ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6265/2013

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6265/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursurilor

de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată, reclamantul T.V. a

solicitat, în contradictoriu cu pârâții Uniunea Națională a Barourilor din

România și Baroul Neamț, următoarele:

- anularea Deciziei

nr. 260 din 3 decembrie 2011 emisă de Uniunea Națională a Barourilor din

România - Consiliul Uniunii și a Deciziei nr. 134 din 12 mai 2011 a Baroului

Neamț - Consiliul Baroului;

- obligarea pârâților

să dispună primirea sa în profesia de avocat cu scutire de examen și înscrierea

în Baroul Neamț, ca avocat definitiv, cu plata taxelor în vigoare la data de 15

septembrie 2010, dată la care a cerut primirea în profesie;

- obligarea pârâtelor

la plata de daune morale în valoare de 4.000 euro și la plata cheltuielilor de

judecată.

În motivarea

acțiunii, reclamantul a arătat că prin Cererea nr. 779 din 15 august 2010 a

solicitat primirea în profesia de avocat cu scutire de examen în temeiul art.

16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995, la cerere anexând actele care

făceau dovada îndeplinirii condițiilor de primire în profesie prevăzute de art.

11 din Legea nr. 51/1995; că prin Hotărârea nr. 123 din 24 septembrie 2010

Consiliul Baroului Neamț i-a respins cererea cu motivația că nu îndeplinește

condițiile art. 16 alin. (2) lit. b) din lege și ale art. 16 alin. (4) din Statutul

profesiei de avocat, iar Consiliul U.N.B.R, în soluționarea contestației sale,

a decis, prin Decizia nr. 963 din 10 noiembrie 2010, trimiterea cauzei la barou

pentru a analiza condiția îndeplinirii vechimii în profesie și pentru a aprecia

asupra pregătirii profesionale, în conformitate cu art. 21 alin. (2) din

Statutul profesiei de avocat.

A mai arătat

reclamantul că a fost invitat de către Consiliul Baroului Neamț la colocviul

pentru verificarea cunoștințelor pentru ziua de 16 aprilie 2011; că acest colocviu

s-a desfășurat în mod subiectiv, în prezența unui singur examinator, iar prin

Decizia nr. 134 din 12 mai 2011 i s-a respins din nou cererea de primire în

profesie cu scutire de examen, decizia consiliului baroului fiind menținută

prin Decizia nr. 260 din 3 decembrie 2011 a Consiliului U.N.B.R.

A susținut

reclamantul că prin actele contestate i s-a adus atingere libertății și

dreptului său constituțional de a exercita o profesie în condițiile legii, că

au fost încălcate dispozițiile art. 15 pct. 1 din Carta Drepturilor

Fundamentale ale Uniunii Europene, că Statutul profesiei de avocat vine în

contradicție nu numai cu Legea nr. 51/1995, ci și cu reglementările

internaționale, aplicabile conform art. 20 din Constituția României și că, prin

aplicarea unui tratament diferit, s-a încălcat și art. 7 din Declarația

Universală a Drepturilor Omului, art. 26 din Pactul Internațional pentru

Drepturile Civile și Politice.

A arătat reclamantul

că, având experiența profesională cerută de lege și neaflându-se într-o situație

de nedemnitate, dreptul său de a fi primit în profesie derivă din lege, iar

pârâții nu pot să împiedice exercitarea acestui drept.

Pârâții au formulat

întâmpinare prin care au invocat excepția prescripției dreptului la acțiune,

excepție soluționată de această instanță, în temeiul art. 137 alin. (1) C.

proc. civ., la termenul când au avut loc dezbaterile asupra fondului cauzei,

respectiv 8 martie 2012.

Prin Sentința nr.

59/2012 din 15 martie 2012, Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de

contencios administrativ și fiscal a dispus următoarele:

- a admis, în parte,

acțiunea formulată de reclamantul T.V., în contradictoriu cu pârâții Uniunea

Națională a Barourilor din România și Baroul Neamț;

- a anulat Decizia

nr. 134 din 12 mai 2011 emisă de pârâtul Baroul Neamț - Consiliul baroului și

Decizia nr. 260 din 3 decembrie 2011 emisă de pârâta Uniunea Națională a

Barourilor din România - Consiliul Uniunii;

- a obligat pârâtul

Baroul Neamț, prin Consiliul Baroului, să emită o decizie de primire a reclamantului

în profesia de avocat cu scutire de examen;

- a respins, ca

prematur formulat, capătul de cerere privind obligarea pârâtului Baroul Neamț

la înscrierea reclamantului în tabloul avocaților definitivi;

- a respins, ca

nefondat, capătul de cerere privind obligarea pârâților la plata daunelor

morale;

- a obligat pârâții

la plata către reclamant a sumei de 12,90 RON reprezentând taxă judiciară de

timbru și timbru judiciar.

Petru a pronunța

această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, faptul că reclamantul

T.V. are calitatea de consilier juridic, calitate în care a formulat cerere de

primire în profesia de avocat cu scutire de examen, care a fost înregistrată la

Baroul Neamț sub nr. 779 din 15 septembrie 2010, anterior modificării prin

Legea nr. 270/2010 a art. 16 din Legea nr. 51/1995; că această cerere a fost

respinsă de Baroul Neamț prin Hotărârea nr. 123 din 24 septembrie 2010 motivat

de faptul că nu sunt întrunite prevederile art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea

nr. 51/1995 și ale art. 16 alin. (4) din Statutul profesiei de avocat;

contestația formulată de reclamant împotriva acestei hotărâri a fost admisă de

pârâta Uniunea Națională a Barourilor din România - Consiliul Uniunii prin

Decizia nr. 963 din 10 - 11 decembrie 2010, iar prin acest act s-a decis

trimiterea cauzei la barou pentru a analiza condiția vechimii în profesie în

lumina strictă a prevederilor legale, precum și pentru a aprecia asupra

pregătirii profesionale în conformitate cu art. 21 alin. (2) din Statutul

profesiei de avocat; reclamantul a susținut interviul de verificare a

cunoștințelor privind legislația profesiei de avocat cu scutire de examen; ca

urmare a rezultatului obținut în urma colocviului, prin intermediului căruia

s-a constatat că reclamantul nu a făcut dovada unor cunoștințe temeinice

privind legislația organizării și exercitării profesiei de avocat, Consiliul

Baroului Neamț a decis, prin Decizia nr. 134 din 12 mai 2011, respingerea

cererii reclamantului de primire în profesia de avocat cu scutire de examen,

iar contestația formulată de reclamant împotriva acestei decizii a fost

respinsă ca neîntemeiată de pârâta Uniunea Națională a Barourilor din România,

prin Decizia nr. 260 din 3 decembrie 2011.

A mai reținut

instanța de fond că, în cauză, pârâtul Baroul Neamț a hotărât ca primirea

reclamantului în profesia de avocat să se facă cu scutire de examen, dar pe

baza verificării cunoștințelor cu privire la organizarea și exercitarea

profesiei de avocat în conformitate cu art. 21 alin. (2) din Statutul profesiei

de avocat; că, deși dispozițiile din Legea nr. 51/1995 nu impun baroului

obligația primirii în profesie cu scutire de examen, formularea textului lasă

baroului posibilitatea de apreciere care, în cauză, a fost exercitată sub forma

colocviului, modalitate necontestată de reclamant; că prestația reclamantului

la colocviu nu a fost însă înregistrată pe vreun suport material pentru a se

putea aprecia, cu prilejul exercitării ulterioare a căilor de contestare

administrativă ori în justiție, asupra temeiniciei concluziei că „nu a făcut

dovada unor cunoștințe temeinice privind legislația organizării și exercitării

profesiei de avocat”.

S-a mai reținut în

considerentele hotărârii atacate că din art. 16 alin. (2) din Legea nr.

51/1995, în vigoare la data formulării și analizării cererii reclamantului,

rezultă că fundamentul scutirii de examen este condiția privind exercitarea

profesiilor de judecător, procuror, notar public, consilier juridic sau

jurisconsult timp de 10 ani, deoarece se pleacă de la prezumția că acest termen

este îndestulător pentru dobândirea cunoștințelor necesare exercitării

profesiei de avocat, o soluție contrară încălcând dreptul la un proces

echitabil consacrat de art. 21 alin. (2) din Constituția României și de art. 6

din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Pentru considerentele

arătate curtea de apel a constatat întemeiată cererea de anulare a actelor

contestate și a stabilit obligația de primire în profesie doar în sarcina

pârâtului Baroul Neamț, în conformitate cu art. 53 alin. (2) lit. e) din Legea

nr. 51/1995, în reglementarea în vigoare la data formulării cererii de primire

în profesia de avocat.

În ceea ce privește

capătul de cerere privind obligarea pârâtului Baroul Neamț la înscrierea

reclamantului pe tabloul avocaților definitivi, în raport de dispozițiile art.

23 și 24 din Legea nr. 51/1995, dar și cele ale art. 14 lit. a) din aceeași

lege și de calitatea reclamantului de consilier juridic, instanța a constatat

starea de incompatibilitate a acestuia, apreciind că înscrierea reclamantului în

tabloul avocaților nu poate fi făcută mai înainte de încetarea stării de

incompatibilitate, astfel cum se dispune prin art. 24 alin. (2) din Legea nr.

51/1995, precum și faptul că, potrivit Statutului profesiei de avocat, o astfel

de cerere se formulează în termen de 2 luni de la emiterea actului de primire

în profesia de avocat.

În privința daunelor

morale, instanța a constatat că cererea reclamantului este nefondată, deoarece

pentru acordarea daunelor morale este necesar a fi îndeplinite condițiile

generale ale răspunderii delictuale prevăzute de art. 998 și art. 999 C. civ.,

or, în absența prejudiciului este exclusă orice formă de răspundere civilă

delictuală, indiferent dacă este forma de un prejudiciu material ori de

prejudiciu moral.

Instanța a apreciat

că existența prejudiciului moral nu poate fi prezumată, ci trebuie dovedită și

că afirmațiile reclamantului privind atingerile aduse imaginii sale

profesionale nu sunt suficiente pentru a se reține un astfel de prejudiciu,

iar, cât privește prejudiciile afective - constând în „suferințe psihice,

frustrări și dezamăgiri” - era necesară, de asemenea, dovedirea producerii

suferințelor morale și a impactului concret al actelor contestate asupra

reclamantului, faptul anulării actelor administrative contestate nefiind

suficient pentru a se reține producerea unei vătămări afective.

Împotriva acestei

hotărâri au declarat recurs atât reclamantul T.V., cât și pârâții Uniunea

Națională a Barourilor din România și Baroul Neamț, criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie.

I. În motivarea

recursului declarat, pârâții Uniunea Națională a Barourilor din România și

Baroul Neamț arată că hotărârea pronunțată este rezultatul unei greșite

interpretări a dispozițiilor legale în materie; că art. 16 alin. (2) din Legea

nr. 51/1995, în forma sa anterioară modificării și republicării, nu conține o

normă de competență legală, ci o normă permisivă care lasă la dispoziția

administrației marja de apreciere, în cadrul căreia aceasta își exercită

atribuțiile privind primirea în profesie fără examen; că art. 16 alin. (2) din

lege stabilește doar o vocație legală întemeiată pe vechime, însă accesul

efectiv nu exclude forme de selecție, prevăzute complementar de statut, care nu

trebuie să intre, însă, pe tărâmul examenului, noțiune luată în sensul Legii

nr. 51/1995 și nu în sensul definiției din dicționar.

Recurenții arată că,

în ceea ce privește modalitatea de organizare a acestei verificări, statutul nu

prevede o modalitate concretă, ci conține dispoziții de principiu, cu

respectarea autonomiei fiecărui barou prevăzute de art. 49 din Legea nr.

51/1995 și art. 76 din Statut.

Sub aspectul

calității prestației, apreciază recurenții că, atâta timp cât verificarea a

fost legală, iar decizia a fost emisă potrivit competențelor legale și statutare,

actul administrativ atacat beneficiază de prezumția de legalitate, pe care

reclamantul trebuia să o răstoarne, arătând și dovedind vătămarea într-un drept

sau interes legitim prevăzut de art. 7 din Legea nr. 554/2004, precum și faptul

că prezența reclamantului la colocviul desfășurat în maniera descrisă de către

reclamant, constituie atât o achiesare la ideea de verificare statutară, cât și

o asumare a modalității concrete de desfășurare, așa încât actul atacat este și

rezultatul propriilor sale acțiuni.

II. Reclamantul T.V.

critică sentința pronunțată de Curtea de Apel Bacău pentru faptul că instanța,

cu totul nelegal, a respins capătul de cerere privind obligarea pârâtului

Baroul Neamț la înscrierea acestuia în tabloul avocaților definitivi cu motivația

ca ar fi prematur formulat și a respins ca nefondat capătul de cerere privind

obligarea pârâților la plata de daune morale.

Astfel, pentru

capetele de cerere care i-au fost respinse, recurentul apreciază că sentința

criticată trebuie modificată parțial pentru motivele prevăzute de art. 304 pct.

7, 8 și 9 C. proc. civ., întrucât instanța a invocat motive contradictorii ori

străine de natura pricinii, a interpretat greșit actul dedus judecății,

schimbând natura ori înțelesul vădit neîndoielnic al acestuia, iar în final, a

soluționat aceste capete de cerere cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii,

sentința criticată fiind astfel parțial lipsită de temei legal.

În ceea ce privește

respingerea ca prematur formulat a capătului de cerere privind obligarea pârâtului

Baroul Neamț la înscrierea reclamantului în tabloul avocaților definitivi, cu

plata taxelor în vigoare la data de 15 septembrie 2010, după înscrierea sa în

profesie și îndeplinirea de către acesta a condițiilor impuse de art. 19, 20,

21 și 24 alin. (2) din Legea nr. 51/1995, în forma aplicabilă la data de 15

septembrie 2010, respectiv a condițiilor stabilite de pct. 9 din Hotărârea

U.N.B.R. - Consiliul Uniunii nr. 902 din 11 septembrie 2010, recurentul arată

că atâta vreme cât legea, Statutul și Hotărârea U.N.B.R. nr. 902/2010 prevăd că

înscrierea în Tabloul avocaților definitivi se va face cu îndeplinirea

prevederilor art. 19, 20, 21 și 24 alin. (2) din lege, se subînțelege că aceste

condiții sunt prealabile dispoziției de înscriere în Tabloul avocaților, iar

obligarea la înscrierea în Tablou nu este așadar, prematur solicitată, ci este

doar condiționată de îndeplinirea de către reclamant a prevederilor legii și

statutului.

Referitor la

solicitarea de acordare a daunelor morale, recurentul arată că respingerea

acestui capăt de cerere este neîntemeiată, iar motivarea că prejudiciul moral

nu se prezumă vine în contradicție cu practica judecătorească invocată în

cauză.

Astfel, arată

recurentul că daunele morale nu se probează, ci se acordă în cazul existenței

unui prejudiciu moral, că existența acestui prejudiciu este prezumată în cazul

încălcării obligațiilor prevăzute de Legea nr. 544/2001, iar „pretium

doloris" („prețul durerii "), al daunelor morale spirituale, nu poate

fi cuantificat sau comensurat.

Mai arată recurentul

că, fiind vorba de atingeri aduse unor valori ce nu pot fi estimate prin

cuantificare, daunele morale sunt, mai degrabă, niște remedii pentru situația

injustă a victimei, iar de o reparație propriu-zisă nici nu poate fi vorba.

Recurentul solicită

obligarea pârâtelor la plata de daune morale, în valoare de 4.000 euro, motivat

de faptul că respingerea cererii sale de primire în profesie i-a afectat

imaginea profesională, i-a creat suferințe psihice, frustrări și dezamăgiri,

care, deși ar putea fi apreciate ca fiind incompatibile cu o convertire

bănească, reprezintă o minimă reparație morală și nu un mijloc de câștig.

Recurentul-reclamant

mai solicită ca în recurs să fie corectate și o serie de greșeli materiale

strecurate în sentință.

Analizând cu

prioritate excepția necompetenței materiale invocată în cauză, Înalta Curte

apreciază că aceasta este neîntemeiată, pentru următoarele considerentele:

Obiectul cauzei

deduse judecății privește anularea atât a deciziei emise de Baroul Neamț, cât

și a deciziei emise de Uniunea Națională a Barourilor din România, ori, în

raport de aspectul poziționării U.N.B.R. în cadrul autorităților publice de

nivel național și văzând dispozițiile art. 10 din Legea nr. 554/2004,

coroborate cu art. 3 C. proc. civ., competența de soluționare a cauzei în fond

aparține Curții de Apel Bacău.

Înalta Curte are în

vedere și dispozițiile art. 1 alin. (2) din Legea nr. 51/1995, conform cărora

profesia de avocat se exercită numai de avocații înscriși în tabloul baroului

din care fac parte, barou component al Uniunii Naționale a Barourilor din

România. Coroborând aceste dispoziții cu prevederile legii, care dispun că

primirea în profesie se realizează în baza unui examen organizat de U.N.B.R.,

rezultă că decizia baroului de admitere în profesie este întotdeauna transmisă

U.N.B.R., care emite decizia finală, iar data emiterii acestei ultime decizii

este data de înscriere în Tabloul Avocaților.

Așadar, în

conformitate cu obiectul cauzei de față, care privește un act emis de o autoritate

publică de nivel central, competența aparține, în raport de dispozițiile art. 3

C. proc. civ., coroborate cu dispozițiile art. 10 din Legea contenciosului

administrativ, Curții de Apel Bacău.

Examinând cauza și

sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu

dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate, pentru

considerentele ce se vor arăta în continuare.

Instanța de control

judiciar constată că în speță nu sunt întrunite cerințele impuse de art. 304

sau art. 304

1

C. proc. civ., în vederea casării sau modificării

hotărârii: prima instanță a reținut corect situația de fapt, în raport de

materialul probator administrat în cauză și a realizat o încadrare juridică

adecvată.

Recurentul-reclamant

a formulat o cerere adresată Baroului Neamț, solicitând primirea în profesie cu

scutire de examen în temeiul art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995.

Prin Hotărârea nr.

123 din 24 septembrie 2010 Baroul Neamț a respins cererea de primire în

profesia de avocat, motivând că nu sunt întrunite prevederile art. 16 alin. (2)

lit. b) din Legea nr. 51/1995 și ale art. 16 alin. (4) din Statutul profesiei

de avocat.

Prin Decizia Uniunii

Naționale a Barourilor din România nr. 963 din 10 - 11 decembrie 2010 s-a decis

trimiterea cauzei la barou pentru a analiza condiția vechimii în profesie în

lumina strictă a prevederilor legale, precum și pentru a aprecia asupra

pregătirii profesionale în conformitate cu art. 21 alin. (2) din Statutul

profesiei de avocat.

În urma acestei

decizii reclamantul a susținut interviul de verificare a cunoștințelor privind

legislația profesiei de avocat cu scutire de examen, iar, ca urmare a

rezultatului obținut în urma colocviului, prin intermediului căruia s-a

constatat că reclamantul nu a făcut dovada unor cunoștințe temeinice privind

legislația organizării și exercitării profesiei de avocat, Consiliul Baroului

Neamț a decis, prin Decizia nr. 134 din 12 mai 2011, respingerea cererii

reclamantului de primire în profesia de avocat cu scutire de examen.

Contestația formulată

de reclamant împotriva acestei decizii a fost respinsă ca neîntemeiată de

pârâta Uniunea Națională a Barourilor din România, prin Decizia nr. 260 din 3

decembrie 2011.

La data formulării

cererii de primire în profesie de către recurentul-reclamant art. 16 alin. (2)

lit. b) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de

avocat avea următorul cuprins: „(2) La cerere, poate fi primit în profesie, cu

scutire de examen: b) el care până la data primirii în profesia de avocat a

îndeplinit funcția de judecător, procuror, notar public, consilier juridic sau

jurisconsult timp de cel puțin 10 ani și dacă nu i-a încetat activitatea din

motive disciplinare care îl fac nedemn pentru profesia de avocat”.

Ulterior, prin

Statutul profesiei de avocat, la art. 21 alin. (2) s-a adăugat că „în cazul

cererilor de primire în profesie cu scutire de examen, consiliul baroului poate

să verifice cunoștințele solicitantului cu privire la organizarea și

exercitarea profesiei de avocat”.

Prin Hotărârea nr.

902 din 11 septembrie 2010 a Consiliului U.N.B.R., care la pct. 5 detaliază

procedura de verificare a cunoștințelor privind legislația specifică profesiei

de avocat, se mai adaugă suplimentar și că „Rezultatul verificării

cunoștințelor … poate determina respingerea cererii de primire în profesie cu

scutire de examen”.

Jurisprudența

constantă a Înaltei Curți de Casație și Justiție în această materie, mai ales

după pronunțarea hotărârii CEDO din data de 27 ianuarie 2009 în cauza Ștefan și

Ștef împotriva României, care semnala divergențele de jurisprudență, a fost în

sensul că impunerea unor condiții suplimentare celor indicate în art. 16 alin.

(2) lit. b) din Legea nr. 51/1995 precitat, conturează excesul de putere, în

sensul art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004 (exemplu: Decizia nr.

3228 din 17 iunie 2010 a ÎCCJ - SCAF).

Concret, în privința

practicii administrative de a realiza verificarea cunoștințelor specifice profesiei

pe calea unei testări scrise cu barem și punctaj minim de promovare, care în

realitate reprezintă un examen, instanța supremă s-a pronunțat în sensul că în

acest mod este golită de conținut prevederea legală și această practică s-a

menținut și după adoptarea Hotărârii nr. 902 din 11 septembrie 2010 a

Consiliului U.N.B.R. (ex.: Decizia nr. 4777 din 4 noiembrie 2010 și Decizia nr.

233 din 20 ianuarie 2011 ale ÎCCJ - SCAF).

Înalta Curte reține

că sintagma utilizată de legiuitor, „poate fi primit în profesie cu scutire de

examen”, nu poate fi interpretată ca instituind o simplă vocație. Câtă vreme

recurentul care a formulat cererea de primire în profesie cu scutire de examen

îndeplinește condițiile expres arătate la lit. b), respectiv a exercitat funcția

de consilier juridic peste 10 ani și nu i-a încetat activitatea din motive

disciplinare care să îl facă nedemn pentru profesia de avocat, în sensul

explicitat la art. 13 din același act normativ, acesta are un drept subiectiv

de a fi primit în profesie, drept care nu poate fi îngrădit decât pentru motive

temeinice, proporționale cu scopul urmărit de recurenții-pârâți în organizarea

profesiei de avocat.

Din analiza art. 16

alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995, republicată se constată că singurul

motiv pentru care poate fi respinsă cererea ar fi neîndeplinirea condiției de

vechime cerută de lege și încetarea activității din una din funcțiile enumerate

în cuprinsul său, din motive disciplinare, care îl fac nedemn pentru profesia

de avocat.

Este adevărat că art.

21 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat prevede că, în cazul cererilor de

primire în profesie cu scutire de examen, Consiliul Baroului poate să verifice

cunoștințele solicitantului cu privire la organizarea și exercitarea profesiei

de avocat, însă această prevedere nu trebuie înțeleasă în sensul conferirii

dreptului de a organiza o testare a solicitanților sub forma unui examen scris.

A primi o asemenea

interpretare realizată de autoritățile intimate, înseamnă a goli de conținut și

de eficiență prevederea cuprinsă în art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr.

51/1995.

Prin Hotărârea nr.

902/2010, prin care s-a aprobat „Ghidul de bună practică privind procedura

soluționării transparente a cererilor de primire în profesia de avocat cu

scutire de examen”, nu sunt stabilite modul de notare sau termenele, acestea

fiind lăsate la latitudinea barourilor.

Înalta Curte reține

că prin impunerea unui test grilă pentru admiterea cererii de primire în

profesia de avocat, practic cererea de primire în profesia de avocat cu scutire

de examen se transformă într-una cu susținerea unui examen scris, fiind

instituită astfel o nouă condiție în afara celor stabilite de art. 16 alin. (2)

lit. b) din Legea nr. 51/1995.

Consideră Înalta

Curte că dreptul de apreciere al barourilor nu poate fi justificat prin

instituirea unor proceduri și condiții care adaugă la condițiile prevăzute de

Legea-cadru.

Prima instanță a

stabilit corect că, în speță, chiar dacă dispozițiile din Legea nr. 51/1995 nu

impun baroului obligația primirii în profesie cu scutire de examen, formularea

textului lăsând baroului posibilitatea de apreciere, care, în cauză, a fost

exercitată sub forma colocviului, modalitate necontestată de reclamant, totuși

prestația reclamantului la colocviu nu a fost înregistrată pe vreun suport

material pentru a se putea aprecia, cu prilejul exercitării ulterioare a căilor

de contestare administrativă ori în justiție, asupra temeiniciei concluziei că

„nu a făcut dovada unor cunoștințe temeinice privind legislația organizării și exercitării

profesiei de avocat”.

În acord cu instanța

de fond, Înalta Curte reține că din art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1995 -

în vigoare la data formulării și analizării cererii reclamantului - rezultă că

fundamentul scutirii de examen este condiția privind exercitarea profesiilor de

judecător, procuror, notar public, consilier juridic sau jurisconsult timp de

10 ani, întrucât se pleacă de la prezumția că acest termen este îndestulător

pentru dobândirea cunoștințelor necesare exercitării profesiei de avocat.

Această concluzie

este în acord cu jurisprudența constantă a instanței supreme în materia

analizată, relevată prin numeroase decizii, cum ar fi nr. 4777 din 14 noiembrie

2010, nr. 233 din 20 ianuarie 2011, nr. 4143 din 16 septembrie 2011 și nr. 4265

din 19 octombrie 2012. O soluție contrară ar genera divergențe de jurisprudență

care ar avea ca efect un climat de incertitudine și insecuritate juridică,

încălcând dreptul la un proces echitabil consacrat de art. 21 alin. (2) din

Constituție României și de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Înalta Curte reține,

la fel ca judecătorul de la Curtea de apel, că respingerea cererii de primire

în profesia de avocat cu scutire de examen este nejustificată, soluția atacată

fiind, prin urmare, legală și temeinică.

Înalta Curte

apreciază că, în ceea ce privește capătul de cerere privind obligarea pârâtului

Baroul Neamț la înscrierea reclamantului pe tabloul avocaților definitivi, sunt

de reținut dispozițiile art. 23 și 24 din Legea nr. 51/1995, dar și cele ale

art. 14 lit. a) din aceeași lege și că având în vedere în vedere aceste din

urmă dispoziții și calitatea reclamantului de consilier juridic se constată

starea de incompatibilitate a acestuia, astfel că înscrierea reclamantului în

tabloul avocaților nu poate fi făcută mai înainte de încetarea stării de

incompatibilitate, astfel cum se dispune prin art. 24 alin. (2) din Legea nr.

51/1995. Pe de altă parte, așa cum a reținut și instanța de fond, potrivit

Statutului profesiei de avocat o astfel de cerere se formulează în termen de 2

luni de la emiterea actului de primire în profesia de avocat.

Astfel, potrivit art.

14 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 51/1995 pentru reorganizarea și exercitare

profesiei de avocat, „exercitarea profesiei de avocat este incompatibilă cu a)

activitatea salarizată în cadrul altor profesii decât cea de avocat”.

Conform art. 24 alin.

(2) din aceeași lege (forma în vigoare la momentul emiterii deciziilor) „în

cazurile în care există incompatibilitate, decizia de primire în profesie va

produce efecte numai de la data încetării stării de incompatibilitate, care

trebuie rezolvată în termen de 2 luni de la emiterea deciziei”.

Deși textul art. 25

alin. (2) din Legea nr. 51/1995 republicată vizează data de la care se produc

efectele deciziilor de primire în profesia de avocat și anume „de la data

încetării stării de incompatibilitate, care trebuie rezolvată în termen de 2

luni de la emiterea deciziei”, din art. 15 lit. f), coroborat cu art. 28 al

Statutului profesiei de avocat rezultă că una dintre condițiile ce trebuie

îndeplinite pentru a fi primit în această profesie, este aceea a inexistenței

unei stări de incompatibilitate.

În raport de aceste

prevederi legale, pentru a avea loc înscrierea pe tabloul avocaților definitivi

și implicit dobândirea dreptului de exercitare a profesiei, este necesară

îndeplinirea următoarelor cerințe: existența unei decizii de primire în

profesia de avocat și dovada rezolvării stării de incompatibilitate în 2 luni

de la emiterea deciziei.

Cum din actele și

lucrările dosarului rezultă că reclamantul nu a îndeplinit condiția privind

rezolvarea stării de incompatibilitate, astfel cum prevăd dispozițiile art. 24

alin. (2) din legea menționată, în mod corect instanța de fond a respins acest

capăt de cerere.

Pe de altă parte, în

nici un caz nu poate fi dispusă înscrierea reclamantului pe tabloul avocaților

incompatibili, deoarece din interpretarea gramaticală și teleologică a art. 25

alin. (1) din Legea nr. 51/1995 republicată rezultă că înscrierea în acest tablou

nu se poate face decât pentru avocații definitivi sau stagiari care au figurat

în tabloul anual întocmit de Baroul Local, conform art. 24 din lege, iar în

cursul exercitării profesiei acestora a intervenit un motiv de

incompatibilitate dintre cele reglementate de art. 15 din lege sau art. 28 din

Statutul profesiei de avocat, ori recurentul nu se afla în această situație.

Recurentului nu-i

sunt aplicabile dispozițiile art. 24 alin. (1) din aceeași lege, care se referă

la persoane care aveau calitatea de avocat, fiind deja înscrise pe tabloul

avocaților, dar care au devenit incompatibile, motiv pentru care pot solicita

trecerea de pe tabloul avocaților cu drept de exercitare a profesiei pe tabloul

avocaților incompatibili, astfel cum prevăd dispozițiile art. 24 alin. (1) din

Legea nr. 51/1995, republicată și art. 31 alin. (2) din Statutul avocatului.

Înalta Curte constată

că sentința recurată este la adăpostul criticilor și în ceea ce privește modul

de soluționare a capătului de cerere privind obligarea la plata daunelor

morale.

Astfel, în mod corect

a reținut instanța de fond că pentru acordarea daunelor materiale este necesar

a fi îndeplinite condițiile generale ale răspunderii delictuale prevăzute de

art. 998 și art. 999 C. civ., iar în absența prejudiciului este exclusă orice

formă de răspundere civilă delictuală, indiferent dacă este forma de un

prejudiciu material ori de prejudiciu moral.

De asemenea, în mod

corect a apreciat instanța de fond că existența prejudiciului moral nu poate fi

prezumată, ci trebuie dovedită, că afirmațiile reclamantului privind atingerile

aduse imaginii sale profesionale nu sunt suficiente pentru a se reține un

astfel de prejudiciu, că faptul anulării actelor administrative contestate nu

este suficient pentru a se reține producerea unei vătămări afective, pentru a

se dovedi producerea suferințelor morale și a impactului concret al actelor

contestate asupra reclamantului.

Astfel fiind, Înalta

Curte constată că susținerile și criticile recurenților sunt neîntemeiate și nu

pot fi primite, iar hotărârea instanței de fond este temeinică și legală.

În consecință, pentru

considerentele arătate și în conformitate cu prevederile art. 312 C. proc.

civ., recursurile vor fi respinse ca nefondate, menținându-se sentința atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția

necompetenței materiale a Curții de Apel Bacău, invocată de intimata-pârâtă

Uniunea Națională a Barourilor din România.

Respinge recursurile

declarate de reclamantul T.V. și de pârâții Uniunea Națională a Barourilor din

România și Baroul Neamț, împotriva Sentinței nr. 59/2012 din 15 martie 2012 a

Curții de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și

fiscal, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 20 septembrie 2013.

Procesat de GGC - LM