ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4765/2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4765/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursurilor

de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată, reclamantul I.I. a

chemat în judecată pârâții Uniunea Națională a Barourilor din România și Baroul

Neamț în contradictoriu cu care a solicitat anularea Deciziei nr. 176 din 26

noiembrie 2010 emisă de Baroul Neamț, prin care i s-a respins cererea de

primire în profesia de avocat cu scutire de examen și obligarea acestuia să

emită decizie de primire în profesie cu scutire de examen.

În motivarea

acțiunii, reclamantul a susținut că este consilier juridic și jurisconsult cu o

vechime de peste 22 ani, iar prin cererea înregistrată la Baroul Neamț sub nr.

314 din 20 mai 2010 a solicitat primirea în profesia de avocat cu scutire de

examen în temeiul art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995.

Prin Hotărârea 91 din

8 iulie 2010 Consiliul Baroului Neamț a dispus susținerea unui test pentru

verificarea cunoștințelor privind profesia de avocat, interviul având loc la

data de 28 noiembrie 2011.

Pârâta Uniunea

Națională a Barourilor din România a formulat întâmpinare prin care a invocat

lipsa calității sale procesuale pasive.

Prin cererea depusă

pentru termenul din 8 septembrie 2011, reclamantul și-a completat acțiunea

solicitând anularea Deciziei nr. 212 din 9 iunie 2011 a pârâtei Uniunea

Națională a Barourilor din România, decizie care i-a fost comunicată în cursul

judecății.

Având în vedere

această completare a acțiunii, prin Încheierea din 8 septembrie 2011, curtea de

apel a constatat că excepția necompetenței materiale, care fusese invocată, din

oficiu, a rămas fără obiect. De asemenea, fără obiect s-a considerat că a rămas

și excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Uniunea Națională a

Barourilor din România.

Prin Sentința civilă

nr. 167 din 20 octombrie 2011 Curtea de Apel Bacău, secția contencios

administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de reclamantul I.I., în

contradictoriu cu pârâții Baroul Neamț și Uniunea Națională a Barourilor din

România, astfel cum a fost completată, a anulat Decizia nr. 176 din 26

noiembrie 2010 emisă de pârâtul Baroul Neamț și Decizia nr. 212 din 9 iunie

2011 emisă de pârâta Uniunea Națională a Barourilor din România și a obligat

pârâtul Baroul Neamț, prin Consiliul baroului, să emită o decizie de primire a

reclamantului în profesia de avocat, cu scutire de examen.

Pentru a pronunța

această soluție instanța de fond a reținut că statutul profesiei de avocat

(adoptat la data de 25 septembrie 2004) prevede, în art. 21 alin. (2), că în

cazul cererilor de primire în profesie cu scutire de examen consiliul baroului

poate să verifice cunoștințele solicitantului cu privire la organizarea și

exercitarea profesiei de avocat, urmând ca, în temeiul alin. (3), să pronunțe o

hotărâre motivată asupra cererii de primire în profesie.

În cauză, pârâtul

Baroul Neamț a hotărât ca primirea reclamantului în profesia de avocat să se

facă cu scutire de examen, dar pe baza verificării cunoștințelor cu privire la

organizarea și exercitarea profesiei de avocat în conformitate cu art. 21 alin.

(2) din Statutul profesiei de avocat.

Este adevărat că

reclamantul nu a contestat această modalitate prevăzută de Statutul profesiei

de avocat și s-a prezentat la colocviul organizat în perioada 28 - 30 octombrie

suport material pentru a se putea aprecia, cu prilejul exercitării căilor

ulterioare de contestare administrativă ori în justiție, asupra temeiniciei

concluziei că „nu a făcut dovada unor cunoștințe temeinice privind legislația

organizării și exercitării profesiei de avocat”.

Curtea de Apel a mai

reținut că din prevederile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1995 - în vigoare

la data formulării și analizării cererii reclamantului - rezultă că fundamentul

scutirii de examen o reprezintă condiția privind exercitarea profesiilor de judecător,

procuror, notar public, consilier juridic sau jurisconsult timp de 10 ani

întrucât se pleacă de la prezumția că acest termen este îndestulător pentru

dobândirea cunoștințelor necesare exercitării profesiei de avocat. Aceste

dispoziții conferă persoanelor care au deținut una din funcțiile enumerate în

cuprinsul acestuia, dreptul de a fi numite în profesia de avocat cu scutire de

examen și nu o posibilitate sau o facultate.

Împotriva hotărârii

instanței de fond, pârâții Baroul Neamț și Uniunea Națională a Barourilor din

România au declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

I. Baroul Neamț

precizează că potrivit dispozițiilor art. 21 pct. 2 din Statutul profesiei de

avocat care completează Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea

profesiei de avocat se arată ca pe lângă condițiile limitativ prevăzute la art.

16 lit. 2 din lege, Baroul în care se dorește a profesa poate să verifice

cunoștințele solicitantului în ceea ce privește legea de organizare și

exercitare a profesiei de avocat.

Întrucât Baroul Neamț

a apreciat că este absolut necesar ca un aspirant la exercitarea profesiei de

avocat să cunoască prevederile legii și statutului acestei profesii a organizat

un interviu în conformitate cu dispozițiile sus-invocate.

Comisia a evaluat cu

imparțialitate cunoștințele tuturor aspiranților la intrarea în profesie dovada

este că au fost admise 12 persoane dintr-un total de 22.

În mod eronat a

reținut prima instanță că simplul fapt al îndeplinirii funcției de jurist

consuli consilier juridic timp de 10 ani - cazul intimatului - îi conferă

acestuia de plano prezumția că ar avea pregătirea necesară exercitării

profesiei de avocat, cât timp Legea impune condiția suplimentară a verificării

cunoștințelor strict privind organizarea și exercitarea profesiei spre care se

aspiră.

II. Uniunea Națională

a Barourilor din România, susține că hotărârea pronunțată este rezultatul unei

greșite interpretări a dispozițiilor legale în materie, deoarece dispozițiile

statutare privind verificarea vin să completeze legea și nu să o contrazică și

reprezintă un drept statutar al baroului recunoscut de lege, întrucât art. 1

din Legea nr. 51/1995 stabilește că profesia de avocat se organizează și

funcționează autonom, în condițiile legii și le profesiei.

Atâta timp cât art.

16 din legea în forma anterioară modificărilor și republicării intervenite în

2011 a stabilit că „poate” fi primit în profesie și organele profesiei au

considerat necesară această verificare pentru viitorii practicieni pe care au

impus-o statutar, a contesta dreptul baroului la o astfel de verificare,

înseamnă a-i contesta dreptul la o astfel de reglementare, complementară legii

și recunoscută de aceasta.

Verificarea nu

reprezintă un examen ca să contrazică textul art. 16 din lege, întrucât

examenul este prevăzut la art. 33 din Statut și privește cultura juridică

generală pe care vechimea, în cazul art. 16, o prezumă. Aceasta verificare

privește aspecte complementare pregătirii juridice generale care sunt absolut

necesare unui practician al profesiei.

Dispozițiile art. 21,

alin. (2) din Statut, care este un act administrativ normativ, nu pot fi

aplicate altfel decât așa cum sunt prevăzute în text. Același lucru este

valabil și pentru Hotărârea nr. 91, act administrativ individual care a transpus

la nivel personal dispozițiile art. 21, alin. (2).

În ceea ce privește

calitatea prestației, atâta, timp cât verificarea a fost legală, iar decizia a

fost emisă potrivit competențelor legale și statutare, actul administrativ

atacat beneficiază de prezumția de legalitate, pe care reclamantul trebuia să o

răstoarne, arătând și dovedind vătămarea într-un drept sau interes legitim

prevăzut de art. 7 din Legea nr. 554/2004.

Eventualele aspecte

formale care, în asemenea situații ar fi fost necorespunzătoare nu ar fi

trebuit să atragă, automat, recunoașterea dreptului pretins, întrucât înseamnă,

acordarea unor drepturi, poate nedobândite conform legii și statutului și în

mod echitabil cu ceilalți solicitanți (doar prestația corespunzătoare dovedită

ar fi impus o asemenea soluție).

Examinând cauza și

sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele

invocate de recurenți, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii,

inclusiv cu cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată

că recursurile sunt nefondate.

Pentru a ajunge la

această soluție, instanța a avut în vedere considerentele în continuare

arătate.

Intimatul-reclamant

I.I. a formulat cerere de primire în profesie, cu scutirea de examen, potrivit

art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995.

Ulterior, în baza

art. 21 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat a susținut un test având ca

obiect verificarea cunoștințelor cu privire la organizarea și exercitarea

profesiei de avocat, fiind obligat să semneze o declarație de acceptare a

formei scrise a interviului.

Prin Decizia nr. 176

din 26 noiembrie 2010, Consiliului Baroului Neamț i-a respins cererea cu

motivarea că nu îndeplinește condițiile prevăzute de lege, în sensul că nu a

făcut dovada unor cunoștințe temeinice privind legislația organizării și

exercitării profesiei de avocat.

Prin Decizia nr. 212

din 9 iunie 2011 a Consiliului Uniunii Naționale a Barourilor din România a

fost respinsă ca neîntemeiată contestația reclamantului.

Potrivit art. 16

alin. (2) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de

avocat, republicată, la cerere, poate fi primit în profesia de avocat, cu

scutire de examen: a) titularul diplomei de doctor în drept; b) cel care până

la data primirii în profesia de avocat a îndeplinit funcția de judecător,

procuror, notar public, consilier juridic sau jurisconsult timp de cel puțin 10

ani și dacă nu i-a încetat activitatea din motive disciplinare care îl fac

nedemn pentru profesia de avocat”.

Problema care se

impune a fi soluționată în prezenta cauză este aceea dacă textul sus-menționat

instituie un drept de apreciere al barourilor și care sunt limitele acestui

drept.

În dreptul

administrativ, norma permisivă exprimă puterea discreționară dată autorității

publice de a acționa într-un sens sau altul, ceea ce nu echivalează cu faptul

că această putere poate fi utilizată în mod abuziv.

Altfel spus,

autoritatea publică are obligația de a da o justificare legală opțiunii sale.

A accepta un punct de

vedere contrar, înseamnă a accepta faptul că autoritatea publică poate acționa

cu exces de putere, adică fără să existe niciun control al activității

administrației, ceea ce nu poate fi permis într-un stat de drept.

Într-adevăr, norma

aflată în discuție este o normă permisivă, care conferă autorităților recurente

posibilitatea de a verifica îndeplinirea condițiilor impuse de lege de către

persoana care solicită primirea în profesia de avocat, cu scutire de examen.

Cu toate acestea,

după cum a arătat și prima instanță, când toate condițiile legale sunt

îndeplinite de către solicitant, cererea nu poate fi respinsă pe considerente

de oportunitate, deoarece au aprobat inițial cererea acestuia de primire în

profesie dar, ulterior, au instituit testul scris (colocviu) și în urma

acestuia au respins cererea reclamantului.

Din analiza art. 16

alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995, republicată se constată că singurul

motiv pentru care poate fi respinsă cererea ar fi neîndeplinirea condiției de

vechime cerută de lege și încetarea activității din una din funcțiile enumerate

în cuprinsul său, din motive disciplinare, care îl fac nedemn pentru profesia

de avocat.

Recurenții au

justificat respingerea cererii prin nepromovarea „testului scris”, astfel că

s-a instituit o nouă condiție în afara celor stabilite de art. 16 alin. (2)

lit. b) din Legea nr. 51/1995.

Este adevărat că art.

21 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat prevede că, în cazul cererilor de

primire în profesie cu scutire de examen, Consiliul Baroului poate să verifice

cunoștințele solicitantului cu privire la organizarea și exercitarea profesiei

de avocat, însă, această prevedere nu trebuie înțeleasă în sensul conferirii

dreptului de a organiza o testare a solicitanților sub forma unui examen scris.

A primi o asemenea

interpretare realizată de autoritățile recurente, înseamnă a goli de conținut

și de eficiență prevederea respinsă în art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr.

51/1995.

Deși Statutul conferă

dreptul de a verifica cunoștințele solicitantului de primire în profesie, chiar

din Decizia nr. 11/2011 a Consiliului UNBR rezultă că a fost adoptată Hotărârea

nr. 902/2010 prin care s-a aprobat „Ghidul de bună practică privind procedura

soluționării transparente a cererilor de primire în profesia de avocat cu

scutire de examen”, dar nu sunt stabilite modul de notare sau termenele,

acestea fiind lăsate la latitudinea barourilor.

În cauză, Baroul

Neamț, în condițiile în care a optat pentru un test scris, atunci trebuia să

procedeze la stabilirea unei bibliografii, a unor bareme de corectare, deși în

acest fel, se ajungea tot la eludarea dispozițiilor Legii nr. 51/1995 care nu

prevede o asemenea „testare scrisă” sau orală.

De altfel, trebuie

precizat că practica Înaltei Curți, secția contencios administrativ și fiscal

în materia interpretării dispozițiilor art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr.

51/1995 și a art. 21 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat este constantă

în a aprecia că dacă sunt îndeplinite condițiile cerute de art. 16 alin. (2)

din Legea nr. 51/1995, respingerea cererii de primire în profesie cu scutire de

examen pe motiv că nu a fost promovată cerința verificării cunoștințelor

solicitantului cu privire la organizarea și exercitarea profesiei de avocat

constituie o exercitare abuzivă a dreptului de apreciere al autorităților.

Astfel fiind, Înalta

Curte constată că susținerile și criticile recurenților sunt neîntemeiate și nu

pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și

legală, pe care o va menține.

În consecință, pentru

considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C.

proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile

declarate de Baroul Neamț și de Uniunea Națională a Barourilor din România

împotriva Sentinței nr. 167 din 20 octombrie 2011 a Curții de Apel Bacău,

secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 14 noiembrie 2012.

Procesat de GGC - LM