ÎCCJ, decizie (scj.ro #84857)

Avocat.

Cerere de primire în profesia de executor judecătoresc cu scutire de

examen. Inaplicabilitatea cerinței privind depunerea recomandării de

la ultimul loc de muncă.

Legea

nr. 188/2000, art. 15, lit. g)

Cuprins pe materii: Drept administrativ

Indice alfabetic: avocat

Buna reputație

Executor judecătoresc

Profesie liberală

Recomandare de la ultimul loc de

muncă

Potrivit

dispozițiilor art. 46ą alin. (2) din Regulamentul de aplicare a Legii nr.

188/2000 privind executorii judecătorești, cererea de admitere în

profesia de executor judecătoresc, cu scutire de examen, se impune a fi

însoțită de o serie de documente expres arătate, printre care

și „recomandarea de la ultimul loc de muncă”.

În

virtutea principiului interpretării normelor legale în sensul

aplicării lor și pentru producerea de efecte juridice, prezentarea

unei „recomandări de la ultimul loc de muncă” nu este necesară

în cazul persoanelor ce anterior depunerii cererii de primire în corpul

executorilor judecătorești și-au desfășurat

activitatea în cadrul unor profesii liberale, acestea nefiind  angajate

într-o  relație de muncă cu un  angajator  care să le poată

elibera o astfel de recomandare.

Faptul că norma legală  incidentă nu prevede

expres  derogări în situația  avocaților ce solicită

primirea  în corpul executorilor judecătorești, nu este  de

natură a  conduce la  o  interpretare  contrară, cu atât mai mult cu

cât, date  fiind  scopul și  finalitatea  obligativității

depunerii  unei  astfel de recomandări, respectiv  îndeplinirea

cerinței  bunei reputații, este de  reținut că

însăși desfășurarea  activității de  avocat este

condiționată de  întrunirea  în  persoana celui care o exercită

a  unei astfel de cerințe.

Decizia

nr. 4348 din 27 septembrie 2011

Notă:

În același sens Decizia

nr. 2888 din 19 mai 2011 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție – Secția de Contencios administrativ și fiscal.

Curtea a avut în vedere

dispozițiile Legii nr.188/2000 privind executorii judecătorești,

în forma publicată în M. Of. nr. 559 din 10.11.2000, cu modificările

și completările ulterioare.

Prin  cererea  de  chemare în judecată înregistrată

în  data de 05.03.2010 pe rolul Curții de Apel București -

Secția a VIII-a de Contencios Administrativ și Fiscal, reclamantul TM

a solicitat în contradictoriu cu pârâtul  Ministerul Justiției  ca prin

hotărârea judecătorească ce se va pronunța  să  se

dispună   anularea deciziei de neadmitere a sa în profesia de executor

judecătoresc, să se constate îndeplinirea cerințelor de admitere

în această profesie  și să fie obligat pârâtul la emiterea

actului de numire a sa în această funcție.

În motivarea acțiunii, reclamantul a susținut, în

esență, că prin cererea înregistrată la Camera Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel Ploiești,

sub nr. 273/16.10.2009, transmisă împreună cu dosarul

autorității pu

blice

pârâte,

a solicitat admiterea în profesia de executor judecătoresc cu scutire de

examen, în conformitate cu dispozițiile art. 15 lit. g) teza finală

din Legea nr. 188/2000, cerere ce i-a fost însă respinsă.

î

mpotriva

comunicării acestui rezultat, reclamantul a formulat contestație, în

soluționarea căreia pârâtul Ministerul Justiției i-a

răspuns că cererea a fost respinsă având în vedere că

dosarul său a fost incomplet și astfel nu a îndeplinit

condițiile expres prevăzute la art. 46 alineat 2 din

Regulamentul de Aplicare al Legii nr. 188/2000,

respectiv la dosar nu s-au

regăsit

o serie de documente, cum ar fi recomandarea de la ultimul loc de

muncă,

adeverința eliberată de Barou în original, din care să rezulte

că a exercitat o perioadă de cel puțin 5 ani profesia de avocat

și că a promovat examenul de capacitate în această profesie,

și adeverința eliberată de Barou, în original, din care să

rezulte că nu a fost sancționat disciplinar în ultimii 5 ani,

anteriori depunerii cererii de numire în funcția de executor

judecătoresc și nici în anul respectiv. Contestația

reclamantului a fost  așadar respinsă.

Reclamantul a susținut însă că  interpretarea

autorității publice pârâte dată dispozițiilor art. 46

1

alineat 2 din Regulamentul anterior menționat, este eronată, întrucât

la dosarul său, există  adeverința nr. 282/20.10.2009,

eliberată de Baroul Dâmbovița, în care se arată că

reclamantul exercită profesia de avocat în cadrul Baroului Dâmbovița

din data de 01.01.2004 și în prezent și că în această

perioadă nu a fost sancționat disciplinar.

De asemenea, a mai arătat reclamantul că

fiind avocat

nu a putut prezenta o

recomandare de la locul de muncă, întrucât profesiile liberale nu

implică raporturi de muncă. Baroul nu

poate

exercita vreun control asupra activității avocatului,

neexistând raporturi de subordonare ierarhice, astfel că nu avea cum

să elibereze o astfel de recomandare.

Prin sentința civilă nr. 5073 dan 13 decembrie 2010

Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ

și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamantul TM,  în

contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a

reținut că în ceea ce   privește    neîndeplinirea

condițiilor prevăzute la  art. 46  din Regulamentul de punere în

aplicare a Legii nr. 188/2000, aprobat prin Ordinul Ministrului Justiției

nr. 210/2001, referitoare la dovada că reclamantul a desfășurat

o perioadă de cel puțin 5 ani activitatea de avocat și că a

promovat examenul de definitivat, precum și a dovezii că nu a fost

sancționat disciplinar în ultimii 5 ani, rezultă că,

interpretarea dată de autoritatea publică pârâtă este

greșită.

În acest sens, s-a constatat că din adeverința nr.

383/20.10.2009 rezultă că reclamantul își

desfășoară activitatea ca avocat începând cu 01.01.2004 și

până în prezent, ceea ce înseamnă că, la data de 16.10.2009,

data depunerii cererii nr. 273 la Camera Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel Ploiești,

prin care a solicitat admiterea în profesia de executor judecătoresc, cu

scutire de examen, avea o perioadă mai mare de 5 ani de exercitare a

profesiei de avocat.

De, asemenea, din copia Deciziei nr. 85/19.05.2010 emisă de

Baroul Dâmbovița, rezultă că reclamantul a fost inclus în

tabloul avocaților definitivi, ceea ce înseamnă că la data

respectivă promovase examenul de capacitate ca avocat și că nu a

fost sancționat disciplinar.

A reținut însă instanța de

fond că dosarul este incomplet în ceea ce privește lipsa

recomandării de la ultimul loc de muncă, cerință

prevăzută de art. 46 alineat (2) liniuța a 5-a, apreciind ca

fiind lipsită de temei legal, susținerea reclamantului în sensul

că din moment ce exercită o profesie liberală, fără un

contract de muncă cu Baroul Dâmbovița, această cerință

nu îi este aplicabilă.

A mai apreciat prima instanță că potrivit

dispozițiilor Legii nr. 51/1995, republicată, Consiliul Baroului

Dâmbovița este organul de conducere al baroului, în cadrul căruia reclamantul

își exercită profesia de avocat și prin urmare, era necesar ca

acesta să fi depus la dosarul de înscriere o recomandare din partea

Consiliului Baroului Dâmbovița.

Drept urmare, instanța de fond a concluzionat în sensul

că, în cauză nu este vorba de un refuz nejustificat din partea

autorității publice pârâte, temeiul legal al respingerii cererii

formulată de reclamant fiind acela că dosarul este incomplet, prin

nedepunerea actului prevăzut la art. 46 alineat 2 liniuța a 5-a din

Regulamentul de punere în aplicare a Legii nr. 188/2000.

î

mpotriva acestei

sentințe în termen legal a declarat recurs reclamantul TM, susținând,

în esență, că  în mod eronat s-a stabilit  că  nu  a

îndeplinit cerința  prezentării  unei  „recomandări de la

ultimul loc de  muncă”, în  condițiile în care chiar

judecătorul  fondului a reținut  că profesia de  avocat este una

liberală.

Așa fiind, în sensul  legii, împrejurarea că își

desfășoară  activitatea ca avocat, face ca  o astfel de

cerință să fie fără  aplicabilitate practică,

fiind  evident  că nu îi  poate fi  atribuit  consiliului  baroului

calitatea de angajator al avocatului.

Recursul

este fondat.

Expunerea  rezumativă a  considerentelor  hotărârii

primei instanțe, de mai sus, evidențiază că

judecătorul fondului și-a  fundamentat soluția de   respingere a

acțiunii reclamantului  pe lipsa din dosarul  depus spre  aprobare

intimatului Ministerul Justiției, a documentului  intitulat „recomandare

de la ultimul loc de muncă”, necesar  potrivit art. 46

1

alin.2

(liniuța a 5-a) din Regulamentul de punere în aplicare a Legii nr.

188/2000, aprobat  prin Ordinul ministrului justiției  nr. 210/2001.

Este adevărat  că în cuprinsul  prevederii legale sus

–arătate se menționează că cererea de admitere în profesia

de executor judecătoresc, cu scutire de examen, în cazul recurentului se

impune a fi   însoțită de o serie de documente, expres arătate,

printre care  și  „recomandarea de la ultimul loc de  muncă”.

Înalta Curte apreciază însă, contrar  celor

susținute  de  prima instanță și în virtutea  principiului

interpretării normelor  legale în sensul  aplicării  lor și

pentru producerea de  efecte  juridice, că  cerința depunerii  la

dosar a unei  recomandări  de la ultimul loc de  muncă nu poate fi

incidentă în cazul concret al recurentului-reclamant care, și-a

desfășurat  activitatea, din  1 ianuarie  2004 și până în

prezent numai  ca avocat în Baroul  Dâmbovița.

După cum a stabilit  deja  Înalta Curte  în  interpretarea

acestei  prevederi legale, în cauza similare[1],

prezentarea  unei „recomandări de la ultimul loc de muncă”

solicitată  practic în  scopul  dovedirii  și îndeplinirii

cerinței unei bune reputații nu este necesară în  cazul

particular al  recurentului-reclamant care  și-a desfășurat

activitatea  într-o  profesie liberală, nefiind  angajat  într-o

relație de muncă cu un  angajator  care să-i poată elibera

o atare recomandare.

Faptul că norma legală  incidentă, sus

arătată, nu prevede  expres  derogări în situația

avocaților ce solicită  primirea  în corpul executorilor

judecătorești, astfel cum a învederat intimatul Ministerul

Justiției, nu este  de natură a  conduce la  o  interpretare

contrară. Și aceasta cu atât mai mult cu  cât, date  fiind  scopul

și  finalitatea  obligativității depunerii  unei  astfel de

recomandări respectiv  îndeplinirea  cerinței  bunei reputații,

este de  reținut că  însăși desfășurarea

activității de  avocat este  condiționată de  întrunirea

în  persoana celui care o exercită a  unei atare cerințe.

Cum toate celelalte cerințe impuse de lege au fost

îndeplinite  de recurentul-reclamant, după cum a reținut  și

prima instanță, Înalta Curte  a apreciat  că se  impune

admiterea recursului, în temeiul art. 312 alin.1 Cod procedură

civilă  cu referire la art. 304 pct.9 Cod procedură civilă,

modificarea  hotărârii primei instanțe și admiterea

acțiunii reclamantului-recurent în sensul anulării  deciziei de

neadmitere în profesia de executor judecătoresc. În consecință,

neexistând temei legal pentru refuzul  exprimat de  autoritatea  intimată,

pentru considerentele  arătate, s-a   dispus  obligarea  acesteia la

emiterea  actului de admitere  în profesia de executor judecătoresc a

reclamantului-recurent, cu scutire de examen.

[1]

În acest sens Decizia nr. 2888/19 mai 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția contencios

administrativ și fiscal