ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 28.09.2004

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7240/2004

HOTĂRÂRE
28.09.2004
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7240/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată

la data de 13 noiembrie 2003, reclamantul F.E. a solicitat în contradictoriu cu

Ministerul Justiției, anularea Ordinului nr. 2799/C din 30 septembrie 2003,

emis de pârât, precum și suspendarea executării acestui ordin, până la

soluționarea prezentei cauze.

În motivarea acțiunii sale,

reclamantul a arătat că prin ordinul atacat, s-a dispus suspendarea sa din

funcția de executor judecătoresc, măsură luată începând cu data de 1 septembrie

2003, în baza adresei nr. 3111/IG/M din 24 septembrie 2003, prin care s-a

arătat că a fost trimis în judecată, prin Rechizitoriul nr. 672/P/2003 al

Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș.

Totodată, reclamantul a

susținut că actul administrativ atacat, este nelegal, întrucât, deși a fost

emis la data de 30 septembrie 2003, s-a precizat că produce efecte juridice, în

ceea ce privește suspendarea sa din funcție, începând cu 1 septembrie 2003,

fiind emis cu încălcarea principiului potrivit căruia nu pot retroactiva decât

actele administrative constitutive de drepturi, iar nu și cele de natură a

restrânge drepturile, situație în care retroactivitatea conduce către nulitatea

și ineficacitatea în producerea de efecte juridice.

Reclamantul a mai susținut

că nelegalitatea actului atacat, rezultă și din aceea că din litera și spiritul

art. 47 alin. (1) din Legea nr. 188/2000, privind executorii judecătorești,

coroborat cu art. 23 alin. (8) din Constituție, Ministerul Justiției poate lua

măsura suspendării din funcție, până la soluționarea procesului penal, ceea ce

conduce la ideea încălcării art. 21 din Constituție.

În legătură cu legalitatea

și oportunitatea actului, ca dimensiune a legalității acestuia, reclamantul a

arătat că actul atacat este „deficitar”, prin prisma faptului că nu s-a reținut

că nu a făcut altceva, decât să-și îndeplinească atribuțiile de serviciu, iar

faptele imputate nu reprezintă o infracțiune și nu prezintă un grad de pericol

social care să justifice suspendarea sa.

În plus, acesta a arătat că

solicită suspendarea executării actului atacat, întrucât gravele consecințe ale

retroactivității nu pot fi evitate altfel.

Prin întâmpinarea depusă la

dosarul cauzei, la 28 noiembrie 2003, Ministerul Justiției a solicitat a se lua

act că acțiunea a rămas fără obiect, întrucât în considerarea memoriului

reclamantului, înregistrat la 20 octombrie 2003, ministrul justiției a emis un

nou ordin, anume Ordinul nr. 3426/C din 21 noiembrie 2003, prin care a

modificat conținutul art. 1 din Ordinul nr. 2799/C din 30 septembrie 2003.

La data de 17 decembrie

2003, reclamantul F.E. și-a completat acțiunea, solicitând și anularea acestui

din urmă ordin, pe motiv de nelegalitate și netemeinicie.

S-a invocat și

retroactivitatea acestuia și s-au reiterat aceleași motive de nelegalitate, ca

și în cazul primului ordin.

În drept, au fost invocate

dispozițiile art. 1, 9 și 11 din Legea nr. 29/1990 și cele ale art. 132 C.

proc. civ.

La rândul său, pârâtul a

formulat o nouă întâmpinare, arătându-se că având în vedere că primul ordin nu

este un act constitutiv de drepturi, reclamația administrativă a fost admisă,

sens în care prevederile art. 1 ale Ordinului nr. 2799/C/2003, referitoare la

data suspendării din funcție, au fost modificate prin Ordinul nr. 3426/C/2003

și că această modificare se încorporează în actul administrativ emis inițial,

astfel încât face parte integrantă a acestuia, de la data emiterii lui.

Curtea de Apel Pitești, secția

comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 14/F-C din 4

februarie 2004, a respins acțiunea reclamantului.

Pentru a se pronunța în

acest sens, instanța de fond a reținut, după cum urmează:

- prin Ordinul nr. 3426/C

din 21 noiembrie 2003 a fost modificat art. 1 al primului ordin, în sensul

menținerii măsurii suspendării, fără a fi precizată data intrării sale în

vigoare;

- motivele invocate de către

reclamant, cu privire la nelegalitatea actului, ca urmare a retroactivării, nu

se mai justifică în contextul dat, întrucât noul ordin înlocuiește art. 1 al

celui vechi, iar data intrării în vigoare corespunde cadrului legislativ

aplicabil actelor administrative de autoritate individuale, adică din momentul aducerii

lor la cunoștința celor interesați;

- întrucât modificarea a

fost încorporată în ordinul inițial, efectele juridice se vor produce de la

data comunicării aceluia;

- în condițiile în care nu

s-ar fi produs această modificare, sub aspectul legalității ordinului, instanța

ar fi anulat parțial actul administrativ, modificând doar data de la care urma

să-și producă efectele. Anularea în mod parțial pe calea justiției, a unui act

administrativ de autoritate, poate fi pronunțată și nu atrage după sine

anularea întregului act, atunci când măsura constatată ilegală și anulabilă

este divizibilă și nu condiționează dispozițiile incluse;

- ordinul supus litigiului,

așa cum a fost modificat, este legal, întrucât art. 47 alin. (1) din Legea nr. 188/2000,

privind executorii judecătorești, instituie imperativ obligativitatea

suspendării din funcție, de către ministrul justiției, a executorului

judecătoresc reținut, arestat sau trimis în judecată. Când această condiție

este îndeplinită, ministrul justiției materializează legea, neputând analiza

fapta;

- fiind o suspendare de

drept, nici ministrul justiției și nici instanța de judecată, nu pot face

aprecieri legate de natura infracțiunii săvârșite, vinovăția sau nevinovăția

reclamantului, gradul de pericol social al faptei săvârșite, etc., ci sunt pur

și simplu obligați să aplice și să respecte legea. Aprecierile de natura celor

enumerate sunt incluse în competența instanței penale, care, de asemenea,

respectă și prezumția de nevinovăție, instituită de art. 23 alin. (8) din

Constituție, fără ca cele două texte să se afle în contradicție sau să se

excludă. De altfel, legiuitorul a prevăzut posibilități reparatorii în toate

situațiile civile și penale, în cazul în care părților li s-au creat prejudicii,

din erori de judecată și din abuzuri de drept;

- prin acest ordin și

inclusiv prin aplicarea textului de lege special menționat, nu se încalcă nici

prevederile art. 21 din Constituie, privitor la accesul liber la justiție,

întrucât instanța poate analiza îndeplinirea condițiilor de formă și de

elaborare a actului materializat de către ministrul justiției, cum ar fi de

exemplu cazul aplicării suspendării din funcția de executor judecătoresc, fără

ca acesta să fi fost reținut, arestat preventiv sau trimis în judecată penală.

Concluzionând, instanța de

fond a reținut că reclamantul nu a fost vătămat într-un drept recunoscut de

lege, prin actul administrativ, în sensul art. 1 din Legea nr. 29/1990.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs, reclamantul F.E., criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie.

În dezvoltarea motivelor

sale de recurs, recurentul-reclamant susține că în mod greșit instanța de fond

nu a reținut motivele de nelegalitate ale celor două ordine atacate, reiterând

toate motivele arătate în acțiunea inițială, precum și în completarea acțiunii,

în principal cele vizând retroactivitatea celor două acte, precum și aplicarea art.

47 alin. (1) din Legea nr. 188/2000, în raport cu dispozițiile art. 34 alin. (8)

și art. 21 din Constituție.

Examinând soluția instanței

de fond, în raport cu toate criticile formulate, cu probele administrate în

cauză, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art.

304

1

considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Conform art. 47 alin. (1)

din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătorești, în cazul în care

împotriva executorului judecătoresc s-a luat măsura reținerii, arestării

preventive sau trimiterii în judecată penală, ministrul justiției, din oficiu

sau la propunerea Consiliului Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești,

va lua măsura suspendării din funcție a acestuia, până la soluționarea procesului

penal, potrivit legii, textul fiind menținut, chiar dacă legea sus-menționată a

suferit modificări. Nu s-a invocat nici de către recurentul-reclamant, nici de

către instanțe, excepția neconstituționalității acestor prevederi, iar Curtea

Constituțională nu a stabilit prin nici o decizie pronunțată, neconstituționalitatea

acesteia.

Prin urmare, dispozițiile art.

47 alin. (1) din Legea nr. 188/2000, trebuie aplicate ca atare, iar în

executarea acestor dispoziții se emit acte administrative, respectiv ordine ale

ministrului justiției.

În cauză, se constată însă

că ambele ordine atacate sunt nelegale.

Astfel, prin Ordinul nr. 2799/C

din 30 septembrie 2003 se dispune suspendarea din funcție, până la soluționarea

procesului penal, începând cu data de 1 septembrie.

Caracterul retroactiv al art.

1 din ordin, precum și nelegalitatea acestuia a fost recunoscută și de emitent,

care a apreciat că este necesară admiterea reclamației administrative și

modificarea acestuia printr-un alt ordin.

Prin urmare, s-a emis Ordinul

nr. 3426/C din 21 noiembrie 2003, prin care s-a modificat art. 1 din vechiul

ordin, în sensul că domnul F.E. „se suspendă din funcție, până la soluționarea

procesului penal, ca urmare a trimiterii sale în judecată, pentru săvârșirea

infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzute de art.

246 C. pen.”, fără a se mai indica data începerii aplicării acestei măsuri.

În aceste condiții, având în

vedere că actul administrativ individual produce efecte juridice de la data

comunicării lui, nu se poate reține susținerea emitentului, potrivit căreia

„această modificare a ordinului de suspendare din funcția de executor

judecătoresc, se încorporează în actul administrativ emis inițial, astfel încât

face parte integrantă a acestuia, de la data emiterii lui”.

Așadar, se constată, pe de o

parte, că primul ordin retroactivează, iar cel de-al doilea ordin nu prevede

expres data suspendării din funcție, deși dispozițiile art. 48 din Legea nr. 188/2000,

prevăd măsuri și termene precise care nu pot fi stabilite decât în raport cu o

dată exactă a suspendării din funcție. Aceasta, cu atât mai mult, cu cât textul

nu face trimitere la data comunicării ordinului de suspendare, dată care

constituie regula pentru producerea efectelor juridice a actelor administrative.

Dacă s-ar admite susținerea

formulată în întâmpinare, s-ar impune constatarea că ultimul ordin are, de

asemenea, caracter retroactiv, fiind, deci, nelegal, pentru acest considerent.

Instanța de fond, deși a

reținut că noul ordin înlocuiește art. 1 din vechiul ordin, a mai reținut și că

data intrării în vigoare corespunde cadrului legislativ aplicabil actelor

administrative individuale, adică din momentul aducerii la cunoștință celor

interesați și că datorită faptului că modificarea a fost încorporată în ordinul

inițial, efectele juridice se vor produce de la data comunicării aceluia

(contrar, deci, celor susținute de pârât, care a luat ca referință, data

emiterii lui).

Cum nici unul din aceste

considerente nu au în vedere nici principiul neretroactivității și nici

dispozițiile art. 48 din Legea nr. 188/2000, se constată că, criticile

formulate sunt fondate, că sentința atacată este nelegală, motiv pentru care se

impune admiterea recursului, casarea acesteia și rejudecarea în fond a cauzei.

Avându-se în vedere

considerentele arătate în cele ce preced, în rejudecarea fondului pricinii, se

constată ă actele atacate sunt nelegale, iar acțiunea reclamantului, întemeiată,

conform considerentelor arătate în cele ce preced.

În consecință, se va dispune

anularea ambelor ordine, respectiv Ordinul nr. 2799/C/2003 și Ordinul nr. 3426/C/2003

ale ministrului justiției.

Admite recursul declarat de F.E.

împotriva sentinței nr. 14/FC din 4 februarie 2004, pronunțată de Curtea de

Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ.

Casează sentința atacată și

rejudecând, admite acțiunea precizată a reclamantului F.E. și anulează Ordinele

nr. 2799/C din 30 septembrie 2003 și nr. 3426/C din 21 noiembrie 2003 ale

ministrului justiției.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 28 septembrie 2004.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ
0,94
ÎCCJ, decizie (scj.ro #85393)
Executor judecătoresc. Suspendare din funcție ca urmare a punerii în mișcare a acțiunii penale. Legalitatea suspendării Legea nr. 188/2000, art.47 alin.1 Având în vedere trimiterea în judecată a executorului judecătoresc pentru săvârșirea d
ÎCCJ 2005-05-09
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2881/2005
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 221/2004, pronunțată de Curtea de Apel Galați, a fost respinsă, ca nefondată, acțiunea introdusă de reclamantul P.L., având ca ob
ÎCCJ 2010-10-28
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4647/2010
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul acțiunii și cadrul procesual. Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Timișoara, reclamantul M.D.A. a chemat în
ÎCCJ 2014-11-04
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4130/2014
de 2 august 2013. S-a arătat in acest sens că ordinul a fost emis in baza art. 23 alin. (1) lit. e), alin. (2) și art. 50 alin. (2) din Legea nr. 188/2000 privind pe executorii judecătorești, care se referă doar la existența unei condamnări
ÎCCJ 2023-06-06
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3018/2023
s-au arătat următoarele: In fapt, prima instanță a constatat fără niciun dubiu că probele instrumentate în cauză susțin existența faptelor imputate reclamantului executor judecătoresc A.. In ceea ce privește sancțiunea aplicată, respectiv a
Sursă