ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3878/2012

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la data de 1 iunie 2010, reclamantul M.D.A. a chemat în judecată Ministerul Justiției, solicitând anularea ordinului din 29 martie 2010 precum și suspendarea executării aceluiași act administrativ. În motivarea cererii, reclamantul a învederat că prin ordinul atacat s-a dispus încetarea calității sale de executor judecătoresc, urmare a pensionării pentru limită de vârstă. S-a arătat că ordinul a fost emis cu încălcarea prevederilor Legii nr. 188/2000 și a Legii nr. 19/2000 și cu nerespectarea dispozițiilor art. 15, art. 16, art. 20, art. 41, art. 53 și art. 148 din Constituție. La data de 22 iunie 2010, reclamantul și-a precizat acțiunea în sensul chemării în judecată și a Ministrului Justiției , în calitate de emitent al actului administrativ contestat.

Prin sentința civilă nr. 75 din 30 ianuarie 2012, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea ca neîntemeiată. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că reclamantul a desfășurat activitatea de executor judecătoresc atât înainte, cât și după intrarea în vigoare a Legii nr. 188/2000, prin care activitatea executorilor judecătorești a fost reorganizată în cadrul unor birouri specializate. Instanța a constatat că în aplicarea art. 63 din Legea nr. 188/2000, reclamantul a fost numit începând cu data de 4 aprilie 2001 ca executor judecătoresc în circumscripția Judecătoriei Timișoara, iar ulterior, la cererea sa, a beneficiat de la 10 mai 2001 de pensie anticipată, transformată în pensie pentru munca depusă și limită de vârstă începând cu 8 august 2001, continuându-și și activitatea în cadrul biroului înființat potrivit noii legi.

S-a reținut în cuprinsul sentinței că ordinul atacat a fost emis cu respectarea prevederilor art. 22 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 188/2000, dispoziții criticate pentru neconstituționalitate dar constatate a fi conforme Constituției prin Decizia nr. 1307 din 4 octombrie 2011 a Curții Constituționale. Prin sentința civilă nr. 115 din 20 februarie 2012 a aceleiași instanțe s-a respins cererea reclamantului de completare a hotărârii, cu motivarea că soluția de respingere a acțiunii privește ambele petite, atât anularea ordinului, cât și suspendarea executării actului, iar în considerente s-au arătat argumentele pentru care a fost respinsă cererea întemeiată pe dispozițiile art. 15 din Legea nr. 554/2004.

Împotriva sentinței nr. 75 din 30 ianuarie 2012, a declarat recurs reclamantul M.D.A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Astfel, reclamantul a învederat că instanța nu a ținut cont de faptul că pensionarea intervenită în anii 2001 și respectiv 2002 a avut ca bază legală prevederile Legii nr. 19/2000, drepturile fiind stabilite pentru activitatea prestată anterior datei de 4 aprilie 2001 când a început exercitarea activității independente de executor judecătoresc, conform Legii nr. 188/2000.

S-a arătat de asemenea că ordinul atacat a fost emis la cererea Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești fără a exista o solicitare a reclamantului de încetare a activității, astfel încât nu este îndeplinită una din cerințele impuse de art. 22 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 188/2000, fiind încălcate și dispozițiile art. 47 din Regulamentul de aplicare a actului normativ susmenționat, conform cărora încetarea calității de executor judecătoresc se dispune la data pensionării și nu după o perioadă de peste 9 ani. Reclamantul a mai invocat și discriminarea sa pe criterii de vârstă, precum și încălcarea dreptului său, ca liber profesionist, de a cumula calitatea de pensionar cu cea de executor judecătoresc.

În cauză, reclamantul a formulat recurs și împotriva sentinței nr. 115 din 20 februarie 2012, arătând că instanța a omis să se pronunțe asupra suspendării, executării ordinului până la rămânerea irevocabilă a hotărârii, măsură de natură a produce biroului său un prejudiciu grav și iminent. Analizând cauza în raport de motivele invocate și de art. 304 și 304 1 C. proc. civ., Curtea va constata că recursurile sunt nefondate, urmând a fi respinse. Astfel, potrivit art. 23 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 188/2000, republicată în anul 2011, calitatea de executor judecătoresc încetează prin pensionare sau în cazul constatării incapacității de muncă, în condițiile legii, iar în conformitate cu dispozițiile art. 23 alin. (2) din lege, încetarea acestei calități se constată sau se dispune, după caz, de ministrul justiției, la solicitarea Consiliului Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești sau din oficiu.

Așadar, legea privind executorii judecătorești, a căror activitate este coordonată și controlată de Ministerul Justiției prevede expres intervenirea pensionării ca un caz de încetare a calității celui învestit să îndeplinească un serviciu public, nefiind necesară existența unei cereri a celui vizat și nici nefiind reglementat în lege sau în regulament dreptul executorului judecătoresc de a-și continua activitatea și după pensionare. Ordinul atacat a fost astfel emis cu respectarea dispozițiilor art. 22 alin. (1) lit. b) și alin. (2) din lege, neavând relevanță împrejurarea că pensionarea a intervenit în 2001, fapt ce nu a fost cunoscut de autoritatea publică emitentă decât în anul 2010. Instanța de fond a reținut în mod corect inexistența discriminării pe criteriul vârstei de pensionare, norma legală privind încetarea calității aplicându-se în mod egal executorilor judecătorești care se pensionează, fără a se institui vreo discriminare.

Nici critica privind nerespectarea dreptului la cumulul pensiei cu veniturile obținute în calitate de executor judecătoresc nu poate fi primită, dispozițiile legale în vigoare permițând cumulul, însă cu îndeplinirea condițiilor prevăzute de actul normativ pentru exercitarea profesiei. Referitor la sentința nr. 115/2012, soluția instanței, de respingere a cererii de completare a dispozitivului este corectă, cât timp prin hotărârea din 30 ianuarie 2012 instanța s-a pronunțat asupra tuturor petitelor, motivând inclusiv asupra îndeplinirii condițiilor pentru a se dispune suspendarea executării actului administrativ. În raport de cele expuse mai sus, Curtea va respinge recursurile formulate de reclamant, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursurile declarate de M.D.A. împotriva sentinței nr. 75 din 30 ianuarie 2010 și a sentinței nr. 115 din 20 februarie 2012 ale Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondate Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 3 octombrie 2012.