitare fără drept a unei profesii, prevăzută de art. 281 C.

pen., „constând în aceea că, începând cu data de 10 mai 2001 și până în prezent,

acesta a desfășurat fără drept activitatea de executor judecătoresc”.

Demersul menționat poate

constitui un indiciu, în sensul că voința reală a emitentului a fost aceea de a

conferi efecte retroactive Ordinului emis la data de 29 martie 2010 și conturează

aparența unui exces de putere în sensul art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004,

în condițiile în care între anii 2001 și 2010, biroul executorului judecătoresc

a prestat un serviciu public aflat sub coordonarea și controlul Ministerului Justiției,

conform art. 4 din Legea nr. 188/2000, fără ca dreptul de a exercita profesia de

executor judecătoresc născut în temeiul Ordinului Minstrului Justiției din 4 aprilie

2001, să fi fost supus unei contestări sau verificări.

Analiza în profunzime

argumentelor legate de interpretarea și aplicarea art. 22 alin. (1) lit. b) din

Legea nr. 188/2000 și a efectelor punctelor de vedere exprimate de Ministerul Justiției,

Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei prin cele două adrese menționate

în motivarea recursului constituie, în optica instanței de control judiciar, o chestiune

de fond ce depășește limitele procedurii sumare a suspendării de executare, în care

nu este permisă prejudecarea fondului.

soluției adoptate în recurs

Având în vedere toate

considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte

va respinge recursul promovat potrivit art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004,

ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de Ministerul Justiției, împotriva sentinței civile nr. 292 din 2 iunie 2010 a Curții

de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 28 octombrie 2010.