ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3344/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Argeș, secția civilă și declinată la secția contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel Pitești, reclamanții F.E. și Biroul Executorului Judecătoresc F.E., au solicitat în contradictoriu cu pârâții Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, obligarea acestuia din urmă la plata sumei de 2.700.000 ROL, actualizată cu coeficientul inflației la data plății efective, reprezentând suma de bani pe care ar fi realizat-o în perioada 30 septembrie 2003-5 mai 2006, când a fost suspendat din funcția de executor judecătoresc și implicit a fost suspendată și activitatea biroului executorului judecătoresc.

Totodată, a solicitat obligarea pârâtului la plata daunelor morale în cuantum de 10.000.000 ROL. La data de 25 ianuarie 2008, reclamanții au completat cererea solicitând obligarea pârâtului la plata sumei de 200.000 RON actualizată cu indicele de inflație la data plății efective, sumă ce reprezintă penalități de întârziere, conform actului constatator din 19 martie 2003 emis de Ministerul Finanțelor - Direcția Generală a Vămilor și penalitățile de întârziere conform certificatului de atestare fiscală din 17 februarie 2005 emis de D.G.F.P. Argeș - Administrația Finanțelor Publice Pitești ca și contravaloarea chiriei achitată în perioada 12 decembrie 2006 până la zi, conform contractului de închiriere.

În motivarea acțiunii, reclamantul F.E. a susținut, în esență, că prin rechizitoriile de trimitere în judecată în perioada 2003-2006, a suferit daune materiale - activitatea Biroului executorului judecătoresc a fost întreruptă ca și activitatea soției reclamantului care era secretară la acest birou, motiv pentru care, în temeiul art. 504 C. proc. pen., a solicitat recuperarea pagubelor materiale și morale. A mai arătat că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș nr. 672/R/2003 s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a lui F.E., pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, iar prin Ordinul Ministrului justiției nr. 2799/C din 30 septembrie 2003 s-a dispus suspendarea din funcția de executor judecătoresc a sa, ordin care a fost revocat ulterior de către emitenți.

La data de 21 noiembrie 2003, același minister a emis Ordinul nr. 32226/C prin care s-a dispus din nou suspendarea din funcție a lui F.E., iar prin Decizia nr. 7240 din 28 septembrie 2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost anulat acest ordin. Mai arată reclamantul că a treia oară a fost suspendat din funcție prin Ordinul nr. 3155/C din 24 noiembrie 2004 care a fost anulat prin sentința nr. 12/F/C din 12 februarie 2006 a Curții de Apel Pitești. În fine, arată reclamantul că, prin sentința penală nr. 1460 din 8 iunie 2004 a Judecătoriei Brașov a fost achitat astfel că, deși a fost repus în drepturi, la trei zile prin Ordinul nr. 3155/C (enunțat anterior) a fost din nou suspendat din funcție.

Prin întâmpinarea formulată, pârâtul Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor a invocat excepția lipsei calității procesuale active a Biroului Executorului Judecătoresc F.E.. Pe fond, a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată. La data de 4 februarie 2008 reclamanții și-au completat acțiunea, în sensul majorării cuantumului pretenției cu suma de 110.000 RON, reprezentând onorariile ce ar fi urmat să le încaseze conform celui de-al doilea tabel de predare a dosarelor de executare silită, predare determinată de ultima suspendare din funcție.

La data de 10 martie 2008 reclamanții au formulat cerere de precizare și completare a acțiunii prin care au solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 2.810.000 ROL (Onorarii neacordate în perioada 30 septembrie 2003 - 05 mai 2006); 82.000 RON (contravaloarea apartamentului); 11.840 RON (indemnizația de ședință a Camerei Executorilor Judecătorești); 200.000 RON (penalități de întârziere); 42.250 RON (contravaloarea chiriei achitate pentru sediul biroului) și 10.000.000 ROL cu titlu de daune. La data de 26 ianuarie 2010, reclamanții și-au precizat acțiunea, solicitând obligarea pârâților la despăgubiri, în condițiile art. 1 din Legea nr. 29/1990, prejudicierea producându-se prin nerecunoașterea dreptului la apărare și a prezumției de nevinovăție.

Totodată, s-a stabilit cadrul procesual în sensul că potrivit art. 13 din Legea nr. 29/1990, plata daunelor poate fi suportată de autoritatea administrativă, sens în care instanța, prin încheierea din 9 aprilie 2010 Tribunalul Argeș a pus în vedere reclamanților să precizeze acțiunea, astfel că au înțeles să cheme în judecată și Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești. Curtea de Apel Pitești, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 236/F-C din 22 octombrie 2010, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român - Ministerul Economiei și Finanțelor și a Direcției Generale a Finanțelor Publice Argeș, a admis excepția lipsei calității procesuale active a Biroului Individual Judecătoresc - F.E.

și a respins cererea față de pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești constatând prescris dreptul la acțiune. Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut, în esență, următoarele: Pârâta D.G.F.P. Argeș, prin întâmpinare, a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a sa, iar pârâtul Ministerul Justiției a invocat, prin întâmpinare, excepția lipsei calității procesuale active a Biroului Individual Executor Judecătoresc F.E., susținând că nu are personalitate juridică precum și excepția prescripției dreptului la acțiune. Instanța a constatat, în ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român reprezentat prin Ministerul Economiei și Finanțelor și a Direcției Generale a Funcționarilor Publici Argeș, că acestea nu pot sta în judecată în calitate de pârâți, pentru lipsa raportului juridic dintre aceștia și reclamanți, sens în care a admis excepția.

În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale active a Biroului Executorului Judecătoresc F.E., instanța a constatat că nu este entitate juridică ci o formă de organizare a activității de executare silită desfășurată de executorul judecătoresc, sens în care a admis-o potrivit art. 41 alin. (2) din C. proc. civ.. Cu privire la excepția prescripției dreptului la acțiune a reclamanților, instanța a admis-o, având în vedere că din data de 28 septembrie 2004 și până la 4 iunie 2010 au trecut 6 ani, iar de la 31 iulie 2007 și până la 4 iunie 2010 au trecut 3 ani și 5 luni, astfel că, potrivit art. 19 alin. (1) și (2) din Legea nr. 554/2004 este prescris dreptul la acțiune al reclamanților față de Ministerul Justiției cu privire la daunele suferite prin emiterea celor trei ordine.

Împotriva acestei sentințe, criticând-o pentru nelegalitate, au declarat recurs reclamanții F.E. și Biroul Individual Executor Judecătoresc F.E. prin reprezentant F.E., recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. - instanța a aplicat greșit legea - și art. 304 1 C. proc. civ., conform căruia, neputând fi atacată cu apel, sentința instanței de fond atacată cu recurs poate fi examinată sub toate aspectele. Criticile formulate de reclamanți sunt în esență următoarele: 1) în mod greșit instanța de fond a soluționat cauza pe excepții și nu a intrat în cercetarea fondului. Excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului Biroul Individual Executor Judecătoresc F.E.

în mod greșit a fost admisă, deoarece acesta este constituit și funcționează potrivit Legii nr. 188/2000, fiind deci constituit în conformitate cu o lege specială și își desfășoară activitatea pe baza și sub auspiciile acestei legi, deci are capacitate procesuală activă; 2) în mod greșit s-a considerat de instanța de fond că Ministerul Economiei și Finanțelor nu are calitate procesuală pasivă și a respins acțiunea față de acesta, pentru că orice pretenții materiale se pot judeca numai în contradictoriu cu acesta, pentru respectarea principiului contradictorialității și opozabilității, fiind și deținător unic al fondurilor; 3) curgerea termenului de prescripție a fost calculată în mod eronat de către instanța de fond, în mod corect momentul de la care a început să curgă acest termen prevăzut de art. 11 cu trimitere la art. 19 din Legea contenciosului administrativ, fiind data de 31 iulie 2007 când a fost pronunțată decizia nr. 563 din 31 iulie 2007 de către Înalta Curte de Casație și Justiție prin care s-a anulat ultimul ordin nr. 3155/C din 31 noiembrie 2004 emis de Ministerul Justiției, celelalte ordine emise fiind succesive, ca de altfel și anularea acestora.

În raport de data de 31 iulie 2007, acțiunea a fost introdusă în termenul de 1 an prevăzut de textul de lege și anume la data de 12 octombrie 2007; 4) termenul de la care trebuie calculată prescripția extinctivă față de Ministerul Justiției este cel din fața Curții de Apel Pitești, instanța în favoarea căreia s-a declinat competența de soluționare a cauzei, la 10 septembrie 2010, celelalte acte de procedură îndeplinite până atunci fiind nule, întrucât au fost făcute de un complet de judecată necompetent. Ministerul Justiției, susține recurentul-reclamant, a fost introdus în cauză ulterior precizării temeiului de drept al acțiunii - Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ - art. 19, anterior fiind vorba de o cercetare întemeiată pe art. 504 C. pen..

Intimații Ministerul Justiției și Direcția Generală a Finanțelor Publice Argeș au depus întâmpinări, solicitând respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței instanței de fond ca legală și temeinică. Recursul este nefondat și urmează a fi respins potrivit considerentelor ce se vor arăta în continuare. Cele două excepții: a lipsei calității procesuale active a Biroului Individual Executor Judecătoresc F.E. și cea a lipsei calității procesuale pasive a Statului Român - Ministerul Economiei și Finanțelor, precum și a Direcției Generale a Finanțelor Publice Argeș, au primit o rezolvare corectă la instanța de fond. Într-adevăr, Biroul Individual Executor Judecătoresc F.E. este constituit și funcționează potrivit Legii nr. 188/2000, potrivit art. 12 „activitatea executorilor judecătorești se desfășoară în cadrul unui birou în care pot funcționa unul sau mai mulți executori judecătorești asociați, cu personal auxiliar corespunzător”.

Astfel cum corect a reținut și instanța de fond, Legea nr. 188/2000 reglementează înființarea acestor birouri numai ca o formă de organizare a activității de executare, Legea acordând personalitate juridică numai Camerei Executorilor Judecătorești și Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești, constituite în circumscripția fiecărei Curți de apel, respectiv la nivel național. Biroul executorului judecătoresc nu are un patrimoniu propriu, patrimoniul aparținând titularului biroului, ca de altfel și veniturile și fondurile obținute din activitatea depusă în exercitarea acestei activități. Mai mult decât atât, în cazul unei acțiuni în contencios administrativ se pune problema vătămării unei persoane „într-un drept al său ori într-un interes legitim” potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, or, în speță, cel vătămat este în exclusivitate recurentul-reclamant F.E.

ca persoană fizică în calitate de fost executor judecătoresc. Cât privește lipsa calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor, respectiv a Direcției Generale a Finanțelor Publice Argeș, instanța de fond a apreciat în mod corect că aceștia nu au calitate procesuală pasivă pentru că nu sunt emitenții actelor administrative vătămătoare, respectiv Ordinele Ministrului Justiției nr. 2799/C; nr. 3426/C și nr. 3155/C, a căror anulare a solicitat-o, cererea de despăgubire formulată fiind una accesorie și ulterioară cererii de anulare, în temeiul art. 19 din Legea contenciosului administrativ. Într-un astfel de litigiu, în mod just a reținut prima instanță, Statul prin Ministerul Economiei și Finanțelor, respectiv Direcția Generală a Finanțelor Publice Argeș, nu este implicat în nici un fel de raport juridic, deci nu poate fi făcut răspunzător pentru obligațiile de plată ale autorității publice.

Cât privește excepția prescrierii dreptului la acțiune, instanța de fond în mod corect a apreciat că termenul de prescripție prevăzut de art. 11 cu trimitere la art. 19 din Legea nr. 554/2004, acela de 1 an, a fost împlinit și a respins acțiunea în baza acestei excepții. Potrivit art. 19 alin. (1) din Legea contencios administrativ nr. 554/2004 „când persoana vătămată a cerut anularea actului administrativ, fără a cere în același timp și despăgubiri, termenul de prescripție pentru cererea de despăgubiri curge de la data la care acesta a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea pagubei”. Alin. (2) al aceluiași text de lege stipulează că „cererile se adresează instanței de contencios administrativ competente, în termenul de 1 an prevăzut de art. 11 alin. (2)”.

Astfel cum corect a reținut și instanța de fond, recurentul-reclamant a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea pagubei de la momentul la care au fost anulate definitiv și irevocabil Ordinele nr. 2799/C din 30 septembrie 2003 și nr. 3426/C din 21 noiembrie 2003, prin Decizia nr. 7240 din 28 septembrie 2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, iar în ce privește Ordinul nr. 3155/C din 24 noiembrie 2004, de la data de 31 iulie 2007 când a fost pronunțată Decizia nr. 563/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care s-a respins ca rămas fără obiect recursul declarat de Ministerul Justiției, în considerentele deciziei reținându-se că prin sentința nr. 12/F/C din 6 iulie 2006 Curtea de Apel Pitești a dispus anularea Ordinului nr. 3155/C din 24 noiembrie 2004 emis de Ministrul Justiției, anterior pronunțării deciziei Înaltei Curți, fiind emis Ordinul nr. 1097/C din 5 mai 2006 prin care Ministerul Justiției a dispus încetarea măsurii suspendării dispusă prin Ordinul nr. 3155/C din 24 noiembrie 2004. În recursul formulat, reclamantul F.E., într-o primă ipoteză acceptă ideea că, calculul termenului de prescripție începe din momentul pronunțării Deciziei nr. 563 din 31 ianuarie 2007 de către Înalta Curte de Casație și Justiție și susține că a introdus acțiunea în termenul de 1 an prevăzut de art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004,

dar raportează acest termen la data de 12 octombrie 2007 când acesta a introdus prima cerere de chemare în judecată, cerere întemeiată pe dispozițiile art. 504 C. pen. și în contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor și Direcția Generală a Finanțelor Publice Argeș, acțiunea fiind introdusă inițial la Tribunalul Argeș, secția de contencios administrativ, cauza fiind trimisă apoi la un complet de drept civil în cadrul aceleiași instanțe și apoi declinată la Curtea de Apel Pitești, secția de contencios administrativ, după precizarea de acțiune din 26 ianuarie 2010 - în sensul „obligării părților la despăgubiri, conform dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 29/1990” și după solicitarea din 4 iunie 2010 de a fi introdus în cauză Ministerul Finanțelor Publice.

Nu poate fi primită această susținere a recurentului-reclamant, de vreme ce precizarea de acțiune vizează indicarea unui nou temei de drept - art. 19 din Legea nr. 554/2004, în raport de care s-a impus a preciza că înțelege să se judece în contradictoriu și cu Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești, care a și fost introdus în cauză.

Precizarea de acțiune din 4 iunie 2010 prin care și-a schimbat temeiul de drept al acțiunii și a chemat în judecată un nou pârât - Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești, echivalează, fără doar și poate, cu o nouă acțiune, acesta fiind momentul în raport de care se apreciază dacă acțiunea formulată este în termenul de prescripție de 1 an prevăzut de art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, termen calculat de la momentul cunoașterii sau luării la cunoștință despre prejudiciul produs prin cele trei ordine anulate, moment care, astfel cum s-a precizat mai sus, se situează cel mult la data de 31 iulie 2007, dacă se are în vedere și susținerea recurentului cum că ordinele au fost emise succesiv, tot astfel fiind și anularea lor.

Or, de la data de 31 ianuarie 2007 și până la data de 4 iunie 2010, astfel cum a reținut și instanța de fond, au trecut peste 3 ani, fiind depășit cu mult termenul de 1 an de introducere a acțiunii prevăzut de art. 11 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ. Într-o a doua ipoteză, recurentul-reclamant susține că trebuia luată ca dată de începere a cursului prescripției, data de 10 septembrie 2010 când a avut loc primul termen stabilit la Curtea de Apel Pitești, după declinarea competenței de către Tribunalul Argeș.

Nu are nicio relevanță o astfel de susținere a recurentului-reclamant câtă vreme momentul de la care începe să curgă termenul de prescripție este cel prevăzut de art. 19 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ, data la care persoana vătămată a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea pagubei”, dată care în mod cert se soluționează cel mai târziu, la data pronunțării Deciziei nr. 563 din 31 ianuarie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Dimpotrivă, se constată că o astfel de susținere nu-i este favorabilă.

Astfel cum susține intimatul-pârât Ministerul Justiției, s-ar putea admite că recurentul-reclamant a cunoscut efectiv întinderea pagubei la data de 2 decembrie 2008, când a studiat raportul de expertiză întocmit în cauza formulată inițial la Tribunalul Argeș, însă nici acest aspect nu este favorabil recurentului, de vreme ce precizarea acțiunii prin care și-a schimbat temeiul de drept bazat pe prevederile Legii contenciosului administrativ s-a făcut abia la 26 ianuarie 2010, respectiv la 4 iunie 2010 când a cerut și introducerea în cauză a Ministerului Justiției, adică la 1 an și 6 luni de la data de 2 decembrie 2008. Toate celelalte susțineri ale recurentului-reclamant vizând luarea în considerare de către instanța de fond a unor probe efectuate de o instanță civilă necompetentă material, ceea ce atrage nulitatea lor sau faptul că nu a luat cunoștință de Decizia nr. 7240 din 28 septembrie 2004 emisă de Înalta Curte de Casație și Justiție prin care au fost anulare primele Ordine nr. 2799/C din 30 septembrie 2003, respectiv nr. 3426/C din 21 noiembrie 2003, sunt lipsite de relevanță, din considerentele expuse mai sus rezultând fără echivoc că instanța de fond a aplicat corect dispozițiile Legii contenciosului administrativ cu privire la prescripția dreptului la acțiune - art. 11 alin. (2) și art. 19 alin. (1) și alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Așa fiind, recursul declarat de reclamanții F.E. și Biroul Executorului Judecătoresc F.E. prin reprezentant F.E., se privește ca nefondat și în baza art. 312 C. proc. civ., se va respinge ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de F.E. și Biroul Individual Executor Judecătoresc F.E. împotriva sentinței nr. 236 din 22 octombrie 2010 a Curții de Apel Pitești, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 iunie 2011.