ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 71/2014

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII contencios administrativ și fiscal, la data de 6 decembrie 2012, reclamantul J.M., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției, a solicitat anularea procesului-verbal din 24 aprilie 2012 al Comisiei nr. 1 constituită prin O.M.J. nr. din 2012, prin care a fost respinsă cererea sa înregistrată sub nr. 20841/6 martie 2012 și obligarea pârâtului, în temeiul art. 1 alin. (1) din Legea nr. 287/2011, să îl numească pe reclamant în funcția de executor judecătoresc în circumscripția Judecătoriei Focșani, Camera executorilor judecătorești de pe lângă Curtea de Apel Galați.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că prin procesul-verbal, a cărui anulare o solicită, s-a constatat că nu ar îndeplini una din condițiile prevăzute de art. 1 alin. (1) din Legea nr. 287/2011 pentru numire, respectiv că nu a făcut dovada că desfășura activitatea de executor la data solicitării numirii în funcția de executor judecătoresc. A susținut că hotărârea comisiei este greșită, bazându-se pe faptul că reclamantul nu era înregistrat ca executor I.F.N. în evidența specială a M.J. la data depunerii cererii, de unde s-a tras concluzia că nu ar fi putut desfășura activitatea menționată la data arătată și pe faptul că din adeverința din 23 februarie 2012 eliberată de B.T. L.T. I.F.N.

SA a rezultat că a desfășurat activitate de executor I.F.N. în cadrul societății în perioada 1 aprilie 2010 - 7 iulie 2011, fiind radiat din evidența specială a M.J. la data de 15 iulie 2011. Împotriva soluției comisiei a formulat plângere prealabilă, care a fost respinsă. Reclamantul a susținut că prima condiție prevăzută de art. 1 alin. (1) din Legea nr. 287/2011, respectiv aceea de a fi înregistrat în evidența specială a M.J. până la data de 31 mai 2011, era îndeplinită. A arătat că a îndeplinit și a doua condiție, așa cum rezultă din recomandarea din 23 februarie 2012 și adeverința de serviciu din 23 februarie 2012 eliberate de B.T. L.T. I.F.N.

SA, conform cărora reclamantul este angajatul acestei societăți în funcția de executor începând cu data de 1 aprilie 2010 și până în prezent, de unde rezultă că raporturile sale de muncă nu au încetat în perioada de referință 1 aprilie 2010 - 23 martie 2012. În opinia reclamantului, comisia a reținut greșit că nu îndeplinește această condiție la data formulării cererii - 6 martie 2012, când data prevăzută de lege este 19 martie 2012 și că nu îndeplinește această condiție pentru că a fost radiat din evidența specială, deși legea nu distinge asupra acestui aspect. Cerința legală cu privire la înregistrarea în evidența specială se referă strict la prima condiție de a fi înregistrat până la data de 31 mai 2011. A precizat că la data de 7 iulie 2011 a cerut intrarea în concediul de creștere a copilului în vârstă de până la 2 ani (până la 2 noiembrie 2012), perioadă în care raporturile de muncă sunt suspendate de drept, cu efectul radierii din evidența specială a M.J.

la data de 15 iulie 2011, conform art. 18 din Ordinul nr. 1661/C/2007. Dovada că s-a aflat în concediul de creștere a copilului o constituie Decizia nr. 1310485236848 din 12 iulie 2011 emisă de Agenția Județeană pentru Prestații Sociale Vrancea, care a fost depusă la M.J. A solicitat a fi avute în vedere în soluționarea cererii și prevederile art. 18 alin. (7) din O.U.G. nr. 148/2005, modificat prin O.U.G. nr. 124/2011, precum și prevederile art. 10 alin. (7) din Legea nr. 202/2002, conform cărora drepturile celor aflați în concediul de creștere a copilului trebuie protejate, iar nu sancționate, reclamantul având dreptul ca, la finalul concediului de creștere a copilului, să se poată întoarce la activitatea sa, așa cum a fost reformată de către legiuitor.

Prin întâmpinare, pârâtul Ministerul Justiției a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată, invocând prevederile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 287/2011 și ale art. 9 alin. (1) din O.M.J., nr. 1661/C/2007 și arătând că nici la data depunerii cererii și nici la data expirării termenului prevăzut de art. 1 alin. (3) din Legea nr. 287/2011 reclamantul nu era înregistrat ca executor I.F.N. în evidența specială a M.J., astfel încât nu putea desfășura activitatea de executor I.F.N. Mai mult decât atât, conform adeverinței din 23 februarie 2012 eliberată de B.T. L.T. I.F.N. SA, reclamantul a desfășurat activitatea de executor I.F.N. în cadrul societății în perioada 1 aprilie 2010 - 7 iulie 2011, M.J.

procedând la radierea reclamantului din evidența specială a executorilor instituțiilor financiare nebancare la solicitarea B.T. L.T. I.F.N. SA, urmare a încetării contractului individual de muncă al reclamantului. Prin sentința nr. 870 din 1 martie 2013, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamantul J.M. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției . Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a constatat că susținerile reclamantului privitoare la continuitatea raportului de muncă în baza contractului individual de muncă încheiat cu B.T. L.T. I.F.N. SA, respectiv suspendarea acestuia începând cu data de 7 iulie 2011, la inițiativa sa, ca urmare a intrării în concediul de creștere a copilului în vârstă de până la 2 ani, sunt contrazise de probatoriul administrat în cauză.

Astfel, a reținut că din documentația care a stat la baza emiterii actului atacat face parte Decizia nr. 315 din 6 iulie 2011 emisă de angajatorul B.T. L.T. I.F.N. SA, de desfacere a contractului individual de muncă al reclamantului prin acordul părților, urmare a cererii de demisie a reclamantului. Prin urmare, contractul individual al acestuia a fost desfăcut, începând cu data de 7 iulie 2011 și, urmare a solicitării instituției angajatoare adresată Ministerului Justiției, reclamantul a fost și radiat din evidența specială a M.J. începând cu data de 15 iulie 2011. Față de aceste dovezi asupra încetării activității reclamantului de executor I.F.N. în cadrul B.T. L.T. I.F.N., SA, iar nu a suspendării contractului individual de muncă la inițiativa reclamantului, conform art. 51 alin. (1) lit. a) C. muncii, rezultă că nu sunt incidente și nu pot fi aplicate reclamantului prevederile O.U.G.

nr. 148/2005 sau prevederile art. 10 alin. (7) din Legea nr. 202/2002 care se referă la dreptul salariatului de a se întoarce la ultimul loc de muncă ori la un loc de muncă echivalent. Curtea a apreciat că reclamantul ar fi trebuit să dovedească această situație prin depunerea deciziei angajatorului de suspendare a raportului de muncă ca urmare a intrării în concediul de creștere a copilului în vârstă de până la 2 ani. Or, în cauză nu există o astfel de decizie, existând, în schimb, decizia de desfacere a contractului individual de muncă. Decizia nr. 1310485236848 din 12 iulie 2011 emisă de A.J.P.S. Vrancea dovedește acordarea indemnizației pentru creșterea copilului, iar nu suspendarea raportului de muncă al reclamantului.

Judecătorul fondului a constatat că, în cauză, s-a dovedit că a avut loc încetarea contractului individual de muncă la 7 iulie 2011, ceea ce înseamnă că nici la data formu lării cererii de numire - 6 martie 2012 și nici la data expirării termenului limită prevăzut de art. 1 alin. (3) din Legea nr. 287/2011, reclamantul nu îndeplinea condiția esențială pentru numire, de a desfășura activitate de executor I.F.N. Prin urmare, a apreciat ca fiind nerelevante atât cererea reclamantului adresată fostului angajator, de reluare a activității, rămasă fără efecte juridice sau recomandarea din 2012 emisă de B.T. L.T. I.F.N. SA. Împotriva sentinței instanței de fond a declarat recurs reclamantul J.M., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Motivele de recurs se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. invocându-se greșita aplicare a legii, respectiv a dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 287/2011 în ceea ce privește soluția de respingere a acțiunii având ca obiect numirea recurentului în funcția de executor judecătoresc în circumscripția Judecătoriei Focșani, Camera Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel Galați. În motivele de recurs recurentul arată că în mod nelegal și netemeinic, în raport de situația de fapt Comisia nr. 1 din cadrul autorității pârâte prin procesul verbal din 24 aprilie 2012 i-a respins cererea de numire în funcția de executor pe motiv că cererea sa nu ar îndeplini condițiile prevăzute de art. 1 alin. (1) din Legea nr. 287/2011 în sensul că nu s-ar fi probat, la data formulării cererii de numire exercitarea funcției de executor judecător I.F.N.

În cadrul recursului recurentul critică ca nelegală soluția de respingere pronunțată prin sentința atacată prin care s-a menținut soluția administrativă apreciindu-se că cererea se îndeplinea la data expirării termenului prevăzut la art. 1 alin. (3) din Legea nr. 287/2011 din 19 martie 2012 condițiile cumulative pentru a fi numit ca executor judecătoresc și anume înregistrarea în evidența specială a Ministerului Justiției până la data de 31 mai 2011 și desfășurarea activității de executor bancar I.F.N. la data de 19 martie 2012, fără a fi necesară la data de 19 martie 2012 înregistrarea în evidența specială. Recurentul arată că în mod nelegal prima instanță pe situația de fapt a apreciat că raporturile sale de muncă cu B.T.

L.T. I.F.N. SA au încetat în perioada de referință, respectiv din data de 6 iulie 2011, în condițiile în care raporturile sale de muncă au fost numai suspendate de drept începând cu data de 7 iulie 2011 când a solicitat intrarea în concediu de creștere a copilului în vârstă de până la doi ani, respectiv până la 2 noiembrie 2012. Se arată că instanța de fond nu a ținut cont de dispoziții din legislația muncii care ocrotesc dreptul persoanelor, la finalul concediului de creștere copil. Se arată că în mod greșit prima instanță nu a ținut cont de recomandarea din 23 februarie 2012 și adeverința de serviciu din 23 februarie 2012 din care rezultă că avea calitatea de executor bancar B.T. L.T. I.F.N.

SA din data de 1 aprilie 2010 și până în prezent. Se solicită admiterea recursului și modificarea sentinței atacate în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată. La dosar intimata a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea recursului ca nefondat. Analizând recursul declarat, în raport de motivele invocate Curtea îl apreciază ca nefondat, în cauză nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. respectiv greșita aplicare a dispozițiilor art. 1 alin. (1) din Legea nr. 287/2011.

Potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 287/2011 „Executorii înregistrați în condițiile legii la Ministerul Justiției până la data de 31 mai 2011, aparținând corpurilor proprii de executori organizate de instituțiile de credit și alte entități care aparțin grupului acestora și care desfășoară activități financiare, de instituțiile financiare nebancare sau de instituțiile de credit cooperatiste, care desfășoară activitate de executor în cadrul acestora, la data expirării termenului prevăzut la alin. (3), cu o vechime efectivă de cel puțin 2 ani de la prima înregistrare în această activitate, vor fi numiți, la cerere, în funcția de executor judecătoresc, d acă îndeplinesc condițiile generale prevăzute la art. 15 lit. a) și f) din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătorești, republicată." De asemenea, la alin. (3) al aceluiași articol se prevede că „Cererea prevăzută la alin. (1) și, respectiv, alin. (2), însoțită de actele doveditoare necesare, se depune la Ministerul Justiției în termen de 3 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi.

în cerere se va arăta circumscripția judecătoriei în care se solicită numirea, potrivit dispozițiilor art. 2." Comisia nr. 1, constituită prin O.M.J. nr. 124/C/2012, în urma analizării documentelor depuse de către reclamant, a constatat că acesta nu îndeplinește una din condițiile prevăzute la art. 1 alin. (1) din Legea nr. 287/2011, respectiv nu a făcut dovada că desfășoară, la data solicitării numirii în funcția de executor judecătoresc, activitate de executor aparținând corpurilor proprii de executori organizate de instituțiile de credit și alte entități care aparțin grupului acestora și care desfășoară activități financiare, de instituțiile financiare nebancare sau de instituțiile de credit cooperatiste.

Soluția de respingere pronunțată de instanța de fond este dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale sus menționate în condițiile în care recurentul la data depunerii cererii 6 martie 2012 și la data de 19 martie 2012 nu era ca înregistrat ca executor I.F.N. în evidența specială a Ministerului Justiției astfel încât nu putea desfășura activitate de executor I.F.N. Desfășurarea activității de executor presupune îndeplinirea cumulativă a două condiții. Pe de o parte, executorul trebuie să aibă contract de muncă încheiat cu una dintre instituțiile prevăzute de art. 1 alin. (1) din Legea nr. 287/2011 și să exercite funcția de executor în cadrul acestor instituții, iar pe de altă parte executorul trebuie să fie înregistrat în evidența specială a Ministerului Justiției, așa cum rezultă din prevederile art. 9 din O.M.J.

nr. 1661/C/2007. Conform adeverinței din 23 februarie 2012 eliberată de B.T. L.T. I.F.N. S.A., reclamantul a desfășurat activitate de executor I.F.N. în cadrul societății în perioada 01 aprilie 2010-07 iulie 2011. La data de 15 iulie 2011, la solicitarea B.T. L.T. I.F.N. SA intimata a procedat la radierea recurentului din evidența specială a executorilor instituțiilor financiare nebancare, ca urmare a încetării contractului individual de muncă prin demisie - depusă la 6 iulie 2011 și nu ca urmare a intrării în concediul de creștere a copilului. În mod corect prima instanță a înlăturat susținerile recurentului privind suspendarea contractului de muncă al recurentului începând cu data de 7 iulie 2011 până la data de 19 septembrie 2012. Curtea constată că susținerile reclamantului privitoare la continuitatea raportului de muncă în baza contractului individual de muncă încheiat cu B.T.

L.T. I.F.N. SA, respectiv suspendarea acestuia începând cu data de 7 iulie 2011, la inițiativa sa, ca urmare a intrării în concediul de creștere a copilului în vârstă de până la 2 ani, sunt contrazise de probatoriul administrat în cauză. Astfel, din documentația care a stat la baza emiterii actului atacat face parte Decizia nr. 315 din 6 iulie 2011 emisă de angajatorul B.T. L.T. I.F.N. SA, de desfacere a contractului individual de muncă al reclamantului prin acordul părților, urmare a cererii de demisie a reclamantului. Prin urmare, contractul individual al acestuia a fost desfăcut, începând cu data de 7 iulie 2011 și, urmare a solicitării instituției angajatoare adresată Ministerului Justiției, reclamantul a fost și radiat din evidența specială a M.J.

începând cu data de 15 iulie 2011. Față de aceste dovezi asupra încetării activității reclamantului de executor I.F.N. în cadrul B.T. L.T. I.F.N. SA, iar nu a suspendării contractului individual de muncă la inițiativa reclamantului, conform art. 51 alin. (1) lit. a) C. muncii, rezultă că nu sunt incidente și nu pot fi aplicate reclamantului prevederile O.U.G. nr. 148/2005 sau prev. art. 10 alin. (7) din Legea nr. 202/2002 care se referă la dreptul salariatului de a se întoarce la ultimul loc de muncă ori la un loc de muncă echivalent. Dacă ar fi avut loc o suspendare a activității reclamantului, iar nu încetarea acestei activități prin demisie, reclamantul ar fi trebuit să dovedească această situație prin depunerea deciziei angajatorului de suspendare a raportului de muncă ca urmare a intrării în concediul de creștere a copilului în vârstă de până la 2 ani.

Or, în cauză nu există o astfel de decizie, existând, în schimb, decizia de desfacere a contractului individual de muncă. În consecință recurentului nu-i sunt aplicabile dispozițiile speciale privind drepturile persoanelor a căror contracte de muncă sunt suspendate de drept deoarece contractul muncă al reclamantei a încetat prin demisie astfel încât nu se putea suspenda de drept un contract de muncă care nu mai exista. Față de cele expuse mai sus, Curtea în baza art. 312 alin. (1) și (2) C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat, menținând ca legală și temeinică sentința pronunțată de instanța de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de J.M. împotriva sentinței nr. 870 din 1 martie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 ianuarie 2014.