ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7240/2004
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7240/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor
din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată
la data de 13 noiembrie 2003, reclamantul F.E. a solicitat în contradictoriu cu
Ministerul Justiției, anularea Ordinului nr. 2799/C din 30 septembrie 2003,
emis de pârât, precum și suspendarea executării acestui ordin, până la
soluționarea prezentei cauze.
În motivarea acțiunii sale,
reclamantul a arătat că prin ordinul atacat, s-a dispus suspendarea sa din
funcția de executor judecătoresc, măsură luată începând cu data de 1 septembrie
2003, în baza adresei nr. 3111/IG/M din 24 septembrie 2003, prin care s-a
arătat că a fost trimis în judecată, prin Rechizitoriul nr. 672/P/2003 al
Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș.
Totodată, reclamantul a
susținut că actul administrativ atacat, este nelegal, întrucât, deși a fost
emis la data de 30 septembrie 2003, s-a precizat că produce efecte juridice, în
ceea ce privește suspendarea sa din funcție, începând cu 1 septembrie 2003,
fiind emis cu încălcarea principiului potrivit căruia nu pot retroactiva decât
actele administrative constitutive de drepturi, iar nu și cele de natură a
restrânge drepturile, situație în care retroactivitatea conduce către nulitatea
și ineficacitatea în producerea de efecte juridice.
Reclamantul a mai susținut
că nelegalitatea actului atacat, rezultă și din aceea că din litera și spiritul
art. 47 alin. (1) din Legea nr. 188/2000, privind executorii judecătorești,
coroborat cu art. 23 alin. (8) din Constituție, Ministerul Justiției poate lua
măsura suspendării din funcție, până la soluționarea procesului penal, ceea ce
conduce la ideea încălcării art. 21 din Constituție.
În legătură cu legalitatea
și oportunitatea actului, ca dimensiune a legalității acestuia, reclamantul a
arătat că actul atacat este „deficitar”, prin prisma faptului că nu s-a reținut
că nu a făcut altceva, decât să-și îndeplinească atribuțiile de serviciu, iar
faptele imputate nu reprezintă o infracțiune și nu prezintă un grad de pericol
social care să justifice suspendarea sa.
În plus, acesta a arătat că
solicită suspendarea executării actului atacat, întrucât gravele consecințe ale
retroactivității nu pot fi evitate altfel.
Prin întâmpinarea depusă la
dosarul cauzei, la 28 noiembrie 2003, Ministerul Justiției a solicitat a se lua
act că acțiunea a rămas fără obiect, întrucât în considerarea memoriului
reclamantului, înregistrat la 20 octombrie 2003, ministrul justiției a emis un
nou ordin, anume Ordinul nr. 3426/C din 21 noiembrie 2003, prin care a
modificat conținutul art. 1 din Ordinul nr. 2799/C din 30 septembrie 2003.
La data de 17 decembrie
2003, reclamantul F.E. și-a completat acțiunea, solicitând și anularea acestui
din urmă ordin, pe motiv de nelegalitate și netemeinicie.
S-a invocat și
retroactivitatea acestuia și s-au reiterat aceleași motive de nelegalitate, ca
și în cazul primului ordin.
În drept, au fost invocate
dispozițiile art. 1, 9 și 11 din Legea nr. 29/1990 și cele ale art. 132 C.
proc. civ.
La rândul său, pârâtul a
formulat o nouă întâmpinare, arătându-se că având în vedere că primul ordin nu
este un act constitutiv de drepturi, reclamația administrativă a fost admisă,
sens în care prevederile art. 1 ale Ordinului nr. 2799/C/2003, referitoare la
data suspendării din funcție, au fost modificate prin Ordinul nr. 3426/C/2003
și că această modificare se încorporează în actul administrativ emis inițial,
astfel încât face parte integrantă a acestuia, de la data emiterii lui.
Curtea de Apel Pitești, secția
comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 14/F-C din 4
februarie 2004, a respins acțiunea reclamantului.
Pentru a se pronunța în
acest sens, instanța de fond a reținut, după cum urmează:
- prin Ordinul nr. 3426/C
din 21 noiembrie 2003 a fost modificat art. 1 al primului ordin, în sensul
menținerii măsurii suspendării, fără a fi precizată data intrării sale în
vigoare;
- motivele invocate de către
reclamant, cu privire la nelegalitatea actului, ca urmare a retroactivării, nu
se mai justifică în contextul dat, întrucât noul ordin înlocuiește art. 1 al
celui vechi, iar data intrării în vigoare corespunde cadrului legislativ
aplicabil actelor administrative de autoritate individuale, adică din momentul aducerii
lor la cunoștința celor interesați;
- întrucât modificarea a
fost încorporată în ordinul inițial, efectele juridice se vor produce de la
data comunicării aceluia;
- în condițiile în care nu
s-ar fi produs această modificare, sub aspectul legalității ordinului, instanța
ar fi anulat parțial actul administrativ, modificând doar data de la care urma
să-și producă efectele. Anularea în mod parțial pe calea justiției, a unui act
administrativ de autoritate, poate fi pronunțată și nu atrage după sine
anularea întregului act, atunci când măsura constatată ilegală și anulabilă
este divizibilă și nu condiționează dispozițiile incluse;
- ordinul supus litigiului,
așa cum a fost modificat, este legal, întrucât art. 47 alin. (1) din Legea nr. 188/2000,
privind executorii judecătorești, instituie imperativ obligativitatea
suspendării din funcție, de către ministrul justiției, a executorului
judecătoresc reținut, arestat sau trimis în judecată. Când această condiție
este îndeplinită, ministrul justiției materializează legea, neputând analiza
fapta;
- fiind o suspendare de
drept, nici ministrul justiției și nici instanța de judecată, nu pot face
aprecieri legate de natura infracțiunii săvârșite, vinovăția sau nevinovăția
reclamantului, gradul de pericol social al faptei săvârșite, etc., ci sunt pur
și simplu obligați să aplice și să respecte legea. Aprecierile de natura celor
enumerate sunt incluse în competența instanței penale, care, de asemenea,
respectă și prezumția de nevinovăție, instituită de art. 23 alin. (8) din
Constituție, fără ca cele două texte să se afle în contradicție sau să se
excludă. De altfel, legiuitorul a prevăzut posibilități reparatorii în toate
situațiile civile și penale, în cazul în care părților li s-au creat prejudicii,
din erori de judecată și din abuzuri de drept;
- prin acest ordin și
inclusiv prin aplicarea textului de lege special menționat, nu se încalcă nici
prevederile art. 21 din Constituie, privitor la accesul liber la justiție,
întrucât instanța poate analiza îndeplinirea condițiilor de formă și de
elaborare a actului materializat de către ministrul justiției, cum ar fi de
exemplu cazul aplicării suspendării din funcția de executor judecătoresc, fără
ca acesta să fi fost reținut, arestat preventiv sau trimis în judecată penală.
Concluzionând, instanța de
fond a reținut că reclamantul nu a fost vătămat într-un drept recunoscut de
lege, prin actul administrativ, în sensul art. 1 din Legea nr. 29/1990.
Împotriva acestei sentințe a
declarat recurs, reclamantul F.E., criticând-o pentru nelegalitate și
netemeinicie.
În dezvoltarea motivelor
sale de recurs, recurentul-reclamant susține că în mod greșit instanța de fond
nu a reținut motivele de nelegalitate ale celor două ordine atacate, reiterând
toate motivele arătate în acțiunea inițială, precum și în completarea acțiunii,
în principal cele vizând retroactivitatea celor două acte, precum și aplicarea art.
47 alin. (1) din Legea nr. 188/2000, în raport cu dispozițiile art. 34 alin. (8)
și art. 21 din Constituție.
Examinând soluția instanței
de fond, în raport cu toate criticile formulate, cu probele administrate în
cauză, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art.
304
1
C. proc. civ., se constată că recursul este fondat, pentru
considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Conform art. 47 alin. (1)
din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătorești, în cazul în care
împotriva executorului judecătoresc s-a luat măsura reținerii, arestării
preventive sau trimiterii în judecată penală, ministrul justiției, din oficiu
sau la propunerea Consiliului Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești,
va lua măsura suspendării din funcție a acestuia, până la soluționarea procesului
penal, potrivit legii, textul fiind menținut, chiar dacă legea sus-menționată a
suferit modificări. Nu s-a invocat nici de către recurentul-reclamant, nici de
către instanțe, excepția neconstituționalității acestor prevederi, iar Curtea
Constituțională nu a stabilit prin nici o decizie pronunțată, neconstituționalitatea
acesteia.
Prin urmare, dispozițiile art.
47 alin. (1) din Legea nr. 188/2000, trebuie aplicate ca atare, iar în
executarea acestor dispoziții se emit acte administrative, respectiv ordine ale
ministrului justiției.
În cauză, se constată însă
că ambele ordine atacate sunt nelegale.
Astfel, prin Ordinul nr. 2799/C
din 30 septembrie 2003 se dispune suspendarea din funcție, până la soluționarea
procesului penal, începând cu data de 1 septembrie.
Caracterul retroactiv al art.
1 din ordin, precum și nelegalitatea acestuia a fost recunoscută și de emitent,
care a apreciat că este necesară admiterea reclamației administrative și
modificarea acestuia printr-un alt ordin.
Prin urmare, s-a emis Ordinul
nr. 3426/C din 21 noiembrie 2003, prin care s-a modificat art. 1 din vechiul
ordin, în sensul că domnul F.E. „se suspendă din funcție, până la soluționarea
procesului penal, ca urmare a trimiterii sale în judecată, pentru săvârșirea
infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzute de art.
246 C. pen.”, fără a se mai indica data începerii aplicării acestei măsuri.
În aceste condiții, având în
vedere că actul administrativ individual produce efecte juridice de la data
comunicării lui, nu se poate reține susținerea emitentului, potrivit căreia
„această modificare a ordinului de suspendare din funcția de executor
judecătoresc, se încorporează în actul administrativ emis inițial, astfel încât
face parte integrantă a acestuia, de la data emiterii lui”.
Așadar, se constată, pe de o
parte, că primul ordin retroactivează, iar cel de-al doilea ordin nu prevede
expres data suspendării din funcție, deși dispozițiile art. 48 din Legea nr. 188/2000,
prevăd măsuri și termene precise care nu pot fi stabilite decât în raport cu o
dată exactă a suspendării din funcție. Aceasta, cu atât mai mult, cu cât textul
nu face trimitere la data comunicării ordinului de suspendare, dată care
constituie regula pentru producerea efectelor juridice a actelor administrative.
Dacă s-ar admite susținerea
formulată în întâmpinare, s-ar impune constatarea că ultimul ordin are, de
asemenea, caracter retroactiv, fiind, deci, nelegal, pentru acest considerent.
Instanța de fond, deși a
reținut că noul ordin înlocuiește art. 1 din vechiul ordin, a mai reținut și că
data intrării în vigoare corespunde cadrului legislativ aplicabil actelor
administrative individuale, adică din momentul aducerii la cunoștință celor
interesați și că datorită faptului că modificarea a fost încorporată în ordinul
inițial, efectele juridice se vor produce de la data comunicării aceluia
(contrar, deci, celor susținute de pârât, care a luat ca referință, data
emiterii lui).
Cum nici unul din aceste
considerente nu au în vedere nici principiul neretroactivității și nici
dispozițiile art. 48 din Legea nr. 188/2000, se constată că, criticile
formulate sunt fondate, că sentința atacată este nelegală, motiv pentru care se
impune admiterea recursului, casarea acesteia și rejudecarea în fond a cauzei.
Avându-se în vedere
considerentele arătate în cele ce preced, în rejudecarea fondului pricinii, se
constată ă actele atacate sunt nelegale, iar acțiunea reclamantului, întemeiată,
conform considerentelor arătate în cele ce preced.
În consecință, se va dispune
anularea ambelor ordine, respectiv Ordinul nr. 2799/C/2003 și Ordinul nr. 3426/C/2003
ale ministrului justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de F.E.
împotriva sentinței nr. 14/FC din 4 februarie 2004, pronunțată de Curtea de
Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ.
Casează sentința atacată și
rejudecând, admite acțiunea precizată a reclamantului F.E. și anulează Ordinele
nr. 2799/C din 30 septembrie 2003 și nr. 3426/C din 21 noiembrie 2003 ale
ministrului justiției.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 28 septembrie 2004.