ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7240/2004

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 13 noiembrie 2003, reclamantul F.E. a solicitat în contradictoriu cu Ministerul Justiției, anularea Ordinului nr. 2799/C din 30 septembrie 2003, emis de pârât, precum și suspendarea executării acestui ordin, până la soluționarea prezentei cauze. În motivarea acțiunii sale, reclamantul a arătat că prin ordinul atacat, s-a dispus suspendarea sa din funcția de executor judecătoresc, măsură luată începând cu data de 1 septembrie 2003, în baza adresei nr. 3111/IG/M din 24 septembrie 2003, prin care s-a arătat că a fost trimis în judecată, prin Rechizitoriul nr. 672/P/2003 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș.

Totodată, reclamantul a susținut că actul administrativ atacat, este nelegal, întrucât, deși a fost emis la data de 30 septembrie 2003, s-a precizat că produce efecte juridice, în ceea ce privește suspendarea sa din funcție, începând cu 1 septembrie 2003, fiind emis cu încălcarea principiului potrivit căruia nu pot retroactiva decât actele administrative constitutive de drepturi, iar nu și cele de natură a restrânge drepturile, situație în care retroactivitatea conduce către nulitatea și ineficacitatea în producerea de efecte juridice. Reclamantul a mai susținut că nelegalitatea actului atacat, rezultă și din aceea că din litera și spiritul art. 47 alin. (1) din Legea nr. 188/2000, privind executorii judecătorești, coroborat cu art. 23 alin. (8) din Constituție, Ministerul Justiției poate lua măsura suspendării din funcție, până la soluționarea procesului penal, ceea ce conduce la ideea încălcării art. 21 din Constituție.

În legătură cu legalitatea și oportunitatea actului, ca dimensiune a legalității acestuia, reclamantul a arătat că actul atacat este „deficitar”, prin prisma faptului că nu s-a reținut că nu a făcut altceva, decât să-și îndeplinească atribuțiile de serviciu, iar faptele imputate nu reprezintă o infracțiune și nu prezintă un grad de pericol social care să justifice suspendarea sa. În plus, acesta a arătat că solicită suspendarea executării actului atacat, întrucât gravele consecințe ale retroactivității nu pot fi evitate altfel.

Prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei, la 28 noiembrie 2003, Ministerul Justiției a solicitat a se lua act că acțiunea a rămas fără obiect, întrucât în considerarea memoriului reclamantului, înregistrat la 20 octombrie 2003, ministrul justiției a emis un nou ordin, anume Ordinul nr. 3426/C din 21 noiembrie 2003, prin care a modificat conținutul art. 1 din Ordinul nr. 2799/C din 30 septembrie 2003. La data de 17 decembrie 2003, reclamantul F.E. și-a completat acțiunea, solicitând și anularea acestui din urmă ordin, pe motiv de nelegalitate și netemeinicie. S-a invocat și retroactivitatea acestuia și s-au reiterat aceleași motive de nelegalitate, ca și în cazul primului ordin. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1, 9 și 11 din Legea nr. 29/1990 și cele ale art. 132 C. proc.

civ. La rândul său, pârâtul a formulat o nouă întâmpinare, arătându-se că având în vedere că primul ordin nu este un act constitutiv de drepturi, reclamația administrativă a fost admisă, sens în care prevederile art. 1 ale Ordinului nr. 2799/C/2003, referitoare la data suspendării din funcție, au fost modificate prin Ordinul nr. 3426/C/2003 și că această modificare se încorporează în actul administrativ emis inițial, astfel încât face parte integrantă a acestuia, de la data emiterii lui. Curtea de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 14/F-C din 4 februarie 2004, a respins acțiunea reclamantului.

Pentru a se pronunța în acest sens, instanța de fond a reținut, după cum urmează: - prin Ordinul nr. 3426/C din 21 noiembrie 2003 a fost modificat art. 1 al primului ordin, în sensul menținerii măsurii suspendării, fără a fi precizată data intrării sale în vigoare; - motivele invocate de către reclamant, cu privire la nelegalitatea actului, ca urmare a retroactivării, nu se mai justifică în contextul dat, întrucât noul ordin înlocuiește art. 1 al celui vechi, iar data intrării în vigoare corespunde cadrului legislativ aplicabil actelor administrative de autoritate individuale, adică din momentul aducerii lor la cunoștința celor interesați; - întrucât modificarea a fost încorporată în ordinul inițial, efectele juridice se vor produce de la data comunicării aceluia; - în condițiile în care nu s-ar fi produs această modificare, sub aspectul legalității ordinului, instanța ar fi anulat parțial actul administrativ, modificând doar data de la care urma să-și producă efectele.

Anularea în mod parțial pe calea justiției, a unui act administrativ de autoritate, poate fi pronunțată și nu atrage după sine anularea întregului act, atunci când măsura constatată ilegală și anulabilă este divizibilă și nu condiționează dispozițiile incluse; - ordinul supus litigiului, așa cum a fost modificat, este legal, întrucât art. 47 alin. (1) din Legea nr. 188/2000, privind executorii judecătorești, instituie imperativ obligativitatea suspendării din funcție, de către ministrul justiției, a executorului judecătoresc reținut, arestat sau trimis în judecată.

Când această condiție este îndeplinită, ministrul justiției materializează legea, neputând analiza fapta; - fiind o suspendare de drept, nici ministrul justiției și nici instanța de judecată, nu pot face aprecieri legate de natura infracțiunii săvârșite, vinovăția sau nevinovăția reclamantului, gradul de pericol social al faptei săvârșite, etc., ci sunt pur și simplu obligați să aplice și să respecte legea. Aprecierile de natura celor enumerate sunt incluse în competența instanței penale, care, de asemenea, respectă și prezumția de nevinovăție, instituită de art. 23 alin. (8) din Constituție, fără ca cele două texte să se afle în contradicție sau să se excludă.

De altfel, legiuitorul a prevăzut posibilități reparatorii în toate situațiile civile și penale, în cazul în care părților li s-au creat prejudicii, din erori de judecată și din abuzuri de drept; - prin acest ordin și inclusiv prin aplicarea textului de lege special menționat, nu se încalcă nici prevederile art. 21 din Constituie, privitor la accesul liber la justiție, întrucât instanța poate analiza îndeplinirea condițiilor de formă și de elaborare a actului materializat de către ministrul justiției, cum ar fi de exemplu cazul aplicării suspendării din funcția de executor judecătoresc, fără ca acesta să fi fost reținut, arestat preventiv sau trimis în judecată penală. Concluzionând, instanța de fond a reținut că reclamantul nu a fost vătămat într-un drept recunoscut de lege, prin actul administrativ, în sensul art. 1 din Legea nr. 29/1990.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, reclamantul F.E., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În dezvoltarea motivelor sale de recurs, recurentul-reclamant susține că în mod greșit instanța de fond nu a reținut motivele de nelegalitate ale celor două ordine atacate, reiterând toate motivele arătate în acțiunea inițială, precum și în completarea acțiunii, în principal cele vizând retroactivitatea celor două acte, precum și aplicarea art. 47 alin. (1) din Legea nr. 188/2000, în raport cu dispozițiile art. 34 alin. (8) și art. 21 din Constituție. Examinând soluția instanței de fond, în raport cu toate criticile formulate, cu probele administrate în cauză, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc.

civ., se constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. Conform art. 47 alin. (1) din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătorești, în cazul în care împotriva executorului judecătoresc s-a luat măsura reținerii, arestării preventive sau trimiterii în judecată penală, ministrul justiției, din oficiu sau la propunerea Consiliului Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești, va lua măsura suspendării din funcție a acestuia, până la soluționarea procesului penal, potrivit legii, textul fiind menținut, chiar dacă legea sus-menționată a suferit modificări. Nu s-a invocat nici de către recurentul-reclamant, nici de către instanțe, excepția neconstituționalității acestor prevederi, iar Curtea Constituțională nu a stabilit prin nici o decizie pronunțată, neconstituționalitatea acesteia.

Prin urmare, dispozițiile art. 47 alin. (1) din Legea nr. 188/2000, trebuie aplicate ca atare, iar în executarea acestor dispoziții se emit acte administrative, respectiv ordine ale ministrului justiției. În cauză, se constată însă că ambele ordine atacate sunt nelegale. Astfel, prin Ordinul nr. 2799/C din 30 septembrie 2003 se dispune suspendarea din funcție, până la soluționarea procesului penal, începând cu data de 1 septembrie. Caracterul retroactiv al art. 1 din ordin, precum și nelegalitatea acestuia a fost recunoscută și de emitent, care a apreciat că este necesară admiterea reclamației administrative și modificarea acestuia printr-un alt ordin. Prin urmare, s-a emis Ordinul nr. 3426/C din 21 noiembrie 2003, prin care s-a modificat art. 1 din vechiul ordin, în sensul că domnul F.E.

„se suspendă din funcție, până la soluționarea procesului penal, ca urmare a trimiterii sale în judecată, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzute de art. 246 C. pen.”, fără a se mai indica data începerii aplicării acestei măsuri. În aceste condiții, având în vedere că actul administrativ individual produce efecte juridice de la data comunicării lui, nu se poate reține susținerea emitentului, potrivit căreia „această modificare a ordinului de suspendare din funcția de executor judecătoresc, se încorporează în actul administrativ emis inițial, astfel încât face parte integrantă a acestuia, de la data emiterii lui”.

Așadar, se constată, pe de o parte, că primul ordin retroactivează, iar cel de-al doilea ordin nu prevede expres data suspendării din funcție, deși dispozițiile art. 48 din Legea nr. 188/2000, prevăd măsuri și termene precise care nu pot fi stabilite decât în raport cu o dată exactă a suspendării din funcție. Aceasta, cu atât mai mult, cu cât textul nu face trimitere la data comunicării ordinului de suspendare, dată care constituie regula pentru producerea efectelor juridice a actelor administrative. Dacă s-ar admite susținerea formulată în întâmpinare, s-ar impune constatarea că ultimul ordin are, de asemenea, caracter retroactiv, fiind, deci, nelegal, pentru acest considerent.

Instanța de fond, deși a reținut că noul ordin înlocuiește art. 1 din vechiul ordin, a mai reținut și că data intrării în vigoare corespunde cadrului legislativ aplicabil actelor administrative individuale, adică din momentul aducerii la cunoștință celor interesați și că datorită faptului că modificarea a fost încorporată în ordinul inițial, efectele juridice se vor produce de la data comunicării aceluia (contrar, deci, celor susținute de pârât, care a luat ca referință, data emiterii lui). Cum nici unul din aceste considerente nu au în vedere nici principiul neretroactivității și nici dispozițiile art. 48 din Legea nr. 188/2000, se constată că, criticile formulate sunt fondate, că sentința atacată este nelegală, motiv pentru care se impune admiterea recursului, casarea acesteia și rejudecarea în fond a cauzei.

Avându-se în vedere considerentele arătate în cele ce preced, în rejudecarea fondului pricinii, se constată ă actele atacate sunt nelegale, iar acțiunea reclamantului, întemeiată, conform considerentelor arătate în cele ce preced. În consecință, se va dispune anularea ambelor ordine, respectiv Ordinul nr. 2799/C/2003 și Ordinul nr. 3426/C/2003 ale ministrului justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de F.E. împotriva sentinței nr. 14/FC din 4 februarie 2004, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ. Casează sentința atacată și rejudecând, admite acțiunea precizată a reclamantului F.E. și anulează Ordinele nr. 2799/C din 30 septembrie 2003 și nr. 3426/C din 21 noiembrie 2003 ale ministrului justiției. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 septembrie 2004.