ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1781/2014

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Procedura în fața primei instanțe Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 24 aprilie 2012, reclamantul M.Șt.

a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună: - anularea procesului-verbal din data de 06 martie 2012 și a adresei nr. 23804 din 04 aprilie 2012 cu valoare de decizie prin care i-a fost respinsă plângerea prealabilă, emise de intimat și prin care s-a dispus respingerea cererii reclamantului de numire în funcția de executor judecătoresc; - obligarea intimatului la emiterea unui ordin prin care să se dispună numirea reclamantului în funcția de executor judecătoresc în conformitate cu dispozițiile art. 1 și următoarele din Legea nr. 287/2011 și cele ale Legii nr. 188/2000; - obligarea intimatului la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

În subsidiar, în temeiul dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 554/2004, a invocat excepția de nelegalitate a dispozițiilor art. 15 lit. d) din Legea nr. 188/2000, dispoziții legale ce contravin prevederilor art. 4 alin. (2) din Constituție, prevederilor art. 14 C.A.D.O.L.F., precum și celor ale art. 16 din Pactul Internațional privind drepturile civile și politice ale omului. În motivare, reclamantul a arătat că în perioada 21 iunie 2004 - 04 aprilie 2012 a exercitat profesia de executor bancar în corpul executorilor bancari, la nivelul mai multor instituții de credit, în condițiile stabilite prin Ordinul ministrului justiției nr. 2628/C/1999 și cu respectarea prevederilor Legii nr. 188/2000.

La data de 24 iunie 2009, a fost condamnat penal de către Judecătoria Sectorului 4 București la pedeapsa de 2 ani închisoare cu suspendare pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpa, ca urmare a producerii unui accident rutier în data de 16 septembrie 2006, hotărâre definitivă la data de 02 februarie 2012 prin decizia Curții de Apel București. Odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 287/2011, activitatea de punere în executare a titlurilor executorii aparținând instituțiilor de credit și a altor instituții similare a fost transferată în competența executorilor, executorii bancari din cadrul acestora putând solicita numirea în funcția de executor judecătoresc cu condiția îndeplinirii cerințelor prevăzute de art. 15 lit. a) - f) din Legea nr. 188/2000.

La data de 17 ianuarie 2012, a solicitat intimatului numirea în funcția de executor judecătoresc, depunând în acest sens toate documentele necesare. Cererea i-a fost respinsă pe considerentul că are antecedente penale, împrejurare ce contravine prevederilor art. 15 lit. d) din Legea nr. 188/1999. Față de acest aspect, reclamantul a apreciat că decizia intimatului este dată cu aplicarea greșită a legii, textul de lege invocat, vizând în opinia sa doar sfera infracțiunilor săvârșite cu intenție și care au legătură cu profesia de executor judecătoresc. Astfel, art. 23 alin. (1) lit. e) din Legea executorilor judecătorești, reglementează în mod expres și limitativ drept cauză de încetare a calității de executor judecătoresc condamnarea definitivă pentru săvârșirea cu intenție a unei infracțiuni ce aduce atingere prestigiului profesiei de executor judecătoresc.

În ceea ce privește excepția de nelegalitate a dispozițiilor art. 15 lit. d) din Legea nr. 188/2000 care prevăd drept condiție necesară pentru exercitarea profesiei de executor judecătoresc lipsa antecedentelor penale, reclamantul a arătat că nu se face nicio distincție privitoare la infracțiunea săvârșită. Pârâtul M.J. a depus întâmpinare la data de 12 iunie 2012, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată. În ședința publică de la 19 iunie 2012, prima instanță a respins excepția de nelegalitate ca inadmisibilă, pentru motivele cuprinse în încheierea de ședință de la acea data și a admis cererea reclamantului de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a art. 15 lit. d) din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătorești.

2. Hotărârea primei instanțe Prin Sentința nr. 4280 din 26 iunie 2012, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamantul M.Șt., în contradictoriu cu pârâtul M.J., ca neîntemeiată. Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că potrivit art. 15 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 188/2000 „Executor judecătoresc poate fi persoana care îndeplinește următoarele condiții: d) nu are antecedente penale și se bucură de o bună reputație”. În optica primei instanțe, textul de lege are o formulare generală și nu face nici o distincție în ceea ce privește natura antecedentelor penale. în aceste condiții nici interpretul nu poate face nicio distincție, în sensul că legea ar avea în vedere doar o anumită categorie de antecedente penale, respectiv cele care au legătură cu funcția de executor judecătoresc.

3. Recursul reclamantului M.Șt. Împotriva Sentinței nr. 4280 din 26 iunie 2012 a Curții de Apel București a declarat recurs reclamantul, criticând-o în temeiul art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ. În esență, recurentul-reclamant arată că instanța de fond a interpretat greșit actul dedus judecății și a pronunțat o soluție ce nu este în concordanță cu dispozițiile legale incidente în cauză, întrucât dispozițiile art. 15 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 188/2000 referitoare la lipsa antecedentelor penale ale persoanei care solicită numirea în funcția de executor judecătoresc vizează doar sfera acelor infracțiuni care sunt în legătură cu profesia.

Arată recurentul-reclamant că intenția legiuitorului a fost aceea de a circumscrie condiția lipsei antecedentelor penale prevăzute la art. 15 lit. d) din aceeași lege, doar la acele infracțiuni săvârșite cu intenție și care sunt în legătură cu exercitarea profesiei de executor judecătoresc, cu excluderea altor tipuri de infracțiuni cum sunt cele de ucidere din culpă. Sentința este dată cu încălcarea dispozițiilor art. 14 din C.A.D.O.L.F., prima instanță având obligația să aplice cu preeminență prevederile Convenției prin raportare la dispozițiile legislației interne. Dacă textul de lege ar fi interpretat în sensul arătat de prima instanță, rezultă că nu natura infracțiunii săvârșite este relevantă în deținerea calității de executor judecătoresc, ci data la care a survenit condamnarea penală.

Acest aspect contravine scopului pentru care legiuitorul a edictat interdicțiile prevăzute la art. 15 lit. d) și art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 188/2000. În legislația națională, atunci când intenția legiuitorului a fost aceea de a institui drept condiție pentru accesul la o profesie, lipsa antecedentelor penale a operat o distincție clară în funcție de natura infracțiunii săvârșite de petent. 4. Apărările intimatului Ministerul Justiției Prin întâmpinarea formulată la data de 8 august 2013, intimatul-pârât a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, arătând că prima instanță a reținut corect că, în speță, condiția legală privind inexistența antecedentelor penale pentru a accede în profesia de executor judecătoresc este incidentă și infracțiunilor săvârșite din culpă, cum este cazul infracțiunii săvârșite de reclamant.

Menționează intimatul că potrivit art. 23 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătorești, calitatea de executor judecătoresc încetează în cazul în care executorul judecătoresc nu mai îndeplinește condițiile prevăzute de art. 15 lit. a), b), c) și f). Așadar, în mod corect prima instanță a respins cererea reclamantului prin care a solicitat anularea procesului-verbal din data de 6 martie 2012 și a adresei nr. 23804 din 2 aprilie 2012. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând cauza prin prisma criticilor formulate de recurentul-reclamant M.Șt. și a prevederilor art. 304 1 C. proc.

civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru următoarele considerente: Recurentul-reclamant a supus controlului de legalitate exercitat de instanța de contencios administrativ procesul-verbal încheiat la data de 6 martie 2012, prin care a fost respinsă cererea acestuia de dobândire a calității de executor judecătoresc, precum și Decizia nr. 23804 din 2 aprilie 2012 prin care a fost respinsă plângerea prealabilă.

Actul administrativ atacat a fost emis în conformitate cu dispozițiile art. 15 lit. d) din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătorești, cu modificările și completările ulterioare, ținând seama de certificatul de cazier judiciar nr. 1183667 din 21 decembrie 2001 eliberat de M.A.I., din care rezultă că reclamantul a fost condamnat la o pedeapsă de 2 ani închisoare cu suspendare pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă prevăzută de art. 178 alin. (2) C. pen., conform sentinței penale nr. 1282 din 24 iunie 2009 a Judecătoriei Sectorului 4 București, definitivă prin Decizia penală nr. 201 din 2 februarie 2010 pronunțată de Curtea de Apel București. Art. 15 din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătorești reglementează condițiile pe care trebuie să le îndeplinească o persoană pentru a putea fi primită în profesie, la lit. d) fiind menționată condiția de a nu avea antecedente penale și să se bucure de o bună reputație.

Potrivit art. 22 din același act normativ (în forma în vigoare la data emiterii actului administrativ contestat), „calitatea de executor judecătoresc încetează în cazul condamnării definitive pentru săvârșirea cu intenție a unei infracțiuni ce aduce atingere prestigiului profesiei”. Din analiza acestor prevederi legale rezultă că legiuitorul a prevăzut situația executorului judecătoresc condamnat definitiv pentru o infracțiune săvârșită cu intenție, de natură să aducă o atingere prestigiului profesiei. Așa cum susține recurentul-reclamant, raportat la cazul dat, este necesar să se facă dovada că este îndeplinită condiția că prin săvârșirea infracțiunii cu intenție să se aducă atingere prestigiului profesiei, aceasta prin raportare la obligațiile profesionale și de conduită ale executorului judecătoresc, statuate, prin legea de organizare, prin statut sau regulament.

În cauză nu s-au administrat probe și nici nu s-a pretins că executorul judecătoresc nu se mai bucură de bună reputație privită ca o condiție de primire și menținere în funcție. Înalta Curte apreciază că raționamentul îmbrățișat de judecătorul fondului, că orice condamnare indiferent dacă privește o infracțiune săvârșită din culpa sau intenție, înserate în cazierul judiciar, ca antecedente penale este de natură să justifice respingerea cererii de accedere în profesie, conduce la concluzia că textul art. 22 lit. g) din lege este inaplicabil.

Dacă intenția legiuitorului în adoptarea Legii nr. 188/2000 era ca sancțiunea respingerii cererii de dobândire a calității de executor judecătoresc, respectiv încetarea acestei calități să fie aplicată indiferent de natura faptei penale comise și de forma de vinovăție, nu insera textul de la lit. e) a art. 22. În concluzie, contrar considerentelor primei instanțe, scopul dispozițiilor Legii nr. 188/2000 este acela de a avea în vedere doar o anumită categorie de antecedente penale, respectiv cele care au legătură cu funcția de executor judecătoresc, astfel că în mod greșit intimatul a respins cererea de dobândire a calității de executor judecătoresc. Cerința inexistenței antecedentelor penale are în vedere inexistența unei condamnări penale definitive pentru săvârșirea unei infracțiuni cu intenție și care este de natură a prejudeca prestigiul profesiei, or reclamantul nu se află într-o atare situație.

Urmează ca în raport de dispozițiile art. 1 din Legea nr. 287/ 14 decembrie 2011, ce conferă posibilitatea ca executorii bancari cu o vechime efectivă de cel puțin 2 ani să fie numiți, la cerere, în funcția de executor judecătoresc și având în vedere forma de vinovăție – culpa, precum și faptul că a intervenit reabilitarea de drept a reclamantului, cu consecința încetării oricărei interdicții și decăderi izvorâte din actul condamnării, așa cum rezultă și din cazierul judiciar nr. 868253 din data de 14 februarie 2014, Înalta Curte apreciază că cererea reclamantului este întemeiată, Temeiul legal al soluției adoptate Având în vedere cele expuse la pct. II.1, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) – (3) C. proc.

civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004, va fi admis recursul, cu consecința modificării sentinței atacate în sensul admiterii acțiunii formulate de reclamantul M.Șt. Va fi anulat procesul-verbal încheiat la 6 martie 2012 privind cererea reclamantului înregistrată la M.J. sub nr. 4392 din 17 ianuarie 2012 și va fi obligat pârâtul-intimat să emită un act administrativ prin care să dispună numirea acestuia în funcția de executor judecătoresc.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de M.Șt. împotriva sentinței nr. 4280 din 26 iunie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată, în sensul că admite acțiunea formulată de reclamantul M.Șt. Anulează Procesul–verbal încheiat, la data de 6 martie 2012, privind cererea reclamantului M.Șt. înregistrată la M.J. sub nr. 4392 din 17 ianuarie 2012. Obligă intimatul M.J. să emită un act administrativ prin care să dispună numirea reclamantului M.Șt. în funcția de executor judecătoresc. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 aprilie 2014.