ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6265/2013

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată, reclamantul T.V. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Uniunea Națională a Barourilor din România și Baroul Neamț, următoarele: - anularea Deciziei nr. 260 din 3 decembrie 2011 emisă de Uniunea Națională a Barourilor din România - Consiliul Uniunii și a Deciziei nr. 134 din 12 mai 2011 a Baroului Neamț - Consiliul Baroului; - obligarea pârâților să dispună primirea sa în profesia de avocat cu scutire de examen și înscrierea în Baroul Neamț, ca avocat definitiv, cu plata taxelor în vigoare la data de 15 septembrie 2010, dată la care a cerut primirea în profesie; - obligarea pârâtelor la plata de daune morale în valoare de 4.000 euro și la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că prin Cererea nr. 779 din 15 august 2010 a solicitat primirea în profesia de avocat cu scutire de examen în temeiul art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995, la cerere anexând actele care făceau dovada îndeplinirii condițiilor de primire în profesie prevăzute de art. 11 din Legea nr. 51/1995; că prin Hotărârea nr. 123 din 24 septembrie 2010 Consiliul Baroului Neamț i-a respins cererea cu motivația că nu îndeplinește condițiile art. 16 alin. (2) lit. b) din lege și ale art. 16 alin. (4) din Statutul profesiei de avocat, iar Consiliul U.N.B.R, în soluționarea contestației sale, a decis, prin Decizia nr. 963 din 10 noiembrie 2010, trimiterea cauzei la barou pentru a analiza condiția îndeplinirii vechimii în profesie și pentru a aprecia asupra pregătirii profesionale, în conformitate cu art. 21 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat.

A mai arătat reclamantul că a fost invitat de către Consiliul Baroului Neamț la colocviul pentru verificarea cunoștințelor pentru ziua de 16 aprilie 2011; că acest colocviu s-a desfășurat în mod subiectiv, în prezența unui singur examinator, iar prin Decizia nr. 134 din 12 mai 2011 i s-a respins din nou cererea de primire în profesie cu scutire de examen, decizia consiliului baroului fiind menținută prin Decizia nr. 260 din 3 decembrie 2011 a Consiliului U.N.B.R.

A susținut reclamantul că prin actele contestate i s-a adus atingere libertății și dreptului său constituțional de a exercita o profesie în condițiile legii, că au fost încălcate dispozițiile art. 15 pct. 1 din Carta Drepturilor Fundamentale ale Uniunii Europene, că Statutul profesiei de avocat vine în contradicție nu numai cu Legea nr. 51/1995, ci și cu reglementările internaționale, aplicabile conform art. 20 din Constituția României și că, prin aplicarea unui tratament diferit, s-a încălcat și art. 7 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, art. 26 din Pactul Internațional pentru Drepturile Civile și Politice. A arătat reclamantul că, având experiența profesională cerută de lege și neaflându-se într-o situație de nedemnitate, dreptul său de a fi primit în profesie derivă din lege, iar pârâții nu pot să împiedice exercitarea acestui drept.

Pârâții au formulat întâmpinare prin care au invocat excepția prescripției dreptului la acțiune, excepție soluționată de această instanță, în temeiul art. 137 alin. (1) C. proc.

civ., la termenul când au avut loc dezbaterile asupra fondului cauzei, respectiv 8 martie 2012. Prin Sentința nr. 59/2012 din 15 martie 2012, Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a dispus următoarele: - a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamantul T.V., în contradictoriu cu pârâții Uniunea Națională a Barourilor din România și Baroul Neamț; - a anulat Decizia nr. 134 din 12 mai 2011 emisă de pârâtul Baroul Neamț - Consiliul baroului și Decizia nr. 260 din 3 decembrie 2011 emisă de pârâta Uniunea Națională a Barourilor din România - Consiliul Uniunii; - a obligat pârâtul Baroul Neamț, prin Consiliul Baroului, să emită o decizie de primire a reclamantului în profesia de avocat cu scutire de examen; - a respins, ca prematur formulat, capătul de cerere privind obligarea pârâtului Baroul Neamț la înscrierea reclamantului în tabloul avocaților definitivi; - a respins, ca nefondat, capătul de cerere privind obligarea pârâților la plata daunelor morale; - a obligat pârâții la plata către reclamant a sumei de 12,90 RON reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.

Petru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, faptul că reclamantul T.V.

are calitatea de consilier juridic, calitate în care a formulat cerere de primire în profesia de avocat cu scutire de examen, care a fost înregistrată la Baroul Neamț sub nr. 779 din 15 septembrie 2010, anterior modificării prin Legea nr. 270/2010 a art. 16 din Legea nr. 51/1995; că această cerere a fost respinsă de Baroul Neamț prin Hotărârea nr. 123 din 24 septembrie 2010 motivat de faptul că nu sunt întrunite prevederile art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995 și ale art. 16 alin. (4) din Statutul profesiei de avocat; contestația formulată de reclamant împotriva acestei hotărâri a fost admisă de pârâta Uniunea Națională a Barourilor din România - Consiliul Uniunii prin Decizia nr. 963 din 10 - 11 decembrie 2010, iar prin acest act s-a decis trimiterea cauzei la barou pentru a analiza condiția vechimii în profesie în lumina strictă a prevederilor legale, precum și pentru a aprecia asupra pregătirii profesionale în conformitate cu art. 21 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat; reclamantul a susținut interviul de verificare a cunoștințelor privind legislația profesiei de avocat cu scutire de examen; ca urmare a rezultatului obținut în urma colocviului, prin intermediului căruia s-a constatat că reclamantul nu a făcut dovada unor cunoștințe temeinice privind legislația organizării și exercitării profesiei de avocat, Consiliul Baroului Neamț a decis,

prin Decizia nr. 134 din 12 mai 2011, respingerea cererii reclamantului de primire în profesia de avocat cu scutire de examen, iar contestația formulată de reclamant împotriva acestei decizii a fost respinsă ca neîntemeiată de pârâta Uniunea Națională a Barourilor din România, prin Decizia nr. 260 din 3 decembrie 2011. A mai reținut instanța de fond că, în cauză, pârâtul Baroul Neamț a hotărât ca primirea reclamantului în profesia de avocat să se facă cu scutire de examen, dar pe baza verificării cunoștințelor cu privire la organizarea și exercitarea profesiei de avocat în conformitate cu art. 21 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat; că, deși dispozițiile din Legea nr. 51/1995 nu impun baroului obligația primirii în profesie cu scutire de examen, formularea textului lasă baroului posibilitatea de apreciere care, în cauză, a fost exercitată sub forma colocviului, modalitate necontestată de reclamant; că prestația reclamantului la colocviu nu a fost însă înregistrată pe vreun suport material pentru a se putea aprecia, cu prilejul exercitării ulterioare a căilor de contestare administrativă ori în justiție, asupra temeiniciei concluziei că „nu a făcut dovada unor cunoștințe temeinice privind legislația organizării și exercitării profesiei de avocat”.

S-a mai reținut în considerentele hotărârii atacate că din art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1995, în vigoare la data formulării și analizării cererii reclamantului, rezultă că fundamentul scutirii de examen este condiția privind exercitarea profesiilor de judecător, procuror, notar public, consilier juridic sau jurisconsult timp de 10 ani, deoarece se pleacă de la prezumția că acest termen este îndestulător pentru dobândirea cunoștințelor necesare exercitării profesiei de avocat, o soluție contrară încălcând dreptul la un proces echitabil consacrat de art. 21 alin. (2) din Constituția României și de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Pentru considerentele arătate curtea de apel a constatat întemeiată cererea de anulare a actelor contestate și a stabilit obligația de primire în profesie doar în sarcina pârâtului Baroul Neamț, în conformitate cu art. 53 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 51/1995, în reglementarea în vigoare la data formulării cererii de primire în profesia de avocat.

În ceea ce privește capătul de cerere privind obligarea pârâtului Baroul Neamț la înscrierea reclamantului pe tabloul avocaților definitivi, în raport de dispozițiile art. 23 și 24 din Legea nr. 51/1995, dar și cele ale art. 14 lit. a) din aceeași lege și de calitatea reclamantului de consilier juridic, instanța a constatat starea de incompatibilitate a acestuia, apreciind că înscrierea reclamantului în tabloul avocaților nu poate fi făcută mai înainte de încetarea stării de incompatibilitate, astfel cum se dispune prin art. 24 alin. (2) din Legea nr. 51/1995, precum și faptul că, potrivit Statutului profesiei de avocat, o astfel de cerere se formulează în termen de 2 luni de la emiterea actului de primire în profesia de avocat.

În privința daunelor morale, instanța a constatat că cererea reclamantului este nefondată, deoarece pentru acordarea daunelor morale este necesar a fi îndeplinite condițiile generale ale răspunderii delictuale prevăzute de art. 998 și art. 999 C. civ., or, în absența prejudiciului este exclusă orice formă de răspundere civilă delictuală, indiferent dacă este forma de un prejudiciu material ori de prejudiciu moral.

Instanța a apreciat că existența prejudiciului moral nu poate fi prezumată, ci trebuie dovedită și că afirmațiile reclamantului privind atingerile aduse imaginii sale profesionale nu sunt suficiente pentru a se reține un astfel de prejudiciu, iar, cât privește prejudiciile afective - constând în „suferințe psihice, frustrări și dezamăgiri” - era necesară, de asemenea, dovedirea producerii suferințelor morale și a impactului concret al actelor contestate asupra reclamantului, faptul anulării actelor administrative contestate nefiind suficient pentru a se reține producerea unei vătămări afective. Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs atât reclamantul T.V., cât și pârâții Uniunea Națională a Barourilor din România și Baroul Neamț, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

I. În motivarea recursului declarat, pârâții Uniunea Națională a Barourilor din România și Baroul Neamț arată că hotărârea pronunțată este rezultatul unei greșite interpretări a dispozițiilor legale în materie; că art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1995, în forma sa anterioară modificării și republicării, nu conține o normă de competență legală, ci o normă permisivă care lasă la dispoziția administrației marja de apreciere, în cadrul căreia aceasta își exercită atribuțiile privind primirea în profesie fără examen; că art. 16 alin. (2) din lege stabilește doar o vocație legală întemeiată pe vechime, însă accesul efectiv nu exclude forme de selecție, prevăzute complementar de statut, care nu trebuie să intre, însă, pe tărâmul examenului, noțiune luată în sensul Legii nr. 51/1995 și nu în sensul definiției din dicționar.

Recurenții arată că, în ceea ce privește modalitatea de organizare a acestei verificări, statutul nu prevede o modalitate concretă, ci conține dispoziții de principiu, cu respectarea autonomiei fiecărui barou prevăzute de art. 49 din Legea nr. 51/1995 și art. 76 din Statut. Sub aspectul calității prestației, apreciază recurenții că, atâta timp cât verificarea a fost legală, iar decizia a fost emisă potrivit competențelor legale și statutare, actul administrativ atacat beneficiază de prezumția de legalitate, pe care reclamantul trebuia să o răstoarne, arătând și dovedind vătămarea într-un drept sau interes legitim prevăzut de art. 7 din Legea nr. 554/2004, precum și faptul că prezența reclamantului la colocviul desfășurat în maniera descrisă de către reclamant, constituie atât o achiesare la ideea de verificare statutară, cât și o asumare a modalității concrete de desfășurare, așa încât actul atacat este și rezultatul propriilor sale acțiuni.

II. Reclamantul T.V. critică sentința pronunțată de Curtea de Apel Bacău pentru faptul că instanța, cu totul nelegal, a respins capătul de cerere privind obligarea pârâtului Baroul Neamț la înscrierea acestuia în tabloul avocaților definitivi cu motivația ca ar fi prematur formulat și a respins ca nefondat capătul de cerere privind obligarea pârâților la plata de daune morale. Astfel, pentru capetele de cerere care i-au fost respinse, recurentul apreciază că sentința criticată trebuie modificată parțial pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., întrucât instanța a invocat motive contradictorii ori străine de natura pricinii, a interpretat greșit actul dedus judecății, schimbând natura ori înțelesul vădit neîndoielnic al acestuia, iar în final, a soluționat aceste capete de cerere cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, sentința criticată fiind astfel parțial lipsită de temei legal.

În ceea ce privește respingerea ca prematur formulat a capătului de cerere privind obligarea pârâtului Baroul Neamț la înscrierea reclamantului în tabloul avocaților definitivi, cu plata taxelor în vigoare la data de 15 septembrie 2010, după înscrierea sa în profesie și îndeplinirea de către acesta a condițiilor impuse de art. 19, 20, 21 și 24 alin. (2) din Legea nr. 51/1995, în forma aplicabilă la data de 15 septembrie 2010, respectiv a condițiilor stabilite de pct. 9 din Hotărârea U.N.B.R. - Consiliul Uniunii nr. 902 din 11 septembrie 2010, recurentul arată că atâta vreme cât legea, Statutul și Hotărârea U.N.B.R.

nr. 902/2010 prevăd că înscrierea în Tabloul avocaților definitivi se va face cu îndeplinirea prevederilor art. 19, 20, 21 și 24 alin. (2) din lege, se subînțelege că aceste condiții sunt prealabile dispoziției de înscriere în Tabloul avocaților, iar obligarea la înscrierea în Tablou nu este așadar, prematur solicitată, ci este doar condiționată de îndeplinirea de către reclamant a prevederilor legii și statutului. Referitor la solicitarea de acordare a daunelor morale, recurentul arată că respingerea acestui capăt de cerere este neîntemeiată, iar motivarea că prejudiciul moral nu se prezumă vine în contradicție cu practica judecătorească invocată în cauză.

Astfel, arată recurentul că daunele morale nu se probează, ci se acordă în cazul existenței unui prejudiciu moral, că existența acestui prejudiciu este prezumată în cazul încălcării obligațiilor prevăzute de Legea nr. 544/2001, iar „pretium doloris" („prețul durerii "), al daunelor morale spirituale, nu poate fi cuantificat sau comensurat. Mai arată recurentul că, fiind vorba de atingeri aduse unor valori ce nu pot fi estimate prin cuantificare, daunele morale sunt, mai degrabă, niște remedii pentru situația injustă a victimei, iar de o reparație propriu-zisă nici nu poate fi vorba.

Recurentul solicită obligarea pârâtelor la plata de daune morale, în valoare de 4.000 euro, motivat de faptul că respingerea cererii sale de primire în profesie i-a afectat imaginea profesională, i-a creat suferințe psihice, frustrări și dezamăgiri, care, deși ar putea fi apreciate ca fiind incompatibile cu o convertire bănească, reprezintă o minimă reparație morală și nu un mijloc de câștig. Recurentul-reclamant mai solicită ca în recurs să fie corectate și o serie de greșeli materiale strecurate în sentință. Analizând cu prioritate excepția necompetenței materiale invocată în cauză, Înalta Curte apreciază că aceasta este neîntemeiată, pentru următoarele considerentele: Obiectul cauzei deduse judecății privește anularea atât a deciziei emise de Baroul Neamț, cât și a deciziei emise de Uniunea Națională a Barourilor din România, ori, în raport de aspectul poziționării U.N.B.R.

în cadrul autorităților publice de nivel național și văzând dispozițiile art. 10 din Legea nr. 554/2004, coroborate cu art. 3 C. proc. civ., competența de soluționare a cauzei în fond aparține Curții de Apel Bacău. Înalta Curte are în vedere și dispozițiile art. 1 alin. (2) din Legea nr. 51/1995, conform cărora profesia de avocat se exercită numai de avocații înscriși în tabloul baroului din care fac parte, barou component al Uniunii Naționale a Barourilor din România. Coroborând aceste dispoziții cu prevederile legii, care dispun că primirea în profesie se realizează în baza unui examen organizat de U.N.B.R., rezultă că decizia baroului de admitere în profesie este întotdeauna transmisă U.N.B.R., care emite decizia finală, iar data emiterii acestei ultime decizii este data de înscriere în Tabloul Avocaților.

Așadar, în conformitate cu obiectul cauzei de față, care privește un act emis de o autoritate publică de nivel central, competența aparține, în raport de dispozițiile art. 3 C. proc. civ., coroborate cu dispozițiile art. 10 din Legea contenciosului administrativ, Curții de Apel Bacău. Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare. Instanța de control judiciar constată că în speță nu sunt întrunite cerințele impuse de art. 304 sau art. 304 1 C. proc. civ., în vederea casării sau modificării hotărârii: prima instanță a reținut corect situația de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză și a realizat o încadrare juridică adecvată.

Recurentul-reclamant a formulat o cerere adresată Baroului Neamț, solicitând primirea în profesie cu scutire de examen în temeiul art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995. Prin Hotărârea nr. 123 din 24 septembrie 2010 Baroul Neamț a respins cererea de primire în profesia de avocat, motivând că nu sunt întrunite prevederile art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995 și ale art. 16 alin. (4) din Statutul profesiei de avocat. Prin Decizia Uniunii Naționale a Barourilor din România nr. 963 din 10 - 11 decembrie 2010 s-a decis trimiterea cauzei la barou pentru a analiza condiția vechimii în profesie în lumina strictă a prevederilor legale, precum și pentru a aprecia asupra pregătirii profesionale în conformitate cu art. 21 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat.

În urma acestei decizii reclamantul a susținut interviul de verificare a cunoștințelor privind legislația profesiei de avocat cu scutire de examen, iar, ca urmare a rezultatului obținut în urma colocviului, prin intermediului căruia s-a constatat că reclamantul nu a făcut dovada unor cunoștințe temeinice privind legislația organizării și exercitării profesiei de avocat, Consiliul Baroului Neamț a decis, prin Decizia nr. 134 din 12 mai 2011, respingerea cererii reclamantului de primire în profesia de avocat cu scutire de examen.

Contestația formulată de reclamant împotriva acestei decizii a fost respinsă ca neîntemeiată de pârâta Uniunea Națională a Barourilor din România, prin Decizia nr. 260 din 3 decembrie 2011. La data formulării cererii de primire în profesie de către recurentul-reclamant art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat avea următorul cuprins: „(2) La cerere, poate fi primit în profesie, cu scutire de examen: b) el care până la data primirii în profesia de avocat a îndeplinit funcția de judecător, procuror, notar public, consilier juridic sau jurisconsult timp de cel puțin 10 ani și dacă nu i-a încetat activitatea din motive disciplinare care îl fac nedemn pentru profesia de avocat”.

Ulterior, prin Statutul profesiei de avocat, la art. 21 alin. (2) s-a adăugat că „în cazul cererilor de primire în profesie cu scutire de examen, consiliul baroului poate să verifice cunoștințele solicitantului cu privire la organizarea și exercitarea profesiei de avocat”. Prin Hotărârea nr. 902 din 11 septembrie 2010 a Consiliului U.N.B.R., care la pct. 5 detaliază procedura de verificare a cunoștințelor privind legislația specifică profesiei de avocat, se mai adaugă suplimentar și că „Rezultatul verificării cunoștințelor … poate determina respingerea cererii de primire în profesie cu scutire de examen”.

Jurisprudența constantă a Înaltei Curți de Casație și Justiție în această materie, mai ales după pronunțarea hotărârii CEDO din data de 27 ianuarie 2009 în cauza Ștefan și Ștef împotriva României, care semnala divergențele de jurisprudență, a fost în sensul că impunerea unor condiții suplimentare celor indicate în art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995 precitat, conturează excesul de putere, în sensul art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004 (exemplu: Decizia nr. 3228 din 17 iunie 2010 a ÎCCJ - SCAF). Concret, în privința practicii administrative de a realiza verificarea cunoștințelor specifice profesiei pe calea unei testări scrise cu barem și punctaj minim de promovare, care în realitate reprezintă un examen, instanța supremă s-a pronunțat în sensul că în acest mod este golită de conținut prevederea legală și această practică s-a menținut și după adoptarea Hotărârii nr. 902 din 11 septembrie 2010 a Consiliului U.N.B.R.

(ex.: Decizia nr. 4777 din 4 noiembrie 2010 și Decizia nr. 233 din 20 ianuarie 2011 ale ÎCCJ - SCAF). Înalta Curte reține că sintagma utilizată de legiuitor, „poate fi primit în profesie cu scutire de examen”, nu poate fi interpretată ca instituind o simplă vocație. Câtă vreme recurentul care a formulat cererea de primire în profesie cu scutire de examen îndeplinește condițiile expres arătate la lit. b), respectiv a exercitat funcția de consilier juridic peste 10 ani și nu i-a încetat activitatea din motive disciplinare care să îl facă nedemn pentru profesia de avocat, în sensul explicitat la art. 13 din același act normativ, acesta are un drept subiectiv de a fi primit în profesie, drept care nu poate fi îngrădit decât pentru motive temeinice, proporționale cu scopul urmărit de recurenții-pârâți în organizarea profesiei de avocat.

Din analiza art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995, republicată se constată că singurul motiv pentru care poate fi respinsă cererea ar fi neîndeplinirea condiției de vechime cerută de lege și încetarea activității din una din funcțiile enumerate în cuprinsul său, din motive disciplinare, care îl fac nedemn pentru profesia de avocat. Este adevărat că art. 21 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat prevede că, în cazul cererilor de primire în profesie cu scutire de examen, Consiliul Baroului poate să verifice cunoștințele solicitantului cu privire la organizarea și exercitarea profesiei de avocat, însă această prevedere nu trebuie înțeleasă în sensul conferirii dreptului de a organiza o testare a solicitanților sub forma unui examen scris.

A primi o asemenea interpretare realizată de autoritățile intimate, înseamnă a goli de conținut și de eficiență prevederea cuprinsă în art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995. Prin Hotărârea nr. 902/2010, prin care s-a aprobat „Ghidul de bună practică privind procedura soluționării transparente a cererilor de primire în profesia de avocat cu scutire de examen”, nu sunt stabilite modul de notare sau termenele, acestea fiind lăsate la latitudinea barourilor. Înalta Curte reține că prin impunerea unui test grilă pentru admiterea cererii de primire în profesia de avocat, practic cererea de primire în profesia de avocat cu scutire de examen se transformă într-una cu susținerea unui examen scris, fiind instituită astfel o nouă condiție în afara celor stabilite de art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995.

Consideră Înalta Curte că dreptul de apreciere al barourilor nu poate fi justificat prin instituirea unor proceduri și condiții care adaugă la condițiile prevăzute de Legea-cadru. Prima instanță a stabilit corect că, în speță, chiar dacă dispozițiile din Legea nr. 51/1995 nu impun baroului obligația primirii în profesie cu scutire de examen, formularea textului lăsând baroului posibilitatea de apreciere, care, în cauză, a fost exercitată sub forma colocviului, modalitate necontestată de reclamant, totuși prestația reclamantului la colocviu nu a fost înregistrată pe vreun suport material pentru a se putea aprecia, cu prilejul exercitării ulterioare a căilor de contestare administrativă ori în justiție, asupra temeiniciei concluziei că „nu a făcut dovada unor cunoștințe temeinice privind legislația organizării și exercitării profesiei de avocat”.

În acord cu instanța de fond, Înalta Curte reține că din art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1995 - în vigoare la data formulării și analizării cererii reclamantului - rezultă că fundamentul scutirii de examen este condiția privind exercitarea profesiilor de judecător, procuror, notar public, consilier juridic sau jurisconsult timp de 10 ani, întrucât se pleacă de la prezumția că acest termen este îndestulător pentru dobândirea cunoștințelor necesare exercitării profesiei de avocat.

Această concluzie este în acord cu jurisprudența constantă a instanței supreme în materia analizată, relevată prin numeroase decizii, cum ar fi nr. 4777 din 14 noiembrie 2010, nr. 233 din 20 ianuarie 2011, nr. 4143 din 16 septembrie 2011 și nr. 4265 din 19 octombrie 2012. O soluție contrară ar genera divergențe de jurisprudență care ar avea ca efect un climat de incertitudine și insecuritate juridică, încălcând dreptul la un proces echitabil consacrat de art. 21 alin. (2) din Constituție României și de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Înalta Curte reține, la fel ca judecătorul de la Curtea de apel, că respingerea cererii de primire în profesia de avocat cu scutire de examen este nejustificată, soluția atacată fiind, prin urmare, legală și temeinică.

Înalta Curte apreciază că, în ceea ce privește capătul de cerere privind obligarea pârâtului Baroul Neamț la înscrierea reclamantului pe tabloul avocaților definitivi, sunt de reținut dispozițiile art. 23 și 24 din Legea nr. 51/1995, dar și cele ale art. 14 lit. a) din aceeași lege și că având în vedere în vedere aceste din urmă dispoziții și calitatea reclamantului de consilier juridic se constată starea de incompatibilitate a acestuia, astfel că înscrierea reclamantului în tabloul avocaților nu poate fi făcută mai înainte de încetarea stării de incompatibilitate, astfel cum se dispune prin art. 24 alin. (2) din Legea nr. 51/1995. Pe de altă parte, așa cum a reținut și instanța de fond, potrivit Statutului profesiei de avocat o astfel de cerere se formulează în termen de 2 luni de la emiterea actului de primire în profesia de avocat.

Astfel, potrivit art. 14 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 51/1995 pentru reorganizarea și exercitare profesiei de avocat, „exercitarea profesiei de avocat este incompatibilă cu a) activitatea salarizată în cadrul altor profesii decât cea de avocat”. Conform art. 24 alin. (2) din aceeași lege (forma în vigoare la momentul emiterii deciziilor) „în cazurile în care există incompatibilitate, decizia de primire în profesie va produce efecte numai de la data încetării stării de incompatibilitate, care trebuie rezolvată în termen de 2 luni de la emiterea deciziei”.

Deși textul art. 25 alin. (2) din Legea nr. 51/1995 republicată vizează data de la care se produc efectele deciziilor de primire în profesia de avocat și anume „de la data încetării stării de incompatibilitate, care trebuie rezolvată în termen de 2 luni de la emiterea deciziei”, din art. 15 lit. f), coroborat cu art. 28 al Statutului profesiei de avocat rezultă că una dintre condițiile ce trebuie îndeplinite pentru a fi primit în această profesie, este aceea a inexistenței unei stări de incompatibilitate. În raport de aceste prevederi legale, pentru a avea loc înscrierea pe tabloul avocaților definitivi și implicit dobândirea dreptului de exercitare a profesiei, este necesară îndeplinirea următoarelor cerințe: existența unei decizii de primire în profesia de avocat și dovada rezolvării stării de incompatibilitate în 2 luni de la emiterea deciziei.

Cum din actele și lucrările dosarului rezultă că reclamantul nu a îndeplinit condiția privind rezolvarea stării de incompatibilitate, astfel cum prevăd dispozițiile art. 24 alin. (2) din legea menționată, în mod corect instanța de fond a respins acest capăt de cerere. Pe de altă parte, în nici un caz nu poate fi dispusă înscrierea reclamantului pe tabloul avocaților incompatibili, deoarece din interpretarea gramaticală și teleologică a art. 25 alin. (1) din Legea nr. 51/1995 republicată rezultă că înscrierea în acest tablou nu se poate face decât pentru avocații definitivi sau stagiari care au figurat în tabloul anual întocmit de Baroul Local, conform art. 24 din lege, iar în cursul exercitării profesiei acestora a intervenit un motiv de incompatibilitate dintre cele reglementate de art. 15 din lege sau art. 28 din Statutul profesiei de avocat, ori recurentul nu se afla în această situație.

Recurentului nu-i sunt aplicabile dispozițiile art. 24 alin. (1) din aceeași lege, care se referă la persoane care aveau calitatea de avocat, fiind deja înscrise pe tabloul avocaților, dar care au devenit incompatibile, motiv pentru care pot solicita trecerea de pe tabloul avocaților cu drept de exercitare a profesiei pe tabloul avocaților incompatibili, astfel cum prevăd dispozițiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 51/1995, republicată și art. 31 alin. (2) din Statutul avocatului. Înalta Curte constată că sentința recurată este la adăpostul criticilor și în ceea ce privește modul de soluționare a capătului de cerere privind obligarea la plata daunelor morale.

Astfel, în mod corect a reținut instanța de fond că pentru acordarea daunelor materiale este necesar a fi îndeplinite condițiile generale ale răspunderii delictuale prevăzute de art. 998 și art. 999 C. civ., iar în absența prejudiciului este exclusă orice formă de răspundere civilă delictuală, indiferent dacă este forma de un prejudiciu material ori de prejudiciu moral. De asemenea, în mod corect a apreciat instanța de fond că existența prejudiciului moral nu poate fi prezumată, ci trebuie dovedită, că afirmațiile reclamantului privind atingerile aduse imaginii sale profesionale nu sunt suficiente pentru a se reține un astfel de prejudiciu, că faptul anulării actelor administrative contestate nu este suficient pentru a se reține producerea unei vătămări afective, pentru a se dovedi producerea suferințelor morale și a impactului concret al actelor contestate asupra reclamantului.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că susținerile și criticile recurenților sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar hotărârea instanței de fond este temeinică și legală. În consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu prevederile art. 312 C. proc. civ., recursurile vor fi respinse ca nefondate, menținându-se sentința atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Bacău, invocată de intimata-pârâtă Uniunea Națională a Barourilor din România. Respinge recursurile declarate de reclamantul T.V. și de pârâții Uniunea Națională a Barourilor din România și Baroul Neamț, împotriva Sentinței nr. 59/2012 din 15 martie 2012 a Curții de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondate. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 septembrie 2013. Procesat de GGC - LM