ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4328/2012

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Soluția instanței de fond Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamanta R.C.D. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Baroul Neamț și Uniunea Națională a Barourilor din România, anularea Deciziei nr. 206 din 9 iunie 2011 a Uniunii Naționale a Barourilor din România și a Deciziei nr. 181 din 26 noiembrie 2010 a Baroului Neamț, precum și obligarea pârâților să emită o decizie de primire a reclamantei în profesia de avocat cu scutire de examen.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că în data de 23 august 2010 a solicitat primirea în profesia de avocat cu scutire de examen în temeiul dispozițiilor art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995, că, în urma verificărilor efectuate de avocatul raportor a primit aviz favorabil, iar prin adresa din 18 octombrie 2010 a fost programată la interviu în vederea susținerii colocviului pentru verificarea cunoștințelor asupra legislației profesiei de avocat. A susținut colocviul în prezența unui singur reprezentant al Baroului Neamț, iar la data de 2 decembrie 2010 i s-a comunicat Decizia nr. 181 din 26 noiembrie 2010, prin care i s-a respins cererea de primire în profesia de avocat, cu motivarea că nu a făcut dovada unor cunoștințe temeinice privind legislația organizării și exercitării profesiei de avocat.

Contestația formulată de către reclamantă a fost respinsă prin Decizia nr. 206 din 9 iunie 2011 a Uniunii Naționale a Barourilor din România. Reclamanta a criticat decizia sus-menționată ca nelegală, arătând, în esență, că a primit aviz favorabil de la avocatul raportor și că primirea în profesia de avocat cu scutire de examen este un drept consacrat, fără a se prevedea alte condiții. Prin Sentința civilă nr. 155 din data de 12 octombrie 2011, Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis cererea reclamantei și, în consecință, a anulat Decizia nr. 181 din 26 noiembrie 2012 a Baroului Neamț și Decizia nr. 206 din 9 iunie 2011 a Uniunii Naționale a Barourilor din România și a obligat pârâtul Baroul Neamț să emită decizia de primire a reclamantei în profesia de avocat cu scutire de examen.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prestația reclamantei la colocviu nu a fost înregistrată pe vreun suport material pentru a se putea aprecia, cu prilejul exercitării căilor ulterior de contestare administrativă ori în justiție, asupra temeiniciei concluziei că "nu a făcut dovada unor cunoștințe temeinice privind legislația organizării și exercitării profesiei de avocat". Curtea a mai arătat că din art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1995 - în vigoare la data formulării și analizării cererii reclamantei - rezultă că fundamentul scutirii de examen este condiția privind exercitarea profesiilor de judecător, procuror, notar public, consilier juridic sau jurisconsult timp de 10 ani, întrucât se pleacă de la prezumția că acest termen este îndestulător pentru dobândirea cunoștințelor necesare exercitării profesiei de avocat.

A mai arătat prima instanță că aceste dispoziții conferă persoanelor care au deținut una din funcțiile enumerate dreptul de a fi numite în profesia de avocat cu scutire de examen, și nu o posibilitate sau o facultate. 2. Calea de atac exercitată Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții Uniunea Națională a Barourilor din România și Baroul Neamț, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând critici care, în esență, se circumscriu motivului de recurs prevăzut la art. 304 pct. 9, în condițiile art. 304 1 C. proc. civ., potrivit căruia o hotărâre judecătorească poate fi recurată atunci când a fost pronunțată fără temei legal, ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.

Astfel, recurentele susțin că instanța de fond a interpretat greșit prevederile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1995, reținând că aceste dispoziții legale conferă reclamantului de jure intrarea în profesia de avocat cu scutire de examen. Mai susțin recurentele, că instanța de fond a ignorat prevederile art. 21 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat, care permit consiliului baroului să verifice cunoștințele solicitantului cu privire la organizarea și exercitarea profesiei de avocat, ceea ce este pe deplin justificat din moment ce solicitantul urma să acceadă într-o profesie străină de cea pe care o exercitase anterior. Menționează recurentele și faptul că participarea reclamantei la interviul de verificare a cunoștințelor constituie o achiesare la ideea de verificare statutară, cât și o asumare a modalității concrete de desfășurare, astfel încât actele atacate sunt și rezultatul propriilor acțiuni.

De asemenea, se menționează că sentința recurată este nelegală întrucât comisia în fața căreia a fost susținut interviul de către reclamantă a constatat că aceasta nu și-a însușit cunoștințele referitoare la organizarea și exercitarea profesiei de avocat, astfel că atât Decizia nr. 181/2010 a Baroului Neamț, cât și Decizia nr. 206/2011 a Consiliului U.N.B.R. sunt legale și temeinice, impunându-se admiterea recursului, cu consecința respingerii acțiunii formulate. În sensul motivelor de recurs, recurenta U.N.B.R. a formulat și concluzii scrise prin care a solicitat admiterea recursurilor astfel cum au fost formulate. Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare prin care a răspuns criticilor formulate în recursuri și a susținut, în esență, că soluția instanței de fond este legală și temeinică.

Se menționează că recurentul Baroul Neamț a acționat în mod discreționar prin respingerea cererii de primire în profesie în modalitatea solicitată și nu a depus la dosarul cauzei nicio probă referitoare la susținerile potrivit cărora nu și-a însușit cunoștințele referitoare la organizarea și exercitarea profesiei de avocat, deși această probă a fost solicitată de instanța de fond. 3. Soluția instanței de recurs Înalta Curte analizând recursurile în raport de criticile formulate, de apărările părților, de probele de la dosarul cauzei, de dispozițiile legale incidente, apreciază că acestea sunt nefondate, soluția instanței de fond fiind legală și temeinică pentru considerentele care vor fi prezentate în continuare.

În cauză, este necontestat că intimata-reclamantă îndeplinește condițiile prevăzute la art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995 republicată (2), potrivit cărora: "(2) La cerere, poate fi primit în profesie, cu scutire de examen. b) cel care până la data primirii în profesia de avocat a îndeplinit funcția de judecător, procuror, notar public, consilier juridic sau jurisconsult timp de cel puțin 10 ani și dacă nu i-a încetat activitatea din motive disciplinare care îl fac nedemn pentru profesia de avocat". De asemenea, este necontestat că intimata-reclamantă a fost supusă unui interviu (colocviu) privind verificarea cunoștințelor asupra legislației profesiei de avocat pentru ziua de 30 octombrie 2010 la sediul Baroului Neamț.

Prin Decizia nr. 181 din 26 noiembrie 2010 emisă de Consiliul Baroului Neamț, a fost respinsă cererea de primire în profesia de avocat cu scutire de examen a reclamantei, reținându-se în cuprinsul acesteia că, în raport de rezultatul la interviul (colocviul) susținut, reclamanta "nu a făcut dovada unor cunoștințe temeinice privind legislația organizării și exercitării profesiei de avocat". Transcriptul sau orice altă probă materială referitoare la interviul (colocviul) susținut de intimata-reclamantă nu au fost depuse la dosarul cauzei, deși potrivit dispozițiilor art. 13 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, autoritatea pârâtă în cauză avea obligația să trimită pentru termenul stabilit de instanță întreaga documentație care a stat la baza emiterii actelor contestate, aceasta fiind citată în acest sens, dovadă fiind procesul-verbal de îndeplinire a procedurii de citare ce se află la dosarul cauzei (dosar fond).

De astfel, aceste probe nu au fost depuse la dosarul cauzei nici până la soluționarea irevocabilă a acesteia. Potrivit prevederilor legale în vigoare la data formulării/ soluționării cererii de către reclamant, art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/ 1995, republicată [2], la cerere puteau fi primite în profesia de avocat, cu scutire de examen, persoanele care îndeplineau condițiile enumerate la alin. (2) lit. a) și lit. b). Instanța de recurs constată că legiuitorul, prin edictarea unei norme juridice permisive "poate fi primit în profesie", a conferit autorității competente un drept de apreciere discreționar.

Astfel, se explică și se justifică legalitatea prevederilor art. 21 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat, adoptat la Congresul Avocaților din România, potrivit cărora "în cazul cererilor de primire în profesie cu scutire de examen, consiliul baroului poate să verifice cunoștințele solicitantului cu privire la organizarea și exercitarea profesiei de avocat", ceea ce nu reprezintă o adăugare la dispozițiile art. 16 alin. (2) din lege, ci o materializare a exercitării dreptului de apreciere ce i-a fost conferit de legiuitor prin folosirea unei norme juridice permisive. În altă ordine, aceste dispoziții legale și statutare nu au fost în vreun fel declarate neconstituționale, anulate sau constatată nelegalitatea acestora prin admiterea vreunei excepții de nelegalitate în prezenta cauză.

Deci, față de cele reținute, Baroul Neamț, în mod legal și regulamentar a procedat la verificarea respectivă, în forma interviului oral, așa cum a organizat-o, la care reclamanta a participat, fără să o conteste. În cauză, însă, autoritățile pârâte, astfel cum s-a reținut anterior, nu au depus documente în legătură cu realizarea interviului în cadrul căruia au fost verificate cunoștințele privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat, ceea ce reprezintă o încălcare a principiului transparenței activităților specifice adoptării/ emiterii actelor administrative. Astfel fiind, afirmația din considerentele Hotărârii nr. 181/2010, că intimata-reclamantă nu și-ar fi însușit cunoștințele privind legislația specifică profesiei de avocat, nu se susține și nu este motivată, astfel încât realizarea interviului respectiv nu poate fi sustrasă de sub o puternică bănuială de arbitrariu.

Deci, dispozițiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1995 au conferit persoanelor care îndeplinesc condițiile respective un drept de acces în profesia de avocat în condițiile în care autoritățile competente au primit de la legiuitor un drept discreționar de apreciere. Exercitarea dreptului de apreciere trebuie însă realizată în limitele stabilite prin Statutul profesiei de avocat în mod transparent și motivat. Cum în cauza de față, respectarea acestor condiții nu a fost probată, în mod judicios a reținut instanța de fond că neprimirea în profesie a intimatei-reclamante reprezintă un refuz nejustificat, actele administrative atacate fiind nelegale. În concluzie, având în vedere considerentele de mai sus, soluția instanței de fond este legală și temeinică, astfel că recursurile vor fi respinse ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursurile declarate de Uniunea Națională a Barourilor din România și Baroul Neamț împotriva Sentinței civile nr. 155 din data de 12 octombrie 2011 a Curții de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondate. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 octombrie 2012. Procesat de GGC - CL