ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 334/2010

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 873 din 16 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul Maramureș a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâții C.L., C.N.O. și C.D.M. și în consecință s-a respins acțiunea promovată de reclamanta A.N.A.R., prin D.A. Someș - Tisa. De asemenea a fost respinsă excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâta SC E.T. SRL și s-a respins acțiunea promovată de reclamantă împotriva acestei pârâte. Prin aceeași sentință s-a admis cererea reconvențională formulată de pârâta SC E.T. SRL în contradictoriu cu reclamanta și în consecință s-a constatat că la data de 13 noiembrie 2005 a intervenit rezilierea contractului de închiriere din 26 octombrie 2008. În final, reclamanta a fost obligată să le achite pârâților suma de 3.500 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că prin acțiunea formulată reclamanta A.N.A.R., prin D.A. Someș – Tisa, a solicitat în contradictoriu cu pârâta SC E.T. SRL obligarea acesteia la plata sumei de 108.497,88 lei contravaloare chirie datorată în baza contractului de închiriere din 28 octombrie 2008, pe perioada august 2003 - aprilie 2006, suma de 420.584,95 lei penalități de întârziere, și cheltuieli de judecată. Reconvențional, pârâta a solicitat constatarea rezilierii de drept a contractului începând cu data de 13 noiembrie 2005 urmare a efectelor pactului comisoriu de gradul III inserat de părți și deopotrivă notificării rezilierii contractului de către reclamantă. În ceea ce privește excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâtă pentru lipsa procedurii concilierii directe reglementată de art. 7201 C. proc.

civ., aceasta a fost respinsă pe considerentul că s-a făcut dovada parcurgerii acestei proceduri prealabile. Privitor la excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâții C.L., C.N.O. și C.D.M. instanța a reținut că, reclamanta a precizat la 7 aprilie 2008 faptul că acești pârâți au fost chemați în judecată pentru opozabilitatea hotărârii ori, în situația în care nici o normă legală nu prevede obligația chemării în judecată într-un litigiu comercial în pretenții a administratorilor persoanei juridice, excepția a fost admisă. S-a reținut că solicitările reclamantei în sensul obligării pârâtei la plata chiriei aferente lunilor august 2003 - august 2004 au fost respinse, deoarece, raportat la data înregistrării acțiunii, 29 septembrie 2007 și avându-se în vedere dispozițiile Decretului nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, dreptul material la acțiune este prescris.

Cu privire la facturile emise de reclamantă în perioada 31 august 2004 - 13 noiembrie 2005 s-a reținut de către prima instanță că acestea nu au fost acceptate la plată de către pârâtă, nu au fost cuprinse în contabilitate fiind contestate, situație în care s-a înțeles a se invoca excepția de neexecutare a contractului de către reclamantă, motivat de faptul că, aceasta nu ar fi asigurat pârâtei utila și liniștita folosință a bunurilor închiriate potrivit scopului închirierii. La art. 23 din contract părțile au inserat un pact comisoriu de gradul III, o clauză prin care părțile prevăd că în cazul în care nu își execută obligațiile sale, contractul se consideră rezolvat de drept, ceea ce înseamnă că instanța de judecată nu se poate pronunța asupra oportunității rezilierii, fiind necesar ca, în prealabil, partea să fi fost pusă în întârziere în formele prevăzute de lege.

Ca urmare a rezilierii contractului începând cu 13 noiembrie 2005, prima instanță a considerat că nu se mai justifică cererea reclamantei în sensul obligării pârâtei la plata vreunei sume de bani cu titlu de chirie ulterior datei de 13 noiembrie 2005. Apelul declarat de reclamantă împotriva acestei sentințe a fost soluționat prin decizia civilă nr. 11 din 29 ianuarie 2009 a Curții de Apel Cluj - secția comercială de contencios administrativ și fiscal, în sensul admiterii și schimbării în parte a hotărârii primei instanțe. În consecință, acțiunea reclamantei a fost admisă în parte împotriva pârâtei SC E.T.

SRL, care a fost obligată să plătească suma totală de 183.511,86 lei din care 30.300,107 lei reprezentând contravaloarea chiriei aferente imobilului în litigiu pentru perioada septembrie 2004 - 12 noiembrie 2005 și 153.211,76 lei cu titlu de penalități de întârziere calculate conform clauzelor contractuale, începând cu data scadenței chiriei pentru fiecare lună și până la data de 6 septembrie 2007. Au fost respinse restul pretențiilor formulate de către reclamantă și s-a dispus compensarea cheltuielilor de judecată ocazionate celor două părți la fond, până la concurența sumei de 3.500 lei. Totodată, s-a constatat renunțarea reclamantei la judecarea apelului formulat împotriva aceleiași sentințe, în contradictoriu cu pârâții C.L., C.N.O.

și C.D.M. Cu privire la cheltuielile de judecată în apel instanța a dispus și compensarea acestora până la concurența sumei de 2.468,72 lei și s-au respins restul pretențiilor privind acordarea acestor sume în apel. Curtea a reținut că excepția prescripției dreptului la acțiune pentru pretențiile aferente perioadei august 2003 - august 2004 au fost corect soluționate întrucât nu a avut loc o întrerupere a cursului prescripției, actele invocate în acest sens nefiind însușite de reprezentanții legali ai societății pârâte, iar în privința cererii reconvenționale și aceasta a fost soluționată legal, rezilierea contractului de locațiune intervenind la 13 noiembrie 2005, cum bine a reținut prima instanță, față de manifestarea de voință a reclamantei în acest sens extrem de clară și care astfel și-a produs pe deplin efectele.

De asemenea, instanța de apel a mai reținut că prin apelul declarat reclamanta și-a manifestat nemulțumirea în principal în ceea ce privește soluția de respingere a acțiunii principale pentru pretențiile aferente perioadei septembrie 2004 - noiembrie 2005, relevându-se că prima instanță a considerat greșit că era incidentă excepția neexecutării contractului. S-a reținut că nu erau îndeplinite cerințele de admisibilitate ale unui astfel de incident contractual, întrucât neexecutarea obligației din partea reclamantei nu apare ca fiind suficient de caracterizată și de importantă pentru a justifica neplata de către pârâtă a chiriei pentru imobilul în litigiu.

Pentru a dispune astfel, Curtea a luat în considerare în primul rând clauzele contractuale, printre obligațiile locatorului nefigurând și aceea referitoare la punerea la dispoziția chiriașului a actelor de proprietate asupra imobilului, iar pârâta a avut cunoștință de starea spațiului încă de la semnarea contractului și a fost în măsură ca în perioada 2000 - 2003 să execute lucrări de reabilitare chiar în lipsa unor autorizații de construire. În concluzie, s-a reținut că, faptul că reclamanta nu a fost în măsură să-i pună la dispoziția pârâtei actele care să dovedească că este proprietara imobilului, nu au împiedicat chiriașa să efectueze lucrări de reabilitare, în urma cărora a utilizat, parțial, spațiul închiriat, astfel încât excepția invocată prin întâmpinare nu a fost reținută, neexecutarea acestei obligații nefiind suficient de importantă.

Curtea a mai reținut și incidența prevederilor art. 4 alin (3) din Legea nr. 469/2002, în privința penalităților, pe considerentul că părțile au încheiat contractul anterior intrării în vigoare a acestui act normativ. Împotriva acestei decizii reclamanta a declarat recurs solicitând admiterea acestuia, casarea în parte a deciziei Curții de Apel Cluj, în temeiul art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. și admiterea acțiunii așa cum a fost formulată. În dezvoltarea motivelor de recurs reclamanta arată următoarele: Debitoarea SC E.T. SRL a recunoscut debitul prin semnarea fără obiecțiuni a extrasului de cont înregistrat din 10 noiembrie 2004, iar procesul - verbal de conciliere din 7 decembrie 2004 și nota de calcul a penalităților au fost înregistrate la societatea pârâtă, chiar dacă aceste acte nu au fost semnate de către reprezentantul său legal.

De aici rezultă că administratorul L.T. a luat la cunoștință de situația facturilor neachitate. Cu privire la perioada 13 noiembrie 2005 - aprilie 2006 recurenta consideră că cererea reconvențională este lipsită de temei legal deoarece rezilierea unui contract de închiriere operează numai pentru viitor iar recurenta s-a opus rezilierii de plin drept a contractului de închiriere în scris, pe considerentul că pârâta nu i-a predat folosința imobilului, de unde a tras concluzia că intenția sa era de a continua derularea închirierii. Recurenta arată că nu este de acord cu rezilierea de plin drept a contractului de închiriere deoarece imobilului a fost folosit de intimată atât până în luna aprilie 2006, cât și ulterior până la data intrării în posesia efectivă a acestuia.

Prin întâmpinarea înregistrată la 26 octombrie 2009 intimații SC E.T. SRL și C.L., C.N.O. și C.D.M. au solicitat respingerea recursului ca nefondat, pentru considerentele reținute în decizia din apel. Recursul nu este fondat. Pentru a produce efecte juridice, inclusiv efectul întreruptiv al cursului prescripției dreptului material la acțiune recunoașterea debitului, precum și emiterea de înscrisuri în numele persoanei juridice trebuie realizate de către reprezentanții lor legali, fiind lipsită de relevanță, în condițiile în care acestea nu emană de la reprezentant, împrejurarea că înscrisurile au fost înregistrate în evidențele persoanei juridice. Prin urmare cele reținute de către instanța de apel cu privire la debitul aferent perioadei august 2003 - august 2004 în sensul prescrierii dreptului de a solicita sumele de bani aferente acestei perioade sunt corecte.

Nici cel de-al doilea motiv de recurs cu privire la modul de soluționare a cererii reconvenționale nu este fondat întrucât, așa cum bine a reținut Curtea manifestarea de voință a reclamantei - recurente, în sensul rezilierii contractului de locațiune din 26 octombrie 1998, începând cu data de 13 noiembrie 2005 este neechivocă, fiind făcută în temeiul art. 23 din contract care instituie un pact comisoriu expres de gradul III și care și-a produs pe deplin efectele.

Împrejurarea că pârâta a rămas și ulterior acestui moment în posesia imobilului în litigiu nu schimbă cu nimic situația, întrucât a dispărut temeiul contractual pe care reclamanta și-a întemeiat în drept pretențiile sale, eventualele sume pentru perioada în care reclamanta a fost lipsită de folosința spațiului care a făcut obiectul locațiunii, ulterior datei rezilierii putând fi solicitate doar pe tărâm delictual, sub formă de despăgubiri, iar nu cu titlu de chirie, și din acest punct de vedere hotărârea pronunțată în apel fiind legală. În baza acestor considerente mai sus reținute, nefiind fondat, în temeiul art. 312 alin (1) C. proc. civ. recursul reclamantei se va respinge, iar decizia nr. 11/2009 a Curții de Apel Cluj atacată cu prezentul recurs va fi menținută.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta A.N.A.R., prin D.A. Someș - Tisa Cluj Napoca împotriva deciziei nr. 11/2009 din 29 ianuarie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția comercială, contencios, administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 februarie 2010.