ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1781/2014

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1781/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele

cauzei

1.

Procedura

în fața primei instanțe

Prin cererea

înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, la data de 24 aprilie 2012, reclamantul M.Șt. a

solicitat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției, ca prin hotărârea

ce se va pronunța să se dispună:

- anularea

procesului-verbal din data de 06 martie 2012 și a adresei nr. 23804 din 04

aprilie 2012 cu valoare de decizie prin care i-a fost respinsă plângerea

prealabilă, emise de intimat și prin care s-a dispus respingerea cererii

reclamantului de numire în funcția de executor judecătoresc;

- obligarea

intimatului la emiterea unui ordin prin care să se dispună numirea

reclamantului în funcția de executor judecătoresc în conformitate cu

dispozițiile art. 1 și următoarele din Legea nr. 287/2011 și cele ale Legii nr.

188/2000;

- obligarea

intimatului la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată ocazionate de

prezentul litigiu.

În subsidiar, în

temeiul dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 554/2004, a invocat excepția de

nelegalitate a dispozițiilor art. 15 lit. d) din Legea nr. 188/2000, dispoziții

legale ce contravin prevederilor art. 4 alin. (2) din Constituție, prevederilor

art. 14 C.A.D.O.L.F., precum și celor ale art. 16 din Pactul Internațional

privind drepturile civile și politice ale omului.

În motivare,

reclamantul a arătat că în perioada 21 iunie 2004 - 04 aprilie 2012 a exercitat

profesia de executor bancar în corpul executorilor bancari, la nivelul mai

multor instituții de credit, în condițiile stabilite prin Ordinul ministrului

justiției nr. 2628/C/1999 și cu respectarea prevederilor Legii nr. 188/2000.

La data de 24 iunie 2009,

a fost condamnat penal de către Judecătoria Sectorului 4 București la pedeapsa

de 2 ani închisoare cu suspendare pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din

culpa, ca urmare a producerii unui accident rutier în data de 16 septembrie 2006,

hotărâre definitivă la data de 02 februarie 2012 prin decizia Curții de Apel

București.

Odată cu intrarea în

vigoare a Legii nr. 287/2011, activitatea de punere în executare a titlurilor

executorii aparținând instituțiilor de credit și a altor instituții similare a

fost transferată în competența executorilor, executorii bancari din cadrul

acestora putând solicita numirea în funcția de executor judecătoresc cu

condiția îndeplinirii cerințelor prevăzute de art. 15 lit. a) - f) din Legea nr.

188/2000.

La data de 17

ianuarie 2012, a solicitat intimatului numirea în funcția de executor

judecătoresc, depunând în acest sens toate documentele necesare. Cererea i-a

fost respinsă pe considerentul că are antecedente penale, împrejurare ce

contravine prevederilor art. 15 lit. d) din Legea nr. 188/1999.

Față de acest aspect,

reclamantul a apreciat că decizia intimatului este dată cu aplicarea greșită a

legii, textul de lege invocat, vizând în opinia sa doar sfera infracțiunilor

săvârșite cu intenție și care au legătură cu profesia de executor judecătoresc.

Astfel, art. 23 alin. (1) lit. e) din Legea executorilor judecătorești,

reglementează în mod expres și limitativ drept cauză de încetare a calității de

executor judecătoresc condamnarea definitivă pentru săvârșirea cu intenție a

unei infracțiuni ce aduce atingere prestigiului profesiei de executor

judecătoresc.

În ceea ce privește

excepția de nelegalitate a dispozițiilor art. 15 lit. d) din Legea nr. 188/2000

care prevăd drept condiție necesară pentru exercitarea profesiei de executor

judecătoresc lipsa antecedentelor penale, reclamantul a arătat că nu se face

nicio distincție privitoare la infracțiunea săvârșită.

Pârâtul M.J. a depus

întâmpinare la data de 12 iunie 2012, prin care a solicitat respingerea

acțiunii ca neîntemeiată.

În ședința publică de

la 19 iunie 2012, prima instanță a respins excepția de nelegalitate ca

inadmisibilă, pentru motivele cuprinse în încheierea de ședință de la acea data

și a admis cererea reclamantului de sesizare a Curții Constituționale cu

soluționarea excepției de neconstituționalitate a art. 15 lit. d) din

Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătorești.

2.

Hotărârea

primei instanțe

Prin Sentința nr. 4280

din 26 iunie 2012, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamantul M.Șt., în

contradictoriu cu pârâtul M.J., ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța

această soluție, prima instanță a reținut că potrivit art. 15 alin. (1) lit. d)

din Legea nr. 188/2000 „Executor judecătoresc poate fi persoana care

îndeplinește următoarele condiții: d) nu are antecedente penale și se bucură de

o bună reputație”.

În optica primei

instanțe, textul de lege are o formulare generală și nu face nici o distincție

în ceea ce privește natura antecedentelor penale. în aceste condiții nici

interpretul nu poate face nicio distincție, în sensul că legea ar avea în

vedere doar o anumită categorie de antecedente penale, respectiv cele care au

legătură cu funcția de executor judecătoresc.

3.

Recursul

reclamantului M.Șt.

Împotriva Sentinței nr.

4280 din 26 iunie 2012 a Curții de Apel București a declarat recurs

reclamantul, criticând-o în temeiul art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc.

civ.

În esență,

recurentul-reclamant arată că instanța de fond a interpretat greșit actul dedus

judecății și a pronunțat o soluție ce nu este în concordanță cu dispozițiile legale

incidente în cauză, întrucât dispozițiile art. 15 alin. (1) lit. d) din Legea nr.

188/2000 referitoare la lipsa antecedentelor penale ale persoanei care solicită

numirea în funcția de executor judecătoresc vizează doar sfera acelor

infracțiuni care sunt în legătură cu profesia.

Arată

recurentul-reclamant că intenția legiuitorului a fost aceea de a circumscrie

condiția lipsei antecedentelor penale prevăzute la art. 15 lit. d) din aceeași

lege, doar la acele infracțiuni săvârșite cu intenție și care sunt în legătură

cu exercitarea profesiei de executor judecătoresc, cu excluderea altor tipuri

de infracțiuni cum sunt cele de ucidere din culpă.

Sentința este dată cu

încălcarea dispozițiilor art. 14 din C.A.D.O.L.F., prima instanță având

obligația să aplice cu preeminență prevederile Convenției prin raportare la

dispozițiile legislației interne.

Dacă textul de lege

ar fi interpretat în sensul arătat de prima instanță, rezultă că nu natura

infracțiunii săvârșite este relevantă în deținerea calității de executor

judecătoresc, ci data la care a survenit condamnarea penală. Acest aspect

contravine scopului pentru care legiuitorul a edictat interdicțiile prevăzute

la art. 15 lit. d) și art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 188/2000.

În legislația

națională, atunci când intenția legiuitorului a fost aceea de a institui drept

condiție pentru accesul la o profesie, lipsa antecedentelor penale a operat o

distincție clară în funcție de natura infracțiunii săvârșite de petent.

4.

Apărările

intimatului Ministerul Justiției

Prin întâmpinarea

formulată la data de 8 august 2013, intimatul-pârât a solicitat respingerea

recursului, ca nefondat, arătând că prima instanță a reținut corect că, în

speță, condiția legală privind inexistența antecedentelor penale pentru a

accede în profesia de executor judecătoresc este incidentă și infracțiunilor

săvârșite din culpă, cum este cazul infracțiunii săvârșite de reclamant.

Menționează intimatul

că potrivit art. 23 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 188/2000 privind executorii

judecătorești, calitatea de executor judecătoresc încetează în cazul în care

executorul judecătoresc nu mai îndeplinește condițiile prevăzute de art. 15 lit.

a), b), c) și f). Așadar, în mod corect prima instanță a respins cererea

reclamantului prin care a solicitat anularea procesului-verbal din data de 6

martie 2012 și a adresei nr. 23804 din 2 aprilie 2012.

II. Considerentele

Înaltei Curți asupra recursului

Examinând cauza prin

prisma criticilor formulate de recurentul-reclamant M.Șt. și a prevederilor art.

304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat

pentru următoarele considerente:

Recurentul-reclamant

a supus controlului de legalitate exercitat de instanța de contencios

administrativ procesul-verbal încheiat la data de 6 martie  2012, prin care a fost

respinsă cererea acestuia de dobândire a calității de executor judecătoresc,

precum și Decizia nr. 23804 din 2 aprilie 2012 prin care a fost respinsă

plângerea prealabilă.

Actul administrativ

atacat a fost emis în conformitate cu dispozițiile art. 15 lit. d) din Legea nr.

188/2000 privind executorii judecătorești, cu modificările și completările

ulterioare, ținând seama de certificatul de cazier judiciar nr. 1183667 din 21

decembrie 2001 eliberat de M.A.I., din care rezultă că reclamantul a fost

condamnat la o pedeapsă de 2 ani închisoare cu suspendare pentru săvârșirea

infracțiunii de ucidere din culpă prevăzută de art. 178 alin. (2) C. pen.,

conform sentinței penale nr. 1282 din 24 iunie 2009 a Judecătoriei Sectorului 4

București, definitivă prin Decizia penală nr. 201 din 2 februarie 2010

pronunțată de Curtea de Apel București.

Art. 15 din Legea nr.

188/2000 privind executorii judecătorești reglementează condițiile pe care

trebuie să le îndeplinească o persoană pentru a putea fi primită în profesie,

la lit. d) fiind menționată condiția de a nu avea antecedente penale și să se

bucure de o bună reputație.

Potrivit art. 22 din

același act normativ (în forma în vigoare la data emiterii actului administrativ

contestat), „calitatea de executor judecătoresc încetează în cazul condamnării

definitive pentru săvârșirea cu intenție a unei infracțiuni ce aduce atingere

prestigiului profesiei”.

Din analiza acestor

prevederi legale rezultă că legiuitorul a prevăzut situația executorului

judecătoresc condamnat definitiv pentru o infracțiune săvârșită cu intenție, de

natură să aducă o atingere prestigiului profesiei.

Așa cum susține

recurentul-reclamant, raportat la cazul dat, este necesar să se facă dovada că

este îndeplinită condiția că prin săvârșirea infracțiunii cu intenție să se

aducă atingere prestigiului profesiei, aceasta prin raportare la obligațiile

profesionale și de conduită ale executorului judecătoresc, statuate, prin legea

de organizare, prin statut sau regulament.

În cauză nu s-au

administrat probe și nici nu s-a pretins că executorul judecătoresc nu se mai

bucură de bună reputație privită ca o condiție de primire și menținere în

funcție.

Înalta Curte

apreciază că raționamentul îmbrățișat de judecătorul fondului, că orice

condamnare indiferent dacă privește o infracțiune săvârșită din culpa sau

intenție, înserate în cazierul judiciar, ca antecedente penale este de natură

să justifice respingerea cererii de accedere în profesie, conduce la concluzia

că textul art. 22 lit. g) din lege este inaplicabil.

Dacă intenția

legiuitorului în adoptarea Legii nr. 188/2000 era ca sancțiunea respingerii cererii

de dobândire a calității de executor judecătoresc, respectiv încetarea acestei

calități să fie aplicată indiferent de natura faptei penale comise și de forma

de vinovăție, nu insera textul de la lit. e) a art. 22.

În concluzie, contrar

considerentelor primei instanțe, scopul dispozițiilor Legii nr. 188/2000 este

acela de a avea în vedere doar o anumită categorie de antecedente penale,

respectiv cele care au legătură cu funcția de executor judecătoresc, astfel că

în mod greșit intimatul a respins cererea de dobândire a calității de executor

judecătoresc.

Cerința inexistenței

antecedentelor penale are în vedere inexistența unei condamnări penale

definitive pentru săvârșirea unei infracțiuni cu intenție și care este de

natură a prejudeca prestigiul profesiei, or reclamantul nu se află într-o atare

situație.

Urmează ca în raport

de dispozițiile art. 1 din Legea nr. 287/ 14 decembrie 2011, ce conferă

posibilitatea ca executorii bancari cu o vechime efectivă de cel puțin 2 ani să

fie numiți, la cerere, în funcția de executor judecătoresc și având în vedere

forma de vinovăție – culpa, precum și faptul că a intervenit reabilitarea de

drept a reclamantului, cu consecința încetării oricărei interdicții și decăderi

izvorâte din actul condamnării, așa cum rezultă și din cazierul judiciar nr. 868253

din data de 14 februarie 2014, Înalta Curte apreciază că cererea reclamantului

este întemeiată,

Temeiul legal al

soluției adoptate

Având în vedere cele

expuse la pct. II.1, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) – (3) C. proc.

civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004, va fi admis recursul, cu consecința

modificării sentinței atacate în sensul admiterii acțiunii formulate de

reclamantul M.Șt.

Va fi anulat

procesul-verbal încheiat la 6 martie 2012 privind cererea reclamantului

înregistrată la M.J. sub nr. 4392 din 17 ianuarie 2012 și va fi obligat

pârâtul-intimat să emită un act administrativ prin care să dispună numirea

acestuia în funcția de executor judecătoresc.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de M.Șt. împotriva sentinței nr. 4280 din 26 iunie 2012 a Curții de

Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința

atacată, în sensul că admite acțiunea formulată de reclamantul M.Șt.

Anulează

Procesul–verbal încheiat, la data de 6 martie 2012, privind cererea

reclamantului M.Șt. înregistrată la M.J. sub nr. 4392 din 17 ianuarie 2012.

Obligă intimatul M.J.

să emită un act administrativ prin care să dispună numirea reclamantului M.Șt. în

funcția de executor judecătoresc.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 4 aprilie 2014.