ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4765/2012

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată, reclamantul I.I. a chemat în judecată pârâții Uniunea Națională a Barourilor din România și Baroul Neamț în contradictoriu cu care a solicitat anularea Deciziei nr. 176 din 26 noiembrie 2010 emisă de Baroul Neamț, prin care i s-a respins cererea de primire în profesia de avocat cu scutire de examen și obligarea acestuia să emită decizie de primire în profesie cu scutire de examen. În motivarea acțiunii, reclamantul a susținut că este consilier juridic și jurisconsult cu o vechime de peste 22 ani, iar prin cererea înregistrată la Baroul Neamț sub nr. 314 din 20 mai 2010 a solicitat primirea în profesia de avocat cu scutire de examen în temeiul art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995.

Prin Hotărârea 91 din 8 iulie 2010 Consiliul Baroului Neamț a dispus susținerea unui test pentru verificarea cunoștințelor privind profesia de avocat, interviul având loc la data de 28 noiembrie 2011. Pârâta Uniunea Națională a Barourilor din România a formulat întâmpinare prin care a invocat lipsa calității sale procesuale pasive. Prin cererea depusă pentru termenul din 8 septembrie 2011, reclamantul și-a completat acțiunea solicitând anularea Deciziei nr. 212 din 9 iunie 2011 a pârâtei Uniunea Națională a Barourilor din România, decizie care i-a fost comunicată în cursul judecății. Având în vedere această completare a acțiunii, prin Încheierea din 8 septembrie 2011, curtea de apel a constatat că excepția necompetenței materiale, care fusese invocată, din oficiu, a rămas fără obiect.

De asemenea, fără obiect s-a considerat că a rămas și excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Uniunea Națională a Barourilor din România. Prin Sentința civilă nr. 167 din 20 octombrie 2011 Curtea de Apel Bacău, secția contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de reclamantul I.I., în contradictoriu cu pârâții Baroul Neamț și Uniunea Națională a Barourilor din România, astfel cum a fost completată, a anulat Decizia nr. 176 din 26 noiembrie 2010 emisă de pârâtul Baroul Neamț și Decizia nr. 212 din 9 iunie 2011 emisă de pârâta Uniunea Națională a Barourilor din România și a obligat pârâtul Baroul Neamț, prin Consiliul baroului, să emită o decizie de primire a reclamantului în profesia de avocat, cu scutire de examen.

Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut că statutul profesiei de avocat (adoptat la data de 25 septembrie 2004) prevede, în art. 21 alin. (2), că în cazul cererilor de primire în profesie cu scutire de examen consiliul baroului poate să verifice cunoștințele solicitantului cu privire la organizarea și exercitarea profesiei de avocat, urmând ca, în temeiul alin. (3), să pronunțe o hotărâre motivată asupra cererii de primire în profesie. În cauză, pârâtul Baroul Neamț a hotărât ca primirea reclamantului în profesia de avocat să se facă cu scutire de examen, dar pe baza verificării cunoștințelor cu privire la organizarea și exercitarea profesiei de avocat în conformitate cu art. 21 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat.

Este adevărat că reclamantul nu a contestat această modalitate prevăzută de Statutul profesiei de avocat și s-a prezentat la colocviul organizat în perioada 28 - 30 octombrie 2010. Însă, prestația reclamantului la colocviu nu a fost înregistrată pe vreun suport material pentru a se putea aprecia, cu prilejul exercitării căilor ulterioare de contestare administrativă ori în justiție, asupra temeiniciei concluziei că „nu a făcut dovada unor cunoștințe temeinice privind legislația organizării și exercitării profesiei de avocat”.

Curtea de Apel a mai reținut că din prevederile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1995 - în vigoare la data formulării și analizării cererii reclamantului - rezultă că fundamentul scutirii de examen o reprezintă condiția privind exercitarea profesiilor de judecător, procuror, notar public, consilier juridic sau jurisconsult timp de 10 ani întrucât se pleacă de la prezumția că acest termen este îndestulător pentru dobândirea cunoștințelor necesare exercitării profesiei de avocat. Aceste dispoziții conferă persoanelor care au deținut una din funcțiile enumerate în cuprinsul acestuia, dreptul de a fi numite în profesia de avocat cu scutire de examen și nu o posibilitate sau o facultate. Împotriva hotărârii instanței de fond, pârâții Baroul Neamț și Uniunea Națională a Barourilor din România au declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

I. Baroul Neamț precizează că potrivit dispozițiilor art. 21 pct. 2 din Statutul profesiei de avocat care completează Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat se arată ca pe lângă condițiile limitativ prevăzute la art. 16 lit. 2 din lege, Baroul în care se dorește a profesa poate să verifice cunoștințele solicitantului în ceea ce privește legea de organizare și exercitare a profesiei de avocat. Întrucât Baroul Neamț a apreciat că este absolut necesar ca un aspirant la exercitarea profesiei de avocat să cunoască prevederile legii și statutului acestei profesii a organizat un interviu în conformitate cu dispozițiile sus-invocate.

Comisia a evaluat cu imparțialitate cunoștințele tuturor aspiranților la intrarea în profesie dovada este că au fost admise 12 persoane dintr-un total de 22. În mod eronat a reținut prima instanță că simplul fapt al îndeplinirii funcției de jurist consuli consilier juridic timp de 10 ani - cazul intimatului - îi conferă acestuia de plano prezumția că ar avea pregătirea necesară exercitării profesiei de avocat, cât timp Legea impune condiția suplimentară a verificării cunoștințelor strict privind organizarea și exercitarea profesiei spre care se aspiră. II.

Uniunea Națională a Barourilor din România, susține că hotărârea pronunțată este rezultatul unei greșite interpretări a dispozițiilor legale în materie, deoarece dispozițiile statutare privind verificarea vin să completeze legea și nu să o contrazică și reprezintă un drept statutar al baroului recunoscut de lege, întrucât art. 1 din Legea nr. 51/1995 stabilește că profesia de avocat se organizează și funcționează autonom, în condițiile legii și le profesiei. Atâta timp cât art. 16 din legea în forma anterioară modificărilor și republicării intervenite în 2011 a stabilit că „poate” fi primit în profesie și organele profesiei au considerat necesară această verificare pentru viitorii practicieni pe care au impus-o statutar, a contesta dreptul baroului la o astfel de verificare, înseamnă a-i contesta dreptul la o astfel de reglementare, complementară legii și recunoscută de aceasta.

Verificarea nu reprezintă un examen ca să contrazică textul art. 16 din lege, întrucât examenul este prevăzut la art. 33 din Statut și privește cultura juridică generală pe care vechimea, în cazul art. 16, o prezumă. Aceasta verificare privește aspecte complementare pregătirii juridice generale care sunt absolut necesare unui practician al profesiei. Dispozițiile art. 21, alin. (2) din Statut, care este un act administrativ normativ, nu pot fi aplicate altfel decât așa cum sunt prevăzute în text.

Același lucru este valabil și pentru Hotărârea nr. 91, act administrativ individual care a transpus la nivel personal dispozițiile art. 21, alin. (2). În ceea ce privește calitatea prestației, atâta, timp cât verificarea a fost legală, iar decizia a fost emisă potrivit competențelor legale și statutare, actul administrativ atacat beneficiază de prezumția de legalitate, pe care reclamantul trebuia să o răstoarne, arătând și dovedind vătămarea într-un drept sau interes legitim prevăzut de art. 7 din Legea nr. 554/2004. Eventualele aspecte formale care, în asemenea situații ar fi fost necorespunzătoare nu ar fi trebuit să atragă, automat, recunoașterea dreptului pretins, întrucât înseamnă, acordarea unor drepturi, poate nedobândite conform legii și statutului și în mod echitabil cu ceilalți solicitanți (doar prestația corespunzătoare dovedită ar fi impus o asemenea soluție).

Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurenți, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cu cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate. Pentru a ajunge la această soluție, instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate. Intimatul-reclamant I.I. a formulat cerere de primire în profesie, cu scutirea de examen, potrivit art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995. Ulterior, în baza art. 21 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat a susținut un test având ca obiect verificarea cunoștințelor cu privire la organizarea și exercitarea profesiei de avocat, fiind obligat să semneze o declarație de acceptare a formei scrise a interviului.

Prin Decizia nr. 176 din 26 noiembrie 2010, Consiliului Baroului Neamț i-a respins cererea cu motivarea că nu îndeplinește condițiile prevăzute de lege, în sensul că nu a făcut dovada unor cunoștințe temeinice privind legislația organizării și exercitării profesiei de avocat. Prin Decizia nr. 212 din 9 iunie 2011 a Consiliului Uniunii Naționale a Barourilor din România a fost respinsă ca neîntemeiată contestația reclamantului. Potrivit art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, republicată, la cerere, poate fi primit în profesia de avocat, cu scutire de examen: a) titularul diplomei de doctor în drept; b) cel care până la data primirii în profesia de avocat a îndeplinit funcția de judecător, procuror, notar public, consilier juridic sau jurisconsult timp de cel puțin 10 ani și dacă nu i-a încetat activitatea din motive disciplinare care îl fac nedemn pentru profesia de avocat”.

Problema care se impune a fi soluționată în prezenta cauză este aceea dacă textul sus-menționat instituie un drept de apreciere al barourilor și care sunt limitele acestui drept. În dreptul administrativ, norma permisivă exprimă puterea discreționară dată autorității publice de a acționa într-un sens sau altul, ceea ce nu echivalează cu faptul că această putere poate fi utilizată în mod abuziv. Altfel spus, autoritatea publică are obligația de a da o justificare legală opțiunii sale. A accepta un punct de vedere contrar, înseamnă a accepta faptul că autoritatea publică poate acționa cu exces de putere, adică fără să existe niciun control al activității administrației, ceea ce nu poate fi permis într-un stat de drept.

Într-adevăr, norma aflată în discuție este o normă permisivă, care conferă autorităților recurente posibilitatea de a verifica îndeplinirea condițiilor impuse de lege de către persoana care solicită primirea în profesia de avocat, cu scutire de examen. Cu toate acestea, după cum a arătat și prima instanță, când toate condițiile legale sunt îndeplinite de către solicitant, cererea nu poate fi respinsă pe considerente de oportunitate, deoarece au aprobat inițial cererea acestuia de primire în profesie dar, ulterior, au instituit testul scris (colocviu) și în urma acestuia au respins cererea reclamantului. Din analiza art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995, republicată se constată că singurul motiv pentru care poate fi respinsă cererea ar fi neîndeplinirea condiției de vechime cerută de lege și încetarea activității din una din funcțiile enumerate în cuprinsul său, din motive disciplinare, care îl fac nedemn pentru profesia de avocat.

Recurenții au justificat respingerea cererii prin nepromovarea „testului scris”, astfel că s-a instituit o nouă condiție în afara celor stabilite de art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995. Este adevărat că art. 21 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat prevede că, în cazul cererilor de primire în profesie cu scutire de examen, Consiliul Baroului poate să verifice cunoștințele solicitantului cu privire la organizarea și exercitarea profesiei de avocat, însă, această prevedere nu trebuie înțeleasă în sensul conferirii dreptului de a organiza o testare a solicitanților sub forma unui examen scris. A primi o asemenea interpretare realizată de autoritățile recurente, înseamnă a goli de conținut și de eficiență prevederea respinsă în art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995.

Deși Statutul conferă dreptul de a verifica cunoștințele solicitantului de primire în profesie, chiar din Decizia nr. 11/2011 a Consiliului UNBR rezultă că a fost adoptată Hotărârea nr. 902/2010 prin care s-a aprobat „Ghidul de bună practică privind procedura soluționării transparente a cererilor de primire în profesia de avocat cu scutire de examen”, dar nu sunt stabilite modul de notare sau termenele, acestea fiind lăsate la latitudinea barourilor. În cauză, Baroul Neamț, în condițiile în care a optat pentru un test scris, atunci trebuia să procedeze la stabilirea unei bibliografii, a unor bareme de corectare, deși în acest fel, se ajungea tot la eludarea dispozițiilor Legii nr. 51/1995 care nu prevede o asemenea „testare scrisă” sau orală.

De altfel, trebuie precizat că practica Înaltei Curți, secția contencios administrativ și fiscal în materia interpretării dispozițiilor art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995 și a art. 21 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat este constantă în a aprecia că dacă sunt îndeplinite condițiile cerute de art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1995, respingerea cererii de primire în profesie cu scutire de examen pe motiv că nu a fost promovată cerința verificării cunoștințelor solicitantului cu privire la organizarea și exercitarea profesiei de avocat constituie o exercitare abuzivă a dreptului de apreciere al autorităților. Astfel fiind, Înalta Curte constată că susținerile și criticile recurenților sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală, pe care o va menține.

În consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursurile declarate de Baroul Neamț și de Uniunea Națională a Barourilor din România împotriva Sentinței nr. 167 din 20 octombrie 2011 a Curții de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondate. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 14 noiembrie 2012. Procesat de GGC - LM