ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4540/2012
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4540/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra recursului de
față;
Din examinarea
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele
cauzei.
Obiectul cererii
de chemare în judecată.
Prin acțiunea în contencios administrativ
înregistrată sub Dosar nr. 1003/57/2011, reclamantul V.I.S. a solicitat, în
contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției, ca prin hotărâre judecătorească
să se dispună anularea Ordinului nr. 1541/C din 14 iulie 2011 emis de Ministrul
Justiției.
În motivarea acțiunii
reclamantul a susținut că emiterea ordinului menționat în petitul acesteia este
rezultatul aplicării eronate a dispozițiilor art. 15 și 22 din Legea nr.
188/2000. În acest sens, reclamantul precizează că dispozițiile art. 15 din
Legea nr. 188/2000 reglementează condițiile în care o persoană poate fi primită
în funcția de executor judecătoresc, la lit. d) menționându-se "nu are
antecedente penale și se bucură de o bună reputație", în timp ce
dispozițiile art. 22 din Legea nr. 188/2000 se referă la încetarea calității de
executor. La lit. e) a art. 22 din Legea nr. 188/2000 se prevede că încetarea
calității de executor judecătoresc intervine în cazul condamnării definitive
pentru săvârșirea cu intenție a unei infracțiuni care aduce atingere
prestigiului profesiei, iar la lit. g) se menționează că intervine încetarea
acestei calități și în cazul în care executorul judecătoresc nu mai
îndeplinește condițiile prevăzute la art. 15 lit. d) din lege.
A considerat
reclamantul că cerința textului art. 22 lit. g) este realizată numai în
situația condamnării pentru o infracțiune săvârșită cu intenție, ori
condamnarea sa s-a dispus pentru comiterea unei infracțiuni din culpa. Dacă
orice condamnare ar fi putut atrage încetarea calității de executor
judecătoresc, n-ar fi avut sens reglementarea distinctă de la lit. e) a art.
22.
Apărarea
intimatului.
Pârâtul Ministerul
Justiției a solicitat, prin întâmpinare, respingerea acțiunii ca neîntemeiată,
arătând că ordinul criticat a fost emis în conformitate cu dispozițiile art. 22
alin. (1) lit. g) raportat la art. 15 lit. d) din Legea nr. 188/2000, iar
situația de fapt în care se află reclamantul, care are antecedente penale, se
încadrează întocmai în ipoteza reglementată expres prin textul legal care a
constituit temeiul de drept al ordinului, temei care a fost în vigoare încă de
la apariția Legii nr. 188/2000 și nu a suferit nicio modificare.
Hotărârea
instanței de fond
Prin Sentința nr. 290
din 11 octombrie 2011, Curtea de Apel Alba Iulia, secția contencios
administrativ și fiscal, a respins acțiunea în contencios administrativ
formulată de reclamantul V.I.S., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul
Justiției.
Pentru a hotărî
astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
- Prin Ordinul nr.
1541/C din 11 iulie 2011 emis de către Ministrul Justiției s-a dispus, în
temeiul art. 22 alin. (1) lit. g) raportat la art. 15 lit. d), a art. 22 alin.
(2) și art. 48 din Legea nr. 188/2000, încetarea calității de executor
judecătoresc a reclamantului.
- La emiterea
ordinului s-a ținut seama de cazierul judiciar nr. 71038 din 30 mai 2011
eliberat de Inspectoratul de Poliție al județului Sibiu din care rezultă că
reclamantul a fost condamnat la pedeapsa de 6 luni închisoare cu suspendarea
condiționată a executării pedepsei pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare
corporală din culpă prevăzută de art. 184 C. pen., constatându-se că acesta nu
mai îndeplinește condiția prevăzută de art. 15 lit. d) din Legea nr. 188/2000,
având antecedente penale.
A apreciat prim
instanță că susținerile reclamantului în sensul că cerința textului art. 22
lit. g) este realizată numai în situația condamnării pentru o infracțiune
săvârșită cu intenție, considerând că dacă orice condamnare ar fi putut atrage
încetarea calității de executor judecătoresc, n-ar fi avut sens reglementarea
distinctă de la lit. e) a art. 22 sunt neîntemeiate având în vedere
următoarele:
- Potrivit art. 22
alin. (1) lit. g) din Legea nr. 188/2000 "(1) Calitatea de executor
judecătoresc încetează: (...) g) în cazul în care executorul judecătoresc nu
mai îndeplinește condițiile prevăzute la art. 15 lit. a), b), d), e) și f);
- În conformitate cu
dispozițiile art. 15 lit. d) din același act normativ "Executor
judecătoresc poate fi persoana care îndeplinește următoarele condiții: (...) d)
nu are antecedente penale și se bucură de o bună reputație."
- Din interpretarea
literală, sistematică și teleologică a acestor texte de lege rezultă că ivirea
antecedentelor penale după primirea în profesie atrage încetarea calității de
executor judecătoresc, independent de forma de vinovăție cu care a fost
săvârșită fapta penală, legiuitorul optând pentru o anumită simetrie a
condițiilor care trebuie îndeplinite pentru ca o persoană să poată fi executor
și a cazurilor în care această calitate încetează.
A mai reținut
instanța de fond că dacă legiuitorul a reglementat la lit. e) a art. 22 din
același act normativ situația condamnării definitive pentru săvârșirea cu
intenție a unei infracțiuni care aduce atingere prestigiului profesiei, drept
caz distinct de încetare a calității de executor judecătoresc, nu conduce la
interpretarea pretinsă de reclamant a dispozițiilor art. 22 lit. g).
În același sens, s-a
reținut că textul art. 22 lit. g) din Legea nr. 188/2000 este clar, iar unde
legea nu distinge nici interpretul nu trebuie să distingă, ceea ce în speță are
semnificația că nu pot fi excluse cazuri care n-au fost excluse de legiuitorul
însuși.
În concluzie,
reținând că situația de fapt în care se află reclamantul, care are antecedente
penale, se încadrează în ipoteza reglementată expres prin textul legal care a
constituit temeiul de drept al emiterii ordinului atacat, curtea de apel a
apreciat neîntemeiată acțiunea dedusă judecății.
Calea de atac
exercitată în cauză
Împotriva acestei
sentințe a declarat recurs reclamantul V.I.S. invocând prevederile art. 304
pct. 9 C. proc. civ.
Recurentul-reclamant
reține că între considerentele Sentinței civile nr. 228/2011, pronunțată în
suspendarea aplicării ordinului Ministrului Justiției și considerentele
Sentinței nr. 290/2011, prin care s-a soluționat fondul cauzei este o
contradicție de apreciere a textului art. 22 din Legea nr. 188/2000, deși
ambele hotărâri sunt date și motivate de același magistrat.
Arată că în mod
greșit instanța de fond a reținut că sunt aplicabile prevederile art. 22 lit.
g) raportat la art. 15 lit. d) din Legea nr. 188/2000.
Prin reglementarea în
mod expres a cazului de încetare a calității de executor judecătoresc
legiuitorul a înțeles să circumscrie condiția de a nu avea antecedente penale
doar la infracțiunile săvârșite cu intenție, fiind excluse cele din culpă.
Prin urmare,
condamnarea pentru săvârșirea unei infracțiuni din culpă, nu antrenează
consecințele juridice în privința calității de executor judecătoresc.
Prin notele de
ședință depuse la 25 octombrie 2012, recurentul-reclamant susține că art. 15
din lege, coroborat cu art. 22 lit. e) trebuie înțeles și aplicat în practică,
dacă antecedentele penale au fost cauzate din comiterea unei infracțiunii cu
intenție.
II. Considerentele
Înaltei Curți asupra recursului
Examinând cauza prin
prisma criticilor formulate de recurent și a prevederilor art. 304
1
C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru
considerentele ce vor fi prezentate în continuare.
Argumentele de
fapt și de drept relevante.
Recurentul-reclamant
a supus controlului de legalitate exercitat de instanța de contencios administrativ
Ordinul Ministrului Justiției nr. 1541/C din 11 iulie 2011, prin care a încetat
calitatea de executor judecătoresc a acestuia.
În susținerea cererii
a arătat că temeiul avut în vedere, respectiv art. 22 alin. (1) lit. g) din
Legea nr. 188/2000, vine în contradicție cu dispozițiile art. 22 alin. (1) lit.
e) din același act normativ, motiv pentru care existența antecedentelor penale
nu poate constitui un motiv de încetare a calității de executor judecătoresc.
Actul administrativ
atacat a fost emis în conformitate cu dispozițiile art. 22 alin. (1) lit. g)
raportat la art. 15 lit. d) din Legea nr. 188/2000 privind executorii
judecătorești, cu modificările și completările ulterioare, ținând seama de
certificatul de cazier judiciar nr. 71038 din 30 mai 2011, eliberat de
Ministerul Administrației și Internelor, Inspectoratul de Poliție al Județului
Sibiu privind săvârșirea unei infracțiuni din culpă.
Art. 15 din Legea nr.
188/2000 privind executorii judecătorești reglementează condițiile pe care
trebuie să le îndeplinească o persoană pentru a putea fi primită ca executor
judecătoresc, la lit. d), fiind menționată condiția de a nu avea antecedente
penale și să se bucure de o bună reputație.
Potrivit art. 22 din
același act normativ "calitatea de executor judecătoresc încetează"
în cazul condamnării definitive, pentru săvârșirea unei infracțiuni cu
intenție, care aduce atingere prestigiului profesiei.
Din analiza acestor
prevederi legale, rezultă că legiuitorul a prevăzut situația executorului
judecătoresc condamnat definitiv pentru o infracțiune săvârșită cu intenție, de
natură să aducă atingere prestigiului profesiei.
Așa cum susține
recurentul-reclamant, raportat la cazul dat, este necesar să se facă dovada că
este îndeplinită condiția că prin săvârșirea infracțiunii cu intenție să se
aducă atingere prestigiului profesiei, aceasta prin raportare la obligațiile
profesionale și de conduită ale executorului judecătoresc, statuate, prin legea
de organizare, prin statut sau regulament.
În cauză nu s-au
administrat probe și nici nu s-a pretins că executorul judecătoresc nu se mai
bucură de bună reputație privită ca o condiție de primire și menținere în
funcție.
Înalta Curte
apreciază că raționamentul îmbrățișat de judecătorul fondului, că orice
condamnare indiferent dacă privește o infracțiune săvârșită din culpă sau
intenție, inserate în cazierul judiciar, ca antecedente penale este de natură
să conducă la încetarea calității de executor judecătoresc, conduce la
concluzia că textul art. 22 lit. g) din lege este inaplicabil.
Dacă intenția
legiuitorului în adoptarea Legii nr. 188/2000 era ca sancțiunea încetării
calității de executor judecătoresc să fie aplicată, indiferent de natura faptei
penale comise, nu insera textul de la lit. e) a art. 22.
În concluzie, contrar
considerentelor primei instanțe, în cauză nu rezultă îndeplinirea condițiilor
necesare pentru încetarea calității de executor judecătoresc, astfel că se
impune anularea actului administrativ contestat.
Temeiul legal al
soluției adoptate
Având în vedere cele
expuse la pct. II.1 în temeiul art. 312 alin. (1) - (3) C. proc. civ. respectiv
la art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și art. 20 Legea nr. 554/2004 se va admite
recursul și se va modifica sentința în sensul admiterii acțiunii formulate de
reclamantul V.I.S.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul
declarat de V.I.S. împotriva Sentinței civile nr. 290 din 11 octombrie 2011 a
Curții de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal.
Modifică sentința
atacată în sensul că admite acțiunea reclamantului.
Anulează Ordinul nr.
1541/C din 11 iulie 2011 emis de Ministrul Justiției.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 2 noiembrie 2012
Procesat de GGC - GV