ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 03.10.2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3878/2012

HOTĂRÂRE
03.10.2012
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3878/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursurilor

de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la data de 1 iunie

2010, reclamantul M.D.A. a chemat în judecată Ministerul Justiției, solicitând

anularea ordinului din 29 martie 2010 precum și suspendarea executării

aceluiași act administrativ.

În motivarea cererii,

reclamantul a învederat că prin ordinul atacat s-a dispus încetarea calității

sale de executor judecătoresc, urmare a pensionării pentru limită de vârstă.

S-a arătat că ordinul

a fost emis cu încălcarea prevederilor Legii nr. 188/2000 și a Legii nr. 19/2000

și cu nerespectarea dispozițiilor art. 15, art. 16, art. 20, art. 41, art. 53

și art. 148 din Constituție.

La data de 22 iunie

2010, reclamantul și-a precizat acțiunea în sensul chemării în judecată și a

Ministrului Justiției , în calitate de emitent al actului administrativ

contestat.

Prin sentința civilă

nr. 75 din 30 ianuarie 2012, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios

administrativ și fiscal a respins acțiunea ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța a reținut că reclamantul a desfășurat activitatea de

executor judecătoresc atât înainte, cât și după intrarea în vigoare a Legii nr.

188/2000, prin care activitatea executorilor judecătorești a fost reorganizată

în cadrul unor birouri specializate.

Instanța a constatat

că în aplicarea art. 63 din Legea nr. 188/2000, reclamantul a fost numit

începând cu data de 4 aprilie 2001 ca executor judecătoresc în circumscripția

Judecătoriei Timișoara, iar ulterior, la cererea sa, a beneficiat de la 10 mai

2001 de pensie anticipată, transformată în pensie pentru munca depusă și limită

de vârstă începând cu 8 august 2001, continuându-și și activitatea în cadrul

biroului înființat potrivit noii legi.

S-a reținut în

cuprinsul sentinței că ordinul atacat a fost emis cu respectarea prevederilor

art. 22 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 188/2000, dispoziții criticate pentru

neconstituționalitate dar constatate a fi conforme Constituției prin Decizia

nr. 1307 din 4 octombrie 2011 a Curții Constituționale.

Prin sentința civilă

nr. 115 din 20 februarie 2012 a aceleiași instanțe s-a respins cererea

reclamantului de completare a hotărârii, cu motivarea că soluția de respingere

a acțiunii privește ambele petite, atât anularea ordinului, cât și suspendarea

executării actului, iar în considerente s-au arătat argumentele pentru care a

fost respinsă cererea întemeiată pe dispozițiile art. 15 din Legea nr.

554/2004.

Împotriva sentinței

nr. 75 din 30 ianuarie 2012, a declarat recurs reclamantul M.D.A., criticând-o

pentru nelegalitate și netemeinicie.

Astfel, reclamantul a

învederat că instanța nu a ținut cont de faptul că pensionarea intervenită în

anii 2001 și respectiv 2002 a avut ca bază legală prevederile Legii nr.

19/2000, drepturile fiind stabilite pentru activitatea prestată anterior datei

de 4 aprilie 2001 când a început exercitarea activității independente de

executor judecătoresc, conform Legii nr. 188/2000.

S-a arătat de

asemenea că ordinul atacat a fost emis la cererea Uniunii Naționale a

Executorilor Judecătorești fără a exista o solicitare a reclamantului de

încetare a activității, astfel încât nu este îndeplinită una din cerințele

impuse de art. 22 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 188/2000, fiind încălcate și

dispozițiile art. 47 din Regulamentul de aplicare a actului normativ

susmenționat, conform cărora încetarea calității de executor judecătoresc se

dispune la data pensionării și nu după o perioadă de peste 9 ani.

Reclamantul a mai

invocat și discriminarea sa pe criterii de vârstă, precum și încălcarea

dreptului său, ca liber profesionist, de a cumula calitatea de pensionar cu cea

de executor judecătoresc.

În cauză, reclamantul

a formulat recurs și împotriva sentinței nr. 115 din 20 februarie 2012, arătând

că instanța a omis să se pronunțe asupra suspendării, executării ordinului până

la rămânerea irevocabilă a hotărârii, măsură de natură a produce biroului său

un prejudiciu grav și iminent.

Analizând cauza în

raport de motivele invocate și de art. 304 și 304

1

Curtea va constata că recursurile sunt nefondate, urmând a fi respinse.

Astfel, potrivit art.

23 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 188/2000, republicată în anul 2011,

calitatea de executor judecătoresc încetează prin pensionare sau în cazul

constatării incapacității de muncă, în condițiile legii, iar în conformitate cu

dispozițiile art. 23 alin. (2) din lege, încetarea acestei calități se constată

sau se dispune, după caz, de ministrul justiției, la solicitarea Consiliului

Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești sau din oficiu.

Așadar, legea privind

executorii judecătorești, a căror activitate este coordonată și controlată de

Ministerul Justiției prevede expres intervenirea pensionării ca un caz de

încetare a calității celui învestit să îndeplinească un serviciu public,

nefiind necesară existența unei cereri a celui vizat și nici nefiind

reglementat în lege sau în regulament dreptul executorului judecătoresc de a-și

continua activitatea și după pensionare.

Ordinul atacat a fost

astfel emis cu respectarea dispozițiilor art. 22 alin. (1) lit. b) și alin. (2)

din lege, neavând relevanță împrejurarea că pensionarea a intervenit în 2001,

fapt ce nu a fost cunoscut de autoritatea publică emitentă decât în anul 2010.

Instanța de fond a reținut

în mod corect inexistența discriminării pe criteriul vârstei de pensionare, norma

legală privind încetarea calității aplicându-se în mod egal executorilor judecătorești

care se pensionează, fără a se institui vreo discriminare.

Nici critica privind nerespectarea

dreptului la cumulul pensiei cu veniturile obținute în calitate de executor judecătoresc

nu poate fi primită, dispozițiile legale în vigoare permițând cumulul, însă cu îndeplinirea

condițiilor prevăzute de actul normativ pentru exercitarea profesiei.

Referitor la sentința

nr. 115/2012, soluția instanței, de respingere a cererii de completare a dispozitivului

este corectă, cât timp prin hotărârea din 30 ianuarie 2012 instanța s-a pronunțat

asupra tuturor petitelor, motivând inclusiv asupra îndeplinirii condițiilor pentru

a se dispune suspendarea executării actului administrativ.

În raport de cele expuse

mai sus, Curtea va respinge recursurile formulate de reclamant, ca nefondate.

Respinge recursurile declarate

de M.D.A. împotriva sentinței nr. 75 din 30 ianuarie 2010 și a sentinței nr. 115

din 20 februarie 2012 ale Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ

și fiscal, ca nefondate

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 3 octombrie 2012.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2010-10-28
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4647/2010
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul acțiunii și cadrul procesual. Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Timișoara, reclamantul M.D.A. a chemat în
ÎCCJ 2012-06-05
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2811/2012
nr. 1831 din 31 martie 2009 prin care sentința atacată a fost modificată în sensul respingerii acțiunii reclamantului ca neîntemeiată. S-a constatat, așadar, că prin hotărâre judecătorească irevocabilă s-a stabilit că ordinul prin care i-a
ÎCCJ 2010-12-10
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4474/2010
art. 250 C. pen., în urma analizei textelor legale incidente în materie precum și a actelor existente la dosarul cauzei, rezultă că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor reclamate sub aspectul laturii obiective. Din a
ÎCCJ 2014-04-04
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1781/2014
din 2 aprilie 2012. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând cauza prin prisma criticilor formulate de recurentul-reclamant M.Șt. și a prevederilor art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat
ÎCCJ 2014-03-06
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1129/2014
verifică îndeplinirea condițiilor fac parte 3 reprezentanți ai Ministerului Justiției și 2 reprezentanți ai Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești, dar cererea i-a fost respinsă prin adresa nr. 60844 din 03 iulie 2012. La data de 02
Sursă