ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6867/2013

Obiectul acțiunii deduse judecății Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta C.C. a chemat în judecată pe pârâții Baroul Brașov și U.N.B.R. solicitând anularea Hotărârii nr. 86 din 30 martie 2011 emise de Baroul Brașov, anularea Deciziei nr. 231/03 decembrie 2011 a U.N.B.R., obligarea, pe cale de consecință, a pârâtului Baroul Brașov la primirea sa, cu scutire de examen, în profesia de avocat și obligarea pârâtului Baroul Brașov la plata de daune morale, reprezentând echivalentul în lei a sumei de 10.000 de euro, cu cheltuieli de judecată. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că, la data de 16 decembrie 2010, a formulat cerere de primire în profesia de avocat cu scutire de examen, potrivit art. 16 alin. (2) lit. a) și b) din Legea nr. 255/2004, având în vedere că, din anul 1977 și până în martie 2006, când s-a pensionat, și din martie 2009 până în prezent a exercitat profesia de procuror. Baroul Brașov, prin Hotărârea nr. 86 din 30 martie 2010, i-a respins cererea de primire în profesia de avocat, pe motiv că lucrarea scrisă, privind evaluarea cunoștințelor referitoare la legislația specifică, a fost evaluată nesatisfăcător și că nu îndeplinește condiția prevăzută de art. 16 alin. (4) din Statutul profesiei de avocat, în sensul că „perioada de 10 ani (…) se referă la ultimii 10 ani de activitate neîntreruptă, calculați retroactiv de la momentul înregistrării cererii de primire în profesie”, având o întrerupere de activitate în perioada 2005-2009 când s-a pensionat. Împotriva hotărârii Baroului Brașov a formulat contestație, respinsă de U.N.B.R. prin Decizia nr. 231/03 decembrie 2011, pe motiv că prevederile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1995 și dispozițiile pct. 5 alin. (3) din Anexa la Hotărârea Consiliului U.N.B.R. nr. 902/2010 dispun că „rezultatul verificării cunoștințelor (…) poate determina respingerea cererii de primire în profesie cu scutire de examen” și că această hotărâre „nu dispune cu privire la modul de notare, acesta fiind lăsat la competența barourilor”. Solicită reclamanta a se constata că pârâții au emis deciziile în baza unor regulamente și hotărâri profesionale care nu pot modifica și completa legea de bază, respectiv art. 16 alin. (4) modificat din Statutul Profesiei de Avocat, o asemenea interpretare fiind arbitrară, discriminatorie, netemeinică și nelegală, conducând, în fapt, la transformarea unui domeniu liberal de activitate, avocatura, într-un domeniu privat, rezervat doar unei categorii restrânse de titulari ai profesiei, și la crearea unui periculos precedent judiciar care poate, în viitor, să genereze și să instaleze un monopol abuziv asupra acestei profesii în detrimentul altor categorii de juriști cu drepturi egale de acces în această profesie.

Apărările pârâților și procedura derulată în fața instanței de fond Pârâtul Baroul Brașov a formulat întâmpinare solicitând respingerea acțiunii, ca nefondată. Arată că a procedat la verificarea nivelului cunoștințelor legate doar de legislația privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat, conform Statutului Profesiei de Avocat, iar rezultatul testului a fost nesatisfăcător. La pct. 5 alin. (3) din Anexa la Hotărârea Consiliului U.N.B.R. nr. 902/2010 se prevede că rezultatul verificării cunoștințelor privind legislația specifică poate determina respingerea cererii de primire în profesie cu scutire de examen. Un al doilea motiv care a condus la respingerea cererii reclamantei este acela că prevederile art. 16 alin. (4) din Statutul Profesiei de Avocat, modificat prin Hotărârea nr. 6 din 21 iunie 2008 a Congresului Avocaților, impuneau (la data formulării cererii) condiția ca activitatea în alte profesii juridice a persoanei care solicită primirea în profesia de avocat cu scutire de examen să fi fost desfășurată în mod neîntrerupt, timp de 10 ani, anterior înregistrării cererii respective. Susține pârâtul că formularea textului statutar, astfel cum aceasta este citată de reclamantă în cererea de chemare în judecată, nu mai era în vigoare la data de 16 decembrie 2010, fiind modificată încă de la data de 21 iunie 2008, prin Hotărârea nr. 6/2008 a Congresului Avocaților, care a fost adoptată în condiții de deplină legalitate, potrivit prevederilor art. 61 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 51/1995.

Hotărârea instanței de fond Prin Sentința nr. 69 din 3 aprilie 2012, Curtea de Apel Brașov a admis acțiunea reclamantei, a dispus anularea Hotărârii nr. 86 din 30 martie 2011 a Baroului Brașov și a Deciziei nr. 231 din 08 decembrie 2011 a U.N.B.R., a obligat Baroul Brașov la emiterea unei decizii de primire a reclamantei în profesia de avocat cu scutire de examen și a obligat Baroul Brașov la plata, către reclamantă, a echivalentului în lei a sumei de 5.000 de euro, cu titlu de daune morale. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut următoarele: Potrivit art. 16 alin. (2) lit. a) și b) din Legea nr. 255/2004 privind modificarea și completarea Legii nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, poate fi primit cu scutire de examen în profesie cel care, până la data primirii în profesia de avocat, a îndeplinit funcția de procuror timp de 10 ani și dacă nu și-a încetat activitatea din motive disciplinare care îl fac nedemn pentru profesia de avocat. Potrivit art. 16 alin. (4) din Statutul Profesiei, perioada de 10 ani prevăzută de art. 16 alin. (2) lit. b) se calculează prin însumarea perioadelor în care s-a îndeplinit funcția respectivă. Astfel, reclamanta îndeplinește cerințele pentru a putea fi primită în profesia de avocat cu scutire de examen, având în vedere că a exercitat, în trecut, funcția de procuror începând cu anul 1977, iar perioada de 3 ani de la pensionare, 2006, și până la reîncadrarea în funcția de procuror, 2009, nu are relevanță față de criteriul cumulării perioadelor adoptat de legiuitor. Referitor la dispozițiile statutare pe care pârâții și-au întemeiat hotărârile, Curtea de apel a reținut că, aspectele introduse în legătură cu verificarea cunoștințelor teoretice și cu calculul retroactiv al celor 10 ani de la momentul înregistrării cererii de primire în profesie, nu respectă ierarhia forței juridice a actelor normative superioare, modificarea condițiilor de primire în profesia de avocat cu scutire de examen neputându-se face prin simple dispoziții statutare, inferioare legii din punct de vedere ierarhic. A apreciat instanța de fond că textul art. 16 alin. (2) conferă dreptul persoanelor care au deținut una din funcțiile enumerate în cuprinsul acesteia de a fi primit în profesia de avocat cu scutire de examen și nu o posibilitate sau o facultate. În ceea ce privește daunele morale solicitate, s-a reținut că, pentru prejudiciile de ordin moral suferite de reclamantă, prin expunerea îndelungată la incertitudine, tergiversându-se soluționarea cererii sale timp de 1 an de zile, și prin impunerea unor proceduri de verificare a cunoștințelor fără corespondent legal, o indemnizație de 5.000 euro este îndestulătoare.

Recursul exercitat în cauză Împotriva acestei sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, au declarat recurs Baroul Brașov și U.N.B.R., solicitând modificarea, în tot, a sentinței atacate în sensul respingerii, ca nefondată, a cererii de chemare în judecată, cu cheltuieli de judecată. Au invocat dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ. Au motivat recurenții, în esență, că instanța de fond nu s-a pronunțat, în niciun fel, asupra apărărilor lor referitoare la faptul că dispozițiile Hotărârii Consiliului U.N.B.R. nr. 902/2010, conform cărora „rezultatul verificării cunoștințelor privind legislația specifică profesiei de avocat poate determina respingerea cererii de primire în profesie cu scutire de examen”, nu au fost revocate sau invalidate de o instanță de judecată, producându-și, în continuare, efectele juridice. În ce privește condiția desfășurării activității în alte profesii juridice, în mod neîntrerupt, timp de 10 ani anterior înregistrării cererii, formularea textului invocat de reclamantă nu mai era în vigoare, fiind modificată prin Hotărârea nr. 6 din 21 iunie 2008 a Congresului Avocaților. Instanța de fond nu a avut în vedere împrejurarea că Baroul Brașov, neavând atribuții jurisdicționale, nu putea să decidă că o anumită dispoziție statutară se impune a fi înlăturată sau ignorată. Cu toate acestea, contrar celor reținute de instanța de fond, fie și numai necorespunderea solicitantei în ce privește nivelul cunoștințelor cu privire la organizarea și exercitarea profesiei de avocat ar fi fost suficientă pentru respingerea cererii de primire în profesie cu scutire de examen. Susțin recurenții că, dispozițiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1995, în vigoare la data înregistrării cererii intimatei-reclamante, nu conferă dreptul solicitanților de a fi primiți în profesie, textul normativ având un caracter dispozitiv, și nu imperativ. De asemenea, dispozițiile în discuție reglementau situația de excepție de la regula potrivit căreia accesul în profesie se face în urma promovării unui examen. Referitor la acordarea de despăgubiri pentru acoperirea prejudiciului moral afirmat de intimata-reclamantă, precizează recurenții că, pe această direcție, nu a fost administrată în fața instanței de fond niciun fel de probă care să confirme existența prejudiciului și, cu atât mai puțin, să permită cuantificarea acestuia.

Apărările formulate de intimata-reclamantă Intimata-reclamantă C.C. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului, ca nefondat, sentința atacată fiind legală și temeinică. II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție asupra recursului 1. Înalta Curte, analizând motivele de recurs, în raport cu sentința atacată, materialul probator și dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cu cele ale art. 304 1 Codul de procedură civilă, constată că recursul este nefondat,după cum se va arăta în continuare. Reclamanta C.C. s-a adresat Baroului Brașov, la data de 16 decembrie 2010, solicitând primirea în profesia de avocat cu scutire de examen, în temeiul art. 16 alin. (2) lit. a) și b) din Legea nr. 51/1995. Prin Hotărârea nr. 86 din 30 martie 2011, Consiliul Baroului Brașov a respins cererea de primire în profesia de avocat, pe motiv că lucrarea reclamantei, susținută la data de 20 ianuarie 2011, pentru verificarea cunoștințelor privind legislația specifică profesiei de avocat, a fost evaluată nesatisfăcător, și că reclamanta nu îndeplinește condiția prevăzută la art. 16 alin. (4) din Statutul profesiei de avocat, în sensul că „perioada de 10 ani (…) se referă la ultimii 10 ani de activitate neîntreruptă”, calculați retroactiv de la momentul înregistrării cererii de primire în profesie, având o întrerupere în perioada 01 octombrie 2005-18 martie 2009, cât a fost pensionată. Prin Decizia U.N.B.R. nr. 231 din 3 decembrie 2011, a fost respinsă contestația reclamantei împotriva Hotărârii nr. 86/2011. S-a reținut, referitor la condiția vechimii de 10 ani, că se vor aplica, cu prioritate, prevederile legii, reproducându-se dispozițiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1995. Însă, în ce privește formularea articolului, că persoana care îndeplinește condițiile legale de primire în profesie cu scutire de examen poate fi primită în profesie, s-a apreciat că aceasta nu reprezintă o condiție imperativă, ci o posibilitate pe care legea o recunoaște acestor persoane. Înalta Curte constată că, la data formulării cererii de primire în profesie de către intimată, art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat avea următorul cuprins: „(2) La cerere, poate fi primit în profesie, cu scutire de examen: b) cel care până la data primirii în profesia de avocat a îndeplinit funcția de judecător, procuror, notar public, consilier juridic sau jurisconsult timp de cel puțin 10 ani și dacă nu i-a încetat activitatea din motive disciplinare care îl fac nedemn pentru profesia de avocat”. Din analiza dispozițiilor acestui articol, reiese că, interpretarea făcută de recurenții-pârâți, ca activitatea persoanei care solicită primirea în profesia de avocat cu scutire de examen să fi fost desfășurată în mod neîntrerupt, timp de 10 ani, anterior înregistrării cererii, adaugă o condiție suplimentară, neprevăzută de textul legal. Reclamanta a exercitat funcția de magistrat timp de 28 de ani, activitatea neîncetându-i din motive disciplinare care o fac nedemnă pentru profesia de avocat, ci prin pensionare, în anul 2006. De asemenea, Înalta Curte reține că decizia U.N.B.R. a respins contestația reclamantei doar sub aspectul rezultatului verificării cunoștințelor, condiția vechimii timp de cel puțin 10 ani apreciindu-se, implicit, îndeplinită, de vreme ce s-a consemnat, în cuprinsul deciziei, că „se vor aplica cu prioritate prevederile legii”, fiind citat textul articolului 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1995, astfel cum a fost reprodus mai sus. În concluzie, reclamanta îndeplinea condiția vechimii în funcție timp de cel puțin 10 ani, impusă de Legea nr. 51/1995 și Statutul profesiei de avocat, în vigoare la data cererii, criticile recurenților referitoare la acest aspect fiind nefondate. Înalta Curte, referitor la susținerile recurenților, privind posibilitatea verificării de către Consiliul Baroului a cunoștințelor persoanei ce a formulat cererea, reține că, prin Statutul profesiei de avocat, la art. 21 alin. (2) s-a prevăzut: „în cazul cererilor de primire în profesie cu scutire de examen, consiliul baroului poate să verifice cunoștințele solicitantului cu privire la organizarea și exercitarea profesiei de avocat”. Prin Hotărârea nr. 902 din 11 septembrie 2010 a Consiliului U.N.B.R., care, la pct. 5, detaliază procedura de verificare a cunoștințelor privind legislația specifică profesiei de avocat, se mai adaugă suplimentar și că „Rezultatul verificării cunoștințelor (…) poate determina respingerea cererii de primire în profesie cu scutire de examen”. Jurisprudența constantă a Înaltei Curți de Casație și Justiție în această materie, mai ales după pronunțarea hotărârii C.E.D.O. din data de 27 ianuarie 2009, în Cauza Ștefan și Ștef împotriva României, care semnala divergențele de jurisprudență, a fost în sensul că impunerea unor condiții suplimentare celor indicate în art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995 precitat, conturează excesul de putere, în sensul art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004 (Decizia nr. 3228 din 17 iunie 2010 a Înaltei Curții de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal). Concret, în privința practicii administrative de a realiza verificarea cunoștințelor specifice profesiei pe calea unei testări scrise, cu barem și punctaj minim de promovare, care în realitate reprezintă un examen, instanța supremă s-a pronunțat în sensul că, în acest mod, este golită de conținut prevederea legală și, contrar susținerilor recurenților, această practică s-a menținut și după adoptarea Hotărârii nr. 902 din 11 septembrie 2010 a Consiliului U.N.B.R. (Decizia nr. 4777 din 4 noiembrie 2010 și Decizia nr. 233 din 20 ianuarie 2011 ale Înaltei Curții de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal). Înalta Curte reține că sintagma utilizată de legiuitor, „poate fi primit în profesie cu scutire de examen”, nu poate fi interpretată ca instituind o simplă vocație. Câtă vreme intimata, care a formulat cererea de primire în profesie cu scutire de examen, îndeplinește condițiile expres arătate la lit. b), respectiv a exercitat funcția de magistrat peste 10 ani și nu i-a încetat activitatea din motive disciplinare care să o facă nedemnă pentru profesia de avocat, în sensul explicitat la art. 13 din același act normativ, are un drept subiectiv de a fi primită în profesie, drept care nu poate fi îngrădit decât pentru motive temeinice, proporționale cu scopul urmărit de recurenți în organizarea profesiei de avocat. Din analiza art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995, republicată, se constată că singurul motiv pentru care poate fi respinsă cererea ar fi neîndeplinirea condiției de vechime cerută de lege și încetarea activității din una din funcțiile enumerate în cuprinsul său, din motive disciplinare, care îl fac nedemn pentru profesia de avocat. Este adevărat că art. 21 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat prevede că, în cazul cererilor de primire în profesie cu scutire de examen, Consiliul Baroului poate să verifice cunoștințele solicitantului cu privire la organizarea și exercitarea profesiei de avocat, însă această prevedere nu trebuie înțeleasă în sensul conferirii dreptului de a organiza o testare a solicitanților sub forma unui examen scris. A primi o asemenea interpretare realizată de autoritățile intimate, înseamnă a goli de conținut și de eficiență prevederea cuprinsă în art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995. Prin Hotărârea nr. 902/2010, prin care s-a aprobat „Ghidul de bună practică privind procedura soluționării transparente a cererilor de primire în profesia de avocat cu scutire de examen”, nu sunt stabilite modul de notare sau termenele, acestea fiind lăsate la latitudinea barourilor. Înalta Curte reține că, prin impunerea unui test scris pentru admiterea cererii de primire în profesia de avocat cu scutire de examen, practic, această cerere se transformă într-una cu susținerea unui examen scris, fiind instituită astfel o nouă condiție în afara celor stabilite de art. 16 alin. 2 lit. b) din Legea nr. 51/1995. Dreptul de apreciere al barourilor nu poate fi justificat prin instituirea unor proceduri și condiții care adaugă la condițiile prevăzute de Legea-cadru. La filele 33-34, dosar fond, au fost depuse subiectele „Examenului de primire în profesie cu scutire de examen” din data de 20 ianuarie 2011, susținut de intimată, subiecte constând într-o Speță și 10 întrebări. La filele 36-40, dosar fond, a fost depusă Lucrarea scrisă a intimatei, pe al cărei antet se menționează „Examen de primire în profesie”, „Probă de Concurs”. Deci, cadrul în care s-a realizat verificarea reclamantei de către Consiliul Baroului Brașov a fost similar unui examen, particularizat la legislația specifică organizării și exercitării profesiei de avocat. Susținerea recurenților, că intimata a acceptat să se supună verificării scrise a cunoștințelor sale în materia arătată și că, prin participarea la examen, a achiesat la modul în care Baroul Brașov a înțeles să organizeze sesiunea de examen, nu schimbă cu nimic cele reținute anterior, o astfel de modalitate de verificare fiind vădit contrară dispozițiilor art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995 și chiar Hotărârii nr. 902/2010 a Consiliului U.N.B.R. Această concluzie este în acord cu jurisprudența constantă a instanței supreme în materia analizată, relevată prin numeroase decizii, amintite mai sus. Astfel, se constată că este nejustificată respingerea cererii intimatei-reclamante de primire în profesia de avocat cu scutire de examen, soluția atacată fiind, prin urmare, legală și temeinică. În ce privește motivul de recurs referitor la admiterea cererii intimatei de acordare a daunelor morale, reduse de instanța de fond, de la 10.000 de euro la 5.000 de euro, Înalta Curte apreciază că, în mod corect, au fost acordate. Existența prejudiciului moral nu trebuie dovedită, ci se apreciază în raport de gradul de lezare a drepturilor nepatrimoniale ocrotite. Trebuie avută în vedere compensarea suferinței psihice, ca urmare a afectării stării sufletești de bine, a afectării calității vieții. În speță, intimata-reclamantă a fost lezată prin nesoluționarea, în termen rezonabil, a cererii sale și prin crearea unui disconfort psihic urmare a procedurii de examinare impuse fără suport legal. Prin urmare, dezlegarea dată litigiului cu care a fost învestită Curtea de apel reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente. Cererea intimatei-reclamante de acordare a cheltuielilor de judecată, constând în contravaloarea transportului, apare ca fiind nedovedită, intimata nedepunând niciun înscris privind cheltuielile efectuate. 3. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.