ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 37/2016

Decizia nr. 37/2016

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

I. Circumstanțele cauzei;

Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată pe rolul Curții de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a chemat în judecată pârâtul B., solicitând anularea Deciziei nr. 54387 din 18 iunie 2012 și a Deciziei nr. 42179 din 8 mai 2012, emise de B. - C., prin care i s-a respins procedura prealabilă și respectiv cererea de numire în funcția de executor judecătoresc, în temeiul art. 66 din Legea nr. 188/2000.

Reclamantul solicită instanței să constate că îndeplinește condițiile legale pentru a fi numit în funcția de executor judecătoresc în temeiul art. 66 din Legea nr. 188/2000 și să fie obligat pârâtul să emită decizia de numire în baza vechimii juridice și a vechimii în activitatea de executare, de 1 an și 7 luni.

Prin sentința nr. 443 din 21 decembrie 2012 a Curții de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal, a fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul B..

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că reclamantul a fost executor bancar, iar prin cererea din 23 ianuarie 2012 a solicitat admiterea în profesie ca executor judecătoresc stagiar, în condițiile art. 1 alin. (2) din Legea nr. 287/2011, cerere admisă prin Ordinul nr. 983/C din 16 martie 2012 al B.

La 3 mai 2012, reclamantul adresează Ministerului Justiției cererea de numire ca executor judecătoresc definitiv, în temeiul art. 66 alin. (1) din Legea nr. 188/2000, art. 107 alin. (3) din Regulamentul de punere în aplicare a acestei legi, art. 6 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 287/2011 și art. 6 alin. (2) C. civ.

B. îi comunică reclamantului la 8 mai 2012 faptul că nu poate da curs cererii, întrucât nu îndeplinește condițiile prevăzute de art. 15 lit. a)-g) din Legea nr. 188/2000; art. 66 din Legea nr. 188/2000 și art. 107 din Regulamentul de aplicare, nu i se aplică reclamantului, ci au fost aplicabile doar executorilor judecătorești ai instanțelor de judecată producând efecte numai cu privire la situația concretă a acestora.

Reclamantul a formulat plângere prealabilă, iar prin adresa din 18 iunie 2012, B. îi comunică faptul că își menține punctul de vedere.

Instanța de fond a reținut că reclamantul a fost executor bancar și a intrat în profesia de executor judecătoresc printr-o procedură specială reglementată de Legea nr. 287/2011.

La art. 1 al acestei legi se prevede că exe

cutorii înregistrați în condițiile legii la B. până la data de 31 mai 2011, aparținând corpurilor proprii de executori organizate de instituțiile de credit și alte entități care aparțin grupului acestora și care desfășoară activități financiare, de instituțiile financiare nebancare sau de instituțiile de credit cooperatiste, care desfășoară activitate de executor în cadrul acestora, la data expirării termenului prevăzut la alin. (3), cu o vechime efectivă de cel puțin 2 ani de la prima înregistrare în această activitate, vor fi numiți, la cerere, în funcția de executor judecătoresc, dacă îndeplinesc condițiile generale prevăzute la

art. 15

lit. a) - f) din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătorești, republicată. (2) Executorii aparținând corpurilor proprii de executori organizate de instituțiile de credit și alte entități care aparțin grupului acestora și care desfășoară activități financiare, de instituțiile financiare nebancare sau de instituțiile de credit cooperatiste, care, la data intrării în vigoare a prezentei legi, îndeplinesc condițiile prevăzute la alin. (1), dar au, la data expirării termenului prevăzut la alin. (3), o vechime mai mică de 2 ani în această activitate, dobândesc, la cerere, calitatea de executor judecătoresc stagiar.

Reclamantului i s-a aplicat această procedură și, în temeiul alin. (2) al art. 1 din Legea nr. 287/2011 a fost numit, prin Ordinul B., ca executor stagiar.

Numirea sa ca executor judecătoresc definitiv este guvernată de prevederile alin. (5) al art. 1 din Legea nr. 287/2011 potrivit căruia

„executorii prevăzuți la alin. (1) și (2) sunt numiți în funcția de executor judecătoresc sau, după caz, dobândesc calitatea de executor judecătoresc stagiar, fără concurs sau examen de admitere în profesie și fără îndeplinirea condițiilor privind plata taxelor de admitere în profesie, prevăzute de reglementările aplicabile în materie. Dispozițiile privind examenul de definitivat și participarea la programe de formare profesională continuă, prevăzute de reglementările în materie, rămân aplicabile.”

A reținut instanța de fond că reclamantul, în calitatea sa de executor judecătoresc stagiar, trebuie, pentru a deveni definitive, să susțină și să fie admis la examenul de definitivat în condițiile art. 15 lit. g) din Legea nr. 188/2000.

A constatat instanța de primă jurisdicție că prevederile art. 66 din această lege, privind posibilitatea valorificării vechimii în funcția juridică, nu se aplică reclamantului, pentru că sunt dispoziții tranzitorii care reglementau, la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 188/2000, primirea în profesie a executorilor instanțelor judecătorești, referindu-se la executorii în funcție, care își încep activitatea conform art. 69 alin. (4) în birouri în termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a legii, iar, pe de altă parte, reclamantul și-a valorificat (în condițiile speciale ale Legii nr. 287/2011) deja șansa intrării în profesia de executor judecătoresc, optând și fiind numit ca executor judecătoresc stagiar. În aceste condiții singura posibilitate pentru un executor judecătoresc stagiar, care a intrat în profesie, fără concurs sau examen, de a deveni executor judecătoresc definitiv recunoscută de Legea nr. 188/2000 este cea a susținerii cu succes a examenului de definitivat, conform art. 21 și Regulamentului dat în aplicarea acestui text de lege.

În concluzie, instanța de fond a constatat că respingerea cererii reclamantului, de a fi numit fără examen de definitivat ca executor judecătoresc definitive, a fost legală, fiind în acord cu dispozițiile menționate ale Legii nr. 287/2011 și Legii nr. 188/2000.

Împotriva hotărârii pronunțată de instanța de fond, reclamantul a formulat recurs, criticând soluția instanței de fond, ca netemeinică și nelegală.

II. Decizia instanței de recurs;

La termenul din 29 octombrie 2014, stabilit pentru soluționarea recursului formulat, Înalta Curte a dispus suspendarea judecării cauzei pentru lipsa nejustificată a părților, în temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

Urmare a cererii legal timbrate a intimatului B., Înalta Curte, în temeiul art. 245 pct. 1 C. proc. civ., dispune repunerea pe rol a cauzei.

Totodată, Înalta Curte reține că, potrivit dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an.

Cum, în cauză, nu au fost îndeplinite acte de procedură de natură a întrerupe sau suspenda perimarea, potrivit prevederilor art. 249 - 251 C. proc. civ., instanța va face aplicarea dispozițiilor art. 252 alin. (1) C. proc. civ. și va constata perimat recursul formulat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite cererea de repunere pe rol a cauzei.

Constată perimat recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 443 din 21 decembrie 2012 a Curții de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 ianuarie 2016.