ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2742/2024

Cererea de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 6 iulie 2022, pe rolul Tribunalului Constanța, sub nr. x/2022, reclamanții A. și B. au solicitat obligarea pârâților Unitatea Administrativ Teritorială Orașul Eforie și Primarul Orașului Eforie la plata, în solidar, a sumei de 800.000 euro, în echivalent RON la data plății, cu titlu de daune morale. Pârâții Primarul Orașului Eforie și Unitatea Administrativ Teritorială Orașul Eforie au depus întâmpinare prin care au invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei B. și respingerea acțiunii împotriva acesteia, ca fiind formulată de o persoană lipsită de calitate procesuală activă, iar, pe fondul cauzei, au solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, ca nefondată. Prin precizările depuse la data de 17 noiembrie 2022, reclamanții au solicitat introducerea în cauză a numitului C., în calitate de pârât. Prin încheierea din data de 19 decembrie 2022, Tribunalul Constanța l-a introdus în cauză, în calitate de pârât, pe C.. De asemenea, a calificat precizările reclamanților, înregistrate la data de 17 noiembrie 2022, ca fiind o cerere adițională, de modificare a cadrului procesual pasiv și a respins, ca neîntemeiată, excepția decăderii acestora din dreptul de a modifica cererea de chemare în judecată, invocată în ședința din data de 5 decembrie 2022. Pârâtul C. a depus întâmpinare prin care a solicitat admiterea excepției lipsei calității sale procesuale pasive și respingerea acțiunii, ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsită de calitate procesuală pasivă.

Hotărârea pronunțată de prima instanță Prin sentința civilă nr. 1519 pronunțată la data de 12 mai 2023, Tribunalul Constanța, secția civilă a respins, ca neîntemeiate, excepția lipsei calității procesuale active și excepția lipsei calității procesuale pasive. A respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții B. și A., în contradictoriu cu pârâții Primarul Orașului Eforie, Unitatea Administrativ Teritorială Orașul Eforie și C..

Hotărârea pronunțată de instanța de apel Prin decizia civilă nr. 32C din 15 februarie 2024, Curtea de Apel Constanța, secția I civilă a respins apelul formulat de apelanții B. și A. împotriva sentinței civile nr. 1519 din 12 mai 2023 pronunțate de Tribunalul Constanța, secția civilă, în contradictoriu cu intimații Primarul Orașului Eforie - C., Unitatea Administrativ Teritorială Orașul Eforie și C., ca nefondat. A obligat apelanții la plata către intimatul C. a cheltuielilor de judecată în cuantum de 2.500 RON, reprezentând onorariu avocațial, redus de instanță din oficiu.

Calea de atac formulată în cauză Împotriva deciziei civile nr. 32C din 15 februarie 2024 a Curții de Apel Constanța, secția I civilă au declarat recurs reclamanții A. și B., solicitând admiterea căii extraordinare de atac, casarea deciziei recurate, rejudecarea cauzei și admiterea cererii de chemare în judecată în sensul obligării pârâților la plata daunelor morale. Recurenții apreciază că hotărârea atacată cuprinde motive contradictorii și a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, fiind incidente motivele de nelegalitate prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ. În dezvoltarea motivelor de recurs, aceștia arată că instanța de apel a reținut, în mod greșit, că recurentul A. ar fi fost indicat ca responsabil de prejudicii de către Curtea de Conturi. În realitate, actul de control face trimitere la Procesul-verbal de constatare nr. x/2016, în cuprinsul căruia se folosește sintagma "persoanele cu atribuții în domeniul în care s-au constatat deficiențele", iar nu "persoana responsabilă de prejudicii". Această concluzie este confirmată și de actele enumerate în cererea de chemare în judecată, respectiv: Raportul nr. x din 4 aprilie 2017 privind modul de aducere la îndeplinire a măsurilor dispuse prin Decizia nr. 37/2016 a Camerei de Conturi Constanța și întâmpinarea din 26 august 2019 depusă de Curtea de Conturi a României, în dosarul nr. x/2018 al Curții de Apel Constanța. Recurenții afirmă că cele cinci cereri de chemare în judecată formulate de Primarul Orașului Eforie împotriva lui A. dovedesc reaua-credință, împrejurare pe care au dezvoltat-o în cuprinsul cererii de chemare în judecată, la pag. 9, și au și probat-o, aspect neavut în vedere de către instanțe. Prin urmare, apreciază că este superficială și mențiunea de la pag. 18 din decizia recurată, sub acest aspect. De asemenea, consideră că demersurile sunt consecința unui denunț făcut de recurent, ceea ce a condus la trimiterea primarului în judecată, în dosarul nr. x/2020 al Curții de Apel Constanța. În finalul cererii, recurenții învederează că au renunțat la daunele aferente dosarului nr. x/2017, rămânând doar cele 4 procese ce au fost câștigate. De asemenea, au renunțat la suma de 800.000 euro, lăsând cuantumul la aprecierea instanței. În susținerea pretențiilor lor, arată că au invocat dispozițiile art. 14 alin. (1), art. 15, art. 1349 și art. 1357 din C. civ. și pe cele ale art. 12 din C. proc. civ., pe care instanțele nu le-au respectat.

Apărări formulate în cauză Intimații Unitatea Administrativ Teritorială Orașul Eforie și Primarul Orașului Eforie au formulat întâmpinare, la data de 2 iulie 2024, prin care au invocat excepția nulității recursului și, în subsidiar, au solicitat respingerea acestuia, ca nefondat. Și intimatul C., prin întâmpinarea formulată la data de 24 octombrie 2024, a invocat excepția nulității căii extraordinare de atac și, în subsidiar, a solicitat respingerea acesteia, ca nefondată.

Procedura în fața instanței de recurs Prin rezoluția din data de 12 iulie 2024, Înalta Curte a stabilit termen pentru soluționarea recursului la data de 28 noiembrie 2024. La termenul din data de 28 noiembrie 2024, Înalta Curte a rămas în pronunțare asupra excepției nulității recursului, invocată de intimații Unitatea Administrativ Teritorială Orașul Eforie, Primarul Orașului Eforie și C., prin întâmpinări, și asupra recursului declarat de recurenții A. și B. împotriva deciziei civile nr. 32/C din 15 februarie 2024 pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția I civilă. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție asupra recursului Analizând, cu prioritate, în raport de prevederile art. 248 alin. (2) din C. proc. civ., excepția nulității căii extraordinare de atac, invocată de intimații Unitatea Administrativ Teritorială Orașul Eforie, Primarul Orașului Eforie și C., prin întâmpinare, Înalta Curte urmează a o admite, pentru următoarele argumente: Recursul constituie o cale extraordinară de atac ce poate fi exercitată de partea nemulțumită numai pentru motivele de nelegalitate și în condițiile prevăzute de lege. Potrivit dispozițiilor art. 486 alin. (1) și (3) din C. proc. civ., "(1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni: a) numele și prenumele, domiciliul sau reședința părții în favoarea căreia se exercită recursul, numele, prenumele și domiciliul profesional al avocatului care formulează cererea ori, pentru persoanele juridice, denumirea și sediul lor, precum și numele și prenumele consilierului juridic care întocmește cererea. Prezentele dispoziții se aplică și în cazul în care recurentul locuiește în străinătate; b) numele și prenumele, domiciliul sau reședința ori, după caz, denumirea și sediul intimatului; c) indicarea hotărârii care se atacă; d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat; e) semnătura părții sau a mandatarului părții în cazul prevăzut la art. 13 alin. (2), a avocatului sau, după caz, a consilierului juridic. (3) Mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c)-e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității". Art. 489 alin. (1) din același act normativ prevede că "Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului prevăzut la alin. (3)", iar alin. (2) al aceluiași articol dispune că "Aceeași sancțiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488". Din interpretarea acestor dispoziții legale rezultă că motivarea recursului înseamnă, pe de o parte, arătarea motivelor de recurs, prin indicarea uneia dintre ipotezele de nelegalitate prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., iar, pe de altă parte, formularea unor critici concrete privind judecata realizată de instanța care a pronunțat hotărârea recurată, raportat la motivele de nelegalitate susținute. În cauza pendinte, se constată că, în cuprinsul cererii de recurs, se invocă motivele de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., care ar afecta, în opinia recurenților, validitatea deciziei recurate. Procedând la analizarea argumentelor invocate în cererea de recurs, Înalta Curte reține că nu este posibilă încadrarea acestora nici în motivele de casare indicate expres și nici în celelalte motive de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-5 și 7 din actul normativ menționat. Cerința motivării recursului implică, în mod necesar, ca recurenții să formuleze critici de nelegalitate prin raportare directă la soluția și motivele cuprinse în hotărârea recurată, pentru ca instanța învestită cu soluționarea recursului să poată exercita un control judiciar efectiv, nefiind suficientă mențiunea potrivit căreia hotărârea recurată este nelegală. De asemenea, este necesar ca motivele de recurs să aibă corespondent în ipotezele normative de la art. 488 alin. (1) pct. 1-8 din C. proc. civ.. Or, aceste cerințe nu sunt îndeplinite în cauză. Recurenții susțin existența unor considerente contradictorii, însă argumentele expuse în dezvoltarea acestui motiv de recurs vizează situațiile de fapt stabilite de instanța de apel, pe baza probatoriilor administrate. Aceștia arată că instanța a reținut că recurentul A. este indicat, de către Curtea de Conturi, ca fiind responsabil de prejudicii deși, în realitate, în actele organului de control se folosește doar noțiunea de persoane cu atribuții în domeniul în care s-au constatat deficiențele. Mai mult, citează dintr-o serie de înscrisuri depuse la dosar, respectiv Procesul-verbal de constatare nr. x/2016 al Curții de Conturi, Raportul nr. x din 4 aprilie 2017 privind modul de aducere la îndeplinire a măsurilor dispuse prin Decizia nr. 37/2016 a Camerei de Conturi Constanța, întâmpinarea din 26 august 2019 depusă de Curtea de Conturi a României în dosarul nr. x/2018 al Curții de Apel Constanța, pentru a contrazice cele statuate prin decizia recurată. Înalta Curte reține că nu reprezintă motive contradictorii acele considerente ale instanței de apel care, fundamentându-se pe probele administrate, exprimă concluziile proprii asupra faptelor, diferite de cele susținute de recurenți. Mai mult, aceste critici, referitoare la modalitatea de apreciere a probatoriilor, se plasează în afara controlului judiciar al instanței de recurs. Analiza înscrisurilor de la dosar reprezintă un element ce se circumscrie exclusiv competenței instanțelor devolutive (cărora le incumbă îndatorirea de a stabili situația de fapt a cauzei), motiv pentru care nu poate constitui obiect al verificării jurisdicționale în această fază procesuală, nefiind, oricum, subsumabilă motivelor de recurs consacrate expres prin prevederile art. 488 alin. (1) din C. proc. civ. Recurenții arată că, deși există mai multe persoane responsabile de eventuala prejudiciere a bugetului local, Primarul Orașului Eforie a formulat cinci cereri de chemare în judecată doar împotriva lui A., ceea ce dovedește reaua sa credință. Aceste critici sunt cuprinse, într-o expunere similară, în cererea de apel. Analizând pe larg criticile îndreptate împotriva sentinței tribunalului, instanța devolutivă de control judiciar, conturând cadrul factual ca urmare a interpretării instrumentelor probatorii, a înlăturat alegațiile recurenților, reținând că opțiunea procesuală de formulare a celor cinci cereri de chemare în judecată nu poate constitui o faptă ilicită, iar, în acele litigii, nu s-a reținut un eventual abuz de drept, nu s-a constatat exercitarea dreptului de sesizare cu rea credință. Suplimentar, se constată că aceste susțineri, care se referă la elemente de fapt, așa cum au fost stabilite de instanțele de fond, nu reprezintă critici de nelegalitate. Recurenții urmăresc readucerea, inadecvat procedural, în fața instanței de recurs, a circumstanțelor factuale din prezenta speță, pentru a pretinde concluzia contrară celei la care s-a oprit instanța de apel. De asemenea, aceștia susțin că motivarea din decizia recurată referitoare la aprecierea contextuală a soluțiilor din cele cinci acțiuni este superficială. Însă, nu aduc argumente în sprijinul acestei critici pentru a putea permite instanței de recurs să analizeze legalitatea deciziei recurate sub acest aspect. Motivarea hotărârilor judecătorești reprezintă un element de validitate a acestora, instanța având obligația de a arăta argumentele pro și contra ce au format convingerea în ceea ce privește soluția pronunțată, argumente ce trebuie să se raporteze atât la susținerile părților, cât și la probele și dispozițiile legale incidente raportului juridic dedus judecății. Însă, nu li se poate pretinde instanțelor să răspundă tuturor argumentelor părților, astfel că motivarea unei hotărâri judecătorești nu este o problemă de volum, ci de substanță, instanțele fiind obligate să expună, în mod necesar, acele argumente esențiale care formează structura raționamentului logico - juridic, ce au determinat adoptarea unei anumite soluții în situațiile deduse judecății. În cauza pendinte, instanța de apel a prezentat într-o manieră clară și convingătoare, motivele avute în vedere atunci când a analizat elemente răspunderii civile delictuale, neexistând vicii de legalitate, sub aspectul motivării. Recurenții susțin că au renunțat la daunele aferente dosarului nr. x/2017 și la pretenția de 800.000 euro, lăsând suma la aprecierea instanței. Nici prin aceste afirmații nu deduc spre analiză elemente de nelegalitate a actului jurisdicțional atacat, cât timp ele nu se grefează pe considerentele acestuia, ci constituie doar o reiterare a unor precizări formulate în fața instanței de apel, prin concluziile scrise. În finalul cererii de recurs, sunt citate o serie de dispoziții legale cuprinse în C. civ. și C. proc. civ., pe care recurenții le-au invocat în fața instanțelor de fond. Or, prezentarea textelor de lege, fără a realiza o analiză juridică argumentată, ancorată în statuările curții de apel, fără a se raporta la silogismul logico - juridic al deciziei atacate, face imposibilă extragerea unui element de nelegalitate a deciziei atacate. În consecință, se reține, pe de o parte, că memoriul de recurs nu cuprinde critici care să poată fi subsumate vreunuia dintre cazurile prevăzute la art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., iar, pe de altă parte, că nu există motive care să poată fi examinate din oficiu, în condițiile art. 489 alin. (3) din același act normativ. Recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, prin care se supune cenzurii judiciare a instanței competente controlul conformității hotărârii atacate cu regulile de drept, iar când criticile formulate nu se raportează punctual, la conținutul deciziei supuse acestei căi extraordinare de atac, sau vizează elemente de temeinicie, sancțiunea care intervine este nulitatea recursului, întrucât aspectele invocate fie sunt străine problemelor rezolvate prin hotărârea instanței de apel, fie nu reprezintă motive de nelegalitate. În consecință, în baza dispozițiilor art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., Înalta Curte urmează să anuleze recursul declarat de recurenții - reclamanți A. și B. împotriva deciziei civile nr. 32/C din 15 februarie 2024 pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția I civilă, ceea ce face inutilă cercetarea pe fond a acestuia. În baza dispozițiilor art. 453 din C. proc. civ., Înalta Curte va obliga recurenții la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 2.500 RON către intimatul - pârât C. și în cuantum de 2.500 RON către Unitatea Administrativ - Teritorială Orașul Eforie și Primarul Orașului Eforie, reduse conform dispozițiilor art. 451 alin. (2) din C. proc. civ.