ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5412/2012

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I.Circumstanțele cauzei

1.Obiectul acțiunii

Prin acțiunea

înregistrată pe rolul

Curții de Apel București, secția

a VIII-a contencios administrativ și fiscal,

reclamantul C.A. a

solicitat, în contradictoriu cu Baroul Ialomița și Uniunea Națională a

Barourilor din România, anularea hotărârii nr. 8 din 14 decembrie 2010 a

Consiliului Baroului Ialomița și obligarea la admiterea cererii de primire în

profesia de avocat cu scutire de examen.

În motivarea

acțiunii, reclamantul a arătat că prin hotărârea contestată i-a fost respinsă

cererea de intrare în profesia de avocat întemeiată pe prevederile art. 16

alin. (2) din Legea nr. 51/1995.

A precizat

reclamantul că a contestat această Hotărâre la Uniunea Națională a Barourilor

din România, până la momentul introducerii acțiunii neprimind însă nici un

răspuns.

A mai arătat

reclamantul că, ulterior depunerii cererii la Baroul Ialomița, a fost convocat

pentru data de 14 decembrie 2010 în vederea susținerii unui interviu în fața

Consiliului Baroului, interviu ce a avut caracterul unui examen, cu toate

exigențele sale, anterior examenului-interviu nefiind înștiințat asupra

procedurii de desfășurare sau bibliografiei.

A solicitat reclamantul

să se observe că Hotărârea nr. 8 din 14 decembrie 2010, de respingere a cererii

sale, nu este motivată, astfel cum prevede art. 21 alin. (3) din Statutul profesiei

de avocat, în aceasta precizându-se doar că respingerea cererii se bazează pe faptul

că el nu ar fi corespuns din punct de vedere al pregătirii, „dând răspunsuri nesatisfăcătoare”.

S-a mai invocat faptul

că în hotărârea contestată nu se menționează dacă aceasta a fost luată cu majoritate

sau unanimitate și dacă au existat opinii separate ale unor membrii ai Consiliului

Baroului Ialomița.

Reclamantul a adăugat

că îndeplinește condițiile generale prevăzute de art. 11 din Legea nr. 51/1995,

republicată, cât și condițiile speciale prevăzute de art. 16 alin. (2) din aceeași

lege, pentru a fi primit în profesia de avocat cu scutire de examen, întrucât are

o vechime de peste 12 ani în funcția de judecător.

În ședința

publică de la data de 23 aprilie 2012, reclamantul a depus precizarea acțiunii,

solicitând și anularea Deciziei nr. 251 din 3 decembrie 2011, motivele fiind aceleași

ca și cele invocate referitor la decizia Baroului Ialomița.

Curții de apel

Prin Sentința

nr. 3504

din 23 mai 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII a de contencios administrativ

și fiscal, cererea formulată a fost respinsă.

Pentru a pronunța

această hotărâre, prima instanță a constatat că

ulterior depunerii cererii la Baroul Ialomița,

reclamantul a fost convocat pentru a susține un interviu în fața Consiliului Baroului,

interviu ce a avut caracterul unui examen, cu toate exigențele sale, pe care petentul

nu l-a trecut.

Instanța fondului a apreciat

că barourile au libertatea să stabilească condițiile de

acces in breaslă, în acest sens făcând trimitere la

jurisprudența Curții

Europene de Justiție (cazul C-359/09- Donat Cornelius Ebert împotriva Budapesti

Ügyvédi Kamara)

În ceea ce privește efectele

hotărârii, instanța a reținut obligativitatea acesteia pentru instanțele naționale,

în raport cu dispoziția art. 5 din C. civ., reprezentând izvor de drept comunitar.

S-a apreciat că potrivit

Legii nr. 51/1995, primirea în profesie se realizează numai în baza unui examen

organizat de U.N.B.R., precum și faptul că petentul nu a demonstrat că a fost discriminat

în raport de alți colegi cu aceeași situație, pentru a putea fi încadrat la excepția

prevăzută de cazul C-359/09.

3.Recursul reclamantului

Reclamantul C.A. a atacat

cu recurs sentința menționată, criticând-o pentru nelegalitate, în temeiul art.

304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.

În esență, recurentul

- reclamant a arătat că hotărârea este nemotivată, conținând considerente contradictorii

și confuze în legătură cu procedura de primire în profesia de avocat și trimiteri

la jurisprudență fără legătură cu cauza.

De asemenea, recurentul

- reclamant a arătat că, deși îndeplinește condițiile prevăzute în art. 16 din Legea

nr. 51/1995, instanța nu a făcut nici o analiză prin prisma acestui text de lege

și nu a răspuns motivelor de nelegalitate a actelor administrative, invocate prin

acțiune.

în recurs

Niciunul dintre intimați

nu a formulat întâmpinare, potrivit art. 308 alin. (2) C. proc. civ.

La data de 11

decembrie 2012, intimata - pârâtă Uniunea Națională a Barourilor din România a depus

la dosar note scrise, intitulate „precizări”, prin care a invocat excepția necompetenței

materiale a Curții de Apel București în soluționarea cauzei, cu motivarea că un

alt litigiu, în care era dedusă judecății cererea de primire în profesia de avocat

depusă de același reclamant la Baroul București, a fost declinat de Curtea de Apel

București la Tribunalul București, unde a fost înregistrat cu nr. 24135/3/2011.

Înalta Curte constată

însă că nu a fost învestită legal cu această excepție, invocată pentru prima dată

în recurs, pentru că, potrivit art. 159

1

alin. (2) din C. proc. civ.,

introdus prin Legea nr. 202/2010, excepția necompetenței materiale poate fi invocată

de părți ori de către judecător la prima zi de înfățișare în fața primei instanțe,

dar nu mai târziu de începerea dezbaterilor asupra fondului.

II. Considerentele Înaltei

Curți asupra recursului.

Examinând cauza prin prisma

motivelor invocate de recurentul - reclamant și a prevederilor art. 304

1

,

Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.

de drept relevante

Recurentul - reclamant

a supus controlului de legalitate exercitat de instanța de contencios administrativ,

potrivit Legii nr. 554/2004, hotărârea nr. 8 din 14 decembrie 2010, prin care Baroul

Ialomița i-a respins cererea de primire în profesia de avocat cu scutire de examen,

conform art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995, în vigoare la data formulării

cererii, și decizia nr. 251 din 3 decembrie 2011, prin care Uniunea Națională a

Barourilor din România a respins, ca nefondată, contestația împotriva hotărârii

Baroului.

Conform preambulului Hotărârii

nr. 8 din 14 decembrie 2010, Baroul Ialomița a respins cererea recurentului - reclamant

„în conformitate cu art. 21 din Statutul profesiei de avocat și răspunsurile date,

care nu au corespuns din punct de vedere al pregătirii, fiind răspunsuri nesatisfăcătoare”.

Motivarea a fost detaliată

în decizia nr. 251 din 03 decembrie 2011, în care Uniunea Națională a Barourilor

din România a făcut referire la interpretarea art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1995,

la prevederile statutului profesiei și la Hotărârea nr. 902/2010 a Consiliului Uniunea

Națională a Barourilor din România.

Prin urmare, nu pot fi

reținute susținerile recurentului - reclamant, în sensul că actele administrative

supuse contestării nu au fost motivate conform art. 21 alin. (3) din Statut.

În terminologia Legii

nr. 554/2004, actele adoptate de intimații - pârâți exprimă un refuz de rezolvare

a cererii recurentului - reclamant, care prin demersul său procesual, tinde la a

demonstra că acest refuz are caracter nejustificat, în sensul art. 2 alin. (1)

lit. i) și n) din legea menționată, texte conform cărora:

„ (1)

În înțelesul prezentei legi, termenii și expresiile de mai jos au următoarele semnificații:

i)

refuzul

nejustificat de a soluționa o cerere

- exprimarea explicită,

cu exces de putere, a voinței de a nu rezolva cererea;

n)

exces

de putere

- exercitarea dreptului de apreciere, aparținând

autorităților administrației publice, prin încălcarea drepturilor și libertăților

fundamentale ale cetățenilor, prevăzute de Constituție sau de lege.”

Utilizând expresia „…poate

fi primit în profesie…” art. 16 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 nu conține o normă

de competență legată, ci o normă permisivă, care lasă la dispoziția autorității

competente o marjă de apreciere, în cadrul căreia aceasta își poate exercita puterea

discreționară.

Esențial este ca exercitarea

dreptului de apreciere să nu fie abuzivă, arbitrară, să nu încalce nejustificat

echilibrul rezonabil ce trebuie asigurat între interesul public și drepturile fundamentale

ori interesele legitime private. De aceea, în evaluarea modului de exercitare a

dreptului de apreciere, instanța de contencios administrativ trebuie să aibă în

vedere, pe de o parte, împrejurarea că în raporturile de drept administrativ primează

interesul public, ce vizează ordinea de drept și democrația Constituțională, garantarea

drepturilor, libertăților și îndatoririlor fundamentate ale cetățenilor, satisfacerea

nevoilor comunitare și realizarea competențelor autorităților publice.

Pe de altă parte, raportul

de drept administrativ este supus principiului proporționalității între măsurile

individuale dispuse și interesul public ocrotit, principiu care impune ca actele

administrative să nu depășească limitele a ceea ce este adecvat și necesar pentru

a atinge scopul urmărit, evitând producerea unor efecte excesiv de împovărătoare

pentru particular, disproporționate în raport cu scopurile vizate.

Astfel, se explică și

se justifică legalitatea prevederilor art. 21 alin. (2) din Statutul profesiei de

avocat, adoptat la Congresul Avocaților din România, potrivit cărora „în cazul cererilor

de primire în profesie cu scutire de examen, consiliul baroului poate să verifice

cunoștințele solicitantului cu privire la organizarea și exercitarea profesiei de

avocat”, ceea ce nu reprezintă o adăugare la dispozițiile art. 16 alin. (2) din

lege, ci o materializare a exercitării dreptului de apreciere conferit de legiuitor

prin folosirea unei norme juridice permisive.

Motivele de fapt ale respingerii

cererii recurentului - reclamant au fost susținute prin înscrisurile depuse la dosarul

de fapt, constând în actele și operațiunile administrative efectuate în procedura

derulată la Baroul Bacău - inclusiv transcrierea interviului, asupra cărora instanța

de contencios administrativ poate efectua propria evaluare, în considerarea prevederilor

art. 18 alin. (2) din Legea nr. 554/2004. Or, în urma acestei evaluări, Înalta Curte

constată că modul de desfășurare a interviului nu a depășit limitele rezonabile

ale marjei de apreciere.

Este adevărat că art.

16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995 nu poate fi interpretat ca instituind

o simplă vocație, ci un interes legitim privat al persoanei care îndeplinește condițiile

prevăzute de lege, dar în raport cu toate împrejurările de fapt și de drept expuse

mai sus și având în vedere interesul public pe care U.N.B.R. și barourile componente

au obligația să îl îndeplinească, prin exercitarea atribuțiilor legate de reglementarea

și organizarea avocaturii, ca serviciu public, conform Legii nr. 51/1995 și Statutului

profesiei, Înalta Curte constată că refuzul primirii intimatului - reclamant în

profesia de avocat cu scutire de examen nu are caracter nejustificat în accepțiunea

art. 2 alin. (1) literele i) și n) din Legea nr. 554/2004.

În fine, Înalta Curte

constată că, după cum susține recurentul - reclamant, motivarea sentinței nu prezintă

gradul de rigoare în măsură să o facă aptă să susțină soluția cuprinsă în dispozitiv,

dar această împrejurare nu atrage, prin ea însăși, modificarea sentinței, în temeiul

art. 304 pct. 7 C. proc. civ., pentru că instanța de control judiciar poate păstra

o soluție corectă, completând ori substituind motivarea.

adoptate în recurs.

Având în vedere toate

considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte

va respinge recursul, ca nefondat, nefiind identificate motive de reformare a sentinței

potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 sau art. 304 pct. 7, 9 și 304

1

C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de C.A. împotriva sentinței nr. 3504 din 23 mai 2012 a Curții de Apel București,

secția a VIII a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 14 decembrie 2012.