Decizia nr. 484/2025 — ÎCCJ, Secția I civilă — cale de atac împotriva sentinței nr. 910/2022 a Judecătoriei Constanța

Obiectul cererii deduse judecății Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanța sub nr. x/2021, reclamantul Orașul Eforie, Prin Primar, a solicitat obligarea pârâtului A. la plata sumei de 2142 RON cheltuieli de judecata efectuate de acesta în dosarul nr. x/2019, precum și la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul dosar.

Hotărârile judecătorești pronunțate în cauză Prin sentința civilă nr. 910 din 04 februarie 2022, pronunțată de Judecătoria Constanța, s-a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Orașul Eforie, prin Primar, în contradictoriu cu pârâtul A., ca neîntemeiată. Prin decizia civilă nr. 182 din 21 februarie 2022, pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr. x/2021, a fost admis apelul formulat de apelantul reclamant Orașul Eforie, prin Primar, împotriva sentinței civile nr. 910/04.02.2022 pronunțate de Judecătoria Constanța în dosarul civil nr. x/2021, în contradictoriu cu intimatul pârât A.. A fost schimbată în tot hotărârea apelată în sensul că a fost admisă cererea și a fost obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 2.380 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, onorariu de avocat din dosarul nr. x/2019. Prin decizia nr. 71C din 17 aprilie 2024, Curtea de Apel Constanța, secția I civilă a constatat perimat recursul formulat de recurentul pârât A. împotriva deciziei civile nr. 182/21.02.2022, pronunțate de Tribunalul Constanța în dosarul nr. x/2021.

Calea de atac formulată în cauză Împotriva deciziei civile nr. 71C din 17 aprilie 2024 a Curții de Apel Constanța a declarat recurs pârâtul A., cale de atac cu a cărei soluționare a fost învestită Înalta Curte de Casație și Justiție. Prin motivele de recurs aceasta a susținut, în esență, că hotărârea curții de apel este nelegală, întrucât la data de 07 martie 2024, a solicitat și repunerea pe rol a cauzei suspendate la data de 13 septembrie 2023, învederând că acesta este grav bolnav și imobilizat la pat. Astfel, a susținut că a fost împiedicat să se înfățișeze la termenul de judecată din 17 aprilie 2024, din motive medicale, însă că a înștiințat instanța despre acest aspect, în scris, solicitând amânarea pricinii pentru un alt termen de judecată. Totodată, prin cererea de recurs, recurentul a solicitat și repunerea sa în termenul de exercitare al căii de atac, arătând că hotărârea atacată a fost redactată la data de 10 mai 2024, iar nu la data pronunțării, 17 aprilie 2024, astfel că punerea la dispoziția părții a soluției era imposibil de realizat la data pronunțării, așa cum se menționează în minuta hotărârii. Drept urmare, nu i se poate pretinde exercitarea recursului în termen de 5 zile de la pronunțare, în condițiile în care redactarea deciziei s-a realizat mult mai târziu. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Apărările formulate în cauză La data de 09 iulie 2024, intimatul Orașul Eforie, prin Primar, a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea, ca inadmisibilă, a cererii de recurs, față de neexercitarea căii de atac în termen. Întâmpinarea a fost comunicată recurentului în data de 30 iulie 2024, acesta din urmă neformulând răspuns la întâmpinare.

Procedura în fața instanței de recurs Având în vedere data înregistrării cererii de chemare în judecată pe rolul instanțelor judecătorești, 11 martie 2021, în cauză sunt aplicabile dispozițiile C. proc. civ., cu modificările aduse prin Legea nr. 310/2018. Constatându-se încheiată procedura de comunicare, în condițiile art. 490 alin. (2) coroborate cu art. 471 1 alin. (5) și (6) C. proc. civ., a fost fixat termen de judecată la 26 februarie 2025, cu citarea părților, în ședință publică, în vederea soluționării căii de atac, termen la care instanța a rămas în pronunțare asupra cererii de repunere în termenul de exercitare al căii de atac, precum și asupra excepției tardivității recursului. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând recursul declarat de recurentul A. în raport cu excepția tardivității, invocată de intimat prin întâmpinare, a cărei analiză este prioritară față de aspectele de fond ale cererii, în conformitate cu dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele: Cu titlu prealabil, examinând cererea de repunere în termenul de recurs, formulată de recurent odată cu recursul, în data de 21 mai 2024, Înalta Curte urmează să o respingă, pentru considerentele ce urmează a fi expuse. Astfel, recurentul a învestit instanța cu cererea de repunere în termenul de recurs, arătând că hotărârea atacată a fost redactată în data de 10 mai 2024, iar nu la data pronunțării acesteia, sens în care nu avea posibilitatea de a formula motivele de recurs în termenul prescris de lege. Conform art. 186 alin. (1) C. proc. civ., partea care a pierdut un termen procedural va fi repusă în termen numai dacă dovedește că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate, iar potrivit alin. (2) al aceluiași articol se arată că, în acest scop, partea va îndeplini actul de procedură în cel mult 15 zile de la încetarea împiedicării, cerând totodată repunerea sa în termen. În cazul exercitării căilor de atac, această durată este aceeași cu cea prevăzută pentru exercitarea căii de atac. Din analiza prevederilor legale enunțate reiese că pentru a beneficia de repunerea în termen este necesară îndeplinirea cumulativă a mai multor condiții. În acest sens, se impune ca partea să nu fi respectat un termen procedural imperativ, nerespectarea termenului să se datoreze unor motive temeinic justificate dovedite de parte, împrejurarea ce a împiedicat partea să-și exercite dreptul în termen să se fi produs înăuntrul acestuia, partea să formuleze atât cererea de repunere în termen, cât și să îndeplinească actul de procedură neexercitat în termenul prevăzut pentru exercitarea căii de atac, în speță 5 de zile de la încetarea împiedicării. În speță, motivul invocat de recurent ca reprezentând un impediment în exercitarea căii de atac a recursului în termen de 5 zile de la pronunțare este reprezentat de neredactarea hotărârii și, deci, neluarea la cunoștință despre considerentele acesteia. Analizând cererea recurentului se poate observa că acesta a formulat cererea de repunere în termen prin însăși cererea de recurs, în data de 21 mai 2024, cu depășirea și a termenului de 5 zile de la data comunicării hotărârii, care s-a realizat în data de 10 mai 2024, conform dovezii atașate la dosarul curții de apel. În acest context, chiar dacă s-ar accepta că cererea de repunere în termen formulată de recurentul A. ar fi întemeiată, din moment ce nu s-a îndeplinit, efectiv, actul de procedură neexercitat, respectiv cererea de recurs, în cel mult 5 zile de la încetarea împiedicării (în speță de la data comunicării deciziei de perimare), beneficiul repunerii în termen nu ar avea nicio finalitate. Prin urmare, constatând că cererea de repunere în termen a fost făcută defectuos, cu depășirea termenului de 5 zile prevăzut de art. 487 alin. (1) coroborat cu art. 470 alin. (5) C. proc. civ., de la data comunicării hotărârii (neredactarea hotărârii fiind motivul invocat de recurent ca reprezentând cauza împiedicării declarării recursului în termen de 5 zile de la pronunțare), cererea de repunere în termenul de recurs formulată de recurentul A. urmează a fi respinsă. Cât privește excepția tardivității, invocată de intimat, prin întâmpinare, Înalta Curte are în vedere că, potrivit art. 421 alin. (2) C. proc. civ., hotărârea care constată perimarea este supusă recursului, la instanța ierarhic superioară, în termen de 5 zile de la pronunțare. Căile de atac și termenele în care acestea pot fi exercitate sunt reglementate prin norme de ordine publică, având în vedere că se întemeiază pe interesul general de a înlătura orice împrejurări ce ar putea tergiversa, în mod nejustificat, judecata unei cauze. În consecință, nici părțile și nici instanța de judecată nu pot deroga, pe cale de interpretare, de la termenele prevăzute de lege pentru exercițiul unei căi de atac și de la modalitatea în care acestea se calculează. În cauză, hotărârea care constată perimarea, respectiv decizia nr. 71C a fost pronunțată în data de 17 aprilie 2024, dată de la care curge termenul de 5 zile prevăzut de lege pentru exercitarea recursului, iar calea de atac a fost înregistrată la Curtea de Apel Constanța în data de 31 mai 2024, astfel cum reiese din dovada aflată la dosarul Înaltei Curți. Or, raportat la datele menționate, recursul a fost declarat cu depășirea termenului de 5 zile prevăzut de art. 421 alin. (2) din C. proc. civ., calculat potrivit dispozițiilor art. 181 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., care s-a împlinit la 23 aprilie 2024. Potrivit dispozițiilor art. 185 alin. (1) C. proc. civ.: "Când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate". Întrucât recursul pendinte a fost formulat cu nerespectarea termenului legal impus de dispozițiile art. 421 alin. (2) din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este declarat tardiv, astfel încât se impune sancțiunea anulării acestuia, potrivit art. 185 alin. (1) C. proc. civ. Dată fiind prioritatea soluționării excepției tardivității recursului, celelalte aspecte subsumate prezentei căi de atac nu mai pot fi analizate, în conformitate cu dispozițiile art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepția tardivității fiind o excepție de procedură absolută și peremptorie. Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge ca tardiv recursul declarat de pârâtul A..