ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4348/2011

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

1.1. Prin cererea de chemare

în judecată înregistrată în data de 05 martie 2010 pe rolul Curții de Apel București,

secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, reclamantul T.M. a solicitat,

în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției ca prin hotărârea judecătorească

ce se va pronunța să se dispună anularea deciziei de neadmitere a sa în profesia

de executor judecătoresc, să se constate îndeplinirea cerințelor de admitere în

această profesie și să fie obligat pârâtul la emiterea actului de numire a sa în

această funcție.

În motivarea acțiunii,

reclamantul a susținut, în esență, că prin cererea înregistrată la Camera Executorilor

Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, din 16 octombrie 2009, transmisă

împreună cu dosarul autorității publice pârâte, a solicitat admiterea în profesia

de executor judecătoresc cu scutire de examen, în conformitate cu dispozițiile

art. 15 lit. g) teza finală Legea nr. 188/2000, cerere ce i-a fost însă respinsă.

împotriva comunicării

acestui rezultat, reclamantul a formulat contestație înregistrată din 08 februarie

2010.

În soluționarea contestației

pârâtul Ministerul Justiției i-a răspuns reclamantului că cererea a fost respinsă

întrucât dosarul său a fost incomplet și astfel nu a îndeplinit condițiile expres

prevăzute la art. 46 alin. (2) din Regulamentul de Aplicare al Legii nr. 188/2000,

respectiv la dosar nu s-au regăsit o serie de documente, cum ar fi recomandarea

de la ultimul loc de muncă, adeverința eliberată de Barou în original, din care

să rezulte că a exercitat o perioadă de cel puțin 5 ani profesia de avocat și că

a promovat examenul de capacitate în această profesie, și adeverința eliberată de

Barou, în original, din care să rezulte că nu a fost sancționat disciplinar în ultimii

5 ani, anteriori depunerii cererii de numire în funcția de executor judecătoresc

și nici în anul respectiv.

Contestația reclamantului

a fost așadar respinsă.

Reclamantul a susținut

însă că interpretarea autorității publice pârâte dată dispozițiilor art. 46

1

alin. (2) din Regulamentul anterior menționat, este eronată, întrucât la dosarul

său, există adeverința din 20 octombrie 2009, eliberată de Baroul Dâmbovița, în

care se arată că reclamantul exercită profesia de avocat în cadrul Baroului Dâmbovița

din data de 01 ianuarie 2004 și în prezent și că în această perioadă nu a fost sancționat

disciplinar.

De asemenea, a mai arătat

reclamantul că fiind avocat nu a putut prezenta o recomandare de la locul de muncă,

întrucât profesiile liberale nu implică raporturi de muncă. Baroul nu poate exercita

vreun control asupra activității avocatului, neexistând raporturi de subordonare

ierarhice, astfel că nu avea cum să elibereze o astfel de recomandare.

1.2

Prin sentința civilă

nr. 5073 din 13 decembrie 2010 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamantul T.M., în contradictoriu

cu pârâtul Ministerul Justiției ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel,

instanța de fond a reținut că în ceea ce privește neîndeplinirea condițiilor prevăzute

la art. 46 din Regulamentul de punere în aplicare a Legii nr. 188/2000, aprobat

prin Ordinul Ministrului Justiției nr. 210/2001, referitoare la dovada că reclamantul

a desfășurat o perioadă de cel puțin 5 ani activitatea de avocat și că a promovat

examenul de definitivat, precum și a dovezii că nu a fost sancționat disciplinar

în ultimii 5 ani, rezultă că, interpretarea dată de autoritatea publică pârâtă este

greșită.

În acest sens, s-a constatat

că din adeverința din 20 octombrie 2009 rezultă că reclamantul își desfășoară activitatea

ca avocat începând cu 01 ianuarie 2004 și până în prezent, ceea ce înseamnă că,

la data de 16 octombrie 2009, data depunerii cererii la Camera Executorilor Judecătorești

de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, prin care a solicitat admiterea în profesia

de executor judecătoresc, cu scutire de examen, avea o perioadă mai mare de 5 ani

de exercitare a profesiei de avocat.

De, asemenea, din copia

deciziei nr. 85 din 19 mai 2010 emisă de Baroul Dâmbovița, rezultă că reclamantul

a fost inclus în tabloul avocaților definitivi, ceea ce înseamnă că la data respectivă

promovase examenul de capacitate ca avocat și că nu a fost sancționat disciplinar.

A reținut însă instanța

de fond că dosarul este incomplet în ceea ce privește lipsa recomandării de la ultimul

loc de muncă, cerință prevăzută de art. 46 alin. (2) liniuța a 5-a, apreciind ca

fiind lipsită de temei legal, susținerea reclamantului în sensul că din moment ce

exercită o profesie liberală, fără un contract de muncă cu Baroul Dâmbovița, această

cerință nu îi este aplicabilă.

A mai apreciat prima instanță

că potrivit dispozițiilor Legii nr. 51/1995, republicată, Consiliul Baroului Dâmbovița

este organul de conducere al baroului, în cadrul căruia reclamantul își exercită

profesia de avocat și prin urmare, era necesar ca acesta să fi depus la dosarul

de înscriere o recomandare din partea Consiliului Baroului Dâmbovița.

Drept urmare, instanța

de fond a concluzionat în sensul că, în cauză nu este vorba de un refuz nejustificat

din partea autorității publice pârâte, temeiul legal al respingerii cererii formulată

de reclamant fiind acela că dosarul este incomplet, prin nedepunerea actului prevăzut

la art. 46 alin. (2) liniuța a 5-a din Regulamentul de punere în aplicare a Legii

nr. 188/2000.

înfățișate de recurentul-reclamant

Împotriva acestei sentințe

în termen legal a declarat recurs reclamantul T.M..

Apreciind că hotărârea

primei instanțe este nelegală și netemeinică, recurentul a susținut, în esență,

că în mod eronat s-a stabilit că nu a îndeplinit cerința prezentării unei „recomandări

de la ultimul loc de muncă”, în condițiile în care chiar judecătorul fondului a

reținut că profesia de avocat este una liberală.

Așa fiind, în sensul legii,

împrejurarea că își desfășoară activitatea ca avocat, face ca o astfel de cerință

să fie fără aplicabilitate practică, fiind evident că nu îi poate fi atribuit consiliului

baroului calitatea de angajator al avocatului.

În fine, recurentul a

arătat că într-o situație identică, a unui coleg al său, soluția instanței a fost

diferită și menținută ca atare și de către instanța de control judiciar.

instanței de recurs

Recursul este fondat.

Analizând actele și lucrările

dosarului ca și sentința recurată prin prisma criticilor formulate și raportat la

prevederile legale incidente din materia supusă verificării, Înalta Curte apreciază

că este incident în cauză motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C.

proc. civ. vizând greșita aplicare a legii, ce impune admiterea recursului și modificarea

hotărârii, în sensul admiterii acțiunii recurentului, în considerarea celor în continuare

arătate.

Expunerea rezumativă a

considerentelor hotărârii primei instanțe, de mai sus, evidențiază că judecătorul

fondului și-a fundamentat soluția de respingere a acțiunii reclamantului pe lipsa

din dosarul depus spre aprobare intimatului Ministerul Justiției, a documentului

intitulat „recomandare de la ultimul loc de muncă”, necesar potrivit art. 46

1

alin. (2) liniuța a 5-a din Regulamentul de punere în aplicare a Legii nr. 188/2000,

aprobat prin Ordinul ministrului justiției nr. 210/2001.

Este adevărat că în cuprinsul

prevederii legale sus-arătate se menționează că cererea de admitere în profesia

de executor judecătoresc, cu scutire de examen, în cazul recurentului se impune

a fi însoțită de o serie de documente, expres arătate, printre care și „recomandarea

de la ultimul loc de muncă”.

Înalta Curte apreciază

însă, contrar celor susținute de prima instanță și în virtutea principiului interpretării

normelor legale în sensul aplicării lor și pentru producerea de efecte juridice,

că cerința depunerii la dosar a unei recomandări de la ultimul loc de muncă nu poate

fi incidentă în cazul concret al recurentului-reclamant care, și-a desfășurat activitatea,

din 1 ianuarie 2004 și până în prezent numai ca avocat în Baroul Dâmbovița.

După cum a stabilit deja

Înalta Curte în interpretarea acestei prevederi legale, în cauza similare

1

, prezentarea unei „recomandări

de la ultimul loc de muncă” solicitată practic în scopul dovedirii și îndeplinirii

cerinței unei bune reputații nu este necesară în cazul particular al recurentului-reclamant

care și-a desfășurat activitatea într-o profesie liberală, nefiind angajat într-o

relație de muncă cu un angajator care să-i poată elibera o atare recomandare.

___________

1

A se vedea în acest

sens Decizia nr. 2888/19 mai 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție,

secția contencios administrativ și fiscal

Faptul că norma legală

incidentă, sus arătată, nu prevede expres derogări în situația avocaților ce solicită

primirea în corpul executorilor judecătorești, astfel cum a învederat intimatul

Ministerul Justiției, nu este de natură a conduce la o interpretare contrară. Și

aceasta cu atât mai mult cu cât, date fiind scopul și finalitatea obligativității

depunerii unei astfel de recomandări respectiv îndeplinirea cerinței bunei reputații,

este de reținut că însăși desfășurarea activității de avocat este condiționată de

întrunirea în persoana celui care o exercită a unei atare cerințe.

Cum toate celelalte cerințe

impuse de lege au fost îndeplinite de recurentul-reclamant, după cum a reținut și

prima instanță, Înalta Curte apreciază așadar că se impune admiterea recursului,

în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. cu referire la art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., modificarea hotărârii primei instanțe și admiterea acțiunii reclamantului-recurent

în sensul anulării deciziei de neadmitere în profesia de executor judecătoresc.

În consecință, neexistând temei legal pentru refuzul exprimat de autoritatea intimată,

pentru considerentele arătate, se va dispune obligarea acesteia la emiterea actului

de admitere în profesia de executor judecătoresc a reclamantului-recurent, cu scutire

de examen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de T.M., împotriva sentinței civile nr. 5073 din 13 decembrie 2010 a Curții de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Modifică în tot sentința

atacată în sensul că admite acțiunea formulată de reclamantul T.M..

Obligă pârâtul la emiterea actului de admitere

în profesia de executor judecătoresc cu scutire de examen.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 27 septembrie

2011.