ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2815/2014

Decizia nr. 2815/2014

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Bacău, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Uniunea Națională a Barourilor din România și Baroul Neamț, anularea deciziei din 12 mai 2011 emisă de Consiliului Baroului Neamț și a deciziei din 3 decembrie 2011 emisă de Consiliul Uniunii Naționale a Barourilor din România, obligarea pârâților să dispună primirea sa în profesia de avocat cu scutire de examen potrivit art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995, în vigoare la data depunerii cererii de primire în profesie, cu plata taxei de înscriere valabilă la acea dată și obligarea pârâtelor la plata de daune morale în valoare de 4000 euro și la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamanta a susținut că a solicitat primirea în profesia de avocat cu scutire de examen, în temeiul art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995, anexând actele care făceau dovada îndeplinirii condițiilor impuse de lege.

Prin hotărârea nr. 192/1010, Consiliul Baroului Neamț i-a respins cererea, iar în urma contestației formulate, prin hotărârea nr. 31 din 12 ianuarie 2011, Consiliul U.N.B.R. a dispus invitarea sa la susținerea unui test pentru verificarea cunoștințelor, fiind programată pentru colocviu la data de 15 aprilie 2011.

Deși răspunsurile sale au fost corecte, prin decizia nr. 132 din 12 mai 2011 emisă de Consiliul Baroului Neamț, cererea sa a fost respinsă.

Reclamanta a criticat decizia pentru nelegalitate, arătând că motivarea pe care se întemeiază nu are corespondent în Legea nr. 51/1995, în vigoare la data înregistrării cererii sale.

De asemenea, a susținut că aprecierea asupra nivelului cunoștințelor sale a fost subiectivă, întrucât veridicitatea și obiectivitatea ei nu derivă din neîndeplinirea unui anumit barem sau punctaj care să-i fi fost adus la cunoștință anterior desfășurării colocviului. Mai mult, prestația sa nu a fost înregistrată pe vreun suport material.

Ambele acte contestate sunt adoptate cu nerespectarea dispozițiilor art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995, motivarea deciziei nr. 132/2011 referindu-se la o situație care excedează textului de lege.

Prin întâmpinare, pârâta Uniunea Națională a Barourilor din România a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune, în temeiul art. 11 din Legea nr. 544/2004, corelat cu termenul de soluționare a plângerii prealabile prevăzut de art. 65 alin. (4) din Legea nr. 51/1995 și art. 2 lit. h) din Legea nr. 554/2004, iar pe fond, a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.

Prin sentința nr. 248 din 22 noiembrie 2012, Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

- a admis, în parte, acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Uniunea Națională a Barourilor din România și Baroul Neamț;

- a anulat decizia din 12 mai 2011 emisă de Consiliul Baroului Neamț și decizia din 03 decembrie 2011 emisă de pârâta Uniunea Națională a Barourilor din România - Consiliul Uniunii;

- a obligat pârâtul Baroul Neamț, să emită o decizie de primire a reclamantei în profesia de avocat cu scutire de examen;

- a respins, ca nefondat, capătul de cerere privind obligarea pârâților la plata daunelor morale;

- a obligat pârâții la plata către reclamantă a sumei de 13,30 RON reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele considerente:

Cu privire la excepția prescripției dreptului la acțiune, prima instanță a reținut că sunt incidente dispozițiile art. 11 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004 având în vedere că se contestă decizia nr. 132/2011 a Consiliului Baroului Neamț împotriva căreia s-a formulat contestație care a fost soluționată prin decizia din 3 decembrie 2011 a Uniunii Naționale a Barourilor din România, comunicată reclamantei la data de 29 decembrie 2011.

Acțiunea a fost formulată la data de 28 iunie 2012, astfel că termenul de 6 luni de la comunicarea deciziei nr. 255/2011, prevăzut de art. 11 din Legea nr. 554/2004, nu expirase la data sesizării curții de apel.

Faptul că pârâta Uniunea Națională a Barourilor din România nu a soluționat contestația în termenul de 30 de zile prevăzut de art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 244/2004, imputabil acestei pârâte, nu poate avea semnificația pierderii dreptului reclamantei de sesizare a instanței de contencios administrativ.

Pe fond, a reținut că, pârâtul Baroul Neamț a hotărât ca primirea reclamantei în profesia de avocat să se facă cu scutire de examen, în temeiul art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995 doar pe baza verificării cunoștințelor cu privire la organizarea și exercitarea profesiei de avocat în conformitate cu art. 21 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat.

Este adevărat că dispozițiile din Legea nr. 51/1995 nu impun obligația primirii în profesie cu scutire de examen, formularea textului lăsând baroului posibilitatea de apreciere care, în cauză, a fost exercitată sub forma colocviului, modalitate necontestată de reclamantă. Insă, prestația reclamantei la colocviu nu a fost înregistrată pe vreun suport material pentru a se putea aprecia, cu prilejul exercitării căilor ulterioare de contestare administrativă ori în justiție, asupra temeiniciei concluziei că „nu a făcut dovada unor cunoștințe temeinice privind legislația organizării și exercitării profesiei de avocat".

Pe de altă parte, din art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1995 - în vigoare la data formulării și analizării cererii reclamantei - rezultă că fundamentul scutirii de examen este condiția privind exercitarea profesiilor de judecător, procuror, notar public, consilier juridic sau jurisconsult timp de 10 ani, întrucât se pleacă de la prezumția că acest termen este îndestulător pentru dobândirea cunoștințelor necesare exercitării profesiei de avocat.

Astfel cum s-a reținut și în practica Înaltei Curți de Casație și Justiție, o soluție contrară ar genera divergențe de jurisprudență care ar avea ca efect un climat de incertitudine și insecuritate juridică, încălcând dreptul la un proces echitabil consacrat de art. 21 alin. (2) din Constituție României și de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

În privința daunelor morale, prima instanță a constatat că cererea reclamantei este nefondată. Pentru acordarea daunelor morale este necesară a fi îndeplinite condițiile generale ale răspunderii delictuale prevăzute de art. 998 și art. 999 C. civ. În absența prejudiciului este exclusă orice formă de răspundere civilă delictuală, indiferent dacă este vorba de un prejudiciu material ori de prejudiciu moral. Prejudiciul trebuie să fie cert atât ca existență, cât și ca întindere. Existența prejudiciului moral nu poate fi prezumată, ci trebuie dovedită; prin urmare, afirmațiile reclamantei privind atingerile aduse imaginii sale profesionale nu sunt suficiente pentru a se reține un astfel de prejudiciu, iar, pe de altă parte, actele administrative contestate de reclamantă nu sunt publice, fiindu-i comunicate doar acesteia.

Cât privește prejudiciile afective - constând în „suferințe psihice, frustrări și dezamăgiri" - era necesară, de asemenea, dovedirea producerii suferințelor morale și a impactului concret al actelor contestate asupra reclamantei.

Faptul anulării actelor administrative contestate nu este suficient pentru a se reține producerea unei vătămări afective, probarea prejudiciului afirmat impunându-se și pentru că o astfel de vătămare se produce în mod diferit în funcție de statutul personal și moral al fiecărei persoane.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs, în termenul legal, pârâta Uniunea Națională a Barourilor din România, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând dispozițiile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Pârâta a criticat hotărârea sub următoarele aspecte:

4.1. Instanța de fond a soluționat greșit excepția prescripției dreptului la acțiuni, prin raportare la art. 11 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004.

Recurenta-pârâtă a arătat că instanța trebuia să constate că sunt aplicabile dispozițiile art. 11 lit. c) din Legea nr. 554/2004, deorece momentul de la care curge termenul de prescripție de 6 luni pentru introducerea acțiunii se stabilește prin raportare la termenul general de soluționare a recursului grațios din Legea nr. 554/2004, adaptat la termenul special prevăzut de art. 65 alin. (4) din Legea nr. 51/1995, așa cum de altfel a explicat și în întâmpinarea de la fond.

4.2. Instanța a aplicat greșit dispozițiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1995.

Potrivit recurentei, textul legal nu conferă un drept subiectiv ci doar o vocație normată în statutul profesiei. Vechimea nu reprezintă o condiție necesară și suficientă pentru a accede în profesie, ci trebuie coroborată cu verificarea statutară prevăzută de art. 21 alin. (2).

În cazul intimatei-reclamante, verificarea a stabilit o prestație nesatisfăcătoare, iar din această perspectivă actul administrativ atacat apare ca fiind temeinic și legal, câtă vreme nu a dovedit vătămarea într-un drept sau interes legitim, în sensul art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004.

Intimata-reclamantă era obligată să solicite conservarea probelor a căror lipsă o invocă, iar participarea necondiționată la interviul de verificare a cunoștințelor constituie o achiesare la ideea de verificare statutară, cât și o asumare a modalității concrete de desfășurare, astfel încât nu poate constitui un temei al anulării, întrucât nu se poate invoca propria culpă.

În sensul motivelor de recurs, recurenta U.N.B.R. a formulat și concluzii scrise prin care a solicitat admiterea recursurilor astfel cum au fost formulate.

Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată, susținând în esență că recurentul și intimatul-pârât Baroul Neamț aveau obligația să probeze în fața instanței de judecată aprecierea asupra nivelului său de cunoștințe privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat, sarcna probei revenind entității care a emis actul contestat, lipsa probei conducând în mod logic la o apreciere subiectivă.

II. Soluția instanței de recurs

Examinând sentința atacată prin prisma motivelor invocate, a apărărilor din întâmpinare și concluzii scrise, a jurisprudenței în materie prezentată de părți, cât și sub toate aspectele, potrivit art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Litigiul dedus judecății vizează refuzul Baroului Neamț de soluționare favorabilă a cererii reclamantei de primire în profesia de avocat cu scutire de examen, refuz exprimat prin decizia din 12 mai 2011 și considerat de reclamantă ca fiind unul nejustificat.

Soluția primei instanțe, în sensul anulării actelor administrative se impune a fi menținută, în considerarea următoarelor argumente.

Referitor la soluționarea greșită a excepției prescripției dreptului la acțiune, instanța de control judiciar nu poate primi susținerile recurentei, vădit nefondate.

Excepția a fost corect soluționată, întrucât sesizarea instanței a avut loc la data de 28 iunie 2012, în termenul de 6 luni prevăzut de art. 11 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004, termen care curge de la data de 29 decembrie 2011, data comunicării deciziei Consiliului U.N.B.R. din 3 decembrie 2011.

Pe fondul cauzei, se reține că prin decizia din 12 mai 2011, Consiliul Baroului Neamț a respins cererea reclamantei de primire în profesie cu scutire de examen, în considerentele acesteia afirmându-se că „aceasta nu și-a însușit cunoștințele privind legislația specifică profesiei de avocat".

La data formulării cererii de primire în profesie, art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat avea următorul cuprins: „(2) La cerere, poate fi primit în profesie, cu scutire de examen:

(...)

b) cel care până la data primirii în profesia de avocat a îndeplinit funcția de judecător, procuror, notar public, consilier juridic sau jurisconsult timp de cel puțin 10 ani și dacă nu i-a încetat activitatea din motive disciplinare care îl fac nedemn pentru profesia de avocat".

Instanța de recurs constată că legiuitorul, prin edictarea unei norme juridice permisive „poate fi primit în profesie", a conferit autorității competente un drept de apreciere discreționar.

Astfel, se explică și se justifică legalitatea prevederilor art. 21 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat, adoptat la Congresul Avocaților din România, potrivit cărora „în cazul cererilor de primire în profesie cu scutire de examen, consiliul baroului poate să verifice cunoștințele solicitantului cu privire la organizarea și exercitarea profesiei de avocat", ceea ce nu reprezintă o adăugare la dispozițiile art. 16 alin. (2) din lege, ci o materializare a exercitării dreptului de apreciere ce i-a fost conferit de legiuitor prin folosirea unei norme juridice permisive.

De asemenea, în scopul asigurării unei transparențe care să permită instanțelor competente să verifice legalitatea exercitării dreptului de apreciere și existența/inexistența oricărei forme de arbitrariu, prin Hotărârea nr. 902/2010, Consiliul U.N.B.R. a adoptat Ghidul de bună practică privind procedura soluționării transparente a cererilor de primire în profesia de avocat cu scutire de examen, act care nu a fost atacat/ constatat ca fiind nelegal.

La pct. 5 Cap. II din Ghid se prevede că verificarea cunoștințelor va consta dintr-o evaluare făcută pe baza unor discuții libere în cadrul unui interviu, cu privire la legislația specifică organizării și exercitării profesiei de avocat, cum s-a întâmplat în cauza de față.

Deci, Baroul Neamț a avut temei legal și regulamentar să procedeze la realizarea verificării sub forma inerviului organizat la data de 15-16 aprilie 2011 la care reclamanta a și participat, fără să o conteste.

În cauza, însă, autoritățile pârâte deși au formulat întâmpinare în fața instanței de fond, nu au depus documente în legătură cu realizarea interviului în cadrul căruia au fost verificate cunoștințele privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat, ceea ce reprezintă o încălcare a principiului transparenței activităților specifice adoptării/emiterii actelor administrative.

Prin urmare, afirmația din considerentele deciziei din 12 mai 2011 că intimata-reclamantă nu și-ar fi însușit cunoștințele privind legislația specifică profesiei de avocat, nu se susține și nu este motivată, astfel încât realizarea interviului respectiv nu poate fi sustrasă de sub o puternică bănuială de arbitrariu.

Deci, dispozițiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1995 au conferit persoanelor care îndeplinesc condițiile respective un drept de acces în profesia de avocat în condițiile în care autoritățile competente au primit de la legiuitor un drept discreționar de apreciere. Exercitarea dreptului de apreciere trebuie însă realizată în limitele stabilite prin Statutul profesiei de avocat și prin Ghidul aprobat prin Hotărârea nr. 902/2010, în mod transparent și motivat.

Cum în cauza de față, respectarea acestor condiții nu a fost probată de către recurentă, în mod judicios a reținut instanța de fond că neprimirea în profesie a intimatei-reclamante reprezintă un refuz nejustificat, actele administrative atacate fiind nelegale.

În concluzie, având în vedere considerentele de mai sus, soluția instanței de fond este legală și temeinică, astfel că recursul va fi respins ca nefondat.

Totodată, în temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. civ., recurenta-pârâtă Uniunea Națională a Barourilor din România, ca „parte căzută în pretenții" va fi obligată la plata sumei de 620 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată către intimata-reclamantă, reprezentând onorariu de avocat și cheltuieli de transport, conform documentelor justificative aflate la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de Uniunea Națională a Barourilor din România împotriva sentinței nr. 248 din 22 noiembrie 2012 a Curții de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 iunie 2014.