ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5412/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I.Circumstanțele cauzei 1.Obiectul acțiunii Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul C.A. a solicitat, în contradictoriu cu Baroul Ialomița și Uniunea Națională a Barourilor din România, anularea hotărârii nr. 8 din 14 decembrie 2010 a Consiliului Baroului Ialomița și obligarea la admiterea cererii de primire în profesia de avocat cu scutire de examen. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că prin hotărârea contestată i-a fost respinsă cererea de intrare în profesia de avocat întemeiată pe prevederile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1995.

A precizat reclamantul că a contestat această Hotărâre la Uniunea Națională a Barourilor din România, până la momentul introducerii acțiunii neprimind însă nici un răspuns. A mai arătat reclamantul că, ulterior depunerii cererii la Baroul Ialomița, a fost convocat pentru data de 14 decembrie 2010 în vederea susținerii unui interviu în fața Consiliului Baroului, interviu ce a avut caracterul unui examen, cu toate exigențele sale, anterior examenului-interviu nefiind înștiințat asupra procedurii de desfășurare sau bibliografiei. A solicitat reclamantul să se observe că Hotărârea nr. 8 din 14 decembrie 2010, de respingere a cererii sale, nu este motivată, astfel cum prevede art. 21 alin. (3) din Statutul profesiei de avocat, în aceasta precizându-se doar că respingerea cererii se bazează pe faptul că el nu ar fi corespuns din punct de vedere al pregătirii, „dând răspunsuri nesatisfăcătoare”.

S-a mai invocat faptul că în hotărârea contestată nu se menționează dacă aceasta a fost luată cu majoritate sau unanimitate și dacă au existat opinii separate ale unor membrii ai Consiliului Baroului Ialomița. Reclamantul a adăugat că îndeplinește condițiile generale prevăzute de art. 11 din Legea nr. 51/1995, republicată, cât și condițiile speciale prevăzute de art. 16 alin. (2) din aceeași lege, pentru a fi primit în profesia de avocat cu scutire de examen, întrucât are o vechime de peste 12 ani în funcția de judecător. În ședința publică de la data de 23 aprilie 2012, reclamantul a depus precizarea acțiunii, solicitând și anularea Deciziei nr. 251 din 3 decembrie 2011, motivele fiind aceleași ca și cele invocate referitor la decizia Baroului Ialomița.

2. Hotărârea Curții de apel Prin Sentința nr. 3504 din 23 mai 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII a de contencios administrativ și fiscal, cererea formulată a fost respinsă. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a constatat că ulterior depunerii cererii la Baroul Ialomița, reclamantul a fost convocat pentru a susține un interviu în fața Consiliului Baroului, interviu ce a avut caracterul unui examen, cu toate exigențele sale, pe care petentul nu l-a trecut. Instanța fondului a apreciat că barourile au libertatea să stabilească condițiile de acces in breaslă, în acest sens făcând trimitere la jurisprudența Curții Europene de Justiție (cazul C-359/09- Donat Cornelius Ebert împotriva Budapesti Ügyvédi Kamara) În ceea ce privește efectele hotărârii, instanța a reținut obligativitatea acesteia pentru instanțele naționale, în raport cu dispoziția art. 5 din C. civ., reprezentând izvor de drept comunitar.

S-a apreciat că potrivit Legii nr. 51/1995, primirea în profesie se realizează numai în baza unui examen organizat de U.N.B.R., precum și faptul că petentul nu a demonstrat că a fost discriminat în raport de alți colegi cu aceeași situație, pentru a putea fi încadrat la excepția prevăzută de cazul C-359/09. 3.Recursul reclamantului Reclamantul C.A. a atacat cu recurs sentința menționată, criticând-o pentru nelegalitate, în temeiul art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. În esență, recurentul - reclamant a arătat că hotărârea este nemotivată, conținând considerente contradictorii și confuze în legătură cu procedura de primire în profesia de avocat și trimiteri la jurisprudență fără legătură cu cauza.

De asemenea, recurentul - reclamant a arătat că, deși îndeplinește condițiile prevăzute în art. 16 din Legea nr. 51/1995, instanța nu a făcut nici o analiză prin prisma acestui text de lege și nu a răspuns motivelor de nelegalitate a actelor administrative, invocate prin acțiune. 4. Procedura derulată în recurs Niciunul dintre intimați nu a formulat întâmpinare, potrivit art. 308 alin. (2) C. proc. civ. La data de 11 decembrie 2012, intimata - pârâtă Uniunea Națională a Barourilor din România a depus la dosar note scrise, intitulate „precizări”, prin care a invocat excepția necompetenței materiale a Curții de Apel București în soluționarea cauzei, cu motivarea că un alt litigiu, în care era dedusă judecății cererea de primire în profesia de avocat depusă de același reclamant la Baroul București, a fost declinat de Curtea de Apel București la Tribunalul București, unde a fost înregistrat cu nr. 24135/3/2011.

Înalta Curte constată însă că nu a fost învestită legal cu această excepție, invocată pentru prima dată în recurs, pentru că, potrivit art. 159 1 alin. (2) din C. proc. civ., introdus prin Legea nr. 202/2010, excepția necompetenței materiale poate fi invocată de părți ori de către judecător la prima zi de înfățișare în fața primei instanțe, dar nu mai târziu de începerea dezbaterilor asupra fondului. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului. Examinând cauza prin prisma motivelor invocate de recurentul - reclamant și a prevederilor art. 304 1 , Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.

1. Argumente de fapt și de drept relevante Recurentul - reclamant a supus controlului de legalitate exercitat de instanța de contencios administrativ, potrivit Legii nr. 554/2004, hotărârea nr. 8 din 14 decembrie 2010, prin care Baroul Ialomița i-a respins cererea de primire în profesia de avocat cu scutire de examen, conform art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995, în vigoare la data formulării cererii, și decizia nr. 251 din 3 decembrie 2011, prin care Uniunea Națională a Barourilor din România a respins, ca nefondată, contestația împotriva hotărârii Baroului. Conform preambulului Hotărârii nr. 8 din 14 decembrie 2010, Baroul Ialomița a respins cererea recurentului - reclamant „în conformitate cu art. 21 din Statutul profesiei de avocat și răspunsurile date, care nu au corespuns din punct de vedere al pregătirii, fiind răspunsuri nesatisfăcătoare”.

Motivarea a fost detaliată în decizia nr. 251 din 03 decembrie 2011, în care Uniunea Națională a Barourilor din România a făcut referire la interpretarea art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1995, la prevederile statutului profesiei și la Hotărârea nr. 902/2010 a Consiliului Uniunea Națională a Barourilor din România. Prin urmare, nu pot fi reținute susținerile recurentului - reclamant, în sensul că actele administrative supuse contestării nu au fost motivate conform art. 21 alin. (3) din Statut.

În terminologia Legii nr. 554/2004, actele adoptate de intimații - pârâți exprimă un refuz de rezolvare a cererii recurentului - reclamant, care prin demersul său procesual, tinde la a demonstra că acest refuz are caracter nejustificat, în sensul art. 2 alin. (1) lit. i) și n) din legea menționată, texte conform cărora: „ (1) În înțelesul prezentei legi, termenii și expresiile de mai jos au următoarele semnificații: i) refuzul nejustificat de a soluționa o cerere - exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinței de a nu rezolva cererea; n) exces de putere - exercitarea dreptului de apreciere, aparținând autorităților administrației publice, prin încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor, prevăzute de Constituție sau de lege.” Utilizând expresia „…poate fi primit în profesie…” art. 16 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 nu conține o normă de competență legată, ci o normă permisivă, care lasă la dispoziția autorității competente o marjă de apreciere, în cadrul căreia aceasta își poate exercita puterea discreționară.

Esențial este ca exercitarea dreptului de apreciere să nu fie abuzivă, arbitrară, să nu încalce nejustificat echilibrul rezonabil ce trebuie asigurat între interesul public și drepturile fundamentale ori interesele legitime private. De aceea, în evaluarea modului de exercitare a dreptului de apreciere, instanța de contencios administrativ trebuie să aibă în vedere, pe de o parte, împrejurarea că în raporturile de drept administrativ primează interesul public, ce vizează ordinea de drept și democrația Constituțională, garantarea drepturilor, libertăților și îndatoririlor fundamentate ale cetățenilor, satisfacerea nevoilor comunitare și realizarea competențelor autorităților publice.

Pe de altă parte, raportul de drept administrativ este supus principiului proporționalității între măsurile individuale dispuse și interesul public ocrotit, principiu care impune ca actele administrative să nu depășească limitele a ceea ce este adecvat și necesar pentru a atinge scopul urmărit, evitând producerea unor efecte excesiv de împovărătoare pentru particular, disproporționate în raport cu scopurile vizate.

Astfel, se explică și se justifică legalitatea prevederilor art. 21 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat, adoptat la Congresul Avocaților din România, potrivit cărora „în cazul cererilor de primire în profesie cu scutire de examen, consiliul baroului poate să verifice cunoștințele solicitantului cu privire la organizarea și exercitarea profesiei de avocat”, ceea ce nu reprezintă o adăugare la dispozițiile art. 16 alin. (2) din lege, ci o materializare a exercitării dreptului de apreciere conferit de legiuitor prin folosirea unei norme juridice permisive.

Motivele de fapt ale respingerii cererii recurentului - reclamant au fost susținute prin înscrisurile depuse la dosarul de fapt, constând în actele și operațiunile administrative efectuate în procedura derulată la Baroul Bacău - inclusiv transcrierea interviului, asupra cărora instanța de contencios administrativ poate efectua propria evaluare, în considerarea prevederilor art. 18 alin. (2) din Legea nr. 554/2004. Or, în urma acestei evaluări, Înalta Curte constată că modul de desfășurare a interviului nu a depășit limitele rezonabile ale marjei de apreciere. Este adevărat că art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995 nu poate fi interpretat ca instituind o simplă vocație, ci un interes legitim privat al persoanei care îndeplinește condițiile prevăzute de lege, dar în raport cu toate împrejurările de fapt și de drept expuse mai sus și având în vedere interesul public pe care U.N.B.R.

și barourile componente au obligația să îl îndeplinească, prin exercitarea atribuțiilor legate de reglementarea și organizarea avocaturii, ca serviciu public, conform Legii nr. 51/1995 și Statutului profesiei, Înalta Curte constată că refuzul primirii intimatului - reclamant în profesia de avocat cu scutire de examen nu are caracter nejustificat în accepțiunea art. 2 alin. (1) literele i) și n) din Legea nr. 554/2004. În fine, Înalta Curte constată că, după cum susține recurentul - reclamant, motivarea sentinței nu prezintă gradul de rigoare în măsură să o facă aptă să susțină soluția cuprinsă în dispozitiv, dar această împrejurare nu atrage, prin ea însăși, modificarea sentinței, în temeiul art. 304 pct. 7 C. proc.

civ., pentru că instanța de control judiciar poate păstra o soluție corectă, completând ori substituind motivarea. 2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs. Având în vedere toate considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, nefiind identificate motive de reformare a sentinței potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 sau art. 304 pct. 7, 9 și 304 1 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de C.A. împotriva sentinței nr. 3504 din 23 mai 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 decembrie 2012.