ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4328/2012

Asupra recursurilor

de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de

Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal,

reclamanta R.C.D. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Baroul Neamț și

Uniunea Națională a Barourilor din România, anularea Deciziei nr. 206 din 9

iunie 2011 a Uniunii Naționale a Barourilor din România și a Deciziei nr. 181

din 26 noiembrie 2010 a Baroului Neamț, precum și obligarea pârâților să emită

o decizie de primire a reclamantei în profesia de avocat cu scutire de examen.

În motivarea

acțiunii, reclamanta a arătat că în data de 23 august 2010 a solicitat primirea

în profesia de avocat cu scutire de examen în temeiul dispozițiilor art. 16

alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995, că, în urma verificărilor efectuate de

avocatul raportor a primit aviz favorabil, iar prin adresa din 18 octombrie

2010 a fost programată la interviu în vederea susținerii colocviului pentru

verificarea cunoștințelor asupra legislației profesiei de avocat.

A susținut colocviul

în prezența unui singur reprezentant al Baroului Neamț, iar la data de 2

decembrie 2010 i s-a comunicat Decizia nr. 181 din 26 noiembrie 2010, prin care

i s-a respins cererea de primire în profesia de avocat, cu motivarea că nu a

făcut dovada unor cunoștințe temeinice privind legislația organizării și

exercitării profesiei de avocat.

Contestația formulată

de către reclamantă a fost respinsă prin Decizia nr. 206 din 9 iunie 2011 a

Uniunii Naționale a Barourilor din România.

Reclamanta a criticat

decizia sus-menționată ca nelegală, arătând, în esență, că a primit aviz

favorabil de la avocatul raportor și că primirea în profesia de avocat cu

scutire de examen este un drept consacrat, fără a se prevedea alte condiții.

Prin Sentința civilă

nr. 155 din data de 12 octombrie 2011, Curtea de Apel Bacău, secția a II-a

civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis cererea reclamantei și,

în consecință, a anulat Decizia nr. 181 din 26 noiembrie 2012 a Baroului Neamț

și Decizia nr. 206 din 9 iunie 2011 a Uniunii Naționale a Barourilor din

România și a obligat pârâtul Baroul Neamț să emită decizia de primire a

reclamantei în profesia de avocat cu scutire de examen.

Pentru a hotărî

astfel, prima instanță a reținut că prestația reclamantei la colocviu nu a fost

înregistrată pe vreun suport material pentru a se putea aprecia, cu prilejul

exercitării căilor ulterior de contestare administrativă ori în justiție,

asupra temeiniciei concluziei că "nu a făcut dovada unor cunoștințe

temeinice privind legislația organizării și exercitării profesiei de

avocat".

Curtea a mai arătat

că din art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1995 - în vigoare la data formulării

și analizării cererii reclamantei - rezultă că fundamentul scutirii de examen

este condiția privind exercitarea profesiilor de judecător, procuror, notar

public, consilier juridic sau jurisconsult timp de 10 ani, întrucât se pleacă

de la prezumția că acest termen este îndestulător pentru dobândirea

cunoștințelor necesare exercitării profesiei de avocat.

A mai arătat prima

instanță că aceste dispoziții conferă persoanelor care au deținut una din

funcțiile enumerate dreptul de a fi numite în profesia de avocat cu scutire de

examen, și nu o posibilitate sau o facultate.

exercitată

Împotriva acestei

sentințe au declarat recurs pârâții Uniunea Națională a Barourilor din România

și Baroul Neamț, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând

critici care, în esență, se circumscriu motivului de recurs prevăzut la art.

304 pct. 9, în condițiile art. 304

1

C. proc. civ., potrivit căruia o

hotărâre judecătorească poate fi recurată atunci când a fost pronunțată fără

temei legal, ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.

Astfel, recurentele

susțin că instanța de fond a interpretat greșit prevederile art. 16 alin. (2)

din Legea nr. 51/1995, reținând că aceste dispoziții legale conferă

reclamantului de jure intrarea în profesia de avocat cu scutire de examen.

Mai susțin

recurentele, că instanța de fond a ignorat prevederile art. 21 alin. (2) din

Statutul profesiei de avocat, care permit consiliului baroului să verifice

cunoștințele solicitantului cu privire la organizarea și exercitarea profesiei

de avocat, ceea ce este pe deplin justificat din moment ce solicitantul urma să

acceadă într-o profesie străină de cea pe care o exercitase anterior.

Menționează

recurentele și faptul că participarea reclamantei la interviul de verificare a

cunoștințelor constituie o achiesare la ideea de verificare statutară, cât și o

asumare a modalității concrete de desfășurare, astfel încât actele atacate sunt

și rezultatul propriilor acțiuni.

De asemenea, se

menționează că sentința recurată este nelegală întrucât comisia în fața căreia

a fost susținut interviul de către reclamantă a constatat că aceasta nu și-a

însușit cunoștințele referitoare la organizarea și exercitarea profesiei de

avocat, astfel că atât Decizia nr. 181/2010 a Baroului Neamț, cât și Decizia

nr. 206/2011 a Consiliului U.N.B.R. sunt legale și temeinice, impunându-se

admiterea recursului, cu consecința respingerii acțiunii formulate.

În sensul motivelor

de recurs, recurenta U.N.B.R. a formulat și concluzii scrise prin care a

solicitat admiterea recursurilor astfel cum au fost formulate.

Intimata-reclamantă a

formulat întâmpinare prin care a răspuns criticilor formulate în recursuri și a

susținut, în esență, că soluția instanței de fond este legală și temeinică.

Se menționează că

recurentul Baroul Neamț a acționat în mod discreționar prin respingerea cererii

de primire în profesie în modalitatea solicitată și nu a depus la dosarul

cauzei nicio probă referitoare la susținerile potrivit cărora nu și-a însușit

cunoștințele referitoare la organizarea și exercitarea profesiei de avocat,

deși această probă a fost solicitată de instanța de fond.

de recurs

Înalta Curte

analizând recursurile în raport de criticile formulate, de apărările părților,

de probele de la dosarul cauzei, de dispozițiile legale incidente, apreciază că

acestea sunt nefondate, soluția instanței de fond fiind legală și temeinică

pentru considerentele care vor fi prezentate în continuare.

În cauză, este

necontestat că intimata-reclamantă îndeplinește condițiile prevăzute la art. 16

alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995 republicată (2), potrivit cărora:

"(2) La cerere, poate fi primit în profesie, cu scutire de examen. b) cel

care până la data primirii în profesia de avocat a îndeplinit funcția de

judecător, procuror, notar public, consilier juridic sau jurisconsult timp de

cel puțin 10 ani și dacă nu i-a încetat activitatea din motive disciplinare

care îl fac nedemn pentru profesia de avocat".

De asemenea, este

necontestat că intimata-reclamantă a fost supusă unui interviu (colocviu)

privind verificarea cunoștințelor asupra legislației profesiei de avocat pentru

ziua de 30 octombrie 2010 la sediul Baroului Neamț.

Prin Decizia nr. 181

din 26 noiembrie 2010 emisă de Consiliul Baroului Neamț, a fost respinsă

cererea de primire în profesia de avocat cu scutire de examen a reclamantei,

reținându-se în cuprinsul acesteia că, în raport de rezultatul la interviul

(colocviul) susținut, reclamanta "nu a făcut dovada unor cunoștințe

temeinice privind legislația organizării și exercitării profesiei de

avocat".

Transcriptul sau

orice altă probă materială referitoare la interviul (colocviul) susținut de

intimata-reclamantă nu au fost depuse la dosarul cauzei, deși potrivit

dispozițiilor art. 13 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată,

autoritatea pârâtă în cauză avea obligația să trimită pentru termenul stabilit

de instanță întreaga documentație care a stat la baza emiterii actelor

contestate, aceasta fiind citată în acest sens, dovadă fiind procesul-verbal de

îndeplinire a procedurii de citare ce se află la dosarul cauzei (dosar fond).

De astfel, aceste

probe nu au fost depuse la dosarul cauzei nici până la soluționarea irevocabilă

a acesteia.

Potrivit prevederilor

legale în vigoare la data formulării/ soluționării cererii de către reclamant,

art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/ 1995, republicată [2], la cerere puteau fi

primite în profesia de avocat, cu scutire de examen, persoanele care

îndeplineau condițiile enumerate la alin. (2) lit. a) și lit. b).

Instanța de recurs

constată că legiuitorul, prin edictarea unei norme juridice permisive

"poate fi primit în profesie", a conferit autorității competente un

drept de apreciere discreționar.

Astfel, se explică și

se justifică legalitatea prevederilor art. 21 alin. (2) din Statutul profesiei

de avocat, adoptat la Congresul Avocaților din România, potrivit cărora

"în cazul cererilor de primire în profesie cu scutire de examen, consiliul

baroului poate să verifice cunoștințele solicitantului cu privire la

organizarea și exercitarea profesiei de avocat", ceea ce nu reprezintă o

adăugare la dispozițiile art. 16 alin. (2) din lege, ci o materializare a

exercitării dreptului de apreciere ce i-a fost conferit de legiuitor prin

folosirea unei norme juridice permisive.

În altă ordine,

aceste dispoziții legale și statutare nu au fost în vreun fel declarate

neconstituționale, anulate sau constatată nelegalitatea acestora prin admiterea

vreunei excepții de nelegalitate în prezenta cauză.

Deci, față de cele

reținute, Baroul Neamț, în mod legal și regulamentar a procedat la verificarea

respectivă, în forma interviului oral, așa cum a organizat-o, la care

reclamanta a participat, fără să o conteste.

În cauză, însă,

autoritățile pârâte, astfel cum s-a reținut anterior, nu au depus documente în

legătură cu realizarea interviului în cadrul căruia au fost verificate

cunoștințele privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat, ceea ce

reprezintă o încălcare a principiului transparenței activităților specifice

adoptării/ emiterii actelor administrative.

Astfel fiind,

afirmația din considerentele Hotărârii nr. 181/2010, că intimata-reclamantă nu

și-ar fi însușit cunoștințele privind legislația specifică profesiei de avocat,

nu se susține și nu este motivată, astfel încât realizarea interviului

respectiv nu poate fi sustrasă de sub o puternică bănuială de arbitrariu.

Deci, dispozițiile

art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1995 au conferit persoanelor care

îndeplinesc condițiile respective un drept de acces în profesia de avocat în

condițiile în care autoritățile competente au primit de la legiuitor un drept

discreționar de apreciere. Exercitarea dreptului de apreciere trebuie însă

realizată în limitele stabilite prin Statutul profesiei de avocat în mod

transparent și motivat.

Cum în cauza de față,

respectarea acestor condiții nu a fost probată, în mod judicios a reținut

instanța de fond că neprimirea în profesie a intimatei-reclamante reprezintă un

refuz nejustificat, actele administrative atacate fiind nelegale.

În concluzie, având

în vedere considerentele de mai sus, soluția instanței de fond este legală și

temeinică, astfel că recursurile vor fi respinse ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile

declarate de Uniunea Națională a Barourilor din România și Baroul Neamț

împotriva Sentinței civile nr. 155 din data de 12 octombrie 2011 a Curții de

Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca

nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 25 octombrie 2012.

Procesat de GGC - CL